PASTORATIA COPIILOR SI A TINERILOR

Introducere
În conformitate cu practica Bisericii, copiii şi tinerii reprezintă un sector privilegiat al pastoraţiei
oricărei comunităţi parohiale, fiind necesare dezvoltarea unor mijloace specifice de abordare şi de
lucru proprii fiecărei vârste. Educaţia sau formarea umană şi creştină, a copiilor, a adolescenţilor şi a
tinerilor constitue prioritatăţi pastorale. Activitatea pastorală trebuie să găsească drumul şi metoda cea
mai adaptată zilelor noastre, pentru a fi aproape de copii şi tineri, sau pentru a-i apropia, în cazul în
care s-au îndepărtat de Biserică.
Biserica trebuie să conştientizeze mai mult datoria de a se apropia în mod deosebit şi într-un mod
specific de copii şi de tineri, oferindu-le un statut propriu în ansamblul activităţii pastorale.
În acelaşi timp, preocuparea pentru formarea copiilor şi a tinerilor nu trebuie ruptă şi izolată de grija
pastorală datorată întregului popor al lui Dumnezeu în domeniul evanghelizării şi al catehezei, al
Liturghiei şi al Tainelor, al comuniunii şi al carităţii. Copiii şi tinerii aparţin unei comunităţi, iar
educaţia lor trebuie să-i conducă la o integrare armonioasă în slujba acestei comunităţi.
Copiii şi tinerii devin un subiect special al pastoraţiei, nu prin separarea de restul comunităţii, ci
prin integrarea, într-un mod propriu, în sânul ei. Nu este vorba despre un alt fel de pastoraţie, ci de un
mod propriu de a-i face părtaşi la unica grijă a Bisericii de a-i conduce pe toţi oamenii la mântuire.

(Istoric =====)

3. Pastoraţia tinerilor şi a copiilor după 1989

Schimbările provocate de aşa-zisa Revoluţie din decembrie 1989 au deschis porţile unei activităţi de
amploare a tinerilor şi a copiilor în Patriarhia Romana. Ca semn al "credinţei că „Biserica are multe de
spus tinerilor şi tinerii au multe de spus Bisericii", mulţi tineri se asociază, devenind modele de viaţă
creştină pentru ceilalţi, dorind să aplice în viaţa de fiecare zi cuvintele Sfintei Scripturi. La rândul lor,
copiii şi adulţii fac acelaşi lucru. Astfel, îşi fac apariţia mai multe asociaţii, prin intermediul cărora tinerii
şi copiii, în vederea edificării poporului lui Dumnezeu, îşi pot pune mai uşor în valoare talanţii primiţi.
Preocuparea Bisericii pentru generaţia tânără se îndreaptă pre toţi tinerii si copiii de astăzi, în dorinţa
de a deveni ceea ce Iisus a fost pentru ei: Mântuitorul cel bun şi un bun prieten. Pastoraţia tinerei generaţii
nu se limitează numai la orele de cateheză, ci se realizează printr-o gamă foarte largă de activităţi şi
iniţiative prin care se oferă o formare integrală de om şi de creştin bun.
De la spaţiul special acordat în viaţa efectivă a Bisericii (Liturghii, ore de rugăciune, cateheze proprii,
zile de reculegere, tabere creştine naţionale şi internaţionale) la diferitele forme de implicare creştină a
tinerilor şi copiilor în viaţa socială (acţiuni caritative, spectacole, reviste, activităţi distractive), pastoraţia
tinerilor şi a copiilor încearcă să transforme Biserica dintr-o instituţie rigidă într-un mediu existenţial
pentru aceste generaţii.
Pe de altă parte, prezenţa în pastoraţie a tot mai mulţi preoţi tineri, implicarea diferitelor ordine
religioase specializate în pastoraţia tinerilor şi a copiilor precum şi posibilitatea de a cunoaşte cum se
lucrează în alte dieceze şi de a face schimburi de experienţă, reprezintă un izvor de reînnoire şi de
îmbunătăţire continuă a modului în care Biserica locală de Iaşi se ocupă de generaţia tânără de astăzi.

A. Cine sunt copiii şi tinerii pentru Biserică

Copiii —preferaţii Domnului

 Tratând despre datoria Bisericii de a se ocupa şi de a se îngriji în mod special de copii, nu putem să nu
începem cu unele referinţe la exemplul şi la atitudinea lui Iisus faţă de aceştia, prietenul celor „mai mici"
dintre fraţii săi.
în primul rând, amintim că şi Iisus a fost copil, copilăria sa fiind sintetizată în acele câteva cuvinte pe
care sfântul Luca ni le prezintă, care sunt, probabil, o confidenţă din partea Măriei: „Copilul creştea si se
întărea, plin de înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu era asupra lui (...) Apoi coborî cu ei, se înapoie la
Nazaret şi le era supus. Mama lui păstra toate acestea în inima ei. Iisus creştea în înţelepciune, statură şi
har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,40.51-52).
în al doilea rând, subliniem atenţia deosebită a lui Iisus faţă de copii. Copiii sunt preferaţii Domnului
(cf. Mc 10,16), sunt simbolul disciplinei autentice (cf. Mt 19,14). Cerul este promis tuturor celor care, ca
şi ei, curaţi şi bogaţi în bunătate, se încredinţează Tatălui. Numai aceştia îl pot găsi pe Dumnezeu Tatăl şi
pot deveni, datorită harului lui Isus, fii ai lui Dumnezeu. Cine va provoca pierderea unuia din cei mici ai
săi, care cred în el, săvârşeşte un delict grav şi mai bine i-ar fi aceluia „să-şi lege o piatră de moară de gât
şi să se arunce în mare" (Mt 18,6). Se ştie foarte bine ceea ce Iisus spunea şi făcea pentru copii: îi binecu-
vânta, îi lua în braţe, îi apăra, voia ca să fie feriţi de scandal, îi propunea ca model sau simbol al
apartenenţei la împărăţia lui Dumnezeu (cf.Mf 18,1-10; 19,13-15; Mc 9,35-36; 10,13-16; Lc 9,46-48;
18,15-17).
Această iubire a lui Iisus faţă de copii nu putea să nu treacă şi în inima Bisericii. Biserica trebuie să
vadă în copii partea cea mai delicată a turmei care i-a fost încredinţată, trebuie să vadă în ei terenul fertil
al Bisericii, atât al celei de azi, dar mai ales al celei de mâine. Prin urmare, pastoraţia copiilor trebuie să
fie unul din sectoarele principale ale activităţii sale.

