Sunteți pe pagina 1din 4

B.

Lordul Asriel își începu relatarea:


- Așa cum unii dintre voi știu, acum douăsprezece luni am plecat în Nord, într-o misiune
diplomatică pe lângă regele din Laponia. Cel puțin, asta am pretins eu că fac. De fapt, scopul meu
era să ajung și mai la nord, pe platforma de gheață, ca să încerc să aflu ce s-a întâmplat cu expediția
lui Grumman. Unul dintre ultimele mesaje trimise de Grumman Academiei din Berlin menționa un
anumit fenomen natural observat doar în regiunile din Nord. Eram decis să cercetez și eu acest
fenomen și să aflu tot ce pot despre Grumman. Dar prima imagine pe care o veți vedea nu are
legătură directă cu niciunul dintre aceste lucruri.
Puse primul diapozitiv în ramă și îl împinse în spatele lentilelor. Era o imagine alb-negru
rotundă, cu contrast puternic. Fotografia fusese făcută într-o noapte cu lună plină. Reprezenta o
colibă de lemn aflată la distanță medie, ai cărei pereți închiși la culoare se decupau din zăpada din
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
jur și cea adunată gros pe acoperiș. Lângă colibă se aflau o mulțime de aparate științifice care Lyrei i
Etapa locală, 12 martie 2022
se păreau că seamănă cu cele de la uzina anbarică de pe șoseaua spre Yarnton: antene, cabluri,
Clasa a VIII-a
izolatori din porțelan, toate strălucind în lumina lunii, acoperite de gheață groasă. În prim plan se
vedea un bărbat înfășurat în blănuri; fața nu i se distingea bine de sub gluga hainei, dar ținea mâna în
 Toate subiectele sunt obligatorii. Timpul efectiv de lucru este de trei ore.
sus de parcă
Punctajul saluta
total este de pe100cineva. Lângă el era o siluetă mai mică. Lumina lunii scălda totul în aceleași
de puncte.
luciri palide.
- Această fotografie a fost făcută folosind un film cu emulsie standard de azotat de argint,
Se dau textele:
zise lordul Asriel. Vreau să vă mai arăt încă una, făcută din același loc peste numai un minut,
A. Azi,
folosind vă rognouă,
o emulsie să vă-mbrăcaţi într-un timp record: am vreo zece invitaţii pentru Polul Nord.
special pregătită.
Rugaţi Scoase primul diapozitiv și puse repede
toate mătuşile să vă caute mai în ramăcăciulile, fularele era
altul. Imaginea şi mănuşile.
mult maiHai, lăsaţi gălăgia
întunecată, de parcăşi
jocurile,lunii
lumina că pierdem
ar fi trecut acoloprintr-un
locurile.filtru.
Că la Orizontul
Pol ninge încă foartesetare şi într-olaclipă
distingea, zăpada
fel și formaacoperă oricea
întunecată
colibei acoperite de zăpadă, dar aparatura complexă era ascunsă de întuneric. Bărbatul arătapeșielel
numerotare. Şi s-ar putea întâmpla să ne aşezăm cu un loc mai jos ori mai sus, să ne scoale de
un urs.era scăldat în lumină, iar din mâna lui ridicată părea să curgă un șuvoi de particule
altfel;
Acum, până una-alta, eu o să studiez harta. Să văd pe unde se ajunge la Polul Nord, într-un
strălucitoare.
timp record.
- Lumina Am şiaceea, găsit întrebă
(din orice încurcătură
capelanul, tot eu
se ridică sausăcoboară?
vă scap!): mergem cu tramvaiul până la
cap. Acolo căutăm răspunse
- Coboară, o săniuţă,lordul
dacăAsriel,
se poate dar cu
nu ataş, şi-nhămăm
este lumină. Este la ea doisprezece iepuraşi. (De
Praf.
obiceiCeva
ei nudintrag la ham, dar, după puţină reflecţie, vor face
felul în care rostise ultimul cuvânt o făcu pe Lyra să-și imagineze pentru noi o excepţie.) Noi vom
cuvântul pocni
Praf scris
o dată
cu din biciuşcă
majusculă, nu caşi praful
iepurii obișnuit.
vor porniReacțiaca din puşcă. A, va îi
profesorilor fi pentru
confirmă ei un fleac
acest să străbată
sentiment. nouă
Vorbele
păduri, să
lordului sară provocară
Asriel peste nouăbrusc munţioşităcere
să ocolească
colectivă, unurmată
lac. Din decând în cândneîncrezătoare.
exclamații vom ţipa în urechea(...) lor, să
se-audă ca laAsriel
Lordul difuzor: „Hei, diapozitivul.
schimbă mergem bine,Următoarea
nordul e pe-aici,
fotografiedupăfusese
cum ne învaţă
făcută tot muşuroaiele
noaptea, dar de de
data asta fără lumina lunii. În fundal se vedea un mic grup de corturi, abia conturate „tren”).
