13.

TEHNOLOGII CRIOGENICE DE SEPARARE ŞI LICHEFIERE PENTRU

HIDROGEN

Criogenia este domeniul din ştiinţă şi tehnică care are ca obiect

temperaturile joase. Denumirea derivă de la cuvintele din limba greacă „kryos” şi
„genos” care înseamnă îngheţ, respectiv origine, creaţie. Criogenia propriuzisă
începe de la temperatura de lichefiere a metanului şi tinde până la zero absolut.
Distilarea aerului pentru separarea şi producerea de oxigen şi azot, a
marcat dezvoltarea procesului de distilare criogenică încă de la începutul secolului
XX, protagonist a fost inginerul Carl von Linde, a cărui firmă, în 1962, a construit
prima instalaţie industrială pentru separarea deuteriului prin distilarea hidrogenului
lichid.
Distilarea criogenică cuplează două procese, cel de separare şi cel de
realizare a temperaturilor joase .
Criteriul de bază în distilare este factorul de separare, care în cazul unui
sistem bicomponent este indicat în continuare:

unde: α - factor de separare, x şi y – fracţiile molare ale celor doi

componenţi din amestecul de separare.
Se observă că în domeniul concentraţiilor mici, când x şi y nu depăşesc 1%,
ecuaţia se poate liniariza, şi, drepr urmare, modelul de calcul se simplifică.
În procesul de distilare criogenică elementul de contact are un rol foarte
important. Rolul acestuia este să crească interfaţa între lichidul şi vaporii (gazul) care
circulă în contracurent şi să asigure o amestecare a acestora cât mai intimă.
Elementele de contact sunt de două feluri: elemente continui şi elemente
discrete.
Elementele continui, numite şi umpluturi, pot avea o geometrie ordonată sau
pot fi formate din elemente discrete dispuse dezordonat în coloană. Un exemplu de
umplutură o reprezintă ţesăturile metalice care se montează în coloane sub formă de
turte suprapuse.
Elementele discrete, numite şi talere, au forma unui platou alimentate lateral
cu lichid care curge în lungul platoului, gazul pătrunde de jos în sus prin orificii
speciale prevăzute cu gardă hidraulică, numiţi clopoţei, sau printr-o multitudine de
orificii practicate direct în platou. În ambele cazuri gazul barbotează prin stratul de
lichid realizându-se un contact cât mai intim între cele două faze.
Gazele lichefiate, datorită stării lor termodinamice, prezintă un grad ridicat
de risc. În cazul hidrogenului riscul este considerabil mărit datorită inflamabilităţii şi
gradului de explozie foarte ridicat. Din această cauză concepţia instalaţiilor,
respectarea normelor de tehnică a securităţii în muncă, evitarea pericolelor de
incendiu şi explozie încadrează acest tip de instalaţii criogenice într-o clasă specială.
Distilarea criogenică, ca şi în cazul altor gaze, este o metodă de separare a
hidrogenului din diverse amestecuri gazoase şi de purificare a acestuia de diverse
impurităţi. În plus una din cele mai importante aplicaţii ale distilării criogenice o
reprezintă separarea izotopilor hidrogenului. În plus instalaţiile criogenice sunt utile la
lichefierea hidrogenului, ca metodă de stocare a acestuia.
Începutul tehnologiilor de distilare a hidrogenului aveau rolul de a îl separa
în mod direct de deuteriu şi se datorează lui Urey, Brickweddle şi Murphy în 1932.

1
 În Fig. 13.1. este prezentată schema generala a instalaţiilor de distilare
izotopică a hidrogenului.

