Curs TAM-1

SIMONA HALUNGA
TEHNICI DE ACCES
MULTIPLU
Note de curs
Editura
NAUTICA
I
II
CUPRINS
Capitolul 1. TEHNICI DE ACCES MULTIPLU
Capitolul 2. SISTEME DE COMUNICATIE CU SPECTRU

IMPRASTIAT
Capitolul 3. SISTEME DE REFERINȚĂ DE TIP CDMA
Capitolul 4. CODURI WALSH ȘI DERIVATELE ACESTORA
Capitolul 5. SECVENȚE PSEUDOALEATOARE
Capitolul 6. DEFINITII. METODE DE GENERARE
III
IV
Sisteme CDMA
Cap. 1
TEHNICI DE ACCES
MULTIPLU
1.1. Moduri de realizare a transmisiunilor

duplex
• Modalitatea în care SB şi SM comunică între ele = transmisiune

duplex.
– legătura dintre staţia de bază şi staţia mobilă poartă numele de legătură
descendentă sau directă (“downlink” în terminologia europeană,
respectiv “forward link” în terminologia americană);
– legătura dintre staţia de mobilă şi cea de bază poartă numele de
legătură ascendentă sau inversă (“uplink” în terminologia europeană,
respectiv “reverse link” în terminologia americană).
• Duplexarea – se poate realiza in timp sau in frecventa (fig.1.1)
duplex
f1 – leg. as cendenta
∆f
f2 – leg. descendenta
(a)
SB SM
∆t
leg. ... leg.

asc ... desc.
(b)
SB SM

duplex
• Transmisiunea duplex cu diviziune în frecvenţă (FDD) oferă două

benzi de frecvenţă diferite pentru fiecare utilizator, una pentru
legătura ascendentă şi alta pentru cea descendentă.
– orice canal duplex este format din două canale simplex, fiecare fiind
transmis pe altă frecvenţă purtătoare şi în altă bandă de frecvenţe.
– atât staţiile mobile cât şi cea de bază trebuie să fie echipate cu două
antene (câte una pentru fiecare legătură) sau o antenă şi un duplexor
(format dintr-un sistem de filtre de radiofrecvenţă care protejează
receptorul de interferenţele provenite din canalele adiacente) ceea ce
permite transmiterea şi recepţia simultană a mesajelor pe cele două
canale.
– separaţia de frecvenţă dintre canalul asociat legăturii ascendente şi cel
asociat legăturii descendente este o constantă a sistemului şi nu depinde
de tipul de canal utilizat.
duplex
• Aplicaţii se foloseşte în comunicaţiile digitale, unde datele pot fi

organizate sub forma de pachete;
• Avantaje: permite legătura permanentă şi simultană între SB şi SM
• Dezavantaje :
– trebuie realizat un control foarte riguros al puterii atât pentru sistemul
de interes cât şi pentru alte sisteme care co-există în aceeaşi regiune
geografică, pentru a evita apariţia interferenţelor.
– separarea frecvenţelor celor două legături trebuie aleasă foarte judicios,
astfel încât să evite apariţia interferenţei inter-canal (“cross-talk”);
– este costisitoare din cauza aparaturii de radiofrecvenţă folosite
(duplexoarele, transcieverele şi antenele staţiilor de bază şi a celor
mobile).

duplex
• Transmisiunea duplex cu diviziune în timp (TDD)

• utilizează aceeaşi frecvenţă purtătoare şi bandă de frecvenţe atât
pentru legătura ascendentă cât şi pentru cea descendentă,
• organizează datele sub formă de pachete şi utilizează sloturi
temporale diferite pentru legătura ascendentă şi descendentă. Dacă
diferenţa de timp dintre sloturile alocate celor două legături este
relativ mică, transmisia şi recepţia datelor apare simultan din punct
de vedere al utilizatorului. Acest tip de transmisiune duplex se
pretează sistemelor de comunicaţie digitale.
• Aplicaţii se foloseşte în special în comunicaţiile digitale, unde se pot
folosi frecvenţe purtătoare diferite pentru cele două legături.
duplex
– Avantaje:
• elimină necesitatea separării în frecvenţă a legăturilor ascendentă şi
descendentă, existând o frecvenţă unică de transmisiune a celor
două canale.
• Deoarece separaţia acestora se face în domeniul timp,
transmisiunea nu poate fi niciodată duplex în adevăratul sens al
cuvântului, deoarece întotdeauna există o întârziere a răspunsului
faţă de mesajul transmis.
– Dezavantaje - trebuie realizată o sincronizare perfectă din punct
de vedere temporal a emiţătorului şi receptorului, în caz contrar
apărând fenomenul de interferenţa inter-canal.
1.2.Modalitati clasice de realizare a

accesului multiplu in counicatiile mobile
• Problema: mai mulţi utilizatori să poată transmite şi recepţiona

simultan semnale de la una sau mai multe staţii de bază. ⇒ trei
tehnici fundamentale:
– tehnica de acces multiplu cu diviziune în frecvenţă (FDMA);
– tehnica de acces multiplu cu diviziune în timp (TDMA);
– tehnica de acces multiplu cu diviziune în cod (CDMA).
• Sistemele de comunicaţii mobile pot fi de bandă îngustă sau de
bandă largă funcţie de raportul dintre banda ocupată de un
utilizator şi banda de coerenţă a canalului de transmisiune (care
reprezintă domeniul de frecvenţe în interiorul căruia amplitudinile a
două componente cosinusoidale, pe frecvenţe diferite, sunt corelate
între ele).
1.2. Modalitati clasice de realizare a
accesului multiplu in comunicatiile mobile
• Problema: mai mulţi utilizatori să poată transmite şi recepţiona

simultan semnale de la una sau mai multe staţii de bază. ⇒ trei
tehnici fundamentale:
– tehnica de acces multiplu cu diviziune în frecvenţă (FDMA);
– tehnica de acces multiplu cu diviziune în timp (TDMA);
– tehnica de acces multiplu cu diviziune în cod (CDMA).
• Sistemele de comunicaţii mobile pot fi de bandă îngustă sau de
bandă largă funcţie de raportul dintre banda ocupată de un
utilizator şi banda de coerenţă a canalului de transmisiune (care
reprezintă domeniul de frecvenţe în interiorul căruia amplitudinile a
două componente cosinusoidale, pe frecvenţe diferite, sunt corelate
între ele).
1.2.1. Sistemele de comunicaţii mobile

de bandă îngustă
• Sistemele de bandă îngustă ⇒ banda utilizată de un canal
(utilizator) este mai mică sau aproximativ egală cu banda de
coerenţă a canalului de comunicaţii.
– spectrul frecvenţelor radio este împărţit într-un număr cât mai mare de
canale de bandă îngustă, fiecare utilizator putând folosi un astfel de
canal.
– Tehnica de acces multiplu folosită: FDMA sau TDMA.
• Sistemele FDMA de bandă îngustă, fiecărui utilizator îi este
alocată o frecvenţă purtătoare şi o bandă de frecvenţe, pe care o
utilizează individual pe toată durata transmisiuni⇒ duplexarea:
FDD (FDMA/FDD).
1.2.1. Sistemele de comunicaţii mobile
de bandă îngustă
f1 (B1)
SM1
f2 (B2)
f
f1 f2 fM
SM2 B1 B2 BM
BG
SB
fM (BM )
SM M
1.2.1. Sistemele de comunicaţii mobile de bandă

îngustă
• Dezavantaj FDMA de bandă îngustă :

– necesitatea realizării unei alocări cât mai judicioase a benzilor de
frecvenţă ocupate şi a puterilor disipate în afara benzii de către fiecare
utilizator;
– trebuie prevăzute un număr de benzi de gardă între utilizatorii
adiacenţi, pentru a minimiza interferenţele între canale (“cross-talk”).
îngustă
Sistemele TDMA de bandă îngustă –

– toţi utilizatorii folosesc un singur canal de comunicaţii, fiecare din ei
având alocat un slot temporal în mod ciclic. Această tehnică este
ilustrată în figura 1.3.
– pot opera din punctul de vedere al comunicaţiei duplex atât cu
diviziune în frecvenţă (TDMA / FDD) cât şi cu diviziune în timp
(TDMA / TDD).
– sistemele TDMA / FDD - utilizează două frecvenţe diferite, una pentru
legătura ascendentă, cealaltă pentru legătura descendentă.
1.2. Modalitati clasice de realizare a

accesului multiplu in comunicatiile mobile
– sistemele TDMA / TDD utilizează aceeaşi frecvenţă purtătoare şi
aceeaşi bandă de frecvenţe pentru ambele legături, transmisia
realizându-se într-o direcţie sau cealaltă la momente temporale diferite.
Din acest motiv transmisia de tip TDD este cvasi-simultană, deoarece
atunci când se face transmisia datelor într-o anumită direcţie presupune
inhibarea transmisiei pe direcţia opusă. Dacă rata de transmisie este
suficient de mare, timpul în care una dintre direcţii este inhibată este
neglijabil, aproape insesizabil în timpul unei comunicaţii vocale.
îngustă
SM1 f, B
Tcadru
date date date

SM1 SM2 ..... SMM
Tslot
SB
SMM

îngustă
• Comparaţie între sistemele TDMA / FDD şi TDMA / TDD:

– din punct de vedere spectral, banda ocupată de cele doua sisteme este
aceeaşi: astfel, în timp ce sistemul FDD utilizează două benzi de
frecvenţă separate între ele, sistemul TDD utilizează o singură bandă de
lărgime dublă;
– deoarece banda folosită în cazul sistemelor TDD este dublă fată de cea
folosită în sistemele FDD, filtrele de radiofrecvenţă ale emiţătorului şi
receptorului sunt de bandă mai largă, deci mai uşor de implementat
– în cazul sistemului TDD duplexorul se realizează cu un simplu
comutator de radiofrecvenţă, care conectează antena emiţătorului sau
receptorului în funcţie de direcţia fluxului de date. Această structură
este mult mai puţin complicată decât în cazul transmisiunii FDD.
largă
• Sistemele de comunicaţii de bandă largă = acele sisteme în care

banda utilizată de un canal (utilizator) este mult mai largă decât
banda de coerenţă a canalului de comunicaţii.
– fadingul datorat propagării pe căi multiple nu afectează atât de sever
semnalul recepţionat,
– atenuările selective în frecvenţă vor afecta numai o parte din
componentele spectrale ale semnalului transmis, efectul său fiind
puternic redus.

largă
• În sistemele de bandă largă mai mulţi utilizatori folosesc în comun

acelaşi canal de comunicaţii în acelaşi timp, separarea între aceştia
efectuându-se prin intermediul unui cod individual, alocat fiecărui
utilizator, dintr-un set de coduri ortogonale⇒ sisteme cu acces
multiplu cu diviziune în cod (CDMA). În funcţie de modul în care
codul de împrăştiere acţionează asupra datelor transmise există trei
tipuri de sisteme cu spectru împrăştiat:
– sisteme cu spectru împrăştiat de tip secvenţă directă (Direct Sequence
– DS-CDMA) – la care modularea datelor se face prin înmulţire directă
cu codul; această tehnică este cel mai des utilizată în sistemele de
comunicaţie mobile de generaţia a 3a, datorită în special simplităţii sale
tehnologice.
largă
– sisteme cu spectru împrăştiat de tip salt de frecvenţă (Frequency
Hopping – FH-CDMA) – la care frecvenţa purtătoare se modifică în
funcţie de secvenţa de cod; aceasta tehnică este utilizată în special în
comunicaţiile militare sau care necesită nivel ridicat de securitate,
deoarece echipamentele ce trebuiesc utilizate sunt în general
costisitoare.
– sisteme cu spectru împrăştiat cu tip salt în timp (Time Hopping TH-
CDMA) – care utilizează impulsuri purtătoare de durată mult mai mică
decât intervalul de timp alocat pentru transmiterea lui, poziţia acestui
impuls în interiorul intervalului fiind dictată de codul pseudoaleator.
Această tehnică, combinată cu modularea impulsurilor în poziţie (Pulse
Position Modulation - PPM) au dus la dezvoltarea unei tehnici de
comunicaţie de bandă ultra largă (Ultra Wide Band communications -
UWB) care este acum dezvoltat în fază experimentală pentru un număr
de aplicaţii radar, de poziţionare, sau chiar reţele de comunicaţii mobile
de arie redusă pentru aplicaţii indoor.

largă
• Alte tipuri:
– comunicaţia de date în pachete (Packet Radio), care derivă din tehnica
fundamentală de tip TDMA, precum şi
– accesul multiplu cu diviziune în spaţiu (Space Division Multiple Access
– SDMA), bazat pe capacitatea de separare spaţială a zonelor de
propagare.
largă
Sistemul celular Tehnica de acces multiplu folosită
AMPS (Advanced Mobile Phone System) FDMA/FDD
GSM (Global System for Mobile) TDMA/FDD
USDC (US Digital Cellular) TDMA/FDD
JDC (Japanese Digital Cellular) TDMA/FDD
CT2 (Cordless Telephone) FDMA/TDD
DECT (Digital European Cordless Telephone) FDMA/TDD
IS95 (US Narrowband Spread Spectrum) CDMA/FDD
UMTS (Universal Mobile Telecommunication System) CDMA/FDD sau CDMA/TDD
1.3.Caracteristicile si parametrii sistemelor

CDMA
• Tehnica FDMA ⇒ fiecărui utilizator câte un canal (în speţă o

frecvenţă purtătoare şi o bandă de frecvenţe), la cererea acestuia. Pe
toată durata convorbirii, acest canal este folosit de utilizatorul căruia
i-a fost alocat şi numai de acesta. Într-un sistem de coordonate timp
– frecvenţă – cod, alocarea canalelor într-un sistem FDMA poate fi
reprezentată ca în figura 1.4.
CDMA
cod
Canal # N
Canal # 3
Canal # 1
Canal # 2
frecventa
timp
Fig. 1.4. Alocarea canalelor în sistemele FDMA

CDMA
• Principalele caracteristici ale sistemelor FDMA sunt:
– fiecare canal FDMA este folosit la un moment dat de un singur
utilizator;
– dacă utilizatorul căruia i-a fost alocat canalul face o pauză în
convorbire, canalul este neutilizat dar nu poate fi alocat altui utilizator
pentru a permite creşterea capacităţii sistemului;
– după ce un anumit canal este alocat unui utilizator, atât staţia de bază
cât şi cea mobilă pot transmite mesaje simultan şi continuu;
– banda unui canal FDMA este relativ redusă, fiind egală cu banda
necesară unui utilizator individual (în general 30 kHz; ⇒ sisteme de
bandă îngustă;
– dacă rata de transmisie este relativ redusă, perioada de simbol este mai
mare decât întârzierile de propagare datorate canalului; aceasta face ca
nivelul interferenţei intersimbol să fie redus, nefiind necesară folosirea
unui sistem de egalizare sofisticat;
CDMA
– complexitatea sistemelor FDMA este în general mai redusă decât a
sistemelor TDMA din punct de vedere al necesarului de procesare a
semnalului transmis;
– deoarece tehnica FDMA suportă o transmisie continuă ⇒ nu este
necesară transmisia unui număr atât de mare de biţi pentru semnalizări
ale sistemului (de exemplu sincronizare sau împărţire pe cadre) ca în
cazul TDMA;
– costurile necesare implementării sistemelor FDMA sunt mai mari decât
în cazul celor de tip TDMA deoarece folosirea unui canal de către un
singur utilizator la un moment dat nu conduce la o utilizare judicioasă a
resurselor; în plus este necesară utilizarea unor filtre trece bandă
complicate şi scumpe pentru a micşora puterea radiată în afara benzii;
– sistemele de tip FDMA necesită utilizarea la recepţie a unor filtre trece
bandă cu pantă foarte abruptă pentru a elimina interferenţa inter-canal;
– atât staţiile de bază cât şi cele mobile trebuie să utilizeze circuite
duplexoare, deoarece atât emiţătorul cât şi receptorul operează în
acelaşi timp. Acesta duce de asemenea la o creştere a costului
echipamentelor

CDMA
• Exemplu clasic: de sistem FDMA / FDD este primul sistem celular

american, anume AMPS, sistem analogic ce a fost dezvoltat în SUA
începând cu anii 40 şi care a ajuns la maturitate în anii 70. În acest
sistem
– fiecare utilizator ocupă câte un canal duplex (format din două canale
simplex separate între ele cu un ecart de frecvenţă de 45 MHz) pe toată
durata convorbirii.
– Atunci când o anumită conversaţie se încheie sau se produce un transfer
(handover - utilizatorul mobil trece dintr-o celulă într-alta, iar
convorbirea se transferă de pe o staţie de bază pe cea corespunzătoare
noii celule) canalul este eliberat şi oferit altui utilizator.
– Ca tehnică de modulaţie se foloseşte modulaţia în frecvenţă de bandă
îngustă.
CDMA
• Numărul de canale ce pot fi utilizate simultan într-un sistem FDMA

este
Bt − 2Bg
N=
Bc
• unde;
– Bt este banda de frecvenţe alocată sistemului;
– Bg este banda de gardă, necesară la capetele domeniului de frecvenţe
alocat;
– Bc este banda unui canal individual.

TDMA
• Sistemele de tip TDMA ⇒ toţi utilizatorii folosesc aceeaşi bandă de
frecvenţe, fiecare dintre ei având alocat un slot temporal în care poate
transmite sau recepţiona mesaje, slot care îi este alocat in mod ciclic. În
sistemul de coordonate timp – frecvenţă – cod, alocarea canalelor TDMA
poate fi reprezentată ca în figura 1.5.
cod
Canal # 1
Canal # 2
Canal # N frecventa
timp
Fig. 1.5. Alocarea canalelor în sistemele TDMA

TDMA
– Modalitatea de a transmite datele de la un anumit utilizator este aceea
de a le păstra într-un buffer şi apoi de a le transmite cu o rată de N ori
mai mare pe durata slotului alocat utilizatorului respectiv.⇒ în acest
sens transmisia este discontinuă;
– Datele transmise de la diferiţi utilizatori sunt întreţesute într-o structură
de cadru, aşa cum este ilustrat în figura 1.6.
– In cazul TDMA / TDD, ⇒ jumătate din sloturi sunt folosite pentru legătura
ascendentă şi cealaltă jumătate pentru cea descendentă.
– In cazul TDMA / FDD, ⇒ se folosesc structuri de cadru identice atât pentru
legătura ascendentă cât şi pentru cea descendentă iar frecvenţele pe care sunt
transmise datele în acest caz sunt diferite. De multe ori în sistemele
TDMA/FDD se introduce un decalaj intenţionat între datele ce aparţin legăturii
ascendente, respectiv celei descendente, pentru a evita necesitatea introducerii
duplexoarelor, în special la staţia mobilă.

TDMA
cadru TDMA
Preambul Date / mesaj informational biti finali

(info sincro + (mesajele informaţionale propriuzise) (CRC + info
adresare) calitatea leg.)
Provenite de la
Slot #1 Slot #2 Slot # N # utilizatori
biti de Data catre Data catre Data catre biti biti de Pt ajustarea
sincronizare utilizatorul 1 utilizatorul M utilizatorul N finali garda sincro
Fig. 1.6. Structura unui cadru TDMA

TDMA
• Principalele caracteristici ale sistemelor TDMA sunt:

– sistemele TDMA folosesc o singură frecvenţă purtătoare, respectiv o
singură bandă de frecvenţe, fiecărui utilizator fiindu-i alocat un slot
temporal. Numărul de sloturi pe fiecare cadru depinde de tehnologia de
realizare, tipul de modulaţie folosit, banda de frecvenţe alocată, etc.;
– transmisia datelor în sistemele de tip TDMA nu se face în mod
continuu, ci în pachete; aceasta duce la un consum redus al bateriei
staţiei mobile, deoarece un anumit utilizator nu transmite date decât pe
durata slotului alocat;
– deoarece transmisia datelor se face discontinuu, procesul de transfer al
convorbirii de la o staţie de bază la alta (handover) se face mai uşor,
deoarece, atunci când staţia mobilă este inactivă ea poate efectua
măsurătorile necesare pentru a determina staţia de bază cea mai
apropiată;

TDMA
– de asemenea TDMA permite monitorizarea puterii semnalului şi a
probabilităţii de eroare la recepţie pe fiecare cadru;
– deoarece un utilizator foloseşte sloturi temporale diferite pentru
transmisie şi recepţie nu este necesară folosirea duplexoarelor în modul
TDD, iar în modul FDD se poate folosi un simplu comutator între
emiţător si receptor;
– cum rata de transmisie a datelor în TDMA este în general ridicată, este
necesară utilizarea unui sistem de egalizare adaptivă la recepţie pentru
a combate efectele canalului de comunicaţie;
– în TDMA este necesară transmiterea unui număr relativ ridicat de biţi
de sincronizare deoarece transmisia datelor se face în pachete, deci
receptorul trebuie să se sincronizeze la sosirea fiecărui pachet de date;
în plus este necesară introducerea unui număr de biţi de gardă pentru a
evita suprapunerea sloturilor provenite de la utilizatori diferiţi; din
această cauză informaţia suplimentară ce trebuie transmisă o dată cu
informaţia utilă este mult mai mare în cazul sistemelor TDMA
comparativ cu cele FDMA
TDMA
– în TDMA se poate aloca un număr diferit de sloturi utilizatorilor, deci
rata de transmisie poate fi modificată în funcţie de necesarul impus de
utilizator⇒TDMA permite utilizarea unor domenii largi de rate de
transmisie, în general multiplii întregi ai ratei de multiplexare (rata cu
care se face comutarea de la un utilizator la altul), deci se pot utiliza o
gamă largă de procedee şi tehnici de codare cu rate de bit diferite deci
şi calităţi diferite; în acest fel preţul poate fi ales de utilizator în funcţie
de calităţile impuse de aplicaţie;
– sistemele TDMA pot fi realizate complet în tehnologie digitală, prin
integrare pe scară largă (VLSI) fără a utiliza filtre de radiofrecvenţă de
bandă îngustă, ceea ce duce la o scădere substanţială a preţului de cost.

TDMA
• Se defineşte eficienţa unui cadru TDMA ca fiind o măsură a

procentajului de date ce conţin informaţie din totalul de date
transmise într-un cadru. Pentru aceasta se determină mai întâi
numărul de biţi suplimentari ce se transmit în fiecare cadru
bsup = N r br + N t b p + N t bg + N r bg
– Nr este numărul de pachete de referinţă (semnalizări ale sistemului) pe
cadru;
– Nt este numărul de pachete de date (sloturi) pe cadru;
– br este numărul de biţi alocaţi pachetelor de referinţă;
– bp este numărul de biţi alocaţi preambulului pe cadru;
– bg este numărul de biţi echivalenţi corespunzători intervalului de gardă;
TDMA
• Numărul total de biţi pe cadru este

btot = T f R
– Tf este durata totală a cadrului;
– R este rata de transmisie a datelor pe canal
• Cu acestea eficienţa unui cadru TDMA se poate determina
 b 
η F = 1 − sup  × 100%
 btot 
În general este de dorit ca valoarea eficienţei să nu scadă sub 98 %, având

în vedere că ea este calculată incluzând şi biţii introduşi prin codarea sursei
şi datelor, deci valoarea efectivă a sa este mai mică.

TDMA
• \Un alt parametru al unui sistem TDMA este numărul de canale

oferite de un sistem TDMA m( B − 2 B ) tot G
N=
Bc
– m este numărul maxim de utilizatori pe fiecare canal TDMA;

– Btot este banda totală alocată sistemului;
– BG sunt cele două benzi de gardă aflate la capetele domeniului de
frecvenţe ocupat;
– Bc este banda unul canal TDMA.
CDMA
• Sistemele CDMA ⇒ semnalul informaţional de bandă îngustă este

lărgit cu ajutorul unui cod de împrăştiere (cod pseudoaleator) care
are perioada de chip de câteva ordine de mărime mai mică decât
perioada datelor.
– toţi utilizatorii folosesc aceeaşi frecvenţă purtătoare şi aceeaşi bandă de
frecvenţe simultan, independent unul de altul, fiind individualizaţi prin
codul de împrăştiere alocat.
– la recepţie datele transmise către un anumit utilizator sunt readuse în
bandă prin corelare cu codul alocat, în timp ce restul semnalelor,
destinate altor utilizatori, rămân de bandă largă, fiind tratate ca un
zgomot din punct de vedere al demodulatorului datelor. Pentru a putea
detecta mesajul transmis, receptorul trebuie să cunoască codul folosit şi
să fie perfect sincronizat cu acesta

CDMA
cod
Canal # 1
Canal # 2
Canal # N
frecventa
timp
Fig. 1.7. Alocarea canalelor în sistemele CDMA

CDMA
• Dintre caracteristicile sistemelor CDMA, cele mai importante sunt:
• toţi utilizatorii unui sistem CDMA utilizează aceeaşi frecvenţă
purtătoare şi bandă de frecvenţe simultan.
• pentru realizarea duplexării se poate folosi atât FDD cât şi TDD;
• spre deosebire de TDMA şi FDMA, sistemele CDMA au o limită soft a
capacităţii. Prin creşterea numărului de utilizatori va creşte valoarea
nivelului de zgomot la recepţie, ceea ce face ca performanţele
sistemului să se degradeze pentru toţi utilizatorii pe măsură ce numărul
acestora creşte;
• efectul fenomenului de fading datorat propagării pe căi multiple este
redus substanţial datorită împrăştierii spectrale. Dacă banda ocupată de
semnal este mai mare decât banda de coerenţă a canalului, apare o
diversitate în frecvenţă implicită, care va combate efectul fadingului
selectiv în frecvenţă;

CDMA
• rata datelor transmise pe canal este foarte ridicată în sistemele de tip
CDMA, deci perioada datelor împrăştiate este foarte redusă, mult mai
mică decât împrăştierea temporală a canalului. Cum secvenţele de
împrăştiere au o corelaţie foarte scăzută, replicile întârziate cu mai mult
de un interval de chip apar ca zgomot la recepţie. Pentru creşterea
performanţelor se poate utiliza un receptor RAKE care combină mai
multe replici întârziate ale semnalului recepţionat;
• una din problemele ce poate apare în sistemele de tip CDMA este aceea
a bruiajului propriu, datorat faptului că secvenţele de împrăştiere
folosite nu sunt perfect ortogonale între ele; din această cauză, la
decorelarea unui anumit semnal vor apare şi anumite contribuţii
datorate altor utilizatori;
• o altă problemă ce poate apare este aceea de captare a receptorului de
către un alt semnal dacă puterea acestuia este mult mai mare decât cea a
semnalului dorit.
CDMA
• Numărul de utilizatori ai sistemelor CDMA ⇒ numărul de coduri

ortogonale folosite pentru împrăştiere. Dacă se folosesc coduri
pseudoaleatoare (PN) generate cu ajutorul unor registre de deplasare
de lungime n, numărul de utilizatori este
N = 2n −1
• Avantaje: deci cu cât lungimea registrului de deplasare, deci implicit

şi a codului de împrăştiere este mai mare cu atât numărul de
utilizatori este mai mare;
• Dezavantaje: pe de altă parte o valoare ridicată a lui n înseamnă o
rată mai mare a codului şi o lărgime de bandă de asemenea mai
mare.
1.6.Capacitatea sistemelor CDMA, TDMA,

FDMA
• Capacitatea maximă a sistemelor FDMA, TDMA şi CDMA [Pro-95]

determină pentru rata maximă de transmitere a datelor.
• Ipoteze:
– canal de comunicaţii ideal, afectat de ZAGA cu DSmP N0/2,
– lărgimea de bandă disponibilă fiind W.
– există K utilizatori activi, fiecare transmiţând date cu puterea
• Teorema lui Shannon [Sh-48]: în cazul unui singur utilizator,
capacitatea canalului ideal de bandă W afectat de zgomot alb,
gaussian, aditiv este dată de relaţia
 P 
C = W log 2 1 + 
 N 0W 
FDMA
• FDMA: fiecărui utilizator îi este alocată o bandă , ⇒ capacitatea canalului
pentru un singur utilizator este
W  P 
Ck = log 2 1 + 
K  N 0 (W / K ) 
⇒ iar capacitatea totală a celor K utilizatori este
 PK 
KCk = W log 2 1 + 
 N 0W 
⇒ echivalent cu cea a unui canal ideal, cu un singur utilizator, ce transmite date
cu o putere medie de K ori mai mare.
⇒ Obs1: dacă lărgimea de bandă W este fixată, pe măsură ce numărul de
utilizatori creşte capacitatea totală tinde către infinit.

