CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL 1 SISTEMUL IMPOZITELOR ŞI TAXELOR ÎN UNIUNEA

EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA …………………………….....……5
1.1. Principii generale ale fiscalităţii în Uniunea Europeană...................... ……………5
1.2. Armonizarea sistemelor fiscale în Uniunea Europeană …………………………..13
CAPITOLUL 2 ACQUIS-UL COMUNITAR ÎN DOMENIILE: FINANCIAR,
BUGETAR , AL IMPOZITĂRII ŞI CONTROLULUI
FINANCIAR …………………………………………………………..20
2.1. Acquis-ul comunitar în domeniul prevederilor financiare şi bugetare ……………20
2.1.1. Dispoziţii generale financiar-bugetare ……………………………………...20
2.1.2. Dispoziţii referitoare la bugetul Uniunii Europene …………………………20
2.2. Acquis-ul comunitar în domeniul impozitării ………………………………...…...27
2.3. Acquis-ul comunitar în domeniul controlului financiar …………………….…..…32
2.3.1.Formele controlului…………………………………………………….…….33
2.3.2Obiectul Controlului.........................................................................................35
2.3.3.Protejarea intereselor UE – Prevenirea fraudei................................................38
2.4. Progresele României în direcţia adoptării acquis-ului comunitar …………………39
2.4.1. Domeniul financiar-bugetar …………………………………………………39
2.4.2. Domeniul impozitării ………………………………………………………..47
2.4.3. Domeniul controlului financiar …………………………………………..…55
2.4.3.3. Controlul resurselor proprii ale Uniunii Europene.............................56
CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ : IMPOZITUL PE PROFIT ( IMPOZIT
DIRECT ) ŞI TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ
( IMPOZIT INDIRECT ) LA SC ALFA SRL RM. VALCEA......…65
3.1. Prezentarea entităţii SC ALFA SRL Rm.Vâlcea.....................................
3.1.1.Impozitul pe profit : baza de calcul şi determinarea acestuia .......................65
3.1.2.Taxa pe valoarea adăugată :sfera de aplicare;cotele de TVA şi determinarea
taxei pe valoarea adăugată de plată sau a sumei negative ……………………….69
Reflectarea în contabilitatea SC ALFA SRL Rm.Vâlcea a impozitelor, taxelor şi
3.2
altor contribuţii datorate bugetului de stat..............................................................74
 APLICAŢIE INFORMATICĂ PENTRU ACTIVITAŢILE
CAPITOLUL 4
DESFAŞURATE DE SC ALFA SRL RM. VÂLCEA
4.1 Analiza sistemului existent.....................................................................................80
4.2 Poziţia domeniului de informatizat şi relaţia acestuia cu alte compartimente........80
4.3 Documente primare................................................................................................81
4.4 Proiectarea de ansamblu a sistemului informatic...................................................81
4.5 Schema de ansamblu..............................................................................................83
4.6 Proiectarea logică şi fizică a sistemului informatic...............................................84
4.7 Schema generală a sistemului informatic...............................................................85
4.8 Implementarea codului program şi testarea cu date de test....................................86
4.9 Instrucţiuni de utilizare...........................................................................................87
4.10 Posibilităţi de dezvoltare ulterioară........................................................................88
CONCLUZII …………………………………………………………………………...........89
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………….…...91
 INTRODUCERE

Lucrarea de faţă, reprezintă rezultatul unui efort de cercetare îndreptat spre abordarea şi
analiza unei problematici de o importanţă deosebită în contextul actual al dezvoltării relaţiilor
financiare-comerciale sau în domeniile prevederilor bugetare, al impozitării ori controlului
financiar, internaţionale ale României şi respectiv al evoluţiei procesului de integrare în
Uniunea Europeană.
În primul capitol, beneficiind ca punct de plecare de numeroase surse bibliografice din
literatura străină şi de acele surse din literatura română care cuprind referiri la tematica de
faţă, am selectat Convenţia internaţională încheiată între Marea Britanie şi România,
reprezentând, în opinia mea, o ilustrare a aplicării soluţiilor consacrate în Tratatele Model
OECD.
Măsurile de politică financiară, bugetară, fiscală ca şi de control financiar, luate de
autorităţile publice ale unui stat, produc adesea efecte nu numai pe plan intern, naţional dar şi
european şi internaţional, favorizând sau frânând, după caz, schimburile comerciale,
cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. Or, într-o lume în care creşterea
dependenţelor dintre economiile naţionale şi mondializarea relaţiilor economice se
accentuează continuu, este imperios necesar ca instrumentele financiare să fie astfel folosite
încât să nu prejudicieze interesele celorlalte ţări, ci să contribuie la armonizarea acestora.
Multiplele transformări legislative în domeniul fiscal, determinate de necesitatea
armonizării sistemului fiscal românesc la cel existent în cadrul ţărilor membre ale Uniunii
Europene, au generat schimburi fundamentale în modul de aşezare şi percepere a impozitelor
şi taxelor din ţara noastră.
Anul 2005 va rămâne în istoria României drept momentul finalizării negocierilor de
aderare a României la Uniunea Europeană. Două sunt datele semnificative: 13 Aprilie,
moment în care Parlamentul European a votat aderarea României şi, respectiv, 25 Aprilie,
moment în care a fost semnat Tratatul de Aderare de către reprezentanţii statelor membre şi de
către reprezentanţii României şi Bulgariei.
Integrarea României într-o astfel de structură suprastatală va avea impact asupra tuturor
domeniilor de activitate.
Privitor la domeniile: financiar, bugetar, al impozitării şi controlului financiar, capitole
importante ale acquis-ului comunitar, România trebuie să-şi armonizeze complet legislaţia cu
cea europeană şi va trebui să cuantifice şi să gestioneze diversele fluxuri financiare care vor
apărea între bugetul României şi Bugetul Uniunii Europene.

3
 Totodată, procesul actual de extindere a Uniunii Europene la care participă România
constituie una din căile principale de a conferi identităţii naţionale o serie de noi caracteristici
pentru reformă în consens cu privire la principiile democraţiei şi ale respectării drepturilor
omului, cu tendinţele globalizării, ale progresului tehnologic contemporan şi protecţiei
mediului.
Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă simultan cauză şi efect a reuşitei tranziţiei şi
reformei în ţara noastră, ale cărei obiective fundamentale sunt în deplin consens cu criteriile şi
cerinţele integrării României în Uniunea Europeană, cu criteriile de convergenţă ale Uniunii
Europene şi Monetare europene.

4
 Capitolul I
SISTEMUL IMPOZITELOR ŞI TAXELOR ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

1.1.Principii generale ale fiscalităţii în Uniunea Europeană

La începuturile Comunităţilor Europene se punea problema existenţei, la nivel

european, a unui sistem de norme fiscale care să propună o mulţime organică de taxe sau
impozite europene suplimentare ce trebuiau impuse statelor membre. Soluţia acestei probleme
a fost ca un sistem fiscal european, în acest sens, nu poate exista, cel puţin conform
dispoziţiilor Tratatului instituţiilor al Comunităţilor Europene. Tratatul în cauză nu atribuie
instituţiilor comunitare competente fiscale care să permită acestora crearea de taxe ori
impozite proprii.
Dar acest lucru, nu presupune că sistemul Comunităţilor Europene nu prezintă interes în
domeniul fiscal. Astfel, trebuie precizat că de fapt Tratatul cuprinde dispoziţii pentru
eliminarea discriminării fiscale asupra importurilor şi exporturilor de bunuri, că în cadrul
Uniunii sunt stabilite scutiri în domeniul agricol şi taxe asupra cărbunelui şi oţelului, că
accizele au reprezentat obiectul armonizării comunitare, că impozitarea bunurilor şi serviciilor
este guvernată de dispoziţii comunitare prin intermediul unui sistem armonios de taxă asupra
valorii adăugate.
Într-o altă ordine de idei, deşi o parte din contribuţie este destinată alimentării bilanţului
comunitar, nu este atribuită instituţiilor europene puterea directă de control ori confruntare,
nici posibilitatea directă de a desfăşura o politică economică rigidă prin intermediul propriului
bilanţ, acţionând asupra pârghiilor fiscale elastice.
Astfel, bilanţul Comunităţii este mai puţin decât 2% din produsul intern brut european şi
nu reprezintă decat 7% din bilanţurile publice, faţă de statele federale, exemplu S.U.A., unde
administraţia absoarbe circa 40% din resursele publice.
Putem afirma că ideii de fiscalitate comunitară îi corespunde mai degrabă un sistem de
reguli europene de natură fiscală, care coincid asupra structurii şi evoluţiei fiscalităţii statelor
membre pentru completarea obiectivelor construcţiei europene.
Conform acestui principiu general, în cadrul GATT (General Agrement on Tariffs and
Trade), comunitatea internaţională consideră favorabilă liberalizarea comerţului în sensul
realizării unei legături mai strânse între economiile ţărilor, realizată prin intermediul
constituirii de zone de liber schimb şi uniuni vamale. Finalitatea acordurilor internaţionale, în

5
acest sens trebuie să constea în facilitatea comerţului interstatal şi în evitarea ridicării de noi
bariere împotriva comerţului cu ţări terţe.
Astfel, GATT, prevede că orice ţară aderentă la acordul de intrare în Uniunea Vamală
trebuie să anunţe, în cel mai scurt timp, intenţia sa celorlalte state participante la acordul
internaţional ce intentionează a se incheia.
Zona de liber schimb este prima fază a unui acord economic şi este caracterizată de
abolirea taxelor vamale de import între statele participante la acord. În cazul Europei, zona de
liber schimb cea mai extinsă cuprinde teritoriile Uniunii Europene, cele ale ţărilor EFTA
(Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein), ale ţărilor VISEGRAD (Ungaria, Polonia, Cehia
şi Slovacia) şi Turcia. Acordul asupra Spaţiului Economic European (SEE) semnat în 1972 la
Oporto, a fost finalizat pentru promovarea relaţiilor comerciale şi economice între părţile
contractante cu scopul atingerii obiectivelor liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalurilor.
Ca a doua fază în realizarea unei pieţe comune, Uniunea vamală stabileste în urma
abolirii barierelor vamale între ţările membre, tarife vamale comune pentru importurile din
state terţe.
Piaţa comună, ca a treia fază, este caracterizată de absenţa taxelor vamale interne şi de
un tarif vamal comun pentru importurile vamale interne şi de un tarif vamal comun pentru
importurile din state terţe. Astfel, factorii economici – tehnologia, capitalul şi forta de muncă
– pot circula liber în interiorul unui unic stat, dar cu monede naţionale diferite. Uniunea
Europeană de la 1 ianuarie 1993, reprezintă o piaţă comună, eliminându-se definitiv orice taxă
şi barieră vamală dintre teritoriile ţărilor membre, în relaţia schimburilor cu statele terţe.
De asemenea, în Uniunea Europeană ţările membre armonizează politicile lor fiscale,
comerciale şi economice, ceea ce presupune o acţiune comună în ceea ce priveşte taxa de
scont, cotaţiile monedelor şi pieţele de capital. Graţie unei politici agricole comune şi
dezvoltării unui sistem monetar unic, cu moneda proprie, Uniunea Europeană reprezintă,
actualmente, un exemplu de Uniune Economică.
Ultima fază a evoluţiei procesului de integrare între state, Uniunea Politică, presupune
adoptarea politicilor comune şi chiar integrarea organelor constituţionale cu o limitare a
suveranităţii pentru ţările membre.
Trebuie remarcat că în ciuda eforturilor depuse de peste 50 de ani pentru reducerea
taxelor vamale, persistă încă excese care reprezintă adevarate bariere vamale în cazul
importurilor1 (ex: tariful mediu pentru carnea de ovină şi bovină este de 87,7%, pentru băuturi
22,2%, cereale 67,8%, lactate 57,7%, zahăr 61,8%, tutun 58,8% s.a.) costul persistenţei

1
Luminita Ionescu , op.cit., pag.20

6
protecţionismului se ridică la circa 7% din venitul net al U.E., echivalent a circa 600 miliarde
dolari anual.

1.2. Armonizarea sistemelor fiscale în Uniunea Europeană

A. Măsuri de armonizare a sistemelor fiscale în Uniunea Europeană

Preaderarea ţărilor asociate din Europa Centrala şi de Est, este bazată pe două
instrumente principale: Acordurile Europene şi relaţiile structurate între ţările asociate şi
instituţiile U.E. este actualmente o prioritate pentru U.E., şi va continua să fie în continuare.
Comisia Europeană consideră că este de o importanţă vitală pregătirea ţărilor asociate pentru
aderare, fiind interesată în a stabili strategia care va conduce până la urmă la succesul
integrării. La Copenhaga în 1993, şefii de guverne ai U.E. au convenit ca ţările asociate din
Europa Centrală şi de Est care doresc să devină membre ale U.E. să poată face acest lucru
imediat ce sunt în măsură să-şi asume obligaţiile de membru sunt definite. Au fost definite
condiţiile economice şi politice pentru membri, astfel:
- condiţii pentru stabilitatea politică, garantarea democraţiei, a drepturilor omului şi
respectul faţă de minorităţile naţionale;
- capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru al U.E., ce presupune aderarea la
scopurile uniunii politice, economice şi monetare;
- existenţa şi funcţionarea unei economii de piaţă precum şi capacitatea de a face faţă
presiunii concurenţiale şi a forţelor pieţei din U.E.
Integrarea economică într-o Piaţă internă, fără frontiere, este mai profundă decât alte
forme de cooperare cum ar fi zonele de liber schimb, uniunile vamale şi pieţele comune, toate
acestea menţinând frontierele convenţionale.
Într-o manieră generală a fost recunoscut faptul că regulile de impozitare constituie, de
asemenea un element important pentru realizarea Pieţei Unice, sau ca dezvoltarea acesteia
pusese dificultăţi sistemelor fiscale, mai ales sub aspectul protecţiei bazelor de impozitare şi
prevenirea fraudei şi evaziunii fiscale transfrontaliere.
Din 1928 s-a trecut la utilizarea unor modele de convenţii fiscale recomandate de
organismele internaţionale: modelul OECD – primul model de convenţie fiscală, urmat
de ,,modelul Londra 1946’’, ,,modelul de convenţie privind dubla impozitare a venitului şi a
averii’’ adoptat de Consiliul OECD în anul 1977 şi manualul de negociere a convenţiilor
precum şi un nou model de convenţie realizat de un grup de experţi din cadrul Comitetului
economic şi social al ONU.
Cu privire la armonizarea zonală, există trei zone de integrare fiscala: Europa, America
Latină şi Africa.

7
 O atenţie deosebită în procesul armonizării fiscale din cadrul U.E., i s-a acordat taxei pe
valoarea adăugată, etapele de armonizare constând în adoptarea unor directive, astfel:
- adoptarea de către toate statele membre ale U.E. a TVA: prima directivă (1987) a
stabilit direcţiile de acţiune la acest nou impozit, următoarele directive având ca obiectiv
menţionarea modalităţilor de aplicare a TVA, limitând la trei numărul cotelor de impozitare;
- elaborarea directivei a VI – a referitoare la stabilirea unei baze impozabile comune
privind TVA, însemnând primul pas în fixarea vărsământului de 1% din baza impozabilă ca
una din sursele proprii ale U.E.;
- armonizarea cazurilor deosebite şi simplificarea sistemului de impozitare (obiecte de
arta, de ocazie, antichitati – directiva a VII –a).
Totodată, au fost adoptate şi alte directive care au vizat rambursarea TVA plătitorilor
nerezidenţi, modificarea regulilor de teritorialitate privind închirierea bunurilor mobile
corporale, plata TVA datorată la importuri etc.
Armonizarea TVA este un proces destul de anevoios ca urmare a efectelor economice,
social şi bugetare pe care le presupune.
Principiul de impozitare pentru produsele care circulă în U.E., este principiul destinaţiei.
Astfel, TVA devine un instrument de protecţie vamală (cu cât cota de TVA internă este mai
ridicată, cu atât protecţia este mai mare), sistemul fiind incompatibil cu noţiunea de piaţă
lipsită de frontiere. În genere, activităţi ca cele bancare, servicii financiare şi de sănătate, nu
sunt impozitate.
În U.E., în materie de TVA există o masură susţinută sub aspectul îngheţării celor două
cote de taxe şi respectării celor două marje, după cum urmează:
o cotă redusă, situată între 4% şi 9%;
o cotă normală, situată între 14% şi 20%.
Privitor la accize, acestea au fost armonizate asemănator TVA, dar s-a adoptat o schemă
diferită datorită diferenţierilor de cota care au influenţe importante asupra celorlalte impozite,
cum ar fi TVA calculată asupra preţului cuprinzând şi accizele. Astfel s-au făcut propuneri ce
au urmarit stabilirea unei modalităţi de exprimare în ECU pentru trei categorii de produse:
alcool, tutun şi uleiuri minerale. La alcool, s-a precizat că vărsământul trebuie efectuat în
funcţie de conţinutul în alcool pur (20 %). Pentru bere şi vin s-a propus aplicarea unei cote
reduse. La tutun, sistemul comunitar a stabilit trei elemente: o acciză specifică de 19,5% ECU
pentru 1000 ţigarete. Pentru uleiuri minerale s-a propus o cotă fixă pe fiecare categorie de
produs petrolier.
Zona armonizării fiscalităţii directe este mai puţin evidentă decât cea a fiscalităţii
indirecte, ca urmare a faptului că aceste aspecte nu sunt abordate în mod precis, măsurile

8
abordate de UE, în acest scop vizând facilitatea cooperării administrative dintre autorităţile
fiscale naţionale şi eliminarea obstacolelor în calea activităţii întreprinzătorilor.
Directiva Comunităţii din 23 iulie 1990, ,,elimina” în anumite condiţii reţinerile la sursa
asupra dividentelor repartizate de societatea rezidendă într-un stat membru la o societate –
mama rezidendă într-un stat membru.
Singura armonizare care a avut loc în domeniul impozitării societăţilor comerciale este
cea cu privire la impozitul pe capital. Dar unele state nu impun câştigurile din capital,
deoarece nu le consideră venituri, în timp ce altele impun numai câştigurile din capital
realizate de întreprinderi, nu şi pe cele obţinute de persoanele fizice. Când asemenea căştiguri
sunt impozabile este necesar ca impunerea lor să se facă de către statul contractant căruia
acest drept i-a fost recunoscut de către convenţia fiscală.
Aşa cum prevăd recomandările convenţiei – model OECD, preluată şi de convenţia –
model a ONU, câştigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea
bunurilor imobile, situate în celălat stat contractant, sunt impozabile în statul în care sunt
situate acele bunuri. Câştigurile provenind din înstrăinarea oricăror altor bunuri sunt
impozabile în statul contractant al cărui rezident este cel care înstrăinează bunul.
În afara recomandărilor cuprinse în convenţia – model OECD referitoare la câştigurile
din capital, în convenţia model a ONU se mai găsesc încă două recomandări proprii.
Astfel, câştigurile provenind, direct sau indirect, în bunuri imobile situate într-un stat
contractant, urmează să fie impuse de către acel stat. Cea de-a doua recomandare se referă la
câştigurile provenind din înstrăinarea acţiunilor şi care reprezintă o participare substanţială la
societatea rezidentă a unui stat contractant. Cu toate că implementarea reformei fiscale s-a
realizat în maniere diferite în ţările aflate în tranziţie, iar procesul de armonizare fiscală nu a
ajuns încă în stadiul său final, o analiză realistă permite evidenţierea câtorva tendinţe în toate
ţările respective:
- remarcăm în toate ţările aflate în tranziţie, o reducere a impozitelor exprimate ca
procent în PNB, tendinţa ce poate fi interpretată ca o diminuare a rolului statului în economie,
cu excepţia Ucrainei, în care s-a înregistrat o creştere a lor. De asemenea, se constată o
scădere şi a cheltuielilor exprimate ca procent în PNB, mai puţin pronunţată ca cea a
impozitelor de exemplu, în Bulgaria şi România, dar în unele ţări a fost realizată o creştere a
acestora ca de exemplu în Polonia, Ucraina, Ungaria s.a. Neconcordanţa înregistrată între
evoluţia veniturilor şi a cheltuielilor s-a datorat, în mare masură, dificultătilor politice şi s-a
concretizat într-o accentuată sporire a deficienţelor bugetare, care, asociată cu efetcte
inflaţioniste, a îngreunat stabilizarea macroeconomica. De aceea, în adoptarea politicilor
macroeconomice, cunoaşterea dimensiunii fiscalităţii joacă un rol deosebit, rol ce poate fi însă

9
modificat de către inflaţie, care denaturează conţinutul corelaţiilor dintre indicatorii
macroeconomici, îndeosebi prin deteriorarea conţinutului informaţional al sistemului de
preţuri. Acesta poate avea ca efect sporirea obligaţiilor fiscale ale firmelor, scăderea
credibilităţii lor, ca şi diminuarea atractivităţii investiţiilor de capital, în unele domenii,
afectând dezvoltarea sectorului privat;
- a doua tendinţă o constituie modificarea structurii impozitelor ce s-a reflectat în
scăderea veniturilor bugetare, mult mai accentuată decât a veniturilor provenite din impozite
(exprimate în procente în PNB), justificarea stând în faptul că diferenţa dintre veniturile totale
şi veniturile provenite din impozite o reprezentau profiturile transferate de la întreprinderile
de stat care s-au redus drastic, rentele de monopol care s-au acordat şi partea de profit pe care
acestea o folosesc pentru modernizare şi restructurare.
Astfel, prin schimbările apărute în structura veniturilor bugetare reţinem scăderea
veniturilor provenite din impozite, ca urmare a declinului producţiei industriale şi creşterii
ponderii veniturilor bugetare din taxe de asigurări sociele, întrucât şomajul a crescut mai lent
decât au scăzut veniturile, iar salariile au înregistrat o permanentă creştere. În acelaşi timp s-a
înregistrat o creştere a ponderii impozitelor provenite din taxele de comerţ exterior, întrucat
ele sunt mai uşor de colectat şi administrat;
- a treia tendinţă evidenţiază reducerea moderată a nivelului cheltuielilor (procent în
PNB), în sctructura acestora remarcându-se următoarele tendinţe: reducerea ponderii
cheltuielilor cu investiţiile, reducerea investiţiilor directe (pentru energie, produse alimentare)
ca urmare a liberalizîrii preţurilor, creşterea cheltuielilor sociale, îndeosebi a celor cu protecţia
socială şi a celor publice, care evidenţiază preocupările pentru menţinerea unui anumit
standard de viaţă, creşterea cheltuielilor cu dobânzile plătite pentru credite interne şi externe.
Chiar cu modificările ce s-au produs, multe din ele de esenţă, în marea majoritate a
ţărilor aflate în tranziţie veniturile bugetare sunt înca instabile iar mediul fiscal e incert pentru
plătitorul de impozit. Astfel, este vital ca sistemele fiscale ce se construiesc în aceste ţări să
ţină seama de experienţa ţărilor dezvolatate, pentru ca ele sa funcţioneze eficient, permitând
dezvoltarea afacerilor şi investiţiilor.
B. Reforma fiscală în ţările sud – est europene
Trecerea de la o economie de comandă la o economie de piaţă a ţărilor care aproximativ
cinci decenii au evoluat în acest mod, este un proces de durată şi deosebit de complex, ce
presupune mutaţii esenţiale în toate domeniile vieţii economice, dar şi social – politice. Astfel
reforma economică reprezintă, esenţa procesului de tranziţie la economia de piaţă, iar una din
componentele esenţiale ale acesteia o constituie reforma fiscală, care trebuie să conducă la
întărirea administraţiei fiscale, prin introducerea unui sistem fiscal al cărui criteriu

