Eu vreau adevărul și cred că și dvs.

vreți adevărul, altfel nu ați

fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în
sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în
chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că
știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult
mai interesantă, mult mai complexă și mult mai
minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la
un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca
gazdă pe Jay Weidner și invitat pe Tony Rodrigues.
Tony este un nou informator care se prezintă, împărtășindu-
și experiențele din timpul său petrecut în cadrul programului
spațial secret. Detaliile înfricoșătoare au început ca copil de 9
ani, răpit din patul său de către ființe reptiliene, care telepatic
au primit permisiunea sa pentru a-l induce într-un program
20&Back. Scurtul său antrenament pe Lună a inclus vizionearea
de filme de control mental și mai multe operații chirurgicale
pentru a spori capacitățile corpului său. De acolo, el și un grup
de alți băieți sunt trimiși pe Marte, unde au devenit trupe de
sprijin pentru soldații bine înarmați și blindate.

Astăzi îl avem pe Tony Rodrigues, care susține că a fost într-

un PSS.

Bună, Tony. Bună, Jay.

Deci hai să începem cu începutul. Unde locuiai când au

început toate astea?
Eu am crescut la o fermă de 13 acrii și o casă a fermei, veche de
100 de ani, în sudul Michiganului, în partea de sud a Ypsilanti,
Michigan, Ann Arbour. Am mers la o școală primară veche, din
cărămizi, și am avut o copilărie normală, în cea mai mare parte
și aveam 9 ani, când ... cred că atunci când a început.
 Erai destul de tânăr. De ce ar lua ei un copil de 9 ani?
Ce s-a întâmplat este că eram în clasa a 4-a, iar în clasa a 3-a
am trecut testele foarte bine, niște teste de aptitudine, iar
școala, întâmplător, tocmai fusese finanțată în acel an, pentru
un nou program: programul pentru talentați și înzestrați. TAG,
pe scurt.
Da, știu acest program.
Deci, cred că încă mai există.
Jay: Da, așa e.
În clasa a 3-a, ei le-au spus tuturor profesorilor să caute copii
care erau deștepți, deci vârful de 5% al școlii, iar eu am ajuns
acolo în clasa a 4-a. Ei au trimis de veste părinților mei, iar noi
ne-am întâlnit în fiecare miercuri la 9 a.m. la bibliotecă, iar
clasa era despre învățarea avansată. Cum să cercetăm lucrurile.
Nu a existat internet pe vremea aceea, așa că ei ne învățau cum
să gândim singuri să fim creativi și să ne facem propriile
cercetări. Acelea erau orele. Deci pentru mine, eu eram cel mai
mic dintre 5 copii, iar eu îmi puteam atârna capul ...
Chestia este că cel mai mic copil, nu este cel mai rapid sau mai
frumos sau indiferent, deci pentru mine era faptul că eram
deștept, și eram mândru de asta, iar ... atunci când am mers în
acea clasă, copii aceia erau mai deștepți ca mine. Și m-a durut.
Unul dintre ei era un copil care era ridicol de inteligent, testul
lui i-a dat un IQ de 200. El vorbea ca un adult și-i spunea
profesorului, cum să conducă clasa. Eu aveam resentimente, că
nu eram cel mai deștept copil. Eu eram cel mai deștept copil
acasă, iar acolo locuiam, așa că aici vine acest copil, care era
uimitor de deștept și matur. Dar un pic excentric, iar noi nu ne-
am înțeles și eu l-am tachinat. Noi eram rivali, iar eu am fost
rău cu el.
Profesorul ne-ar fi dat o temă, noi am fi stat pe o canapea în
bibliotecă, citind cărți și cercetând, iar într-o zi noi stăteam
acolo, iar el spune: „Tatăl meu este un Illuminati. Ce a făcut
tatăl tău?” Și a spus-o cumva condescendent: „Tatăl meu este
un Illuminati, ce a făcut tatăl tău?” Iar eu habar n-aveam ce
naiba e aia și am zis: „Tatăl meu lucrează pentru GM.” Asta e o
slujbă minunată.