FDMA
• Ipoteze:
– se normează capacitatea fiecărui utilizator dată de relaţia (1.8) la
lărgimea de bandă totală ocupată W şi
– se presupune că toţi utilizatorii transmit cu rata maximă dată de
capacitatea CK, relaţia (1.8) devine C 1  C E 
k
= log 2 1 + K k b 
W K  W N0 
– unde Eb = P ⋅ R = P ⋅ Ck
FDMA
• O formă mai compactă se obţine dacă se foloseşte rata totală

normată, respectiv rata necesară celor K utilizator raportată la
unitatea de bandă
KC k  E 
Cn = = log 2 1 + Cn b 
W  N0 
Eb 2C n − 1
Sau =
N0 Cn

FDMA
• TDMA: fiecare utilizator transmite o fracţiune 1/K din intervalul de

timp alocat printr-un canal cu lărgimea de bandă W, cu o putere
instantanee de K ori mai mare pentru a obţine aceeaşi valoare a
energiei medii pe bit, ⇒ capacitatea fiecărui utilizator este
1  KP 
Ck = W log 2 1 + 
K  N 0W 
⇒ identic cu FDMA.
Obs: în cazul în care valoarea lui K este mare, se poate întâmpla ca
utilizatorul, din motive tehnologice, să nu poată transmite date cu puterea
KP în intervalul de timp alocat, apărând în acest fel limitări din punct de
vedere al capacităţii.
FDMA
• CDMA: fiecare utilizator foloseşte un cod pseudoaleator pentru

împrăştierea semnalului de date, semnalul transmis ocupând o bandă
totală mult mai mare decât banda necesară transmiterii datelor.
– Dacă se folosesc coduri ideale, neortogonale ⇒ semnalul util este
readus în bandă pentru a fi demodulat la recepţie, în timp ce datele
transmise de toţi ceilalţi utilizatori pot fi privite de către receptor ca un
zgomot alb, gaussian, aditiv, suprapus peste cel asociat canalului.
– Presupunând că lărgimea totală de bandă este W, iar puterea medie a
fiecărui utilizator este P, capacitatea fiecărui utilizator este dată de
 P 
C k = W log 2 1 + 
 N 0W + (K − 1)P 

FDMA
– respectiv capacitatea normată  Eb 
Ck  C N0 
= log 2 1 + k 
W  W 1 + ( K − 1) Ck Eb 
 W N 0 
– Dacă primul termen din paranteză poate fi neglijat în raport cu cel de-al
doilea; utilizând aproximaţia ln (1 + x ) ≤ x , relaţia devine
Eb
Ck Ck N0 Ck 1  1 
≤ log 2 e ⇒ ≤  log 2 e − 
W W
1+ K
C k Eb W K Eb / N 0 
W N0
FDMA
– Cu acestea capacitatea totală normată este
KC k  1  1 1 1
Cn = ≤  log 2 e −  ≤ − ≤
W  Eb / N 0  ln (2 ) Eb / N 0 ln (2 )
deci capacitatea totală nu mai creşte la infinit pe măsură ce valoarea lui K

creşte, aşa cum se întâmpla în cazul FDMA/TDMA.
1.7.Sisteme de acces multiplu folosind transmisia

de date in pachete (Packet Radio – PR)
• Tehnica PR ⇒ mai mulţi utilizatori să încerce să acceseze simultan, într-o
manieră necoordonată sau minim coordonată, un canal radio unic, în
general în domeniul frecvenţelor înalte (1-30 MHz) sau ultraînalte (3-
10GHz).
• Ipoteze
– transmisia se face în pachete de date iar modalitatea de transmitere a pachetelor
este modelată ca un proces aleator.
– utilizatorii nu sunt individualizaţi în domeniul timp, frecvenţă sau prin cod,
⇒ în momentul în care doi sau mai mulţi utilizatori transmit simultan, se
produc coliziuni, datele ambilor utilizatori fiind alterate.
• Pentru a rezolva aceste probleme se stabilesc un set de reguli de transmitere
a datelor prin canalul comun, reguli care constituie un protocol. Dintre
aceste protocoale, cele mai cunoscute sunt ALOHA şi CSMA
1.7.Sisteme de acces multiplu folosind transmisia
de date in pachete (Packet Radio – PR)
• Avantaje
– sunt uşor de implementat
– nu necesita o cantitate mare de informaţii suplimentare,
• Dezavantaje:
– au o eficienţă spectrală redusă şi
– pot introduce întârzieri considerabile datorate coliziunilor succesive.
1.7.1. ALOHA
(A) Varianta nesincronizată

• Scenariu:
– avem K utilizatori, fiecare dintre ei transmiţând pachete de date de durată Tp la
intervale de timp egale cu NTp (N>>K).
– dacă oricare dintre cei K utilizatori doreşte să transmită date, el o face imediat,
utilizând toată banda de frecvenţe disponibilă (ALOHA nesincronizat).
– dacă în acelaşi interval de timp mai există un alt utilizator care transmite date,
receptorul nu poate face distincţia dintre acestea deoarece nu sunt ortogonale ca
în cazul sistemelor descrise în paragrafele precedente, recepţia fiind
compromisă. Se spune ca s-a produs o coliziune între datele transmise de cei
doi utilizatori.
• Cum s-a presupus că N>>K canalul este în majoritatea timpului puţin
utilizat, probabilitatea de coliziune fiind în acest caz redusă.
1.7.1. ALOHA
• Ipoteze de calcul:
– toţi utilizatorii transmit date cu rate egale, de , ⇒ rata medie cu care
pachetele de date intră în reţea este
K
λ=
NT p
– utilizatorii sunt independenţi, şi că probabilitatea ca m pachete de date

să intre în retea în intervalul de timp τ este dată de distribuţia Poisson
P(m,τ ) =
(λτ )m e − λτ
m!
1.7.1. ALOHA
• Astfel, dacă, de exemplu, utilizatorul (1) transmite un pachet de date la

momentul temporal Tk, se va produce o coliziune numai dacă un alt
utilizator va transmite date în intervalul , (figura 1.8). ⇒ probabilitatea de a
nu apare o coliziune este deci probabilitatea ca nici un alt utilizator să nu
transmită date pe canal, dată de distributia Poisson cu m=0 şi τ=2Tp
2K
−
P0 = P (m = o, τ = 2T p ) = e N
1.7.1. ALOHA
Tk -Tp Tk Tk+Tp
Utilizator 1
Utilizator Z Utilizator Z nu apar coliziuni

între utilizatorii 1 şi Z
Utilizator X
apare o coliziune
între utilizatorii 1 şi X
Fig. 1.8. Apariţia coliziunilor în sistemul ALOHA
1.7.1. ALOHA
• Cum, în medie, un număr de pachete de date intră în sistem în fiecare

secundă, + probabilitatea de a fi recepţionate corect este dată de (1.21) ⇒
numărul mediu de pachete recepţionate corect reprezintă eficienţa sau
capacitatea sistemului şi este
2K
K − ρ
C = λ P0 = e N
= e−2ρ
NT p Tp
unde s-a notat cu densitatea cu care datele intră în reţea. Se observă că la

sistemele TDMA, FDMA sau CDMA se poate alege K=N, în timp ce la
sistemele de tip PR o valoare mare a lui K duce la o scădere dramatică a
performanţelor
1.7.1. ALOHA
Fig. 1.9. Eficienţa sistemelor ALOHA nesincronizate
1 N
• Se observă că sistemul are o eficienţă maximă pentru ρ= ⇒ K=
2 2
1 −1
• caz în care valoarea maximă a acesteia este Cmax = e
2T p
• Dacă numărul de utilizatori creşte peste valoarea N/2, numărul de coliziuni

va creşte rapid, ceea ce va duce la scăderea drastică a capacităţii sistemului.
1.7.1. ALOHA
• În cazul TDMA sau FDMA ⇒ eficienţa maximă se obţine din (1.7), în

cazul în care
– se consideră un canal ideal, fără zgomot (N0=0) şi
– toţi utilizatorii transmit cu rata maximă , caz în care rezultă
Dezavantaje:
• D1. Eficienţă scăzută Comparând ALOHA cu TDMA/FDMA se observă
că (CmaxT p )ALOHA 1
= = 0,1839
(CmaxTp )TDMA 2e
ceea ce arată că valoarea maximă a eficienţei obţinute în cazul ALOHA

este doar aproximativ 18,4% faţă de cea obţinută în cazul FDMA/TDMA.
1.7.1. ALOHA
• D2. Pot apare întârzieri f. mari din cauza coliziunilor succesive dintre
pachete şi necesităţii retransmiterii acestora. Astfel. dacă emiţătorul şi
receptorul se află la distanţa d unul de altul, astfel încât timpul necesar
propagării în cazul în care nu există coliziuni este d
Td =
c
unde c=3 108 m/s este viteza luminii.
– În cazul în care apare o coliziune, receptorul, după examinarea
pachetului de date, va detecta apariţia unei erori şi va transmite un
mesaj NAK (Not AcKnowledge), de durată Tn, către toţi utilizatorii.
– În acest caz sistemul va impune fiecărui utilizator să aştepte un interval
TW (independente, distribuite aleator pentru fiecare utilizator la nivelul
întregului sistem), după care procesul se reia.(fig. 1.10).
1.7.1. ALOHA
recepţionarea mesajului
NAK de către Tx i
transmiterea pachetului i Tx i aşteaptă Tw înainte de a retransmite
Td pachetul i este retransmis

Tp
Tx i t
Tw pachetul i este
Td
recepţionat a 2a oară
Rx j
t
→ Tn ← transmiterea unui mesaj
pachetul i recepţionat de de NAK catre Tx i
către Rx j cu eroare
intervalul de timp între transmiterea
pachetului i şi recepţionarea sa corectă
de către Rx j
∆ = T p + Tn + Tw + 2Td
Fig. 1.10. Mecanismul temporal în cazul apariţiei unei coliziuni

1.7.1. ALOHA
– Presupunând că a doua oară pachetul este recepţionat corect la cea de-a

doua încercare, intervalul de timp dintre transmiterea şi recepţia sa este
∆ = T p + Tn + Tw + 2Td
– Valoarea medie a timpului dintre emisia unui pachet şi recepţia acestuia
este
D = Td P0 + (Td + ∆)(1 − P0 )P0 + (Td + 2∆)(1 − P0 )2 P0 + ... + (Td + q∆)(1 − P0 )q P0
– unde (Td + q∆ ) reprezintă timpul între emisia unui pachet şi recepţia

corectă a acestuia la cea de-a (q+1) încercare; probabilitatea ca acest
eveniment să se producă este (1 − P0 )q P0 , unde (1 − P0 ) este
probabilitatea unui eşec iar P0 cea a unei reuşite.
1.7.1. ALOHA
• Folosind relaţiile 1 + x + x 2 + ... =

1
1− x
2 1
1 + 2 x + 3 x + ... =
(1 − x )2
• şi efectuând calculele relaţia (1.29) se reduce la
∆
D = Td +
P0
( )
(1 − P0 ) = Td + ∆ e 2 ρ − 1
• Se observă că întârzierea creşte liniar cu valoarea densităţii ρ cu care datele
intră în reţea; în cazul unei eficienţe maxime (ρ=0,5) se obţine o valoare a
întârzierii de
D |C max = Td + ∆ (e − 1)
1.7.1. ALOHA
(B)Varianta sincronizată
• Performanţele sistemului se pot îmbunătăţi cu următorul protocol:
– Se divide axa temporală în intervale de timp egale cu durata unui pachet Tp,
numite sloturi, utilizatorii putând transmite datele numai la începutul acestor
intervale de timp. Algoritmul poartă numele de ALOHA sincronizat
– Dacă un utilizator doreşte să transmită date în intervalul , el trebuie să aştepte
începerea slotului următor.
– În acest fel se produce o coliziune numai dacă mai există un alt utilizator care
doreşte să transmită date în acelaşi interval, domeniul de restricţionare
reducându-se de la 2Tp cât era în cazul ALOHA nesincronizat la Tp..
Mecanismul este ilustrat în figura 1.11.
Tp 1.7.1.
T ALOHA
T p p
t
Ti+1 Ti + 2 Ti +3
Utilizatorul (1) doreşte să transmită date

Ti Utilizatorul (X) doreşte să transmită date
Utilizatorul (Z) doreşte să transmită date
dacă 2 utilizatori doresc să transmită date în acelaşi

slot temporal apare o coliziune
Utilizatorul (1) transmite date

t
Ti +1 Ti + 2 coliziune
Utilizatorul (X) transmite date

t
Utilizatorul (Z) transmite date

t
Ti + 2 Ti +3
Fig. 1.11. Apariţia coliziunilor în sistemul ALOHA sincronizat

1.7.1. ALOHA
• Probabilitatea de apariţie unei coliziuni ⇒ din înlocuind m=1 şi τ=Tp in

distributia poisson
K
−
P0 = P(m = o,τ = T p ) = e N = e− ρ
unde ρ = K / N este densitatea cu care datele intră în reţea iar λ = ρ / T p

este numărul mediu de pachete pe secundă transmise prin reţea.
• Eficienţa sistemului se determină, ca şi în cazul ALOHA nesincronizat
K
K −N ρ −ρ
C = λ P0 = e = e
NT p Tp
• Eficienţa este maximă atunci când ρ=1, caz în care
1 −1
Cmax, sinc = e
Tp
1.7.1. ALOHA
Fig.1.11. Eficienţa sistemelor ALOHA sincronizat, respectiv nesincronizat

1.7.1. ALOHA
• Comparând sistemul sincronizat cu cel nesincronizat din punct de vedere al

eficienţei, se observă că, în cazul sincronizat, eficienţa este dublă faţă de
cazul nesincronizat
C max, sincT p 0,3688
= =2
C max, nesincTp 0,1839
• În plus, faptul că ρ=1 arată că, în medie, numărul de utilizatori K=N; cu

toate aceasta se poate întâmpla ca, din cauza faptului că procesul a fost
modelat aleator, valoarea lui K să o depăşească pe cea a lui N, caz în care
numărul de coliziuni creşte rapid iar eficienţa scade exponenţial.
1.7.1. ALOHA
• Valoarea medie a intervalului de timp scurs între emisia unui pachet de date
şi recepţia acestuia este
(
D = Td + ∆ e ρ − 1 ; )
• deci creşterea întârzierii este mai lentă pe măsură ce încărcarea reţelei
creşte; valoarea întârzierii în cazul eficienţe maxime este
D |C = max = Td + ∆ (e − 1)
valoarea rezultată fiind aceeaşi cu cea obţinută în cazul ALOHA

nesincronizat
• Dezavantaje: nu se foloseşte nici un fel de informaţie asupra traficului de
date pe canalul de transmisiune şi al gradului de ocupare al acestuia, ceea
ce duce la o eficienţă relativ redusă, chiar şi in cazul variantei sincronizate.
1.7.2. CSMA
• Dacă transmisia se face printr-un canal în care întârzierile de propagare nu

sunt foarte mari, se poate folosi un protocol nesincronizat cu rezultate mult
mai bune din punct de vedere al eficienţei, cum ar fi protocolul de acces
multiplu “cu ascultare” cu detecţia coliziunilor (Carrier Sense Multiple
Access with Colision Detection – CSMA/CD).
• Protocolul CSMA
– orice utilizator care doreşte să realizeze o transmisie de date prin canalul de
comunicaţii comun, determină mai întâi starea acestuia (ocupat / activ sau liber
/ inactiv) şi efectuează transmisia numai în cazul în care canalul este inactiv.
– atunci când se produce o coliziune, utilizatorii care au detectat-o transmit un
mesaj de eroare (jam signal) pe o frecvenţă comună fc recepţionată de toţi
ceilalţi utilizatori, care blochează transmisia; în acest fel se reduce
probabilitatea de coliziune şi timpul necesar retransmiterii, ceea ce duce la
creşterea capacităţii sistemului.
– pentru ca protocolul să fie eficient - toţi utilizatorii să fie cât mai apropiaţi unii
de alţii din punct de vedere geografic, astfel încât efectul întârzierilor de
propagare să fie cât mai redus (specific reţelelor Ethernet de tip LAN).
1.7.2. CSMA
• Eficienţa (capacitatea) sistemului

• E1. se va considera mai întâi cazul în care întârzierea de propagare este
nulă şi nu există coliziuni.
– dacă toţi utilizatorii transmit pachete de date de aceeaşi durată Tp, acestea se
vor succeda pe axa temporală aşa cum este sugerat în figura 1.12., unde TB este
intervalul de timp în care canalul este inactiv, modelat ca o variabilă aleatoare.
TB ∆τ TB TB
Canal
comun Tp Tp Tp Tp
t
Fig. 1.12. Utilizarea canalului comun

1.7.2. CSMA
• Pentru a determina densitatea de probabilitate a acesteia, se foloseşte faptul

că utilizatorii sunt independenţi şi că sosirea pachetelor de date în reţea este
modelată ca o variabilă aleatoare de tip Poisson; ⇒ probabilitatea ca în
intervalul TB canalul să fie inactiv este dată de
P (TB ) = P (m = 0;τ = TB )P (m = 1;τ = ∆τ )
– primul termen arată că în intervalul de timp TB nu a sosit nici un pachet,

– cel de-al doilea că în intervalul de timp ∆τ imediat următor ( ∆τ << TB) a sosit un
pachet de date (fig. 1.12). Folosind (1.20), rezultă
P(TB ) = e − λT B (λ∆τ )e − λ∆τ = λ ∆τ e − λ (TB + ∆τ ) ≅ λ ∆τ e − λTB
1.7.2. CSMA
• Cu acestea densitatea de probabilitate a variabilei aleatoare TB este dată de

ρT B
P(TB ) ρ −T
f (TB ) = = λ e − λTB = e p
∆τ Tp
unde este numărul mediu de pachete care intră în sistem în fiecare secundă
iar este densitatea cu care datele intră în reţea. Valoarea medie a
intervalului inactiv este ∞
Tp
TB = ∫ TB f (TB )dTB =
0
ρ
Rezultă eficienţa sistemului

1 1 1 1 ρ
C= = =
Tp + TB Tp 1 + 1 Tp 1 + ρ
ρ
1.7.2. CSMA
0.8
0.7
0.6 ALOHA Nesinc

ALOHA Sinc
0.5 CSMA
Eficienta*Tp
0.4
0.3
0.2
0.1
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4
rho
1.7.2. CSMA
• E2. În cazul în care se ia în considerare şi timpul de propagare nenul al

unui pachet de date dat de relaţia (1.27), informaţia transmisă de către un
utilizator este recepţionată de către ceilalţi cu o anumită întârziere, ceea ce
duce la apariţia coliziunilor. Se presupune următorul scenariu (fig.1.13.)
utilizatorul (1)
sondeaza canalul
RX (1)
t
t1
TP utilizatorul (1)
transmite
TX (1)
t
Td
utilizatorul (Z) apare semnalul
sondeaza canalul de canal ocupat
RX (Z)
t 3 = t 1 + Td t
t2
apare o
utilizatorul (Z) coliziune
transmite Fig. 1.13. Apariţia coliziunilor în CSMA/CD
TX (Z)
t
1.7.2. CSMA
– utilizatorul (1) sondează canalul la momentul t1, îl detectează ca fiind inactiv

(liber) şi începe să transmită datele; acestea vor fi recepţionate de către
destinatar la momentul , moment în care se transmite şi mesajul de canal
ocupat.
– dacă un alt utilizator va sonda canalul la momentul t2 imediat următor, t2 − t1 < Td
el îl va detecta ca fiind liber şi va transmite de asemenea date, caz în care se va
produce o coliziune (fig.1.13.)
⇒ Probabilitatea ca nici un pachet de date să fie transmis în intervalul (t , t 1 1 + Td )
se obţine din relaţia (1.20) cui m=0 şi τ=Td, anume
Td
−ρ
Tp
Pnc = P (m = 0;τ = Td ) = e
⇒ Probabilitatea unei coliziuni = probabilitatea ca în reţea să intre cel

puţin un pachet, adică T
−ρ d
Tp
Pc = 1 − Pnc = 1 − e
1.7.2. CSMA
• E3. Pentru a evalua efectul coliziunilor asupra eficienţei sistemului se

consideră scenariul din figura 1.15., în care se notează cu x ( 0 ≤ x ≤ Td )
intervalul de timp scurs momentul începerii unui pachet şi cel al apariţiei
unei coliziuni, modelat ca o variabilă aleatoare.
Pachetul 1 este Pachetele 2 şi 3 sunt Pachetul N este
recepţionat fără coliziuni recepţionate cu coliziuni recepţionat fără coliziuni
Pachet 1 Pachet 2 Pachet 3 Pachet N

Tp TB
x x TB x
TB
pachet care produce pachet care produce

coliziunea cu 2 coliziunea cu 3
Fig. 1.15. Ilustrarea modelului pentru determinarea eficienţei CSMA/CD în prezenţa coliziunilor
1.7.2. CSMA
• Timpul mediu scurs între recepţionarea corectă a două pachete (fără

coliziune)
[ ] [ ]
T = (T p + TB )Pnc + 2(T p + TB ) + x Pc Pnc + 3(T p + TB ) + 2 x Pc2 Pnc + ....
– primul termen din suma de mai sus arată timpul scurs între două pachete corect
recepţionate dacă nu există coliziuni, ponderat cu valoarea probabilităţii de a nu
exista coliziuni,
– al doilea timpul scurs dacă nu apare o coliziune în timpul transmiterii primului
pachet dar apare în timpul celui de-al doilea ş.a.m.d.
• Folosind relaţiile (1.30) şi efectuând calculele se obţine
1 P
T = (T p + TB ) +x c
Pnc Pnc
1.7.2. CSMA
• Folosind în continuare (1.42), (1.44), (1.45) precum şi faptul că , se pot

determina limitele superioare şi inferioare ale lui T , deci şi ale eficienţei
C, astfel:
– dacă x=0, ⇒ T = minim, deci C = maxim,
Td
−ρ
Tp
1 ρ e
C ≤ Cmax = =
T / x =0 T p 1 + ρ
– dacă x=Td, ⇒ T = maxim, deci C = minim

Td
−ρ
Tp
1 ρ e
C ≥ Cmin = =
T / x=Td Tp T  T
−ρ d 
1+ ρ + ρ d 1 − e T p 
Tp  
 
1.7.2. CSMA
.
Fig. 1.16. Eficienţa sistemelor CSMA, în funcţie de densitatea ρ cu care
datele intră în reţea, având ca parametru raportul
Td / T p
1.7.2. CSMA
• Se observă că pentru o valoare mică a raportului eficienţa sistemului tinde

asimptotic către o valoare situată în jur de 0,9, în timp ce pe măsură ce
acest raport creşte eficienţa maximă scade mult, ceea ce însemnă că
sistemul este aplicabil numai dacă distanţele sunt mici.
• Impunând ca eficienţa CSMA să fie mai mică decât cea obţinută în cazul
ALOHA, Td
−ρ
Tp
ρ e ρ
C ≤ Cmax, CSMA = ≤ C ALOHA = e−2ρ
Tp 1 + ρ Tp
Td lg(1 + ρ )
• se obţine egalitate atunci când = 2− ≤2
Tp ρ
1.7.2. CSMA
• deci protocolul CSMA este mai eficient decât ALOHA numai dacă raportul
este mai mic decât 2. În mod similar, comparând eficienţă CSMA cu
ALOHA sincronizat, se obţine
Td lg (1 + ρ )
=1− ≤1
Tp ρ
• O valoare corespunde unei distanţe relativ mari între utilizatori; de exemplu
dacă aceştia transmit pachete de date de 1000 biţi, cu o rată de 10 Mb/s, ,
ceea ce corespunde unei distanţe
Sisteme CDMA
Cap. 2
SISTEME DE COMUNICATIE
CU SPECTRU IMPRASTIAT
• Spectru împrăştiat = acele metode de modulaţie care produc un

semnal al cărui spectru este mult mai larg decât cel al semnalului de
date propriu zis, banda de frecvenţe ocupată fiind independentă de
banda semnalului de date.
• Sistemele cu spectru împrăştiat au apărut cu peste 50 de ani în urmă,
iniţial în aplicaţii militare, datorită probabilităţii reduse de
interceptare şi a rezistenţei ridicate la bruiaj.
• În ultimele decenii însă ele au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă
şi în domeniul civil, în special în cel al comunicaţiilor mobile (IS95,
UMTS, CDMA2000, etc.), al reţelelor de comunicaţii fără fir de
mare viteză (LAN, WAN, etc.) precum şi al sistemelor de
poziţionare prin satelit (GPS), de radiolocaţie şi poziţionare de mare
precizie. .
2
– )
2.1. CARACTERISTICI ŞI PARAMETRII
• Semnalul de date transmis trebuie modulat cu un semnal (cod)

pseudoaleator de bandă largă. Acesta trebuie să aibă anumite
caracteristici de corelaţie specifice pentru a permite o bună
demodulare la recepţie, atât din punct de vedere al separării
utilizatorilor cât şi din cel al sincronizării receptorului.
• Banda de frecvenţă a semnalului transmis trebuie să fie mult
mai largă decât banda de frecvenţă a semnalului de date, de
unde şi denumirea de spectru împrăştiat (Spread Spectrum - SS);
mai mult, această bandă nu depinde de rata semnalului de date,
fiind dictată doar de rata codului (rata de chip).
• Recepţia se realizează numai atunci când se face corelaţia
semnalului de bandă largă recepţionat cu un semnal local,
generat la recepţie, care trebuie să fie identic (atât din punct de
vedere al formei cât şi al fazei instantanee) cu semnalul
pseudoaleator folosit la emisie.
• Performanţele unui astfel de sistem depind în mare măsură de gradul

de pseudoaleatorism al semnalului.
• Pe de altă parte, semnalul care dictează legea de împrăştiere trebuie
să fie determinist, pentru a putea fi refăcut cu exactitate la recepţie.
În general se folosesc drept coduri de împrăştiere un set de secvenţe
periodice, cu perioada foarte mare, cu o funcţie de corelaţie cu
proprietăţi “bune” din punct de vedere al accesului multiplu şi care pot
fi sincronizate uşor din punct de vedere al receptorului
4
• Principalul parametru care caracterizează sistemele cu spectru

împrăştiat este câştigul de procesare (Gp).
= RSZ in = B RF = Rc
Gp
RSZ out Binf Rb
• unde
– BRF este banda totală ocupată de semnalul cu spectru împrăştiat (la
emisie);
– Binf este banda de bază a semnalului informaţional;
– Rc este rata de bit a codului (rata de chip);
– Rb este rata de bit a datelor.
• Cum, BRF >> Binf, Gp>>>1 (sute sau mii)
• Se poate defini Marginea de interferenţă (jamming margin Mj),
M J = G P - [RSZ ies + L s ]
• unde:
– Gp este câştigul de procesare definit anterior;
– (RSZ)ies este raportul semnal/zgomot la ieşirea receptorului necesar
luării unei decizii corecte asupra semnalului informaţional;
– Ls reprezintă pierderile intrinseci ale SSD.
6
• Performante:
– rezistenţa la bruiaj (interferenţă) - se bazează pe valoarea
mare a câştigului de procesare Gp.
– probabilitatea redusă de interceptare - se datorează
• valorii mari a câştigului de procesare Gp şi faptului că
• semnalul emis este pseudoaleator, deci impredictibil, deci
densitatea sa spectrală este relativ scăzută şi aproximativ
uniformă într-o bandă largă de frecvenţe;
din aceste motive un receptor străin (care nu cunoaşte
codul de imprăştiere) nu poate sesiza sau urmări
semnalul transmis de SSI.
– rezoluţia în timp (fină) a SSI

• este conferită de recepţia efectuată prin corelaţia dintre semnalul cu
spectru împrăştiat şi codul pseudoaleator generat la recepţie, ceea
ce presupune o sincronizare perfectă a semnalului local, cu cel de la
emisie.
• Această proprietate este foarte utilă în vederea evitării efectelor
căilor multiple de propagare şi realizării unor măsurători radar de
înaltă fidelitate.
– capacitatea de secretizare a SSI
• este asigurată de faptul că semnalul de date nu se poate extrage din
semnalul cu spectru împrăştiat decât de către receptorul care
cunoaşte codul de împrăştiere;
• acest lucru se datorează,
– faptului că semnalul de cod este pseudoaleator (impredictibil),
– condiţiei ca legea de împrăştiere să fie independentă de informaţia
transmisă.
8
– posibilitatea de a realiza accesul multiplu (Code Division
Multiple Acces - CDMA)
• se datoreaza faptului ca diferitele perechi emiţător - receptor care
folosesc coduri ortogonale pot lucra simultan utilizând aceeaşi
purtătoare şi bandă de frecvenţe, fără interferenţe reciproce
deranjante;
• în acest fel se poate organiza o reţea complexă de SSI cu facilităţi
de adresare selectivă, identificare, memorare, etc., aşa cum a fost
prezentat în paragraful 1.1.
• Schema bloc: SURSA DATE +

CODOR SURSA
CODOR CANAL
MODULATOR
DATE
MODULATOR
SS
CANAL RADIO
DECODOR SURSA DECODOR CANAL DEMODULATOR DEMODULATOR
– Sursa de date: + UTILIZATOR DATE SS
• oferă o succesiune de simboluri discrete care aparţin unul alfabet finit.