Fig. 13.1. Schema generală a instalaţiilor de distilare izotopică a hidrogenului

Instalaţia se compune din: alimentarea cu hidrogen (F, traseul 1), eliminare

fracţie grea obţinută (P, traseul 4), ieşire fracţie uşoară rezultată (W, traseul 3),
recuperator primar (S1), recuperator secundar (S2), răcitor (R), compresor de
alimentare (K), compresor de recirculare (KR) amplasat pe traseul de reflux (2) şi
coloană de distilare (C).
Se disting două circuite: cel al fluxului de alimentare şi refluxul. Gazul de
alimentare este compresat şi trimis spre coloana de distilare fiind răcit, cu ajutorul
unor recuperatoare, prin intermediul fluxului fracţiei uşoare care circulă în
contracurent. Recuperatoarele pot fi de asemenea utilizate la condensarea şi
eliminarea unor fracţii până în coloana de distilare, ex. apa, azot, CO, CO 2, metan,
etc. În cazul separării hidrogenului de deuteriu răcirea finală se obţine prin laminare,
respectiv prin efectul Joule-Thomson, când gazul se lichefiază parţial în jurul
temperaturii de -250 oC şi se alimentează cu el coloana de distilare. În acest caz
gazul sărăcit izotopic din coloană este extras pe la partea superioară a coloanei.
Refluxul în coloana de distilare este realizat de un circuit separat de
hidrogen, cu caracteristica unei pompe de căldură, gazul fiind condensat în
fierbătorul coloanei.
Pentru instalaţia de separare a deuteriului şi hidrogenului circuitele de
alimentare şi reflux se deosebesc prin aceea că circuitul de alimentare joacă şi rolul
de purificare a fluxului de hidrogen.
Tehnologia instalaţiilor de distilare a hidrogenului poartă amprenta
constructorului şi a compoziţiei chimice a curentului de alimentare care trebuie
purificat. Instalaţiile realizate utilizează fie hidrogen electrolitic fie gaz de sinteză.
Materialele utilizate la construcţia unor asemenea instalaţii, considerate de
complexitate medie, sunt oţelurile inoxidabile (austenitice) şi aliaje de aluminiu şi
cupru. Elementele speciale cum sunt talerele şi robineţii de reglare se execută numai
din oţeluri inoxidabile.

2
 Până în momentul de faţă distilarea criogenică a hidrogenului a căpătat
interes în special pentru industrializarea producţiei de apă grea. În perspectiva
trecerii la o economie bazată pe hidrogen ca vector energetic distilarea criogenică a
hidrogenului capată noi valente prin prisma capacităţii acestei tehnologii de a-şi găsi
aplicaţii în procesele de separare şi purificare a hidrogenului.
Tot în acest context trebuie discutat ceva şi despre instalaţiile de alimentare
şi răcire cu hidrogen lichid. Instalaţia, a cărei schemă este prezentată în Fig. 13.2.,
se compune din două părţi: o secţiune de alimentare şi purificare a hidrogenului,
care permite stocarea şi îmbutelierea hidrogenului pur; şi instalaţia de lichefiere a
hidrogenului. Aceasta din urmă se compune dintr-o bucla de prerăcire alcătuită din
compresoare, schimbătoare de căldură şi turbodetentoare; şi o buclă de lichefiere şi
alimentare alcătuită din condensatoare, rezervoare de hidrogen lichid precum şi linia
de transfer, opţional, la transferul hidrogenului lichid în alte recipiente se asigură şi o
răcire a incintei respective.
Rezervoarele mari de gaze lichefiate, unde stocarea se face pentru un timp
mai îndelungat sau în care vor să se limiteze cât mai mult pierderile, sunt prevăzute
cu instalaţii de relichefiere a vaporilor proveniţi în urma evaporării şi pierderilor de
căldură.