furnici”. La un moment dat vom face cruce c-un ren (care înseamnă în limba băştinaşilor pe linia
Le vom mulţumi
orizontului, urecheaţilor
iar alături de ele, un şi, morman
cu mare de emoţie,
lăzi de vomlemnschimba mijlocul deși locomoţie.
în neorânduială o sanie. Dar Renul ne va
principalul
duce o zi şi-o noapte, încă o zi şi-o noapte şi, în sfârşit, vom ajunge
punct de interes din imagine era cerul. Fuioare și voaluri de lumină atârnau ca niște perdele agățate la Polul Nord pe data de 7.
Acolo
de ne vom
cârlige ruga de
invizibile viscolul
aflate păcătos
la sute să se oprească
de kilometri înălțime, oleacă, să ne putem
sau păreau să flutureda jos.
în bătaia unor vânturi
Trebuie
greu de imaginat. să vă spun că aceste meleaguri se caracterizează prin ger. Clima de la Polul Nord e o
climă -de Ce frigider.
este asta? Untul,se auzipeştele,
vocea carnea, aici, la marginea îngheţată a mării, ating culmea
prorectorului.
conservării.
- Este Poţi să mănânci
o imagine guviziboreale.
a aurorei şi bibani proaspeţi de două mii de ani. Focilor, care sunt foarte
cochete, le place aici fiindcă par
- Excelentă fotografie, zise profesorul mult mai miciPalmerian.
(vreau să spun că arată
Una dintre celemult
maimaibunetinere). Urşii
pe care se
le-am
conservă în costum alb, de ginere.
văzut.
Dar- noiIertați-mi
n-am bătut atâta drum
ignoranța, se săauzi ne vocea
conservăm, ci ca săa cercetăm.
tremurândă bătrânului dirijor de cor, dar, dacă am
știut vreodată ce înseamnă „aurora boreală”, am uitat. I se maimistere,
Fiindcă nimeni n-a studiat Oceanul Îngheţat cel plin de spune cumvadin punctul nostru de
și „Luminile vedere.
Nordului”?
Să lămurim o dată pentru totdeauna: unde au dispărut de aici soarele
- Da. Are mai multe nume. Este alcătuită din furtuni de particule încărcate energetic și dinşi luna? Nu cumva au căzut în
valuri
raze într-odebună
solare dimineaţăși şides-a
o intensitate prinsieșite
o forță deasupra gheaţă? Ele
din comun. Noisunt am invizibile
putea faceîno sine,copcădarşi produc
să le
scoatem într-o lotcă. Să le uscăm razele ude, într-o seară, la Steaua
această radiație luminoasă atunci când intră în contact cu atmosfera. Dacă timpul mi-ar fi permis, aș Polară. În sfârşit, nu putem
fiprevedea totul de
pictat această azi. Vomca
fotografie, proceda
să putețide vedea
la caz la caz. Verde deschis și roz, în special, cu o urmă de
culorile.
roșuAţi terminat
stacojiu cu fularul
în partea şi gheata?
inferioară Plecăm, ca
a formațiunii sunteţi gata? Aoleu, până să vă pregătiţi voi, uite c-a
o perdea.
venit Polul la noi. A ajuns până la munţii de piatră
(Philip Pullman, şi fier, l-au văzut
Materiile copaciiLuminile
întunecate. cu frunzele mai
Nordului)
dinspre cer. L-au văzut ciorile şi coţofenele, care au început a-şi vărui cu zăpadă penele. Acum, că
tot aţi pus să umble după mănuşi, haideţi la săniuş. N-o fi chiar ca la Oceanul Îngheţat, dar, ca să
zic aşa, tot e ceva.
C. Departe de agitația lumii, insula Ellesmere este atât de izolată,
(Marin într-unUnde
Sorescu, ținutfugim
atât dede-acasă?)
ostil, încât
pare purificată de rigorile propriului său climat. Aerul este atât de curat aici, încât întregul peisaj -
vasta întindere de gheață, munții golași și ghețarii impunători - se conturează clar, în cele mai mici
detalii, oferind impresia că totul este deopotrivă aproape și foarte departe.
Ellesmere este cam de două ori mai mare decât Islanda. Cel mai nordic punct al său, Capul
Olimpiada
Columbia, de
națională selimba
află șilaliteratura
doar 756 română
km de Polul Nord. Iarna temperaturile pot coborî până la -45 o C.Clasa Chiara VIII-a
Pagina 1 din 5
și vara - de la sfârșitul lui iunie până la sfârșitul lui august - temperatura scade adesea sub 7 o C, dar
în zilele senine se pot înregistra 21o C. În ciuda frigului, insula nu este acoperită de zăpadă. De fapt,
aici se întinde un deșert; precipitațiile (ploaie, ninsoare și condens) însumează doar 60 de mm pe an,
SUBIECTUL I 20 de puncte

