Suport de curs Liceul Teologic Ortodox

Noul Testament „Sf. Antim Ivireanul” Timișoara

EVANGHELIA DUPĂ LUCA

AUTORUL SCRIERII

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a născut în Antiohia Siriei, oraș zidit pe la anul 300
î. Hr., de Seleucus Nicator, în amintirea tatălui său Antiohus. Sfântul Apostol și Evanghelist
Luca s-a născut într-o familie păgână, dar a căpătat o educație polivalentă.

Înainte de a primi sfântul botez, a fost prozelit iudeu (proaspăt convertit la iudaism), lucru
care reiese și din mulțimea cunoștințelor sale despre obiceiurile iudaice. Cunoștea limba greacă,
ebraică, egipteană și latină. În tinerețe a studiat filozofia, medicina și arta. A învăţat meşteşugul
vindecării de boli, devenind un medic priceput. De asemenea, a fost și pictor iscusit, devenind
patronul iconografiei creştine. A pictat primele icoane ale Maicii Domnului, purtând în braţe pe
Hristos şi prima icoană a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Nu în ultimul rând, Luca poseda și
cunoștințe temeinice de filosofie.

Împreună cu Sfântul Apostol Cleopa, el L-a văzut pe Domnul înviat pe drumul către
Emaus (cf. Luca 24). După Pogorârea Sfântului Duh, Luca s-a întors la Antiohia Siriei şi l-a
ajutat pe Pavel să vestească Evanghelia Domnului. Curând, el a devenit „doctorul iubit” al
apostolului [în finalul Epistolei către Coloseni, este scris: „Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel
iubit” (Col 4, 14)] şi cel care l-a urmat în două din călătoriile sale [în a doua călătorie misionară
(49-52) din Troa până în Filipi (Faptele Ap. 16, 11-12); și în a treia călătorie (53-58) din Ahaia în
Asia Mică (Faptele Ap. 20, 1-16)], stându-i aproape Apostolului Pavel. Chiar în timpul celor doi
ani de întemnițare a acestuia în Cezareea Palestinei, Luca era cu el, iar când Pavel a fost trimis la
Roma să fie judecat, a călătorit împreună și a rămas cu el (Faptele Ap. 27, 1-31). În a doua
Epistolă către Timotei, Sfântul Apostol Pavel precizează: „Numai Luca este cu mine” (II Tim 4,
11). Aceste citate ne confirmă faptul că Sfântul Luca nu a fost doar un însoțitor pentru Sfântul
Apostol Pavel, ci un ajutor de nădejde. În momentul în care a rămas singur slujitor împreună
cu Apostolul Neamurilor, el nu l-a părăsit pe acesta și nu a plecat într-o misiune separată.

În întreaga perioadă cât i-a stat aproape Apostolului Pavel, el lua însemnări despre
învăţăturile Mântuitorului. Peste ani, aceste însemnări aveau să fie cuprinse în două cărţi ale
Noului Testament: „Evanghelia” şi „ Faptele Apostolilor”, ambele extrem de importante pentru
cunoaşterea adevărului dumnezeiesc şi a istoriei Bisericii Creştine.

Locurile în care a propovăduit Sfântul Apostol și Evanghelist Luca au cuprins un teritoriu

destul de vast. Fiind un bun cunoscător al limbii grecești, a ales să facă misiune atât la Roma, cât
și în Grecia și Egipt. Cetățile Tebaida de Sus și Lidia au fost doar două dintre locurile
propovăduirii sale.

1
Suport de curs Liceul Teologic Ortodox
Noul Testament „Sf. Antim Ivireanul” Timișoara

La bătrânețe merge să propovăduiască la Teba în Egiptul de Sus - după Simeon

Metafrastul, dar aceasta pare mai degrabă o confuzie cu orașul Theba din Boetia, în Grecia, unde
se află mormântul Apostolului. Aici, la vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți îl prind și îl torturează
pentru credința în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin.