Așa.
Și ... eu nu am crezut nimic legat de asta, dar asta mi-a rămas
din cauza comportamentului său care era așa de departe de
oricare alt comportament, al oricui întâlnisem vreodată până în
acel punct.
Deci el era cu adevărat excentric.
Foarte, oh da. Tatăl lui era în oraș negociind un contract între
două corporații, care-și aveau sediul în zonă.
În ce an era când ai mers la școală?
A fost perioada 1981-82. Deci tatăl lui a venit mai târziu în acel
an, cred că a fost în Aprilie, dar asta este la ghici, a fost cu mult
timp în urmă, iar el a fost judecătorul pentru târgul de
știință, iar profesorul nostru pentru acea clasă, nu-i voi
menționa numele, dar el a spus că era cel mai educat om, de
care auzise vreodată. El avea mai multe doctorate, decât credea
el că este posibil.
Deci el era judecătorul perfect pentru târgul de știință, pentru
noi cei din clasa a 4-a. Iar noi ne-am instalat expunerea în sala
de mese, am trecut pe lângă el și tatăl lui și a zis, strigând către
mine, pe măsură ce treceam pe lângă: „el este acel băiat de care
ți-am spus că mi-a ruinat încrederea în sine.” Iar ei au avut o
conversație ciudată, în care au folosit cuvinte ciudate, și a spus
„poate îl vom trimite într-unul dintre proiectele noastre”.
Dar eu nu m-am gândit la nimic și mi-am văzut de
treabă. Eram un copil foarte cocoș, la acea vreme. La vremea
aceea, eu cred că dacă nu aș fi fost niciodată întrerupt cu toate
astea, aș fi fost o persoană complet diferită.
Jay: Probabil.
Eu nu mai sunt cea mai încrezătoare persoană în sine. Iar el a
zis că vom face asta, dar el i-a spus tatălui său „el nu merită
nimic din toate astea”. El i-a spus ceva de genul: „tu trebuie să
înveți cum să-ți gestionezi bunurile mai bine.” Sau ceva de
genul acesta. Iar eu mi-am văzut de treabă și era ... în acea
noapte ...
Sau aceasta fusese o lecție pentru copilul lui, despre cum să
fii dur.
Poate ... și o lecție și pentru mine, ca să nu mai fiu așa de
arogant, cred.
Și a funcționat ...
A funcționat. S-a întâmplat în acea noapte sau câteva nopți
după, dar a fost foarte curând după acea noapte când m-am
trezit cu o ființă în fața mea, în dormitorul meu. În acea casă de
la fermă, în casă, iar eu am crezut că e tatăl meu, care ... Tatăl
meu făcea mereu farse și credeam că are o mască, așa că am
zis: „tată, scoate-ți masca, sunt obosit și suntem în mijlocul
nopții”. Iar eu m-am întins și l-am atins. Iar el pur și simplu se
uita la mine în tăcere, un cenușiu, un cenușiu tipic.
Și l-am atins, iar el era rece și umed ... și foarte poros, cu pori
giganți. Iar eu am făcut AAh și imediat ce am reacționat, am
fost paralizat. Eu nu mă puteam mișca, dar puteam să-mi mișc
ochii, dar nu mă puteam mișca, iar de acolo am văzut la capul
patului meu 2 sau 3 ființe cu aspect de reptilă. Nu vreau să le
spun ET, dar erau ET.
Dar cum arătau?
Ei aveau glugi pe cap, erau reptile și aveau probabil 90 - 120
cm înălțime.
Ah, mai scunzi.