10
fundamental îl reprezintă eficienţa activităţilor economico–sociale. Implementarea unui
asemenea sistem fiscal este un proces dificil, unii analişti occidentali afirmând chiar că pentru
unele ţări din centrul şi estul Europei este aproape imposibil. Dar toţi recunosc însa că el este
o necesitate stringentă, ce trebuie înfăptuită de urgenţă pentru a nu compromite reforma
economică şi a putea asigura succesul tranziţiei.
Susţinerea unei reforme fiscale fundamentale în ţările aflate în tranziţia la economia de
piaţă este o prioritate logică, raţională, întrucât sistemul fiscal moştenit nu permite
introducerea unei reforme graduale prin care guvernele să-şi poată asigura veniturile bugetare
necesare fără să afecteze dezvoltarea iniţiativei private. Înfăptuirea reformelor fiscale din
diferitele ţări ale Europei, a propus mai multe forme, cele mai multe dintre acestea au
implicat:
creşterea continuă a rolului iniţiativei particulare;
descentralizarea luării deciziilor de la ministere la întreprinderi;
extinderea selectivă a rolului pieţelor privind această descentralizare.
Aceste reforme au început cu pieţele de bunuri şi servicii, dar s-au extins şi la pieţele de
factori de producţie.
Ungaria, a fost promovatoarea modernizării sistemului fiscal, care şi-a dezvoltat, încă
din anul 1988, un sistem fiscal orientat cadrului economiei de piaţă, fiind în conformitate cu
recomandările în materie ale UE. Nivelul fiscalităţii în PNB este cu 5-10 puncte procentuale
mai ridicat decât media existentă în ţările europene, iar privind structura impozitelor, cele
indirecte au ponderea cea mai mare, în timp ce impozitele directe au rol relativ mai redus.
Privind TVA, aceasta a fost introdusă înca din 1988, modul de aplicare fiind permanent
perfecţionat.
Cu privire la impunerea societăţilor, Ungaria acordă unele stimulente pentru investiţii
prim:
acordarea de credite fiscale, de premii la investiţii;
exceptarea de la impozitare a profitului reinvestit.
In Polonia, anul 1993 a reprezentat o etapă importantă în cadrul procesului de reformă a
sistemului fiscal, autorităţile publice guvernamentale au pornit de la ipoteza că transformările
în domeniul fiscalităţii trebuie insoţite de o creştere a veniturilor bugetare.
Principala sursă a veniturilor bugetare (peste 40% din total) o constituie, impozitul pe
profit şi TVA, cea de-a doua sursă reprezentând-o impozitul la persoanele individuale (circa
25%). Cât priveşte redistribuirea acestora se face: cheltuieli pentru asigurări sociale 52%,
pentru operaţiuni bancare 22 % s.a.

11
 Accizele sunt percepute independent de impozitul pe bunuri şi servicii (TVA)
aplicându-se la produse cum sunt: tutun, băuturi alcoolice, jocuri de noroc etc.
Cehia şi Slovacia, începând cu anul 1992, au adoptat, un nou sistem fiscal, în care
vechile impozite au fost înlocuite cu opt impozite, astfel: impozitul pe venit; TVA; accize,
impozitele pe averea imobiliară; impozitul pe transferul proprietăţii imobiliare; impozitul pe
moştenire şi donaţii; impozitul pe drumuri.
Începând cu anul 1992, a fost adoptat un cod al impozitului pe venit care
regelementează impozitul pe venit pentru persoane fizice şi juridice rezidende şi nerezidende.
După anul 1993, pentru întreprinderile înfiinţate în Slovacia, se acordă unele stimulente
fiscale pentru încurajarea investirii, atragerea capitalului străin şi pentru dezvoltarea unor
zone rămase în urmă.
Sistemele fiscale ale acestor state sunt în continuare în prim proces de transformare.
Astfel se remarcă două aspecte: pe de o parte, au loc stabilirea cadrului pentru aplicarea unor
politici fiscale independente, iar pe de altă parte se are în vedere menţinerea armonizării celor
două sisteme fiscale.
Bulgaria, în anul 1995, a adoptat şase noi legi fiscale menite să modernizeze sistemul
de impozitare vechi de circa trei decenii, astfel încât acesta să corespundă necesităţilor unei
economii de piaţă. Noile legi fiscale au fost concepute cu sprijinul experţilor de la FMI şi
Banca Mondială şi cuprind în principal: Legea privind TVA; Legea privind accizele; Legea
privind profiturile societăţilor; Legea privind impozitul pe venitul individual.
Legea privind impozitul pe profit vizează practic toate activităţile economice, iar baza
impunerii o reprezintă profitul rezultat din contabilitatea firmelor.
Impozitul pe venitul individual adoptat cuprinde o scara cu trei rate între 15 şi 40% care
se aplică pe categorii de venit bazate pe multiplii salariului minim.
Introducerea TVA, a reprezentat punctul de referinţă al întregii reforme fiscale. Legea
privind TVA a prevăzut o singură rată de 20 % asupra unei baze de impozitare largă.
Sistemul impozitelor directe include impozitarea cu accize a anumitor bunuri şi servicii,
importate sau produse în Bulgaria, în principal articole de lux s.a., ratele diferind de la 10% la
autoturisme la 60 % la băuturi alcoolice, tutun, loterie şi alte jocuri de noroc.
Reforma fiscală în fostele ţări socialiste poate avea ca prioritate şi adoptarea unor
măsuri aducătoare de venit. Astfel se poate introduce cel puţin un impozit parţial asupra
proprietăţii. El poate fi introdus simultan cu privatizarea terenurilor şi clădirilor şi se poate
baza pe chiriile percepute, el fiind uşor de administrat şi poate deveni o importantă sursă de
venit pentru guvernele locale.

12
 În încheiere se poate afirma că, în ultimii ani, în toate ţările foste socialiste s-au iniţiat şi
dezvoltat măsuri înnoitoare pe plan economic, cuprinzând şi sistemul fiscal.
Însa, unele ţări au o deschidere mai largă spre exterior, fiind mai receptive şi flexibile la
necesitatea schimbării corelată cu conjunctura internă şi internaţională (exemplu: Ungaria şi
Cehia), spre deosebire de ţări care au o capacitate mai mică de a trece la modificări radicale,
dovedind un conservatorism pronunţat (exemplu: Bulgaria).
În orice caz, un lucru este cert, şi anume că în aceste ţări au loc profunde schimbări
economice, deci inclusiv fiscale, alături de cele sociale şi politice, şi toate aceste ţări socialiste
au voinţă şi doresc realizarea unei economii de piaţă funcţională, iar aceasta integrată în cele
ale Comunităţilor Europene.

Capitolul II
13
 ACQUIS-UL COMUNITAR IN DOMENIILE: FINANCIAR,
BUGETAR, AL IMPOZITARII SI CONTROLULUI FINANCIAR

2.1. Acquis-ul comunitar în domeniul prevederilor financiare şi bugetare

2.1.1. Dispoziţii generale financiar-bugetare

Aquis-ul comunitar în domeniul prevederilor financiare şi bugetare cuprinde totalitatea

regulilor care privesc organizarea, stabilirea şi execuţia bugetară a Uniunii Europene.
Regulamentele şi deciziile din acest domeniu sunt direct aplicabile de ţările candidate din
momentuladerării, astfel încât nu este necesară adoptarea de legislaţie internă specială în
perioada de pre-aderare. Cu toate acestea, este importantă pregătirea aplicării eficiente a
acestor reglementări încă înainte ca ele să intre în vigoare. Acest lucru depinde în mod
substanţial de măsurile ce trebuie luate în legătiră cu alte capitole ale aquis-ului, cum ar fi cel
corespunzător capitolelor Uniunea Vamală, Agricultură, Statistică, Impozitare sau Control
financiar. În egală măsură trebuie asigurată şi capacitatea administrativă de coordonare,
calculare, colectare, plată şi control a resurselor bugetare comunitare. Chiar dacă aquis-ul nu
impune un model de organizare şi funcţionare a finanţelor publice a statelor membre sau
candidate, trebuie luate toate măsurile considerate necesare pentru a garanta managementul
lor financiar corespunzător.

2.1.2. Dispoziţii referitoare la bugetul Uniunii Europene

De la crearea lui la începutul anilor ’50, sistemul financiar comunitar a suferit

numeroase modificări, mai ales în primii ani de existenţă. Tendinţa manifestată la acel
moment era de unificare a instrumentelor bugetare, de îndreptare către o autonomie financiară
a comunităţilor şi către un echilibru instituţional din punct de vedere bugetar. Iniţial,
comunităţile (CEE, CECO, CEEA) aveau propriile bugete. Tratatul de la Bruxelles din 8
aprilie 1965 a redus numărul bugetelor la două: bugetul general şi cel operaţional al CECO.
După expirarea, pe 23 iulie 2002, a tratatului privind instituirea CECO, veniturile din
gestionarea bunurilor CECO au fost alocate bugetului general, în scopul finanţării cercetării în
domeniul cărbunelui şi oţelului.
Până în anul 1970, bugetul european a constat din contribuţii ale statelor membre.
Decizia Consiliului nr. 243 din 21 aprilie 1970 cu privire la înlocuirea contribuţiilor financiare
ale Statelor Membre de resurse proprii ale Comunităţilor Europene a introdus sistemul
14
cunoscut astăzi sub denumirea de „resurse proprii”. Reglementările ulterioare referitoare la
resursele proprii (din 1988 şi 1994) au foat înlocuite cu Regulamentul Consiliului nr.
2000/597/CE, Euratom în 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al
Comunităţilor.
A. Temei juridic
Documentul fundamental pentru gestiunea financiară şi funcţionarea bugetară a
instituţiilor comunitare şi a organismelor implivate în execuţia bugetului comunitar este
Regulamentul Consiliului nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 cu privire la Regulamentul
Financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene.
B. Bugetul Uniunii Europene este guvernat de şase principii esenţiale:
1. Principiul unităţii, reglementat de art. 268 din Tratatul instituind Comunitatea
Europeană2 (denumit în continuare Tratatul CE), precum şi de art. 4-5 din Regulamentul
Consiliului nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002, prevede că toate veniturile şi cheltuielile
Comunităţii trebuie incluse întrun singur buget.
2. Principiul anualităţii, prevăzut în art. 6-13 alr Regulamentului Consiliului nr.
1605/2002 din 25 iunie 2002, înseamnă că operaţiunile bugetare se referă la un anumit an
bugetar, care se suprapune peste cel calendaristic, adică începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31
decembrie.
3. Principiul echilibrului, prevăzut în art. 14-15 din Regulamentul Consiliului nr.
1605/2002, presupune că veniturile estimate pentru un an bugetar să fie egale cu alocaţiile de
plată pentru acel an. Balanţa pentru fiecare an financiar va fi inclusă în bugetul anului următor
în categoria corespunzătoare veniturilor în cazul unui surplus bugetar sau în categoria
corespunzătoare alocaţiilor de plată în cazul unui deficit bugetar. Pentru acoperirea deficitului
bugetar nu pot fi împrumutate sume de bani. Orice cheltuială suplimentară neprevăzută ce
apare în timpul unui an bugetar este finanţată prin rectificarea bugetului.
4. Principiul universalităţii, reglementat de art. 17-20 din Regulamentul Consiliului nr.
1605/2002, din 25 iunie 2002, prevede că totalul veniturilor va acoperi totalul alocaţiilor de
plată. El se bazează pe două reguli: (i) regula ne-direcţionării, ce afirmă că venirueile
bugetare nu pot fi alocate unor anume cheltuieli şi (ii) regula bugetului brut, ce prevede că
toate veniturile şi cheltuielile trebuie menţionate în întregime în cadrul bugetului, fără nici o
ajustare.
5. Principiul specificităţii cheltuielilor, reglementat de art. 21-26 din Regulamentul
Consiliului nr. 1605/2002, prevede că fiecare alocaţie bugetară are un scop precis şi este

2
Tratatul instituind Comunitatea Europeană (în continuare Tratatul CE), versiunea consolidată, publicată în
Jurnalul Oficial nr. C 325, 24 decembrie 2002

15
destinată unui obiectiv specific, în scopul prevenirii potenţialelor confuzii, atât în etapa de
autorizare, cât şi în cea de execuţie.
6. Principiul calculuilui în Euro funcţionează de la 1 ianuarie 1999, în urma aplicării
celei de-a treia faze de integrare a Uniunii Economice şi Monetare prevăzute de Tratatul de la
Maastricht. Estimările veniturilor şi ale cheltuielilor sunt realizate în Euro.
a. Venituri bugetare
Bugetul Uniunii Europene este finanţat integral din resurse proprii, fără a aduce
atingere altor categorii de venituri ale statelor membre. În baza art. 269 din tratatul CE, la
propunerea Comisiei şi după consulatarea Parlamentului, Consiliul adoptă cu unanimitate de
voturi dispoziţiile privind sistemul de resurse proprii al Comunităţii şi recomandă statelor
membre adoptarea bugetului UE, în conformitate cu normele lor constituţionale.
Pe lângă resursele proprii, bugetul este finanţat şi din alte surse, de mai mică
importanţă, cum ar fi diverse taxe şi contribuţii, venituri provenite din operaţiunile
administrative ale instituţiilor, dobânzi la plăţi întârziate şi amenzi precum şi surplusurile din
anii bugetari anteriori.
Resursele proprii ale Uniunii Europene
Potrivit Tratatului de la Roma, Comunitatea Economică Europeană urma să fie finanţată
prin contribuţii ale statelor membre, pentru o perioadă de tranziţie înainte de evoluţia către
sistemul resurselor proprii. Resursele proprii au fost înţelese drept o sursă de finanţare a
Comunităţii separată şi independentă de cea furnizată de statele membre, având ca scop
finanţarea bugetului acesteia şi care să i se cuvină fără să depindă de o decizie a autorităţilor
naţionale.
După o serie de încercări nereuşite, pe 21 aprilie 1970, Consiliul a adoptat Decizia nr.
243 (CECO, CEE. Euratom) decizie ce a acordat Comunităţilor (având, după 1965, un singur
buget) resurse proprii destinate a acoperi cheltuielile proprii. Decizia a marcat sfârşitul
contribuţiilor statelor membre şi începutul unui sistem independent de finanţare.
Potrivit art. 2 al Deciziei Consiliului nr. 597 din 29 septembrie 2000 resursele proprii
provin din: taxe vamale, taxe agricole, TVA, PNB. Taxele vamale şi taxele agricole sunt
considerate resursele proprii tradiţionale, fiind mai degrabă venituri strânse ca urmare a
politicilor comunitare decât venituri obţinute de la statele membre, prin contribuţii naţionale.
Printr-o decizie din 1970 au fost (teoretic) adăugate la resursele proprii şi cele provenite din
TVA, deoarece resursele proprii tradiţionale nu au fost suficiente pentru finanţarea bugetului
Comunităţii, însă datorită necesităţilor de armonizare la nivelul statelor membre, această
resursă complexă a început să fie efectivă abia începând cu 1980. abia în 1988, Consiliul a
decis să introducă o a patra resursă bazată pe PIB, ce ar fi urmat să înlocuiască TVA ca

16
resursă pentru echilibrarea bugetului, însă a devenit pur şi simplu o resursă proprie
suplimentară.
La ora actuală resursele proprii ale bugetului UE sunt:
1 Taxele vamale – provin din aplicarea tarifului vamal comun la valoarea mărfurilor
importante din ţările terţe (comerţul între ţările UE fiind scutit de taxe vamale);
2. Taxele agricole – sunt taxe asupra importurilor de produse, introduse ca urmare a
politicii agricole comune în 1962 şi cele asupra zahărului şi izoglucozei, prevăzute de
organizarea comună a pieţei zahărului;
3. Resursele proprii din TVA – rezultă din cota unică de 1% TVA pe bunuri şi servicii
prelevată asupra încasărilor din TVA făcute de fiecare stat membru;
4. Resurse bazate pe PNB. Decizia Consiliului nr. 88/376/CEE, Euratom din 24 iunie
1988 privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor a stabilit plafonul resurselor proprii
ca fiind un procent din PIB, calculat prin aplicarea unui procent fixat în fiecare an în cadrul
procedurii bugetare asupra unei baze de calcul reprezentând suma PIB raportat la preţurile
pieţei. Această resursă se calculează în funcţie de diferenţa dintre cheltuieli şi estimarea
celorlalte resurse proprii.
Cea mai mare pondere în categoria veniturilor o reprezintă resursele bazate pe PNB
naţional (aproape jumătate din totalul veniturilor), urmate de resursele provenite din TVA.
Cea mai mică pondere o au rsursele provenite din taxele agricole (2%).
b. Cheltuielile bugetare
cheltuielile bugetare sunt grupate în şase secţiuni: Parlamentul European (Secţiunea I),
Consiliul (Secţiunea a II-a), Comisia (Secţiunea a III-a), Curtea de Justiţie (Secţiunea a IV-a),
Curtea de Conturi (Secţiunea a V-a), Consiliul Economic şi Social (Secţiunea a VI-a).
c. Principalele etape ale procedurii bugetare
Procedura bugetară este stabilită de art. 272 al Tratatului CE, ce stipulează procedura şi
termenele ce trebuie respectate de Consiliu şi de Parlament pentru adoptarea bugetului annual
al UE.
1. Fiecare instituţie a Uniunii Europene întocmeşte până la 1 iulie al fiecărui an estimări
ale veniturilor şi cheltuielilor proprii, pe care le trimite Comisie.
2. Pe baza acestor documente Comisia realizează un anteproiect de buget, care trebuie
înaintat Consiliului cel târziu la data de 1 septembrie a anului care precede execuţia bugetară.
Comisia ataşează acestui anteproiect de buget un aviz care poate conţine estimări fiferite.
3. Consiliul stabileşte proiectul de buget, cu majoritate calificată de voturi şi îl trimite
Parlamentului European până la data de 5 octombrie a anului care precede execuţia bugetară.

17
 4. Parlamentul poate să amendeze proiectul de buget şi să propună Consiliului, cu
majoritate absolută de voturi, modificări ale proiectului în privinţa cheltuielilor care rezultă în
mod obligatoriu din tratat sau din acte adoptate în virtutea acestuia. Dacă în termen de 45 de
zile de la comunicarea proiectului de buget de către Consiliul Parlamentului European, acesta
şi-a dat aprobarea sau nu a amendat proiectul de buget şi nici nu a propus vreo modificare a
acestuia, atunci bugetul este adoptat definitiv. Dacă în acest termen, de 45 de zile,
Parlamentul a amendat proiectul de buget sau a propus modificări, proiectul amendat sau
însoţit de propuneri este trimis Consiliului.
5. În urma deliberării cu Comisia şi, după caz, cu celelalte instituţii interesate, Consiliul
hotărăşte asupra amendamentelor şi propunerilor de modificare propuse de parlament. Dacă în
termen de 15 zile de la transmiterea proiectului de buget Consiliul nu a modificat nici un
amendament şi a acceptat propunerile de modificare, bugetul se consideră adoptat definitiv.
Consiliul informează Parlamentul European că amendamentele şi propunerile au fost
acceptate în totalitate. Dacă în termenul de 15 zile Consiliul a modificat unul sau mai multe
amendamente adoptate de Parlament sau propunerile de modificare au fost respinse sau
modificate, proiectul de buget astfel modificat este retrimis către Parlamentul European.
Acesta este informat în legătură cu deliberările Consiliului.
6. În termen de 15 zile de la comunicarea proiectului de buget, Parlamentul European
poate să amendeze sau să respingă propunerile Consiliului şi să adopte bugetul cu votul
majorităţii membrilor care îl compun şi cu trei cincimi din voturile exprimate. Dacă în acest
termen, de 15 zile, Parlamentul nu hotărăşte asupra amendamentelor şi propunerilor
Consiliului, bugetul este definitiv adoptat.
7. În urma efectuării acestei proceduri, Preşedintele Parlamentului European va constata
că bugetul este adoptat definitiv.
8. Parlamentul European poate respinge proiectul de buget, pentru motive importante.
Hotărârea este adoptată cu majoritatea membrilor săi şi cu două treimi din voturile exprimate.
Parlamentul poate cere să îi fie prezentat un nou proiect de buget.
9. Dacă până la începutul unui exrciţiu financiar bugetul nu a fost votat, cheltuielile pot
fi efectuate lunar, pe fiecare capitol sau pe altă diviziune bugetară, în limita unei
doisprezecimi din fondurile alocate în bugetul exerciţiului precedent, fără ca prin aceasta să se
pună la dispoziţia Comisiei fonduri care depăşesc o doisprezecime din fondurile prevăzute în
proiectul de buget. Consiliul, cu majoritatea calificată de voturi, poate să autorizeze cheltuieli
care depăşesc o doisprezecime, dacă celelalte condiţii (prezentate anterior) sunt îndeplinite.
Dacă această decizie a Consiliului se referă la alte cheltuieli decât cele rezultate dintratat sau
din alte acte adoptate în virtutea acestuia, Consiliul va trebui să transmită această decizie

18
Parlamentului. În termen de trei zile Parlamentul trebuie să decidă asupra deciziei Consiliului,
decizia fiind adoptată cu majoritatea membrilor Parlamentului şi cu trei cincimi din voturile
exprimate.parlamentul poate lua o decizie diferită de cea a Consiliului în ceea ce priveşte
cheltuielile care depăşesc doisprezecimea menţionată anterior. Această parte din decizia
Consiliului este suspendată până la data deciziei adoptate de Parlament. Dacă Parlamentul nu
adoptă o decizie în intervalul de trei zile, decizia Consiliului se consideră adoptată definitiv
d. Execuţia bugetară
În conformitate cu art. 274 din Tratatul CE, Comisia este autoritatea care execută
bugetul Uniunii Europene pe propria responsabilitate. Prevederile Tratatului marchează o
diferenţiere clar⪠Consiliul şi Parlamentul decid ce cheltuieli se vor efectua, iar Comisia
implementează deciziile bugetare luate de acestea. În practică, însă, Comisia se bazează pe
statele membre pentru implementarea unora deintre politici. De exmplu, cheltuielile
referitoare la agricultură în statele membre sunt supervizate de organisme naţionale autorizate
special, ce acţionează în concordanţă cu prevederile normative comunitare. În ceea ce priveşte
Fondurile Structurale, instituţiile Europene stabilesc sumele acordate şi condiţiile de
implementare, dar administraţia statelor membre (la nivel naţional sau local) decide ce
proiecte să fie finanţate şi îşi asumă responsabilitatea managementului programelor de
finanţare.
Statele membre trebuie să adopte măsuri efective şi să asigure cooperarea între
autorităţile naţionale competente şi Comisie, în vederea protejării intereselor financiare ale
Comunităţilor şi combaterii fraudei.
În domeniul prevenirii şi combaterii fraudei un rol important revine Oficiului European
de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) înfiinţat prin Decizia Comisiei nr. 352 din 28 aprilie 1999.
Obiectivele OLAF sunt: protejarea intereselor Uniunii Europene, lupta împotriva fraudei,
corupţiei sau oricărei alte activităţi ilegale, inclusiv împotriva celor apărute în cadrul
instituţiilor europene.
Comisia va realiza anual, în colaborarea cu statele membre, un raport privind eforturile
realizate în domeniul combaterii fraudei şi protejării intereselor financiare ale UE, pe care îl
înaintează Parlamentului European.

e. Rolul statelor membre

Resursele proprii colectate de statele membre în numele Comunităţii. Potrivit Deciziei
nr. 94/728/CE, Euratom, asupra sistemului resurselor proprii ale Comunităţilor, statele
membre pot reţine 10% din suma resurselor proprii tradiţionale pentru aşi acoperi costurile de
colectare.

