Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
10 Separare Si Purificare Gaze Doc - Compress
10 Separare Si Purificare Gaze Doc - Compress
Necesitatea îndepărtării diferitelor suspensii solide sau lichide din gaze sunt
condiţionate de anumite cerinţe tehnico-economice, printre care amintim:
concentraţii pentru emanaţii în atmosferă, recuperarea unor produşi utili,
recircularea/reutilizarea gazelor, protecţia unor instalaţii sau trasee, eliminarea
riscului de explozie, etc.
În general, particulele mari, cu viteza de decantare mai mare de 0.3m/s, se
separă singure dintr-un flux gazos, în timp ce particulele fine au tendinţa de a urma
fluxul gazos, separarea acestora fiind mai dificil de realizat. În practică, particulele de
praf au un diametru mediu de c.c.a. 10 -2 mm şi o viteză de sedimentare de 0,003m/s,
deci separarea gravitaţională clasică este impracticabilă datorită timpului mare de
sedimentare şi a volumului mare a separatorului.
În Fig. 10.1. sunt indicate dimensiunile unor serii de aerosoli bine cunoscuţi
precum şi metodele de separare a particulelor din aer.
1
Fig. 10.1. Caracterizarea aerosolilor şi metode de separare
3
Fig 10.2. Evoluţia tehnologiilor de separare a gazelor cu ajutorul membranelor
Atât membranele poroase cât şi cele dense pot fi utilizate ca bariere selective
pentru separarea gazelor. Trei tipuri de membrane poroase sunt descrise de
literatura de specialitate în funcţie de dimensiunile porilor. Membrane cu
dimensiunea porilor de la 0,1 µm, atunci diametrul porilor are aceiaşi lungime sau
este mai mic decât drumul liber parcurs de moleculele de gaz. Transportul gazului
prin aceşti pori este guvernat de difuzia Kundsen iar viteza de transport pentru orice
gaz este invers proporţional cu rădăcina pătrată a masei moleculare, relaţie descrisă
de legea de difuzie Graham. În final, dacă porii sunt extrem de mici, 5-20 Angstromi
(Å) gazele sunt separate prin sitare moleculară. Transportul prin aceste membrane
este complex şi include atât difuzia în fază gazoasă cât şi difuzia speciilor adsorbite
pe suprafaţa porilor ( difuzie superficială ). Membranele cu pori foarte mici încă nu
sunt utilizate în aplicaţii la scară mare, iar membranele ceramice şi cele din sticlă
ultramicroporoasă cu selectivitate foarte ridicată au fost preparate doar la nivel de
laborator.
Toate aceste membrane microporoase utilizabile la separarea gazelor
considerate deocamdată doar de interes ştiinţific, toate aplicaţiile comerciale de
separare a gazelor au la bază membrane polimerice dense.
Separările prin filmele polimerice dense au la bază mecanisme de dizolvare –
difuzie, mecanisme ce descriu mobilitatea unei molecule dizolvate în matricea
polimerică. În toate materialele polimerice coeficientul de difuzie scade cu creşterea
dimensiunilor moleculare, deoarece moleculele mari interacţionează cu mai multe
segmente ale lanţului polimeric în comparaţie cu moleculele mici, aşadar moleculele
mici traversează mult mai uşor membrana de pe o parte pe alta.
4
Totuşi, mobilitatea şi selectivitatea prin asemenea membrane depinde de
materialul din care este confecţionată, dacă acesta este deasupra sau sub
temperatura de tranziţie a stării sticloase. Dacă materialul este sub temperatura de
tranziţie sticloasă, lanţurile polimerice sunt fixe şi nu au nici un fel de libertate de a
se roti.
Când materialul polimeric este în stare sticloasă, este rigid şi casant. Peste
temperatura de tranziţie din stare sticloasă, segmente ale polimerului au suficientă
energie termică, care să le pemită acestora o anumită libertate de rotaţie de-a lungul
lanţului polimeric. Această mişcare schimbă dramatic proprietăţole mecanice ale
polimerului, acesta căpătând calităţi elastomere. Mobilitatea relativă a gazelor,
caracterizează prin coeficienţi de difuzie, diferă semnificativ de la polimerii cu calităţi
elastomere (tip cauciuc) la cei în stare sticloasă, ex. PVC.
Coeficienţii de difuzie în materialele sticloase scad mult mai rapid la creşterea
dimensiunii permeatului decât coeficienţii de difuzie în cauciucuri. De exemplu,
mobilitatea azotului în comparaţie cu pentanul este de 10 ori mai mare în cauciucul
natural şi de 100 000 ori în policlorură de vinil (PVC).
În afară de difuzie, cel de-al doilea parametru care influenţează selectivitatea
membranelor în procesul de separare a gazelor îl reprezintă solubilitatea sau sorbţia.
