Sunteți pe pagina 1din 9

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E nr. ____
din 2024
Chișinău

Cu privire la acordarea ajutorului umanitar Ucrainei


------------------------------------------------------------

În temeiul art. 3 alin. (1) lit. a), art. 10 alin. (1) și alin. (3), art. 16 alin. (1)
și (4) din Legea nr. 104/2020 cu privire la rezervele de stat și de mobilizare
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr. 178-179, art. 332), cu
modificările ulterioare, și al art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea finanțelor publice și
responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2014, nr. 223-230, art. 519), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂȘTE:

1. Se aprobă eliberarea unor bunuri materiale din rezervele de stat și de


mobilizare pentru acordarea ajutorului umanitar Ucrainei.

2. Agenția Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor


Interne va elibera din rezervele de stat și de mobilizare, cu titlu de deblocare,
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, bunuri materiale în sumă de
4 907, 3 mii lei, conform anexei.

3. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din subordinea


Ministerului Afacerilor Interne va asigura recepţionarea, formarea şi
transportarea, conform destinației, a bunurilor materiale eliberate din rezervele
de stat și de mobilizare.

4. Ministerul Finanțelor, în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, prin


intermediul Serviciului Vamal și al Inspectoratului General al Poliției de
Frontieră, vor asigura îndeplinirea operativă a formalităților de trecere peste
frontieră a bunurilor transportate.

5. Se alocă, din fondul de rezervă al Guvernului, Ministerului Afacerilor


Interne mijloace financiare, după cum urmează:

Y:\1.DRAN\005\2024\HOTĂRÂRI\5716\5716-redactat-ro.docx
2

1) 101, 51 mii de lei, pentru acoperirea cheltuielilor de transport ale


Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, suportate în scopul
transportării ajutorului umanitar Ucrainei;
2) 4 907, 3 mii de lei, pentru completarea rezervelor de stat și de
mobilizare cu bunuri materiale.

6. Ministerul Finanțelor va efectua plata mijloacelor financiare în baza


documentelor prezentate de către autoritatea beneficiară de mijloacele financiare
alocate prin prezenta hotărâre, în conformitate cu prevederile punctului 16 din
Regulamentul privind gestionarea fondurilor de urgență ale Guvernului, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 862/2015.

7. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina


Ministerului Afacerilor Interne.

8. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial


al Republicii Moldova.

Prim-ministru DORIN RECEAN

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne Adrian Efros

Ministrul finanțelor Petru Rotaru

Y:\1.DRAN\005\2024\HOTĂRÂRI\5716\5716-redactat-ro.docx
4

Anexă
la Hotărârea Guvernului nr. /2024

LISTA
bunurilor materiale eliberate, cu titlu de deblocare,
din rezervele de stat și de mobilizare

Nr. Unitatea Prețul Costul


crt. Denumirea bunurilor de Cantitatea (lei) (lei)
măsură
1. Stație electrică AB- unit. 10 14500,00 145 000,00
4T/230M, în ambalaj
2. Stație electrică de curent unit. 9 14500,00 130 500,00
alternativ, pe șine, 4 kW,
ESB-4-VO, în ambalaj
3. Sisteme pentru transfuzia unit. 2800 6,41 17 948,00
sângelui
4. Dezinfectant pentru mâini 1 l l 3800 60,00 228 000,00

5. Sticlă pentru construcții m2 7862 152,66 1 200 212,92

6. Conserve de carne de porc unit. 28572 75,42 2 154 900,24


1/525 g
7. Conserve de carne de porc unit. 1428 81,90 116 953,20
1/525 g
8. Conserve de pește 1/240 g unit. 25000 36,55 913 750,00

TOTAL 4 907 264,36

Y:\1.DRAN\005\2024\HOTĂRÂRI\5716\5716-redactat-ro.docx
NOTĂ INFORMATIVĂ
la proiectul hotărârii Guvernului
cu privire la acordarea ajutorului umanitar Ucrainei
(număr unic 122/MAI/2024)