Fig. 13.2. Instalaţiile de alimentare şi răcire cu hidrogen lichid

3
 Alcătuirea instalaţiei criogenice de hidrogen lichid: 1 - rezervor de hidrogen
gazos, 2 -compresoare cu membrană, 3,4 - butelii de hidrogen, 5 – ventil, 6 –
reductor de presiune, 7 – unitate Deox, 8 – uscătoare, 9 – separatoare de apă, 10 –
schimbător de căldură, 11 – adsorber, 12 – ventil, 13 – compresor cu mers uscat, 14
- schimbătoare de căldură, 15, 16 – turbodetentoare, 17- rezervor de hidrogen
lochid, 18 – condensator, 19 – preaplin, 20 – evaporator hidrogen lichid, 21 – by
pass, 22 – ventil reglare debit pentru turbodetentoare, 23 - by pass, 24 – incinta
(recipient) de umplut cu hidrogen lichid, 25 – răcitor (opţional), 26 – linie transfer
hidrogen lichid de răcire, 27, 28 – prerăcitoare hidrogen lichid, 29 – conductă de
umplere, 30 – extracţia de hidrogen lichid, 31 – by pass.
Separarea izotopilor hidrogenului se bazează pe diferenţe foarte mici între
parametrii fizici, ceea ce caracterizează tehnologiile de separare printr-un volum
specific mare şi o sensibilitate ridicată a instalaţiilor de operare.
O comportare specifică hidrogenului se datorează poziţiei relative a spinului
atomilor care formează molecula. Molecula de hidrogen cu spinii orientaţi în aceeaşi
direcţie, adică spini paraleli, corespunde modificării orto şi dacă spinii sunt orientaţi
în direcţii opuse, spinii antiparaleli, corespund modificării para. În condiţiile mediului
ambiant hidrogenul este format din 75% molecule orto şi 25% molecule para.
Compoziţia la echilibru între cele două specii moleculare este în funcţie de
temperatură.
Importanţa cunoaşterii echilibrului orto-para funcţie de temperatură se
datorează căldurii mari de conversie, care în domeniul 15-70 K este de 706 J/g şi
care este mai mare decât căldura de vaporizare, a cărei valoare este de numai 447
J/kg. Viteza de conversie este relativ redusă, dar cu toate acestea, prin căldura
dezvoltată face imposibilă stocarea hidrogenului lichid pentru timp îndelungat.
Pregătirea pentru stocarea îndelungată a hidrogenului se face prin
conversia lui la forma para-hidrogen, schema instalaţiei este indicată în Fig. 13.3.
Acest lucru se face pe bază de catalizatori, ex. granule de cărbune activ, oxizi
metalici, hidroxizi de fier, nichel, crom sau magneziu, dispuşi în zone din ce în ce
mai reci.

Fig. 13.3. Schema instalaţiei de producere de para-hidrogen lichid,

1 – gazometri, 2 – compresor alimentare, 3 – îndepărtare oxigen, 4 – uscător, 5
– schimbătoare de căldură, 6 – adsorbere, 7 – convertoare catalitice orto-para,

4
8 – robinete de laminare, 9 – compresor de recirculaţie, 10 turbodetentoare, 11
- rezervor, 12 – condensator/evaporator.

Conversia orto-para fiind o operaţiune costisitoare, pentru pierderile de

hidrogen prin vaporizare se utilizează cu succes instalaţia de recondensare a
vaporilor de hidrogen.

INSTALAŢII DE LICHEFIERE ŞI SEPARARE IZOTOPICĂ A HIDROGENULUI

1.1. Separarea deuteriului

Distilarea hidrogenului lichid este una din metodele moderne şi eficiente de

separare a hidrogenului greu, denumit deuteriu şi având simbolul chimic D, este un
izotop stabil de masă 2, care se găseşte în hidrogenul natural şi în compuşii lui în
proporţie de aproximativ 1 la 7 000, ceea ce reprezintă o concentraţie medie de140
ppm. Utilizarea lui industrială este realizată azi sub formă de apă grea, oxidul de
deuterium reprezentând moderatorul şi agentul termic primar al reactoarelor
nucleare pentru producerea de energie termică şi electrică, având combustibil
uraniul natural. Distilarea hidrogenului lichid este una din metodele moderne şi
eficiente de separare a deuteriului, respectiv de producere a apei grele. Principiul de
separarea se bazează pe faptul că hidrogenul şi deuteriul au presiuni diferite de
vapori şi aceasta la un nivel de temperatură în jurul a 20° K la presiunea
atmosferică, ceea ce impune utilizarea unei tehnologii criogenice şi a unor
echipamente speciale. În figura 1.14 sunt arătate curbele presiunilor de vapori pentru
cele trei specii moleculare ale hidrogenului, respectiv orto şi para hidrogen (o—H2, p
—H2), a hidrogenului deuterat (HD) şi orto şi para deuteriu (o—D2, p—D2).

Fig. 1.14. Presiunile de vapori ale moleculelor izotopilor hidrogenului.