În ceea ce privește sfârșitul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, acesta și-a încununat
propovăduirea prin mucenicie, lucru arătat și de martirologiul african din secolul al V-lea, unde i
se dă numele de mucenic și că martiriul s-a întâmplat în Peloponez, care făcea parte din
provincia romană Ahaia, care cuprindea aproape întreaga Grecie de azi.

ETIMOLOGIA ȘI SEMNIFICAȚIA NUMELUI

LUCA - este o prescurtare de la numele Lucanus, Lucianus sau Lucilius. Acesta este un
nume de origine greacă, întâlnit sub forma „Lucius”. Substantivul latin „lux, lucis” semnifică
lumina. Acest nume era atribuit de către romani copiilor născuți ziua, la răsăritul soarelui, și era
foarte popular în Imperiu. Provenind de la verbul „lucere”, care înseamna „a lumina”, numele are
origini mai vechi, „lussein” însemnând la vechii greci „a vedea”. În oricare dintre variante,
„Lucian” este asociat cu noțiunea de lumina, la fel ca femininul „Lucia” sau numele sinonim
„Luca”.

DESTINATARUL EVANGHELIEI

Atât Evanghelia, cât şi Faptele Apostolilor îi sunt destinate lui Teofil, care se traduce prin
iubitorul de Dumnezeu şi poate desemna fie numele real al unei persoane, fie pseudonimul unui
creştin. Unii consideră că Teofil era un pseudonim menit să ascundă identitatea unui creştin ce
ocupa o funcţie înaltă.

Adresarea cu calificativul „prea puternice“, „preaales” (în greceste: kratiste), care ar

putea fi redat mai exact prin „excellentissime“, „illustrissime“) arată că Teofil era, desigur, un
patrician si, probabil, un înalt dregator din societatea romană. Nu putem sti daca Teofil era
botezat. Sigur este însa ca fusese catehizat, Sf. Luca urmarind, prin Evanghelia sa, sa-l
încredinteze de temeinicia învataturii crestine pe care el o primise deja (1, 4). Al doilea volum al
operei lucanice, cartea Faptele Apostolilor va fi dedicata aceluiasi Teofil. În Fapte 1, 1 însa, Sf.
Luca îi spune simplu „Teofile“, deci i se adreseaza ca unui frate; probabil ca între timp Teofil
devenise crestin

Anumite presupuneri îl identifică pe Teofil cu Titus Flavius Clemens, vărul împăratului

Domiţian. Soţia sa Domitilla a fost o creştină, iar el însuşi avea să intre în dizgraţia împăratului şi
să fie executat sub acuzaţia de „ateism”. Romanii foloseau termenul de atei pentru creştini,
deoarece aceştia nu se închinau zeităţilor lor păgâne.

Un alt aspect asupra căruia cercetarea modernă se opreşte în mod deosebit este relaţia
acestui Teofil cu creştinismul. Era o persoană necredincioasă (caz în care scrierile au un scop
evanghelistic) sau un credincios proaspăt convertit care avea nevoie de fortificare spirituală.

2
Suport de curs Liceul Teologic Ortodox
Noul Testament „Sf. Antim Ivireanul” Timișoara

După alți cercetători, termenul de „preaales” nu era limitat la oficialităţile romane şi de

aceea este imposibil de stabilit cu precizie identitatea destinatarului cărţilor lui Luca.

În orice caz, Teofil nu este singurul destinatar al scrierilor Sf. Luca. Acest personaj de
rang înalt este pomenit în prolog nu atât ca destinatar, cât ca cel ce avea sa patroneze scrierea ce-
i fusese dedicata si, cu mijloacele de care dispunea, sa asigure difuzarea ei (un astfel de rol a
jucat, de pilda, bogatul patrician Mecena pentru opera poetului latin Virgiliu).