Copiii în lumea de azi

Într-un context socio-cultural, în continuă transformare, situaţia copiilor este şi ea foarte diferită.
Astfel, este în mod evident diferită situaţia copiilor de la oraş de cea a copiilor de la sate care au rădăcini
culturale şi ambiente de viaţă diferite. Totuşi, în ciuda diferenţelor, putem descoperi şi sublinia în
continuare anumite elemente de convergenţă care caracterizează vârsta copilăriei, vârstă care ţine, după
părerea celor mai mulţi, până la 12 ani.
Copilăria este o stare de Tranziţie, de formare a identităţii personale. Este vârsta în care de la un
comportament egocentric se trece, treptat, la atitudini de deschidere faţă de cei din jur. In mod gradual,
copiii descoperă în afară de părinţi şi alte modele în societate, ies de sub influenţa familiei pentru a stabili
noi relaţii cu cei de aceeaşi vârstă, cu educatori, cu cei din cadrul şcolii. Astfel, copiii fac trecerea de la
modelele de mare importanţă oferite de părinţi, la cele propuse deTcătre educatori şi de către colegii :
O altă problemă este faptul că cei mai mulţi copii petrec cele mai multe ore din zi în faţa televizorului,
fără a fi ajutaţi să controleze informaţiile pe care le primesc. Astfel, încă din primii ani de viaţă, îşi însu-
şesc limbajul imaginii, al mijloacelor de comunicare în masă, fără a mai fi in stare sa acorde aceeaşi atenţie
şi discursului oral. Imaginea devine adesea adevăratul şi unicul mijloc de cunoaştere, canalul prin care, în
cele mai multe cazuri, li se descoperă pentru prima dată ceea ce oamenii spun despre Dumnezeu, despre
istoria religioasă a omenirii şi despre evenimentele din Biserică. în felul acesta, copiii sunt stimulaţi să
pună întrebări referitoare la sensul vieţii, al morţii, al omului, al lumii şi să relativizeze opiniile, atât de
numeroase şi, în acelaşi timp, atât de contradictorii, care îi „bombardează" în fiecare zi. însăşi credinţa lor
este în pericol în acest climat al pluralismului de idei şi de comportări , ea putând fi considerată ca una
dintre atâtea alte opinii care poate fi relativizată ca şi celelalte.
Instituţia de bază, familia, suferă o serie de mutaţii fără precedent: din cauza obligaţiilor profesionale,
părinţii sunt puţin timp acasă şi, astfel, se răceşte relaţia dintre soţ-soţie şi, concomitent, dintre părinţi-
copii, aceştia fiind abandonaţi prea devreme propriilor forţe, devenind bene-ficiarii unei libertăţi care, în
mod normal, aparţine vârstei adulte.
Datorită sărăciei, multe familii nu pot asigura copiilor o educaţie adaptată vârstei lor, aceştia fiind
obligaţi să abandoneze şcoala, să ajungă în rândul copiilor străzii, să fie victime ale drogurilor, ale
pornografiei şi ale prostituţiei. în multe cazuri, ne găsim astăzi în faţa unor copii incapabili să reflecteze,
foarte instinctivi, fără nici o motivaţie şi orientare în viaţă.

Tinerii — viitorul Bisericii

2
 Situaţia tinerilor în lumea de astăzi apare ca o realitate complexă, însă o realitate de o importanţă
fundamentală pentru viitorul societăţii religioase şi civile. Perioada tinereţii variază în funcţie de
transformările şi de condiţionările bio-psiho-somatice: pentru unii între 14 şi 25 de ani, pentru alţii între
12 şi 30 de ani. Mai recent, această perioadă a tinereţii este împărţită în trei etape cu folosirea unei
terminologii specifice: preadolescenta între 12 şi 14 ani; adolescenţa între 14 şi 18 ani; tinereţea între 18
şi 30 de ani. Intenţia noastră nu este aprofundarea fiecăreia din aceste etape în mod separat, ci vom face
unele consideraţii de ordin general despre problematica şi pastoraţia tinerilor, refe-rindu-ne la toate cele
trei etape.

Aspecte pozitive
Problema tinerilor este fundamentală pentru comunitatea creştină, este o problemă de viaţă şi de viitor.
Biserica este conştientă de aceasta şi, de aceea, s-a ocupat mereu de tineri cu aceeaşi iubire predilectă a lui
Iisus. Istoria tarzie este plină de iniţiative pentru educarea tinerilor, pentru a-i conduce la maturitate
umană şi creştină. în special, în ultimul secol, în care problema tinerilor a devenit una dintre cele mai
urgente pe plan familial, şcolar, social şi religios, Biserica a intervenit deseori în favoarea tinerilor, a
promovat şcoli, opere religioase şi sociale, organizaţii, campanii şi întâlniri internaţionale cu tinerii,
pentru a-i apăra astfel pe tineri de nenumăratele pericole, pentru a-i salva şi a-i forma după legea lui
Dumnezeu şi credinţa creştină, pentru a-i păstra în Biserica lui Cristos.

Aspecte negative
Într-o lume aflată într-o transformare rapidă şi continuă, într-o lume marcată de raţionalism, pluraîism
şi secularim, tinerii întămpină tot mai multe dificultăţi în căutarea lor de a înţelege sensul adevărat al
vieţii, de a-şi forma o ierarhie de valori care să le călăuzească întreaga existenţă şi care să-i conducă la
formarea personalităţii lor. Pe de o parte, astăzi, iese în evidenţă sensibilitatea excesivă pentru prezent,
pentru clipa de faţă, care-i face pe tineri insensibili faţă de dimensiunile trecutului şi ale viitorului, faţă de
tradiţie şi de istorie, faţă de alegerile decisive pentru viaţă.
Întreg setul de valori creştine sunt şi ele în pericol, astfel, valoarea generozităţii şi a fidelităţii este tot
mai puţin apreciatâŢîntelfesul pentru muncă este înlocuit cu interesul pentru fericire, pentru consumism;
capacitatea de a se angaja profesional într-un loc de muncă este tot mai scăzută. Libertatea este rău
înţeleasă, astfel, în numele ei, mulţi consideră că îşi pot permite totul fără să mai ţină seama de vreo lege
civilă sau normă morală. Permisivismul, în numele unei false autonomii şi democraţii, este o adevărată
plagă a zilelor noastre.
Din cauza lipsei de valori, de idealuri nobile, de speranţă în viitor, din nefericire, mulţi tineri ajung
în situaţii foarte dificile: prietenii rele, prostituţie, dependenţă de droguri, violenţă şi multe alte vicii.
Printre cauzele profunde ale acestor fenomene negative, amintim şi ambientele principale în care „se
joacă" prezentai şi viitorul tinerilor.
In primul rând, este familia, care are o mare responsabilitate în această privinţă, pentru că îşi
îndeplineşte cu superficialitate sau în mod greşit datoria principală pe care o are de a da o educaţie
sănătoasă propriilor fii. Deoarece mulţi părinţi sunt constrânşi, datorită obligaţiilor profesionale, să
rămână mai mult timp în afara căminului propriu (mai ales prin fenomenul migrării în căutarea unui loc
de muncă), tinerii beneficiază de o mai mare autonomie şi libertate sau se simt pur şi simplu abandonaţi
şi, de aceea, caută alte puncte de referinţă în ambiente şi prietenii de multe ori periculoase. Ei nu
beneficiază în familie de o formare solidă a caracterului, de o formare la autostăpâ-nire şi la
autodisciplină, ci sunt lăsaţi pradă propriilor înclinaţii şi influenţelor extrafamiliale, cu repercusiuni dintre
cele mai nocive. Rădăcina răului stă, aşadar, de multe ori, în familia care nu este pe deplin conştientă de
funcţia sa educativă
Familia nu poate lăsa această obligaţie a educaţiei numai pe seama şcolii. Pe de o parte, este posibil ca
şcoala să se ocupe prea puţin de problema educativă şi să se ocupe mai mult de sectorul didactic.
întrebarea este dacă însăşi învăţarea religiei în şcoală, făcând abstracţie de consideraţiile referitoare la
competenţa doctrinară şi arta didactică a profesorilor, este un adevărat mijloc de formare a conştiinţei
morale şi religioase a tinerilor, dacă este o cateheză vie sau, mai degrabă o lecţie despre o doctrină
abstractă, care nu oferă elevului nimic pentru viaţa concretă?
În schimb, a crescut durata timpului liber, a timpului dedicat distracţiilor, muzicii, discotecii, sportului,
televizorului şi celorlalte mijloace de comunicare socială, a crescut durata timpului petrecut uneori în
grupuri stradale dubioase, în compania celor răi, vicioşi şi violenţi, care compromit formarea caracterului
3
şi a personalităţii tânărului. Este vârsta la care tânărul are tot dreptul şi este chemat să lupte pentru propria
identitate, pentru autorealizarea sa în viaţă, pentru valorizarea persoanei sale, însă, după cum am văzut,
multe sunt dificultăţile pe care trebuie să le depăşească.