5
 Fig. 1.15. Volatilitatea relativă şi factorul real de separare al amestecului
izotopic H2-HD.

In compoziţia izotopică a hidrogenului se găsesc toate cele trei specii

molecular H2—HD—D2, predominând la concentraţii mici speciile H2—I I I > şi la
concentraţii mari HD—D1. De aceea la separarea izotopică la concentraţii mici
factorul de separare este determinat de speciile H2-DH şi are valoarea din figura
1.15. Din aceeaşi figură reiese şi abaterea care există între factorul de separare şi
raportul presiunilor de vapori ale celor două specii moleculare.
Pentru calcule se recomandă următoarele relaţii pentru valorile factorului de
separare în funcţie de temperatură sau presiune:

Acoperirea întregului domeniu de concentraţii se poate face ţinând cont de

relaţia de mai jos, unde presiunile de vapori pt ale speciilor moleculare şi variaţia
coeficientului de activare yi este dată în lucrările lui Grilly şi Malkov.

În tabelul 1.1 este prezentat echilibrul fazelor speciilor moleculare H2—HD

pentru o presiune de 1 000 mm Hg, presiune curent utilizată în coloanele de distilare
pentru hidrogenul lichid.

Tabelul 1.1 Presiunea de vapori şi curba de echilibru pentru amestecul isotopic H2-
HD

6
 Legat de lichefierea hidrogenului şi de manipularea şi stocarea lui în stare
lichidă, trebuie să se dea o atenţie deosebită formelor sub care se prezintă
moleculele hidrogenului în modificarea orto şi para. Astfel, la temperatura mediului
ambiant hidrogenul constă în 25% component para şi 75% orto, în timp ce la
temperatura de 20°K, în echilibru termodinamic, tot hidrogenul se prezintă sub
modificarea para. Conversia de la orto la para hidrogen are loc. cu degajare de
căldură, care este cea de 1,5 ori mai mare decât căldura de vaporizare şi pentru a
putea păstra o stare de comportare staţionară în coloane, este necesar să se
împiedice tendinţa de echilibru termodinamic al modificărilor moleculare, prin
evitarea oricărui material cu efect catalitic asupra reacţiei, cum sunt substanţele fero
şi paramagnetice. Dintre acestea, cel mai frecvent apare oxigenul, a cărui urme
trebuie complet înlăturate, pentru a evita acumularea lui în părţile reci ale instalaţiei
şi a produce atât conversia orto-para, urmată de efectul periculos pe care îl
determină.
Instalaţiile pentru separarea deuteriului prin distilarea hidrogenului lichid sunt
caracterizate de tipul coloanei, de cele două circuite de hidrogen, care asigură
alimentarea şi refluxul, de sistemul de purificare şi lichefiere al hidrogenului, de
izolaţia termică a instalaţiei şi de tipul utilajelor dinamice ale instalaţiei de lichefiere.
Soluţiile care au fost date până în prezent depind de condiţiile de amplasament şi ale
sursei de deuteriu şi de experienţa şi nivelul tehnologic al constructorului.
Una din primele soluţii industriale este prezentată schematic în figura 1.1 şi a
fost realizată în Rusia. În dreapta coloanei de distilare este reprezentat circuitul de
alimentare şi lichefiere, care utilizează o prerăcire succesivă cu amoniac, apoi azot
lichid şi o serie de schimbătoare de căldură recuperative. În acelaşi timp cu răcirea
gazului de alimentare sunt eliminate impurităţile din hidrogen prin lichefierea lor,
îngheţare şi în final prin adsorbţie. Asigurarea refluxului coloanei se efectuează cu
circuitul de hidrogen reprezentat în stânga coloanei, care utilizează atât sistemul
recuperativ, cât şi prerăcirca cu azot lichid. Condensarea hidrogenului are loc în
fierbătorul coloanei, asigurând în cealaltă parte a schimbătorului, vaporii de hidrogen

7
în procesul de distilare. Principalii parametri ai instalaţiei sînt indicaţi pe schema din
figura 1.1.

Fig. 1.1. Instalaţie de distilare a hidrogenului

Instalaţia este alimentată cu hidrogen electrolitic, cu un debit de 4 000 m 3/

oră, cu o concentraţie în deuteriu de 150 ppm. Coloana de separare, cu un diametru
de 1050 mm şi 77 de talere cu clopoţei, realizează un produs îmbogăţit până la 4,5%
deuteriu, corespunzător unei eficiente a talerelor do cea 30-35%.
Izolaţia instalaţiei este realizată în două blocuri separate, sub şi peste 80 K.
Blocul cu temperatura sub 80 K este prevăzut cu o cămaşă răcită cu azot lichid şi
este umplut cu hidrogen cu o uşoară suprapresiune faţă de mediul ambiant, pentru
împiedicarea pătrunderii şi condensării aerului. În figura 1.2 este prezentat
ansamblul instalaţiei descries mai sus.