• acestea se pot obţine ca ieşire a unei surse digitale (de exemplu ieşirea de
date a unui calculator) sau prin eşantionarea şi cuantizarea unui semnal
analogic.
• În cel din urmă caz, în conformitate cu teorema eşantionării, rata de
eşantionare trebuie să fie mai mare sau egală cu dublul benzii ocupate de
semnalul analogic. fs ≥ 2W
• În plus, dacă fiecare eşantion este cuantizat pe q niveluri, acesta va fi
reprezentat cu ajutorul a log2q biţi, deci rata minimă a sursei va fi
Rm = (fs)min log2q = 2W log2q biţi / sec
10
• Cum majoritatea surselor posedă o redundanţă inerentă la ieşire, datorată

atât faptului că simbolurile succesive sunt în general dependente unele de
altele cât şi a faptului că simbolurile nu sunt egal probabile, este necesară o
codare a sursei care elimină această redundanţă necontrolată. Operaţia
inversă la recepţie este efectuată de blocul de decodare a sursei.
• Pentru a îmbunătăţi performanţele sistemului de comunicaţie din punct de
vedere al probabilităţii de eroare, se efectuează o codare a canalului care
adaugă o redundanţă controlată, pe care decodorul de canal o utilizează
pentru a corecta un număr de erori.
• Modulatorul şi demodulatorul SS adaugă un nivel de modulaţie
suplimentar celui de date, care implică şi împrăştierea cu codul
pseudoaleator.
11
• Un semnal cu spectru împrăştiat (de bandă largă) este generat prin

remodularea semnalului de date (deja modulat într-una din formele clasice
de modulaţie de bandă îngustă) cu un cod pseudoaleator de bandă largă,
cu perioada de simbol Tc (denumită perioadă de “chip” sau de cod în cazul
codului de împrăştiere) mult mai mică decât cea a datelor Td, raportul fiind
de ordinul sutelor sau miilor.
• Dacă cea de-a doua modulare este o modulaţie în fază, semnalul se numeşte
semnal cu spectru împrăştiat de tip secvenţă directă (Direct Sequence -
DS); în general această tehnică se aplică semnalelor de tip BPSK, QPSK
sau MSK.
• Dacă împrăştierea spectrală se realizează printr-o modulaţie în frecvenţă
(prin schimbarea frecvenţei purtătoarei după o lege dictată de codul
pseudoaleator), semnalul se numeşte semnal cu spectru împrăştiat de tip
salt de frecvenţă (frequency Hopping - FH); în general aceasta se aplică
semnalelor de tip FSK. Atunci când ambele tehnici sunt utilizate semnalul
rezultant se numeşte semnal cu spectru împrăştiat de tip hibrid (DS-FH).
12
2.2. SISTEME CU SPECTRU ÎMPRĂŞTIAT
DE TIP SECVENŢĂ DIRECTĂ -BPSK
• Datele: modulate BPSK
s d (t )= 2S m(t ) cos ω 0 t
• Imprastierea spectrala – prin multiplicare cu codul PN
st (t ) = 2S m(t ) c(t ) cos ω 0t

• Unde
– m(t) = ±1 reprezintă datele binare cu rata de bit fb;
– ω0 este frecvenţa unghiulară a purtătoarei.
– c(t) = ±1, care este un semnal pseudoaleator, binar, de tip NRZ, cu rata de
transmisie (de "chip") fc=Nfb, N>>1
13
2.2.1 SISTEME CU SPECTRU ÎMPRĂŞTIAT

• Semnalul recepţionat este afectat de zgomot, n(t), de interferenţe şi de o
întârziere τ datorată canalului
sr (t ) = 2S m(t − τ )c(t − τ ) cos ω 0 (t − τ ) + n(t )

• Pentru a putea face demodularea (împachetarea spectrală la recepţie)
semnalul cu spectru împrăştiat recepţionat trebuie înmulţit cu replica locală
a codului generat la recepţie, c(t-τ'), unde prin τ' s-a notat întârzierea
estimată. Dacă această estimare s-a făcut corect, produsul c(t-τ)c(t-τ')=1. În
acest fel semnalul este "reîmpachetat" (comprimat în banda iniţială a
semnalului de date) şi poate fi demodulat apoi prin metodele clasice.
14
• Schema bloc a modulatorului / demodulatorului
GENERATOR FILTRU TRECE DEMODULATOR

DE DATE EMITATOR RECEPTOR BANDA DATE
GENERATOR DE GENERATOR LOCAL

SECVENTA DE SECVENTA
PESEUDOALEATOARE PESEUDOALEATOARE
15

• Densitatea spectrala de putere a datelor
1   ω - ω 0   2  ω + ω 0   
S d (ω )= STb  sinc 2  Tb  + sinc  Tb  
2   2    2  
• Densitatea spectrala de putere a datelor imprastiate
1   ω - ω 0   2  ω + ω 0   
S S (ω )= STc  sinc 2  Tc  + sinc  Tc  
2   2    2  
16
0.02
0.018
0.016
Ss(f)
Densitatea spectrala de putere
0.014
0.012
0.01
0.008
0.006
0.004 Sd(f)
0.002
0
-1500 -1000 -500 0 500 1000 1500
frecventa
17

DE TIP SECVENŢĂ DIRECTĂ -QPSK
• De multe ori transmisia semnalului informaţional (sau a două semnale
diferite) folosind aceeaşi frecvenţă dar pe două canale ortogonale – unul în
fază şi celălalt în cuadratură – prezintă o serie de avantaje.
• În transmisiunile de date de bandă îngustă, acest lucru se foloseşte în
special datorită faptului că, în condiţiile în care se transmit două semnale
diferite pe cele două canale, ele ocupă practic aceeaşi bandă de frecvenţă,
unul reflectându-se în partea reală a spectrului, celălalt în partea imaginară
a acestuia. Lărgimea de bandă ocupată de semnalul QPSK este
(1)
BQPSK = max B BPSK{ ( 2)
, B BPSK }
• Dacă se transmite unul şi acelaşi semnal pe ambele canale, probabilitatea
de eroare scade pentru că în acest fel redundanţa transmisiunii creşte.
18
• În cazul transmisiunilor cu spectru împrăştiat lărgimea de bandă nu mai
este un parametru restrictiv, dar acest tip de modulaţie se foloseşte în
continuare datorită faptului că transmisiunile în cuadratură sunt mai greu de
detectat şi mai puţin sensibile la anumite tipuri de bruiaj.
• Forma cea mai generală pentru un semnal de bandă îngustă de tip QPSK
este:
s d (t ) = 2 S [m1 (t )cos ω 0 t + m2 (t )sin ω 0 t ]
unde m1(t) respectiv m2(t) sunt semnalele binare de date (de tip BPSK).
• Forma generala a semnalului QPSK-DS-SS este
st (t ) = 2 S [m1 (t )c1 (t )cos ω 0 t + m2 (t )c2 (t )sin ω 0t ]

Rc1=1/Tc1 respectiv Rc2=1/Tc2, Rc1, Rc2 >> Rb
19

• Schema bloc a Tx/Rx QPSK
GENERATOR
P.N. 1
c1(t)
cos ω0t
m1(t) m1 (t) FILTRU TRECE DEMODULAT
BANDA OR BPSK
c1(t) mˆ 1 (t )
cos ω0t
GENERATOR GENERATOR
DE DATE P.N. 1
sin ω0t
FILTRU TRECE DEMODULAT

m2(t) m2 (t)
BANDA OR BPSK
c2(t) c2(t) mˆ 2 (t )
sin ω0 t
GENERATOR
P.N. 2
GENERATOR
P.N. 2
20
• Daca
c1 (t − τ )c1 (t − τ ') = 1 ; c1 (t − τ )c2 (t − τ ') = 0
c2 (t − τ )c2 (t − τ ') = 1 ; c2 (t − τ )c1 (t − τ ') = 0
• Atunci
x(t ) = S m1 (t − τ )c1 (t − τ )c1 (t − τ ') + S m2 (t − τ )c2 (t − τ )c1 (t − τ ') = S m1 (t − τ )

y (t ) = S m1 (t − τ )c1 (t − τ )c2 (t − τ ') + S m2 (t − τ )c2 (t − τ )c2 (t − τ ') = S m2 (t − τ )
• O variantă mai simplă este aceea în care se foloseşte acelaşi cod de

împrăştiere atât pentru semnalul în fază cât şi a pentru cel în cuadratură.
Acest sistem poartă numele de QPSK DS-SS echilibrat (sau QPSK dublu
canal).
st (t ) = 2 S d (t )[c1 (t )cos ω 0 t + c2 (t )sin ω 0 t ]
21
2.3. SEMNALE CU SPECTRU ÎMPRĂŞTIAT

DE TIP SALT DE FRECVENŢĂ
• În cazul semnalelor de tip salt de frecvenţă (Frequency Hopping Spread
Spectrum – FH-SS) codul pseudoaleator este utilizat pentru a controla
sintetizorul de frecvenţă care alege frecvenţa purtătoare ce va fi folosită în
următorul interval de salt.
• Împrăştierea astfel realizată trebuie înlăturată la recepţie, lucru ce se poate
realiza dacă sintetizorul de frecvenţă local (identic cu cel de la emisie) este
coordonat de un semnal de cod sincron cu cel de la emisie.
• Dacă Tc > Ts sistemul se numeşte cu “salt de frecvenţă lent” (Slow
Frequency Hopping - SFH),
• Daca Tc > Ts sistemul poartă numele de sistem cu “salt de frecvenţă rapid”
(Fast Frequency Hopping - FFH).
22
• Schema bloc a unui sistem FH-SS
sd(t) st (t)
MODULTOR
DE DATE EMITATOR
(FSK or QPSK)
f1, f2, ....fN
SINTETIZOR DE GENERATOR
FRECVENT` P.N. (a) EMITATOR
k
sr(t) y(t)
FILTRU TRECE DEMODULATOR
RECEPTOR
BANDA DATE
f1, f2, ....fN
SINTETIZOR DE GENERATOR
FRECVENTA P.N.
k (b) RECEPTOR
23

• Spre deosebire de semnalele DS-SS unde fiecare bit era folosit independent pentru
a modula semnalul de date, în cazul semnalelor FH-SS, k biţi de cod sunt folosiţi la
un moment dat pentru a alege una din cele N=2k frecvenţe posibile a fi generate de
sintetizorul de frecvenţă.
• Din cauza dificultăţilor care apar din punct de vedere al implementării hardware a
unui sistem cu salt de frecvenţă coerent, sistemele cu salt de frecvenţă folosesc o
modulaţie necoerentă (la recepţie nu este necesară refacerea fazei purtătoarei).
• Se va considera un sistem cu salt de frecvenţă care utilizează un semnal de date M-
FSK.
– Modulatorul de date va genera la ieşire unul din cele M=2L tonuri posibile pe o durată de
simbol de LT secunde, unde T=Tb reprezintă perioada de bit.
– Pentru a asigura ortogonalitatea semnalului modulat FSK, cele L frecvenţe trebuie să fie
separate între ele cu cel puţin 1/LT Hz, deci lărgimea de bandă ocupată de semnalul M-
FSK este de aproximativ 2L/LT.
– La fiecare interval de cod (care trebuie sa fie un multiplu sau submultiplu al perioadei de
bit) sintetizorul generează una din cele 2k frecvenţe purtătoare posibile, iar semnalul M-
FSK va fi translatat în jurul acestei frecvenţe.
24
2.3.1 Semnale cu spectru împrăştiat de tip salt de
frecvenţă lent (SFH)
• Dacă perioada de cod este mai mare decât cea de simbol a datelor (Tc ≥
LT), semnalul poartă numele de semnal cu salt de frecvenţă lent (SFH).
• Presupunând că Tc = nLT, atunci nL biţi de date sunt luaţi simultan de la
ieşirea modulatorului şi translataţi în jurul acelei frecvenţe (din cele 2k
posibile) generate de sintetizor pe baza codului pseudoaleator. Următorul
grup de nL biţi vor fi translataţi în jurul următoarei frecvenţe generate de
sintetizor, ş.a.m.d.
• În figura este reprezentat, într-un sistem de coordonate timp – frecvenţă,
semnalul de date precum şi semnalul SFH pentru cazul particular n=1, L=1
(semnal de date BFSK) si k=2 (22=4 frecvenţa purtătoare posibile).
25

SEMNALUL BFSH DE BANDA INGUSTA
Frecventţă
Wd
timp
Ts=2Tb
Tc
SEMNALUL CU SALT DE FRECVENTA LENT

frecventele generate de sintetizorul de frecventa
f0 f3 f1 f2 f0
f3
Frecventţă
f2
Ws
f1
f0
timp
Semnalul de date de bandă îngustă si semnalul cu salt de frecvenţă lent (n=1, L=1, k=2).
26
2.3.1 Semnale cu spectru împrăştiat de tip salt de
frecvenţă rapid (FFH)
• Dacă perioada de cod este mai mică decât cea de simbol a datelor (Ts = LT
≥ Tb), semnalul se numeşte “cu salt de frecvenţă rapid” (FFH).
• Presupunând ca Tb = LT = nTc , un anumit simbol din semnalul de date
este translatat în jurul a n frecvenţe diferite generate de sintetizor (în
general raportul L/n trebuie să fie un număr întreg). Aceasta oferă avantajul
unei diversităţi inerente în frecvenţă pentru fiecare simbol transmis, ceea ce
combate efectul propagării pe căi multiple cu evoluţie temporală foarte
rapidă, precum şi bruiajul multiton.
• În figura este reprezentat, într-un sistem de coordonate timp – frecvenţă,
semnalul de date şi semnalul FFH pentru cazul particular n=2 (un simbol
de date este transmis pe două frecvenţe diferite), L=1 (semnal de date
BFSK) şi k=2 (22=4 frecvenţe purtătoare posibile).
27

SEMNALUL BFSH DE BANDA INGUSTA
Wd
Tc=Tb
Ts =2Tb
SEMNALUL CU SALT DE FRECVENTA RAPID
Frecventele generate de sintetizorul de frecventa

f0 f2 f2 f3 f1 f3 f2 f1 f0 f3 f2 f1
f3
f2
Ws
f1
f0
Semnalul de date de bandă îngustă si semnalul cu salt de frecvenţă rapid (n=1, L=1, k=2).
28
2.4. SEMNALE CU SPECTRU ÎMPRĂŞTIAT CU
SALT ÎN TIMP. SEMNALE CU BANDĂ ULTRA-
LARGĂ (UWB)
• Semnalele TH-PPM folosesc impulsuri radio de durate foarte scurte,
de obicei de ordinul nanosecundelor, ce sunt transmise în banda de
bază.
• Aceasta face ca energia semnalului radio să fie împrăştiată pe un
domeniu spectral foarte larg (de la frecvenţe foarte mici - în
apropierea originii - până la câţiva Gigahertzi) şi densitatea spectrală
de putere să fie foarte redusă (apropiată de nivelul zgomotului), de
unde şi numele de semnale de bandă ultra-largă (Ultra Wide Band –
UWB).
29

LARGĂ (UWB)
• Sistemele de tip UWB au o serie de avantaje importante, dintre care se pot
menţiona:
– permit comunicarea simultană a mai multor utilizatori cu rate ridicate în acelaşi
timp şi folosind aceleaşi resurse spectrale, controlând, datorită densităţii
spectrale medii de putere foarte scăzute, nivelul interferenţei globale;
– datorită lărgimii mari a benzii ocupate de densitatea spectrală medie de putere
este rezistent la fading-ul selectiv în frecvenţă şi la cel datorat căilor multiple
de propagare, permiţând o rezoluţie multicale de ordinul câtorva nanosecunde;
– permit reducerea marginii de fading si operarea la niveluri de putere reduse,
putând fi utilizat in canale afectate de fading deosebit de sever cum ar fi
canalele indoor;
– datorită densităţii spectrale medii de putere foarte reduse (practic sub nivelul
zgomotului) pot coexista fără să interfere cu semnalele de bandă îngustă,
permiţând reutilizarea spectrului radio;
– nu necesită licenţă de funcţionare dacă operează într-un singur canal radio;
30
LARGĂ (UWB)
– permite determinarea cu precizie a poziţiei utilizatorului si un control mai
precis al puterii emise, putând în acest fel îmbunătăţi managementul resurselor
şi strategiile de routare;
– datorită benzii de frecvenţă foarte largi ocupate are capabilităţi de penetrare
foarte ridicate, putând fi utilizate pentru comunicaţiile în medii urbane dense,
medii împădurite sau pentru comunicaţiile indoor;
– întreaga putere disponibilă este folosită pentru transmiterea datelor in banda de
bază, nefiind necesară translaţia în frecvenţă; în acest fel consumul de putere
este optimizat (fiind necesari doar câţiva zeci de mW) iar structura emiţătorului
şi receptorului este simplificată, putând fi implementate structuri de dimensiuni
foarte mici (de dimensiunea unei monede), portabile, cu costuri foarte reduse
(in tehnologie C-MOS, fara elemente reactive); antenele pot fi de asemenea de
dimensiuni foarte mici (câţiva cm), construite direct în plăcuta de siliciu
– o schimbare a distribuţiei in domeniul spectral (deci controlul densităţii
spectrale de putere) poate fi obţinută prin schimbarea formei impulsului de
bază.
31

LARGĂ (UWB)
• În februarie 2002, Federal Communications Committee -FCC
a adoptat primele normative prin care se permite
comercializarea si utilizarea primelor sisteme ce utilizează
transmisiunile de tip UWB în sisteme de comanda la distanta a
echipamentelor casnice.
– Benzile de frecvenţe utilizate şi nivelele de putere trebuiesc alese cu
grijă, astfel încât să nu interfere cu alte sisteme sensibile (ca referinţă
fiind considerat sistemul de navigaţie GPS care lucrează la rapoarte
semnal zgomot foarte reduse).
– Nivelul maxim autorizat este de -41.3 dBm/MHz sau 75nW/MHz ceea
ce înseamnă că pentru o banda de 7.5 GHz puterea maxima ce poate fi
transmisa este de –2.5dBm;
32
LARGĂ (UWB)
• Sunt prevăzute trei mari categorii de aplicaţii pentru sistemele UWB:
– Reţele de comunicaţii:
• reţele Wireless LAN de viteza mare;
• reţele mobile ad-hoc;
• reţele de comunicaţii la nivelul solului;
• reţele interioare (intra-home; intra-office);
• Aplicaţii comerciale;
– Reţele de senzori:
• sisteme Radar care permit identificarea ţintei in zonele acoperite de păduri, în
interiorul clădirilor sau sub pământ ;
• sisteme Radar de detecţie a mişcării;
• sisteme de supraveghere;
• sisteme de detecţie utilizate de pompieri sau alte servicii
– Urmărire / Poziţionare:
• sisteme de geolocaţie;
• poziţionare de înaltă rezoluţie;
• Sisteme de urmărire indoor / outdoor cu precizie mai mica de 1cm.;
33

LARGĂ (UWB)
• Principalele aplicaţii prevăzute pentru viitorul standard sunt:

– distribuţia semnalelor video si audio ce necesită transfer rapid de date digitale;
înlocuirea cablurilor TV;
– sisteme home-video;
– proiectoare PC;
– jocuri video interactive;
– transfer de date de viteza mare pentru sisteme wireless multimedia;
– sisteme audio MP3;
– transfer de date PC imprimanta / scanner, etc.
• Rata de date preconizata este 110 Mbps (pt. distante de pana la 10m),
respectiv 200 Mbps (pt. distante de pana la 4m), până la 400Mbps in
condiţii severe de transmisie (BER, distanţa, fading etc.).
• Datorită benzii foarte largi si puterii reduse, sistemele UWB par a fi un
candidat ideal pentru reţele wireless rapide pe distanţe mici, în special
pentru reţele personale (Personal Area Networks - PAN’s).
34
LARGĂ (UWB)
2.4.1. Descrierea semnalului UWB
• Un semnal este definit ca fiind de bandă ultra-largă (UWB)
dacă banda instantanee ocupată de acesta este de cel puţin 25%
din valoarea frecvenţei centrale a spectrului sau mai mare
decât 1.5 GHz.
• Pentru a putea genera aceste semnale se utilizează impulsuri de
bază de durată foarte scurtă, cu timpi de creştere / scădere
foarte redusi.
• În aceste condiţii, antenele de emisie se comportă ca nişte
filtre, derivând semnalul în momentul în care acesta este
transmis. În aceste condiţii trebuie aleasă o formă a impulsului
de bază potrivită acestor tip de transmisiuni.
35

LARGĂ (UWB)
• Pentru transmisiile UWB se consideră că derivata a doua a funcţiei
  t 
2

gaussiene exp − 2π    scalată corespunzător este soluţia optimă.
  t n  

• Se poate considera ca impulsul transmis poate fi modelat de
  t  
2

ptx (t ) = t exp − 2π  
  t n  

• În acest caz impulsul recepţionat va fi de forma
 t 
2
  t  
2

pr (t ) = 1 − 4π    exp − 2π  
  t n     t n  

36
LARGĂ (UWB)
• În urma efectuării unor măsurători în laboratoare specializate valoarea
optimă rezultată pentru parametrul tn = 0,4472 ns iar functia de
autocorelatie a semnalului la receptie este
  τ  4π 2  τ  
2 4
  τ 2 
rp (τ ) = 1 − 4π   +  
   exp − π   
 tn  3 tn   t
   n 
• Densitatea spectrala medie de putere a semnalului transmis este
 π ( ft n )2   ( ft n ) 
2
Fω ( f ) = 2t n   exp − π 

 2   2 
37

LARGĂ (UWB)
Figura 2.9. Formele de undă pentru impulsul elementar transmis, impulsul elementar recepţionat, funcţia
de autocorelaţie normată şi densitatea spectrală de putere a impulsului elementar
38
LARGĂ (UWB)
(A) Decalajul temporal uniform:

• În cazul în care impulsurile sunt nemodulate semnalul transmis este
format dintr-o succesiune periodică de impulsuri de bază, cu perioada Tf
sec., unde Tf poartă numele de durata cadrului şi are valori de câteva sute
de ori mai mari decât durata impulsului
• Se obţine o formă de undă periodică, cu factor de umplere foarte mic, cu

o densitate spectrală medie de putere formată din linii discrete, egal
depărtate unele de altele, cu o lărgime de bandă a lobului principal
relativ mare
39

LARGĂ (UWB)
Fig. 2.10. Trenul de impusuri elementare si spectrul acesteia
40
LARGĂ (UWB)
(B) Saltul in timp pseudoaleator
• Pentru a putea realiza accesul multiplu, fiecărui utilizator, indexat după ν
îi este atribuit un cod {c k(υ ) }, numit cod de salt în timp, care, pentru fiecare
utilizator realizează o deplasare unică a impulsurilor.
• Aceste coduri sunt coduri periodice pseudoaleatoare, cu perioada Np:
Fiecare element al codului este un întreg.
• Prin urmare codul de salt în timp oferă fiecărui utilizator un decalaj
temporal de ck(υ )Tc secunde (valori discrete cuprinse în intervalul [0, NhTc]
secunde)
• Presupunând că NhTc ≤Tf , raportul NhTc Tf arată care este fracţiunea din
durata cadrului în care este permis saltul în timp. Cum este necesar un
interval de timp pentru citirea şi resetarea corelatoarelor, trebuie ca
NhTc<1 . Dacă totuşi acesta este prea mic, există în continuare pericolul
coliziunilor catastrofice.
• semnalul generat, dat de relaţia
41

LARGĂ (UWB)
• Acesta este de asemenea periodic cu perioada . Datorită acestui cod de salt în timp, spectrul
“se uniformizează”, distanţa dintre liniile spectrale reducându-se
. Fig. 2.11. Trenul de impulsuri modulate în poziţie şi densitatea sa de putere
42
LARGĂ (UWB)
• (C) Modulaţia datelor
• Secvenţa de date a utilizatorului poate fi secvenţă binară {d i(υ ) }, şi poate fi
modelată ca un proces aleator binar staţionar în sens larg format din
simboluri egal probabile.
• Datele sunt supraeşantionate cu NS (numărul de impulsuri transmite pe
simbol), deci datele se schimbă la fiecare NS intervale de timp.
• Presupunând că un nou simbol de date începe la momentl k=0 , indicele
simbolului de date este  j N s 
• Atunci când datele sunt 0 nu apare nici un decalaj temporal al impusului
purtător , iar când datele sunt 1 apare un decalaj δ ce se adaugă decalajelor
existente. Acest lucru este ilustrat în figura 2.12, pentru date binare şi
coduri cuaternare. Se observă că impulsul nu este decalat dacă datele sunt
0, respectiv este decalat cu Tf/2 dacă acestea sunt 1; în plus mai apare un
decalaj de
43