19
 Odată ce bugetul a fost definitiv adoptat, fiecare stat membru este obligat să înainteze
către Comisie plăţile prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1150/2000 din
22 mai 2000 privind implementarea Deciziei nr. 94/728/CE, Euratom asupra sistemului de
resurse proprii al Comunităţilor. Resursele proprii tradiţionale sunt creditate într-un cont
special deschis în fiecare trezorerie naţională. Resursele bazate pe TVA şi PIB sunt remise
Comisiei în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, în proporţie de 1/12 din suma estimată cuprinsă
în bugetul Comunităţii.
Statele membre trebuie să informeze Comisia în legătură cu numele departamentelor
sau agenţiilor însărcinate cu stabilirea, colectarea, disponibilizarea şi controlul resurselor
proprii, cu prevederile legale, deciziile administrative, procedurile contabile şi denumirile
documentelor administrative şi contabile în care sunt înregistrate resursele proprii.
Statele membre trebuie să păstreze documentele justificative referitoare la stabilirea şi
disponibilizarea resurselor proprii, timp de trei ani calendaristici, calculaţi de la sfârşitul
anului la care se referă documentele justificative. Documentele justificative referitoare la
procedurile statistice şi bazele de calcul ale PNB-ului, precum şi cele referitoare la bazele de
resurse TVA trebuie păstrate până la data de 30 septembrie al celui de al patrulea an ce a
urmat anului respectiv. În cazul în care sunt necesare anumite modificări ale acestor
documente, ele trebuie păstrate o perioadă de timp suficientă pentru realizarea şi
monitorizarea acestor modificări chiar dacă această perioadă depăşeşte termenul prevăzut
anterior.
Fiecare stat membru trebuie să realizeze anual o dare de seamă cu privire la resursele
proprii, aşa cum reies acestea din situaţia contabilă pe care trebuie să o transmită Comisiei
până cel târziu la data de 1 aprilie a anului ce urmează anului financiar în cauză.
Statele membre vor remite resursele proprii într-un cont deschis în numele Comisiei în
Trezorerie sau în cadrul altei instituţii desemnată de statul membru. Acest cont nu va fi supus
nici unor taxe sau comisioane.Aceste sume vor fi convertite în Euro şi vor intra în contul
Comisiei, în conformitate cu prevederile Regulamentului (Euratom, CECO, CE) nr. 3418/93,
care stabileşte reguli detaliate pentru implementarea Regulamentului Financiar.

2.2. Acquis-ul comunitar în domeniul impozitării

A. Temeiul juridic

20
 Activitatea în domeniul general al impozitării poate fi justificată prin obiectivul general
al Tratatului Comunităţii Europene, exprimat în Articolul 3, şi anume acela de a elimina
„taxele vamale şi orice alte măsuri cu efect echivalent” între statele membre, de a „asigura
nedistorsionarea concurenţei pe piaţa comună”. Articolul 93 (99) se referă exclusiv la
impozitele indirecte (TVA şi accize). Măsurile privind alte domenii de impozitare se adoptă,
în general, pe baza Articolului 94 (100) [completat cu Articolele 96 (101) şi 97 (102)], care se
referă la măsurile de prevenirea a distorsiunilor pieţei. Articolul 293 (220) recomandă de
asemenea semnarea tratatelor de evitare a dublei impuneri.
Articolul 104 (104c) al Tratatului Comunităţii Europene, amendat la Maastricht în 1992,
impune statelor member participante la Moneda Unică să “evite deficite guvernamentale
excesive”, prevăzând penalităţi pentru nerespectarea acestei cerinţe. Ţările neparticipante la
moneda unică trebuie să încerce şi ele să evite deficitele excessive.

B. Obiective
Crearea Pieţei Unice şi finalizarea Uniunii Monetare şi Economice au condos la
iniţiative comunitare noi în domeniul impozitelor şi taxelor. Eliminarea restricţiilor privind
libera circulaţie a capitalurilor a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar
putea fi erodate de concurenţa în materie fiscală, aceasta conducând la o deplasare a sarcinii
fiscale de la capital către forţa de muncă, cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de
muncă şi a protecţiei sociale.
Drept urmare, Comuniatea urmăreşte o serie de obiective atunci când construieşte
politica generală de impozitare:
Un prim obiectiv pe termen lung a fost prevenirea diferenţelor între cotele impozitelor
indirecte şi ale sistemelor de impozitare ce pot introduce distorsiuni ale concurenţei în
interiorul pieţei unice. Acesta este scopul Articolului 93 (99) privind taxele şi accizele.
În ceea ce priveşte impozitarea directă, cadrul legal existent este reprezentat, în general
de acordurile bilaterale dintre statele member. Obiectivul Comunităţii în acest domeniu a fost
de “eliminare a ambiguităţilor legislative” ce conduceau la evaziunea fiscală. Un alt obiectiv
legat de impozitarea directă a fost acela de evitare a dublei impuneri.
Orientările recente în direcţia unei politici de impozitare generală, au avut ca obiectiv
prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale, în special a “migrării” bazelor de
impozitare naţionale, ca urmare a firmelor ce-şi mută sediul în alt stat în căutarea celui mai
favorabil regim fiscal. Chiar dacă o astfel de concurenţă poate avea efecte benefice prin
limitarea guvernelor de “a impozita şi a cheltui”, totuşi ea denaturează structura impozitului.
Studiile efectuate în ultimii ani au arătat că raportul dintre impozitul total şi impozitul pe

21
capital (dobânzi, dividende, impozite corporative) a scăzut, în timp ce raportul dintre
impozitul total şi cel pe forţă de muncă (cum ar fi sarcinile sociale) a crescut.
Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Monetară şi Economică
dau o notă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii
guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. Pactul pentru Stabilitate şi
Dezvoltare pevede că statele member cu deficit bugetar mai mare de 3% să constituie
depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în
care nu se reuşeşte reducerea deficitului. Obiectivul general este ca bugetele statelor member
să se menţină în exhilibru de-a lungul ciclului economic, motiv pentru care orice creştere a
cheltuielilor publice va fi finanţată prin creşterea impozitelor.
Cu toate că aceste obiective au fost general acceptate, guvernele naţionale au fost
reticente în a face paşi importanţi în vederea armonizării sistemului de impozitare în cadrul
Comunităţii. Din acest motiv, toate măsurile privind impozitarea trebuie adoptate de Consiliul
Uniunii Europene în unanimitate.

C. Impozitarea directă
Dacă impozitele indirecte necesită un grad mare de armonizare dat fiind efectul acestora
asupra liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre
impozitele directe. Acesta este motivul pentru care Tratatul Comunităţii Europene nu
specifică în mod expres alinierea acestor impozite şi, în virtutea principiului subsidiarităţii,
lasă libertatea statelor member de a face reglementările necesare. Totuşi, acolo unde
impozitarea directă are impact asupra liberei circulaţii a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi
capitalurilor, ca şi asupra dreptului de stabilire a indivizilor sau a societăţilor, statele member
trebuie să stabilească un system de impozitare la nivel naţional care să respecte aceste drepturi
fundamentale, conform Articolelor 94 şi 308 ale Tratatului.
Apariţia unor situaţii speciale, cum ar fi dubla impozitare sau activităţile economice
transfrontaliere, a impus adoptarea unor măsuri legislative commune tuturor statelor member,
măsuri aplicabile în special companiilor. Adoptarea acestor măsuri se face de către Consiliu,
în unanimitate. Ele au fost iniţiate în 1990 şi sunt materializate prin două directive şi o
convenţie. Directiva 90/435/CEE se referă la abolirea dublei impuneri a profitului distribuit
între societăţile-mamă aflate în unul din statele member şi filialele acestora aflate într-un alt
stat membru. Directiva 90/434/CEE reduce povara fiscală ce poate împiedica reorganizarea
societăţilor, iar Convenţia (90/436/CEE), bazată pe Articolul 239 al Tratatului introduce o
procedură arbitrară de evitare a dublei impuneri privind ajustarea profitului dintre
întreprinderi associate aflate în state member diferite.

22
 În 1997 a fost adoptat un pachet de măsuri, denumit şi “pachetul de măsuri privind
impozitarea” sau “pachetul Monti”, care are în vedere:
combaterea concurenţei în domeniul impozitării;
eliminarea distorsiunilor de pe piaţa unică;
reorientarea tendinţei crescânde de impozitare a muncii printr-un system de impozitare
orientat spre forţa de muncă.
Acest pachet de măsuri constă în:
C1. Cod de conduită pentru impozitarea afacerilor, cod ce reprezintă voinţa comună
a statelor member, chiar dacă nu este un instrument legal. Conform acestui cod, statele
member vor combate concurenţa în domeniul impozitării şi vor evita introducerea unor
măsuri care să aibe ca effect concurenţa în acest domeniu. Mai mult, a fost stability un system
de schimb de informare asupra măsurilor fiscale şi o evaluare a acestui system.
C2. Măsuri de înlăturare a distorsiunilor rezultate din impozitarea veniturilor
provenite din economii prin care se stabileşte un nivel minim de impozitare a dobânzilor;
C3. Impozitarea plăţii dobânzilor şi a redevenţelor între societăţile situate în diferite
state member;
C4. Ajutoare fiscale din partea statului. Măsura constă în publicarea unui ghid privind
regulile referitoare la acordarea de ajutoare fiscale.

D. Impozitarea indirectă
Începând cu 1992, prin eliminarea taxelor de frontieră şi a formalităţilor vamale de la
graniţele dintre statele member, impozitarea indirectă a suferit schimbări decisive, prin
introducerea unor noi reguli privind accizele şi prin reglementările intra-comunitare privind
tax ape valoare adăugată.

D1. Taxa pe valoare adăugată

Legislaţia referitoare la tax ape valoare adăugată (TVA) este complexă. Principalul
izvor de drept îl reprezintă Directiva 77/388/CEE privind sistemul comun de aplicare a acestei
taxe, denumită şi “Directiva a Şasea referitoare la TVA”. Directiva se aplică pe teritoriul
ţărilor ce fac parte din comunitate (principiul teritorialităţii) şi cuprinde reglementări privind:
persoanele impozabile, tranzacţiile impozabile, ca şi excepţiile şi scutirile (atât pentru mărfuri,
cât şi pentru servicii), locul operaţiunilor impozabile, cotele standard de impozitare (care sunt
aceleaşi, atât pentru mărfuri cât şi pentru servicii), deducerile şi modul de calculare a acestora,
persoanele responsabile de plata TVA (inclusive obligaţiile persoanelor impozabile şi
reglementările aplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau agenţiile de turism).

23
 Directiva s-a aplicat, având gradul, având etape tranzitorii pentru fiecare stat membru şi
a condos la simplificarea sistemului de aplicare al TVA, făcând distincţie între vânzările între
personae supuse impozitării, vânzări către personae fizice sau vânzări către comercianţii
scutiţi de TVA.
Introducerea pieţei commune, la 1 ianuarie 1993, a avut ca effect modificarea directivei,
prin suplimentarea acesteia cu Directiva 91/680/CEE privind abolirea frontierelor fiscale.
Conform noilor reglementări (Directiva 92/77/CEE privind aproximarea cotelor de TVA),
statele member aplică o cotă standard de TVAde minim 15% (Directiva 99/49/CE) şi au
posibilitatea de a aplica maxim două cote reduse (de minim 5%) pentru anumite mărfuri sau
servicii de natură socială sau culturală. Aceeaşi directivă autorizează statele member să
fixeze, pe timp limitat, cote zero sau sub 5% pentru anumite produse. Limitarea ca durată, este
reglementată de Directiva 2001/04/CE.
Aplicarea taxei pe valoare adăugată unor mărfuri speciale, cum ar fi antichităţile sau
anumite articole de colecţie este reglementată de Directiva 94/5/CE, iar Directiva 98/80/CE
stabileşte regulile de vânzare a monezilor de aur ce nu sunt de interes numismatic. Ultimele
reglementări pentru serviciile de radio şi televiziune şi cele de telecomunicaţii se regăsesc în
Directivele 99/59/CE. Apariţia comerţului electronic (e-commerce) a condos la noi
reglementări în aplicarea taxei pe valoare adăugată, reglementări ce sunt cuprinse în Directiva
2000/38/CE şi 2002/792/CE privind cooperarea administrativă.
D2. Accize
Principiul ce stă la baza aplicării accizelor este că acestea se aplică în ţara în care are loc
consumul.
Reglementările generale se referă la produsele ce fac obiectul accizelor şi la deţinerea,
circulaţia şi monitorizarea acestor produse (Directiva 92/12/CEE). Aceste reglementări,
aplicabile de la 1 ianuarie 1993, stau la baza unei strategii privind aproximarea cotelor
impozitelor, armonizarea structurii impozitelor şi stabilirea cadrului general privind deţinerea
şi circulaţia produselor. Reglementările se aplică băuturilor alcoolice, produselor prelucrate
din tutun şi uleiurilor minerale şi permit circulaţia acestor produse în statele member, accizele
fiindplătite de cumpărătorul final la cotele stabilite de statul membru în care are loc consumul.
D2.1 Cotele minime ale accizelor aplicate alcoolului şi băuturilor alcoolice ţigaretelor şi
produselor prelucrate din tutun altele decât ţigaretele sunt reglementate de Directivele
92/87CEE, 92/79/CEE şi 92/80/CEE. Ţinând cont de funcţionarea pieţei interne şi valorile
reale ale acestor cote, la fiecare doi ani, Consiliul reexaminează cotele minime şi poate
impune noi reglementări. În acest sens, ultima reglementare privind stabilirea cotelor minime
a avut loc în februarie 2002 (Directiva 2002/10/CE).

24
 În ceea ce priveşte uleiurilor minerale, Directiva 92/82/CEE reglementează cotele
accizelor aplicate acestor produse. Pentru respectarea mediului înconjurător, Comisia
promovează folosirea produselor energetice din surse regenerabile, în acest sens formulând
două propuneri, una referitoare la reducerea accizelor pentru combustibilii produşi din sursele
agricole (biocombustibili) şi o a doua, referitoare la armonizarea impozitării indirecte a
produselor energetice.
D2.2 Armonizarea structurii impozitelor este o altă latură a strategiei amintite mai sus.
Prin această armonizare se urmăreşte stabilirea unui sistem comun privind capacitatea de
impozitare, metodele de colectare, scutirile şi termenele de plată. Directivele ce armonizează
structura accizelor sunt 92/83/CEE (pentru alcool şi băuturi alcoolice), 92/79/CEE (pentru
ţigarete), 95/59/CEE (referitoare la tutun) şi 92/81/CEE (privind uleiurile minerale).
D2.3 Deţinerea, circulaţia şi monitorizarea produselor supuse accizelor este
reglementată de Directiva 92/12/CEE. Pentru o mai bună monitorizare a produselor supuse
accizelor, Comisia a înaintat o propunere referitoare la introducerea unui system computerizat
al documentelor administrative ce însoţesc aceste produse. Se prevede ca sistemul să poată fi
dezvoltat şi implementat într-o perioadă de cinci ani.

E. Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă

În scopul prevenirii şi evitării evaziunii fiscale şi în vederea facilitării schimburilor de
informaţii relevante referitoare la evaluarea corectă a impozitului pe venit şi pe capital,
autorităţile competente din statele member se ajută reciproc. Reglementarea asistenţei
reciproce în domeniul impozitării directe şi indirecte se regăseşte în Directiva 77/799/CEE şi
Directiva 92/218/CEE.
Pentru întărirea cooperării administrative şi a asistenţei reciproce, Comisia a făcut o
propunere ce urmăreşte combinarea celor două directive. Noua propunere (COM (2001)
294/1) prevede drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în cooperarea şi asistenţa reciprocă şi
procedurile c ear trebui urmate, având ca obiectiv crearea sinergiile între administraţiile
naţionale implicate în impozitare şi cooperarea acestora, ca şi cum ar face parte dintr-o
administraţie unică. În present, propunerea este trimisă spre examinare Parlamentului
European.

F. Programul Fiscalis
Decizia 888/98/CE instituie un program de acţiune, denumit Fiscalis, destinat
îmbunătăţirii funcţionării sistemului de impozitare indirectă. Prin acest program se urmăreşte
o mai bună cooperare între statele member şi Comisie şi îmbunătăţirea practicilor

25
administrative, prin familiarizare înalţilor funcţionari naţionali cu diferite tipuri de fraudă şi
dezvoltarea metodelor de prevenirea, detectare şi investigare bazate pe analiza riscului.
Dezvoltarea programului se face prin organizarea de schimburi de informaţii şi experienţă,
organizarea de seminarii, organizarea de controale multilaterale sau prin acţiuni de pregătire a
personalului.
Alte două decizii (Decizia 98/467/CE şi Decizia 98/532/CE) vin în sprijinul
programului de acţiune menţionat. Dat fiind că Decizia 888/98/CE este aplicabilă pe perioada
1998 – 2002, Comisia a înaintat propunerea de continuare a programului Fiscalis pe perioada
2002 – 2007.

G. În perspectivă
În mai 2001 Comisia Europeană a prezentat strategia referitoare la viitoarea politică de
impozitare în Uniunea Europeană. Prin această strategie, politica de impozitare va fi în
concordanţă cu obiectivele generale ale politicii Uniunii Europene, cum ar fi obiectivul
stability de Consiliul European de la Lisabona de a face ca economia Uniunii Europene să fie
cea mai competitivă din lume până în anul 2010. O coordonare a impozitării ar putea ajuta
Statele Membre ca acest obiectiv să fie atins, în mod special armonizarea legislaţiei
referitoare la TVA şi la accize.
Comisia intenţionează să acorde mai multă atenţie problemelor referitoare la impozitare
cu care se confruntă cetăţenii şi întreprinderile ce funcţionează în cadrul Comunităţii. În
curând se vor face propuneri de coordonare a acţiunilor pentru evitarea obstacolelor şi
ineficientelor privind impozitarea întreprinderilor şi vor fi prezentate rapoarte privind
impozitarea alcoolului şi a vehiculelor. În ceea ce priveşte statele member în care regulile şi
procedurile naţionale de impozitare contravin obiectivelor Tratatului Comunităţii Europene,
Comisia intenţionează să fie mai activă şi să propună acţiuni legislative şi recomandări de
cooperare.

2.3. Acquis-ul comunitar în domeniul controlului financiar

Actele normative din cadrul acquis-ului referitor la controlul financiar se referă în
principal la (i) formele îmbrăcate de control financiar, (ii) activităţile şi domeniile care
constituie obiectul acestui tip de control şi (iii) modalităţile prin care sunt protejate interesele
UE în materie.
Cele mai importante reglementări cu character obligatoriu în materie sunt cuprinse în:

26
 Articolele 246-248 ale Tratatului instituind CE (versiunea consolidată, publicată în
Jurnalul Oficial nr. C 325, 24 decembrie 2002) – care face vorbire despre necesitatea
instituirii unui control asupra conturilor CE şi menţionează Curtea de Conturi a CE;
Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 privind
Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene,
Completat de Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 2342/2002 din 23
decembrie 2002 stabilind reguli detaliate pentru implementarea Regulamentului nr.
1605/2002 al Consiliului (CE, Euratom) privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului
general al Comunităţilor Europene
Şi de Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 2343/2002 din 23 decembrie 2002
privind cadrul de reglementare financiară pentru organismele la care se referă art. 185 din
Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului (CE, Euratom) privind Regulamentul Financiar
Cadru aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene.

2.3.1.Formele controlului
Regulamentul Comisiei instituind Regulamentul Comisiei (CE,
Euratom)Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor
Europene precizează că privinţa activităţilor şi programelor desfăşurate de instituţiile
europene sau cu finanţarea din partea UE se poate realize atât o activitate de control intern (ex
ante . CFIP şi ax post – audit intern), cât şi un audit extern ulterior realizat de o instituţie
independentă specializată.
A. Controlul intern
Controlul intern este unul dintre elementele centrale ale controlului financiar şi se referă
la controlul financiar exercitat de structuri organizatorice de control interne entităţii verificate
(autorităţi publice ale administraţiei centrale şi locale), inclusive sistemele de aprobare a
priori (ex ante) şi audit intern (a posteriori sau ex post). Una din trăsăturile de bază ale
controlului intern este departajarea între managementul şi controlul financiar intern public
(CFIP), pe de o parte, şi auditul intern, pe de altă parte, ceea ce asigură atât funcţionarea
primului, cât şi independenţa celui de-al doilea.
a) Controlul financiar intern public (CFIP)
CFIP are drept finalitate verificarea îndeplinirii condiţiilor formale şi legale pentru ca
fondurile allocate unei instituţii publice să poată fi efectiv cheltuite. Corecta funcţionare a
acestuia oferă un prim “filtru” în asigurarea unui management financiar solid al oricărei
autorităţi publice.