Erau mici și au venit și m-au cărat către capul patului meu ... a
fost un bliț de lumină și am crezut că voi ieși pe fereastră, și a
fost un bliț de lumină cumva dezorientant, iar apoi îmi
amintesc că eram pe o masă, dezbrăcat, pe un tip de masă din
oțel inoxidabil, și era o cameră rotundă.
 Eu aveam o vedere proastă pe atunci, dar am făcut chirurgie cu
laser de atunci. Eu aveam miopie, așa că mă aflam în acea
încăpere și totul era cețos, pentru că nu-mi luasem ochelarii cu
mine. Iar ei au făcut ceva teste asupra mea, m-au lovit aici și a
fost dureros.
Iar ei au spus ... reptila scundă vorbea cu mine telepatic, era
telepată, „noi vom desfășura niște teste asupra ta și am dori
ajutorul tău.” Iar eu eram ... credeam că acesta este primul
contact, că aceștia sunt ET și eu știam că voi tipilor sunteți
reali ... în sfârșit existau ET, iar eu aș fi dovedit. Eu voi fi acel
copil care le va spune părinților lui că există ET. Iar el ... a zis
„noi avem nevoie să împrumutăm (cuvintele lui exacte) ... avem
nevoie să-ți împrumutăm conștiința și tu ne vei ajuta. Vrei să ne
ajuți?” și eu am zis da.
Tony: Iar celălalt a spus ...
Jay: Deci tu nu erai speriat deloc?
Ei erau foarte ... erau foarte nespecifici pentru a fi ... nimic „noi
nu te vom răni”.
Așa.
„Nu ți se va întâmpla nimic rău, te vom pune înapoi și vei fi
ok”. Mi-a fost frică când am ajuns, de asemenea.
Sigur.
Dar ei erau foarte foarte ... „noi nu vom face nimic care să te
rănească.” „Dar asta tocmai m-a durut, știți.” Dar ei au fost
foarte liniștitori, iar eu am crezut că mă aflu pe mâini bune
atunci. Și din nou, eu eram un copil și nu fusesem niciodată pe
mâinile rele ale cuiva înainte de asta, așa că nu aveam niciun
motiv să mă tem. Iar el a spus „Vom împrumuta conștiința
ta” și vei fi plecat timp de 20 de ani. Iar eu am zis „eu nu pot
face asta, îi am pe mama și pe tata, am o familie. Nu pot pleca.”
Iar el a explicat și a spus: „nu, tu te vei întoarce exact în ziua
următoare, va fi ca și cum nu ai fi plecat vreodată, dar vei trăi
acest timp suplimentar care va fi o imensă
binecuvântare pentru tine.” El a trebuit să întrebe. Celălalt,
cenușiul care era în încăpere, cel cu gâtul mai lung, nu ca cel ce
m-a luat, era cu un gât mai lung și era mai înalt, iar el a
spus „trebuie să-i obții permisiunea” ... așa ... „la un anumit
moment dat”.
Și atunci m-a întrebat: „noi avem nevoie să-ți împrumutăm
conștiința”. Iar eu am spus: ok, atâta timp cât ești sigur de ceea
ce-mi spui. A fost exact ca în filmul „Fire in the Sky” de Travis
Walton, o experiență în care ei m-au așezat pe o masă și el a
spus „noi nu vom face nimic ce te va răni, vei fi ok.”
Iar ei au pus ca un latex sau o foaie subțire de cauciuc peste
mine, iar masa a aspirat-o strâns, știți, exista un aspirator. Iar
eu nu puteam respira și mi-am deschis gura și eram ceva de
genul ... Și era știți, vacuumul, eu încercam să respir, iar ei au
luat un bisturiu și l-au tăiat, ca să pot respira. M-am gândit
„hei, eu m-am gândit că nu-mi veți face rău”, iar ei au zis „nu
vei fi rănit”, iar eu am întrebat: „dar dacă mă sufocam
acolo?”. „Cum ați știut că voi mai respira când ați tăiat-o?” Iar
el a spus: „deoarece toată lumea face asta” ... așa ... asta e ceea
ce a spus el. Iar apoi au tăiat în jurul ochiului meu, iar ei au
făcut un test să vadă care era ochiul meu dominant.