Un studiu atent al Evangheliei a treia ne arata ca destinatarii ei erau crestini proveniti

dintre pagâni. Sf. Luca evita subiectele specific iudaice sau lasa la o parte anumite detalii care nu
puteau fi întelese de cititorii sai neiudei.

LOCUL ȘI TIMPUL SCRIERII

Locul de unde a fost scrisă Evanghelia a fost Roma. Aceasta o deducem din faptul că este
dedicată lui Teofil, „preaputernicul” din Roma.

Data scrierii Evangheliei trebuie situata în anii 62-63. Caci ea n-a putut fi scrisa înainte
de Evanghelia de la Marcu, pe care Sf. Luca a folosit-o ca unul din principalele sale izvoare. Dar
nici dupa Faptele Apostolilor, al doilea „cuvânt“ al operei lucanice, care a fost scrisa în anul 63,
deoarece se opreste cu istorisirea la momentul când Sf. Pavel se afla deja de doi ani la Roma,
asteptând judecata Cezarului (Fapte 28, 30).

LIMBA ȘI STILUL EVANGHELIEI

Evanghelia a treia este scrisa într-o limba greaca mult mai buna decât a celorlalte
Evanghelii; se vede ca Sf. Luca scrie în limba sa materna, iar nu ca ceilalti evanghelisti care
gândeau în aramaica si scriau în greceste. În privinta frumusetii limbii, opera Sf. Luca ocupa
locul al doilea între scrierile Noului Testament, pe locul întâi aflându-se Epistola catre Evrei. Din
compararea textelor lucanice cu paralelele din Marcu, se vede cum Sf. Luca, în general, a
îmbunatatit limba, folosind expresii mai exacte si lasând deoparte cuvintele si modurile de
exprimare straine (aramaice).

O trasatura interesanta a stilului lucanic este aceea ca el tine sa încheie subiectul tratat
înainte de a trece la altul. Daca nu tinem seama de acest lucru, vom interpreta gresit unele date
din Evanghelie. Astfel, Sf. Luca scrie ca Fecioara Maria a ramas la Elisabeta trei luni si apoi s-a
înapoiat la casa sa (1, 56); iar apoi continua, istorisind nasterea Sf. Ioan Botezatorul. Aceasta nu
înseamna ca Sf. Fecioara a plecat de la Elisabeta înainte ca acesta sa nasca; numai ca autorul,
urmând metodei sale, n-a trecut la subiectul urmator înainte de a încheia istorisirea vizitei facute
de Maica Domnului rudeniei sale. Un alt exemplu: în cap. 3, Sf. Luca prezinta predica Sf. Ioan
Botezatorul si încheie spunând ca Irod l-a aruncat pe acesta în temnita (3, 19- 20); si numai dupa
aceea istoriseste botezarea lui Iisus, care, în realitate a avut loc înainte de întemnitarea lui Ioan.

3
Suport de curs Liceul Teologic Ortodox
Noul Testament „Sf. Antim Ivireanul” Timișoara

SCOPUL

Scopul Evangheliei este mai larg, căci prin Teofil, se adresează tuturor creștinilor,
proveniți dintre păgâni, arătând că Hristos a venit pentru mântuirea întregii lumi; religia creștină
fiind o religie universală. De aceea, genealogia Mântuitorului scrisă de el, nu se oprește la
Avraam, strămoșul poporului evreu, ca la Matei, ci urcă până la Adam , din care se trage tot
neamul omenesc. Dreptul Simeon spune în Evanghelie că mântuirea ce o va aduce Pruncul Iisus
este „gătită tuturor popoarelor” (2, 31).