Problema religioasă
Pe lângă criza socio-culturală, analizăm în continuare, în mod special, criza religioasă în care se află
din ce în ce mai mulţi tineri. Este vorba de o criză de fidelitate doctrinară şi cultuală, de o criză de accep-
tare a învăţăturii Bisericii, mai ales în sectorul moralei sexuale, de o creştere continuă a atitudinilor
gnostice şi chiar ateiste. îşi face loc tot mai mult o etică alternativă bazată pe permisivism şi secularism,
fără nici o referinţă la motivaţii religioase. Viaţa religioasă a multor tineri este la un nivel foarte scăzut.
Valorile religioase nu mai sunt aşa de căutate de către unii tineri pentru a da un sens creştin vieţii lor. Se
ajunge astfel la separarea dintre experienţa religioasă şi formarea propriei identităţi, considerându-se că
aceasta poate fi realizată chiar fără a face referinţă la religie şi la instituţiile sale, Biserica fiind tot mai
puţin căutată de tineri.
Practica religioasă este foarte diferită, punându-se accent pe unele aspecte şi desconsiderându-le pe
celelalte. De exemplu, participarea tinerilor la Liturghia duminicală este încă destul de mare, însă este în
mare criză participarea lor la Spovedanie şi Împărtăşanie. Este, de multe ori, o religiozitate superficială,
periferică, laică, subiectivă, fără coerenţă în viaţă. Morala creştină este considerată ca fiind un complex de
norme inventate de Biserică, de aceea, tinerii cedează uşor în faţa aşa-zisei „morale laice" care susţine
relativismul, după care fiecare decide ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Credinţa este văzută ca o listă
de adevăruri care trebuie învăţate şi acceptate necondiţionat.
După copilărie şi prima adolescenţă, ambientul parohial devine treptat pentru tineri prea restrâns, prea
închis, prea moralist, în perioada în care tinerii se află la o vârstă în plină evoluţie. Ei nu vor să se simtă
legaţi de nici o prohibiţie, ei vor „să treacă peste", să experimenteze personal dacă toate limitele impuse
de morală şi de principiile formării creştine pot fi depăşite fără nici o daună cât priveşte dezvoltarea
completă a personalităţii umane. Astfel, ei se îndepărtează de ambientul parohial.
Alte ambiente externe frecventate de tineri pot avea şi ele o anumită incidenţă negativă. în şcoală, în
locurile de distracţie şi de sport, în fabrică, oriunde în lume, tinerii se pot întâlni cu forţe active contra -
dictorii, capabile de a stinge în sufletele lor flacăra credinţei. Mijloacele de comunicare socială, de cele
mai multe ori, influenţează negativ sufletul tinerilor, conducându-i la pierderea simţului păcatului. Făcând
o confruntare între ambientul creştin şi ambientul profan, li se pare mai uşor să aleagă calea de a face
dolce vita, eliberându-se astfel de toate „prohibiţiile" moralei creştine.
Uneori, erorile pedagogice din partea preoţilor şi ale educatorilor influenţează mult formarea tinerilor.
în anumite cazuri, se constată prea mult autoritarism, lipsă de încredere în tineri, lipsă de actualitate îii
punerea problemelor, lipsa unei instruiri religioase adecvate însoţită de experienţe religioase personale, de
asemenea şi lipsa exemplelor creştine actuale edificatoare din propria familie şi din comunitatea creştină
locală. Instruirea religioasă sau cateheza nu poate fi redusă doar la o simplă informare, ci trebuie să
conducă la experienţe şi practici creştine coerente. Credibilitatea părinţilor, a învăţătorilor de religie, a
cateheţilor, a preoţilor este cu atât mai scăzută cu cât învăţătura lor este mai puţin însoţită de mărturii
concrete de credinţă în viaţa cotidiană.

B. Ce trebuie să fie Biserica pentru copii şi pentru tineri

Biserica şi copiii
Înainte de toate, subliniem necesitatea de a respecta dreptul fundamental al copilului care este acela de
a fi considerat, primit şi respectat ca atare, persoană adevărată, subiect de drepturi şi de datorii, şi nu
obiect de compensare a realizărilor ratate, obiect de consum, personaj de prestigiu (copilul „rege") etc.
Educaţia seva baza mai ales pe iubire, convingere şi alegere liberă şi nu pe metode autoritare de con-
strângere, teamă şi pedepse corecţionale. Pentru a învăţa, copilul are nevoie de un climat de linişte şi de
seninătate, de mărturie de bunătate şi de bucurie. Are nevoie mai ales de exemplu bun, de a fi primit cu
bunătate, după exemplul şi îndemnul lui Iisus (cf. Mt 18,5). Prin intermediul Bisericii copilul va
experimenta aceeaşi caldă îmbrăţişare a lui Isus, printr-o armonioasă îmbinare a diferitelor mijloace
pastorale.