Apoi a fost un ac auriu care a mers fix pe lângă canalul lacrimal
și a intrat BAM! Iar asta a durut ca naiba. Și se simțea ca și cum
aș fi fost aspirat, ca și cum aș fi fost lovit și vezi stele
verzi? Da ... așa era, dar amplificat de 1.000 de ori.
Și ... următorul lucru pe care-l știu este că m-am trezit și nu
aveam nicio amintire a mamei și tatălui sau orice, aveam o
amnezie completă și eram în deșert.
Ți-au șters memoria? Ți-au șters mintea?
Nu mai aveam nicio amintire cu familia mea ...
Întreaga ta viață , acum ai 9 ani și nicio amintire? Îți
amintești cam ce ai învățat la școală și chestii?
Nu, nu, puteam vorbi engleză și aveam câteva amintiri, dar ...
nu-mi aminteam de școală, nu mai aveam vreo capacitate
sau ... nu știam de unde am venit sau ceva. Eu m-am trezit și
era un bărbat, un tip înalt cu un pahar de Cola rece și părul
cârlionțat.
Tu zici că erai în deșert?
Am găsit-o de atunci. Am localizat locul la Baza Aeriană
Inyokern, într-o zonă unde erau ca niște transportabile.
În California?
În sudul Californiei, lângă lacul China. Exista și echipament de
spitale vechi, folosit. Exista o asistentă, iar el a spus ... mi-au
făcut testul pentru reflexe mi-au făcut verificarea standard și a
întrebat: „îți amintești de mama sau tatăl tău?” Am zis nu. „Îți
amintești dacă ai alți frați sau surori?” Am spus nu. Iar apoi a
spus, „ok, așează-te”.
Eu mă simțeam teribil, m-am simțit amețit și mi-au dat voie să
dorm. Și ... în următoarea dimineață a început chestia
standard ... (ceea ce au am cercetat de atunci), dar era doar un
program standard MK-ULTRA bazat pe traumă, de control
mental.
Și de ce ți-au făcut asta?
Ei bine ... aceasta a fost cea mai grea parte a întregii experiențe,
din toți cei 20 de ani. Aceasta este categoric cea mai grea
parte de reamintit, deoarece încă doare. La sfârșitul
programului, comportamentul nostru era complet diferit față
de cum era. Aceea a fost ultima dată când am fost eu
însumi ... Nu am mai fost niciodată la fel, după asta. Ei ne-au
electrocutat și ne-au făcut să vedem filme ...
Deci un pic ca „A Clockwork Orange” (Portocala Mecanică), a
lui Stanley Kubrick.
Foarte mult ca acesta. Ei erau ca cei de la sfârșitul anilor 70, cu
căști de motociclist, și aveau un curent electric ce trecea prin
ele și durea, omule. Ei mișcau un buton și uneori îl mișca mai
mult decât în altele. Și ne drogau ... era ca un LSD, vre-un fel de
halucinogen, nu știu. Eu nu am spus asta, dar în momentul
când a spus „Tu-ți amintești mama și tatăl tău? Ai vreo
amintire? ” a mai spus: „Asta deoarece tu ești o clonă.”
Deci asta credea el că sunt. Că eram sau nu, eu nu știu. Eu am
experimentat, mi-am amintit, în mine acum sunt eu, am un
certificat de naștere și sunt o persoană normală. Deci este
posibil să fiu o clonă a mea, având conștiința transferată.
Apoi ce s-a întâmplat după asta? Unde ai plecat?
Programul în care eram a culminat când ne-au pus într-un cort
cu oxigen. Ei au scăzut nivelul de oxigen și un clopot ar fi bătut
când erai pe cale să mori, când ți se oprea inima ...