SPECIFICITATEA EVANGHELIEI DUPĂ LUCA

Evanghelia după Luca este cea mai lungă dintre evanghelii (daca tinem seama de
numarul de versete și de cuvinte. Caci, desi Evanghelia de la Luca are numai 24 capitole, totusi,
cu cele 1.151 versete si 19.414 cuvinte (în originalul grecesc) pe care le cuprinde, este mai mare
decât Evanghelia de la Matei care, desi are 28 capitole, cuprinde numai 1.071 versete si 18.299
cuvinte).
Evanghelistul Luca este singurul care a scris:

‣ despre împrejurările nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cuvântul Arhanghelului Gavriil

cu privire la nașterea Sfântului Ioan (Luca 1, 5-25, 67-80);
‣ despre faptul că Maica Domnului a mers la Elisabeta după Buna Vestire (Luca 1, 26-28);
‣ despre episodul când Mântuitorul Iisus Hristos, la vârsta de 12 ani, era la templu și
predica cuvântul lui Dumnezeu (Luca 2,42-50);
‣ pildele: samarineanul milostiv (Luca 10:30-37), Fiul risipitor (Luca 15:11-32), Bogatul
nemilostiv şi săracul Lazăr (Luca 16:19-31); pilda celor zece leproşi (Luca 17:11-19);
‣ despre faptul că Iisus a vărsat sânge în Grădina Ghetsimani şi că un înger I-a slujit (Luca
22:42-44):
‣ despre momentul în care Domnul înviat a mers împreună cu Luca și Cleopa pe drumul
către Emaus (Luca 24:13-32).

Evanghelia după Luca începe şi se termină la templu, aceasta arată, într-un fel,
importanţa templului, ca loc principal în care Dumnezeu le vorbeşte oamenilor (Luca
1:9; 24:53). De aceea are Sf. Luca drept simbol în iconografia crestina un vitel, care era, prin
excelenta, animalul de jertfa la templul iudaic.

Pe lângă aceste particularități, Evanghelia mai are și următoarele particularități:

4
Suport de curs Liceul Teologic Ortodox
Noul Testament „Sf. Antim Ivireanul” Timișoara

CARACTERISTICI ALE EVANGHELIEI

A. Evidențierea rolului femeilor și accentuarea virtuților feminine

Printre subiectele dragi Sf. Luca se numără și cel ce privește viata familială (în special a
lui Iisus) si, legat de acesta, locul mai important pe care-l ocupa femeile în paginile Evangheliei a
treia (ca, de altfel, si în Faptele Apostolilor).

Apar în Evanghelia sa surprinzator de multe femei. În afară de naraţiunile ce însoţesc

scena naşterii Domnului (vestirea naşterii lui Ioan, vestirea naşterii lui Iisus, întâlnirea cu
Elisabeta), Luca mai scrie pasaje ca 7, 11-17 (văduva din Nain); 8, 1-3 (femeile slujitoare); 10,
38-42 (Marta şi Maria); 13, 16 (vindecarea femeii gârbove), pacatoasa din casa lui Simon
fariseul; apoi femeile pe care le-a vindecat Iisus, „Maria, numita Magdalena, din care iesisera
sapte demoni, si Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, si Suzana si multe altele care le
slujeau din avutul lor“ (8, 2-3), femeile din Ierusalim pe drumul Crucii; femeile din Galileea
aflate lânga Crucea Mântuitorului; si, în sfârsit, primele vestitoare ale Învierii, Maria Magdalena,
Ioana si Maria, mama lui Iacov. Pasajele despre Ana care vine în Templu; Marta şi Maria, la care
Iisus găseşte găzduire, se găsesc doar în Evanghelia după Luca.

Între toate aceste femei, se distinge – atât în Evanghelia a treia, cât si în Faptele
Apostolilor – Sf. Fecioara Maria. Mai ales prin „Evanghelia copilariei“ (cap. 1-2), dar si prin
alte texte (de pilda, Fapte 1, 14), Sf. Luca ofera temeiurile cele mai sigure si mai clare pentru
cinstirea ce se cuvine Nascatoarei de Dumnezeu.