1. Denumirea autorului şi, după caz, a participanţilor la elaborarea proiectului


Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la acordarea ajutorului umanitar Ucrainei a fost elaborat de
către Ministerul Afacerilor Interne.
2. Condiţiile ce au impus elaborarea proiectului şi finalităţile urmărite
Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la acordarea ajutorului umanitar Ucrainei a fost elaborat în
temeiul art. 3 alin. (1) lit. a), art. 10 alin. (1) și alin. (3), art. 16 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 104/2020
cu privire la rezervele de stat și de mobilizare și art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea finanțelor publice și
responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014.
Urmare recepționării, pe cale diplomatică de către Ministerul Afacerilor Externe, a Notei Verbale a
Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova nr. 6136/22-012-138079 din 15 noiembrie 2023, care a fost
însoțită de o listă de bunuri necesare, Guvernul Republicii Moldova a decis acordarea ajutorului umanitar
țării vecine, afectate de conflictul armat din regiune.
Lotul va fi format urmare identificării bunurilor materiale din rezervele de stat și de mobilizare, care ar
putea fi acordate de către Republica Moldova în calitate de ajutor umanitar și conține bunuri din domeniul
energetic (stații electrice), medical (sisteme pentru transfuzia sângelui și dezinfectant), construcțiilor
(sticlă) și alimentar (conserve).
Scopul proiectului constă în oferirea suportului țării vecine, prin eliberarea unor bunuri materiale din
rezervele de stat și de mobilizare și acordarea acestora în calitate de ajutor umanitar.
În acest sens, Agenția Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne va elibera, cu
titlu de deblocare, bunuri materiale din rezervele de stat și de mobilizare Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență, care va forma lotul de ajutor umnaitar și va asigura transportarea acestuia până la
punctul de destinație.
În scopul intervenirii operative a statului pentru acordarea ajutorului umanitar Ucrainei, proiectul
hotărârii Guvernului cu privire la acordarea ajutorului umanitar Ucrainei urmează să intre în vigoare la
data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea legislaţiei
naţionale cu legislaţia Uniunii Europene
Proiectul nu are ca scop armonizarea legislației naționale cu legislaţia Uniunii Europene.
4. Principalele prevederi ale proiectului şi evidenţierea elementelor noi
Proiectul acordă o formă juridică intenției statului de a interveni pentru susținerea țării vecine afectată
de conflictul armat declanșat în regiune.
Astfel, acesta prevede eliberarea din rezervele de stat și de mobilizare a unor bunuri materiale în valoare
de 4 907,3 mii lei, în scopul creării unui lot de ajutor umanitar ce urmează a fi acordat Ucrainei.
Sarcina de formare și transportare a lotului de ajutor umanitar până la punctul de destinație îi revine
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
În scopul îndeplinirii operative a formalităților de trecere a bunurilor materiale care vor constitui ajutorul
umanitar peste frontiera Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Interne va coopera cu Ministerul
Finanțelor prin intermediul Serviciului Vamal.
Totodată, Ministerul Finanțelor va aloca Ministerului Afacerilor Interne surse financiare din fondul de
rezervă pentru acoperirea cheltuielilor de transport ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
și pentru completarea rezervelor de stat și de mobilizare cu bunuri materiale.
Ministerul Finanțelor va efectua plata mijloacelor financiare în baza documentelor prezentate de către
autoritatea beneficiară de mijloacele financiare alocate, în conformitate cu prevederile punctului 16 din
Regulamentul privind gestionarea fondurilor de urgență ale Guvernului, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 862/2015.
Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.
În context, în vederea realizării operative a intenției statului de acordare a ajutorului umanitar Ucrainei,
proiectul de hotărâre va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
5. Fundamentarea economico-financiară
Implementarea prevederilor prezentului proiect necesită alocarea de către Ministerul Finanțelor, din
fondul de rezervă al Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne a surselor financiare în mărime de:
- 101,51 mii lei, pentru acoperirea cheltuielilor de transport ale Inspectoratului General pentru Situații
de Urgență, suportate în scopul transportării ajutorului umanitar Ucrainei și
- 4 907, 3 mii lei, pentru completarea rezervelor de stat și de mobilizare cu bunuri materiale.
6. Modul de încorporare a proiectului în cadrul normativ în vigoare
Proiectul elaborat se încadrează în cadrul normativ, iar promovarea acestuia și eventuala sa aprobare nu
va genera necesitatea amendării altor acte normative.
7. Avizarea şi consultarea publică
În conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, precum și
în baza art. 9 al Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, anunțul privind inițierea
elaborării proiectului hotărârii Guvernului a fost plasat pe platforma guvernamentală
www.particip.gov.md şi pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Interne www.mai.gov.md, la
compartimentul „Transparența decizională/Inițierea elaborării actelor normative”.
Ulterior, înregistrării de către Cancelaria de Stat, proiectul hotărârii Guvernului, însoțit de nota
informativă, a fost plasat spre consultări publice și poate fi accesat la următorul link:
https://particip.gov.md/ro/document/stages/proiectul-hotararii-guvernului-cu-privire-la-acordarea-
ajutorului-umanitar-ucrainei/12006
Proiectul a fost examinat de către Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor.
Ministerul Finanțelor a înaintat unele propuneri de ordin redacțional, în special în partea ce ține de
excluderea, din temeiul actului normativ a art. 19 lit. g) din Legea finanțelor publice și responsabilității
bugetar-fiscale nr. 181/2014, prezentarea sumelor financiare, expunerea pct. 6 în redacție nouă și
completarea proiectului cu un punct nou, care prevede că controlul asupra executării prezentei hotărâri se
pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.
Toate propunerile au fost luate în considerare, iar proiectul a fost redactat în conformitate cu acestea. În
urma completării proiectului cu un punct nou, punctul 7, care prevede termenul de intrare în vigoare a
actului normativ, a devenit punctul 8.
Ministerul Afacerilor Externe a comunicat susținerea proiectului, considerând totodată important ca la
redactarea finală a proiectului hotărârii să se țină cont de remarca Administrației militare regionale
Mykolaiv, care indică că nu este nevoie urgentă de mănuși și măști medicale în regiune, astfel partea
moldovenească fiind rugată să ajusteze compoziția cargoului în funcție de necesități.
S-a luat act de solicitarea părții ucrainene și din lista finală de bunuri au fost excluse măștile jetabile. De
menționat că, în varianta transmisă spre înregistrare de către Cancelaria de Stat nu se regăsesc mănușile
medicinale.
8. Constatările expertizei anticorupție
Urmare expertizei anticorupție s-a constatat că, în redacția propusă, proiectul nu conține factori de
risc care să genereze apariția riscurilor de corupție.
9. Constatările expertizei de conformitate
-
10. Constatările expertizei juridice
Urmare expertizei juridice au fost înaintate propuneri privind ajustarea temeiului actului normativ și
obiecții de ordin redacțional. Obiecțiile au fost acceptate integral, iar proiectul a fost redactat în
conformitate cu acestea.
11. Constatările altor expertize
-