Ei încercau să vadă dacă poți să trăiești în medii cu puțin
oxigen?
Ei bine, ei te aduceau foarte aproape de moarte și apoi, imediat
ce eram aproape să mor, clopotul ar fi sunat, oxigenul ar fi
revenit, iar eu mă trezeam.
Și făceam ... și acele prime momente când aveam oxigen, de
care-mi amintesc ... iar apoi a continuat timp de ore. Și în cele
din urmă am ajuns până în punctul în care puteam simți ca și
cum eram pe tunel, atunci când pleci.
Era acea experiență în care am fost dus până în punctul în care
eram tot mai departe și mai aproape de moarte, și-mi
amintesc că am vorbit și am spus: „Lăsați acest copil în pace!”
ca și cum nu aș fi vorbit eu ca și copilaș, ci eram eu vorbind ca
mine însumi, am vorbit ca un adult. Am zis „lăsați acest copil în
pace sau vă voi face să regretați.” Iar asistenta era acolo și a
chemat doctorul, și am făcut luminile din cameră să pâlpâie sau
ceva, luminile din încăpere, iar asta m-a calificat să merg la
următoarea etapă a programului, etapa Theta a programului.
Deci ei încercau de fapt să facă sinele tău mai înalt să-și facă
apariția?
Exact asta s-a întâmplat, da.
Asta este cu adevărat interesant.
 Iar apoi am intrat în Theta și au urmat doar câteva săptămâni
de vedere la distanță.
Deci cumva ei credeau acum că te-ai calificat să devii un
văzător la distanță, iar asta trebuie să fi fost rezultatul direct al
programării mentale bazate pe traumă.
Ce s-a întâmplat a fost că după asta am făcut teste de vedere la
distanță și au ajuns până în punctul în care ei îmi făceau o IV
(intra-venoasă), cu o pungă de indiferent, puneau un drog
acolo, iar eu îmi pierdeam conștiința. Iar atunci când mă
trezeam, oamenii ar fi fost înspăimântați de lucrurile pe care
le-am spus. Asta a fost probabil de la vârsta mea din acea linie
temporală, din acel 20 & Înapoi (20B), probabil de la vârsta
mea de 12 sau 13 ani, până pe la aproape 16.
Ce s-a întâmplat mai apoi a fost că a venit un tip din armată, și
ne-au dat un program calistenic. Ei doreau să ne țină în formă,
iar dimineața ne dădeau o ceașcă cu o pastilă pe care noi o luam
și apoi făceam calistenice afară pe punte sau iarna eram în zona
de subsol. În cele din urmă, într-o zi, au schimbat pastilele și
mi-era rău. În viața mea reală eu sunt foarte alergic la
codeină, deci trebuie să fi fost o pastilă codeină, iar în prima zi
mi-a fost rău de la ea, iar în a 3-a zi, imediat ce luam
pastila, vomitam instantaneu. Iar ei au spus: dacă nu te poți
obișnui cu aceste pastile noi, va trebui să mergi în armată. Și
exact asta s-a întâmplat.
Și atunci te-ai înrolat în PSS.
Și erau niște tipi într-o dubă care mi-au făcut o injecție, am
leșinat, iar când m-am trezit, nu mai eram pe Pământ. Am fost
dus pe baza lunară. M-am trezit pe o bază ... unde TR3B-ul
standard, nava triunghiulară, a aterizat, pe pista de aterizare, a
venit o scară și existau 80 - 100 de oameni. Ei ne-au abordat și
am mers de-a lungul ei și am stat jos și era exact ca într-un
avion, dar erau mari, de 20 - 30 de locuri și am decolat.