Coeficientul de solubilitate (de sorbţie) a gazelor şi vaporilor, care reprezintă o
măsură a energiei necesare permeatului de a fi sorbit de către polimer, creşte cu
creşterea condensabilităţii permeantului. Această dependenţă de condensabilitate
înseamnă că acest coeficient de solubilitate creşte, de asemenea, odată cu
diametrul molecular, deoarece moleculele mari sunt în mod normal mult mai
condensabile decât cele mici. Coeficientul de solubilitae poate, aşadar, fi considerat
o funcţie a punctului de fierbere sau a volumului molar.
Aşa fiind pusă problema, solubilitatea gazelor în membranele polimerice este
favorabilă moleculelor mari, mult mai condensabile, cum ar fi vaporii hidrocarburilor
şi nicidecum gaze ca oxigenul sau azotul. Totuşi, diferenţa dintre coeficientul de
solubilitate ai permeanţilor pentru polimerii în stare elastomeră, respectiv sticloasă,
este de departe mult mai puţin pronunţată ca în cazul coeficienţilor de difuzie.
În concordanţă cu cele discutate anterior, se observă că echilibrul deschis de
cei doi termeni de mobilitate, respectiv solubilitate este diferită pentru polimerii
sticloşi şi elastici. Pentru polimerii în stare sticloasă permeaţia gazelor este
dominată de procese ce ţin cont de mobilitatea, respectiv difuzia, moleculelor prin
membrană. Aşadar permeabilitatea scade cu creşterea dimensiunilor moleculare,
moleculele mici traversând în mod preferenţial membrana. Astfel la separarea unui
amestec format din compuşi organici volatili şi azot, membranele polimerice în stare
sticloasă vor fi permeate preferenţial de azot. În situaţia inversă, când vrem să
separăm acelaşi amestec utilizând o membrană din cauciuc, aceasta va fi permeată
în mod preferenţial de către vaporii organici. Proprietăţile câtorva membrane
polimerice reprezentative sunt indicate în Tabelul 10.1.
H2 550 41 24 14 50
5
He 300 31 33 13 40
O2 500 23 1,6 1,4 3
N2 250 9,4 0,33 0,25 0,6
CO2 2700 153 10 5,6 13
CH4 800 30 0,36 0,25 0,4
C2H6 2100 - 0,20 - 0,08
C3H8 3400 168 0,13 - 0,015
C4H10 7500 - 0,10 - -
Dacă particulele sunt mari, acestea pot fi îndepărtate gravitaţional din fluxul
de gaz, gradul de separare creşte odată cu creşterea ariei secţiunii pe care o
traversează. Pentru ca această metodă să fie eficientă, este necesar să se evite
apariţia curenţilor turbionari sau a vârtejurilor, acest lucru se poate controla prin:
geometria echipamentelor, viteza fluxului gazos, montarea de ecrane, pereţi sau ţevi
de separare.
În Fig.10.3. este prezentată o cameră de decantare utilizată la purificarea
gazelor. Pentru a îmbunătăţi separarea în asemenea incinte se montează adesea
ecrane de separare. Fig. 10.4. indică conceptul constructiv a unei instalaţii în care
6
fluxul gazos trebuie să străbată o distanţă cât mai lungă iar suprafaţa de separare să
fie cât mai mare, la fel cum menţionam în paragraful anterior, specificul unei
asemenea instalaţii îl constituie tăvile sau sertarele de separare.
7
printr-un tub amplasat în zona centrală. Acest tip de separator este unul dintre cele
mai utilizate în domeniul separării gazelor.
Acest tip de separare are la bază faptul că momentul (şi inerţia) particulelor
este mult mai mare decât a gazului, deci particulele nu vor urma aceeaşi traiectorie
ca şi gazul dacă direcţia de mişcare este schimbată brusc. În general direcţia fluxului
gazos se schimbă brusc cu ajutorul unor plăci sau ecrane care intersectează
perpendicular fluxul gazos. O aplicaţie specială a acestei metode de separare o
constituie filtrele vâscoase, acestea constau într-o serie de panouri ce conţin lame
înclinate amplasate în paralel, unse cu uleiuri speciale care permit absorbţia
particulelor solide. Aceste aparate sunt uşor de curăţit şi opun o rezistenţă scăzută
fluxului gazos. Se mai utilizează şi filtre vâscoase cu umpluturi textile sau zgură,
acestea au o eficienţă mult mai ridicată.
9
Fig. 10.7. Principiul constructiv al precipitatorului electrostatic
10
Fig. 10.8. Principiul constructiv al unui spălător de gaze în contra-curent
11
Fig.10.9. Exemplu de spălător de gaze în co-curent
12