27
 CFIP este asigurat de o structură internă instituţiei publice respective, structură care are
competenţe de autorizare a angajării diferitelor fonduri allocate instituţiei. Conform acquis-
ului comunitar, persoana care acţionează în calitate de responsabil cu autorizarea nu poate fi,
în acelaşi timp şi pentru aceleaşi operaţiuni, persoană responsabilă de administrarea conturilor
aferente acelei activităţi (ofiţer de cont).
b) Auditul intern
Auditul intern este o activitate organizată independent în cadrul unei instituţii publice,
care constă în efectuarea de verificări, inspecţii şi analize ale sistemului propriu de control
intern (CFIP), în scopul evaluării gradului în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor
instituţiei publice şi utilizarea resurselor financiare în mod eficace şi efficient şi pentru a
comunica conducerii instituţiei constatările făcute, eventualele deficienţe şi nereguli şi a
propune măsuri pentru corectarea deficienţelor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Regulamentul nr. 1605 al Consiliului din 25 iunie 2002 cu privire la Regulamentul
Financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene reglementează în articolele
85/87 noţiunea de auditor intern. Astfel, fiecare instituţie îşi va stabili o structură de audit
intern care trebuie să respecte standardele internaţionale. Auditorul intern numit de instituţie
va răspunde în faţa acesteia pentru verificarea corespunzătoare a sistemelor şi procedurilor de
execuţie bugetară. Regulamentul stabileşte anumite incompatibilităţi pentru auditorii interni;
einu pot fi responsabili cu autorizarea sau ofiţeri de cont.
Dintre responsabilităţile auditorilor, Regulamentul menţionează avizarea instituţiei cu
privire la calitatea sistemelor de management şi control al fondurilor şi privire la calitatea
sistemelor de management şi control al fondurilor şi recomandări pentru îmbunătăţirea
condiţiilor de implementare a operaţiunilor de management financiar. De asemenea,
Regulamentul accentuează în particular următoarele principale responsabilităţi ale auditorului
intern:
evaluarea conformităţii şi eficienţei sistemelor de management intern şi a nivelului de
performanţă al departamentelor în implementarea politicilor, programelor şi acţiunilor prin
referire la riscurile asociate cu ele;
evaluarea conformităţii şi calităţii sistemelor de control şi audit intern aplicabile fiecărei
operaţiuni de execuţiei bugetară.
În exercitarea atribuţiilor sale, auditorul intern se bucură de acces nelimitat la toate
informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale. La sfârşitul evaluării, auditorul intern
va întocmi un raport care va conţine rezultatele auditului şi recomandări pentru instituţie.
Auditorul va înainta instituţiei şi un raport annual de audit intern în care va indica numărul şi
tipul auditurilor interne effectuate, recomandările acestora şi măsurile luate de instituţie.

28
 Fiecare instituţie îşi va stabili propriile reguli cu privire la auditorul intern astfel încât să
asigure independenţa totală a auditorului în îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor
sarcinilor şi responsabilităţilor sale.
B. Auditul extern
Auditul extern pentru instituţiile comunitare (Parlament, Consiliu şi Comisie) este
realizat de către Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene. Principalul izvor juridic în
material auditului extern îl reprezintă articolele 246-248 ale Tratatului CE şi Regulamentul nr.
1605 al Consiliului din 25 iunie 2002 asupra Regulamentului Financiar aplicabil bugetului
general al Comunităţilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 246 al
Tratatului CE prevede că organismul responsabil cu controlul conturilor este Curtea de
Conturi, iar art. 247 aşa cum a fost modificat prin Tratatul de la Nisa, prevede că în alcătuirea
Curţii de Conturi intră câte un reprezentant al fiecărui stat membru.
Curtea de Conturi examinează conturile de venituri şi cheltuieli ale Comunităţii, precum
şi ale instituţiilor înfiinţate de Comunitate (art. 248 al Tratatului CE). În urma examinării,
Curtea înaintează Parlamentului European şi Consiliului o declaraţie de asigurari asupra
legalităţii şi regularităţii tranzacţiilor.
Potrivit art. 140 al Regulamentului, Curtea de Conturi va examina dacă toate veniturile
şi toate cheltuielile au fost effectuate în mod legal şi cu respectarea dispoziţiilor Tratatelor, a
bugetului aprobat pe anul respectiv şi a celorlalte acte adoptate în conformitate cu Tratatele
fondatoare.
Acelaşi regulament prevede că în îndeplinirea sarcinilor sale Curtea poate să consulte
orice documente şi informaţii în legătură cu managementulfinanciar al departamentelor sau
instituţiilor pentru operaţiunile finanţate sau cofinanţate de Comisie. Comisia, celelalte
instituţii şi organisme care administrează venituri sau cheltuieli în numele Comunităţii,
precum şi beneficiarii finali ai plăţilor din bugetul comunitar vor permite Curţii să examineze
orice documente privind atribuirea şi realizarea contractelor, toate conturile şi plăţile în
numerar, toate înregistrările contabile şi documentele justificative, toate documentele în
legătură cu veniturile şi cheltuielile, inventarele, organismele departamentelor, precum şi
orice date informaţii realizate sunt stocate pe support magnetic pe care Curtea le consideră
necesare pentru efectuarea auditului extern.
În efectuarea auditului, Curtea va coopera cu instituţiile naţionale de audit ale statelor
membre. Responsabilii naţionali ale căror operaţiuni fac obiectul auditului sunt obligaţii:
Să arate toate înregistrările plăţilor şi ale documentelor justificative ale acestora, precum
şi registrele şi alte documente contabile să prezinte orice corespondenţă sau orice alt
document cerut pentru implementarea auditului.

29
 În urma auditului extern, Curtea de Conturi realizează două tipuri de rapoarte – rapoarte
anuale şi rapoarte speciale.
Raportul anual – Curtea va redacta un raport anual pe care îl va transmite Comisiei şi
instituţiilor vizate de audit, cel mai târziu de la 15 iunie ale fiecărui an calendaristic. Acest
raport va cuprinde toate observaţiile pe care Curtea de Conturi le consideră suficient de
importante pentru a merita să fie înscrise în raport. Observaţiile vor rămâne însă confidenţiale,
iar fiecare instituţie va formula răspunsuri la fiecare observaţie până cel mai târziu la 30
septembrie alefiecărui an. Raportul anual va conţine o evaluare generală a gestiunii financiare
a instituţiilor şi câte o secţiune pentru fiecare instituţie în parte. Curtea va trebui să se asigure
că toate răspunsurile instituţiilor vor fi publicate imediat după primirea observaţiilor acestora.
Raportul anual însoţit de răspunsuri va fi trimis, cel mai târziu la 31 octombrie al respectivului
an, tuturor instituţiilor responsabile cu descărcarea bugetară şi va fi publicat în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene.
De îndată ce Curtea a transmis raportul său anual, Comisia va informa statele membre
în legătură cu detaliile din raport care se referă la managementul fondurilor pentru care
acestea sunt responsabile. În 60 de zile de la primirea acestor informaţii statele membre vor
înainta răspunsurile lor Comisiei, care va transmite înainte de 15 februarie ale anului următor
un rezumat al acestor informaţii Curţii de Conturi, Consiliului şi Parlamentului European.
Raporturi speciale – Curtea de Conturi a UE realizează şi activităţi de audit extern
particularizate la anumite tipuri de activităţi sau anumite instituţii. Acestea se finalizează cu
redactarea unor rapoarte speciale, prin care sunt notificate instituţiilor vizate de audit toate
observaţiile considerate de Curte pertinente şi importante. Şi aceste informaţii vor rămâne
iniţial confidenţiale, iar instituţia va avea la dispoziţie 2 luni şi jumătate pentru a comenta
observaţiile. În luna următoare primirii comentariilor, Curtea va emite versiunea finală a
raportului său. Rapoartele speciale, însoţite de răspunsurile instituţiilor în cauză vor fi
transmise de îndată Parlamentului European şi Consiliului care vor decide, fiecare în parte,
dar consultând Comisia, ce acţiuni vor fi luate în consecinţă. În cazul în care Curtea de
Conturi decide că un astfel de raport trebuie publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene, acesta va fi însoţit de răspunsurile instituţiilor în cauză.
Pentru a accentua importanţa rapoartelor de audit ale Curţii de Conturi trebuie precizat
că, din totalul celor 75 de acte normative care formează acquis-ul în materia controlului
financiar, 41 sunt raportate ale Curţii de Conturi. Acestea vizează domenii din cele mai
diferite, cum ar fi: managementului Băncii Central Europene, contractele publice acordate de
Centrul de Cercetare Comună, reţelele trans-europene (RTE) de telecomunicaţii, randamentul
operaţional al managementului Institutului Monetar European, măsurile comunitare de

30
dispunere în privinţa untului, acţiunile de reabilitare a statelor ACP, cheltuielile Curţii de
Justiţie, Fondul Social European şi Fondul European pentru Orientare şi Garantare în
Agricultură, activităţile de cercetare în domeniul agriculturii şi pescuitului, etc.

2.3.2 Obiectul Controlului

A. Resursele proprii ale UE
Instituţiile UE, care realizează colectarea şi controlul resurselor proprii ale UE trebuie
să asigure o executare corectă a sarcinilor lor, prin controale fiscale periodice şi o
administrare vamală eficientă.
Potrivit Regulamentului nr. 1150/2000 al Consiliului (CE, Euratom) din 22 mai 2000
pentru implementarea Deciziei nr. 94/728/CE Euratom asupra sistemului de resurse proprii
ale Comunităţilor, resursele proprii ale Comunităţilor sunt fonduri puse la dispoziţia UE de
statele membre prin intermediul Comisiei şi sunt controlate periodic, conform prevederilor
din acest act. Acelaşi regulament reglementează şi contabilitatea resurselor proprii, colectarea
şi eliberarea acestor fonduri precum şi inspectarea lor.
Competenţa de a efectua controale şi inspecţii în legătură cu managementul resurselor
proprii ale Comunităţilor revine statelor membre, însă acestea nu vor putea fi iniţiate decât la
cererea Comisiei aceasta din urmă având obligaţia să precizeze şi motivele. Controalele şi
inspecţiile mai pot fi realizate şi cu asocierea Comisiei la controalele proprii efectuate de
statele membre. De asemenea, Comisia poate realiza propriile inspecţii la faţa locului, caz în
care îi vor fi puse la dispoziţie toate documentele justificative necesare. Prin acelaşi act este
înfiinţat Comitetul Consultativ pentru resursele proprii ale Comunităţilor – organism alcătuit
din reprezentanţi ai statelor membre (maxim 5 oficiali pentru un stat) şi ai Comisiei.
Comitetul va fi coordonat de un reprezentant al Comisiei, iar secretariatul va fi asigurat de
către Comisie.
B. Finanţările acordate de Uniunea Europeană
Controlul finanţărilor acordate de Uniunea Europeană este reglementat prin acelaşi
Regulament nr. 1605/2002 al Comisiei (CE, Euratom) din 25 iunie 2002 privind
Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene, completat de
Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 2342/2002 din 23 decembrie 2002.
Actul normativ cuprinde în cadrul Titlului VI – „Finanţări”, un capitol referitor la plata
şi controlul finanţărilor acordate de UE. Se stabileşte astfel, că responsabilul naţional cu
autorizarea unei plăţi va putea cere beneficiarului să facă o asigurare în avans pentru a limita
eventualele riscuri asociate cu plăţile legate de pre-finanţare. După acordarea finanţării, suma
atribuită nu va fi considerată definitivă până la acceptarea de către instituţie a rapoartelor

31
finale, fără ca acestea să aducă atingerea dreptului ulterior de control din partea instituţiei. În
cazul în care beneficiarul nu-şi va îndeplini obligaţiile contractuale, finanţarea va fi
suspendată, redusă sau anulată, nu însă înainte ca beneficiarul să fi avut ocazia să îşi prezinte
punctul de vedere.

2.3.3.Protejarea intereselor UE – Prevenirea fraudei

Articolul 280 al Tratatului instituind CE, cere statelor membre să ia măsuri pentru
combaterea fraudei care afectează interesele financiare ale UE similare cu cele luate pentru
combaterea fraudei care aduce atingere propriilor resurse financiare. La nivelul instituţiilor
UE, multiple au fost iniţiative adoptate în acest sens.
Decizia Comisiei nr. 94/140/EC din 23 februarie 1994 instituie un Comitet Consultativ
pentru coordonarea prevenirii fraudei. Comisia poate consulta Comitetul pentru orice
problemă în legătură cu prevenirea şi urmărirea fraudei şi neregularităţilor. De asemenea,
Comisia va putea consulta Comitetul pentru orice problemă legată de protejarea legală a
intereselor financiare ale Comunităţii. Comitetul va fi alcătuit din câte 2 reprezentanţi ai
fiecărui stat membru, care pot fi asistaţi de alţi 2 funcţionari publici ai serviciilor în cauză.
Oficiul European de luptă Anti-Fraudă (cunoscut prin acronimul său din limba
franceză-OLAF), a fost înfiinţat printr-o Decizie a Comisiei din 28 aprilie 1999. Obiectivele
OLAF sunt: protejarea intereselor Uniunii Europene, lupta împotriva fraudei, corupţiei sau
oricărei alte activităţi ilegale, inclusiv împotriva celor apărute în cadrul instituţiilor europene.
OLAF îşi îndeplineşte obiectivele prin realizarea, în deplină independenţă, a unor investigaţii
externe şi interne. Oficiul organizează, de asemenea, întâlniri regulate de cooperare între
autorităţile competente ale statelor membre, în scopul coordonării activităţii acestora. OLAF
oferă statelor membre suportul material şi asistenţa tehnică necesară în lupta împotriva
fraudelor. OLAF contribuie de asemenea la dezvoltarea strategiei anti-fraudă a Uniunii
Europene şi ia iniţiativele necesare pentru întărirea legislaţiei în domeniu.
Un alt organism cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii fraudei este Comitetul
Antifraudă al Băncii Centrale Europene, înfiinţat prin Decizia Băncii Centrale Europene din 7
octombrie 1999 asupra prevenirii fraudei. Comitetul este instituit „pentru consolidarea
independenţei Direcţiei de audit intern”.

2.4.Progresele României în direcţia adoptării acquis-ului comunitar

32
 2.4.1.Domeniul financiar-bugetar

România a deschis negocierile privind capitolul 29 în decembrie 2002 şi le-a închis

provizoriu în iunie 2005. Închiderea acestui capitol a fost posibilă mai ales datorită
progreselor legate de alte capitole cu relevanţă asupra domeniului financiar-bugetar. Astfel,
abilitatea de a calcula resursele proprii tradiţionale este legată de capitolele Uniunea vamală şi
Agricultura, calcularea bazei PNB este legată de capitolul Statistică, calculul resursei TVA
este în mare parte legat de capitolul referitor la Impozitare, asigurarea protecţiei intereselor
financiare ale UE este legată de capitolul Controlul financiar.
A. Temei juridic – cadrul legislativ intern
Cadrul legal general în domeniile financiar şi bugetar în România este asigurat prin
Constituţia României din 1991, revizuită în urma referendumului din 2003, Legea privind
finanţele publice nr. 500/2002 (a cărei adoptare a fost asumată de România prin documentul
de poziţie referitor la Capitolul 29 – Prevederi financiare şi bugetare), OUG nr. 45/2003
privind finanţele publice locale (cu aplicare de la 1 ianuarie 2005), Legea bugetului de stat şi
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat (adoptate anual), legile speciale privind înfiinţarea
fondurilor speciale (aprobate ca anexe la legile bugetare anuale) şi prin alte acte normative
specifice.
Constituţia prevede în art. 138 intitulat „Bugetul public naţional”, componenţa bugetului
public naţional – bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale
comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
Elaborarea bugetului în România este realizată de către Ministerul Finanţelor Publice pe
baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite. Procesul bugetar se
desfăşoară anual, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, în care
sunt indicate priorităţile politicii bugetare, etapele şi regulile procesului bugetar. Tot
Ministerul Finanţelor Publice elaborează şi principalele formulare ce urmează a fi folosite de
ordonatori pentru prezentarea propunerilor lor. Ministerul Finanţelor Publice analizează şi
evaluează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite.
B. Bugetul de stat şi bugetele locale
B1. Armonizarea legislativă
Noua Lege privind finanţele publice (nr. 500/2002) este armonizată cu prevederile
Regulamentului Consiliului nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 cu privire la Regulamentul
Financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene şi prevede principiile şi
regulile construcţiei bugetare, responsabilităţile instituţiilor implicate în procesul bugetar,

33
calendarul bugetar, etapele procesului bugetar, regulile potrivit cărora se desfăşoară execuţia
bugetară, sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea prevederilor legii.
Conform Legii nr. 500/2002, dispoziţiile bugetare sunt adoptate cu respectarea
următoarelor principii:
- principiul universalităţii potrivit căruia se includ în buget toate veniturile şi
cheltuielile, în sume brute;
- principiul publicităţii prevede transparenţa sistemului bugetar, asigurată prin
dezbaterea publică a proiectelor de buget şi a conturilor generale anuale de excepţie a
bugetelor, prin publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative de aprobare a bugetelor şi
a conturilor anuale de excepţie ale acestora, precum şi prin intermediul principalelor mijloace
de informare în masă;
- principiul unităţii – toate veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur
document, pentru a asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice. Legea
500/2002 prevede în art. 10 un termen de 3 ani pentru „modificarea actelor normative pentru
desfiinţarea veniturilor şi cheltuielilor cu destinaţie specială incluse în bugetul de stat”;
- principiul anualităţii – toate veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege
pe o perioadă de 1 an, perioadă care corespunde exerciţiului bugetar;
- principiul specializării bugetare – veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se
aprobă în buget pe surse de provenienţă, respectiv pe categorii de cheltuieli, grupate după
natura economică şi destinaţie, potrivit clasificaţiei bugetare;
- principiul unităţii monetare toate operaţiunile bugetare sunt exprimate în moneda
naţională.
Legea se aplică pentru elaborarea, aprobarea, executarea, şi raportarea următoarelor
categorii de bugete:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetele fondurilor speciale;
- bugetul trezoreriei statului;
- bugetele instituţiilor publice autonome;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale după caz;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
- bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a
căror rambursare, dobânzi şi alte costuri sunt asigurate din fonduri publice;
- bugetul fondurilor externe ramburdsabile.

34
 În esenţă, legile bugetare anuale au următorul conţinut: veniturile cuprind estimările
pentru anul bugetar respectiv; cheltuielile includ creditele bugetare determinate de autorizările
conţinute în legi specifice; deficitul sau excedentul bugetar; reglementări specifice exerciţiului
bugetar; anexe (sintezele bugetelor menţionate mai sus, bugetele ordonatorilor principali de
credite şi anexe la aceste bugete, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi
criteriile de repartizare a acestora, alte anexe).
Legea nr. 500/2002 defineşte procesul bugetar ca fiind suma etapelor consecutive de
elaborare, aprobare, executare, control şi raportare ale bugetului, care se încheie cu aprobarea
contului general de execuţie al acestuia. În desfăşurarea procesului bugetar pot fi identificate
următoarele principale etape:
- elaborarea bugetelor se face de către Guvern, prin intermediul Ministerului
Finanţelor Publice, luând în considerare prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali
pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, politicile fiscale şi bugetare,
prevederile memorandumurilor de finanţare, memorandumurilor de înţelegere şi a altor
acorduri cu instituţii şi organisme internaţionale, politicile şi strategiile sectoriale, priorităţile
stabilite în formularea propunerilor de buget, propunerile de cheltuieli detaliate, programele
întocmite de ordonatorii principali de credit;
 calendarul bugetar în vederea aprobării este următorul:
 elaborarea indicatorilor macroeconomici şi sociali (până la 31 martie);
- informarea de către Ministerul Finanţelor Publice a comisiilor de specialitate din
Parlament asupra obiectivelor politicii fiscale şi bugetare pentru anul pentru care se
elaborează proiectul de buget şi a limitelor de cheltuieli pentru ordonatorii de credite (până la
15 mai);
- scrisoarea-cadru înaintată de către Ministerul Finanţelor Publice ordonatorilor
principali de credite şi care specifică contextul macro-economic şi limitele aprobate de guvern
(până la 1 iunie);
- depunerea propunerilor bugetare ale ordonatorilor principali de credite (până la 15
iulie) şi ulterior consultărilor asupra acestor propuneri, depunerea la Ministerul Finanţelor
Publice a proiectelor de buget şi a anexelor acestora (până la 1 august);
- transmiterea către guvern a proiectelor de buget întocmite de către Ministerul
Finanţelor Publice, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credit (până la 30
septembrie);
- transmiterea de către guvern a proiectelor spre adoptare în parlament (până la 15
octombrie)
- aprobarea bugetului de către parlament (până la 31 decembrie).

35
  execuţia bugetară – cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze în procesul
execuţiei bugetare:
- angajarea reprezintă asumarea de către stat a obligaţiei de a plăti o sumă de bani,
obligaţie care are un temei legal (contract, hotărâre judecătorească, etc.). Angajarea este
făcută de ordonatorii de credite.
- lichidarea este operaţiunea prin care se verifică existenţa angajamentelor, se
determină sau verifică realitatea sumei datorate precum şi condiţiile de exigibilitate ale
angajamentului, pe baza documentelor justificative;
- ordonanţarea este faza în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost
efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată;
- plata este actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale către terţi.
Conform art. 38 al Legii nr. 500/2002, cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte
cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri publice se cuprind în proiectele de buget, în baza
programelor de investiţii publice, care se prezintă ca anexe la bugetul fiecărui ordonator de
credite. Programele de investiţii publice sunt prezentate anual de către ordonatorii principali
de credite. Elaborarea bugetului pe bază de programe şi stabilirea procedurilor de selectare şi
prioritizare a proiectelor de investiţii au rolul de a asigura o monitorizare şi evaluare mai
eficientă a cheltuielilor bugetare.`
OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale stabileşte principiile, cadrul general şi
procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale,
precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice
implicate în domeniul finanţelor publice locale. Ordonanţa este aplicabilă:
 bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului
Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti;
 bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale, după
caz;
 bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii;
 bugetului împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata
dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri se asigură din bugetele locale şi care
provin din: împrumuturi externe contractate de stat şi sub-împrumutate autorităţilor
administraţiei publice locale şi/sau agenţilor economici şi serviciilor publice din subordinea
acestora; împrumuturi externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale şi
garantate de stat; împrumuturi externe şi/sau interne contractate sau garantate de autorităţile
administraţiei publice locale;
 bugetului fondurilor externe nerambursabile.