Iar atunci când am ajuns aproape de Lună, peretele din partea
dreaptă a navei a devenit transparent, iar pilotul a vorbit la
interfon, exact ca la un zbor cu avionul când zbor pe deasupra și
te uiți la dreapta este Marele Canion, iar el a făcut asta și a
zis: „Aici este baza” ... a zis ceva de genul „aceasta este una din
bazele noastre, dacă vă uitați, puteți s-o vedeți.” Eu nu o
puteam vedea de unde stăteam. Dar când am mers către
următoarea bază, peretele din partea mea de navă a
devenit transparent și am putut vedea și a spus că Pentagonul a
fost conceput așa de robust că au economisit banii la această
bază, folosind aceleași planuri, dar în esență arăta fix ca
Pentagonul, iar apoi peretele s-a întunecat, am aselenizat,
andocat și am intrat.
Interesant ... deci ce se întâmplă, în acest punct?
Am fost într-o încăpere ce arăta ca un laborator de computere,
din campusul universitar. O cameră mare cu un tavan destul de
mare și o mulțime de computere. Iar ceea ce au făcut a fost ...
era un cenușiu de data asta și mi-a dat instrucțiuni în mod
telepatic, iar el, diminețile te pregăteau și primeam o picătură
în ochi, care te droga și apoi era o stație în care-ți odihneai
capul chiar în fața ecranului, iar apoi ar fi pus muzică, existau
boxe ... și au început cu chestiile binaurale. Câteva minute de
acest gen și ... Apoi acestea încetau și apoi indiferent ce drog ți-
ar fi dat, avea un efect mai mare și apoi ar fi rulat filme și era un
antrenament.
Dar nu eram antrenat să fiu un soldat. Noi eram antrenați să
fim carne de tun pentru soldați. Și ce era, era un răspuns „fugi
sau luptă”. Erau filme, clipuri ciudate cu lucruri ce în
principiu ... și apoi înregistrări ale vocii unui bărbat „cel mai
bun lucru pe care poți să-l faci pentru fratele tău este să-ți dai
viața” și „tu ai două opțiuni: tu poți fugi sau poți lupta, iar cea
mai grozavă alegere este lupta.” Erau chestii de acest gen și erau
puse ore în șir.
Deci tu te-ai întors într-un alt program de control mental.
 Exact, da.
Doar că de data asta te pregăteau pentru armată.
Exact asta era. Nu am nicio idee cât a durat asta. A durat un
timp, iar ce s-a întâmplat a fost ... iar apoi ei au făcut și alte
lucruri, era o mașină în care ne-au băgat și care-ți măsura
puterea. Îți făceau operații și apoi era o mașină care mă mișca și
vedea anvergura mișcării mele și testa cât de puternic eram, dar
asta se întâmpla doar din când în când. Orice devia din acele
filme de antrenament. Eu nu am tras niciodată cu vreo
armă sau altceva.
Exista vreo fereastră unde puteai vedea Luna, sau nu era
nimic?
Exista un hol până la camera mea și un altul înapoi la chestia
asta.
Asta era tot și asta a durat ceva vreme?
Da, o perioadă, câteva luni.
Erau implicate droguri, iar oameni vor chestii clare, cum ar
fi : poți să ne desenezi ceva?
Eu am fost drogat, omule ...
Și-ți amintești despre ce erau aceste filme?
Despre răspunsul „fugi sau lupți”.
Asta e tot? Niciun antrenament despre arme sau ceva de
genul?
Deci totul este psihologic. Când s-a terminat eram doar o
duzină. Am fost duși la o navă mai mică, am mers la un
hangar, și am fost duși la o altă bază de pe Lună. Și când am
ieșit, acesta a fost momentul când sergenții de antrenament ne
așteptau.
Știți „stați pe poziție” și ne-au condus jos și „fii atent la tipul
din fața ta și la nimic altceva” și a mers dintr-o bucată, un drum
lung pe coridor și am luat un lift către în jos și ne-au
mărșăluit către o ușă, una mare și cenușie, și ne-au dat ... cred
că era testul de probă, era un test de operațiuni și ne-au dat un
recipient, ce arăta ca un tub cu spumă de ras, cu un mic buton
roșu în vârf, de mărimea unei mici băuturi energizante poate ...