LARGĂ (UWB)
dk ∈ {0, 1}; dk={1, 1, 0, 0, 1} ck ∈ {0, 1, 2, 3}; ck={0, 3, 2, 1, 3}
0 Tc Tf 2Tf 3Tf 4Tf 5Tf
0 Tc Tf 2Tf 3Tf 4Tf 5Tf
• Durata unui simbol este Ts = N sT f , iar rata de simbol este dată de
1 1
Rs = = sec -1
Ts N s T f
44
LARGĂ (UWB)
• Saltul în timp realizat prin adăugarea datelor nu modifică foarte mult densitatea de putere a semnalului
transmis, apărând o uniformizare mai accentuată a sa,
Fig. 2.13 Trenul de impulsuri UWB în cazul în care se foloseşte atât împrăştierea în timp cu un cod pseudoaleator cât şi date binare şi
densitatea sa de putere
45

LARGĂ (UWB)
2.4.2. Emiţătorul UWB
• Emiţătoarele UWB ce folosesc saltul în timp cu modularea impulsului în
poziţie emit forme de undă monociclice ultra-scurte la intervale de timp
mici si controlate, pentru fiecare impuls.
– Lăţimea formei de undă este intre 0.2 si 2 ns, corespunzător frecvenţelor
centrale între 5 GHz şi 0.5 GHz.
– Intervalele dintre două impulsuri sunt cuprinse între 25 si 1000 ns.
– Acest intervalul variază în concordanţă cu două componente: semnalul
informaţional si secvenţa de codare.
– Receptorul UWB converteşte direct semnalul RF recepţionat într-un semnal
digital in banda de baza sau un semnal analogic.
– Un singur bit de informaţie este în general împrăştiat pe mai multe impulsuri.
Receptorul însumează numărul corect de impulsuri pentru a recupera
informaţia care a fost transmisa
46
LARGĂ (UWB)
• O schemă posibilă a unui emiţător de semnale UWB este prezentată în
figura 2.14. Se poate observa că structura acestuia este foarte simplă şi nu
include nici un amplificator de putere. Întârzierea programabilă va include
secvenţa de codare pseudoaleatoare aferentă utilizatorului şi modulaţia în
poziţie a datelor.
• Principala problema a aceste structuri este rezoluţia foarte fină necesară

aplicaţiilor ce folosesc semnalele UWB, ceea ce face necesară utilizarea
unor circuite cu o capacitatea de precizie temporală foarte ridicată, care să
permită nu numai o modulaţie de timp precisa ci şi o codare precisa
folosind cu secvenţa de generată
47

LARGĂ (UWB)
Generator de
impulsuri
Linia de Generator de
întârziere secvenţe de cod
Secvenţa Setare cadru Selector de

De date de ceas linii
Fig. 2.14. Emiţătorul UWB
48
LARGĂ (UWB)
2.4.3. Receptorul UWB
• Pentru a obţine o variantă simplificată, se poate considera că este un proces
aleator gaussian de medie nulă. În acest caz problema detecţiei se reduce la
detecţia coerentă a M semnale egal probabile şi de energie egală în prezenţa
zgomotului alb, aditiv, gaussian. Structura receptorului optimal în acest caz
este un receptor cu corelator, a cărui schemă bloc este prezentată în figura
2.15. Utilizarea acestui receptor pentru detecţia coerentă a M semnale egal
probabile şi de energie egală este justificată atunci când Nu>>1 şi Ns>>1 .
Se mai presupune de asemenea că interferenţa de acces multiplu produsă de
utilizatorii nedoriţi la ieşirea corelatorului receptorului poate fi modelată ca
o variabilă aleatoare gaussiană de medie nulă.
49

LARGĂ (UWB)
Fig. 2.15. Schema bloc a receptorului cu corelator
50
LARGĂ (UWB)
• Algoritmul de recepţie optimal pentru un singur impuls radio modulat,
binar, în prezenţa unui zgomot alb, aditiv, gaussian (AWGN) pentru
receptorul cu corelator, va implementa următoarea regulă de decizie:
iesireacorelatorului la impulsulω =α
αj
6444444
Ns −1
474444 4j44 8
τ1 +( j +1)T f
" d0(1) = 0" ⇔ ∑ ∫ (1)
r (t )v(t − τ1 − jT f − c j Tc )dt >0
τ1 + jT f
j=0
1 4444444 4244444444 3
variabilastatistica=α
unde v(t ) = p rec (t ) − prec (t − τ )
51
Sisteme CDMA
Cap. 3
SISTEME DE REFERINTA DE
TIP CDMA
3.1. Introducere
• Sistemul IS-95 ⇒ propus pentru prima dată de compania Qualcomm în

1989 ca o metodă de creştere a capacităţii în sistemele celulare existente, de
tip analogic (ca de exemplu AMPS) ⇒ a condus la implementarea actuală
adoptată de către TIA (Telecommunication Industry Association) ca
Standardul Interim IS-95.
• In perioada 93-97, au fost dezvoltate variante îmbunătăţite, prin:
– creşterea benzii de frecvenţe ocupate şi a gamelor de rate de transmisie a
datelor acceptate,
– modalităţile de realizare a accesului multiplu (de tip secvenţă directă clasic cât
şi de tip multipurtătoare).
• În paralel a fost dezvoltat şi în Europa un sistem de tip CDMA, numit
Universal Mobile Telecommunication System (UMTS), care urmăreşte
realizarea unei compatibilităţi atât cu sistemul de generaţia a2a (GSM), cât
şi cu sistemele de generaţia a 3a din SUA, urmărind realizarea unui sistem
de generaţia a 3a global (Global Third Generation – G3G).
2
3.2. Sistemul IS-95
• lucrează în mod dual dual (atât analogic cât şi digital)

• trebuie să realizeze interfaţa cu reţeaua telefonică şi de date, lucru ce se
realizează printr-un controler – comutator (BSC – Base Station Controler);
• acesta comunică la rândul său printr-o legătură bidirecţională cu staţiile de
bază (SB).
– comunicaţia dintre SB ⇒ SM: legătura descendente sau directa (downlink /
forward link)
– comunicaţia SM ⇒ SB: legătura ascendenta sau inversa (downlink / reverse
link).
3.2. Sistemul IS-95
Reţea fixă
telefonică şi
de date
CONTROLER +
COMUTATOR
(BSC)
SB
SB
SB
LD
LA
SM SM
Fig. 3.1. Arhitectura sistemului celular .

4
3.2. Sistemul IS-95
• Interfaţa radio pentru legătura descendentă şi pe cea ascendentă este

organizată pe canale
Canal Canal Canal Canal ……. Canal Canal ..….. Canal Canal ..…..
pilot sync paging 1 paging 2 acces 1 acces 2 trafic 1 trafic 2
S.M S.M
#1 #2
Fig. 3.2. Canalele legăturii descendente (linie continuă) şi legăturii ascendente (linie punctată)
3.2. Sistemul IS-95
• Legătura descendente include urmatoarele canale:

– pilot - conţine informaţiile necesare stabilirii fazei necesare demodulării
coerente a datelor;
– de sincronizare - transmite toate informaţiile de identificare a SB şi cele de
sincronizare necesare SM;
Aceste două canale au o putere relativ mare, o structură simplă şi sunt
recepţionate de către toate SM din aria acoperită de către o SB.
– de paging - utilizate pentru iniţierea apelurilor de către SM;
– de trafic - transmisia de voce şi date propriu zise de la SB la SM;
• Legătura ascendentă este mai simplă, fiind formată numai din canalele
– de acces - utilizate de SM pentru a iniţia comunicaţia cu SB şi a răspunde
mesajelor trimise de aceasta prin canalul de paging;
– de trafic - transmisia de voce şi date propriu zise de la SM la SB;
6
3.2. Sistemul IS-95
3.2.1 Coordonarea frecvenţei şi a timpului

• funcţiile BSC:
– comutatie, control si interconectare cu reteaua PSTN si cu alte SB;
– menţine şi coordoneaza referinţele de timp şi frecvenţă în conformitate cu
standardele impuse;
– asigura semnalele de sincronizare în timp şi frecvenţă pentru toate SB, lucru
care se face cu ajutorul unor semnale de referinţă transmise de sistemul de
poziţionare globală GPS.
Datorită acestei caracteristici sistemele din familia IS-95 oferă o referinţă
de timp extrem de precisă, semnalele transmise putând fi folosite şi în
operaţiile de localizare, poziţionare, etc.
3.2. Sistemul IS-95
SM
SM
Receptor
. SB GPS SB
. .
. .
.
SM Coordonare timp
– frecventa
GPS
. SB Comutatie PSTN
. Control
. Interconectare alte GPS
Fig. 3.3. Funcţiile BSC
8
3.2. Sistemul IS-95
• Fiecare SB are un timing coordonat prin intermediul sistemului GPS, în scopul de a

alinia codurile PN folosite pentru împrăştiere:
– codul “lung” cu perioada de 41 zile şi
– codul “scurt” cu perioada de 26,66 ms şi rata de 1,2288 Mcps. Aceasta sincronizare este
absolut necesară deoarece toate staţiile de bază dintr-o celulă dată utilizează aceeaşi
frecvenţă centrală şi aceleaşi coduri pseudoaleatoare pentru împrăştierea datelor
transmise prin legătura descendentă, diferenţierea între ele făcându-se numai prin
offsetul introdus de fiecare din ele la poziţia de început a codului.
• SM recepţionează semnalele provenite de la SB cu întârzieri diferite, în funcţie de
distanţa dintre ele şi de condiţiile de propagare. Referinţa pentru SM se stabileşte
atunci când aceasta recepţionează semnalul de la o anumită SB, şi citeşte mesajul
de sincronizare. ⇒ conţine
– informaţiile necesare pentru a se realiza sincronizarea cu codul PN lung,
– acele informaţii legate de referinţa de timp (offsetul) codului PN scurt.
3.2. Sistemul IS-95. Legatura descendenta.
3.2.2. Descrierea legăturii descendente

• maximum 64 canale distincte, cu funcţii diferite, care sunt multiplexate
ortogonal, folosind aceeaşi frecvenţă purtătoare:
– un canal pilot
• de putere mare;
• se transmite continuu;
• transmiţând referinţa de fază pentru demodularea coerentă a datelor precum şi info.
legate de faza codului PN scurt, care identifică SB către care sunt transmise datele;
– un canal de sincronizare
• transmite informaţiile de bază legate de sistem către toate SM aflate în zona de
deservire;
• este transmis periodic şi este demodulat de toate SM din zona de acoperire a SB;
• este utilizat pentru iniţierea apelurilor către SM, pentru alocarea canalelor şi pentru
a transmite o serie de informaţii de control şi sincronizare necesare staţiei mobile.
10
– până la 7 canale de paging, necesare pentru

• a semnaliza noile apeluri către SM:
• a transmite diferitele mesaje de semnalizare de la SB catre SM;
– restul de 56 de canale sunt folosite pentru trafic, fiecare transmiţând semnale
de date sau voce către SM.
11
3.2.2.1.Caracteristicile legăturii descendente

• pentru accesul multiplu - un set de funcţii (coduri) Walsh, care prezintă
proprietăţi de ortogonalitate foarte bune in conditii perfecte de sincronism,
putând astfel separa canalele diferitelor staţii mobile între ele;
• pentru asigurarea unor proprietăţi de autocorelaţie cât mai bune şi
eliminarea inteferenţelor semnalele transmise pe canalele de paging şi de
trafic ale legăturii descendente sunt modulate (tip secvenţă descendentă) cu
un cod PN lung (cu perioada T=41 zile), folosit pentru:
– identificarea semnalului transmis de o anumită SB (particularizată prin offsetul
iniţial al acestuia);
– separarea de cel asociat altor SB (fiecărei SB fiindu-i asociate o fază a
acestuia).
În acest fel se realizează aşa numita amestecare a datelor (data scrambling);
12
• identificarea utilizatorilor (SB) se face şi cu ajutorul codurilor PN scurte

(cu perioada de 26,6 ms), fiecărui utilizator fiindu-i asociată o fază
distinctă a codului PN scurt;
• modulaţia utilizată - QPSK-DS-SS, ⇒ pentru fiecare componentă (fază /
cuadratură) modularea se face atât cu date diferite (bipolar în banda de
bază), cât şi cu un cod PN scurt, distinct;
• rata codurilor PN este de 1,2288 Mcps, de 128 de ori mai mare decât rata
sursei de date de 9,6 Kbps;
• pentru a reduce puterea radiată în afara benzii şi a minimiza interferenţa
provenită de la canalele situate pe frecvenţele adiacente, se va utiliza pentru
formarea impulsului, atât pentru canalul în fază cât şi pentru cel în
cuadratură, câte un filtru FIR care controlează spectrul semnalului transmis;
13
• banda efectivă ocupată : în condiţiile de mai sus (rata de chip impusă şi

filtrul de formare) ⇒ aproape întreaga energie a semnalului transmis pe
legătura descendentă este conţinut într-o bandă de 1,25 MHz;
• codarea vocală se realizează cu un codor vocal cu rata variabilă in funcţie
de rata datelor - {1200, 2400, 4800, 9600} bps, în funcţie de gradul de
activitate al vocii;
• codarea pentru controlul erorilor foloseşte repetarea datele provenite de la
surse cu rate reduse + codare convoluţionala cu rata 1/2 şi decodare
Viterbi;
• întreţeserea datelor pentru protecţia împotriva erorilor ce apar în pachete
se face înainte de transmisia datelor, matriceal (24 x 16 = 384 simboluri) cu
o separaţie de 20 ms.
14
3.2.2.2. Structura legăturii descendente. Scheme de

multiplexare ortogonală
• fiecare canal se distinge printr-un cod Walsh asociat, ales dintr-o familie de
64 de astfel de coduri ortogonale (H1, ..., H63) cu rata de 19,2 ksps, egală
cu rata maximă a datelor. ⇒ rata totală a canalelor multiplexate pe legătura
descendentă este 64 x 19,2 ksps = 1,2288 Mcps. Alocarea secvenţelor
Walsh diferitelor canale este ilustrată în figura 3.4.
15
legatura directa - 1,2288 Mcps CDMA
Canal Canal 1 Canal 2 Canal 7 Canal 1 Canal24 Canal Canal25 Canal55

pilot paging paging paging trafic trafic sync trafic trafic
H0 H1 H2 H7 H8 H31 H32 H33 H63
semnale transmise către SM+

datele sistemului
datele pentru
sincronizarea SM
referinta coerenta + identificarea SB date + voce + controlul puterii SM
Fig. 3.4. Asocierea dintre diferitele canale şi codurile Walsh aferente
16
– canalul H0 (pilot)–transmite datele necesare asigurării unei referinţe coerente şi

faza codului PN scurt necesară identificării SB ⇒ nemodulat
– canalul H32 (sincronizare) – conţine informaţii legate de sistem:
• identifică SB;
• transmite informaţiile de sincronizare (timing, fază a codurilor PN, etc.) către toate
SM din aria de deservire;
⇒ codate + repetate +intretesute + amestecate PN lung +amestecate I/Q
– canalele H1 ... H7 (paging) – transmit către toate SM datele legate de
semnalizarea noilor apeluri + alte mesaje de sincronizare ⇒ codate + repetate
+intretesute + amestecate PN lung +amestecate I/Q
– canalele H8... H31, H33 ... H63 (trafic)– date, voce, video + bitii de control a
puterii SM ⇒ ⇒ codate + repetate +intretesute + amestecate PN lung
+amestecate I/Q
17

secv PN – canal I
Ho
⊕
canalul pilot ( toate simbolurile 0)
⊕
1
⊕
H32
⊕
canalul sync Codor
1,2Kbps convolutional Întretesere ⊕
+repetor 1
⊕
Hk, k =1...7
⊕
Codor
canal paging
convolutional Întretesere ⊕ ⊕
9,6; 4,8Kbps 7
+repetor
⊕
canal paging k Generator cod
masca cod lung PN lung Hj,
bit control al puterii j=1..31,33..63 ⊕
Codor 55 M
canal date
9,6; 4,8; 2,4;
convolutional Întretesere ⊕UX
⊕
+repetor
1,2 Kbps ⊕
masca cod lung pt Generator cod secv PN – canal Q
utilzatorul i PN lung
Fig. 3.6. Structura şi principalele operaţii aferente legăturii descendente 18

• Separarea I/Q: Cele două coduri aferente canalului în fază PNI(t,θi )

respectiv în cuadratură PNQ(t,θi )
– sunt generate cu ajutorul unor registre de deplasare cu o lungime de 15 celule;
– fiecare SB are asociata o fază θi ⇒ corespunde unui decalaj egal cu un multiplu
întreg de 64 chips ⇒ număr maxim de 215/64= 32768 / 64 =512 staţii de bază
ce pot fi deservite; rata acestor două coduri este 1,2288 Mcps iar perioada de
repetiţie este T=26,6 ms.
– pentru modularea componentei I si Q se utilizează aceleaşi semnale de date;
– filtrele FIR sunt utilizate pentru formarea semnalului din punct de vedere
spectral şi controlul interferenţei ⇒ ofera un castig de 3 dB din punct de vedere
al Pe ⇒ imunitate la interferenta intersimbol / intercanal
19
PNI(t,θi),512,
1,2288 Mcps cos (2πfct)
date + Filtru formare

Walsh+
⊕ FIR ⊗
(cod PN lung)
⊕
Filtru formare
⊕ FIR ⊗
PNQ(t,θi),512, sin (2πfct)

1,2288 Mcps
Fig. 3.5. Împrăştierea datelor pentru canalul în fază, respectiv în cuadratură
20
3.2.2.3.Canalele legăturii descendente

A. Canalul pilot
• este utilizat pentru transmiterea referinţei de fază şi frecvenţă coerente la
demodulare pentru toate celelalte canale.
• Avantajul său constă în aceea că este uşor de demodulat, deoarece nu
conţine date, iar secvenţa Walsh de ortogonalizare este de asemenea
formată numai din “0”-uri.
• Deoarece informaţiile transmise pe acest canal sunt de importanţă crucială
pentru demodularea tuturor celorlalte canale puterea sa este mai mare.
21
B. Canalul de sincronizare
• este demodulat de toate SM aflate în zona de deservire, deoarece el
transmite toate informaţiile legate de sistem, conţinute în mesajul de
sincronizare, care se repetă periodic. Acest semnal
– identifică SB;
– transmite informaţiile de sincronizare pentru codul PN lung.
• odată ce SM a recepţionat şi demodulat informaţia transmisă prin canalul
de sincronizare, el are toate datele necesare recepţionării canalelor de
paging şi de trafic şi transmiterii mesajelor aferente prin canalul de acces;
• Rata de transmisie este de 1,2 kbps sau 32 de biţi pentru un cadru de 26,6
ms. Se observă că lungimea unui cadru al canalului de sincronizare este
egală cu perioada codului PN scurt, cu care de altfel trebuie să fie aliniat.
22
Codor Simboluri Repetitie Simboluri Circuit de întretesere Simboluri

codate simbol modulate 16x8=128 modulate
convolutional
1,2 kbps 2,4 hsps (x2) 4,8 kbps simboluri/4,8 ksps 4,8 kbps
r = 12 , K = 9
Generator PNI
N = 15
1,2288 Mcps cos 2πf0t
Filtru
trece jos
catre emitator
Filtru
trece jos
H32
Generator PNQ sin 2πf0t

N = 15
1,2288 Mcps
Fig. 3.8. Operaţiile efectuate asupra datelor aferente canalului de sincronizare
23
C. Canalele de paging
• sunt utilizate pentru
– a anunţa SM de sosirea unor apeluri,
– a realiza alocarea canalelor;
– a transmite informaţiile suplimentare aferente sistemului.
• Un mesaj de paging adresat unei anumite staţii de bază se transmite alegând
un anumit canal de paging şi un anumit slot temporal din canal, alegerea
făcându-se pe baza numărului de identificare al staţia mobile şi folosind un
algoritm cunoscut de aceasta.
24
Generator cod PN 1,2288Mcps Decimator: 19,2 ksps
esantionare la al
n = 42
64-lea chip
date
canal de Simboluri Simboluri
paging Codor codate modulate Circuit de
Repetitie simbol
convolutional intretesere
9,6 kbps 19,2 ksps (x 1 sau x 2) 19,2 ksps
r =1/2 , K = 9 24 x 16 = 384
4,8 kbps 9,6 ksps
19,2 ksps
Generator PN I
N = 15 cos 2 πf0t
1,2288 Mcps
FTJ
s (t)
catre emitator
FTJ
Hk
k = 1,2,…,7
1,2288 Mcps Generator PNQ
N = 15 sin 2 πf0t
1,2288 Mcps
Fig. 3.9. Operaţiile efectuate asupra datelor aferente canalului de paging
25
• Codul PN lung are un polinom generator de gradul 42 ⇒ poate fi generat cu

ajutorul unui registru cu 42 de stări, ⇒ rata de cod este de 1,2288 Mcps, iar
perioada de repetiţie 242-1 ≈ 4,4x1012chips (41 de zile).
• Selectarea offsetului de fază, specific fiecărui canal de paging şi fiecărei staţii de
bază, se face cu ajutorul unei măşti de 42 de biţi care se poate obţine cu ajutorul
numărului canalului şi al numărului de identificare al staţiei de bază,
11000110011010000aaa000000000000bbbbbbbbb (3.4)
– aaa reprezintă numărul canalului de paging;
– bbbbbbbbb transmite indexul asociat offsetului secvenţei PN a staţiei de bază.
• Pentru a se realiza concordanţa dintre rata codului şi cea a datelor, secvenţa de cod
este decimată prin eşantionare cu rata 1/64, rezultând un semnal cu rata de
1228,8/64=19.2 ksps, care se însumează cu datele la ieşirea circuitului de
întreţesere.
26
D. Canalele de trafic
• sistemul suportă până la 55 de canale de trafic prin care se transmit pentru
semnalele de voce digitală sau date de la staţia de bază către cea mobilă.
• dacă traficul devine foarte încărcat, se mai pot utiliza pentru trafic încă 7
secvenţe Walsh, alocate în mod normal canalelor de paging, ajungând până
la o capacitate de 62 de canale, caz în care interferenţa mutuală creşte
semnificativ.
• Secvenţele Walsh alocate în mod curent canalelor de trafic sunt H8, ... H31,
H31,... H63.
• Principalele operaţii efectuate asupra datelor transmise prin canalele de
trafic sunt ilustrate în figura 3.11.
27
Bitii
informationali Repetitie
pentru Adauga bitul Codor Simboluri Simbol
utilizatorul m indicator Adauga convolutional codate 19,2 x 1
9,6 x 2
8,6 kbps (CRC)pentru ratele
4,0 kbps de 9,6 si 4,8 kbps
2,0 kbps
3.2. Sistemul IS-95
9,2 kbps
4,4 kbps
2,0 kbps
8 biti 9,6 kbps
4,8 kbps
2,4 kbps
r=½, k=9 19,2 ksps
9,6 ksps
4,8 ksps
4,6 x 4
2,4 x 8
0,8 kbps 0,8 kbps 1,2 kbps 2,4 ksps
Simboluri de date ce urmează a fi modulate (19,2 ksps.)
Circuit de Hj
intretesere
24 x 16 = 384
simboluri
MUX
biti de control al puterii
(19,2 ksps.)
Generator PN Circuit de Decimare

1,2288 Mcps decimare la al pentru
de cod lung
64-lea simbol 19,2 ksps sincronizare 800 Hz
42 celule
(1228,8/19,2) MUX
Generator PNI
N = 15 cos 2πf0 t
1,2288 Mcps
FTJ
s(t)
catre emitator
FTJ
Generator PNQ
N = 15 sin 2πf0t
1,2288 Mcps
Fig. 3.11. Operaţiile efectuate asupra datelor aferente canalelor de trafic

28
3.2. Sistemul IS-95. Legatura ascendenta.
3.2.3.1. Caracteristicile legaturii ascendente

• schema de acces multiplu este de tip secvenţă împrăştiată DS-CDMA
clasic, în care utilizatorii sunt identificaţi prin faze diferite ale codului PN
lung (generat cu un registru de deplasare de 42 de stări), care serveşte şi ca
adresă a utilizatorului;
• în plus se mai realizează şi o împrăştiere în cuadratură, care foloseşte
aceleasi coduri PN scurte ca şi în cazul legăturii descendente; de remarcat
este faptul că toate SM dintr-o celulă folosesc acelaşi decalaj al acestora;
• modularea datelor – este de tip OQPSK, fiecărui grup de şase simboluri de
date binare corespunzându-i o secvenţă de 64 chips. În plus secvenţa de cod
PN scurt asociată componentei în cuadratură este decalată cu jumătate de
chip faţă de cea asociată componentei în fază;
29
• formarea impulsurilor în banda de bază pentru datele I/ Q se realizează cu

ajutorul unui filtru FIR, proiectat astfel încât să minimizeze puterea radiată
în afară benzii;
• rata codurilor PN este de 1,2288 Mcps =128 x 9,6 kbps (rata maximă de
transmitere a datelor), atât pentru codurile scurte cât şi pentru cel lung;
• achiziţia şi urmărirea în vederea sincronizării cu codul PN lung se
efectuează în timpul unui preambul în care toate datele sunt 0;
• codarea vocală se realizează cu un codor vocal cu rată variabilă (1200,
2400, 4800, 9600 bps), funcţie de activitatea vocală într-un cadru de 20 ms;
• codarea pentru controlul erorilor se realizează cu ajutorul unui codor
convoluţional cu rata 1/3 si 9 grade de constrângere, cu decodare Viterbi;
• întreţeserea datelor pentru combaterea pachetelor de erori foloseşte o
tehnică matriceală (32 x 18 = 576 simboluri) ce utilizează blocuri de date
de 20 ms.
30
• Structura legăturii ascendente constă în canale de acces şi canale de trafic