Scrie pe foaia de examen numărul cerinței și litera corespunzătoare răspunsului corect.


1. Cuvintele zece, urecheaților, argint, el au, în ordine:
a) 4 litere, 2 sunete; 12 litere, 12 sunete; 6 litere, 5 sunete; 2 litere, 2 sunete.
b) 4 litere, 3 sunete; 12 litere, 11 sunete; 6 litere, 4 sunete; 2 litere, 2 sunete.
c) 4 litere, 4 sunete; 12 litere, 10 sunete; 6 litere, 6 sunete; 2 litere, 3 sunete.
d) 4 litere, 1 sunet; 12 litere, 9 sunete; 6 litere, 3 sunete; 3 litere, 1 sunet. 2 puncte

2. În secvența: Să lămurim o dată pentru totdeauna: unde au dispărut de aici soarele şi luna? Nu cumva
au căzut în valuri într-o bună dimineaţă şi s-a prins deasupra gheaţă?, există diftong în toate cuvintele
din varianta:
a) totdeauna, aici, soarele, gheață.
b) au, dimineață, deasupra, gheață.
c) dimineață, aici, deasupra, gheață.
d) totdeauna, soarele, au, dimineață. 2 puncte

3. Cuvintele subliniate în secvența: Acolo căutăm o săniuţă, dacă se poate cu ataş, şi-nhămăm la ea
doisprezece iepuraşi., s-au format, în ordine, prin:
a) compunere prin alăturare, respectiv, derivare cu prefixul „doi-”.
b) compunere prin subordonare, respectiv, derivare cu sufixul „-doi”
c) derivare cu sufixul „-uță”, respectiv, compunere prin subordonare.
d) derivare cu sufixul „-ță”, respectiv, compunere prin alăturare. 2 puncte

Scrie pe foaia de examen răspunsurile corecte le cerințelor de mai jos:


4. Numește câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în textul A: locomoţie,
păcătos. 2 puncte
5. Motivează folosirea virgulelor din secvența din textul A: N-o fi chiar ca la Oceanul Îngheţat, dar, ca
să zic aşa, tot e ceva. 2
puncte
6. Precizează ce parte de vorbire sunt cuvintele subliniate în ultima replică din textul B: această, sine.
2
puncte
7. Menționează funcția sintactică a cuvintelor subliniate în textul C: Ellesmere, sa. 2
puncte
8. Selectează, din primele patru alineate ale textului B, o construcție pasivă și o construcție cu pronume
reflexiv. 2 puncte
9. Transcrie propoziția subordonată din fragmentul: L-au văzut ciorile şi coţofenele, care au început a-şi
vărui cu zăpadă penele., precizând felul acesteia. 2
puncte
10. Alcătuiește o frază formată din două propoziții aflate în raport de coordonare adversativă. 2 puncte

Olimpiada națională de limba și literatura română Clasa a VIII-a


Pagina 2 din 5
Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie.

SUBIECTUL al II-lea 40 de puncte


Scrie pe foaia de examen răspunsul, în enunțuri, pentru fiecare dintre întrebările de mai jos:
1. La ce se referă naratorul din textul A în enunțul: Aoleu, până să vă pregătiţi voi, uite c-a venit Polul la
noi. 4
puncte
2. Care este ideea principală ce se desprinde din al doilea alineat al textului A? 4 puncte
3. În ce constă diferența dintre primele două fotografii prezentate de lordul Asriel, personajul din textul
B? Exemplifică răspunsul printr-o secvență din text. 4
puncte
4. Ce trăsătură a lordul Asriel reiese din textul B? Ilustrează cu un exemplu. 4
puncte 5. De
ce crezi că Robert Peary apelează la inuiți pentru a trasa un itinerar al punctelor de aprovizionare?
Argumentează în 50 – 80 de cuvinte. 6
puncte
6. Ce beneficii ar fi avut Frederick Cook dacă ar fi fost recunoscut ca primul explorator care a cucerit
Polul Nord? Motivează-ți răspunsul în 50 – 70 de cuvinte. 6
puncte
7. Prezintă, în 50 – 70 de cuvinte, o legătură ce se poate stabili, la nivelul conţinutului, între fragmentul
din opera Unde fugim de-acasă? de Marin Sorescu şi textul extras din Materiile întunecate. Luminile
Nordului de Philip Pullman.
6 puncte
8. Crezi că investiţia într-o călătorie costisitoare poate fi direct proporţională cu mulţumirea sufletească
adusă de aceasta călătorului? Justifică-ţi răspunsul, în 50-80 de cuvinte, valorificând textul C. 6
puncte

SUBIECTUL al III-lea 40 de puncte


Imaginează-ți că ești fotograf și participi la o expediție, într-o zonă cu temperaturi scăzute, alături de
cercetători din diferite țări.
Scrie, în 200 – 250 de cuvinte, o pagină de jurnal, în care să exprimi ce a însemnat pentru tine această
experiență, evidențiind rolul curajului în luarea deciziilor, prin relatarea unei întâmplări semnificative. Data
redactării jurnalului este 12 martie 2022.

În elaborarea compunerii, vei avea în vedere:


- prezentarea unei emoții/a unui sentiment în urma participării la expediție; 6 puncte
- adecvarea conținutului la cerință; 4 puncte
- integrarea unei secvențe narative, a unei secvențe descriptive și a unei secvențe argumentative; 12 puncte
- respectarea convențiilor unui jurnal; 6 puncte

Vei primi 28 puncte pentru conținutul compunerii și 12 puncte pentru redactare.


Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 200 de
Olimpiada națională de limba și literatura română Clasa a VIII-a
Pagina 3 din 5
cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Olimpiada națională de limba și literatura română Clasa a VIII-a


Pagina 4 din 5

S-ar putea să vă placă și