36
 B2. Capacitatea administrativă
Principalele instituţii cu rol în procesul bugetar sunt Parlamentul, Guvernul, Ministerul
Finanţelor Publice, ordonatorii principali de credite. Ministerul Finanţelor Publice este
organul din aparatul de lucru al guvernului însărcinat cu „elaborarea şi implementarea politicii
bugetare şi politicii fiscale”.
Un rol important îl are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, ce funcţionează în subordinea Ministerului
Finanţelor Publice. Potrivit H. G. Nr. 1574/2003 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, modificată
prin H. G. Nr. 6/2005, principalele atribuţii ale Agenţiei sunt:
 colectarea veniturilor bugetului de stat reprezentănd impozite, taxe şi alte venituri ale
bugetului de stat, precum şi veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetului
asigurărilor pentru şomaj, ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate;
 aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiilor
sociale şi alte venituri bugetare din domeniul său de activitate;
 exercitarea prerogativelor stabilite de lege prin aplicarea unui tratament echitabil
tuturor contribuabillilor.
C. Politici financiar-bugetare
C1. Armonizarea legislativă în domeniul politicilor financiar-bugetare s-a realizat prin:
 OUG nr. 37/2005 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie;
 OG nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul
instituţiilor publice – urmăreşte aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 2909 din 2000 al
Comisiei CE privind managementul contabil al activelor fixe nefinanciare ale CE şi ale
Sistemului European de Conturi (ESA 95/SEC 95) cu privire la momentul înregistrării în
contabilitate a operaţiunilor economico-financiare pe baza drepturilor constante;
 Ordin nr. 1746/2003 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea Normelor
metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii patrimoniului instituţiilor
publice, a Planului de conturi pentru instituţii publice şi a Monografiei privind înregistrarea în
contabilitate a principalelor operaţiuni;
 Ordin nr. 1792/2003 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea Normelor
metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor
publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale;
 HG nr. 601/2003 pentru modificarea şi completarea HG nr. 267/2003 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor;

37
  Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 306/2002 pentru aprobarea reglementărilor
contabile simplificate, armonizarea cu directivele europene, aplicabile agenţilor economici
care îndeplinesc cel puţin două dintre următoarele criterii: (a) cifra de afaceri până la 5
milioane Euro; (b) total active până la 2,5 milioane Euro; (c) numărul mediu de salariaţi până
la 50 de salariaţi;
 OG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare;
 OG nr. 62/2002 pentru modificarea OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal;
 Ordin nr. 1. 111/2002 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea
Instrucţiunilor de aplicare a Legii nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare
a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor;
 În domeniul achiziţiilor publice şi a capacităţii de gestionare a cheltuielilor publice,
în anul 2001 a fost adoptată OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice. Modificat succesiv
în 2002, 2003 şi 2005, actul normativ-cadru al achiziţiilor publice este în mare măsură
armonizat cu reglementările europene în vigoare. Cu toate acestea, punerea lui în practică
întâmpină numeroase dificultăţi, în ciuda eforturilor susţinute de a i se asigura o aplicare
unitară. Prevederile referitoare la raportarea modului de cheltuire a banilor publici prin
achiziţii publice nu sunt aplicate, lipsind informaţia cu privire la eficienţa folosirii alocaţiilor
bugetare;
 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor
contabile armonizate cu Directiva a IV-a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabile;
 Prin modificarea OG nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar
preventiv, se implementează Regulamentul nr. 1026 al Consiliului din 1999, stabilind
atribuţiile şi competenţele agenţilor autorizaţi de către comisie pentru a efectua controale şi
inspecţii în domeniul resurselor proprii. Prin noua lege a auditului public sunt prevăzute
pentru inspectorii Comisiei Europene drepturi de acces la toate datele şi informaţiile de natură
bugetară şi financiară, inclusiv cele în format electronic;
 Codul Vamal,aprobat prin Legea nr. 141/1997, stabileşte regimul tuturor bunurilor
introduse sau scoase din ţară de către persoane fizice sau persoane juridice şi taxele vamale ce
trebuie plătite pentru aceste bunuri.

C2. Capacitate administrativă

Structura instituţională din România responsabilă cu colectarea taxelor vamale şi TVA
pentru bugetul de stat este Ministerul Finanţelor Publice, prin Autoritatea Naţională a
Vămurilor şi prin Administraţiile fiscale.

38
 Autoritatea Naţională a Vămurilor este organizată şi funcţionează în conformitate cu
prevederile HG nr. 366/2005, având sarcina de a înfăptui politica vamală a Guvernului.
Autoritatea Naţională a Vămurilor va fi responsabilă de înregistrarea resurselor proprii
bugetare ale Uniunii Europene provenind din colectarea taxelor cuprinse în tariful vamal
comun privind comerţul cu ţările nemembre, colectarea taxelor agricole, precum şi din
colectarea TVA-ului aferent importate. Administraţiile fiscale vor fi responsabile cu
colectarea şi controlul TVA-ului aferent bunurilor comercializate la nivel naţional.
În prezent, încasările şi plăţile bugetare naţionale se realizează prin Trezoreria Statului
(printr-un cont în lei la Banca Naţională a României, fără comisioane), organ din structura
Ministerului Finanţelor Publice. Conform reglementărilor în vigoare, instituţiile publice sunt
obligate să deruleze operaţiunile în lei prin conturi deschise la Trezoreria Statului.
Operaţiunile în valută ale acestor instituţii sunt derulate prin conturi în valută deschise la
societăţi bancare.
Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României va fi amendată până la
finele anului 2005, astfel încât să permită deschiderea la Banca Centrală a unor conturi având
ca titular Comisia Europeană, conturi din care se vor face operaţiuni fără comisioane.
În anul 2002 a fost înfiinţată Unitatea Resurselor Proprii responsabilă cu calculul
resursei TVA, precum şi a tuturor resurselor la bugetul UE.
Instituţia responsabilă cu calcularea indicatorilor PIB şi PNB este Institutul Naţional de
Statistică (INS). Acesta respectă, începând cu anul 2001, sistemul european de conturi
(ESA/SEC). Institutul Naţional de Statistică cooperează cu Oficiul de Statistică al Comunităţii
Europene (EUROSTAT) pentru preluarea prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul
statisticii şi aplicării Regulamentului nr. 2223 al Consiliului din 25 iunie 1996.

D. Instrumentele financiare de preaderare – PHARE, ISPA şi SAPARD

Actualele sisteme de management financiar al fondurilor nerambursabile pe care
România le primeşte de la Comunitatea europeană reprezintă baza pentru viitoarele
mecanisme de gestionare a fondurilor comunitare, după aderarea la Uniunea Europeană.
Legislaţia cadru pentru toate cele 3 instrumente financiare de preaderare este
reprezentată de OUG 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile acordate
României de către Comunitatea europeană, modificată şi completată prin OG 6/2002.
D1. Armonizarea legislativă s-a realizat prin:
 OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a
fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător;

39
  Legea nr. 177/2003 pentru asigurarea fondurilor necesare decontării cheltuielilor
efectuate cu elaborarea studiilor de fezabilitate aferente programului SAPARD;
 Legea nr. 179/2003 privind cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile
acordate României de către Comunitatea Europeană prin Instrumentul de Politici Structurale
de Preaderare pentru proiectele din domeniul proiecţiei mediului;
 OUG nr. 26/2003 pentru ratificarea Acordului anual de finanţare 2002 dintre
Guvernul României şi Comisia Europeană cu privire la programul special pentru agricultură şi
dezvoltare rurală;
 Ordinul nr. 839/2003 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea
instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii privind operaţiunile necesare pentru finanţarea
măsurilor pentru care Fondul Naţional este Agenţie de Implementare în cadrul Programului
Instrumental pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA).
D2. Capacitate administrativă
În cadrul Ministerului Finanţelor Publice, funcţionează Agenţia Naţională de Plăţi şi
Direcţia Managementul Plăţilor pentru instrumente financiare UE.
E. În perspectivă
Deşi s-au făcut paşi importanţi în ultimii ani, dovasă fiind şi închiderea provizorie a
negocierilor pentru acest capitol, România mai are de parcurs un drum lung. Persoanele cheie
din instituţiile publice ce vor deveni responsabile cu aspectele legate de contribuţiile
României la bugetul Uniunii Europene trebuie să fie conştiente de atribuţiile pe care le vor
avea. De asemenea, toate persoanele şi instituţiile care oferă informaţii sau iau decizii în
legătură cu contribuţiile bugetare provenite din România trebuie, la rândul lor, familiarizate
cu problematica încă înainte de momentul aderării efective.
Raportul anual al Comisiei Europene din 5 noiembrie 2003 privind progresele
înregistrate de România pe cale aderării face următoarele recomandări:
 dezvoltarea capacităţii administrative prin îmbunătăţirea pregătirii personalului şi
alocarea corespunzătoare a acestuia în structurile responsabile cu managementul bugetului şi a
conturilor publice;
 Parlamentul trebuie să-şi dezvolte capacitatea pentru o dezbatere substanţială a
cheltuielilor publice;
 trebuie continuată întărirea capacităţii administrative şi tehnice pentru activităţile
pregătitoare referitoare la managementul resurselor proprii;
 pentru resursele tradiţionale trebuie dezvoltat un sistem adecvat de raportare a
cazurilor de fraudă şi iregularităţii;
 trebuie continuate eforturile pentru combaterea fraudei în domeniul TVA;
40
  în ceea ce priveşte resursele proprii, România va trebui să-şi dezvolte capacitatea de
calculare corectă a bazei TVA şi să depună eforturi pentru îmbunătăţirea colectării TVA.

2.4.2.Domeniul impozitării

România a deschis Capitolul 10 – „Impozitare” în anul 2001, când documentul de

poziţie aferent a fost comunicat oficial Consiliului UE, iar negocierile au fost deschise în
cadrul Conferinţei de aderare din data de 23 octombrie 2001. În urma primirii Poziţiei
Comune a UE, autorităţile române au elaborat documentul de poziţie complementar, care a
fost transmis Comisiei Europene în luna ianuarie 2002 pentru consultări informale.
Documentul de poziţie complementar va fi completat, conform observaţiilor Comisiei
Europene şi concluziilor consultărilor tehnice.
A. Impozitarea directă
Impozitulpe profit este reglementat prin Ordonanţa Guvernului (OG) nr. 70/1994, cu
modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 217/1999, aprobată
prin Legea nr. 189/2001. OG nr. 70/1994 asigura armonizarea parţială cu prevederile
directivei 90/434/CEE referitor la determinarea profitului impozabil în cazul fuziunilor,
divizărilor sau al aportului de active.
Creşterea cotei de impozit pe profit aferentă activităţilor de export este prevăzută de
OUG nr. 163/2001, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2002.
Directiva 90/435/CEE privind impopzitarea societăţilor-mamă şi a filialelor acestora
care se află în state membre diferite este parţial armonizată. Astfel, există prevederi în OG nr.
70/1994 care asigură neimpunerea veniturilor de natura dividendelor primite din străinătate de
la filialele. Prevederile privind definirea reţelei de subordonare şi cele referitoare la impozitul
pe dividende în cota de 10% pentru profiturile transferate de filialele către societăţile-mamă
străine vor fi armonizate până în 31 decembrie 2006.
Armonizarea prevederilor Convenţiei 90/4360CEE privind eliminarea dublei impuneri
se realizează prin convenţiile de evitare a dublei impuneri cu privire la impozitul pe venit şi
impozitul pe capital încheiate de România cu statele membre.
În ceea ce priveşte Codul de Conduită pentru impozitarea afacerilor, România îşi asumă
angajamentul ca până la data aderării, să se conformeze în totalitate acestui cod.

B. Impozitarea indirectă
B1. Taxa pe valoare adăugată

41
 Taxa pe valoare adăugată se aplică în România din anul 1993, când impozitul cumulativ
(impozit pe circulaţia mărfurilor) a fost înlocuit cu un impozit ce se aplică asupra tranzacţiilor
fiecărui stadiu al circuitului economic.
Armonizarea legislaţiei privind taxa pe valoare adăugată cu reglementările UE în
domeniu s-a făcut prin adoptarea Legii 547/2001 care a preluat prevederile Ordonanţei de
Urgenţă nr. 17/2000. Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoare
adăugată, lege ce a preluat prevederile Legii 547/2001 şi ale Hotărârii Guvernului nr.
402/2000.
Legea 345/2002 şi Hotărârea Guvernului NR 598/2002 privind normele metodologice
de aplicare a taxei pe valoare adăugată, armonizează legislaţia română cu prevederile
Directivei 77/388/CEE. Cele mai importante modificări aduse prin aceste acte normative sunt:
B1.1. Sfera de aplicabilitate
a) Persoane impozabile
introducerea noţiunii de persoană impozabilă, care nu era prevăzută în legislaţia română
privind taxa pe valoare adăugată (conform Art. 4. din Directiva 77/388/CEE);
introducerea unor noi entităţi în cadrul „persoanelor impozabile”, cum ar fi: organizaţii
sindicale, organizaţii non-guvernamentale, politice, religioase sau civice, profesiuni liberale
sau persoane ce desfăşoară activităţi independente pe baza liberei iniţiative;
b) Activităţi impozabile
Includerea unor noi activităţi care înainte erau scutite de plata TVA:
activităţi întreprinse de agenţi economici autorizaţi în zonele libere,
furnizarea de uniforme şcolare şi preşcolare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte
pentru copii în vârstă de până la 1 an,
activităţi de taxi întreprinse de persoane ce desfăşoară activităţi independente pe baza
liberei iniţiative;
importul de bunuri efectuat de instituţiile publice, direct sau prin comisionari, finanţate
din împrumuturi contractate de pe piaţa externă cu garanţie de stat;
importul de materii prime destinat procesării în vederea exportului, într-o perioadă de
45 de zile de la data importului.
Anularea unor facilităţi pentru:
întreprinderile mici şi mijlocii;
agenţii economici din zonele defavorizate;
activităţi generatoare de venit întreprinse de partidele politice;
diverse achiziţii făcute de instituţiile de educaţie (şcoli, etc.), cum ar fi:materiale de
construcţii, echipamente, cărţi;

42
 diverse achiziţii făcute de Comitetul Olimpic şi federaţiile de sport.
B1.2. Locul operaţiunilor impozabile
Legea 345/2002 stabileşte locul în care se face impozitarea (în concordanţă cu
prevederile art. 8 şi 9 a Directivei 77/388/CEE), astfel:
pentru mărfuri – la locul livrării (considerat ca fiind locul în care se găsesc mărfurile
când are loc livrarea), dacă mărfurile nu sunt expediate sau transportate de furnizor, sau, dacă
sunt expediate sau transportate de acesta, în locul în care începe transportul.
Pentru servicii – locul livrării este considerat sediul activităţii economice, adică sediul
stabil de la care sunt prestate serviciile sau reşedinţa prestatorului.
B1.3. Cota de impozitare
Cota de impozitare este de 19%, iar modul de calcul a TVA se efectuează prin aplicarea
cotei standard de impozitare la baza de impozitare. Pentru vânzarea bunurilor comercializate
prin comerţul cu amănuntul sau al unor servicii cum ar fi poşta, telefon, transport, se aplică
cote recalculate.
B1.4. Baza de impozitare
Legea prevede trei moduri de stabilire a bazei de impozitare. Acesta poate fi constituită
fie din contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din
partea cumpărătorului, fie de preţurile de achiziţie (sau preţul de cost), fie de compensaţia
pentru anumite operaţiuni.
B1.5. Deduceri
Legea prevede posibilitatea rambursării TVA într-o perioadă de 30 de zile de la
efectuarea cererii prin verificarea documentelor justificative. Cota zero a fost înlocuită cu
posibilitatea dreptului de deducere a TVA.
B1.6. Plata TVA
Amânarea de plată a taxei pe valoare adăugată se face pentru două categorii de
importuri:
maşini industriale, echipamente, instalaţii şi maşini agricole importate pentru uz
personal;
anumite materii prime importate.
Amânarea se face pe o periadă de 120 de zile pentru prima categorie, respectiv pentru
60 de zile pentru materiile prime importate.
Pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru întreprinderile aflate în zone defavorizate
care fac importuri de maşini, echipamente sau mijloace de transport, legea prevede
posibilitatea amânării plăţii TVA pe durata investiţiei, dar nu mai mult de un an. O periadă de
30 de luni de amânare la plată se aplică întreprinderilor care promovează investiţii cu impact

43
semnificativ în economie. O amânare temporară la plata TVA se aplică furnizorilor de mărfuri
necesare producţiei agricole (pesticide, fertilizatori, seminţe). Plata TVA datorate se face în
momentul în care aceşti furnizori sunt plătiţi de către clienţi, dar nu mai târziu de data de 1
noiembrie 2002.
B2. Accize
Armonizarea legislaţiei privind accizele cu reglementările UE în domeniu (Directivele
CEE 92/12/CEE, 92/79/CEE, 92/80/CEE, 92/81/CEE, 92/82/CEE, 92/83/CEE, 92/84/CEE cu
modificările ulterioare) a fost continuată potrivit recomandărilor Comisiei Europene,
înregistrându-se importante realizări prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2001
privind regimul accizelor, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2002. Prin acest act
normativ au fost preluate atât prevederile armonizate din OG nr. 27/2000 privind regimul
produselor supuse accizelor, cât şi alte prevederi ale directivelor comunitare. În mod concret,
stadiul actual al procesului de armonizare, linia regimului accizelor, se prezintă astfel:
produsele şi grupele de produse supuse accizelor sunt structurate similar grupelor de
produse supuse obligatoriu accizelor în UE (alcool şi băuturi alcoolice, produse din tutun şi
uleiuri minerale);
principalul de aplicare a accizelor, conform prevederilor legislaţiei comunitare, pentru
alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun şi uleiuri minerale, constă în aplicarea accizelor
specifice, stabilite în sumă fixă pe unitatea de măsură;
la grupa „băuturi alcoolice spirtoase” este prevăzut un singur nivel de accize, atăt pentru
băuturile alcoolice spirtoase – obţinute pe baza de alcool etilic rafinat sau din distilate de
cereale, cât şi pentru băuturile alcoolice naturale – obţinute din distilate de fructe;
la grupa „vinuri” s-a stabilit acelaşi nivel de acciză atât pentru vinul spumos, cât şi
pentru vinul spumant;
la grupa „produse din tutun”, pentru ţigaretele obţinute din producţia internă sau
importate s-a stabilit o acciză mixtă compusă dintr-o acciză specifică la 1000 ţigarete şi o
acciză ad-valorem aplicată asupra preţului maxim de vânzare cu amănuntul declarat de agenţii
economici producătorilor sau importatori;
s-au instituit unele prevederi speciale privind regimul accizelor în cazul micilor
producători de bere, care constau în principal în reducerea diferenţială a accizei în funcţie de
capacitatea de producţie anuală pe care o deţine agentul economic.

C. Cooperare administrativă şi asistenţă reciprocă

C1. Armonizarea legislaţiei

44
 Armonizarea legislaţiei privind asistenţa reciprocă în domeniul impozitelor directe
(Directiva Consiliului Comunităţii Europene 77/799) se realizează prin convenţiile de evitare
a dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital încheiate de România cu
statele membre ale UE. Dintre celelalte 12 state candidate la aderare la UE, România are
încheiate convenţii ale căror prevederi se aplică în prezent cu 8 ţări.
În ceea ce priveşte cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă în sensul Directivei
218/1992 privind cooperare administrativă în domeniul impozitelor indirecte, în prezent nu se
derulează schimburi de informaţii de probleme de impozite indirecte cu alte state.
C2. Capacitatea administrativă
În cadrul unui proiect destinat îmbunătăţirii activităţii de colectare a veniturilor, în anul
2002, a început pregătirea pentru crearea condiţiilor necesare aderării la Convenţia pentru
asistenţa administrativă reciprocă de probleme de impozitare, incluzănd crearea Biroului
Central de Legături (cadrul legislativ, structura, proceduri, sisteme) şi implementarea
programului Fiscalis.

D. În perspectivă
România a făcut unele progrese în transpunerea şi implementarea acquis-ului
comunitar. Raportul periodic al Comisiei Europene din anul 2001 consideră că au fost
obţinute unele progrese în ceea ce priveşte modernizarea administraţiei fiscale. Conform
aceluiaşi Raport, România ar trebui să se concentreze asupra implementării acquis-ului
privind taxa pe valoare adăugată, în mod special asupra domeniului impozitat, a rambursărilor
de TVA, a tranzacţiilor exceptate şi a cotelor zero. În ceea ce priveşte accizele, legislaţia
necesită ajustări referitoare la structura accizelor, a scutirilor şi a cotelor aplicate (ce sunt încă
joase faţă de nivelul minim aplicat în Uniunea Europeană). Impozitarea directă şi directivele
privind cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă necesită transpunere integrală; în acest
context înfiinţarea unui sistem naţional IT compatibil cu cel al Uniunii Europene este
considerată prioritară.
România şi-a asumat unilateral data de 1 ianuarie 2007 ca ipoteză de lucru pentru
încheierea pregătirilor de aderarea la Uniunea Europeană. Până la data aderării, se va continua
armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar şi dezvoltarea infrastructurii
instituţionale necesare implementării acestuia; pentru transpunerea anumior acte normative s-
au cerut perioade de tranzacţie, în care reglementările să se facă etapizat.
În acest sens, pentru transpunerea completă a Directivei 77/388/CEE, România solicită
următoarele perioade de tranzacţie:

45
  Pentru aplicarea Articolului din Directiva 77/388 CEE privind regimul special
aplicabil micilor întreprinzători referitor la menţinerea pragului de impozitare, se solicită o
perioadă de tranziţie de 5 ani, respectiv până la data de 31.2.2011;
 O perioadă de tranziţie de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2011, în aplicarea
articolului 12, paragraf 3 din Directiva 77/388/CEE privind aplicarea unei cote reduse de
TVA pentru pregătirea produselor alimentare în unităţi ce comercializează mâncare preparată;
 Pentru aplicarea Articolului 13 din Directiva 77/388, privind scutirea de TVA pentru
activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru unităţile care execută programe,
subprograme, teme, proiecte, precum şi acţiuni componente ale Programului naţional de
cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică sau ale Planului naţional de cercetare, dezvoltare
şi inovare, precum şi pentru activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare realizată cu
finanţare în parteneriat internaţional cu Uniunea Europeană, regional şi bilateral, s-a cerut o
perioadă de tranziţie de 5 ani, respectiv până la data de 31. 12.2011.
Pentru transpunerea directivelor privind nivelul minim al accizelor (Directivele 92/79,
92/80, 92/82 şi 92/84/CEE) pentru uleiuri minerale, ţigarete, alcool şi băuturi alcoolice,
perioada de tranziţie solicitată este de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2011.
Termenele pentru armonizarea altor acte normative sunt mai scurte, iar punerea în
aplicare a unora dintre ele ar putea fi făcută chiar înainte de termenul prevăzut. În acest sens,
au fost întocmite calendare pe tipuri de activităţi, descrise ma jos, şi în care sunt prevăzute
termenele de punere în aplicare:
D1. Calendarul de aliniere a operaţiunilor scutite de la plata TVA:
 Producţia de filme destinate difuzării prin televiziune – prevederea va fi eliminată
până la 31 decembrie 2006;
 Scutirea de TVA pentru importul de filme şi de programe, abonamente la agenţiile de
ştiri externe şi altele de această natură, destinate activităţii de radio şi televiziune – prevederea
va fi eliminată până la data de 31 decembrie 2005;
 Scutirea de TVA a operaţiunilor de transfer al dreptului de proprietate de la debitor
către Oficiul de Recuperare a Creanţelor bancare ca efect al dării în plată – prevederea va fi
eliminată până la 31 decembrie 2006.
 Scutirea de TVA pentru motorina destinată activităţii de pescuit – prevederea va fi
eliminată până la 31 decembrie 2006.