– Pentru fiecare canal de paging al leg. descendente există in leg. ascendenta
între 1 şi 32 canale de acces. Acestea sunt utilizate de către SM pentru a iniţia
un apel sau a răspunde informaţiilor cerute de către SB prin canalul de paging.
– Numărul canalelor de trafic, utilizate pentru transmiterea de voce şi date de la
staţia mobilă către staţia de bază este egal cu cel al canalelor de acces.
– Atunci când nu există canale de paging pe legatura descendentă, numărul
maxim de canale de trafic ce pot fi utilizate pe legătura ascendentă este de 62.
Totuşi în practică numărul de canale de trafic este determinat de nivelul
interferenţei cu alţi utilizatori.
– Fiecare canal ce aparţine legăturii ascendente este identificat prin faza codului
PN lung asociat (spre deosebire de legătura descendentă unde identificarea se
face prin codul Walsh asociat) schema de acces multiplu fiind deci de tip
CDMA în sensul clasic.
31
canal radio CDMA (1,2288 Mcps)
canal canal canal canal

acces acces trafic trafic
#1 #n #1 #n
initierea comunicarii SM-SB

+ raspunsul la mesajele de date + voce digitala
paging
selectate de offsetul de faza al codului PN lung
Fig. 3.14. Canalele legăturii ascendente
32
• Emiţătorul = codor convoluţional şi modulator, urmat de împrăştierea cu

codurile PN scurte, codul PNQ fiind decalat cu o jumătate de chip faţă de
PNI.
PNI
Filtru
formare
FIR Combinatorul
date Codor si
si circuitul
modulator Filtru
intirziere de RF
1/2 chip formare
FIR
PNQ
Fig. 3.15. Schema bloc a emiţătorului legăturii ascendente.
33
A. Canalele de acces
• Canalele de acces sunt utilizate de SM pentru a iniţa comunicaţia cu SB sau
pentru a răspunde la apelurile trimise de către aceasta pe canalele de
paging. Principalele operaţii efectuate asupra datelor transmise prin canalul
de acces sunt ilustrate în figura 3.14.
• Simbolurile codate şi întreţesute sunt în continuare codate Walsh (64, 6).
Codorul Walsh utilizează grupuri de câte 6 simboluri binare codate [c0, ...
c5] ∈{0,1} pentru a selecta unul din cele 26=64 secvenţe Walsh (H1, ...
H64). Indexul aferent (respectiv poziţia în matricea Hadamard 64x64) este
i = c 0 + 2c1 + 4c 2 + 8c3 + 16c 4 + 32c5 (3.5)
Rata simbolurilor astfel codate este de 64/6x28,8 = 307,2 ksps. Această
codare poate fi interpretată ca o codare bloc corectoare de eroare cu rata
64/6, sau ca o modulaţie ortogonală, în care fiecărui simbol de la intrare îi
corespunde o secvenţă binară de 64 de biţi.
34
Generator PN
1,2288 Mcps
de cod lung
datele
(42 celule)
canalului Codor Simbolurile Circuit de
de acces convolutional codate Repetitie intretesere codor Walsh
r = 1/3 , k = 9 simbol (x2) 32x18=576 (64, 6)
4,8 kbps 14,4 ksps 28,8 ksps simboluri 28,8 ksps 307,2ksps
1,2288 Mcps
Generator PNI
N = 15 cos 2πf0t
1,2288 Mcps
FTJ
s(t)
catre emitator
circuit de
intirziere FTJ
1/2 chip
Generator PNQ
N = 15 sin 2πf0t
1,2288 Mcps
Fig. 3.14. Operaţiile efectuate asupra datelor transmise pe canalul de acces

35
• Împrăştierea = un factor de 4 (egal cu 1228,8/307,2) prin însumarea

modulo 2 cu codul PN lung (generat cu un registru de deplasare cu 42 de
celule şi cu rata de 1,2288 Mcps).
• Fiecare utilizator este identificat prin offsetul de fază al codului PN lung,
determinat de masca de 42 de biţi asociată utilizatorului, care se obţine
folosind numărul de paging al canalului şi parametrii de identificare ai
staţiei mobile.
• În final datele împrăştiate sunt combinate, pe cele două canale în fază şi
cuadratură, cu codurile PN scurte (care au aceeaşi rată ca şi codul lung de
1,2288 Mcps - deci nu realizează o împrăştiere suplimentară) şi modulate în
radiofrecvenţă OQPSK cu un decalaj de jumătate de interval de cod.
Trebuie menţionat faptul că toate staţiile mobile folosesc aceeaşi fază
(decalaj nul) pentru codurile PNI,Q , deci ele sunt identificate numai prin
faza codului PN lung.
36
B. Canalul de trafic
• pot fi până la 64 de canale de trafic (voce sau date) de la SM către SB.
Principalele operaţii sunt ilustrate în figura 3.15.
• Codarea Walsh: fiecare grup de 6 simboluri codate consecutive sunt
utilizate pentru a selecţiona secvenţa Walsh care asigură modulaţia
ortogonală, rata semnalului la ieşirea codorului Walsh fiind de
28,8x(64/6)=307,2 kcps, sau 4,8 ksps (având în vedere că fiecărui simbol îi
corespunde o secvenţă Walsh de 64 de biţi).
– În acest fel, fiecărui rând de 18 simboluri întreţesute, respectiv fiecărui cadru
de 576 simboluri de cod, îi corespund 576x(64/6)/64 = 96 =16x6 simboluri
ortogonale modulate Walsh.
– Circuitul de aleatorizare al pachetelor de date este utilizat pentru alegerea, într-
o manieră cvasialeatoare, a grupului de 6 simboluri ce urmează a fi transmise.
El este comandat de biţii de control, daţi de eşantioanele codului PN lung
37
Repetitie
Codor Simbol
biti Adauga bitul Simboluri
informatie Adauga convolutional codate 28,8 x 1
indicator
4,0 kbps
8,6 kbps (CRC)pentru ratele
de 9,6 si 4,8 kbps
9,2
4,4
kbps
kbps
8 biti 9,6
4,8
kbps
kbps
r =1/3, k = 9 28,8 ksps
14,4 ksps
14,4 x 2
7,2 x 4
3,6 x 8
28,8 ksps
W(64,8)
Circuit de Simboluri Simboluri Aleatorizarea
Codor Walsh
intretesere codate şi modulate pachetelor de
pentru modulatie
32x18=576 intretesute Walsh date
simboluri 28,8 ksps X 4,8 ksps
(307,2 kcps)
Generator PN
Intrare date biţi control de cod lung
42 celule
mască cod PN lung
Generator PN I 1,2288 Mcps

N = 15 cos 2 πf0 t
1,2288 Mcps
FTJ
s(t)
catre emitator
circuit de
intirziere FTJ
1/2 chip
Generator PN Q
n = 15 sin 2π f0 t
1,2288 Mcps
Fig. 3.15. Operaţiile efectuate asupra datelor transmise pe canalul de trafic 38

3.2.4.Comparaţie între legătura descendentă şi legătura ascendentă

• Majoritatea diferenţelor provin din faptul că
– in cazul legăturii descendente ⇒ transmisia este de tip punct la multipunct, ⇒
este convenabil să se transmite un canal pilot (care nu transmite alt tip de informaţie
decât cea necesară sincronizării) pentru a putea realiza demodularea coerentă, chiar
cu preţul unei pierderi de putere.
– in cazul legăturii ascendente transmisia este de tip multipunct la punct şi, în plus,
există limitări de putere la nivelul staţiei mobile. ⇒ impune efectuarea unei
demodulări necoerente, ceea ce face dificil de asigurat ortogonalitatea semnalului
recepţionat de la toate staţiile mobile.
• Codarea pentru combaterea erorilor = identică pentru cele două sensuri,
până la nivelul codării convoluţionale.
– Ambele legături utilizează coduri convoluţionale cu 9 grade de constrângere, dar,
– în timp ce rata de cod pentru legătura descendentă este 1/2, pentru cea
ascendentă ea este 1/3. Câştigul de codare asimptotic este de 4,77 dB; în plus codul
cu rata 1/3 prezintă un câştig suplimentar de 0,3 dB pentru orice valoare a raportului
semnal zgomot.
39
• pentru ambele legături se efectuează o repetiţie a simbolurilor pentru a se

obţine o rată de date constantă de 9,6 kbps.
• întreţeserea simbolurilor se face matriceal pentru ambele legaturi, pentru
fiecare cadru de 20 ms., ce conţine 384 de simboluri în cazul legăturii
descendente, respectiv 576 de simboluri în cazul celei ascendente.
• Secvenţele Walsh
– În cazul legăturii descendente secvenţele Walsh sunt alocate de către staţia de
bază, fiind utilizate pentru identificarea utilizatorilor (fiecare staţie de bază şi
fiecare canal are propriul său cod Walsh). Lungimea unei secvenţe Walsh este
în acest caz egală cu cea a unui simbol codat.
– În cazul legăturii ascendente secvenţele Walsh sunt folosite numai în scopul
ortogonalizării secvenţelor diferiţilor utilizatori, în scopul utilizării cât mai
eficiente a canalului radio (ele nu mai au rol de identificare). În acest caz
numărul de perioade Walsh corespunzătoare unui simbol codat poate fi mai
mare decât unul.
40
• Accesul multiplu
– în cazul legăturii descendente se face prin intermediul codurilor Walsh, folosite
pentru identificarea staţiilor de bază şi canalului. Codul PN lung, decimat
pentru a se ajunge la aceeaşi rată cu cea a datelor, este utilizat numai pentru
“amestecul” datelor care asigură privatizarea conversaţiei şi protecţia împotriva
interferenţelor. Codurile PN scurte identifică, prin faza lor iniţială, staţia de
bază care transmite informaţia.
– În cazul legăturii ascendente, utilizatorii sunt identificaţi prin faza iniţială a
codului PN lung care realizează şi împrăştierea spectrală. Rata sa poate fi mai
mare decât a datelor modulate Walsh, pentru că, de această dată, secvenţele
Walsh nu mai au rol de identificare, fiind folosite doar pentru păstrarea
ortogonalităţii. Codurile PN scurte realizează separarea componentelor în fază
şi cuadratură, dar nu mai au rol de identificare, toate staţiile mobile din toate
celulele folosind un offset nul.
• Modularea
– în cazul legăturii descendente este de tip QPSK (cu aceleaşi date dar coduri PN
scurte diferite pe componenta în fază, respectiv în cuadratură) în timp ce
– în cazul legaturii ascendente este OQPSK, cu decalaj de jumătate de chip al
datelor transmise pe componenta în cuadratură faţă de cele transmise pe cea în
fază.
41
3.3.1. Sisteme de generatia a IIIa.

Generalitati
• Datorită cerinţelor crescute impuse de utilizatori dar şi de evoluţia ascendentă
rapidă a tehnicilor de procesare, codare şi transmitere a datelor şi a tehnologiilor de
implementare, sistemul IS-95 a evoluat către sisteme de generaţia superioară.
• În SUA, în octombrie 1994, a fost format un comitet de studiu, standardizare şi
testare la nivel de prototip, numit RTSG (Radio Transmission Special Group), care,
în 1997 a elaborat un număr de 13 standarde din care însă numai o parte au fost
selecţionate pentru a fi dezvoltate ulterior.
• În paralel în Europa au fost dezvoltate programe de cercetare finanţate de Comisia
Europeană, dintre care cel mai important a fost programul de Tehnologii şi Servicii
de Comunicaţii Avansate (Advanced Communication Technologies and Services -
ACTS) care, în perioada anilor 90, au investigat şi dezvoltat cele mai performante
tehnici de modulare şi codare pentru comunicaţiile mobile (programele RACE I şi
II) precum şi tehnicile de acces multiplu cele mai adecvate (Programul FRAMES),
ducând în cele din urmă la dezvoltarea sistemulu UMTS.
• La sfârşitul anului 1997 au început procedurile de evaluare şi testare, iar în cursul
anului 1998 s-au evaluat performanţele obţinute de sistemele propuse şi gradul în
care acestea satisfac ţelul propus. În perioada 1998-2000 au fost dezvoltate
specificaţiile pentru interfaţa radio şi protocoalele pentru nivelele ierarhice
superioare [OjPr-99].
42
Generalitati
1995-2000 2000-2001 > 2001
CDMA One CDMA 2000 CDMA 2000

(IS95A) (IS2000-Rel 0) (IS2000-A)
- voce & date; - apar canale noi;

- Voce (9,6-1,44) - capacitate ridicată - poate co-exista cu
kbps - mai mu lte canale IS95
CDMA One (Walsh 125)
(IS95B) - controlul puterii în
buclă închisă
- utilizează canalele de
- primar voce
- date pt legătura forward control ale IS95
- poate co-exista cu
- handoff îmbunătăţit
IS95
Fig. 3.16. Evoluţia de la IS-95 la CDMA 2000
43

Generalitati
• Facilitati suplimentare:
– mai multe modalităţi de realizare a accesului multiplu: de tip secvenţă directă
(Direct Sequence- DS-CDMA) sau folosind tehnica multipurtătoare
(Multicarrier – MC-CDMA);
– sistemele de duplexare pot fi în timp (TDD) sau în frecvenţă (FDD);
– creşterea benzii de radiofrecvenţă ocupate la 1,25/3,75 / 7,5/11,25 / 15 MHz;
– creşterea ratei de chip la 3,6864 Mchips/s pentru legătura descendentă în cazul
sistemelor de tip secvenţă directă, păstrându-se rata de 1,2288 Mchips /s pentru
legătura ascendentă în cazul sistemelor multipurtătoare;
– creşterea mobilităţii utilizatorului mobil – de la reţele fără fir fixe până la
utilizatori mobili care se deplasează cu viteze de 500 km/s.;
– posibilitatea de a folosi domenii mai largi pentru ratele datelor transmise – de
la 1,2 kbps. până la 144 kbps. în cazul utilizatorilor aflaţi în vehicule cu
deplasare rapida, la 384 kbps în cazul utilizatorilor pedeştrii şi la 2 Mbps în
cazul aplicaţiilor indoor;
– posibilitatea de a oferi servicii noi, servicii multirată precum şi o flexibilitate
mai largă în cazul transmiterii pachetelor de date;
44
Generalitati
– oferă o flexibilitate mai mare a modului de operare: de la servicii vocale
simple, transmisiuni mixte de voce si date (imagini), sau date exclusiv,
continuu sau sub formă de pachete de date;
– modificarea legăturii ascendente prin introducerea unui canal pilot dedicat şi
folosirea tehnicii coerente de demodulare;
– introducerea unui canal pilot suplimentar în structura legăturii descendente
pentru operaţiile de
• control al puterii şi
• formare a impulsului în cazul sistemelor ce folosesc reţele de antene adaptive;
– opţional, atunci când tehnologia o permite, se poate folosi tehnica de detecţie
multiutilizator, în special în cazul staţiei de bază;
– crearea de posibilităţi de măsurare şi control a legăturii pentru asigurarea unui
nivel al calităţii serviciilor (QoS) impus.
45

Generalitati
• Banda alocată = de 5 MHz deoarece
– permite transmiterea datelor cu rate ridicate (144 kbps. – 384 kbps., putând ajunge
până la 2 Mbps. dacă sunt respectate anumite condiţii restrictive), acesta fiind şi
unul din dezideratele care au stat la baza dezvoltării sistemelor de generaţia a 3a ;
– utilizarea unei benzi de frecvenţe mai largi permite câştiguri de procesare mai mari
deci densităţi spectrale medii de putere reduse, ceea ce face posibilă co-existenţa cu
sistemele existente de bandă îngustă şi constituie o soluţie eficientă împotriva
fadingului multicale prin creşterea diversităţii.
• Rata codului de împrăştiere (rata de chip) depinde de
– modul şi scenariile de acoperire a domeniului de frecvenţe alocat,
– filtrul folosit pentru formarea impulsului la emisie
– tehnica de duplexare folosită.
• În cazul sistemului CDMA 2000 filtrul de formare este de tip cosinus
ridicat cu α=0,22, ceea ce asigură o interferenţă între canale redusă, dacă
separaţia între canale adiacente este ∆f = R(1 + α ) / 2 unde R este rata de chip
maximă. Rata de cod se alege, din motive de compatibilitate, ca fiind un
multiplu întreg al ratei folosite în IS-95, nume N x 1,2288 Mcps., unde
N=1; 3; 6; 9; 12.
46
Generalitati
• Utilizarea tehnicii multirată permite multiplexarea mai multor legături cu
caracteristici şi cerinţe de calitate diferite, într-un mod cât mai eficient şi
flexibil.
– În acest caz diferitele rate furnizate de utilizatori pot fi integrate în domeniul
spectral oferit folosind factori de împrăştiere variabili.
– Cerinţele de calitate a serviciilor impuse de utilizatori pot fi atinse folosind
modalităţi de codare eficiente şi potrivite conţinutului şi formei de transmitere a
datelor.
– Receptorul este informat de caracteristicile semnalului recepţionat prin informaţiile
transmise prin canalele de control suplimentare, precum şi prin modalităţile de
multiplexare şi codare a canalului de control.
• Serviciile ce se desfăşoară în paralel pot fi multiplexate în timp sau în cod,
aşa cum este sugerat în figura 3.17.
– Multiplexarea în timp evită utilizarea mai multor coduri la emisie, reducând
probabilitatea apariţiei unor valori de vârf ridicate ale semnalului la emisie, dar are
dezavantajul unei structuri de cadru relativ complicate.
– Multiplexarea în cod, presupune prelucrarea serviciilor paralele complet separat, cu
scheme de codare şi întreţesere diferite, şi transmiterea acestora folosind canale
fizice diferite, ce permite controlul separat al caracteristicilor acestora, inclusiv a
puterii necesare şi a calităţii serviciilor.
47
3.2. Sisteme de generatia a IIIa
Multiplexor Codare
in timp exterioară + Codare
Întreţesere Multiplexor
exterioară +
in timp
Servicii
paralele
Întreţesere
Multiplexor
in timp
(a) Multiplexarea în timp

Codare +
Întreţesere
…. ….
Servicii
paralele
Codare +
Întreţesere
(b) Multiplexarea în cod
Fig. 3.17. Multiplexarea serviciilor paralele
48
• Din punct de vedere al strategiilor de împrăştiere şi modulare

– Se foloseşte o schemă de amestecare complexă, cu coduri
pseudoaleatoare diferite pentru componenta în fază respectiv în
cuadratură, aşa cum este sugerat în figura 3.18.
– Tehnica de modulare folosită
• pentru legătura ascendentă este QPSK echilibrat (ce foloseşte aceleaşi date
pentru componentele în fază şi cuadratură) sau QPSK dublu canal (în care
şirurile de date transmise prin intermediul componentelor în fază şi
cuadratură sunt independente) în funcţie de cerinţele utilizatorului şi de
structura sistemului;
• pentru legătura descendentă se utilizează modulaţie QPSK echilibrată.
49

Generalitati
PN-I
Data I +
Mod2 -
PN-Q PN-Q
Mod2
Mod2
Mod2 +
Data Q +
PN-I
Fig. 3.18. Schema de amestecare complexă folosită în CDMA2000
50
• Pentru creşterea performanţelor

– legăturii ascendente se introduce un canal pilot suplimentar, ce permite utilizarea unei
detecţii coerente la nivelul SB, deci o creştere a probabilităţii de eroare cu cca 3 dB.
– legăturii descendente, utilizarea unei scheme de control rapid a puterii permite de
asemenea o creştere a performanţelor, în special în cazul canalelor afectate de fading
multicale. Dacă se foloseşte însă tehnica multiutilizator, acest control rapid al puterii
poate duce la o creştere a varianţei interferenţei, deoarece ortogonalitatea între utilizatori
nu este perfectă, în special în cazul unui canal în care puterea semnalului are variaţii
rapide.
• Sistemele de generaţia a3a utilizează o structură celulară mai complexă, cu o
structura de celule ierarhizată (Hierarchical Cell Structures - HCS),
– Aceasta este formată dintr-o suprapunere de macrocelule peste o structură de micro sau
pico-celule, ceea ce permite creşterea capacităţii [OjPr-98].
– Celulele ce aparţin nivelurilor ierarhice diferite utilizează frecvenţe diferite, ceea ce
creează necesitatea unui handover inter-frecvenţă.
– În cazul SM care folosesc diversitatea la recepţie, operaţia de handover se poate face
simplu, folosind una dintre antene, în timp ce cealaltă continuă să recepţioneze date.
– În cazul SM cu o singură antenă, se poate utiliza o transmisie a datelor în pachete de
durată mai mică decât cea a unui slot (10 ms.), ceea ce permite efectuarea operaţiilor de
măsurători inter-frecvenţă şi handover între pachetele de date.
51
• Sistemele de generaţia a 3a este utilizeaza diversitatea la emisie în cazul legăturii

descendente, care permite o creştere a performanţelor acesteia.
– In cazul DS-CDMA, secvenţa de date se separă pe componenta în fază şi în cuadratură
utilizând coduri de împrăştiere ortogonale.
– În cazul MC-CDMA se utilizează purtătoare diferite pentru datele în fază şi în
cuadratură.
• Codurile de împrăştiere sau amestecare folosite, CDMA2000 utilizează
– secvenţe Gold de lungime 218, trunchiate pentru a forma cicluri de cadre de 216 ms.
– În plus, pentru a minimiza timpul de căutare a celulei, canalul de sincronizare poate
utiliza un cod Gold ortogonal scurt, cu o lungime de 256 intervale de cod, interval în care
sunt transmise informaţiile de bază legate de codul lung utilizat de către staţia de bază.
– Dezavantajul utilizării acestor coduri scurte este că, în cazul în care se foloseşte detecţia
multiutilizator, proprietăţile de intercorelaţie ale codurilor scad foarte mult..
• CDMA2000 oferă două posibilităţi de transmisie a pachetelor de date.
– Pentru pachetele de date scurte (sub 10ms), cu frecvenţă de apariţie scăzută, se foloseşte
accesul multiplu de tip ALOHA nesincronizat, în care datele sunt transmise prin canalul
de date comun, câtă vreme ele nu afectează legătura existentă.
– Pentru pachetele de date mai lungi şi mai frecvente se folosesc canale de date dedicate,
alocate utilizatorului respectiv pe durata transmiterii datelor şi eliberat după terminarea
acesteia; dacă transmisia impune transmiterea mai multor pachete succesive, canalul este
păstrat prin transmisia informaţiilor de control al puterii şi a celor de sincronizare între
pachetele succesive. 52
3.3.2. Sisteme de generatia a IIIa. Legatura
ascendenta
• CDMA2000 păstrează compatibilitatea cu IS-95, dar adaugă o serie de
canale pentru a crea facilităţi suplimentare şi a asigura o calitate a
serviciilor mai bună:
– Se păstrează canalele de paging, de sincronizare şi canalul pilot cu o structură
similară celei din IS-95,
– dar pot fi adăugate opţional canalele pilot auxiliare dedicate şi cele
suplimentare pentru o serie de aplicaţii speciale.
– Canalul de trafic din IS-95 este separat în canalul fundamental şi cele
suplimentare pentru a putea acoperi o gamă mai largă de aplicaţii, aşa cum va
fi detaliat în cele ce urmează.
– În plus este introdus un canal de control dedicat pentru o serie de semnalizari
transmise de cătra staţia de bază.
53

ascendenta
• Canalul Pilot (F-Pilot) şi canalele Pilot Auxiliare (F-PilotAux) sunt
transmise continuu în toată celula, furnizând informaţiile de fază şi timing
pentru toate SM.
– Canalul Pilot transmite informaţiile necesare achiziţiei rapide şi estimării
canalului radio, precum şi referinţele de fază şi frecvenţă necesare demodulării
coerente la nivelul staţiilor mobile.
– Canalele Pilot Auxiliare pot fi generate opţional pentru aplicaţii speciale,
• generarea unor semnale de referinţă în cazul în care se folosesc arii de antene pentru
diversitate spaţială;
• aplicaţii de formare a impulsului necesare antenelor directive specializate, cu
caracteristică de directivitate îngustă, oferind capacitate ridicată unor arii geografice
bine definite (hot spots).
• Canalul de Sincronizare (F-Sync)
– transmite informaţiile legate de sistem necesare tuturor SM aflate în aria de
acoperire a SB;
– este transmis continuu, prin repetare periodică a unui mesaj ce conţine
• informaţiile temporale, furnizate prin sistemul GPS,
• decalajele secvenţelor PN (PN-Offsett) ce depind de codul de identificare al staţiei
de bază, precum şi
• informaţiile legate de rata canalului de paging. 54
ascendenta
• Canalele de Paging au aceeaşi structură şi funcţii ca în sistemul IS-95.
• Benzile de frecvenţă alocate şi ratele de date suportate de CDMA2000 sunt mult
mai largi decât în cazul IS-95, ai permit o gamă mai largă de aplicaţii, de la
simple transmisii vocale la transmisii multimedia sau de date, continuu sau
sub formă de pachete, cu rate ridicate.
Banda RF Rata datelor
1,25 MHz 1,2-307,2 (256x1,2) kbps
3,75 MHz 1,2 – 1036,8 (864x1,2) Kbps
7,5 MHz 1,2-2073,6 (864x1,2) Kbps
11,25 MHz 1,2- 2457,6 (1728x1,2) Kbps
15 MHz 1,2- 2457,6 kbps
Tabelul 3.2. Benzi de frecvenţă şi rate suportate de CDMA2000
55

ascendenta
• Pentru a putea îndeplini cerinţele de QoS impuse de toate aceste tipuri de
transmisiuni, datele propriu zise sunt transmise prin intermediul a două
tipuri de canale:
– Canalele de trafic Fundamentale (F-FCH) au o structură similară canalelor de
trafic ale IS-95.
• Fiecare canal este transmis folosind un cod ortogonal diferit.
• Dimensiunea cadrului poate fi de 20 ms pentru ratele corespunzătoare setului
RS1={9600; 4800; 2700; 1500}bps. sau de 5 ms pentru ratele corespunzătoare
setului RS2={14400; 7200; 3600; 1800}bps.
– Canalele de trafic Suplimentare (F-SCH) pot fi utilizate pentru a transmite date
cu rate ridicate, între 9,6 kbps şi 2 Mbps.
• În cazul în care rata datelor nu depăşeşte valoarea de 14,4 kbps., la recepţie se poate
utiliza detecţie oarbă a ratei (fara transmiterea info suplimentare);
• Pentru rate mai mari însă este necesară transmitea unui canal de Control Dedicat
asociat, care oferă informaţii legate de
– rata utilizată, de
– control a puterii şi
– alte informaţii de semnalizare,
astfel încât nu mai este necesară o operaţie de determinare a datei.
56
ascendenta
• Pentru a putea compatibiliza diferitele rate ale datelor cu rata codului
Walsh care realizează împrăştierea spectrală, se pot folosi operaţii de
repetiţie şi puncturare succesive.
– Repetiţia depinde de rata datelor la intrare, oferite de utilizator, pe când
– operaţia de puncturare este necesară pentru compatibilizarea ratelor.
Rata datelor (bps.) Unitate de
Parametru măsură
9600 4800 2700 1500
Rata cod
N=1 1/2 1/2 1/2 1/2 Biti / simbol
N=3;6;9;12 1/3 1/3 1/3 1/3
Repetitia simb. Repetiţii /
1 2 4 8
codate simbol
Puncturarea
N=1;3;6;12 Nu Nu 1 din 9 1 din 5 Biţi din
N=9 1 din 4 1 din 4 1 din 3 1 din 3 simbolul codat
Tabel 3.3. Parametrii de codare, repetiţie şi puncturare pentru canalul de trafic fundamental F-FCH, RS1
57

ascendenta
• Dpdv al modulare şi împrăştiere, CDMA2000 utilizează
– modulaţie QPSK-DS-SS şi
– împrăştiere ce foloseşte coduri Walsh de lungime 128, ceea ce înseamnă a dublare a
numărului de coduri disponibile faţă de IS-95, deci o creştere proporţională a câştigului
de procesare.
– Fiecare canal fizic este împrăştiat utilizând un cod Walsh diferit pentru asigurarea
ortogonalităţii între diferitele canale şi între utilizatori.
58
ascendenta
• O altă facilitate oferită de sistemele de generaţia a 3a ⇒
folosirea diversităţii la emisie, ⇒ reduce puterea necesară la
emisie pentru fiecare canal, determinând o creştere a
capacităţii sistemului şi deci posibiitatea de a transmite date cu
rate mai ridicate.
– Sistemul CDMA2000 utilizează pentru ratele codurilor de împrăştiere
multiplii întregi ai valorii utilizate în IS-95, întregi de tipul N 1,2288
chips/s, N∈{1; 3; 6; 9; 12}.
– În cazul în care N=1, operaţiile efectuate asupra datelor în cazul
CDMA2000 sunt similare cu cele efectuate în cazul IS-95, cu
deosebirea modului în care se face modularea finală a datelor (QPSK-
DS-SS cu date independente pe componentele în fază şi cuadratură,
faţă de QPSK echilibrat, folosit de IS-95), şi de tehnica de control a
puterii în buclă închisă folosită.
– În cazul N>1, diversitatea la emisie se poate implementa în două
moduri:
59