4
 De aceea, copilul trebuie să fie în mod special asistat şi educat până la vârsta adultă prin cateheză,
direcţiune spirituală, exemple, iniţiative culturale, recreative şi sportive, forme de asociere, mijloace
de comunicare socială şi, mai ales, prin exercitarea vieţii spirituale. Este nevoie de o metodologie
pastorală adecvată care să conducă în mod eficace la transformarea copilului în imaginea lui Gristos şi a
lui Dumnezeu. Este vorba de a corecta defectele, de a îndrepta în bine înclinaţiile sale, de a-1 ajuta să-şi
domine patimile, de a-1 educa la rugăciune, la practicarea virtuţilor şi la frecventarea sacramentelor.
Este necesar de a-1 lumina pe copil în intelectul său, de a-i întări voinţa, de a-i dirija conştiinţa, de a-1
forma la o religiozitate nu numai afectivă, la care ajung foarte uşor copiii, ci 1a o religiozitate bazată pe
idei religioase clare şi solide. Biserica are datoria de a analiza şi de a găsi metodele cele mai adecvate
pentru pastoraţia copiilor, conştientă fiind că acesta este un sector foarte important al activităţii sale. Căile
cele mai bune pentru realizarea unei pastoraţii adevărate în favoarea copiilor pot fi cele enumerate mai
jos.
1. Cateheza
Introducerea învăţământului religios în şcoli a condus, în multe cazuri, la neglijarea catehezei în
Biserică, uitând faptul că biserica sau o clădire anexă (oratoriul) sunt locurile cel mai indicate ale
catehezei. De asemenea, unii cateheţi consideră activitatea lor doar ca o simplă meserie, nereuşind să
scoată în evidenţă caracterul absolut special al „materiei" pe care o predau. Pentru aceştia, copilul este
mai mult un subiect pasiv, pus să memoreze conţinutul lecţiilor şi al formulelor de credinţă din catehism,
fără o aplicare concretă la viaţa cotidiană.
Cateheza copiilor este cu atât mai urgentă cu cât familia a abandonat misiunea sa de educare în
credinţa sau, pur si simplu, copilul nu se bucura de o familie credincioasă. Copilul este un creştin care,
prin cateheză, începe să devină un credincios, care începe să creadă personal, să deschidă ochii asupra
realităţii Bisericii.

2. Liturghia şi Sf Taine
Pastoraţia nu poate să separe cateheza de participarea liturgică, ambele sunt elemente constitutive ale
credinţei. Prin participarea laSf Taine, copilul trebuie să experimenteze încă de la această vârstă întâlnirea
personală cu Hristos în Biserica sa. De aceea este foarte importantă participarea liturgică într-un context
comunitar, ajutându-1 pe copil să se integreze tot mai mult în viaţa liturgică a Bisericii prin rugăciuni şi
cântece religioase. în mod deosebit pastoraţia liturgică a copiilor va avea în vedere pregătirea pentru
celebrarea şi primirea Tainelor Pocăinţei şi Euharistiei.
- Pregătirea la sfânta Spovedanie este un moment integrant al pregătirii la Euharistie. Fără ea, Euharistia
ar pierde o dimensiune esenţială. Euharistia este de neconceput fără componenta convertirii, a mărturi-
sirii şi a iertării (cf. ICor 11,28-29; Mt 5,23; 8,8).
Toată viaţa creştină este viaţă de convertire şi tinde spre comuniunea perfectă cu Hristos şi cu fraţii în
Euharistie, punctul culminant al experienţei de credinţă. Pentru aceasta, Biserica recomandă ca, în
pregătirea copiilor la prima împărtăşanie, să fie inclusă şi pregătirea la celebrarea sacramentului
Pocăinţei. în acest fel, ei vor experimenta bunătatea Domnului nu numai prin participarea la masa sa
euharistică, ci şi prin descoperirea milostivirii sale nemărginite în sacramentul Pocăinţei. Convertirea de
la păcat şi obligaţia de a cere iertare trebuie să fie atitudini constante şi în viaţa copiilor.
- Copiii trebuie să ştie că drumul pe care îl parcurg cei botezaţi este anevoios. Pentru a ajunge la
bucurie şi la plinătatea vieţii şi mai înainte de a fi admişi la Cina Domnului, ei trebuie să aibă curajul
necesar de a lupta împotriva răului, pentru a construi iubirea, pentru a rămâne fideli obligaţiilor luate la
Botez.
- Este necesar de a forma în copii o conştiinţă capabilă de a da şi de a primi iertarea, de a se angaja
intens în îndeplinirea propriei datorii, în oboseala muncii, în caritate, în rugăciune, în suportarea cu
răbdare a dificultăţilor şi a suferinţelor, în orientarea întregii vieţi la lumina evangheliei.
- în timpul anului ar trebui valorificate mai mult acele momente cu caracter penitenţial: zilele de vineri,
marile sărbători, Postul Mare, Săptămâna Luminata, iar copiii să fie îndemnaţi ca şi ei să parti cipe mai
intens la ele. însă convertirea de la păcat şi dorinţa de iertare trebuie să fie o atitudine permanentă a
fiecărui creştin, deci şi a copiilor. De aceea, copiii trebuie învăţaţi ca, în fiecare zi, să-şi îndeplinească
datoria, în ciuda sacrificiilor, să fie dispuşi la ajutorarea celor nevoiaşi, la rugăciune, la iertare, la primirea
sfaturilor, la promisiuni sincere, la restabilirea prieteniei şi păcii în familie şi cu aproapele.