Ministru Adrian EFROS


SINTEZA
obiecțiilor și propunerilor (recomandărilor)
la proiectul hotărârii Guvernului cu privire la acordarea ajutorului umanitar Ucrainei
(număr unic 122/MAI/2024)

Participantul la avizare Conținutul obiecției/propunerii (recomandării) Argumentarea autorului proiectului


(expertizare)/consultare publică
Ministerul Afacerilor Externe Ministerul Afacerilor Externe a examinat proiectul
(nr. DI/3/041-1826 din 15.02.2024) Hotărârii Guvernului cu privire la acordarea ajutorului
umanitar Ucrainei (număr unic 122/MAI/2024) și, în
limita competențelor funcționale, comunică susținerea
proiectului.
Totodată, se consideră important la redactarea finală a Se acceptă.
proiectului hotărârii de a ține cont de remarca S-a luat act de remarca părții ucrainene și din
Administrației militare regionale Mykolaiv (conform lista bunurilor materiale ce urmează a fi eliberate
scrisorii anexate), care indică că nu este nevoie urgentă din rezervele de stat și de mobilizare, în scopul
de mănuși și măști medicale în regiune, astfel partea acordării ajutorului umanitar au fost excluse
moldovenească fiind rugată să ajusteze compoziția măștile jetabile.
cargoului în funcție de necesități. De menționat că, în proiectul expediat spre
înregistrare de către Cancelaria de Stat, nu se
regăsesc mănușele medicale.
Ministerul Justiției Cu referire la proiectul de hotărâre a Guvernului cu
(nr. 04/1-1365 din 14.02.2024) privire la acordarea ajutorului umanitar Ucrainei (număr
unic 122/MAI/2024), comunicăm următoarele.
Din cuprinsul notei informative, se constată că proiectul
de hotărâre a fost elaborat în scopul acordării unui ajutor
umanitar Ucrainei, țară afectată de conflictul armat din
regiune, care constă din bunuri materiale eliberate din
rezervele de stat și de mobilizare în valoare de 5 104
764,36 lei.
La forma actuală a proiectului hotărârii, menționăm că
textul acestuia este susceptibil de îmbunătățiri sub
aspectul redactării și al respectării normelor de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Referitor la clauza de adoptare, se va ține cont că, în
conformitate cu art. 102 din Constituție, art. 37 din Legea
nr. 136/2017 cu privire la Guvern, art. 44 din Legea nr.
100/2017 cu privire la actele normative, hotărârile Se acceptă.
Guvernului se adoptă pentru exercitarea atribuțiilor Temeiul actului normativ a fost modificat.
constituționale și celor ce decurg din Legea cu privire la
Guvern, precum și pentru organizarea executării legilor.
Astfel, în clauza de adoptare, se indică temeiul legal de
adoptare a actului normativ respectiv, norma concretă din
lege care indică expres competența Guvernului de a
adopta actul în cauză. În acest sens, referința la alin. (2)
lit. a) al art. 10 din Legea nr. 104/2020 cu privire la
rezervele de stat şi de mobilizare se va substitui cu
referința la alin. (3) al art. 10 din legea nominalizată,
conform căruia eliberarea bunurilor din rezervele de stat,
inclusiv din stocurile intangibile, cu titlu de deblocare şi
cu titlu de împrumut se realizează prin hotărâre de
Guvern. În aceeași ordine de idei, alin. (3) lit. a) al
art. 16 din Legea nr. 104/2020 se recomandă a fi
substituit cu alin. (1) al art. 16 din respectiva lege.
În sursa de publicare a Legii nr. 104/ 2020 cu privire la Se acceptă.
rezervele de stat şi de mobilizare, sintagma „Monitorul Sursa de publicare a actului normativ a fost
Oficial” se va completa cu cuvintele „al Republicii completată.
Moldova”.
În parafa de aprobare a anexei, textul „nr.___din
_____2024” se va substitui cu textul „nr.___/2024”, în Se acceptă.
vederea respectării normelor tehnicii legislative și a Parafa de aprobare a anexei a fost modificată.
uzanțelor de redactare a actelor normative.
Ministerul Finanțelor Ministerul Finanțelor a examinat proiectul hotărârii
(07/4-03/68/241 din 13.02.2024) Guvernului cu privire la acordarea ajutorului umanitar
Ucrainei (număr unic 122/MAI/2024) și în limitele
competenței funcționale, comunică următoarele.
Din temeiul de emitere a proiectului de hotărâre, se Se acceptă.
propune de exclus textul ,,și art.19 lit. g)”. Textul „și art. 19 lit. g)” din temeiul actului
normativ a fost exclus.