B. Evidențierea caracterului universal al Evangheliei

 din punct de vedere social: Luca subliniază relaţia Domnului cu săracii şi bogaţii (6, 20-
25; 12, 16-21; 14, 12-15; 16, 13; 18, 25). O temă predilectă pentru Sf Luca este cea a
milei dumnezeiesti, a nemarginitei bunatati a lui Dumnezeu, care neaga orice
discriminare. În paginile Evangheliei a treia vedem cum Mântuitorul Hristos descopera
lumii un Dumnezeu cu totul altul decât cel pe care-l înfatisa învatatura îngusta si
exclusivista a iudaismului oficial. E destul sa amintim istorisirile despre femeia
pacatoasa, despre Zacheu, despre tâlharul pocait, sau pildele cu Samarineanul milostiv,
cu Vamesul si Fariseul, cu Fiul risipitor. Numai Sf. Luca retine aceste trasaturi, meritând
gloriosul apelativ pe care i l-a decernat Dante (De monarchia, I, 16): Scriba
mansuetudinis Christi (scriitorul bunatatii lui Hristos).

 Dar bunatatea dumnezeiasca se revarsa nu numai asupra pacatosilor, vamesilor,

samaritenilor, pagânilor, din care Mântuitorul face candidati la Împaratia cerurilor. Sf.
Luca manifesta o evidenta preferinta pentru cei saraci, pentru oamenii simpli, curati cu
inima, detasati de cele lumesti. Aceasta este o a doua tema predilecta a sa, care se vede,
de pilda, de la forma Fericirilor din Evanghelia sa (6, 20-21. 24-25) pâna la modul în
care-i prezinta pe bogati si primejdia pe care o reprezinta bogatia (12, 13-21; 14, 33; 16,

5
Suport de curs Liceul Teologic Ortodox
Noul Testament „Sf. Antim Ivireanul” Timișoara

9.11.19-31; 18, 22). Sf. Luca este evanghelistul saracilor, care ni-L înfatiseaza pe
Mântuitorul mereu aplecat asupra mizeriei si suferintei omenesti. Viata lui Iisus se
desfasoara alaturi de cei saraci. Chiar de la nasterea Sa, vin sa i se închine niste pastori
saraci (Sf. Luca nu ne spune nimic despre magi). Sf. Fecioara si dreptul Iosif aduc la
templu ofranda celor saraci (2, 24). Mai târziu, Iisus va putea zice: „Vulpile au vizuini si
pasarile cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde sa-Si plece capul“ (9, 58).

 din punct de vedere soteriologic: Luca prezintă mântuirea adusă de Iisus fără nicio
diferenţă de ordin rasial. Pilda samariteanului milos (10, 25-37) şi prezentarea favorabilă
a samariteanului lepros care se întoarce recunoscător, mulţumindu-i (17,11-19) sunt
mărturii în acest sens.