5
 - Cât priveşte frecvenţa la Spovedanie, este foarte utilă recurgerea cât mai deasă la acesta. Nu este
vorba de o simplă repetiţie rituală, nici de un fel de exerciţiu psihologic, ci de o angajare constantă şi
reînnoită de a perfecţiona harul Botezului şi de a fi mai docili la glasul Duhului Sfânt.
Părinţii, educatorii au obligaţia de a aminti copiilor despre această exigenţă a vieţii spirituale, de a-i
forma şi de a le da exemplu, celebrând împreună cu dânşii Taina iertării şi al reconcilierii. Dacă un
catehet sau un educator va şti să îndeplinească bine această formare la Pocăinţă, ca parte integrantă a
pregătirii la prima spovedanie, nu numai că nu va fi compromisă bucuria comuniunii cu Mântuitorul
Hristos, ci va fi şi mai profundă, pentru că va fi trezită în sufletul copiilor conştiinţa participării la masa
Domnului ca invitaţi, îmbrăcaţi în haină de nuntă (cf. Mt 22,12).
Sfânta Liturghie
- O problemă deosebită este participarea copiilor la sfânta Liturghie.
- Din educaţia generală a copiilor trebuie să facă parte şi educaţia liturgică. educaţie care să înceapă
deja din familie prin recitarea rugăciunilor, prin vizitarea bisericii, explicarea semnelor liturgice, până la
participarea la celebrarea euharistică. Liturghia duminicală, la care participă întreaga comunitate, este
punctul de sosire al oricărei educaţii creştine a copiilor.
- în timpul celebrării este important de a-i angaja pe copii la o participare activă şi conştientă prin
dispunerea ambientului liturgic, folosirea unor cântări, lecturi, rostirea rugăciunii Tatal nostru s.a.
Toate reflecţiile de mai sus nu trebuie citite şi utilizate cu scopul de a face ceva nou, ci de a trezi
dorinţa ca toţi copiii să participe activ şi conştient la celebrarea Euharistiei şi, astfel, să se poată întâlni cu
Hristos.
3. Asistenţa umană şi spirituală acordată copiilor
Prezenţa Bisericii în viaţa copiilor nu trebuie să se reducă numai la momentele de cateheză şi de
liturgie, ci trebuie să pătrundă şi în cadrul cotidian al vieţii. Biserica va avea grijă să supravegheze şi să
formeze acele medii responsabile cu educaţia copilului, pentru ca împreună să colaboreze în vederea unei
formări umane şi spirituale armonioase.
Familia
După ce a învăţat să recunoască iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii din pildele date de părinţi,
făcând astfel o primă ucenicie a apostolatului în familie, copilul va fi mai sensibil faţă de nevoile mate-
riale şi spirituale ale aproapelui.
Fiind şi exemplu pentru dânşii, părinţii creştini au datoria să-1 introducă pe copil într-un raport vital cu
Dumnezeu, prezentându-i, într-un mod simplu, adevărurile credinţei creştine. Misiunea lor este de
neînlocuit, pentru că, în zilele noastre, într-o lume străină şi, de multe ori, ostilă credinţei, familiile
credincioase sunt de primă importanţă, fiind focare de credinţă vie. în sânul familiei, „părinţii trebuie
să fie pentru copiii lor, prin cuvânt şi exemplu, primii vestitori ai credinţei şi să vegheze la vocaţia
proprie a fiecăruia, acordând atenţie specială vocaţiei sacre". Din familie începe să se formeze
personalitatea copilului, să fie antrenat la practicarea virtuţilor morale şi format pentru viaţa
comunitară, bază indispensabilă pentru viaţa socială şi pentru angajarea în slujirea lui Dumnezeu şi a
Bisericii. De fapt, după cum se spune, cei şapte ani de acasă trasează conturul viitoarei persoane
creştine, copilul ieşind treptat din sfera restrânsă a familiei şi îndreptându-se spre viaţa socială

Şcoala
Şcoala primară, în care copilul face prima experienţă de muncă , intelectuală, are un rol deosebit în
domeniul catehezei şi al pastoraţiei. Deşi nu este loc de educare la credinţă, aşa cum este familia şi Bise -
rica, totuşi ea este un moment de formare de bază, un moment în care se fac eforturi pedagogice
deosebite, nu atât pentru memorizarea şi asimilarea unor simple noţiuni, ci, mai ales, pentru a-i învăţa să
înveţe.
La şcoală, copiii întâlnesc diferite modele ale adulţilor şi ale colegilor, ale căror alegeri de viaţă trebuie
verificate, discutate şi confruntate cu imperativele credinţei.
Este dreptul familiilor de a cere de la şcoală o instrucţie adecvată copiilor lor. „Părinţii, fiind cei dintâi
răspunzători de educaţia copiilor lor, au dreptul să aleagă pentru dânşii o şcoală care corespunde
propriilor lor convingeri. Acest drept este fundamental".
Este de datoria Bisericii şi a creştinilor de a se îngriji în special de învăţământul religios al copiilor în
şcoală, de asigurarea cadrelor didactice pregătite în acest domeniu şi cu viaţă morală exemplară, de
procurarea de materiale didactice: cărţi, reviste religioase etc. Astfel, şcoala îi educă pe copii „la
6
promovarea eficientă a binelui cetăţii pământeşti şi îi pregăteşte la slujire în vederea răspândirii împărăţiei
lui Dumnezeu pentru ca, ducând o viaţă exemplară şi apostolică, aceştia să devină plămadă de mântuire
pentru comunitatea umană".

Biserica parohială
In comunitatea eclezială, în mod normal în parohie, în experienţa participării la diferite grupări care, în
majoritatea lor, sunt deschise problemelor lumii, copiii au posibilitatea să se maturizeze în atitudinile lor
de credinţă, în iniţierea la viaţa liturgică, în participarea la dimensiunea comunitară şi apostolică, într-un
climat intens de relaţii umane.
In fiecare parohie este necesar un spaţiu, în afara bisericii, o sală de cateheze, dotate corespunzător, în
care să se asigure copiilor momente de întâlnire şi de comuniune prin organizarea unor activităţi culturale
şi recreative, alături de cele spirituale.
Organizaţiile
Un semn bun este apariţia anumitor organizaţii creştine pentru copii, între care se remarcă, într-un
mod deosebit, Liga tinerilor crestini Ortodocsi, ASCOR, corul de copii al parohiei, toate au un rol aparte,
întrucât formează copiii în spiritul unei convieţuiri organizate, punând bazele viitoarei activităţi
apostolice.

4. Concluzie
Dacă societatea civilă are din ce în ce mai mare grijă faţă de copii din punct de vedere sanitar, social şi
juridic, Biserica nu poate să nu fie profund angajată în formarea religioasă a copiilor, conştientă fiind
că viitorul depinde de dânşii. O bună formare şi educare a copiilor pe plan general uman şi religios va
asigura Bisericii de mâine efervescenţa şi vitalitatea necesară. în acest sens, trebuie să recunoaştem că
magisteriul Bisericii, pe baza învăţăturii Sfintei Scripturi şi a tradiţiei apostolice, manifestă o grijă
deosebită faţă de copii, chiar înainte de a se naşte, din primul moment al conceperii lor şi, apoi, în
decursul vieţii de copilărie, evidenţiind ajutorul permanent de care copiii au nevoie pentru a-şi putea
dezvolta aptitudinile fizice, morale, intelectuale, dar şi o credinţă adevărată şi profundă în Cristos.