ascendenta
• folosind tehnica multipurtatoare (MC-CDMA)
– datele transmise sunt demultiplexate în M sub-secvenţe (M=3; 6; 9; 12),
după care
– urmează operaţiile de amestecare cu codul PN lung, cu rata de 1,2288
Mcps, asociat utilizatorului activ.
– În continuare datele sunt separate pe componentele I/Q,
– urmeaza împrăştierea folosind codurile Walsh asociate canalului,
– Datele sunt amestecate folosind codurile PN scurte
– In final se face translatarea în frecvenţă folosind cele M frecvenţe
purtătoare.
Aceste purtătoare pot fi transmise folosind P antene (1≤P≤ M). Câştigul în
performanţe se obţine datorită faptului că datele transmise pe frecvenţe
diferite şi folosind antene poziţionate spaţial diferit sunt afectate de fading
în mod diferit, ne-fiind necesare modificări suplimentare în tehnica de
codare sau prelucrări suplimentare a semnalului.
60
ascendenta.
• folosind tehnica accesului multiplu de tip secvenţă directă (DC-
CDMA) – caz în care
– datele sunt transmise folosind o singură purtătoare, dar sunt împrăştiate
cu un cod cu rata de chip de M 1,2288 Mcps (M=3; 6; 9; 12).
– in continuare datele sunt demultiplexate pe componentele I/Q;
– sunt impratiate folosind codurile Walsh asociate canalului
– sunt amestecate folosind codurile PN scurte, ortogonale, şi apoi
– sunt transmise folosind antene de emisie diferite (Orthogonal Transmitt
Diversity - OTD).
În aceste condiţii este necesar transmiterea unui canal pilot suplimentar
(Auxiliary Pilot Channel), pentru a folosi ambele antene de emisie,
asigurând astfel posibilitatea demodulării coerente la recepţie pentru
ambele şiruri de date.
Atentie: codurile de acces multiplu folosite pentru diversitate sunt diferite
de codrile de scrambling (lung/scurt); identificare canalului se face tot prin
codurile Walsh
61

ascendenta.
• Pentru exemplificare este prezentată structura canalului de

trafic fundamental F – FCH, N=1
– partea de codare şi prelucrare a semnalului este identică cu cea folosită
de sistemul IS-95, până la operaţia de amestecare cu codul PN lung.
– opţional, se poate utiliza operaţia de puncturare cu biţii de control al
puterii pentru legătura ascendentă.
– datele sunt apoi demultiplexate pe componentele I şi Q;
– sunt modulate QPSK, lucru care duce la o scădere a probabilităţii de
eroare cu 3 dB faţă de IS-95 care utilizează QPSK echilibrat, folosind
aceleaşi date atât pe I cât şi pe Q.
– datele I şi Q sunt apoi împrăştiate folosind un cod Walsh de lungime
128, ajungând la rata comună a canalului de 1,2288 Mcps., câştigul de
procesare fiind astfel dublu faţă de IS-95.
– După împrăştiere datele I şi Q sunt amestecate complex, folosind
codurile PN scurte I şi Q.
62
ascendenta.
Date Adăugare
8,6 ksps CRC
9,6 ksps Generare
PN-I scurt
Codare conv.
R=1/4 1228,8 ksps 1228,8 ksps
Filtru
38,4 ksps + FIR- I
Date I, 19,2 ksps -
1228,8 ksps
Întreţesere
bloc 1228,8 ksps
38,4 ksps
Convertor Generare
S/P Walsh 128 1228,8 ksps
1,2288 Mcps 38,4 ksps Ajustare câştig
Generare Decimare
cod PN lung cod PN lung Generare 1228,8 ksps
Date Q, 19,2 ksps PN-Q scurt +
Decimare 1/32
+ Filtru
Mascare FIR- I
1228,8 ksps
utilizator
Fig. 3.19. Structura canalului F-FCH N=1

63

descendenta.
• Structura legăturii descendente în cazul CDMA2000 diferă substanţial de
cea folosită de sistemul IS-95
– este păstrat canalul de Acces dar
– este adăugat însă un canal Pilot pentru detecţia sincronă la nivelul SB.
– Canalul de trafic este separat în canalul Fundamental, folosit în special pentru
transmisiile vocale şi canalele Suplimentare, utilizate pentru transmisiile de
date sau alte aplicaţii de viteza mare.
– În plus este necesară introducerea unor canale de Control Dedicate pentru
semnalizări suplimentare către staţia de bază.
• Astfel, prin intermediul canalului Pilot (R-pilot) este asigurată
– transmiterea unei referinţe coerente pentru demodularea datelor la nivelul SB,
ceea ce permite o creştere a performanţelor legăturii descendente dpdv al Pe.
– sunt transmise informaţiile necesare achiziţiei iniţiale a codului PN utilizat de
către SM,
– asigurarea unei referinţe coerente necesare receptorului RAKE, utilizat pentru
combaterea fadingului multicale şi
– transmiterea unor mesaje necesare efectuării operaţiilor de control al puterii la
nivelul staţiei de bază.
64
descendenta.
• Canalele de trafic se separa in cele Fundamentale (R-FCH) şi a celor
Suplimentare (R-SCH)
– permit, ca şi în cazul legăturii descendente, transmiterea semnalelor vocale,
multimedia sau de date cu o gamă mult mai mare de rate posibile, putând
satisface cerinţe de QoS mult mai diverse, creând posibilitatea optimizării
transmisiei pentru servicii simultane diferte.
– ele sunt codate, întreţesute şi împrăştiate separat, putând suporta diferite
niveluri de putere la emisie şi rate de erori de bit variate.
• Legătura descendentă a sistemului CDMA2000 incude o serie de canale de
Control Dedicate (R-DCCH) necesare pentru a transmite către SB
– informaţii legate de rata datelor (în special pentru datele transmise cu rate
foarte ridicate),
– Informatii de control a puterii
– informaţii de control şi semnalizare suplimentare.
Aceste canale sunt transmise cu o rată scăzută şi putere relativ redusă, folosind
coduri ortogonale, astfel încât să nu afecteze informaţiile transmise prin
intermediul celorlalte canale.
65

descendenta.
1,2288Mcps
R-SCH2 Scalare Generator cod
câ ştig Comp I
Generator PN-Q Scurt
Walsh 21, 23 Σ
1,2288Mcps
R-Pilot + Σ
Control putere
1,2288Mcps
R-DCCH Scalare
câ ştig
Generator Masca cod Generator cod
Walsh 24 PN Lung PN Lung
1,2288Mcps
R-SCH1 Delay Decimare
Scalare
1 chip cu 2
Generator câştig
Walsh 21,22, 23
Σ 1,2288Mcps
Scalare Σ
R-FCH câştig Generator cod CompQ
PN-Q Scurt
1,2288Mcps
Amestecarea complex ă a datelor

Generator
Walsh 2 4
Fig. 3.20. Un exemplu al modului în care pot fi multiplexate canalele în cazul legăturii descendente
R-FCH:canal trafic fundamental, R-SCH1,2=canale trafic dedicate; R-DCCH=canal de control dedicat 66
descendenta.
– fiecare canal este amestecat folosind o secvenţă Walsh diferită, cu rată
variabilă, pentru a asigura ortogonalitatea canalelor.
– Datele sunt apoi împrăştiate folosind codul PN lung şi
– multiplexate, cu câştiguri diferite în funcţie de rata datelor (modulatie
M-QAM), ceea ce permite dezvoltarea eficientă a unor servicii suport
cu rate şi cerinţe de calitate a serviciilor diferite.
– diferitele canale de acelaşi tip (de exemplu canalele R-SCH1/R-SCH2)
pot fi transmise numai prin intermediul componentei I sau Q, oferind
astfel un nivel de ortogonalitate suplimentar.
– amestecul complex realizat la nivelul componentelor I şi Q cu codurile
PN scurte determină o rotire a constelaţiei QAM, realizând o distribuţie
egală a puterii pe cele două axe.
67

Comparatie CDMA-2000 – IS-95
• Au fost însă aduse îmbunătăţiri, în special în scopul facilitării serviciilor de
date cu rate foate ridicate, cu o QoS impusă şi a creşterii capacităţii
IS-95 CDMA2000
Caracteristica
Banda RF (MHz) 1,25 1,25/5/10/20
Rata de chip (Mcps) 1,2288 1,2288/ 3,6864/ 7,7328/
11,0592/ 14,7456
Rata utilizator (kbps) Max. 9,6 9,6-2048
Lungimea cadru (ms) 20 20 (cu opţiune de 5 ms)
Modulaţia BPSK cu împrăştiere în QPSK cu împrăştiere în
cuadratură cuadratură
Detecţie coerentă bazată pe Leg. ascendentă – DA Leg. ascendentă – DA
canl pilot Leg. descendentă - NU Leg. descendentă - DA
Codarea canalului Codare convoluţională, Codare convoluţională,
k=9, R=3/4; 1/2; 1/3 k=9, R=1/2; 1/3
Canal de control dedicat NU DA
Diversitate la emisie pt. NU DA (≥5MHz)
legătura descendentă
68
Utilizare coduri turbo NU DA
Comparatie CDMA-2000 – IS-95
• Principalele îmbunătăţiri aduse de CDMA2000 sunt:
– utilizarea unei benzi de frecvenţă mai largi (≥5Mz) ceea ce oferă posibilitatea
de a oferi un câştig de procesare mai mare şi de transfer de date cu rate mai
ridicate;
– introducerea canalelor suplimentare (F-SCH şi R-SCH) permite transmiterea de
date cu rate foarte ridicate (9,6kbps – 2 Mbps);
• fiecare canal SCH este alocat unui anumit utilizator pe durata necesară transmiterii datelor,
• mai multe astfel de canale permit transmiterea paralelă a mai multr şiruri de date cu rate şi
cerinţe de calitate a serviciilor foarte diferite;
– utilizarea detecţiei coerente bazate pe canal pilot permite o creştere
semnificativă a performanţelor legăturii ascendente, oferind o referinţă
coerentă de fază şi frecvenţă,
– introducerea diversităţii în frecvenţă la emisie pentru legătură ascendentă
permite creşterea performanţelor legăturii fără o creştere a complexităţii (deci a
preţului) receptorului;
– utilizarea codurilor turbo pentru codarea convoluţională permite şi ea o creştere
a capacităţii legăturii;
– canalele pilot auxiliare din cadrul legăturii descendente pot fi oferite unei staţii
mobile sau unui grup de staţii mobile, şi prezintă un grad de interes ridicat în
cazul utilizarii sistemelor de antene adaptive sau a buclelor radio locale;
69

Comparatie CDMA-2000 – UMTS
• Sistemul CDMA2000 s-a dezvoltat cu precădere în SUA, păstrând deci
compatibilitatea cu standardul de generaţia a2a American (IS-95), în timp
ce UMTS a fost dezvoltat cu precădere în Europa şi Japonia, deci a trebuit
să păstreze compatibilitatea cu sistemul GSM.
• În 1999 a fost semnată o înţelegere între operatorii majori şi producătorii
de echipamente de pe piaţa comunicaţiilor mobile, în dorinţa de a armoniza
sistemele de comunicaţii mobile de generaţia a3a, formând un sistem
universal numit Global Third Generation (G3G). Acesta va trebui să
includă două tehnici distincte:
– duplexare în frecvenţă (FDD) aplicată sistemelor de tip secvenţă directă (DS);
– duplexare în frecvenţă (FDD) aplicată sistemelor de tip multipurtătoare (MC)
70
• Asemanari intre cele CDMA2000-UMTS:
– structura de cadru asemănătoare;
– schemele de codare şi multiplexare;
– schemele de modulaţie folosite;
– structurile de canale asemănătoare;
– rate de date de până la 2048 kbps;
• Deosebiri CDMA2000 – UMTS:
– în cazul CDMA2000 diversitatea la emisie se poate implementa în două moduri
(MC sau DS) în timp ce UMTS suportă doar diversitate de tip DS;
– din punct de vedere al comunicaţiei între SB, CDMA2000 acceptă doar
comunicaţie sincronă, în timp ce în UMTS este acceptat şi modul asincron;
– în plus, în UMTS a fost dezvoltată o reţea inter-celulară asincronă, pentru a
conferi un plus de robusteţe reţelei şi pentru a o face mai uşor de construit,
chiar şi acolo unde accesul la GPS nu este disponibil;
71

– din punct de vedere al canalului pilot al legăturii ascendente,
• UMTS foloseşte o combinaţie de canale pilot dedicate, combinate între ele prin
multiplexare în timp (TDMA);
• CDMA2000 foloseşte un singur canal pilot comun ce lucrează prin multiplexare în
cod (CDMA);
– în modul de lucru
• DS (specific UMTS) este redusă la 3,84 Mcps, în timp ce în modul de lucru
• MC rata fiecărei componente este de 3,84 Mcps;
reducerea ratei în modul DS simplifică partea de radiofrecvenţă in cazul terminalelor
multimodale, păstrând totodată compatibilitatea cu sistemele de generaţia a2a;
– standardul UMTS include opţiunea de a putea efectua o serie de măsurători
pentru SM; aceste măsurători (cum ar fi puterea semnalului pilot, rata erorii de
bit, pierderile de propagare, fenomenele de fading, etc.) urmează a fi utilizate
de reţea pentru alocarea resurselor şi managementului operaţiilor de handoff
72
3.3.5. Sisteme de generatia a IIIa. Comparatie
CDMA-2000 – UMTS
Caracteristica UMTS/W-CDMA CDMA2000

Accesul multiplu DS MC/DS
Metode utilizate pt. rate de Canal de trafic cu rată Canal suplimentare de
date ridicate variabilă trafic cu rată variabilă
Sincronizarea între staţiile Sincronă / Asincronă Sincronă
de bază
Indicatori de calitate a Măsurători ale puterii -mesajele transmise prin
canalului semnalului pilot, BER, canalul suplimentar;
SIR - măsurători ale semnalului
pilot;
-biţii de control a puterii
(800Hz)
Valoarea maximă a ratei 2048 kbps 2048 kbps
datelor
73
Sisteme CDMA
Cap. 4
CODURI WALSH SI
DERIVATELE ACESTORA
4.1. Introducere
• Codurile Walsh de ordin N=2k = un set de funcţii (semnale) ortogonale

utilizate în IS-95 atât
– pentru a elimina sau reduce interferenţa intre utilizatori şi între canale;
– pentru a realiza identificarea acestora.
• Teoretic, dacă setul de semnale folosite într-un sistem de acces multiplu
sunt mutual ortogonale, interferenţa dintre canale şi respectiv dintre
utilizatori este nulă.
• În realitate, datorită semnalelor ce sosesc pe căi multiple de propagare,
precum şi a celor provenite din celulele adiacente, care nu sunt aliniate din
punct de vedere temporal cu cele din celula de bază şi pentru care condiţia
de ortogonalitate nu este asigurată, apare o interferenţă nenulă.
2
4.2. Definirea si proprietatile functiilor
Walsh
Definiţie: Un set de funcţii Walsh de ordinul N=2k reprezintă un set de N
funcţii temporale, cu perioada T, date de
{WN , j (t ); t ∈ [0, T ], j = 0,1 .... , N }, N = 2 k (4.1)
care au următoarele proprietăţi:
• WN, j(t) pot lua numai valorile {-1,1} cu excepţia unui număr finit de puncte de
discontinuitate în care ia valoarea 0;
• WN, j (0)=0, pentru orice valoare a lui j;
• WN, j (t) are exact j schimbări de semn într-o perioadă [0,T] (sunt indexate după
numărul de treceri prin zero);
• proprietatea de ortogonalitate
T
0 , j ≠ k
∫
0
W (t )W (t ) = Tδ =
N, j N ,k jk 
T , j = k (4.2)
• proprietăţile de simetrie: au o simetrie pară sau impară fată de punctele T/2j, j={K,
K-1, …, 1} (adică faţă de punctele T/2, T/4 … T/2k), în funcţie de indexul
secvenţei Walsh.
3

Walsh
• Terminologie:
– funcţii Walsh {WN, j(t)} în cazul în care acestea sunt reprezentate folosind
valori binare {-1,1} (în special în cazul în care acestea sunt utilizate pentru
modulaţia secvenţelor binare),
– secvenţe Walsh {WN, j} în cazul în care ele sunt reprezentate folosind valori
logice {0,1}.
Între cele două reprezentări există o echivalenţă în sensul că funcţiile Walsh
formează o structură de grup în raport cu operaţia de înmulţire, în timp ce
secvenţele Walsh formează o structură de grup în raport cu operaţia de
adunare modulo 2.
{WN , j (t ); • }⇔ {WN , j ; ⊕}, j = 0,1, ... N = 2 k − 1 (4.3)
Corespondenţa funcţiile ⇔secvenţele Walsh este imediată: de exemplu se
poate folosi regula +1 binar ⇒ ”0” logic şi –1 binar ⇒ “1” logic
4
Walsh
• Definiţie: Un grup reprezintă un ansamblu format dintr-o mulţime de
elemente şi o operaţie matematică ‘*’, care satisface următoarele
proprietăţi:
• proprietatea de închidere: (∀) g m , g n ∈G ⇒ g m ∗ g n ∈G (4.4)
• asociativitatea: (∀) g m , gn , g p ∈G ⇒ ( gm ∗ g n ) * g p = gm *( g n ∗ g p ) (4.5)
• elementul unitate: (∃) g ∈ G a.i. (∀) g k ∈ G ⇒ g k * g = g k (4.6)
• elementul invers: (∀) g m ∈G , (∃) g m−1 ∈G a.i. g m * g m−1 = g (4.7)
Pentru setul funcţiilor Walsh, elementul neutru esteWN , 0 (t ) = (1,1, ... 1 ) iar
elementul invers al oricărei funcţii este funcţia însăşi, deoarece .
Pentru setul secvenţelor Walsh de ordinul N elementul neutru este secvenţa
nulă , iar elementul invers al oricărei secvenţe este secvenţa însăşi,
5

Walsh
• Aceeaşi proprietate de grup o au şi indicii secvenţelor sau funcţiilor Walsh.
• Exemplul 4.1. Fie setul de secvenţe Walsh de ordinul 24=16, Generarea lor
se poate face din aproape în aproape, pe baza proprietăţilor de simetrie.
Setul complet este dat în tabelul 4.1.Dacă este indexul funcţiei atunci
– x1=1⇒ simetrie impară faţă de T/16
• Asfel, pentru W16,11, indicele este 11=1011=( x11,1, x11,2, x11,3, x11,4), de unde
rezultă
– x11,1=1 ⇒ simetrie impară fată de T/16 ⇒ 0|1
– x11,2=0 ⇒ simetrie pară fată de T/8 ⇒ 01|10
– ceea ce coincide cu secvenţa W16,11 din tabelul 4.1
6
4.2. Definirea si proprietatile functiilor Walsh
Index j Index binar Secvenţa Walsh-ordin 24=16
0 0000 W16,0= [0000000000000000]

1 0001 W16,1 = [0000000011111111]
2 0010 W16,2 = [0000111111110000]
3 0011 W16,3 = [0000111100001111]
4 0100 W16,4 = [0011110000111100]
5 0101 W16,5 = [0011110011000011]
6 0110 W16,6 = [0011001111001100]
7 0111 W16,7 = [0011001100110011]
8 1000 W16,8 = [0110011001100110]
9 1001 W16,9 = [0110011010011001]
10 1010 W16,10= [0110100110010110]
11 1011 W16,11= [0110100101101001]
12 1100 W16,12= [0101101001011010]
13 1101 W16,13= [0101101010100101]
14 1110 W16,14= [0101010110101010]
15 1111 W16,15= [0101010101010101] 7
4.3.1. Generarea functiilor Walsh folosind

matricile Hadamard
• Matricile Hadamard sunt matrici pătrate ale căror rânduri şi coloane sunt
mutual ortogonale. Dacă prima coloană este formată numai din 1 se spune
că matricea este sub formă normală . Matricea Hadamard de ordinul 2 este
 + 1 + 1 0 0
H2 =   = 0 1 
 + 1 − 1  
8
matricile Hadamard
Matricile Hadamard au un număr de proprietăţi importante dintre care
amintim:
• dacă HN este o matrice Hadamard de dimensiune NxN , atunci
H N H TN = N I N (4.9)
unde IN este matricea identitate de ordinul N;
• dacă N≥1 este ordinul unei matrici Hadamard, atunci N poate lua valorile
1,2, ..., 2k, k∈N;
• dacă Ha, Hb sunt matrici Hadamard de ordinul a, respectiv b, produsul lor
este o matrice de ordinul axb,
H a × H b = H ab (4.10)
unde produsul HaxHb se determină înlocuind valorile “+1” (0 logic) cu
matricea Hb, respectiv “-1” (1 logic) cu - Hb;

matricile Hadamard
• matricile Hadamard se pot determina prin recurenţă astfel:
H 1 = [+ 1] = [0];
 + 1 + 1  0 0 
H2 =  = 
 + 1 − 1 0 1 
......
H N H N 
H2N =  
H N H N 
10
matricile Hadamard
• Exemplul 4.2. Matricea Hadamard de ordinul 16 se determina conform regulii de
recurenţă astfel:
0 0 
H2 =  
0 1  (4.12a)
0 0 0 0
0 1 0 1
H4 = H 2 × H 2 =  
(4.12b)
0 0 1 1
 
0 1 1 0
0 0 0 0 0 0 0 0
0 1 0 1 0 1 0 1
 
0 0 1 1 0 0 1 1
 
0 1 1 0 0 1 1 0
H8 = H2 × H4 = 
0 0 0 0 1 1 1 1 (4.12c)
 
0 1 0 1 1 0 1 0
0 0 1 1 1 1 0 0
 
0 1 1 0 1 0 0 1 
11

matricile Hadamard
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 

0 0 1 1 0 0 1 1 0 0 1 1 0 0 1 1 
 
0 1 1 0 0 1 1 0 0 1 1 0 0 1 1 0
0 0 0 0 1 1 1 1 0 0 0 0 1 1 1 1
 
0 1 0 1 1 0 1 0 0 1 0 1 1 0 1 0
0 0 1 1 1 1 0 0 0 0 1 1 1 1 0 0
 
0 1 1 0 1 0 0 1 0 1 1 0 1 0 0 1
H16 = H 2 × H 8 = 
0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1
 
0 1 0 1 0 1 0 1 1 0 1 0 1 0 1 0
 
0 0 1 1 0 0 1 1 1 1 0 0 1 1 0 0
0 1 1 0 0 1 1 0 1 0 0 1 1 0 0 1
 
0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 0 0 0 0
0 1 0 1 1 0 1 0 1 0 1 0 0 1 0 1 
 
0 0 1 1 1 1 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1
0 1 1 0 1 0 0 1 1 0 0 1 0 1 1 1 

• fiecare rând al unei matrici Hadamard de ordinul N ESTE o secvenţă binară {HN,i} de dimensiune N,
unde indicele i reprezintă numărul rândului. Se poate demonstra [AR-72] că toate rândurile astfel
formate sunt secvenţe Walsh dacă ordinul N=2p, p∈N. În acest fel se pot genera funcţii (secvenţe)
Walsh, dar indicele rezultat astfel nu corespunde indexării date de numărul schimbărilor de semn,;
12
matricile Hadamard
• Exemplul 4.3. Fie matricea Hadamard de ordinul 16 dată de (4.12d). Rândurile
sale pot fi exprimate ca secvenţe ca în tabelul 4.2.
Relaţia de trecere de la indicele rezultat folosind rândurile matricii Hadamard la cel
dat de numărul de schimbări de semn se poate face folosind o relaţie de recurenţă
[AR-72]. Astfel, dacă WN,i este secvenţa Walsh cu indicele xi=( xi1, xi2 .... xiK), în
matricea Hadamard îi corespunde indicele ci=( ci1, ci2 .... ciK), care se poate
determina folosind relaţia:
c n , K = x n ,1
(4.13)
c n , K −i = x n,i ⊕ xn ,i +1
13

matricile Hadamard
Rândurile matricii H16 ca secvenţe Walsh
H16, 0= [0000000000000000]
H16,1= [0101010101010101]
H16,2= [0011001100110011]
H16,3= [0110011001100110]
H16,4= [0000111100001111]
H16,5= [0101101001011010]
H16,6= [0011110000111100]
H16,7= [0110100101101001]
H16,8= [0000000011111111]
H16,9= [0101010110101010]
H16,10=[0011001111001100]
H16,11=[0110011010011001]
H16,12=[0000111111110000]
H16,13=[0101101010100101]
H16,14=[0011110011000011]
H16,15=[0110100110010110]
14
matricile Hadamard
• Exemplul 4.4. Fie secvenţa Walsh de ordinul N=16=24. Determinaţi rândul din
matricea Hadamard H16 care corespunde lui W16,7
Indicele secvenţei Walsh este x7=(x7,1, x7,2, x7,3, x7,4)=(0 1 1 1). Conform relaţiei
(4.13) se determină indicele c7=( c7,1, c7,2 , c7,3, c7,4), astfel
c7 , 4 = x7 ,1 = 0
c7 , 3 = x 7,1 ⊕ x7 , 2 = 0 ⊕ 1 = 1
c7 , 2 = x7 , 2 ⊕ x 7, 3 = 1 ⊕ 1 = 0
c7 ,1 = x7, 3 ⊕ x7 , 4 = 1 ⊕ 1 = 0
deci c7=(c7,1, c7,2, c7,3, c7,4)=(0, 0, 1, 0) ceea ce arată că secvenţei Walsh W7 îi

corespunde al 2 lea rând din H16 , anume H16,2=[0011001100110011], ceea ce se
poate verifica imediat cu ajutorul tabelului 4.1.
15

matricile Hadamard
• Această transformare se mai poate scrie sub formă matriceală astfel
c n,1  0 0 0 ....... 0 1 1   x n ,1 
     
c n, 2  0 0 0 ....... 1 1 0   x n , 2 
.....  = .................... ........  ⋅ ..... 
     
c n, K −1  1 1 0 ....... 0 0 0   x n , K −1 
c     
 n, K  1 0 0 ....... 0 0 0   x n , K 
16
4.3.1. Generarea functiilor Walsh cu
ajutorul functiilor Rademacher
• Funcţiile Rademacher reprezintă un set de (1+log2N) funcţii ortogonale
[SW-69], formate din impulsuri dreptunghiulare care iau valori alternative
de {-1,1} în intervalul [0,T], cu excepţia unui număr finit de puncte de
discontinuittae în care iau valoarea 0. Ele sunt definite cu ajutorul relaţiilor
[ ( )]
R N ,n (t ) = sgn sin 2 n πt , t ∈ (0, T ), n = 0,1, ... k = log 2 N
R N , 0 (t ) ≡ 1, (∀)t
− 1, x < 0

sgn ( x ) = 0, x = 0
1, x > 0

17

• Funcţiile Rademacher pot fi construite astfel:
1. se defineşte R N , 0 (t ) acea funcţie care ia valoarea 1 pe tot intervalul (0,T);
2. R N ,1 (t ) se determină din R N ,0 (t ) împărţind intervalul (0,T) în jumătate şi dându-i
lui valoarea 1 pe prima jumătate, respectiv –1 pe cea de-a doua
1, t ∈ (0, T / 2);

RN ,1 (t ) = 0, t = {0, T / 2,T };
− 1, t ∈ (T / 2, T ).