La punctul 2 și punctul 3, sintagma ,,5 104 764,36 lei” se Se acceptă.


propune de substituit cu sintagma ,, 5 104,8 mii lei”, și
respectiv costurile din anexa la proiectul de hotărâre de Costurile au fost modificate conform propunerii
indicat în mii lei. înaintate.
Totodată, urmare notei transmise de către partea
ucraineană, din lista bunurilor a fost exclus lotul de
măști jetabile.
Astfel, a fost modificat și costul total al
bunurilor materiale eliberate din rezervele de stat
și de mobilizare din 5 104 764,36 lei în 4 90,3 mii
lei.

La fel, la punctul 5, subpunctul 1), textul ,, echivalentul Se acceptă.


în lei a sumei de 5917 dolari SUA”, de expus în monedă Textul ,, echivalentul în lei a sumei de 5 917
națională, pentru a respecta principiul unității monetare dolari SUA” a fost expus în monedă națională, și
prevăzut în articolul 6 din Legea finanțelor publice și anume – 101, 51 mii lei.
responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014.

Punctul 6, se propune de expus în următoarea redacție: Se acceptă.


,,6. Ministerul Finanțelor va efectua plata mijloacelor Punctul 6 a fost expus în redacție nouă, conform
financiare în baza documentelor prezentate de către propunerii înaintate.
autoritatea beneficiară de mijloacele financiare alocate
prin prezenta hotărâre, în conformitate cu prevederile
punctului 16 din Regulamentul privind gestionarea
fondurilor de urgență ale Guvernului, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.862/2015.”.
Se acceptă.
Totodată, proiectul de hotărâre urmează de completat cu Proiectul a fost completat cu un punct nou, cu
un punct nou cu următorul conținut: ,,Controlul asupra următorul cuprins: „Controlul asupra executării
executării prezentei hotărâri se pune în sarcina prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului
Ministerului Afacerilor Interne”. Afacerilor Interne”.
Punctul 7 a devenit punctul 8.
Centrul Național Anticorupție Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la acordarea S-a luat act.
(EHG 24/9457 din 16.02.2024) ajutorului umanitar Ucrainei a fost elaborat în scopul
„acordării suportului țării vecine, care este afectată de
conflictul armat din regiune”.
Astfel, se aprobă eliberarea unor bunuri materiale din
rezervele de stat și de mobilizare pentru acordarea
ajutorului umanitar Ucrainei.
Potrivit punctului 3 din proiectul de hotărâre -
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din
subordinea Ministerului Afacerilor Interne va asigura
recepționarea, formarea și transportarea,
conform destinației, a bunurilor eliberate din rezervele de
stat și de mobilizare.
În final, menționăm că, în redacția propusă, proiectul
nu conține factori de risc care să genereze
apariția riscurilor de corupție.

Ministru Adrian EFROS

S-ar putea să vă placă și