Biserica şi tinerii
Biserica se apropie şi astăzi de tineri cu aceeaşi atitudine a lui Iisus din Evanghelia după sfântul
Marcu: „Iisus, privindu-l, 1-a îndrăgit" (Mc 10,21). Este privirea acelora pentru care generaţia tânără
nu este o problemă de rezolvat, ci o bogăţie care trebuie valorificată, a acelora care doresc să dăruiască
tinerilor şansa de a-1 descoperi pe Cristos, cel care iubeşte mai întâi şi nu doreşte decât să fie lăsat să
iubească.
Biserica, în special comunitatea locală de credinţă, de cult şi de caritate, trebuie să corespundă
exigenţelor tinerilor, care, în ciuda momentelor de criză prin care trec, continuă să rămână deschişi
pentru orice mărturie de iubire, pentru că, în adâncul sufletului lor, ei sunt încă buni şi generoşi. Tinerii
trebuie să vadă în preot şi în responsabilii comunităţii „întruparea" totală şi vie a iubirii creştine.
Exigenţa de a-i trata pe tineri cu aceeaşi iubire a lui Isus impune Bisericii să-şi facă proprii aşteptările,
dificultăţile, dar şi resursele şi valorile preadolescenţilor, ale adolescenţilor şi ale tinerilor şi să le ofere
diferite posibilităţi de formare menite să stimuleze întâlnirea personală cu Hristos.
In acest sens, trebuie favorizate şi promovate, atât pentru cei care au rămas aproape de Biserică şi s-au
angajat cât şi pentru cei indiferenţi sau dezorientaţi, momente de întâlnire şi de solidaritate, programe
de cateheză proprii, experienţe de spiritualitate şi de rugăciune, activităţi de voluntariat, activităţi
culturale şi recreative şi orice altă iniţiativă capabilă să devină un instrument valid de promovare şi de
evanghelizare a tinerilor.

1. Cateheza şi evanghelizarea
Pe plan religios şi formativ, cateheza şi opera de educaţie trebuie să prezinte doctrina creştină în toate
perspectivele sale de unitate şi de măreţie, în raport constant cu problemele tinerilor, cunoaşterea
misterului lui Dumnezeu şi cunoaşterea omului. Tinerii trebuie ajutaţi să trăiască credinţa; noţiunile
învăţate în copilărie la catehism sau la lecţiile de religie cu greu devin convingeri ferme şi durabile.

7
Acum este momentul de a parcurge din nou acelaşi drum, pentru a repeta propriul crez cu toată
maturitatea personală.
Tinerii trebuie ajutaţi să înţeleagă că religia nu este ceva „cerebral", un ansamblu de funcţii, de
ceremonii care nu au nimic de spus pentru viaţa de fiecare zi. Dumnezeu şi elementul religios sunt în
strânsă legătură cu existenţa personală. Creştinismul nu este numai pentru cei mici, pentru femei şi
pentru cei în vârstă, ci este pentru toţi oamenii şi este o mare demnitate a fi creştin. Tinerii trebuie
ajutaţi să-1 cunoască şi să-1 iubească pe Isus Cristos în aşa fel încât să fie dispuşi oricând să dea
mărturie despre el cu bucurie în faţa lumii întregi.
Cateheza trebuie făcută în aşa fel încât să trateze problemele fundamentale tipice acestei vârste. Scopul
catehezei este de „a descoperi sensul genuin creştin al vieţii", ţinând seama de valorile reale necesare
pentru a forma „un mod religios de a gândi care să arate legătura care există între toate misterele şi
între ei (tinerii) şi scopul ultim al omului".
Se cere folosirea unei cateheze care să educe la virtuţile fundamentale ale omului şi ale creştinului: „O
cateheză care să denunţe egoismul în numele generozităţii, o cateheză care să ofere sensul creştin al
muncii, al binelui comun, al dreptăţii şi al carităţii, o cateheză a păcii între naţiuni şi a promovării
demnităţii umane, a dezvoltării, a eliberării, care sunt prezentate în documentele recente ale Bisericii".
Cateheza are, aşadar, o importanţă considerabilă, pentru că este momentul în care evanghelia poate fi
prezentată, înţeleasă şi primită ca ceva care dă sens vieţii şi conduce la comportări creştine: spirit de
renunţare, dezlipire de cele vremelnice, blândeţe, dreptate, angajare, reconciliere, sensul absolutului şi
al invizibilului etc.
Timpul de şcoală a credinţei, care este cateheza, trebuie să fie un moment de angajare specială pentru
o credinţă care să modifice viaţa, în acest sens, este important de a prevedea şi de a programa spaţii în
care să se poată da mărturie despre propria identitate creştină: zile de reculegere şi de rugăciune,
iniţiative deosebite faţă de ritmul normal al vieţii personale sau de grup etc.

2. Pregătirea şi participarea la Taine

Adevărata cateheză sau educare la credinţă va conduce la viaţa creştină exprimată, în mod deosebit,
prin participarea la sacramente; va face ca tinerii să aibă o sensibilitate sacramentală mai mare şi mai
motivată. Sacramentele sunt momente forte ale întâlnirii cu Dumnezeu, sunt puncte de sosire ale
maturizării în credinţă, dar sunt, în acelaşi timp, şi o autentificare a vieţii creştine la acel nivel de
maturitate la care ea a ajuns. Aşadar, în perioada de ucenicie în credinţă, sacramentele au un rol foarte
important. Ele îl introduc pe om într-o viaţă nouă, îl transformă în mod intens din interior, îl angajează
într-o decizie de credinţă, îl integrează într-o comunitate care îl primeşte (prin Botez), îl inspiră la
acţiune (prin Mir), îl hrăneşte cu pâine şi cuvânt (în Euharistie), îl regenerează la viaţa nouă (în
Spovadă), îl face capabil de iubire şi de slujire a comuniunii (în Căsătorie şi Preoţie).
Taina Spovedaniei
O Taină care se află tot mai mult în criză în lumea tinerilor este Spovedania şi aceasta din cauza
pierderii simţului păcatului. Educarea la credinţă trebuie să conducă şi la o maturizare a conştiinţei
păcatului, la dorinţa de convertire, de reorientare a întregii persoane spre Dumnezeu. Nu poate fi ales
Dumnezeu fără a alege o conduită de viaţă împotriva păcatului. Această luptă împotriva păcatului
include în mod necesar acea formă de recunoaştere onestă a propriei vine prin semnul sacramental al
Spovezii.
Cât de necesara nu este aceasta pentru tineri, care sunt cei mai predispuşi la păcat în lumea de astăzi!
Acum este perioada cea mai importantă a formării caracterului, a personalităţii, de aceea, este necesar
de a-i ajuta pe tineri să-şi formeze o conştiinţă morală sănătoasă, în conformitate cu morala creştină. în
taina Spovezii, tinerii nu trebuie bruscaţi şi descurajaţi, ci, fără a ceda la compromisuri, trebuie sfătuiţi
şi îndrumaţi cu bunătate şi răbdare pe calea binelui.
Sfânta Liturghie
O credinţă vie şi profundă, o conştiinţă curată vor face ca participarea la sacramentul Euharistiei, la
celebrarea sfintei Liturghii să fie acţiuni plăcute lui Dumnezeu şi, ca atare, pline de har. Nu este locul
aici de a trata despre prezenţa lui Hristos în Euharistie, despre natura sfintei Liturghii, însă subliniem
necesitatea pregătirii tinerilor pentru a participa în mod conştient şi activ la sfânta Liturghie.
3. Pastoraţia vocaţională

8
Perioada tinereţii este şi perioada alegerii unui viitor în viaţă, a unei stări de viaţă, este timpul
descoperirii „propriului proiect de viaţă, este timpul unei creşteri care trebuie să se realizeze în
înţelepciune, vârstă şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (cf. Lc 2,52)".
Prin pastoraţia vocaţională, tinerii trebuie să fie ajutaţi să descopere voinţa lui Dumnezeu şi să
răspundă cu toată libertatea, responsabilitatea şi dăruirea lor propriei vocaţii. Deoarece cei mai mulţi
dintre tineri aleg viaţa de familie, pastoraţia Bisericii va trebui să se concentreze în mod deosebit
pentru pregătirea tinerilor la celebrarea Tainei Căsătoriei şi la viaţa de familie.
Deoarece vocaţiile la preoţie şi la viaţa consacrată sunt în scădere în multe părţi ale Bisericii, este
necesară o pastoraţie specializată în această direcţie, ajutându-i pe tineri să-şi deschidă inimile
impulsurilor generoase ale Duhului Sfânt şi să spună un „da" hotărât voinţei şi planului lui Dumnezeu
cu fiecare dintre ei.