 Tot pentru a nu anula caracterul universal, Sf. Luca omite sau atenueaza:
‣ tot ceea ce ar fi putut sa-i șocheze pe cititori. Asa sunt unele cuvinte ale lui
Iisus care ar fi putut fi interpretate gresit ca: „Iar despre ziua aceea si
despre ceasul acela nimeni nu stie, nici îngerii din cer, nici Fiul...“ (Mc 13,
32); „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?“ (Mc 15,
34).
‣ tot ceea ce ar fi putut trezi îndoiala asupra atotputerniciei Mântuitorului (a
se compara Mc 6, 5-6 („Și n-a putut acolo să facă nicio minune, decât că, punându-Și
mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și se mira de necredința lor”) cu Lc 4, 25-30 („Și
le-a zis: Adevărat zic vouă că niciun prooroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că
multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul 3 ani și 6 luni..și la nici una
dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă”); Mc 1, 34 („Și a
tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și demoni mulți a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa
să vorbească, pentru că-L știau că El este Hristos”) cu Lc 4, 40-41 („Dar apunând soarele, toți
câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi
făcea sănătoși. Din mulți ieșeau și demoni, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Dar El
certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că știau că El este Hristosul”); Mc 1, 45 („Iar El
ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai
putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de
pretutindeni”) cu Lc 5, 15-16 („Dar și mai mult străbătea vorba despre El și mulțimi multe
se adunau, ca să asculte și să se vindece de bolile lor. Iar El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga” ).
‣ Sf. Luca suprimă sau modifică unele detalii în care apostolii se prezinta
într-o lumina mai putin favorabila. Astfel, nu gasim în Evanghelia a treia
textele din Mc 4, 13 („Și le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate
pildele”?); 8, 21 (Și le zicea: Tot nu pricepeţi?); 9, 10 („Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se
între ei: Ce înseamnă a învia din morţi”?); 9, 28-29 („Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-
au întrebat de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu
nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post”); 9, 33-34 („Și au venit în Capernaum.
Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se
întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare”); modificari opereaza în textele
urmatoare: Mc 4, 38-40 (episodul cu furtuna pe mare, când le spune ucenicilor Pentru ce
sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?) (Lc 8, 24-25 - Și le-a zis: Unde este
credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este Acesta, că

6
Suport de curs Liceul Teologic Ortodox
Noul Testament „Sf. Antim Ivireanul” Timișoara

porunceşte şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă?); Mc 10, 24-26 (Iar ucenicii erau uimiţi de
cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în
bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului,
decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către
alţii: Şi cine poate să se mântuiască?) (Lc 18, 25-26 - Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să
se mântuiască?); Mc 14, 27-31: „Şi le-a zis Iisus: Toţi vă veţi sminti, că scris este: "Bate-voi
păstorul şi se vor risipi oile". (Lc 22, 31-34 – „Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana
v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu...”).

Aceste omisiuni, atenuari si modificari sunt de înțeles dacă avem în vedere faptul că, Sf.
Luca se adresează unor cititori dintre pagâni, mai ales greci; el, cunoscând înclinatia acestora
spre criticism, voia sa evite orice întelegere gresita a unor cuvinte sau momente evanghelice.

C. Accentul pus pe rugăciune

Luca îl surprinde pe Domnul în mai multe momente de rugăciune: la botezul Său (3, 21:
„Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul”), după ce a vindecat un
lepros (5, 16: „Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga”), înainte de a-i chema pe cei doisprezece (6, 12:
„Şi în zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu” ), pe muntele
schimbării la faţă (9, 28: „Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit
pe munte ca să Se roage”), pe cruce (23, 34: „Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”) şi chiar înainte
de moarte (23, 46: „Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând,
Şi-a dat duhul”).

D. Accentul pus pe Persoana și lucrarea Duhului Sfânt

Evanghelia după Luca este o evanghelie a Duhului Sfânt. Spre deosebire de ceilalţi
evanghelişti, Luca subliniază rolul Duhului Sfânt în activitatea Domnului Iisus. Astfel,
concepţia/zămislirea lui Iisus în pântecele Mariei este prin Duhul (1, 35). Ioan Botezătorul şi
părinţii lui sunt umpluţi cu Duhul Sfânt (1, 15, 41, 67), la fel şi Simeon (2, 25–35). Înainte ca
Domnul să-Şi înceapă activitatea, Ioan îl prezintă ca pe Cel care va boteza cu Duhul Sfânt (3,
16). Iisus îşi începe lucrarea „plin de puterea Duhului” (4, 1, 14, 18; 10, 21) şi le promite şi
ucenicilor ajutorul Duhului Sfânt (12, 12). Domnul se bucură în Duhul înainte de a se ruga (10,
21-22: „El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului...” ). Se
întoarce în Galileea „plin de puterea Duhului” (4, 14), iar la Nazareth îşi începe predica cu
cuvintele: „Duhul Domnului este peste Mine” (4, 18).