3. R N , 2 (t ) se determină împărţind fiecare subinterval al lui R N ,1 (t )
în părţi egale şi
dându-i lui valoarea 1 pe prima jumătate, respectiv –1 pe cea de-a doua jumătate
a fiecăruia.
1, t ∈ (0, T / 4) ∪ (T / 2, 3T / 4);

RN ,2 (t ) = 0, t = {0, T / 4, T / 2, 3T / 4};
− 1, t ∈ (T / 4, T / 2) ∪ (3T / 4, T ).

4. se repetă paşii precedenţi de log2N ori

18
• Exemplul 4.5. Aplicând algoritmul de mai sus se pot construi funcţiile
Rademacher de ordinul N=24=16.
R16,0 [0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0] R16,0(t)
R16,1 [0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 ] t
R16,2 [0 0 0 0 1 1 1 1 0 0 0 0 1 1 1 1] R16,1(t)
R16,3 [0 0 1 1 0 0 1 1 0 0 1 1 0 0 1 1] t
R16,3 [0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1] R16,2(t)
R16,3 (t)
R16,4 (t)
19

• Funcţiile (secvenţele) Walsh se pot determina ca produse de funcţii
(secvenţe) Rademacher, dar trebuie efectuată în prealabil de o conversie a
indicelui secvenţei Walsh în conformitate cu codul Gray. Această conversie
se face cu ajutorul următoarelor relaţii
g i ,1 = xi ,1
g i ,k = xi ,k −1 ⊕ xi ,k , k = 2,3, ... K
• Secvenţa codată Gray are proprietatea că prin trecerea de la o secvenţă

index la urmatoarea diferenţa este de un singur bit.
20
• Exemplul 4.6. Să se determine secvenţa Gray G11=(g11,1, g11,2, g11,3, g11,4)
corespunzătoare indicelui X11=(x11,1, x11,2, x11,3, x11,4) = (1011).
g11,1 = x11,1 = 1
g11, 2 = x11,1 ⊕ x11,2 = 1 ⊕ 0 = 1
g11,3 = x11, 2 ⊕ x11,3 = 0 ⊕ 1 = 1
g11, 4 = x11,3 ⊕ x11, 4 = 1 ⊕ 1 = 0
deci G11=(1110). În tabelul 4.4. sunt daţi indicii codaţi Gray pentru secvenţele
Walsh de lungime N=24.
21

• Pentru generarea funcţiilor (secvenţelor) Walsh de ordin N=2k ca produs de
funcţii (secvenţe) Rademacher trebuie parcurşi următorii paşi:
1. se scriu toţi indicii i asociaţi secvenţelor Walsh WN,i în formă binară ca vectori
de dimensiune K, Xi=( xi1, xi2 .... xiK), xi,j∈{0,1};
2. se codează Gray Xi în conformitate cu relaţia (4.20), Xi⇒ Gi;
3. fiecărui indice codat Gray i se asociază o secvenţă Rademacher, după regula
g i , j ⇔ R N , K +1− j ⇒ {g i ,1 ⇔ R N , K , g i , 2 ⇔ R N , K −1 , ... g i , K ⇔ R N ,1 }
4. secvenţele Walsh corespunzătoare se formează ca sume modulo 2 dintre

secvenţa R0 şi secvenţele Rademacher corespunzătoare elementelor nenule ale
vectorului indice codat Gray Gi
WN ,i = R N , 0 ⊕ ∑R
j ; gi , j =1
N , K +1−i =
= R N , 0 ⊕ [R N , K | g i,1 = 1]⊕ [R N , K −1 | gi , 2 = 1]⊕ ... ⊕ [R N ,1 | gi, K = 1]
22
Exemplul 4.7. Să se determine secvenţa Walsh W16,11 de ordin N=16 ca produs
de funcţii Rademacher.
1. reprezentarea binară a indicelui lui W16,11 este X11=(1011);
2. din tabelul 4.4. se determină X11=(1011) ⇒ G11=(1110);
3. secvenţele Walsh de ordinul N=16 sunt date în tabelul 4.1;
4. folosind relaţia (4.22) se determină
R16,0 = [0000 0000 0000 0000]
R16,4 = [0101 0101 0101 0101]
W16,11 = R16, 0 ⊕ R16, 4 ⊕ R16,3 ⊕ R16,2 ⇒ R16,3 = [0011 0011 0011 0011]
R16,2 = [0101 0101 0101 0101]
W16,11 = [0110 1001 0110 1001]
23

ajutorul vectorilor bazei
• Fie V4 un spaţiu vectorial de dimensiune 4. Se spune că vectorii c1 c2 c3 c4,
lineari independenţi, formează o bază în spaţiul vectorial V4 dacă
(∀)u ∈ V4, ( a1, a2, a3, a4) coeficienţi scalari u=a1c1+ a2c2+ a3c3+ a4c4
⇔ C=[c1, c2 ,c3 ,c4]T, a=[a1, a2 ,a3 ,a4]T ⇒ u=aC
unde C este o matrice 4x4 ale cărei rânduri sunt formate din vectorii bazei
spaţiului vectorial. Ea se numeşte matrice generatoare.
• Secvenţele Walsh de ordin N=2K formează un spaţiu vectorial K
dimensional în spaţiul câmpurilor Galois GF(2) . În acest caz toate
secvenţele din acest spaţiu pot fi generate cu un set de K vectori ai bazei
folosind o matrice generatoare de dimensiune KxN, cu vectorii indici ai
secvenţelor X = [x , x , .... x ]
i i1 i2 ik
N
W N , j = X jG W
24
unde Xj este indicele secvenţei Walsh generate de dimensiune (1xK) iar
G WN reprezintă matricea generatoare de dimensiune (KxN)
• Pentru determinarea matricii generatoare trebuie determinaţi vectorii bazei.
Aceasta se poate face folosind acele secvenţe Walsh al căror vector indice
are un singur 1. Cum aceşti vectori indici sunt lineari independenţi, şi
secvenţele Walsh corespunzătoare vor fi linear independente, deci pot
forma o bază a spaţiului vectorial GF(2). Matricea generatoare se
construieşte folosind ca rânduri secvenţele walsh astfel alese.
25

Exemplul 4.8. În cazul secvenţelor Walsh de dimensiune N=24=16, vectorii indici
care au un singur 1 în componenţa lor sunt X8 =(1000), X4 = (0100), X2 =(0010) şi
X1 =(0001). Secventele Walsh corespunzătoare sunt
X 8 ⇒ W16 ,8 = [0110 0110 0110 0110 ]
X 4 ⇒ W16 , 4 = [0011 1100 0011 1100 ]
X 2 ⇒ W16 , 2 = [0000 1111 0000 1111]
X1 ⇒ W16,1 = [0000 0000 1111 1111]
deci matricea generatoare este 0110 0110 0110 0110

0011 1100 0011 1100 
GW = 
16 
0000 1111 0000 1111 
 
0000 0000 1111 1111 
26
• De exemplu W16,11 este
0110 0110 0110 0110
00111100 00111100 
W16,11 = [1011]⋅   = [0110 1001 0110 1001]
0000 1111 0000 1111 
 
0000 0000 1111 1111 
• Avantaj: implementare hardware usora
Xi x i,K x i,K-1 ..... x i,1
wi,N wi,N-1 ..... wi,1 WN,i
27
4.4.1. Functiile Walsh folosite in IS-95;

legatura descendenta
• În cazul legăturii descendente codurile Walsh de lungime 64 sunt folosite
atât pentru ortogonalizare cât şi pentru identificarea canalului.
– Pentru canalul pilot se foloseste H0=W64,0 care are toate simbolurile “0”
– Pentru canalul de sincronizare se foloseste secvenţa H32 = W64,32 care
corespunde unei secvenţe dreptunghiulare cu 32 de simboluri “1” şi 32
simboluri “0”) ceea ce facilitează recepţia semnalului şi demodularea datelor
transmise de către toate staţiile mobile din zona de acoperire.
– În cazul canalelor de date codurile Walsh au şi rolul de identificare a canalului,
realizând totodată şi împrăştierea datelor
• Fie di,k simbolul k transmis de utilizatorului i şi
si (t ) = d i,kW64 ,i (t ) = ± ES W64,i (t ) kTs ≤ t ≤ (k + 1)Ts
si(t) este simbolul k transmis de staţia mobilă i;
ES reprezintă energia pe simbol ;
W64,i(t) este funcţia Walsh 64 cu indice i asociată;
TS = perioada de simbol a datelor, egală cu perioada de simbol a secvenţei Walsh
dacă rata datelor este de 19,2 kbps. 28
• semnalul total in BB asociat legaturii descendente este (in absenta
imprastierii PN si filtrarii
M M
stot (t ) = ∑ si (t ) = ∑ d i ,k W64,i (t ) kTs ≤ t ≤ (k + 1)Ts
i =1 i =1
• La staţia mobilă i, receptorul este sincronizat pentru a corela semnalul

recepţionat stot(t) cu codul Walsh alocat W64,i(t). Având în vedere faptul
că secvenţele Walsh sunt mutual ortogonale
( k +1)TS ( k +1)TS
∫ s j (t )W64,i (t )dt =
kTS
∫d
kTS
jk W64 , j (t )W64 ,i (t )dt = d jk TS δ ij
• Toate celelalte semnale sunt eliminate datorita ortogonalitatii

( k +1)Ts N N + Es Ts daca dik = 0
∫ stot (t )W64,i (t )dt = ∑d jkW64, j (t )W64,k (t ) =∑d jkTsδij = dikTs = 
kTs j =1 j =1 − Es Ts daca dik = 1
29

• receptorul cu corelator este ilustrat in figura:
stot(t) ( k +1 )Ts di.kT s

∫ s tot (t )W64, i (t )dt
kT s
W64 ,i(t)
Fig. 4.3. Recepţia semnalului prin corelare cu funcţia Walsh aferentă
30
legatura ascendenta
• codarea Walsh se foloseşte numai pentru asigurarea ortogonalităţii
utilizatorilor, identificarea acestora făcându-se cu ajutorul offsetului de fază
al codului PN lung.
• Atât pentru canalul de acces cât şi pentru cel de trafic codarea se face cu
ajutorul unui “modulator ortogonal de dimensiune 64”, care este de fapt un
codor bloc (64,6)
– datele de la intrarea codorului, codate şi întreţesute, cu rata de 28,8 ksps, sunt
prelucrate în blocuri de câte 64 simboluri, rezultând la ieşirea acestuia un bloc
de 6 simboluri codate.
– Rata corespunzătoare la ieşire este de 28,8 x (64/4) = 307,2 kbps sau
307.2/64=4,8 ksps.
31

legatura ascendenta
• Principalul motiv pentru care s-a ales acest tip de codare este acela de a
oferi staţiei de bază o măsură de coerenţă pe durata a 6 simboluri codate,
care corespunde unei durate de 2 biţi informaţionali datorită faptului că
semnalul a fost în prealabil codat convoluţional cu rata 1/3.
• Spre deosebire de legătura ascendentă, în care există un canal pilot care
oferă acea referinţă a timingului şi fazei purtătoarei, necesare demodulării
coerente, în cazul legăturii ascendente nu există nici un astfel de canal, ceea
ce face necesară demodularea necoerentă. Cu toate acestea referinţă de
timp poate fi extrasă dintr-un bloc de 64 de simboluri codate.
• Regula de selecţie folosită în IS-95 este aceea care determină indicele
secvenţei generate cu ajutorul matricii Hadamard în conformitate cu regula
i = c0 + 2c1 + 4c 2 + 8c3 + 16c4 + 32c5
32
4.5. Functiile Walsh folosite in CDMA2000
• Sistemele de generaţia a IIIa utilizează rate de date mult mai largi decât
sistemul IS-95, ceea ce permite o gamă mai largă de aplicaţii, de la simple
transmisii vocale la transmisii multimedia sau de date, continuu sau sub
formă de pachete, cu rate ridicate şi cu cerinţe de QoS diverse.
• Din acest motiv ele folosesc coduri Walsh cu lungime variabilă, pentru a se
adapta la ratele datelor de intrare; dacă rata datelor creşte, perioada de
simbol a datelor scade, şi, cum rata finală a datelor trebuie să fie constantă,
lungimea codurilor Walsh variază:
– în cazul datelor cu rate ridicate se folosesc coduri Walsh mai scurte,
– in cazul datelor cu rate scăzute se pot folosi coduri Walsh mai lungi, obţinându-
se factori de împrăştiere (FI) diferiţi. În tabelul 4.7, sunt ilustrate lungimile
codurilor Walsh folosite pentru diferite rate de date şi în diferite configuraţii
radio, în funcţie de tipul de canal
33
4.4.2. Functiile Walsh folosite in IS-95; legatura

ascendenta
Lungimea codului Walsh
FI
Walsh 27 Walsh 26 Walsh 25 Walsh 24 Walsh 23 Walsh 22
(128 biţi) (64 biţi) (32 biţi) (16 biţi) (8 biţi) (4 biţi)
1 N/A 9,6 kbps N/A N/A N/A N/A
2 N/A 14,4 kbps N/A N/A N/A N/A
3 N/A 9,6 kbps 19,2 kbps 38,4 kbps 76,8 kbps 153,6 kbps
4 9,6 kbps 19,2 kbps 38,4 kbps 76,8 kbps 153,5 kbps 307,2 kbps
5 N/A 14,4 kbps 28,8 kbps 57,6 kbps 115,2 kbps 230,4 kbps
34
legatura ascendenta
• În cazul în care se folosesc codurile Walsh cu rată variabilă, codurile cu lungime
mare derivă din cele cu lungime mică, conform regulilor descrise în paragraful 4.2.
În această situaţie utilizarea unui cod de lungime mică va excude utilizarea tuturor
acelor coduri de lungime mai mare derivate din acesta, deoarece nu se mai
păstrează proprietăţile de ortogonalitate. De exemplu, dacă pentru transmisia unor
date cu rată ridicată se foloseşte codul Walsh W4,2 corespunzator secvntei
Hadamard H4,2=[1,1,0,0], toate codurile de lungime mai mare derivate din acesta
(care incep cu secventa [1,1,0,0] nu mai pot fi folosite.
• În cazul sistemelor derivate din IS-95 (CDMA2000, etc) codurile Walsh se
identifică în acest caz prin rândul din matricea Hadamard prin intermediul cărora au
fost generate (conform notaţiilor folosite în paragraful 4.2. ). Din punct de vedere al
identificării prin indicele acestora, dacă s-a folosit secvenţa de lungime 4 cu
indicele 2=[1,0], vor fi blocate secvenţele al căror indice se termină cu [1,0] (pentru
secvenţele de lungime 8 – indicii [0,1,0]=2; [1,1,0]=6; pentru secvenţele de lungime
16 – indicii [0,0,1,0]=2; [0,1,1,0]=6; [1,0,1,0]=10; [1,1,1,0]=14, ş.a.m.d.)
35

ascendenta
•
36
legatura ascendenta
• De ex. se consideră legătura ascendentă a sistemului CDMA 2000.
– canalului Pilot (RPilot) i se alocă codul Walsh cu structura cea mai simplă şi cu
lungime mare pentrucă rata de transmitere a datelor pilot este relativ redusă
W32 , 0 = [1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,]
– canalului Fundamental (R-FCH) i se alocă întodeauna codul
W16 , 4 = [1,1,1,1,−,1 − 1,−1,−1,1,1,1,1,−1,−1,−1,−1]
– Canalului de Control Dedicat (R-DCCH) i se alocă întodeauna codul
W16 ,8 = [1,1,1,1,1,11,1,1,−1,−1,−1,−1, −1, −1, −1, −1]
37

legatura ascendenta
– dacă există un singur canal Suplimentar (R-SCH1), acestuia i se alocă de
preferinţă codul W4, 2 = [1,1,−1, −1] ; în cazul în care datele au rate foarte ridicate,
se poate utiliza şi codul W2,1 = [1,−1] , dar această situaţie este în general evitată
pentrucă în acest fel se blochează jumătate din codurile disponibile, ceea ce
duce la o scădere semnificativă a capacităţii sistemului.
– dacă există două canale Suplimentare, atunci celui cu rată mai mare (R-SCH1)
i se alocă codul W4, 2 = [1,1,−1,−1] , în timp ce celui cu rată mai mică i se alocă
. W8,6 = [1,1,−1,−1,−1,−1,1,1]
Se observă că cele două coduri nu sunt ortogonale între ele, dar aceasta nu este
o problemă deoarece, fiind multiplexate unul pe canalul în fază şi celălalt pe
canalul în cuadratură sunt ortogonale indiferent de codul folosit.
38
legatura ascendenta
• Codurile de împrăştiere sau amestecare folosite în sistemul UMTS permit
de asemenea acomodarea la diferitele rate de transmitere a datelor,
asigurând totodată şi ortogonalitatea utilizatorilor. Ele sunt bazate tot pe
codurile Walsh, dar modalitatea de numerotare este puţin diferită, rezultând
dintr-o modalitare de generare arborescentă, aşa cum este sugerat în figura
[c, c, c, c] Nivel 1.1.1
[c, c ]
Nivel 1.1[c, c, c, c] Nivel 1.1.2
[c]
Nivel 1
[c, c, c, c]
[c, c] Nivel 1.2.1
Nivel 1.2[c, c, c, c] Nivel 1.2.2
Fig. 4.5. Generarea codurilor OVSF

39

ascendenta
• Se observă că în cazul generării pe baza structurii arborescente ordinea
biţilor indexului de identificare al secvenţi Walsh este inversată. Acesta
este un amănunt de care trebuie ţinut cont atunci când se are în vedere
un dezvoltarea unui terinal mobil multimodal.
40
4.4.2. Functiile Walsh folosite in IS-95; [1,1,1,1, 1,1,1,1, 1,1,1,1, 1,1,1,1, …….]
[1,1,1,1, 1,1,1,1, 1,1,1,1, 1,1,1,1]
R-SCH2 (W 4,2 sau W8 ,6 )

legatura ascendenta
[1,1,1,1, 1,1,1,1]
[1,1,1,1,1,1,1,1, -1,-1,-1,-1, -1,-1,-1,-1] R-DCCH (W 16,8) R-Pilot (W32,0)
[1,1,1,1]
[1,1,1,1, -1,-1,-1,-1, 1,1,1,1, -1,-1,-1,-1] R-FCH (W16,4)
[1,1,1,1,-1,-1-1,-1]
[1,1,1,1, -1,-1,-1,-1, -1,-1,-1,-1,1,1,1,1]
[1,1]
[1,1,-1,-1,1,1,-1,-1, 1,1,-1,-1, 1,1,-1,-1]
[1,1,-1,-1,1,1,-1,-1]
[1,1,-1,-1, 1,1,-1,-1, -1,-1,1,1,-1,-1,1,1]
[1,1,-1,-1]
[1,1,-1,-1, -1,-1,1,1,1,1,-1,-1,-1,-1,1,1]
[1,1,-1,-1,-1,-1,1,1]
[1,1,-1,-1,-1,-1,1,1,-1,-1,1,1,1,1,-1,-1]
[1]
[1,-1,1,-1,1,-1,1,-1,1,-1,1,-1,1,-1,1,-1]
[1,-1,1,-1,1,-1,1,-1]
[1,-1,1,-1,1,-1,1,-1,-1,1,-1,1,-1,1,-1,1]
[1,-1,1,-1]
[1,-1,1,-1,-1,1,-1,1,1,-1,1,-1,-1,1,-1,1]
[1,-1,1,-1,-1,1,-1,1]
[1,-1,1,-1,-1,1,-1,1,-1,1,-1,1,1,-1,1,-1]
[1,-1]
[1,-1,-1,1,1,-1,-1,1,1,-1,-1,1,1,-1,-1,1]
[1,-1,-1,1,1,-1,-1,1]
[1,-1,-1,1,1,-1,1,-1,-1,1,1,-1,-1,1,1,-1]
[1,-1,-1,1]
[1,-1,-1,1,-1,1,1,-1,-1,1,1,-1,-1,1,1,-1]
[1,-1,-1,1,-1,1,1,-1]
R-SCH1 (W2 ,1 sau W4,2) [1,-1,-1,1,-1,1,1,-1,-1,1,1,-1,1-1,-1,1]
41
Sisteme CDMA
Cap. 5
SECVENTE
PSEUDOALEATOARE
• Folosite pentru amestecare / imprastierea datelor.

• Proprietati:
– funcţia de autocorelaţie trebuie să aibă un număr cât mai scăzut de
niveluri;
– funcţia de intercorelaţie cu alte secvenţe din acelaşi set trebuie să aibă,
în medie, valoarea cât mai redusă;
– densitatea spectrală medie de putere trebuie să ocupe o bandă de
frecvenţe cât mai largă;
– generatorul trebuie să poată fi implementat cu o structură cât mai
simplă, care să poată fi reprodusă la recepţie;
– perioada de repetiţie trebuie să fie cât mai mare pentru a putea fi mai
greu de interceptat de către utilizatorii nedoriţi.
2
5.1. Reprezentarea ca elemente ale
campurilot Galois extinse
Considerând un set format din M elemente S={x1, x2, .... xM},
câmpul finit asociat se construieşte pornind de la cele două
operaţii de bază, adunarea şi înmulţirea, precum şi a unui set
de reguli ce trebuie respectat, şi anume :
• adunarea şi multiplicarea oricăror două elemente din S trebuie să fie de
asemenea un element din S;
• atât adunarea cât şi înmulţirea sunt comutative x1 + x2 = x2 + x1; x1 ⋅ x2 = x2 ⋅ x1

(x1 + x 2 ) + x 3 = x1 + (x 2 + x 3 )
• atât adunarea cât şi înmulţirea sunt asociative
(x1 ⋅ x 2 ) ⋅ x 3 = x1 ⋅ (x 2 ⋅ x 3 )
• înmulţirea este distributivă faţă de adunare (x1 + x2 ) ⋅ x3 = x1 ⋅ x3 + x2 ⋅ x3

• setul trebuie să includă elementul neutru faţă de adunare : elementul nul "0"
x1 + 0 = x1
• setul trebuie să conţină elementul invers faţă de operaţia de adunare pentru
fiecare element al său
∀xi ∈ S ,∃(− xi )∈ S , astfel incat x1 + (− x1 ) = 0
• setul trebuie să includă elementul neutru faţă de înmulţire: elementul

unitate "1"
x1 ⋅ 1 = x1
• setul trebuie să conţină elementul invers faţă de operaţia de înmulţire

pentru fiecare element al său
1  1
∀xi ∈ S ,∃  ∈ S , astfel incat x1 ⋅   = 1
 xi   xi 
4
• Se poate arăta că orice set de numere întregi {0,1,2, ... , p}, unde p este
număr prim, împreună cu operaţiile de adunare şi înmulţire modulo p,
formează o structură de câmp
• Câmpul cu proprietăţile de mai sus poartă numele de câmp prim.
• Dacă M=pn, p = număr prim, câmpul poartă numele de câmp prim extins
sau câmp Galois, notat GF(pn).
5.1. Reprezentarea ca elemente ale campurilot

Galois extinse. Polinoame primitive
Etape:
• se alege un polinom ireductibil
f (D ) = a0 + a1 D + ... + a n−1D n−1 + D n , ai ∈ GF (2)
• se determină rădăcinile acestuia

f (α ) = a0 + a1α + ... + an−1α n−1 + α n = 0 (mod 2) ⇒ a0 + a1α + ... + an−1α n −1 = α n (mod 2)
• cele 2n elemente ale lui GF(2n) sunt date de puterile succesive ale lui α,
{0, 1, α , α , ... ,α }
2 2 n −1
Polinomul f(D), unde cu D reprezintă operatorul de întârziere, se numeşte

polinom generator al câmpului GF(2n). Se observă că elementele neutre
fată de adunare, (‘0’), şi înmulţire, (‘1’), sunt incluse în câmpul vectorial
extins..
6
• Operatiile definite in acest camp vectorial sunt

1. Inmultirea
α m ⋅ α k = α (m + k )mod n
2. Adunarea: ţinând seama de faptul că pentru orice m,k > n se poate folosi
reprezentarea polinomială, adunarea a două puteri se poate efectua
adunând coeficienţii corespunzători aceleiaşi puteri, astfel:
αm +αk = (am,o + am,1α + ... + am,n−1αn−1 + am,nαn ) + (ak,o + ak,1α + ... + ak,n−1αn−1 +am,kαn ) =
= (am,0 + ak,0 ) + (am,1 + ak,1 )α + ... +(am,n−1 +ak,n−1)αn−1 +(am,n + ak,n )αn

Exemplu:
1. se alege polinomul irdeuctibil de grad 3 f (D ) = 1 + D 2 + D 3
2. Se determina radacinile acestuia f (α ) = 0 (mod 2 )
f (α ) = 1 + α 2 + α 3 = 0(mod 2) ⇒ α 3 = 1 + α 2 (mod 2)
3. Se determina cele 23 =8 elemente ale câmpului extins GF(23)
8
Galois extinse. Polinoame reciproce /
ireductibile
• Fie f(D) polinomul ireductibil de grad n, generator al câmpului GF(2n).
f ( D ) = a 0 + a1 D + ... + a n −1 D n −1 + D n
• Polinomul reciproc l acestuia se determină astfel:
( ) ( )
f * (D ) = D n f D −1 = D n 1 + a1D −1 + ... + an−1D −( n−1) + D − n = 1 + an−1D + ... + a1 D n−1 + D n
• In reprezentare vectoriala
f (D ) ⇔ [1, a1 , ... , an−1 ,1], ai ∈ GF (2 )
f * (D ) ⇔ [1, an −1 , ... , a1 ,1]
5.2. Implementarea generatoarelor de secvenţă

pseudoaleatoare. Modalitati de implementare.
• Fie polinomul generator f (D ) = a 0 + a1 D + ... + a n −1 D n−1 + a n D n ; a n = a 0 = 1
⊕ ⊕ ⊕ ⊕
a1 a2 an-2 an-1
Fig. 5.1. Structura SSRG –
S0 S1 Sn-2 Sn-1 Fibonacci (in configuratie simpla)
a1 a2 an-2 an-1
Fig. 5.2. Structura MSRG –

S0 ⊕ S1 ⊕ ⊕ Sn-2 ⊕ Sn-1 Galois (in configuratie modulara)
10
5.2.1 Implementarea generatoarelor de secvenţă
• Observaţii:
– Chiar dacă ambele structuri generează aceeaşi secvenţă
pseudoaleatoare, cea în configuraţie modulară (MSRG) generează
puteri succesive ale vectorului stare iniţială în timp ce structura în
configuraţie simplă (SSRG) generează elementele GF(2n) într-o ordine
arbitrară;
– Structura simplă (SSRG) este folosită în multe aplicaţii deoarece este
mai simplă din punct de vedere constructiv, realizându-se cu un registru
serial simplu. Cu toate acestea, structura modulară (MSRG) poate
funcţiona la viteze mai mari decât cea simplă (între doi bistabili nu se
găsesc decăt un sumator, astfel că întârzierile de propagare sunt cele
mai mici posibile). .
11

– Implementarea unui polinom în structură simplă (SSRG) este

echivalentă cu implementarea polinomului reciproc în configuraţie
modulară (MSRG) în sensul că cele două structuri generează aceeaşi
secvenţă pseudoaleatoare.
– În cazul implementării folosind structura SSRG ieşirea poate fi luată
din orice celulă a registrului de deplasare, deoarece acestea sunt
versiuni decalate ale secvenţei de ieşire; acest lucru nu mai este valabil
în cazul structurii MSRG.
12
pseudoaleatoare . Modalitati de implementare.
• Descrierea matematica a functionarii SSRG.