4. Asociaţiile şi grupurile de tineri

Asistăm astăzi la dezvoltarea şi la înmulţirea asociaţiilor şi mişcărilor tinereşti, care sunt de mare folos
pentru educaţia tinerilor. De aceea, ele nu trebuie descurajate sau condamnate, însă este, de asemenea,
greşită acea atitudine de autonomie în care se închid anumite mişcări, ignorând structura de bază care
este parohia. Până la urmă, tânărul trebuie să se întoarcă la viaţa parohială, pentru a se integra din
punct vedere creştin şi social cu credincioşii propriei comunităţi locale.
Tendinţa tinerilor de a se insera într-un grup, într-o asociaţie, într-o miscare este mai marc decât la
oricare altă vârstă. Biserica nu se opune acestor forme de asociere dintre tineri, ci considera ca este de
datoria ei , de a se interesa de ele şi de a le asista şi însoţi prin diferiti animatori şi responsabili
pastorali, pentru a le ajuta să ramana apropiati de Biserica

5. Asistenţa spirituală şi umană continuă

în ambientul parohial, trebuie luate în consideraţie şi dezvoltate toate acele iniţiative şi structuri
parohiale care sunt potrivite pentru a pune în mişcare toate activităţile vieţii tinerilor, cum ar fi
oratoriile, echipamentele culturale, sportive, recreative etc.
Toate acestea pot contribui foarte mult la formarea tinerilor, mai ales la dezvoltarea simţului
comunitar. în acest sens,
Se vor lua iniţiative concrete pentru a promova: locuri în care tinerilor le place să se întâlnească, să
încheie raporturi de prietenie şi care constituie un ambient de sprijin pentru credinţă; cicluri de
conferinţe şi reflecţii, adaptate cu diferitele niveluri de cultură, fondate pe argumente de interes comun
şi de actualitate pentru viaţa creştină; asociaţii culturale sau socio-culturale, cu programe deschise
activităţilor recreative şi instructive, care să includă cântări, teatru, cine-club etc; activităţi culturale -
cărţi sau DVD - care să garanteze o informare şi o formare culturală creştină ca şi un schimb cu alţi
tineri şi mai puţin tineri; o propunere de modele de imitat..." Toate aceste iniţiative se inserează într-o
pastoraţie globală, în care Biserica actualizează „un nou tip de dialog care permite să se aducă
originalitatea mesajului evanghelic în inima mentalităţii de astăzi".

6. Prezenţa şi imaginea preotului sau a animatorului

Preoţii responsabili de pastoraţia tinerilor, sau persoane competente împuternicite să se ocupe de acest
sector, liberi de prejudecăţi, de atitudini autoritare sau timide, conştienţi de misiunea încredinţată de a
fi educator în credinţă, vor trebui să aibă şi să pună în aplicare un proiect clar de cateheză, având
încredere şi în puterea Duhului Sfânt care lucrează cu siguranţă şi în inima tinerilor.
Acolo unde un preot este plin de zel şi repetă în el însuşi sentimentele inimii lui Isus Cristos, el va
reuşi să-i atragă pe tineri, să-i facă să fie interesaţi de adevărurile credinţei şi de viaţa creştină, să-i
adune în diferite asociaţii, să-i facă să fie pasionaţi de idealurile sublime. Marea majoritate a tinerilor
este formată, în general, din suflete bune şi generoase, care vor binele, lumina, harul, suflete care sunt
capabile de opere mari de dăruire, dar care au nevoie doar de înţelegere şi de prietenie, însă câştigarea
inimilor nu trebuie făcută numai în sens uman, numai cu mijloace materiale, ci în numele şi prin
puterea lui Cristos. Preotul nu trebuie să-i ataşeze pe tineri numai lui însuşi, ci, în mod special, lui
Hristos. în acest sens, trebuie să-şi folosească talentele ca slujitor si nu ca dominator al sufletelor (cf.
lPt 5,3). El va trebui să se facă „totul pentru toţi" (ICor 9,22).

9
Pentru aceasta, este nevoie ca preotul să-i cunoască bine pe tineri, sa pună in valoare binele care
este în ei, să-i încurajeze în lupta cu răul şi să-i conducă pe calea binelui, a maturităţii şi a perfecţiunii
creştine, într-un cuvânt, în pastoraţia tinerilor, preotul va trebui să fie slujitorul tinerilor, după
exemplul lui Hristos (cf. In 13,14).
Fără a ceda la principiile fundamentale ale credinţei, preoţii şi educatorii trebuie să înveţe să
dialogheze cu tinerii, să-i asculte în toate argumentele şi problemele pe care le pun, fără a fi mereu pe
poziţii contradictorii, dar de a sublinia ceea ce este adevărat şi bun în actualitatea vieţii moderne. Nu se
va renunţa însă la trezirea în tineri a entuziasmului pentru marile idealuri umane şi creştine.

7. Câteva probleme particulare

Aceste orientări principiale în raport cu generaţia tânără trebuie corelate cu diferitele situaţii şi
categorii de tineri. Vârsta, pregătirea personală şi mai ales situaţia economică şi socială instabilă
creează o serie de probleme care nu pot fi ignorate pentru o abordare eficientă a pastoraţiei.
Preadolescenţi, adolescenţi şi tineri; tinerii de la ţară şi cei de la oraş; tinerii care provin din familii
sănătoase sau care poartă trauma unor familii distruse; muncitori, şomeri sau studenţi; tinerii care
migrează în străinătate pentru căutarea unui loc de muncă sau cei descurajaţi, care cad pradă
alcoolismului sau drogurilor; reprezintă momente speciale şi specifice ale pastoraţiei generaţiei tinere
din dieceza noastră.
Preocuparea Bisericii pentru tineri trebuie să se manifeste şi prin grija de a supraveghea toate acele
medii, familiale sau sociale (şcoala, mass-media, societatea), în care ei trăiesc, de a păstra dialogul cu
ele şi de a lua atitudine ori de câte ori dăunează formării armonioase a tineretului.