D2. Calendarul de aliniere a operaţiunilor supuse cotei zero de TVA:

46
 - scutirea de TVA cu drept de deducere pentru livrarea de utilaje şi echipamentem,
precum şi prestările de servicii, legate nemijlocit de operaţiunile petroliere realizate de titularii
acordurilor petroliere, persoane juridice străine – prevederea va fi eliminată până la 31
decembrie 2005;
- scutirea cu drept de deducere a construcţiei de lăcaşuri de cult religios – prevederea
va fi eliminată până la 31 decembrie 2006.
D3. Calendarul de introducere în legislaţia naţională a unor scutiri prevăzute de
Directiva 77/388 şi care nu sunt prevăzute în legislţia naţională
- prestările de servicii şi livrările de bunuri accesorii acetora, cu excepţia
telecomunicaţiilor, efectuate de serviciile publice poştale (Art. 13, pct. A par. 1 lit. a) –
prevederea va fi introdusă până la 21 decembrie 2006;
- lecţiile cu titlu profesional de către cadre didactice în sprijinul învăţământului şcolar
sau universitar – prevederea va fi introdusă până la 21 decembrie 2006;
- livrările de clădiri sau a unei părţi de clădire şi a termenului aferent, cu excepţia celor
vizate la art. 4 par. 3 – prevederea va fi introdusă până la 21 decembrie 2006;
- livrările de bunuri imobile neconstruite, cu excepţia terenurilor de construcţie vizate
la art. 4 par. 3 – prevederea va fi introdusă până la 21 decembrie 2006;
D4. Calendar de armonizare cu prevederile Directivei 77/388/CEE
- Prevederile referitoare la livrările intracomunitare vor fi aplicate până la 31
decembrie 2005;
- Impozitarea telecomunicaţiilor se va face la sediul social al beneficiarului –
prevederea va fi aplicată până la 21 decembrie 2006;
- Introducerea de regimuri speciale pentru proucătorii agricoli, micii întreprinzători,
obiectele de artă, de colecţie sau antichităţi – termenul prevăzut este până la 21 decembrie
2005;
- Prevederi referitoare la rambursarea TVA în ceea ce priveşte operaţiunile realizate în
România de persoane impozabile din străinătate vor fi introduse până la 21 decembrie 2005;
- Eliminarea prevederii prin care rambursările de TVA sunt limitate la nivelul taxei
rezultate din facturile achitate furnuzorilo9r se va face până la 21 decembrie 2005;
- Prevederile referitoare la ajustarea dreptului de deducere se vor face până la 21
decembrie 2006.
D5. Calendar de aliniere a scutirilor de plata accizelor în conformitate cu prevederile
directivelor comunitare
- Scutirea de la plata accizelor a păcurii – prevederea va fi eliminată până la 31
decembrie 2006;

47
 - Scutirea de la plata accizelor a gazului petrolier lichefiat (GPL) – prevederea va fi
eliminată până la 31 decembrie 2006;
- Scutirea de pla plata accizelor a motorinei destinate activităţii de pescuit –
prevederea va fi eliminată până la 31 decembrie 2006;
D6. Calendar pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar în
domeniul accizelor
- Generalizarea marcării carburanţilor – până la 31 decembrie 2005;
- Implementarea sistemului de antre pozitare – până la 31 decembrie 2005;
- Majoritatea nivelului accizelor la ţigarete cu 40% din diferenţa existentă în prezent
faţă de nivelul minim impus de Directiva 92/79/CEE – până la 31 decembrie 2006;
- Majoritatea nivelului accizelor la produsele petroliere cu 50% din diferenţa existentă
în prezent faţă de nivelul minim impus de Directiva 92/82/CEE – până la 31 decembrie 2006;
- Majoritatea nivelului accizelor la alcool cu 50% din diferenţa existentă în prezent
faţă de nivelul minim impus de Directiva 92/84/CEE – până la 31 decembrie 2006;
Potrivit Programului Naţional de Aderare la Uniunea Europeană, 2002, vol. II, până în
anul 2005 ar mai trebui armonizate următoarele acte normative:
D7. Impozitare directă
Directiva Consiliului 77/799/CEE referitoare la asistenţa mutuală asigurată prin
autorităţile competente ale Statelor Membre în domeniul impunerii directe;
Convenţia pentru eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor
întreprinderilor asociate – Directiva 90/436/CEE
D8. Impozitare indirectă
Directiva a 6-a 77/388/CEE privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre referitoare
la impozitul pe cifra de afaceri – Sistemul comun de taxă pe valoare adăugată: baza uniformă
de impozitare.
Directiva a 8-a 79/1072/CEE privind armonizarea legislaţiei Statelor membre referitoare
la impozitul pe cifra de afaceri – Reglementări privind rambursarea TVA persoanelor
impozabile stabilite într-un alt stat.

D9. Impozitare indirectă – accize

- Directiva 92/12/CEE privind regimul general, deţinerea şi controlul produselor
supuse accizelor;
- Directiva 92/78/CEE pentru taxe, altele decât cele pe cifra de afaceri aplicate pentru
consumul tutunurilor prelucrate;
- Directiva 92/79/CEE privind aproximarea impozitelor pe ţigarete;

48
 - Directiva 92/80/CEE privind aproximarea impozitelor pe tutunurile prelucrate, altele
decât ţigarete;
- Directiva 92/81/CEE privind armonizarea structurii accizelor la uleiurile minerale;
- Directiva 92/82/CEE privind aproximarea cotelor de accize pentru uleiurile minerale;
- Directiva 92/83/CEE privind armonizarea structurii accizelor pentru alcool şi băuturi
alcoolice;
- Directiva 92/84/CEE privind aproximarea cotelor de accize pentru alcool şi băuturi
alcoolice;
- Directiva 95/59/CE privind impozitele altele cele pe cifra de afaceri care afectează
consumul produselor din tutun.

2.4.3.Domeniul controlului financiar

Sistemul de control financiar conform legislaţiei române este alcătuit din următoarele
elemente:
A. Controlul financiar public intern – Auditul public intern
A1. Armonizarea legislativă
În vederea armonizării cu legislaţia comunitară în acest domeniu Guvernul, prin
Ministerul Finanţelor Publice, a elaborat Strategia dezvoltării controlului financiar public
intern, adoptată de Guvernul României în luna octombrie 2001. Aceasta urmăreşte realizarea
următoarelor obiective:
 Bază juridică coerentă şi exhaustivă
 Proceduri şi sisteme adecvate de control şi audit intern
 Independenţa funcţională a auditului intern
 Stabilirea unui sistem corespunzător pentru prevenirea iregularităţilor şi lupta
împotriva fraudei
 Perfecţionarea pregătirii profesionale a controlorilor şi auditorilor, în concordanţă cu
standardele europene, în cadrul unui sistem de pregătire profesională continuă şi graduală, pe
nivele de competenţă şi domenii de specializare în cadrul Şcolii de Finanţe Publice, având la
bază strategii proprii de formare a auditorilor interni şi controlorilor financiari.
Pentru îndeplinirea acestor obiective strategice au fost adoptate următoarele acte
normative:
 Legea nr. 672/2002 care defineşte auditul public intern ca fiind „activitatea
funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna
administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice;

49
ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi
metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de
conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare”. Legea a
fost modificată şi completată prin OG nr. 37/2005.
 OG nr. 67/2002 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 75/1999 privind
activitatea de audit financiar (aprobată prin Legea nr. 12/2003), care defineşte auditorul
financiar ca fiind acea persoană fizică sau juridică, care este membră a Camerei Auditorilor
Financiari din România şi care în exercitarea independentă a profesiei poate desfăşura mai
multe tipuri de activităţi, printre care şi cea de audit intern. Conduita etică a auditorului intern
este reglementată în Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 252/2005.
 Ordinul nr. 38/2003 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea Normelor
generale privind exercitarea activităţii de audit public intern.
 HG nr. 235/2003 pentru aprobarea normelor privind modul de nominalizare a
membrilor Comitetului pentru Audit Public Intern.
A2. Capacitate administrativă
Ministerul Finanţelor Publice, prin structura de audit intern de la nivel central şi prin
structurile de audit intern de la nivel teritorial, asigură:
 auditarea, pe baza planului anual de audit intern, a activităţii Direcţiei Generale
„Fondul Naţional de Preaderare” şi a Oficiului de Plăţi şi Contractare PHARE, care sunt
direcţii în cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
 misiuni de audit ad-hoc, efectuate atât la Direcţia Generală „Fondul Naţional de
Preaderare”, cât şi la Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE;
 inspecţii punctuale, reprezentând forme de control operativ, realizate la cererea
responsabilului naţional cu autorizarea finanţării (NAO), la nivelul tuturor structurilor care
derulează fonduri comunitare;
 verificări, pe baza planului anual de audit intern, a modului cum sunt respectate
metodologiile şi procedurile de către toate entităţile de implementare pentru fondurile
comunitare.
Legea nr. 672/2002 reglementează trei categorii de organisme ce au ca atribuţii
realizarea activităţii de audit public intern:
1. Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI)
2. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Audit Public intern (UCAAPI)
3. Compartimente de audit public intern din entităţile publice.
Aceste structuri sunt responsabile, conform art. 12 din lege, pentru conducerea şi
realizarea următoarelor tipuri de audit:

50
  auditul de sistem (evaluarea sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a
stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient)
 auditul performanţei (evaluarea criteriilor stabilite pentru implementarea obiectivelor
şi sarcinilor entităţii publice pentru a verifica dacă acestea sunt corecte pentru evaluarea
rezultatelor)
 auditul de regularitate (examinarea acţiunilor cu incidenţă asupra fondurilor publice
pentru a vedea dacă respectă ansamblul principiilor, regulilor procedurale şi metodologice
care le sunt aplicabile)
Prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 939/25.07.2003 sunt desemnaţi membrii
Comitetul pentru Audit Public Intern, care funcţionează pe lângă Unitatea Centrală de
Armonizare pentru Auditul Public Intern, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, comitet
având caracter consultativ.
B. Controlul financiar preventiv
Obiectul controlului financiar preventiv îl formează verificarea tuturor proiectelor de
operaţiuni cu incidenţă asupra angajării şi utilizării de fonduri publice, verificarea urmărind
legalitatea, regularitatea şi încadrarea în prevederile bugetare. Sunt astfel de proiecte de
operaţiuni cele care vizează angajamentele bugetare şi legale, efectuarea de plăţi din fonduri
publice, vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
Există două modalităţi de control financiar preventiv: propriu şi delegat. Controlul
financiar preventiv propriu este exercitat în toate entităţile publice de către persoane
autorizate (de exemplu contabilul şef) şi vizează toate proiectele de operaţiuni din acea
unitate. Controlul financiar preventiv delegat este organizat şi exercitat de către Ministerul
Finanţelor Publice prin intermediul Corpului controlorilor delegaţi. Acest tip de control se
aplică doar ordonatorilor principali de credite, agenţilor de implementare a fondurilor
PHARE, ISPA şi SAPARD şi altor instituţii publice cu grad ridicat de risc.
B1. Armonizare legislativă
În vederea implementării angajamentelor asumate în cadrul documentului de poziţie
pentru Capitolul 28 „Control financiar”, au fost adoptate următoarele acte normative:
 Legea nr. 84/2003 de modificare şi completare a OG nr. 119/1999 privind controlul
intern şi controlul financiar preventiv, are rolul şi modul de organizare şi funcţionare a
controlului financiar preventiv din fiecare instituţie publică.
 Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar
preventiv au fost adoptate prin Ordinul Ministrului finanţelor publice nr. 522/2003, cu
modificările ulterioare.

51
  Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 752/2003 pentru aprobarea Cadrului
general şi al cadrului specific de operaţiuni supuse controlului financiar preventiv delegat;
 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 940/2003 de aprobare a Normelor
Metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv delegat la
Fondul Naţional de Pre-aderare şi la Agenţia SAPARD, în cadrul programului SAPARD;
 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 941/2003 de aprobare a Normelor
metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv delegat în
cadrul proiectelor finanţate din fonduri ISPA şi PHARE;
 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1030/2003 prin care se deleagă conducerii
Direcţiei Generale de control financiar preventiv competenţa de avizare şi transmitere la
ordonatorii principali de credite a propunerilor de Norme metodologice specifice privind
organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu, prezentate de către
respectivele entităţi publice;
 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1031/2003 de aprobare a Normelor
Metodologice privind stabilirea criteriilor de evaluare a controlului financiar preventiv la
nivelul instituţiilor publice şi producerile de integrare ale acestuia în sfera răspunderii
manageriale, precum şi rolul Ministerului Finanţelor Publice în cadrul acestui proces.
B2. Capacitatea administrativă
Aşa cum rezultă din Legea 84/2003, autoritatea de coordonare şi reglementare a
controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice este Ministerul Finanţelor
Publice. Acesta are atât atribuţii în domeniul elaborării bazei legale şi a normelor
metodologice, cât şi a coordonării sistemului de formare profesională a persoanelor care vor
exercita controlul.
C. Controlul fiscal
C1. Armonizarea legislativă
OG nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal şi OG nr. 190/2001
de modificare a OG nr. 75/2001 creează cadrul legal pentru organizarea cazierului fiscal al
contribuabililor. Cazierul fiscal ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi a
asociaţilor, acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice, care au săvârşit fapte
sancţionate de legile financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară.
Cazierul fiscal, în format electronic, se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la nivel
central şi la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului
Bucureşti.
C2. Capacitate administrativă

52
 Controlul fiscal se realizează prin intermediul organismelor specializate din cadrul
Ministerului Finanţelor Publice. El vizează îndeplinirea obligaţiilor financiare şi fiscale faţă
de bugetele publice de către toţi agenţii economici, sinceritatea declaraţiilor contribuabililor şi
exercitatea şi realitatea înregistrărilor financiar contabile.
D. Controlul bugetelor locale
OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale stabileşte modalităţile de realizare a
controlului financiar preventiv propriu, auditului public intern şi a controlului ulterior în
cadrul autorităţilor administraţiei publice locale. Controlul financiar preventiv propriu şi
auditul public intern se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice
şi/sau patrimoniul public şi privat. Formarea şi utilizarea fondurilor publice locale şi contul de
execuţie a bugetelor locale sunt supuse controlului Curţii de Conturi, potrivit legii.
E. Garda financiară
Principalul organism specializat care efectuează control financiar în România este
Garda Financiară. Garda Financiară este o instituţie publică de control, cu personalitate
juridică, în subordinea M.F.P. – A.N.A.F. (Agenţia Naţionlă de Administrare Fiscală),
finanţată de la bugetul de stat şi care exercită controlul operativ şi inopinat pentru combaterea
actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală.
Personalul Gărzii financiare execută operaţiuni de control curent şi operaţiuni de control
temati pentru a asigura respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi
combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege; respectarea normelor de comerţ, urmărind
prevenirea depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite; modul de producere, depozitare,
circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi în spaţiile în care se desfăţoară
activitatea agenţilor economici; participarea în colaborare cu organele de specialitate ale altor
ministere şi instituţii specializate la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care
generează fenomene de evaziune fiscală şi fraudă.

Auditul extern – Curtea de Conturi

A. Armonizare legislativă
Curtea de Conturi a României este principalul organ de control financiar ulterior extern
(audit extern) asupra modului de formare de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
finaciare ale statului şi ale sectorului public. Ea este organizată şi funcţionează în baza Legii
nr. 94/1992, cu modificările ulterioare. În vederea consolidării capacităţii administrative a
Curţii de Conturi, a fost adoptată Legea nr. 77/2002 de modificare şi completare a Legii nr.
94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, prin care aceasta a
fost abilitată să efectueze operaţiuni de audit a fondurilor puse la dispoziţia României de către

53
UE prin programul SAPARD şi a cofinanţării aferente, precum şi a fondurilor provenite din
asistenţa financiară acordată României de UE.
În anul 2002 Curtea de Conturi a elaborat şi publicat Manualul de Audit Financiar.
B. Capacitate administrativă
Revizuirea Constituţiei României din octombrie 2003 a întărit independenţa membrilor
Curţii de Conturi şi poziţia acesteia ca instituţie de audit extern, înlăturându-i totodată
competenţele de autoritate jurisdicţională administrativă avute până atunci. Stabileşte în art.
140 principalele atribuţii ale acestei Curţi de Conturi. Astfel, Curtea de Conturi exercită
controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public.
Curtea de Conturi este un organism autonom. Controalele Curţii de Conturi se iniţiază
din oficiul. Camera Deputaţilor şi Senatul sunt singurele instituţii care pot cere Curţii de
Conturi efectuarea unor controale, iar Parlamentul este singura instituţie care poate opri aceste
controale, doar în condiţiile în care Curtea de Conturi şi-a depăşit atribuţiile conferite prin
lege.
Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate
fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului
lor şi inamovibili pe toată durata acestuia.
În exercitarea funcţiei sale Curtea de Conturi controlează:
 formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetelor asigurărilor sociale
de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între
aceste bugete;
 constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
 formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru
credite externe şi interne;
 utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a altor forme de
sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
 constituirea administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile
administrative autonome, instituţiile publice înfiinţate prin lege precum şi de către
organismele autonome de asigurări sociale ale statului;
 situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului
şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome,
companiile şi societăţile naţionale precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac
parte din proprietatea publică;

54
  constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului,
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă;
 utilizarea fondurilor puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană prin
programul SAPARD şi a co-finanţării aferente;
 utilizarea fondurilor provenite din asistenţa financiară acordată României de Uniunea
Europeană şi din alte surse de finanţare internaţională;
 alte domenii în care, prin lege s-a stabilit competenţa Curţii de Conturi.
 autorităţile publice supuse Curţii de Conbturi a României sunt:
 statul şi unităţile administrativ teritoriale, în caliutate de persoane juridice de drept
public, cu serviciile şi instituţiile lor publice autonome şi neautonome;
 banca Naţională a României;
 regiile autonome;
 societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ teritoriale, instituţiile
publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate
din capitaşul social;
 organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează
bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu prevăzut prin lege sau prin statutele
lor.
 curtea de Conturi a României poate hotărî efectuarea de controale şi la alte persoane
juridice în afară de cele menţionate anterior, care:
 benficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, subvenţii sau alte forme de
sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor
publice;
 administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri aparţinând
domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
 nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale
sau instituţiile publice, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanţii instituţiilor
competente în domeniul supus controlului.
Sunt societăţi de investiţii financiare, asociaţii şi fundaţii care utilizează fonduri publice,
verificările urmând a se efectua în legătură cu egalitatea utilizării ecestor fonduri.
Controlul execuţiei bugetelor Camerei Deputaţilor, Senatului, Administraţiei
prezidenţiale, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului
Legislativ şi Avocatului Poporului se exercită exclusiv de Curtea de Conturi.
Curtea de conturi verifică de asemenea şi:

55
  contul general anual de execuţie a bugetului de4 stat;
 contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat;
 conturile anuale de execuţie a bugetelor locale;
 conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale;
 conturile fondurilor de tezaur;
 contul anual al datoriei publice a statuzlui şi situaţia garanţiilor guvernamentale
pentru credite interne şi externe primite de către alte persoane juridice;
 respectarea de către autorităţile cu atribuţii în domeniul privatizării, a metodelor şi
procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum şi asupra modului în care acestea au
asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de prevatizare;
 economicitatea, eficacitatea şi eficienţa achiziţiilor publice.

2.4.3.3. Controlul resurselor proprii ale Uniunii Europene

A. Taxe vamale
Sistemul de control al colectării taxelor vamale se realizează de către Direcţia Generală
a Vămilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Sistemul este structurat pe trei nivele:
 Controlul intern, exercitat la nivelul direcţiilor teritoriale ale administraţiilor vamale
(12 unităţi), având competenţă locală;
 auditul intern al activităţii unităţilor subordonate autorităţili vamale;
 controlul exercitat de Brigada de Supraveghere Vamală.
B. Taxa pe valoare adăugată
Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul administraţiilor financiare teritoriale,
stabileşte, colectează şi încasează TVA. Controlul acestor activităţi este realizat de către
Direcţia Generală de Îndrumare şi Controlul Fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor
Publice, iar la nivel local de către direcţiile de control fiscal şi ale municipiului Bucureşti.
Protejarea intereselor financiare ale UE
A. Arminizarea legislativă
În domeniul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, cadrul legal
este ofertit de:
 OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a
fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, aprobată prin Legea nr.
529/2003. Activitatea de recuperare constă în exercitarea funcţiei administrative care conduce
la stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă şi vizează sumele plătite

56
necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, ca urmare a neregulilor
şi/sau fraudei, accesoriilor acestora, respectiv dobânzii, penalităţi, costuri banacare.
 HG nr. 1510/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei
Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a
fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
 OG nr. 6/2002 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 63/1999 cu privire la
gestionarea fondurilor nerambursabile alocate Românieie de către Comunitatea Europeană,
precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora.
 HG nr. 770/2002 privind aprobarea unor măsuri organizatorice pentru implementarea
Planului strategic de acţiuni pentru îmbunătăţirea sistemelor administrative şi de4
management al gestionării fondurilor nerambursabile alocate României de Uniunea
Europeană.
B. Capacitatea administrativă
Controlul fondurilor comunitare se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice şi
de către fiecare entitate de implementare sau instituţie publică ierarhic superioară sau
coordonare prin structurile de control financiar preventiv şi audit publiv intern. În cadrul
Curţii de Conturi există un departament specializat în managemnetul fondurilo0r europene.
Stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă se poate realiza prin
plata voluntară a persoanei în cauză, prin deducerea din declaraţiile de cheltuieli ce vor urma
sau, în caz de neplată, prin executare silită.
Prin HG nr. 521/2002 Corpul de Control al Primului Ministru a fost desemnat drept
punct unic de contact al Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) al Uniunii
Europene în România. În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în calitate de punct unic de
contact, Corpul de Control al Primului Ministru acţionează pe bază de autonomie funcţională,
independent de alte instituţii publice. Corpul de Control primeşte sesizările OLAF referitoare
la posibile ilegalităţi în utilizarea fondurilor comunitare, efectuează verificările necesare şi
pune la dispoziţia OLAF o Notă de control. La solicitarea OLAF, reprezentanţii acestuia pot
participa direct la verificările efectuate de Corpul de Control care au obiect verificarea
sesizărilor OLAF:

În perspectivă
Raportul anual al Comisiei Europene cu privire la stadiul negocierilor de aderare în luna
noiembrie a anului 2003 recomandă Românieie continuarea pregătirilor pentru asigurarea
transferului controlului preventiv descentralizat la toate nivelele de conducere şi creşterea

57
preventiv descentralizat la toate nivelele de conducere şi creşterea numărului de personal şi
îmbunătăţirea pregătirii profesionale pentru garantarea capacităţii operaţionale a unităţilor de
audit intern, a Direcţiei Auditului Public Intern şi a Unităţii Centrale de Armonizare.
În domeniul auditului extern trebuie finalizat şi implementat un set detaliat de
standardele de audit în conformitate cu standardele internaţionale de audit extern şi cu acquis-
ul comunitar. Trebuie, de asemenea, continuată şi întărirea procedurilor formale privind
examinarea parlamentară a concluziilor auditului realizat de Curtea de Conturi, precum şi
îmbunătăţirea transparenţei şi diseminarea informaţiilor din rapoartele Curţii de Conturi.
În ceea ce priveşte controlul instrumentelor de pre-aderare şi a viitoarelor fonduri
structurale, România trebuie să îşi concentreze eforturile pentru pregătirea sistemului de
implementare descentralizat şi extins (EDIS).