S n−1 (t + 1) = S n−2 (t )
S n− 2 (t + 1) = S n−3 (t )
....
S1 (t + 1) = S 0 (t )
S 0 (t + 1) = a1 S 0 (t ) + a2 S1 (t ) + ... + a n−1S n− 2 (t ) + S n −1 (t )
• sau S(t + 1) = G SSRG S(t ) = G 2SSRG ⋅ S(t − 1) = .... = G tSSRG

+1
S(0)
S(t ) = [sn −1 (t ), s n−2 (t ), .... s1 (t ), s0 (t )]
T
S(t + 1) = [sn −1 (t + 1), sn −2 (t + 1), .... s1 (t + 1), s0 (t + 1)]

T
0 1 0 .... 0 0 
0 0 1 .... 0 0 
 
G SSRG = ........ 
 
0 0 0 .... 0 1 
1 an −1 a n−2 ... a 2 a1 
13

• Descrierea matematica a functionarii MSRG.

S n−1 (t + 1) = S n− 2 (t ) + an −1 S n −1 (t )
S n− 2 (t + 1) = S n −3 (t ) + an− 2 S n −1 (t )
....
S1 (t + 1) = S 0 (t ) + a1 S n− (t )
S 0 (t + 1) = S n −1 (t )
• sau S(t + 1) = G MSRG S (t ) = G MSRG

2
⋅ S(t − 1) = .... = G (MSRG
t +1)
S (0 )
 an−1 1 0 .... 0 0 
a 1 .... 0 0 
 n−2 0
G MSRG =  ........ 
 
 a1 0 0 .... 0 1 
1 0 0 .... 0 0 

14
• Exemplu f (D ) = 1 + D 2 + D 3
⊕
S0 S1 S2 S0 S1 ⊕ S2
(a) Structura SSRG (b) Structura MSRG
S 2 (t + 1) = S 1 (t ) S 2 (t + 1) = S1 (t ) + S 2 (t )
S 1 (t + 1) = S 0 (t ) S1 (t + 1) = S 0 (t )
S 0 (t + 1) = S 2 (t ) + S 1 (t ) S 0 (t + 1) = S 2 (t )
0 1 0  1 1 0 
G SSRG = 0 0 1 G MSRG = 0 0 1 
1 1 0 1 0 0
15

pseudoaleatoare. Dependenta de conditiile initiale.
• Fie f (D ) = 1 + a1 D + ... + a n−1 D + D n −1 n
• Secventa generata este [y 0 , y1 , y 2 ... ] ⇔ y (D ) = y 0 + y1 D + y 2 D 2 + ....

• Se poate arata ca
g (D )
y (D ) = , g (D ) = g 0 + g1 D + ... + g n −1 D n −1
f (D )
unde g(D)depinde de starea initila a registrului de deplasare

s(D ) = s 0 + s1 D + ... + s n −1 D n −1
g (D )
• Pt SSRG g (D) = [s(D ) f (D )]term cu grad< n y (D ) =
f (D )
g (D )
• Pt MSRG ( )
g (D ) = s * ( D) = D (n−1)s D−1 y (D ) =
f (D )
16
pseudoaleatoare. Dependenta de conditiile initiale.
• Exemplu f (D ) = 1 + D 3 + D 5 S = [01100] s (D ) = D + D 2
a) SSRG [
g (D ) = [ f (D )s (D )]grd <5 = D + D 4 + D 6 + D 2 + D 5 + D 7 ]
grd <5 = D + D2 + D4
D + D2 + D4
y (D) = = D + D 2 + D5 + D 6 + D7 + D8 + D9 + D13 + D14 + D16 + ...
1 + D 3 + D5
⇔ [01100111110001101....]
0 1 1 0 0
Fig. 5.5. Implementarea SSRG a secvenţei

1 + D2 + D 4
1+ D 3 + D 5
17

pseudoaleatoare . Dependenta de conditiile initiale.
b) MSRG ( ) ( )
g (D ) = D 4 s D −1 = D 4 D −1 + D −2 = D 2 + D 3
D2 + D3
y (D ) = = D 2 + D 3 + D 5 + D 6 + D 7 + D 9 + D11 + D16 =
1 + D3 + D 5
⇔ [00110111010100001 ....]
0 0 1 ⊕ 1 0
Fig. 5.6. Implementarea MSRG a secvenţei

D 2 + D3
1 + D3 + D 5
18
5.2.3. Implementarea generatoarelor de secvenţă
pseudoaleatoare . Utilizarea mastilor.
• Daca starea initiala este starea de referinta [1 0 0 ….], atunci

a) SSRG: pentru a genera o secventa generata cu k pozitii fata de 1/f(D) se
utilizeaza masca
mk (D ) = D k mod f (D )
b) MSRG: pentru a genera o secventa generata cu k pozitii fata de 1/f(D) se
utilizeaza masca
 D k mod f (D ) 
mk (D ) =  
 f (D )  term grad < n
19

• Exemplu f (D ) = 1 + D + D 3 [s0 s1 s 2 ] = [100] intarziere de k interv de tact
a) SSRG D3 = 1 + D
m(D) = D5 mod f ( D ) = D 2 D 3 = (1 + D)D 2 = D 2 + D3 = 1 + D + D 2 ⇔ [111]
b) MSRG D5 mod f (D )
m(D ) = = D 2 + 1 ⇔ [101]
f (D ) <3
20
• Daca starea initiala este diferita de cea de referinta [1 0 0 …]

a) SSRG
1. se determină polinomul asociat stării iniţiale a registrului de deplasare
[ ]
g q (D ) = y q (D ) f (D ) grad < n = D q mod f (D )
2. se determină valoarea decalajului q fată de secvenţa generată în condiţiile

stării iniţiale [100 ...0].
3. se determină polinomul de mascare conform relaţiei
m(D ) = D k − q + n −1 mod f ( D )
unde k este decalajul dorit, n este numarul de celul el registrului de

deplasare
21

Exemplu: f (D ) = 1 + D + D 4 starea initiala [1001] n=4; decalaj dorit k=10 fata de

secventa de referinta
1. Se determina
[( )(
g q (D ) = 1 + D 3 1 + D + D 4 )] grd < 4 [
= 1 + D3 + D + D 4 + D 4 + D 7 ]
grd < 4 = 1+ D + D3
2. Se determina decalajul q coresepunzator

D q mod f ( D ) = g q (D )
g q ( D ) = 1 + D + D 3 = D 4 + D 3 = D 3 (1 + D ) = D 3 D 4 = D 7 ⇒ q = 7
3. Se determina polinomul de mascare asociat unui decalaj relativ de

d r = k − q + n − 1 = 10 − 7 + 4 − 1 = 6
m(D ) = D 6 mod f ( D ) = D 2 D 4 = D 2 (1 + D ) = D 2 + D 3 ⇔ [0011]
22
⊕
7
1 0 0 1 D7/f(D)
Σ D10mod f(D)/f(D`)
Fig. 5.9. Generatorul SSRG şi masca asociată pentru implementarea unui decalaj
k=10 unităţi de chip faţă de secvenţa de referinţă, când stare iniţială este [1001]
23

b) MSRG
1) se determină polinomul asociat stării iniţiale a registrului de deplasare
g q (D ) = s * (D )
2) se determină valoarea decalajului q fată de secvenţa generată în condiţiile

stării iniţiale [100 ..0]
g q (D ) = D q mod f (D )
3) se determină polinomul de mascare conform relaţiei

[ ]
m( D ) = D k − q + n −1 mod f ( D ) grd < n
k = decalajul dorit; n= nr celule al registrului de deplasare
24
• Exemplu f ( D) = 1 + D + D 4 starea initiala [1 0 0 1]
1) se determină polinomul gq(D) cu ajutorul relaţiei

( )
g q ( D ) = s * ( D ) = D 3 1 + D −3 = 1 + D 3 = D + D 4 + D 3 = D 1 + D 2 + D 3 = ( )
( 3
) ( 2
) (
= D D + D + D + D = D 1+ D + D + D = D D + D + D + D2 + D =
4 2 3 2 2 4 3
)
4
( 2
= D D + D +1 = D ) 4
(D + D + D + D ) = D (1 + D ) = D (1 + D )
4 2 6 2 6 2
= D D4
6
( ) 2
= D14 ⇒ q = 14
2) Parametrul asociat mastii este

r = d r = k − q + n − 1 = 10 − 14 + 4 − 1 = −1 = 14
3) Se determină polinomul de mascare m(D) pentru a obţine un decalaj relativ de
D14 mod f (D )
m(D ) =
f (D)
25

( ) 3
(
D14 mod f ( D) = D14 | D4 =1+ D = D2 D 4 = D2 1 + D + D 2 + D 3 = D 2 + D3 + D4 (1 + D) = )
2 2
= D2 + D3 + (1 + D) = D 2 + D 3 + (1 + D) = D 2 + D3 + 1 + D2 = 1 + D3
 1 + D3 
m(D ) =  4
 = 1 + D + D 2 ⇔ [1110]
1+ D + D  grd < 4
1 0 0 ⊕ 1 D14mod f(D)/ f(D)
Σ D 10mod f(D)/f(D)
Fig. 5.12. Generatorul MSRG şi masca asociată pentru implementarea unui decalaj k=10
26
5.3. Secvente maximale
• Functia discreta de autocorelatie

1 N -1 N A- N B
θ b (k )=
N
∑a
m=0
m am + k =
N
NA este numărul de poziţii în care codul şi varianta lui deplasată cu k poziţii coincid
(respectiv numărul de "0" din suma modulo 2 a celor două coduri), iar NB este
numărul de poziţii în care cele două coduri nu coincid (respectiv numărul de "1" din
suma modulo 2 a celor două coduri).
T
1
• Functia de autocorelatie R PN (τ )= ∫ c(t )c (t - τ )dτ
T0
 τε  τε
RPN (τ )=  1 -  θ b (k )+ θ b (k + 1)
 Tc  Tc
27
• Proprietatea 1. O secvenţă maximală conţine un număr de simboluri "1"

egal cu (N+1)/2 şi, respectiv, un număr de simboluri "0" egale cu (N-1)/2.
• Proprietatea 2. Suma modulo 2 dintre o secvenţă de lungime maximă şi o
variantă deplasată ca fază a acesteia este de asemenea o variantă deplasată a
secvenţei originale.
• Proprietatea 3. Dacă o fereastră care conţine n poziţii din cod este
deplasată de-a lungul întregii lungimi a acestuia, fiecare combinaţie de "1"
şi "0" (cu excepţia celei formate din n zerouri) apare o singură dată
• Proprietatea 4. Funcţia periodică de autocorelaţie a secvenţei are numai
două valori, fiind dată de
 1 ; k = lN

θ b (k )=  1
 - N ; k ≠ lN
28
• Efectuand calculele
 τ  1  |τ |
 1 -  1 + N  ; | τ |< T c  1- ; | τ |< T c
T c  R PN (τ )=  Tc
R PN (τ ) =  ⇒ N >> 1 ⇒  0 ; | τ |> T c
 -1 
; | τ |≥ Tc
 N R PN (τ )= R PN (τ + NT c )
RPN(τ)
NT
1.0
T τ
1/N
Fig. 5.13. Funcţia de autocorelaţie a codurilor PN
29
• Densitatea spectrala medie de putere
1  ∞ N +1   f  f
S PN ( f )= 2
δ ( f ) +  ∑ δ ( f - kf 0 ) sinc 2  , f 0 = N c
N  k = - ∞ ,k ≠ 0 N
2
  f0 2 −1
30
5.4. Coduri Gold
• se porneşte de la o secvenţă maximală c(t), reprezentată numeric printr-un vector c

de lungime egală cu perioada codului N şi de la o a doua secvenţă c1=c(q) obţinută
din c prin extragerea fiecărui al q-lea simbol (decimare cu q).
• Cum decimarea unei secvenţe maximale nu duce neapărat la o altă secvenţă
maximală, spunem că decimarea s-a făcut în mod "propriu" dacă c(q) este de
asemenea o secvenţă maximală.
• Se poate demonstra că b(q) este o secvenţă maximală cu perioada N dacă şi numai
dacă cel mai mare divizor comun al lui N şi q este 1.
• Mai mult, se poate demonstra că decimarea "proprie" cu valori impare ale lui q va
determina toate secvenţele maximale de lungime dată ce pot fi generate.
• Deci, pentru orice pereche de secvenţe maximale c, c1 există un număr q astfel
încânt c1 se poate obţine din c prin decimare cu q (c1= c(q)).
31
5.4. Coduri Gold
• functia de intercorelatie poate lua 3 valori

 t( p ) 1 1
θ c ,c ( q ) = − ;− ; [1 − t ( p)]
 N N N 
( p +1)

1 + 2 2 , p = 2k + 1
t( p) =  ( p+ 2)
, k∈N
1 + 2 2 , p = 2k

32
5.4. Coduri Gold
• Se poate arăta că secvenţele c şi c' reprezintă o pereche preferată dacă şi

numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) p≠0 (mod 4), ceea ce se traduce prin p = 2k+1 sau p=2 (mod 4)
2) c'= c(q) unde q = 2n + 1, n ∈ N
q = 2n + 1
q = 22n − 2n + 1
3) cel mai mare divizor comun al lui p şi n este 1 dacă n = impar, respectiv 2 dacă
n=par
Fie c(D), respectiv c'(D), polinoamele asociate unei perechi de polinoame
preferate cu perioada N= 2n-1. Familia de coduri dată de
{c(D), c'(5), c(D)+c'(D), c(D)+Dc'(D), c(D)+D2c'(D),....., c(D)+DN-1c'(D)}
poartă numele de set de coduri Gold asociată perechii preferate {c(D), c'(D)}.
33
5.4. Coduri Gold
• Exemplu: pornind de la codul PN f (D ) = 1 + D 3 + D 5 de grad 5, perioda 31,

decimat cu q=3
c=[0000100101100111110001101110101]
c(3)=[0000110010011111011100010101101]
f(D)=1+D2+ D5
D D D ⊕ D D
f'(D)=1+D2+ D3+ D4+D5 ⊕ y(D)

D ⊕ D ⊕ D ⊕ D D
Fig.5.17. Generator de coduri Gold
34
5.6. EXEMPLE DE SECVENŢE
PSEUDOALEATOARE FOLOSITE ÎN IS-95
• Codul PN lung n=42

f ( D ) = 1 + D 7 + D 9 + D 11 + D 15 + D 16 + D 17 + D 20 + D 21 + D 23 + D 24
+ D 25 + D 26 + D 32 + D 35 + D 36 + D 37 + D 39 + D 40 + D 41 + D 42
1 ⊕ 2 ⊕ 3 … 33 ⊕ 34 35 ⊕ 36 … 42
Σ
Masca utilizată pentru comanda
Varianta decalată a codului lung
defazării (42 biţi)
Fig. 5.18. Generatorul MSRG pentru codul PN lung
35

41 32 31 28 27 25 24 98 1
• masca 1 1 0 0 0 1 1 1 1 ACN PCN BASE_ID PILOT_PN (a)
41 32 31 1
110001111 ESN permutat (b)
41 24 23 21 20 1
11000110100000 PCN 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 PILOT_PN (c)
Fig. 5.19. Structura măştilor folosite pentru codul PN lung pentru canalele
de acces (a), trafic (b) şi paging (c).
• ACN = numărul canalului de acces (Acces Channel Number);

• PCN = numărul canalului de paging (Paging Channel Number);
• Base_ID = identificarea staţiei de bază;
• PILOT_PN = offsetul codului PN pentru canalul CDMA;
• ESN = numărul serial electronic (Electronic Serial Number).
36
• Codurile PN scurte f I (D ) = 1 + D 2 + D 6 + D 7 + D 8 + D10 + D15
f Q (D ) = 1 + D 3 + D 4 + D 5 + D 9 + D 10 + D 11 + D 12 + D15
1 … 5 ⊕ 6 7 ⊕ 8 ⊕ 9 ⊕ 11 … 13 ⊕ 14 15
1 2 3 ⊕ 4 ⊕ 5 ⊕ 6 ⊕ 7 … 10 ⊕ 11 ⊕ 12 ⊕ 13 14 15
Fig. 5.20. Implementarea MSRG pentru codurile PN scurte
37
7.1. DEFINITII. METODE DE
GENERARE
– 1.5. Caracteristicile şi parametrii sistemelor

CDMA
– 1.6. Capacitatea sistemelor FDMA, TDMA şi
CDMA
– 1.7. Sisteme de acces multiplu folosind transmisia
radio în pachete (Packet Radio – PR)
• 1.7.1. ALOHA
• 1.7.2. CSMA
7.1.1. Descrierea codorului pe baza

polinoamlor generatoare
Capitolul 2. Sisteme de comunicaţie cu Spectru

Împrăştiat
– 2.1. Caracteristici şi parametrii
– 2.2. Sisteme cu spectru împrăştiat de tip Secvenţă
Directă
• 2.2.1. Semnale cu spectru împrăştiat de tip secvenţă
directă cu modulaţie BPSK (BPSK-DS-SS)
• 2.2.2. Semnale cu spectru împrăştiat de tip secvenţă
directă cu modulaţie în cuadratură (QPSK – DS – SS)
– 2.3. Semnale cu spectru împrăştiat de tip Salt de

Frecvenţă
• 2.3.1. Semnale cu spectru împrăştiat de tip salt de
frecvenţă lent (SFH)
• 2.3.2. Semnale cu spectru împrăştiat de tip salt de
frecvenţă rapid (FFH)
– 2.4. Semnale cu spectru împrăştiat cu salt în timp.
semnale cu bandă ultra-largă (UWB)
• 2.4.1. Descrierea semnalului UWB
• 2.4.2. Emiţătorul UWB. Receptorul UWB

Capitolul 3. Sisteme de referinţă de tip CDMA

– 3.1. Introducere
– 3.2. Sistemul IS-95
• 3.2.1 Coordonarea frecvenţei şi a timpului
• 3.2.2. Descrierea legăturii descendente
• 3.2.3. Descrierea legăturii ascendente
– 3.3. Sisteme de generaţia a IIIa

• 3.3.1. Introducere. Caracteristici.
• 3.3.2. Descrierea legăturii descendente
• 3.3.3. Descrierea legăturii ascendente
• 3.3.4. Comparaţie între CDMA2000 şi IS-95
• 3.3.5. Comparaţie între CDMA2000 şi UMTS

Capitolul 4. Coduri Walsh şi derivatele acestora

– 4.2. Definirea şi proprietăţile funcţiilor Walsh
– 4.3. Generarea funcţiilor Walsh
• 4.3.1. Generarea funcţiilor Walsh folosind matricile
Hadamard
• 4.3.2. Generarea funcţiilor Walsh cu ajutorul funcţiilor
Rademacher
• 4.3.3. Generarea funcţiilor Walsh utilizând vectorii
bazei
– 4.4. Funcţiile Walsh folosite în sistemul IS-95

• 4.4.1. Funcţii Walsh folosite pentru legătura
descendentă
• 4.4.2. Funcţii Walsh folosite pentru legătura ascendentă
– 4.5. Funcţiile Walsh folosite în sistemul
CDMA2000

Capitolul 5. Secvenţe pseudoaleatoare

– 5.1. Reprezentarea ca elemente ale câmpurilor
Galois extinse
• 5.1.1. Câmpuri Galois
• 5.1.2. Polinoame primitive
• 5.1.3. Polinoame reciproce şi tabele de polinoame
ireductibile
– 5.2. Implementarea generatoarelor de secvenţă

pseudoaleatoare
• 5.2.1. Modalităţi de implementare şi reprezentarea
matriceală în spaţiul stărilor
• 5.2.2. Dependenţa secvenţei generate de condiţiile
iniţiale ale registrului de deplasare
• 5.2.3. Utilizarea măştilor pentru a obţine la ieşire o
anumită fază a secvenţei generate

– 5.3. Secvenţe maximale (M-sequences)

• 5.3.1. Funcţia de autocorelaţie a secvenţelor periodice
• 5.3.2. Proprietăţile secvenţelor maximale
• 5.3.3. Funcţia de autocorelaţie şi densitatea spectrală de
putere a unei secvenţe maximale
• 5.3.4. Proprietăţi de corelaţie parţiale ale secvenţelor
maximale
• 5.3.5. Densitatea spectrală medie de putere a produsului
dintre o secvenţă PN şi varianta decalată a acesteia
– 5.4. Coduri Gold

– 5.5. Coduri Kasami
– 5.6. Exemple de secvenţe pseudoaleatoare folosite
în IS-95

Capitolul 6. Coduri bloc şi ciclice

– 6.1. Capacitatea canalului de comunicaţii
• 6.1.1. Definiţia capacităţii canalului de comunicaţii
• 6.1.2. Capacitatea canalelor discrete fără memorie
– 6.2 Coduri bloc liniare

• 6.2.1. Matricea generatoare a codului. Coduri
sistematice
• 6.2.2. Matricea de verificare a parităţii şi codul dual
• 6.2.3. Conceptul de sindrom şi detecţia erorilor
• 6.2.4. Distanţa Hamming şi proprietăţile de corecţie ale
codului
• 6.2.5. Decodarea pe baza sindromului şi a tabelei
standard

– 6.3. Coduri ciclice

• 6.3.1. Matricea generatoare şi matricea de verificare a
parităţii. Codul dual.
• 6.3.2. Codarea în cazul codurilor ciclice
• 6.3.3. Calcului sindromului şi detecţia erorilor
• 6.3.4. Decodarea codurilor ciclice
– 6.4. Aplicaţii ale codurilor bloc în sistemul IS-95

• 6.4.1. Indicatori de calitate pentru structura cadrelor şi a
mesajelor legăturii directe
• 6.4.2. Indicatorii de calitate pentru canalele legăturii
inverse

Capitolul 7. Coduri Convoluţionale

– 7.1. Definiţii; Metode de generare
• 7.1.1. Caracteristici. Modul de generare.
• 7.1.2. Descrierea codorului pe baza polinoamelor
generatoare
• 7.1.3. Descrierea codorului prin diagrama de tranziţie a
stărilor
• 7.1.4. Descrierea codoarelor prin diagrama trellis
• 7.1.5. Descrierea codoarelor prin diagrama arbore
– 7.2. Decodarea codurilor

convoluţionale
– 7.3. Funcţiile de transfer asociate
codurilor convoluţionale
• 7.3.1. Proprietăţi legate de distanţa dintre
cuvintele de cod la codurile
convoluţionale
• 7.3.2. Funcţiile de transfer asociate
codurilor convoluţionale

– 7.4. Algoritmul Viterbi

• 7.4.1. Decodarea hard a secvenţei recepţionate
• 7.4.2 Decodarea folosind decizia soft
• 7.4.3. Implementarea decodorului ce foloseşte
algoritmul Viterbi
• 7.4.4. Probabilitatea de eroare
– 7.5. Coduri convoluţionale cu performanţe ridicate
– 7.6. Coduri convoluţionale utilizate în IS-95
• Capitolul 7. Coduri Turbo

– 8.2. Codorul turbo
– 8.3. Tehnicile de înteţesere
– 8.4. Decodarea codurilor turbo

Curs TAM-1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs TAM-1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SIMONA HALUNGA

Capitolul 1. TEHNICI DE ACCES MULTIPLU

Capitolul 2. SISTEME DE COMUNICATIE CU SPECTRU

Capitolul 3. SISTEME DE REFERINȚĂ DE TIP CDMA

Capitolul 4. CODURI WALSH ȘI DERIVATELE ACESTORA

Capitolul 5. SECVENȚE PSEUDOALEATOARE

Capitolul 6. DEFINITII. METODE DE GENERARE

1.1. Moduri de realizare a transmisiunilor

• Modalitatea în care SB şi SM comunică între ele = transmisiune

leg. ... leg.

1.1. Moduri de realizare a transmisiunilor

• Transmisiunea duplex cu diviziune în frecvenţă (FDD) oferă două

• Aplicaţii se foloseşte în comunicaţiile digitale, unde datele pot fi

1.1. Moduri de realizare a transmisiunilor

• Transmisiunea duplex cu diviziune în timp (TDD)

1.2.Modalitati clasice de realizare a

• Problema: mai mulţi utilizatori să poată transmite şi recepţiona

• Problema: mai mulţi utilizatori să poată transmite şi recepţiona

1.2.1. Sistemele de comunicaţii mobile

1.2.1. Sistemele de comunicaţii mobile de bandă

• Dezavantaj FDMA de bandă îngustă :

Sistemele TDMA de bandă îngustă –

1.2. Modalitati clasice de realizare a

date date date

1.2.1. Sistemele de comunicaţii mobile de bandă

• Comparaţie între sistemele TDMA / FDD şi TDMA / TDD:

• Sistemele de comunicaţii de bandă largă = acele sisteme în care

1.2.2. Sistemele de comunicaţii mobile de bandă

• În sistemele de bandă largă mai mulţi utilizatori folosesc în comun

1.2.2. Sistemele de comunicaţii mobile de bandă

AMPS (Advanced Mobile Phone System) FDMA/FDD

GSM (Global System for Mobile) TDMA/FDD

USDC (US Digital Cellular) TDMA/FDD

JDC (Japanese Digital Cellular) TDMA/FDD

CT2 (Cordless Telephone) FDMA/TDD

DECT (Digital European Cordless Telephone) FDMA/TDD

IS95 (US Narrowband Spread Spectrum) CDMA/FDD

UMTS (Universal Mobile Telecommunication System) CDMA/FDD sau CDMA/TDD

1.3.Caracteristicile si parametrii sistemelor

• Tehnica FDMA ⇒ fiecărui utilizator câte un canal (în speţă o

1.3.Caracteristicile si parametrii sistemelor

1.3.Caracteristicile si parametrii sistemelor

• Exemplu clasic: de sistem FDMA / FDD este primul sistem celular

• Numărul de canale ce pot fi utilizate simultan într-un sistem FDMA

1.4.Caracteristicile si parametrii sistemelor

Fig. 1.5. Alocarea canalelor în sistemele TDMA

1.4.Caracteristicile si parametrii sistemelor

Preambul Date / mesaj informational biti finali

Fig. 1.6. Structura unui cadru TDMA

• Principalele caracteristici ale sistemelor TDMA sunt:

1.4.Caracteristicile si parametrii sistemelor

1.4.Caracteristicile si parametrii sistemelor

• Se defineşte eficienţa unui cadru TDMA ca fiind o măsură a

• Numărul total de biţi pe cadru este

În general este de dorit ca valoarea eficienţei să nu scadă sub 98 %, având

1.4.Caracteristicile si parametrii sistemelor

• \Un alt parametru al unui sistem TDMA este numărul de canale

– m este numărul maxim de utilizatori pe fiecare canal TDMA;

• Sistemele CDMA ⇒ semnalul informaţional de bandă îngustă este

1.5.Caracteristicile si parametrii sistemelor

Fig. 1.7. Alocarea canalelor în sistemele CDMA

1.5.Caracteristicile si parametrii sistemelor

• Numărul de utilizatori ai sistemelor CDMA ⇒ numărul de coduri