Exemple de proiecte pastorale cu tinerii

Un preot în propria parohie nu trebuie nicidecum sä se multumeascä eu o pastoralä uniformizatä,

monocolorä, generalizatoare pentru toate categoriile profesionale §i de vârsta. El trebuie sä aibä în
mod special, în atentie tinerii, întrucât ei sunt adultii de mâine, „mädularele" de mâine aie Bisericii.
Pentru aceasta un proiect pastoral concret ar presupune înfiintarea în parohii a unei organizatu crestine
de tineret, precum Liga Tineretului Ortodox (este de preferat aceasta ASCOR-ului, deoarece acesta din
urmă este selectivă în ceea ce priveçte tinerii: cum rezultă din însăşi denumirea sa, este rezervatä
studentilor). Tinerilor le place adeseori sä se „înregimenteze" în organizaţii mari, a cäror activitate are
ecou national, capabile sä-si faeä simtitä prezenta la nivel de societate. Astfel, activând în propria
parohie, vor fi totuşi mândri de faptul cä fac parte dintr-o organizatie naţională, a cărei activitate este
reeunoscutä la nivel national.
In cadrul acestei organizaţii, preotul trebuie sä organizeze întâlniri periodice, nici prea dese (atunci
aparând riscul ca acestea sä nu mai fie pregätite şi astfel sä fie inconsistente şi neatractive), nici prea
rare (astfel existând pericolul ca tinerii care participa sä nu poatä sä creeze realmente o comunitate).
Punctele de atractie în munca educativ-pastoralä eu tinerii ar fi:
 Serile filmului duhovnicesc; eu un minim de efort financiar, preotul poate obtine eu împrumut
filme eu caracter religios, un video si un televizor color eu écran mare. Aceste seri se pot
desfaçura în sälile şcolii din parohie sau chiar în Bisericä. Pentru o reusitä a acestei initiative
este însa absolut necesar sä i se faeä o bunä publicitate în parohie, prin afiçe açezate în locurile
„cheie", foarte freeventate aie parohiei, unde trece în general foarte multä lume (centrul
comunei, magazine, chiar discotecä, çcoala §i bisericä). întotdeauna filmele trebuie urmate de
un comentariu realizat de preot la întrebàrile sau „provocàrile " tinerilor. La aceste seri pot
participa si cei de alte vârste, dar aceste persoane sä vinä totuçi eu constata cä seara este
dedicatä tinerilor §i deci nu trebuie sä fie „confiscata".
 Pelerinaje si excursii la mănăstiri. Cel puţin o data pe an preotul este dator în faţa constiintei
sale „sacerdotale" sä realizeze o excursie la una din manästiri. O poate face în colaborare eu
şcoala, antrenând şi alte cadre didactice. La respectiva mänästire, pentru ca initiativa sä aibä si
valoare de pelerinaj, preotul poate îndruma pe cei prezenti sä se spovedeascà ci sä se
împartaseasca.
 Organizarea cercului de religie si a clubului religiös pentru tineret. Cercul de religie poate
10
 fi locul cel mai potrivit pentru ca tinerii sä-§i manifeste toateinteresele religioase, sä realizeze
compuneri eu teme religioase, sä faeä picturä eu caracter religiös, sä-si exprime toate
nedumeririle din domeniul religiei. Cercul de religie presupune întotdeauna si o
festivitate de premiere a celor mai zeloçi elevi, care au participât eu asiduitate la întrunirile
Cercului. Clubul religiös presupune întrunirea într-un anumit spatiu a tinerilor care déjà nu mai
pot fi socotiti propriu-zis copii, unde aceçtia sä se întretina, sä se simtâ bine, sä discute si sa-çi
serbeze onomastica sau diferite alte evenimente etc.
 Premierea celor mai buni tineri si copii la disciplina religie. La sfârsitul fiecàrui an scolar,
preotul trebuie sä se demonstreze un om atent, care pune prêt si apreciazä eforturile celor care
s-au distins printr-o activitate constantä si deosebitä la disciplina „religie". Din fonduri
parohiale el le poate pregäti un premiu constând din cärti, iconite, dulciuri etc.,
acestor elevi.
 Marile praznice: prilejuri de atragere a tinerilor în jurul bisericii. Anumite momente aie
anului liturgie nu pot fi neglijate de un preot eu pasiune pentru misiunea Bisericii. Astfei,
Särbätorile Cräciunului si Bobotezei nu trebuie sä fie uitate. Prezenta hradului în bisericä este
un semn cä si parohia participa la bucuriile iernii. Prezenta Mosului care distribuie eu
generozitate daruri în Bisericä (nu doar la Cäminul Cultural) este o actiune pe care copiii si
ciliar adolescentii care nu mai cred în Mos nu o pot uita toatä viata. Preotul adevärat nu se
istoveste nicidecum ci nici nu se aratâ plictisit de nenumâratele grupuri de colindàtori, cel mai
adesea tineri, care-i calcä pragul în noaptea de Cräciun. Nu este acum nicidecum momentul
moralizarii sau a apostrofarii tinerilor care pe parcursul anului nu au cercetat Biserica. Dacä
grupurile de tineri îl cerceteazä pe preot acasä, iar nu la Bisericä, înseamna ca ei sunt mai mult
interesati de persoana decât de functia lui. Ei vor sä vadä cum este omul care se ascunde în
spatele rolului de preot. Inainte de Pasti, în schimb, tinerii au o anumitä sensibilitate; nu le
place adeseori sä fie amestecati eu vârstnicii la spovedit, nici sä faeä împreuna eu acestia cozi
interminabile înainte de a se spovedi. De aceea, este bine ca preotul sä hotärascä anumite ore
speciale pentru ei. Exista o série de sensibilitàti spécifiée vârstei lor, care dacä sunt în mod
bädäran trecute eu vederea, au ca efect îndepartarea tinerilor de bisericä (ca de exemplu:
autoritarismul preotului, rigiditatea lui, dezinteresul säu în raport cu tineretul etc.)
 Crearea de spatii speciale pentru tineri. Tinerii sunt la o varstä la care le place sä li se acorde
o atentie specialä. Asa cä este indicat atunci când este posibil, sä li se rezerve un loc al lor în
bisericä (de exemplu, balconul sau balcoanele bisericii).
 Colocvii pastorale organizate cu tinerii. De îndatâ ce va organiza discuta deschise cu tinerii
pe temele pe care acestia le doresc, preotul va dobândi o mare audientä între tineri. Acestia au o
série de problematici care îi intereseazä în mod deosebit (de exemplu: sexualitatea, civilizatiile
extra-terestre, para-normalul), pe care dacä preotul accepta sä le abordeze si va reusi sä le
trateze cu competentä, va dobândi un loc special inima lor, ataşându-i profund de persoana
preotului şi ca urmare şi de Biserică.

11