Capitolul III
STUDIU DE CAZ : IMPOZITUL PE PROFIT ( IMPOZIT DIRECT )

58
 ŞI TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ ( IMPOZIT INDIRECT )
LA SC ALFA SRL RM. VÂLCEA

3.1.Prezentarea entităţii SC ALFA SRL Rm.Vâlcea

SC ALFA SRL Rm.Vâlcea, are domiciliul fiscal în Rm.Vâlcea, str. Prosperităţii, nr. 6
şi prezintă următoarele date de identificare:
-Certificatul de înmatriculare: J38/13/2000;
-C.U.I. 1234567;
-Capital social subscris şi vărsat 3.000 lei RON aparţinând integral asociatului unic
Vlăsceanu Ionel;
-Principalul obiect de activitate conform statutului: “Distribuţie produse
agroalimentare”;
-Punct de lucru: com.Galicea, nr.230;
-Conform vectorului fiscal este plătitoare de impozit pe profit şi TVA cu scadenţă
trimestrială.;
-Cont current deschis la BCR Rm. Vâlcea RO44RNCB4800000071890001;
-Tipul capitalului: integral privat;
-La 31.12.2005, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 2.250.000 lei RON şi un profit
impozabil de 160.700 lei RON;

3.1.Impozitul pe profit : baza de calcul şi determinarea acestuia

A. Baza de calcul a impozitului pe profit

Baza de calcul o reprezinta profitul impozabil calculat ca diferenta intre veniturile
realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an
fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibi-
le.La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul veniturile si cheltuielile inregistrate
incontabilitate potrivit reglementarilor legale, precum si alte elemente similare veniturilor
si cheltuielilor.

B. Determinarea impozitului pe profit

Ca regula generala, impozitul pe profit se determina prin aplicarea cotei de impunere
la baza de calcul.
Impozitul pe profit=Profitul impozabil*Cota de impunere

59
 Profitul impozabil=Venituri totale-Cheltuieli totale-Venituri neimpozabile+Cheltuieli
nedeductibile
Profitul impozabil si impozitul pe profit se calculeaza si se inregistreaza trimestrial,
cumulat, de la inceputul anului fiscal, sau lunar in cazul Bancii Nationale a
Romaniei,societatilor comerciale bancare, sucursalelor din Romania ale bancilor, persoane
juridice straine.

Societatea comerciala ALFA SRL prezinta la sfarsitul anului 2005, urmatoarea

situatie privind veniturile si cheltuielile (lei RON) din activitatea de baza:
-venituri din vanzarea marfurilor 1.200.000
-venituri din vanzarea produselor 900.000
-venituri din dobanzi 150.000
-cheltuieli cu materiile prime si materialele 550.000
-cheltuieli cu personalul 250.000
-cheltuieli de protocol 120.000
-cheltuieli cu primele d asigurare pentru asigurarea de
accidente de munca, potrivit legii 80.000
-cheltuieli de reclama si publicitate efectuate in scopul
popularizarii firmei, in baza unui contract scris 55.000
-cheltuieli cu impozitul pe profit declarat pentru anul 2005
prin declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul conso-
lidat 96.000
-cheltuieli cu dobanzile aferente imprumuturilor obtinute de la
banci comerciale(gradul de indatorare a capitalului= 1,5) 180.000
-alte cheltuieli deductibile fiscal 124.000
Societatea pe langa activitatea de baza mai desfasoara si activitati de natura barurilor
de noapte, de unde prezinta urmatoarea situatie privind veniturile si cheltuielile aferente
acestei activitati
-venituri impozabile realizate din activtatea barurilor de noapte 43.500
-cheltuieli aferente veniturilor impozabile realizate din activitatea
barurilor de noapte 26.550
-cheltuieli d conducere si administrare privind activitatea barurilor
de noapte 4.320
Sa se determine ipozitul pe profit datorat de agentul economic la finele anului 2005.
Sa se completeze declaratia privind impozitul pe profit aferent anului 2005.

60
 Rezolvare:
Determinarea impozitului pe profit din activitatea de baza
Impozitul pe profit=Profit impozabil * 16%
Profitul impozabil=Venituri totale - Cheltuieli totale - Venituri neimpozabile
+Cheltuieli nedeductibile
-Venituri totale = 1200.000+900.000+150.000 =2.250.000 lei sunt venituri
impozabile,din care:
-Venituri neimpozabile = 0
-Cheltuieli totale =550.000+250.000+120.000+80.000+55.000+96.000+180.000+
+124.000=1.455.000 lei, din care:
Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile = 0
Stabilirea cheltuielilor de protocol deductibile =
=2%[venituri totale-(cheltuieli totale-cheltuieli cu impozitul pe profit
declarat pentr anul 2005 prin declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul consolidat--
chetuielile de protocol efectuate)]= 2%[2.250.000-(1.455.000-96.000-120.000)]=
=2%*1.011.000=20.220 lei.
Cheltuielile de protocol nedeductibile=120.000-20.220=99.780 lei
TVA aferenta cheltuielilor de protocol care depasesc limita legala fiind dedusa la
achizitionarea bunurilor destinate actiunilor de protocol, reprezinta TVA nedeductibila, care
se inregistreaza in conturile de cheltuieli avand caracter de cheltuiala nedeductibila la calculul
profitului impozabil.
TVA nedeductibila=99.780*19%=18.958,2 lei
Cheltuielile totale dupa stabilirea limitei legale la cheltuielile cu
protocolul=1.455.000+
+18.958,2=1.473.958,2 mii lei.
Stabilirea cheltuielilor deductibile cu dobanzile=150.000+10%*2.100.000=360.000
mii lei. Suma cheltuielilor cu dobanzile inregistrata in contabilitate (180.000 lei)este
inferioara limitei maxime a cheltuielilor deductibile cu dobanzile (360.000 lei), agentul
economic va deduce integral cheltuielile cu dobanzile.
Cheltuielile nedeductibile fiscal =214.738,2 lei reprezinta:
-cheltuieli cu impozitul pe profit=96.000
-cheltuieli de protocol+TVA aferenta=118.738,2
-cheltuieli cu dobanzile=0
Profitul impozabil=2.250.000-1.473.958,2+214.738,2=990.780 lei.

61
 Impozitul pe profit datorat bugetului de stat =16%*990.780=158,525 lei
Impozitul pe profit de achitat=158525-96.000=62.525 lei, din activitatea de baza.
Determinarea impozitului pe profit din activitatea barului de noapte.
Profitul impozabil aferent activitatii barului de noapte=Venituri impozabile-Cheltuieli
deductibile
Venituri impozabile=43.500 lei
Cheltuieli deductibile=26.550+4.320=30.870 lei
Profitul aferent activitatii barului de noapte=43.500-30.870=12.630 lei
Impozitul pe profit aferent activitatii barului de noapte=16%*12.630=2.021 lei
Impozitul pe veniturile din aceasta activitate=5%*43.500=2.175 lei
Impozitul pe profit datorat aferent acestei activitati=max(2.121;2.175)
Impozitul pe profit datorat pentru activitatea barului de noapte este de 2.175 lei.
Impozitul pe profit total datorat de agentul economic pentru exercitiul fiscal 2005=
158.525 + 2.175=160.700 lei.
Impozitul pe profit de achitat=160.700 - 96.000 = 64.700 lei

3.1.2. Taxa pe valoarea adăugată: sfera de aplicare; cotele de TVA şi

determinarea taxei pe valoarea adăugată de plată sau a sumei negative

A. Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata

Se cuprind in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata operatiunile cu plata,
precum si cele asimilate acestora, efectuate de o maniera independenta de catre contribuabili.

B.Cotele de taxa pe valoarea adaugată

Cotele de impunere utilizate in Romania sunt:
A. Cota standard de 19% cu aplicabilitate generala pentru orice operatiune
impozabila, care nu este scutita de taxa pe valoare adaugata sau care nu este supusa cotei
redusa de taxa pe valoare adaugata.
B. Cota redusa de 9% aplicabila asupra bazei de impozitare, pentru urmatoarele
prestari de servicii si/sau livrari de bunuri stabilite prin Codul fiscal.
C. Cota de TVA recalculata reprezentand 15,966% sau 8.257%, utilizata pentru
determinarea taxei pe valoarea adaugata colectata pentru livrarile de bunuri sau prestarile de
servicii a caror baza de impozitare include taxa pe valoarea adaugata.
Modul de calcul al cotei recalculate este urmatorul:
Cota 19% recalculata=[19/(19+100)]*100=15,966%

62
 Cota 9% recalculata=[9/(9+100)]*100=8,257%.

C. Determinarea taxei pe valoarea adaugata de plata sau a sumei negative

Perioada fiscala pentru taxa pe valoarea adaugata este luna clendaristica.Exista insa
situatii incare perioada fiscala este trimestrul calendaristic. Acesta este cazul persoanelor
impozabile care nu au depasit in cursul anului precedent o cifra de afaceri din operatiuni
taxabile si/sau operatiuni scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de
schimb valutar din ultima zi lucratoare a anului precedent.Persoanele impozabile in cauza au
obligatia de a depune la organele fiscale teritoriale,pana la data de 25 februarie ( incepand cu
anul fiscal 2005), o declaratie in care sa se mentioneze cifra de afaceri din anul precedent.
In cazul persoanelor impozabile care iau fiinta in cursul anului, daca din declaratia
depusa cu ocazia inregistrarii fiscale rezulta ca cifra de afaceri pe care preconizeaza sa o
realizeze in cursul anului nu depaseste 100.000 euro inclusiv, perioada fiscala va fi trimestrul
calendaristic.
Dreptul de deducere se exercita lunar sau trimestrial, pentru ansamblul operatiunilor
realizate in cursul unei perioade fiscale (si nu pentru fiecare operatiune).
Lunar sau trimestrial , pe baza de deconturi ale platitorilor de taxa pe valoare
adaugata, se stabileste taxa pe valoarea adaugata de plata sau suma negativa a taxei ca
diferenta intre taxa colectata si taxa dedusa.
In situatia in care taxa aferenta bunurilor si serviciilor achizitionate de o persoana
impozabila, care este dedusa intr-o perioada fiscala, este mai mare decat taxa colectata
aferenta operatiunilor taxabile, rezulta un excedent in perioada de raportare denumita suma
negativa a TVA, iar atunci cand taxa colectata aferenta operatiunilor taxabile, exigibila intr-o
perioada fiscala, este mai mare decat taxa dedusa in acea perioada, rezulta taxa de plata
pentru perioada fiscala de raportare.
Dupa determinarea taxei pe valoarea adaugata de plat a sau a sumei negative a
taxei pe valoarea adaugata pentru operatiunile din perioada fiscala de raportare, se
efectueaza regularizarile prin decontul taxei pe valoarea adaugata, care presupune
urmatoarele operatii:
Se determina suma negativa a taxei pe valoarea adaugata cumulata, prin adaugare la
suma negativa a taxei pe valoarea adaugata, rezultata in perioada fiscala de raportare, a
soldului sumei negative a taxei pe valoarea adaugata reportat din decontul perioadei fiscala
precedente, daca acest sold nu afost solicitat a fi rambursat;
Se determina taxa pe valoarea adaugatade plata cumulata, prin adaugareala taxa pe
valoarea adaugata de plata din perioada fiscala de raportare sumelor neachitate la bugetul de

63
stat, reprezentand soldul taxei pe valoarea adaugata de plata din decontulperioadei fiscale
anterioare neachitat, la buget pana la data depunerii decontului pentru perioada precedenta;
Stabilirea soldului taxei pe valoarea adaugata de plata sau a soldului sumei negative a
taxei pe valoarea adaugata in perioada fiscala de raportare , astfel:
TVA de plata cumulata- Suma negativa a TVA cumulata=Sold al TVA de plata la
sfarsitul perioadei de raportare
Suma negativa a TVA cumulata-TVA de plata cumulata=Soldul sumei negative la
sfarsitul perioadei de raportare.

Societatea comerciala " ALFA", inregistrata ca platitor de taxa pe valoare adaugata cu

regim mixt, realizeaza in cursul lunii mai 2005 urmatoarele operatiuni(lei RON):
a)Livrari de bunuri si prestari de servicii, alecaror valori se preiau din jurnalele pentru
vanzari astfel:
- livrari de bunuri in tara in valoare de 900.000 lei, impozabile cu cota de 19%;
- livrari de bunuri in tara in valoare de 300.000 lei, impozabile cu cota de 9%;
- livrari la export in valoare de 850.000 lei;
- prestari de servicii scutite fara drept de deducere in valoare de 200.000 lei.
b)Achizitii de bunuri si servicii, ale caror valori se preiau din jurnalele pentru
cumparari astfel:
- achizitii de bunuri destinate atat realizarii de operatiuni care dau drept de deducere,
preluate din jurnalul pentru cumparari intocmit distinct pentru achizitiile destinate exclusiv
acestui tip de operatiuni, in valoare de 350.000 lei, cota de taxa pe valoarea adaugata fiind de
19%;
- achizitii de bunuri destinate atat realizarii operatiunilor care dau drept de deducere,
cat si celor care nu dau drept de deducere, preluate din jurnalul pentru cumparari intocmit
distinct pentru achizitii destinate acestui tip de operatiuni, in valoare de 150.000 lei, cota de
taxa pe valoarea adaugata fiind 19%;
- achizitii de bunuri destinate realizarii de operatiuni care nu dau drept de deducere,
preluate din jurnalul pentru cumparari intocmit pentru achizitii destinate exclusiv acestui tip
de de operatiuni, in valoare de 250.000 lei;
- achizitii scutite de taxa pe valoarea adaugata in valoare de 100.000 lei.
Pro-rata este de 100%.
Societatea comerciala intocmeste si depune lunar "Decontul de taxa pe valoare
adaugata"
Sa se determine:

64
 a) Taxa pe valoarea adaugata de plata sau, dupa caz, suma negativa a taxei pe valoarea
adaugata pentru operatiunile lunii mai 2005;
b) In conditiile in care din decontulde taxa pe valoare adaugata al lunii aprilie 2005
rezulta soldul sumei negative a taxei pe valoarea adaugata in suma de 75.500 lei pentru care
nu s-a solicitat rambursarea, determinati taxa pe valoarea adaugata de plata la sfarsitul lunii
mai 2005.
c) Sa se intocmeasca decontul de taxa pe valoare adaugata aferent lunii mai 2005.

Rezolvare:
a) Se determina TVA colectata pentru toate livrarile de bunuri impozabile
TVA colectata=900.000*19%+300.00*9%=171.000+27.000=
=198.000 lei
TVA de dedus=350.000*19*+150.000*19=66.500+28.500=
=95.000 lei
TVA de plata in perioada de raportare=TVA colectata-TVA de dedus=
=198.000-95.000=103.000 lei.
b) Soldul TVA de plata la sfarsitul perioadei de raportare (sfarsitul lunii mai 2005)
reprezinta diferenta dintre taxa pe valoarea adaugata de plata cumulata si suma negativa a
taxei pe valoarea adaugata cumulata.
Soldul TVA de plata la sfarsitul lunii mai 2005=103.000-75.500=27.500 lei.

3.3.Reflectarea în contabilitatea SC ALFA SRL Rm.Vâlcea a impozitelor, taxelor şi

altor contribuţii datorate bugetului de stat de SC ALFA SRL Rm.Vâlcea
A.În anul 2005 societatea comercială înregistrează următoarea situaţie în privinţa
impozitului pe profit datorat bugetului de stat
-impozit pe profit datorat pentru trimestrul I 200.000lei
-impozit pe profit datorat pentru semestrul I 300.000lei
-impozit pe profit datorat 9 luni 250.000lei

65
 691 = 441 200.000
“Cheltuieli cu impozitul pe “Impozitul pe profit/venit”
profit”

691 = 441 100.000

“Cheltuieli cu impozitul pe “Impozitul pe profit/venit”
profit”

441 = 691 50.000

“Impozitul pe profit/venit” “Cheltuieli cu impozitul pe
profit”

B.Se înregistrează impozitele şi taxele datorate şi plătite de către societate către bugetul
statului, bugetele locale, alte organisme publice:
-impozitul pe profit 23.000lei
-accize 300.000lei
-impozit pe clădiri 15.000lei
-impozit pe teren 3.000 lei
-taxe asupra unor activităţi dăunătoare sănătăţii 14.000lei
-contribuţia agenţilor economici din turism 8.000lei
-contribuţia la fondul pentru mediu 28.000lei
-contibuţii la fondul pentru drumurile publice 82.000lei
-majorări pentru nevărsarea la termen a impozitelor şi taxelor 32.000lei
698 = 441 23.000
“Alte cheltuieli cu impozitele “Impozitul pe profit/venit”
care nu apar în elementele de
mai sus”

635 = % 340.000
“Cheltuieli cu alte impozite 446 300.000
taxe şi vărsăminte asimilate” “Alte impozite taxe şi
vărsăminte assimilate”/analitic
“accize”
446 15.000
“Alte impozite taxe şi
vărsăminte assimilate”
/analitic “impozit clădiri”
446 3.000

66
 “Alte impozite taxe şi
vărsăminte assimilate”
/analitic “impozit pe teren”
446 14.000
“Alte impozite taxe şi
vărsăminte assimilate”/analitic
“taxe asupra unor activităţi
dăunătoare sănătăţii”
446 8.000
“Alte impozite taxe şi
vărsăminte assimilate”/analitic
“contribuţia agenţilor economici
din turism”

635 = % 110.000

“Cheltuieli cu alte impozite, 447 28.000

taxe şi vărsăminte asimilate” “Fonduri speciale-taxe şi
vărsăminte asimilate” /analitic
“contribuţia la fondul pentru
mediu”
446 82.000
“Alte impozite taxe şi
vărsăminte asimilate”/analitic
“contribuţii la fondul pentru
drumuri”

6581 = 4481 32.000

“Despăgubiri , amenzi şi “Alte datorii faţă de bugetul
penalităţi” statului”

% = 5121 473.000
441 “Conturi la bănci în lei”
“Impozitul pe profit/venit”
446 422.000
“Alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate”
447 28.000
“Fonduri speciale-taxe şi
67
 vărsăminte asimilate”

4481 = 5121 32.000

“Alte datorii faţă de bugetul “Conturi la bănci în lei”
statului”

C. În cursul lunii au loc următoarele operaţiuni:

Varianta I
Se recepţionează materii prime cu factura în valoare de 100.000lei cu taxa pe valoarea
adăugată de 19.000lei.
Se livrează produse reziduale în valoare de 300.000lei cu taxa pe valoarea adăugată de
57.000lei.
Înregistrarea recepţiei materiilor prime:
% = 401 119.000
“Furnizori”
301 100.000
“Materii prime”
4426 19.000
“TVA deductibilă”

Livrarea şi facturarea produselor

411 = % 357.000
“Clienţi” 703 300.000
“Venituri din vânzarea
produselor reziduale”
4427
“TVA colectata” 57.000

Soldarea la sfârşitul lunii a taxei pe valoarea adăugată deductibilă şi colectată

4427 = 4426 19.000
“TVA colectată” “TVA deductibilă”

4427 = 4423
“TVA colectata” “TVA de plată” 38.000

Virarea la bugetul de stat a taxei pe valoarea aduăgată

4423 = 512 38.000
“TVA de plată” “Conturi curente la bănci”

Varianta II

68
Se recepţionează materiale consumabile cu factura în valoare de 400.000lei, cu taxa pe
valoarea adăugată de 76.000lei.
Se facturează clienţilor serviciile prestate reprezentând:
-lucrări de reparaţii 100.000lei, cu taxa pe valoarea adăugată 19.000lei
-studii şi cercetări 40.000lei, cu taxa pe valoarea adăugată 7.600lei
Înregistrarea recepţiei materialelor consumabile
% = 401 476.000
“Furnizori”
302 100.000
“Materiale consumabile”
4426 76.000
“TVA deductibilă”

Facturarea serviciilor
411 = % 166.000
“Clienţi” 704 100.000
“Venituri din lucrări executate şi servicii
prestate”
705 40.000
“Venituri din studii şi cercetări”
4427 26.000
“TVA colectată”

Soldarea la sfârşitul lunii a taxei pe valoarea adăugată deductibilă şi colectată

4427 = 4426 26.600
“TVA colectată” “TVA deductibilă”

4424 4426 49.400

“TVA de recuperat” “TVA deductibilă”

Rambursarea taxei pe valoarea adăugată de la bugetul statului conform decontului lunar

512 4424 49.400
“TVA de recuperat” “TVA deductibilă”

4423 4424 49.400

“TVA de plată” “TVA de recuperat”

În cazul în care taxa pe valoarea adăugată de recuperat se compensează cu alte impozite şi

taxe datorate bugetului statului de persoana impozabilă, efectuată de organele fiscale din
oficiu sau, după caz la solicitarea expresă a persoanei impozabile, inregistrarea va fi:
Conturi din grupa 44 4424 49.400
“Bugetul statului, fonduri “TVA de recuperat”

69
 speciale şi conturi asimilate”

Varianta III
În cazul în care agentul economic desfăşoară activităţi care intra în sfera de aplicare a
taxei pe valoarea adăugată şi activităţi scutite, taxa aferentă a aprovizionărilor (taxa
deductibilă) destinate unor operaţiuni impozabile se va deduce funcţie de ponderea
veniturilor impozabile în total venituri –prorata.
În cursul unei luni au loc următoarele operaţiuni:
-aprovizionarea cu mărfuri: cost achiziţie 600.000 lei, taxa pe valoarea adăugată înscrisă
în facturi 114.000lei, adaos comercial calculat şi înregistrat în contabilitate 60.000lei, taxa
pe valoarea adăugată neexigibilă aferentă mărfurilor intrate în gestiune 125.400 lei;
-vânzări de mărfuri cu amănuntul:preţ desfacere cu amănuntul 200.000lei, adaos
comercial aferent mărfurilor livrate 20.000lei, taxa pe valoarea adăugată aferentă
mărfurilor livrate (care cuprind şi operaţiuni scutite: vânzarea de manuale şcolare şi cărţi)
28.739lei
Prorata provizorie pentru anul în curs este de 85%.
Recepţia mărfurilor
% = 401 714.000
“Furnizori”
371 600.000
“Mărfuri”
4426 114.000
“TVA deductibilă”

371 = % 185.400
“Mărfuri”
378 60.000
“Diferenţe de pret la mărfuri”
4428 125.400
“TVA neexigibilă”

Vânzarea mărfurilor
5311 = % 200.000
“Casa în lei”
707 171.261
“Venituri din vânzarea mărfurilor”
4427 125.400
“TVA colectată”

70
Scoaterea din evidenţă a mărfurilor vândute
% = 371 200.000
“Mărfuri”
607 151.261
“Cheltuieli privind mărfurile”

378 20.000
“Diferenţe de pret la mărfuri”
4428 28.739
“TVA neexigibilă”

Înregistrarea taxei pe valoarea adăugată nedeductibilă

635 = 4426 17.100
“Cheltuieli cu alte impozite “TVA deductibilă”
taxe şi vărsăminte asimilate”

Taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor cu drept de deducere=

114.000lei x 85% = 96.900lei
TVA aferentă operaţiunilor fără drept de deducere
114.000lei – 96.900lei = 17.100lei

Capitolul IV
APLICAŢIE INFORMATICĂ PENTRU ACTIVITĂŢILE
DESFĂŞURATE DE SC ALFA SRL RM. VALCEA

4.1.Analiza sistemului existent

71
 SC ALFA SRL este o societate de distribuţie produse agroalimentare. Sistemul
informatic este concentrat pe compartimentul contabilitate datorită volumului mare de
muncă.
Componenta hardware a sistemului informatic este formată din 2 calculatoare
PENTIUM IV şi un calculator PENTIUM III, staţii independente. Componenta software a
sistemului informatic conţine sistemul de operare WINDOWS XP, programe utilitare de
arhivare WINZIP, WINRAR şi o aplicaţie modulară de contabilitate care asigură:
- gestiunea stocurilor,
-calcularea amortizării mijloacelor fixe,
-calcularea salariilor,
-registru de casă
-balanţa de verificare.