și ... Și au zis „imediat ce treceți de acea ...”
Sergentul antrenamentului era acolo și așa vorbea, foarte
direct și abraziv, a spus „imediat ce treceți de acea ușă acelea se
vor arma, iar dacă vedeți orice este o amenințare pentru voi și
prietenii voștrii sau pentru voi și compania voastră, voi ar
trebui să faceți lucrul corect și eliminați amenințarea.” Acestea
au fost instrucțiunile noastre. El s-a dat la o parte și am stat
acolo așteptând un timp îndelungat o bună perioadă de timp,
30 - 40 de minute în poziție de atenție acolo, o duzină dintre
noi.
Vă aflați în interior?
Da.
Voi ați fost luați de pe navă și duși acolo.
Era un hol, iar apoi s-a deschis ușa de la sine, ne-au dus în
interior, ne-au făcut un examen medical într-un spital cu o
cameră mare cu paturi, iar noi am dormit pe ele. Iar în
dimineața următoare am fost trimiși cu o altă navă, aceiași, cea
cu trandafirul alb, și am mers pe Marte.
Deci am zburat în orbita din jurul lui Marte, dar nu aveam
autorizație de amartizare. Noi eram în orbită și am ajuns acolo
rapid, dar nu aveam autorizație să amartizăm și am stat în
orbită câteva ore, iar pilotul a oprit gravitația și a spus „tipilor
dacă vreți să experimentați gravitația zero, acum este
momentul potrivit că mai avem jumătate de oră și opresc
gravitația.” Exista gravitație artificială pe navă, iar eu eram prea
speriat. Iar eu am regretat mereu după asta.
Eu mi-am dorit mereu să experimentez gravitația zero, iar asta
a fost singura mea șansă pe care am avut-o și am continuat
să ... ceilalți băieți din partea cealaltă au făcut-o și făceau
rostogoliri ... existau stâlpi la fiecare câteva rânduri de
scaune ca un stâlp de care te puteai apuca ca să te
orientezi, deci nu erai prea departe de ceva de care să te apuci,
în caz de gravitație zero, iar ei făceau flicuri și păreau să se
distreze.
Cum funcționează gravitația pe nave?
Pe Ceres i-am văzut instalând placări gravitaționale peste tot.
Deci podelele erau placate?
Tony: Era o placare groasă ...
Jay: Placare electro-gravitațională?
Da, era alimentată, era o placare alimentată, care era groasă și
avea cilindrii în interior și câteva ... ca o rețea, și deasupra
aceleia era gravitație.
Doar ca să știi, tu nu ești singurul care mi-a spus asta,
aproape cu aceleași detalii.
Eu eram uimit, deoarece eu am văzut chestia aia mergând la
propriu, mile în șir ... mile. Și de fiecare dată când le deschideau
... eu am lucrat într-o mină într-o zi și ei curățau locul în micro-
gravitație, iar apoi imediat o instalau, deci le-am văzut
adunate, gata de transport, plăcile, toate erau conectate și ce nu
reușeam să înțeleg, era cantitatea de energie care le lua să
placheze ... să activeze podeaua, să aibă o podea alimentată, de
mărimea unui oraș.
Asta este ceva ce a fost mereu așa de impresionant pentru
mine. Dar din nou, asta era și în navă, de asemenea. Și asta era
ceea ce ei foloseau în aceste podele.
Pe navele unde am lucrat mai târziu, erau zone ale navei care
aveau distorsiuni ale gravitației din cauza propulsiei, pentru
indiferent ce motiv, iar eu mă strecuram adesea și încercam să
mă joc, și exista un loc unde era cam 55-60% mai puțină
gravitație și cumva picam ... eu aș fi fost în gravitație
obișnuită, aș fi picat și apoi cădeam în gravitația mai
mică, prinzându-mă pe mine însumi.
Asta era emoționant.