4.2.Poziţia domeniului de informatizat şi relaţia acestuia cu alte compartimente

Compartimentul contabilitate este subordonat contabilului şef, care asigură coordonarea

întregii activităţi:
– ţine evidenţa veniturilor pe surse de venituri, detalierea acestora în funcţie de sursa de venit,
conform clasificaţiei veniturilor;
– evidenţa cheltuielilor pe capitole de cheltuieli, iar în cadrul acestora pe subcapitole, precum
şi detalierea cheltuielilor pe articole de cheltuieli;
– întocmeşte toate documentele şi realizează toate activităţile specifice;
– asigură evidenţa contabilă, sintetică şi analitică a mijloacelor fixe, precum şi a materialelor
pe gestiuni şi pe feluri de materiale în scopul păstrării integrităţii patrimoniului unităţii;
– asigură conducerea evidenţei zilnice a registrului de casă şi depunerea documentelor
justificative, în vederea verificării şi înregistrării în evidenţele contabile;
– asigură respectarea normelor şi instrucţiunilor specifice privind operaţiunile de casă;
– participă la efectuarea inventarierii anuale şi întocmeşte inventarul pentru fiecare casier.

Ne propunem să informatizăm calcularea taxei pe valoarea adăugată respectiv decontul

cu privire la taxa pe valoarea adăugată.
Decontul cu privire la taxa pe valoarea adăugată se depune până la data de 25 a lunii
următoare.

72
 4.3.Documente primare
Documente de intrare
Documentele utilizate pentru calcularea TVA sunt:
- jurnalul de vânzări;
- jurnalul de cumpărări.
Documentele contabile înregistrate în aceste jurnale sunt facturile. TVA colectată se
calculează din jurnalul de vânzări. TVA deductibilă se calculează din jurnalul de cumpărări.

Documente de ieşire
După calcularea soldului de plată al TVA se întocmeşte decontul de TVA.

4.4.Proiectarea de ansamblu a sistemului informatic

Această activitate urmăreşte stabilirea informaţiilor ce vor fi preluate din
documentelor primare pentru a satisface cerinţele informaţionale ale sistemului de proiectat.
Respectând principiul abordării globale a proiectării sistemelor informatice procedăm
la descompunerea sistemului informatic în subsisteme componente:
CONDUCERE, APROVIZIONARE, DESFACERE DE MĂRFURI,
FINANCIAR-CONTABILITATE.

CONDUCERE
(Coordonează activitatea
compartimentelor; 73
realizează strategia de
dezvoltarea a firmei )
 DESFACERE
APROVIZIONARE DE MĂRFURI

DOCUMENTE CONTABILE

Facturi FINANCIAR-
de la Facturi către
furnizoriCONTABILITATE clienţi

TAXE ŞI IMPOZITE
PLĂTITE STATULUI
Jurnal vânzări, cumpărari

F.Culegere/ actualizare
tabela

T. TVA

Calcul TVA dedus,

colectat

Calcul decont TVA

SQ. TVA Query

SQ. DECONT TVA

4.5.Schema de ansamblu
Editare
Decont TVA

74
DECONT TVA
 4.6. Proiectarea logică şi fizică a sistemului informatic

Am proiectat modelul conceptual al bazei de date preconizând utilizarea unui SGBD

din categoria celor orientate pe obiecte, în speţă Microsoft ACCESS.

75
 Pentru a proiecta structura logică a tabelelor bazei de date pornim de la lista
informaţiilor de care avem nevoie pentru a elabora situaţiile finale prezentate în schema de
ansamblu.
Dicţionar de atribute necesare pentru a elabora situaţiile finale:

SOLDUL_LUNII_PREC-soldul taxei pe valoarea adăugată aferent lunii precedente.

Valoarea negativă semnifică faptul că nu a fost solicitată rambursarea;
VAL_VÂNZĂRI-valoarea vânzărilor utilizată la calcularea TVA colectată,
din jurnalul de vânzări
VAL_CUM- valoarea vânzărilor utilizată la calcularea TVA deductibilă, din
jurnalul de cumpărări
TVA COLECTAT – se calculează cu formula VAL VÂNZĂRI*19/(19+100)*100
sau VAL VÂNZĂRI*15,966%
TVA_ DEDUS – se calculează cu formula VAL CUMPĂRĂRI*19/100
TVA_ DE_PLATĂ –se calculează diferenţa TVA COLECTAT-TVA DEDUS
Daca TVA colectat este mai mare decât TVA dedus rezultă că diferenţa reprezinta
TVA de plată. Dacă TVA colectat este mai mic decit TVA deductibil rezultă ca diferenţa
reprezintă TVA de recuperat.
DECONT-suma care va fi plătită sau recuperată

4.7.Schema generală a sistemului informatic

F. TVA
76
 T. SQ.
TVA TVA Query

SQ.
DECONT TVA

Report
R_DECONT_TVA

„DECONT TVA”

4.8.Implementarea codului program şi testarea cu date de test

Structura logică a tabelei TVA:

77
 În componenţa bazei de date orientată pe obiecte intră: o tabela, un formular, două
interogări şi un raport.
Formularul se numeşte TVA. Formularul afişează macheta de culegere date. Se
apelează pentru încărcarea datelor din documentele contabile, în tabela TVA.

Interogarea TVA QUERY se utilizează pentru calcularea TVA_COLECTAT şi

TVA_DEDUS

Interogarea DECONT TVA se utilizează pentru calcularea TVA_DE_PLATA şi

DECONT

78
 Raportul afişează în coloana DECONT soldul TVA de plată la sfârşitul lunii mai
2006.

4.9.Instrucţiuni de utilizare

Pentru testarea aplicaţiei am încărcat în baza de date valori reale de la societatea

comercială ALFA srl . Aceasta au fost memorarea în tabela TVA.
Aplicaţia a fost proiectată în SGBD ACCESS. Comanda pentru lansarea în execuţie
este START – MICROSOFT ACCESS
Exploatarea aplicaţiei se realizează după deschiderea bazei de date din meniul
principal FILE – OPEN -TVA.MDB. Sau dublu clic pe TVA.MDB. Accesarea fiecărui obiect
din lista de obiecte a aplicaţiei se face cu mouse-ul. Confirmarea selectării se face atunci cînd
avem acces în zona de lucru a fiecărui obiect. Apelăm formularul pentru încărcare date.
Utilizăm interogările pentru calcul şi vizualizare. Deschidem raportul pentru afişarea soldului
de TVA.

Menu-ul principal al aplicaţiei se deschide din opţiunea Macros, TVA

79
 4.10.Posibilităţi de dezvoltare ulterioară

Aproape fiecare sistem informatic în final este gestionat şi utilizat de către oameni. În
dependenţă de complexitatea sistemului, pentru a fi folosit eficient, integrat uşor în activităţile
societăţii şi să nu devină încă o problemă suplimentară, utilizatorii trebuie instruiţi
corespunzător
Un program complet de instruire include lecţii de instruire la faţa locului, manuale şi
documentaţie tehnică suplimentară (dacă este nevoie). Scopul programului de instruire este ca
să familiarizeze viitorii utilizatori ai sistemului informatic cu interfeţele grafice, să optimizeze
modul de utilizare a sistemului şi administrarea, să le ofere sfaturi şi trucuri de utilizare.
Dintre performanţele prelucrării automate se disting următoarele:
- reducerea volumului de muncă manuală
- îmbunătăţirea calităţii informaţiilor
- scurtarea timpului de răspuns la solicitările clienţilor
Aplicaţia proiectată rezolvă problema legată de calcularea TVA. Soldul obţinut
influenţează acţiunea următoare, virarea sau recuperarea sumei calculate.
O dezvoltare ulterioară ar consta în realizarea jurnalelor de vânzări şi cumpărări
pornind de la documentele contabile primare, facturi şi bonuri fiscale.

Concluzii

80
 Sistemele fiscale , prin cele trei componente ale lor : impozitele , taxele şi contribuţiile ,
mecanismele şi aparatele fiscale oferă posibilităţi de realizare a unor cerinţe de interes
internaţional , european , naţional sau local , ca şi în conducerea activităţii economice şi
sociale .
Prin pârghiile sistemului fiscal se urmăresc măsuri de politică economică , cum ar fi:
creşterea producţiei , stimularea exporturilor sau limitarea importurilor . În funcţie de aceste
obiective economice sunt adoptate facilităţi de ordin fiscal , în sensul încurajării agenţilor
economici .
La infiinţarea Comunităţilor Europene, în urmă, cu câteva decenii, acestea au fost în
primul rând entităţi cu roluri economice. Prin crearea Uniunii Europene şi adoptarea unui
Tratat instituind o Constituţie pentru Europa arhitectura comunitară face un pas mai departe
spre o mai mare integrare economică şi politică.
Pentru a susţine implementarea politicilor europene este nevoie de resurse financiare
proprii ale UE, reflectate într-un buget european.
Numeroasa legislaţie secundară (directive, decizii, regulamente, rapoarte speciale)
adoptată pentru a reglementa realizarea bugetului UE a fost codificată în capitolul 29 intitulat
„Dispoziţii financiare şi bugetare”.
Dispoziţiile bugetare reglementează elaborarea, aprobarea, execuţia şi controlul
bugetului UE.
Dispoziţiile financiare se referă la principiile, metodele şi reglementările utilizate
pentru constituirea, colectarea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare prorii ale UE.
„Impozitarea”este un instrument important al suveranităţii naţionale, deoarece dacă nu
ar avea venituri, guvernele nu ar putea să-şi pună în aplicare politicile în anumite domenii. În
acelaşi timp, ca instrument de reglare economică impozitarea poate fi folosită la influenţarea
consumului, la încurajarea economisirii sau la ajustarea modului de organizare a societăţilor
comerciale.
Politica în domeniul impozitării este esenţială pentru toate statele membre, iar acţiunile
unei ţări pot avea impact nu numai în acea ţară dar şi în ţările învecinate. Din acest motiv în
piaţa unică a UE, statele membre trebuie să coopereze şi să nu întreprindă acţiuni în direcţii
diferite.
Prin introducerea pieţei comune, consumatorii pot să-şi procure bunuri din unul sau mai
multe state membre şi să le aducă în propria ţară fără a mai plăti taxele vamale.
Diferenţele dintre ratele de impozitare ca şi „migrarea” făcută în funcţie de regimul
fiscal au condus la o concurenţă între statele membre în ceea ce priveşte impozitarea. Acest

81
lucru a trebuit analizat din punct de vedere legislativ şi economic, în statele membre şi în UE,
prin examinarea politicilor naţionale şi comunitare şi a tipurilor şi sistemelor de impozitare.
Integrarea în UE, introducerea monedei unice ca şi interacţiunile şi influenţele celor 25
sisteme de impozitare din statele membre necesită o analiză profundă a acestor sisteme şi, pe
cât posibil, o administrare comună.
Nevoile sociale în continuă schimbare, precum şi creşterea mediei de viaţă a populaţiei
din UE, reprezintă proceduri ce depăşesc graniţele naţionale şi chiar pe cele ale UE, astfel că
statele comunitare trebuie să le facă faţă prin luarea unor decizii comune, în care sistemele de
impozitare proprii fiecărui stat să fie armonizate cu aceste decizii astfel încât:
- să asigure că politica impozitării dintr-un stat membru nu are un impact nedorit
asupra altui stat membru;
- să asigure o suveranitate reală cetăţenilor UE şi reprezentanţilor acestora,
suveranitate manifestată prin acţiuni comune ale statelor membre.
Activităţile grupate sub denumirea generică de „Control financiar” se referă la
examinarea modului în care se realizează din punct de vedere financiar obiectivele şi
programele asumate de diferite entităţi publice cu scopul de a preîntâmpina sau a descoperi
eventualele nereguli, erori, deficienţe, de a le remedia şi a le putea evita în viitor. Acest tip de
control se poate realiza atât concomitent cu programele vizate, cât şi posterior finalizării
activităţilor desfăşurate în cadrul acestora.
Opţiunea României pentru o economie de piaţă funcţională implică încă un proces de
schimbări care nu pot fi realizate dintr-o dată . Este nevoie de ample schimbări ale întregului
sistem economic şi social . Astfel sistemul de impozitare , precum şi politica cheltuielilor
publice trebuie să implice participarea tuturor persoanelor fizice şi juridice pentru creşterea
veniturilor statului , asigurând , în acelaşi timp , o politică socială care să stimuleze procesele
de profit şi investiţii atât de necesare .
Prin adoptarea Legii nr. 157/24.05.2005 , Parlamentul României , Guvernul şi
Autoritatea Judecătorească , garantează ducerea la îndeplinire a obligaţiilor României
rezultate din actul aderării şi din prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene
precum şi din celelalte reglemetări comunitare cu caracter obligatoriu , aici regăsindu-se şi
auquis-ul comunitare privind prevederile bugetare , financiare , ale impozitării şi controlului
financiar .

BIBLIOGRAFIE

82
1. G. Ardant, Histoire de l’impôts, livre II, du XVIII-e au XXI-e siècle, Paris
2. Alain Barrere, Politique financière, Librairies, Dallaz, Paris,1958
3. E. B. de Cadillac, Le commerce et le gouvernement dans Oeuvres philosophiques de
Cadillac, II, Paris, P.U.F., 1948
4. Condor Ioan, Drept fiscal şi financiar, Condor Consulting & Taxation, Bucureşti,
2003
5. Corduneanu C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. CODECS, 1998
6. M. Duverger, Finances Publiques, Press Universitaires de France, Paris, 1963
7. Addone Fantini, Politica economica e finanziaria, Sesta edizione, CEDAM – Casa
Edirice, Padova, 1959
8. Milton Friedman, Capitalism şi libertate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995
9. Haiduc Rodica Lăcrămioara, Contribuţia sistemului fiscal la prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005
10. Lăcriţa Grigorie Nicolae, Ciopodea Cristina Mariana , Finanţe Publice şi fiscalitate,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005
11. Leicu Corina, Eliminarea dublei impuneri în relaţiile financiar-comerciale, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1995
12. Millan Mac, A Study in Public Finance, Londra 1947
13. Moşteanu T. şi colectiv, Buget şi trezorerie publică, Ed. Universitară, Bucureşti,
2005
14. Moşteanu T. şi Vasilescu D., Neutralitatea fiscală a impozitării dividendelor, apărut
în revista Tribuna Economică, Nr. 28/2005
15. Moşteanu Tatiana, coordonator, Politici fiscale şi bugetare europene, Editura
Universitară, 2005
16. P. D. Samuelson, L’Economique, tome I, Librairie Armand Colin, Paris, 1977
17. Adam Smith, Avuţia Naţiunii, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei, vol. II, Editura
Academiei R.P.R., Bucureşti, 1965
18. John Stuart Mill, Collected Works, University of Toronto Press, Toronto, 1963
19. Şaguna Dan Drosu, Drept financiar şi fiscal, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1994
20. Timbergen Jan, Restructurarea ordinii internaţionale, Editura Politică, Bucureşti,
1998
21. Ţâţu L., Şerbănescu C., Ştefan D., Cataramă D., Nica A., Fiscalitate de la lege la
practică, Ediţia a II-a, Ed. All Beck, 2005
22. Văcărel I., sistemul impozitelor şi taxelor în UE, Academia Română, 2000

83
23. Văcărel Iulian, coordonator, Finanţe Publice, Editura didactică şi pedagocică
Bucureşti, 2003
24. Vintilă Georgeta, Fiscalitate: metode şi tehnici fiscale, Editura Economică,
Bucureşti, 2005
25. Trană Dan Mircea, Proiectarea sistemelor informatice, Rm. Vâlcea, 2005
26. Directiva 77/388/CEE din 17 mai 1977 în materie de armonizare a statelor membre
în ceea ce priveşte taxele asupra cifrei de afaceri
27. Directiva 90/434/CEE privind un sistem comun de impozitare aplicabil fuziunilor,
scindărilor cesionării de active şi schimburilor de acţiuni între companii aparţinând
diferitelor state membre ale UE
28. Directiva 90/435/CEE privind un sistem comun de impozitare aplicabil societăţilor-
mamă şi filialelor
29. Directiva 91/680/CEE din 16 decembrie 1991 ce priveşte completările legislative
privind sistemul comun al TVA
30. Directiva 92/111/CEE din 14 decembrie 1992, ce priveşte măsuri de simplificare a
legislaţiei în domeniul TVA
31. Directiva 92/12/CEE privind regimul general, al deţinerii, circulaţiei şi controlului
produselor supuse accizelor
32. Directiva 92/83/CEE privind armonizarea structurii accizelor asupra alcoolului şi
băuturilor alcoolice
33. Directiva 2001/115/CE privind facturarea în UE
34. Directiva 2001/86/CE privind statutul Societăţii Europene
35. Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunita al taxării produselor
energetice şi electricităţii
36. Directiva 2003/49/CE privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţii de
dobânzi dividende între societăţi afiliate aparţinând unor state membre diferite
37. Directiva 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din dobânzi
38. Decizia 888/98/CE privind stabilirea programului Fiscalis 1998-2002
39. Decizia 98/467/CE privind implementarea provizorie a programului fiscalis 1998-
2002
40. Decizia 2235/2002/CE privind de adoptarea a programului Fiscalis 2003-2007
41. Convenţia 90/436/CEE de eliminare a dublei impuneri relativ la ajustările
profiturilor societăţilor afiliate
42. COM (2000) 348 vizând ameliorarea funcţionării sistemului taxei pe valoarea
adăugată în Uniunea Europeană

84
43. COM (2003) 614 vizând bilanţul realizărilor în domeniul TVA la perioada 2000-
2003
44. COM (2003) 0678 privind Raportul Comisiei Parlamentului European şi Consiliului
asupra punerii în practică a programului Fiscalis 1998-2002
45. COM (2003) 613 privind propunerea de modificare a Directivei 90/434/CEE
46. COM (2003) 810 Impozitarea dividendelor în piaţa comună
47. COM (2005) 728 privind introducerea măsurilor de cooperare administrativă în
contextul ghişeului unic şi procedurii de rambursare în domeniul TVA
48. COM (2005) 297 privind lucrările forumului comun al UE privind preţurile de
transfer în domeniul impozitării companiilor în perioada octombrie 2002 –
decembrie 2003 şi privind propunerea unui cod de Conduită pentru implementarea
efectivă a convenţiei de Arbitraj
49. Regulamentul Consiliului nr. 2157/2001 privind statutul Societăţii Europene
50. Regulamentul Consiliului nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 privind Regulamentul
financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene
51. Regulamentul Consiliului nr. 1798/2003 privind cooperarea administrativă în
domeniul TVA
52. Direcţia generală fiscalitate şi unitate vamaşă DOC/2008/2005 – Cotele TVA
aplicate în statele membre – 1 septembrie 2005
53. European Commission, Directorate General Taxation and Custom Union Tax Policy
Excise Duty Tables, REF 1020, ianuarie 2005
54. European Commission, Structures of Taxation Systems in the European Union,
2005
55. Tratatul de constituire a comunităţii Europene
56. Hotărâre a Guvernului României pentru aprobarea planului de acţiune al
Programului guvernamental pe anul 2000 şi pe perioada 2001-2005, nr. 456 din 9
mai 2001, M O, partea I, nr. 267 din 23 mai 2001
57. European Commission, 2001/DE/307, Descriptive Report on the simplification and
modernisation of VAT obligations for the European Commission
58. Legea 571/2003 Codul Fiscal publicată în Monitorul Oficial nr. 927/23 decembrie
2003 cu modificările şi completările ulterioare
59. Centrul de resurse juridice, Dispoziţii financiare şi bugetare, Impozitare, Centrul
financiar, Pipera, Dacris, 2005

85
60. XXX Legea nr. 157/24 mai 2005 (M O, Partea I, nr. 465/1 iunie 2005) pentru
ratificarea Tratatului dintre Republica Bulgaria şi România cu statele membre ale
Uniunii Europene, semnat de România la Luxemburg, la 25 aprilie 2005
61. www.mie.ro
62. www.europa.eu.int
63. www.oecd.org
64. www.infoeuropa.ro

86