8
 Fig. 1.2. Dispunerea utilajelor şi principalele
dimensiuni ale instalaţiei din figura 1.1

Timpul de pornire şi echilibrare izotopică a acestei instalaţii este de 80 — 90

ore şi consumul specific de energie în jurul a 5000 kWh/kg D2O. În tabelul 1.2 este
prezentat bilanţul energetic al instalaţiei din figura 1.1.
Acelaşi principiu de separare utilizând o coloană de distilare a hidrogenului
lichid şi două circuite, realizând alimentarea şi refluxul, este soluţionat diferit de firma
Sulzer pentru instalaţia construită la Ems în Elveţia.
Schema instalaţiei este prezentată în figura 1.3 şi diferă de precedenta prin
eliminarea oricărei prerăciri cu amoniac sau azot lichid, utilizând capacitatea de
răcire a turbinelor de expansiune direct în circuitul de hidrogen. Purificarea şi răcirea
hidrogenului de alimentare este realizată aici prin schimbătoare de căldură
reversibile, care în cazul de faţă readuc la compoziţia chimică originală gazul sărăcit
de deuteriu, care este reîntors la instalaţia unde a fost produs şi utilizat apoi ca
materie primă pentru industria chimică. Urmărind circuitele schemei din figura 1.3

9
rezultă procesul tehnologic utilizat de firma Sulzer pentru lichefierea şi distilarea
hidrogenului lichid; în continuare sunt descrise doar particularităţile acestei instalaţii.
Coloana de distilare este de tip Kuhn şi constă din 90 de tuburi legate în
paralel, în care sunt introduse inele Dixon, special tratate, pentru mărirea la maxim a
suprafeţei de contact între vapori şi lichid. Alimentarea tuburilor în paralel se
realizează prin capilare calibrate pentru asigurarea unei corecte repartiţii de fluid.
Coloana de distilare astfel realizată permite atingerea unor înalte performanţe de
separare, cu înălţimea echivalentă a talerului theoretic de cea 4—6 cm, ceea ce
reduce foarte mult din înălţimea ei.
Turbina de expansiune, de tip miniatural, este centripetală, cu un diametru de 60 mm şi
120 000 rot/min. Limitarea vitezei periferice a rotorului la 400 m/s a condus la realizarea
instalaţiei cu trei turbine înseriate. Utilizarea turbinelor de expansiune au permis realizarea unei
instalaţii de lichefiere a hidrogenului fără prerăciri exterioare, funcţionând după un ciclu al cărui
principiu şi parametri rezultă din figura 1.4.
Tabel 1.2.

10
 Fig. 1.4. Instalaţia de distilare a hidrogenului din Ems: 7 — gazometru; 2 —
compresor de recirculaţie; 3 — gazometru ; 4 — purificator; 5— compresor 6
— purificator : 7 — turbodetentoare ; 8 — coloană de distilare ; 9 —lichefiator.

Pentru reglarea deb itelor instalaţiei, la nivelul temperaturii hidrogenului lichid,

s-a construit un tip de robinet cu comandă pneumatică cu următoarele particularităţi:
agentul de acţionare este hidrogenul, organul flexibil, un tub ondulat deformabil, care
acţionează direct asupra tijei, etanşată tot printr-un tub ondulat deformabil şi
menţinută central prin intermediul unor elemente elastice, eliminându-se astfel orice
frecare în timpul acţionării robinetului. Pentru evitarea condensării hidrogenului de
acţionare acesta este uşor încălzit de un sistem auxiliar cu gaz. În figura 1.6 este
arătată o secţiune a unui robinet de reglare a debitului de hidrogen lichid, robinet ce
se montează sub învelişul de izolaţie termică a instalaţiei.
Izolaţia termică a întregii instalaţii este realizată prin vid şi ecrane de radiaţie.
Nivelul vidului realizat este de 10 -4 la 10-5 mm Hg şi este menţinut de o instalaţie
specială cu funcţionare automată. Toate echipamentele instalaţiei sunt suspendate
în vase vidate şi protejate prin ecrane de radiaţii. În figura 1.7 se poate vedea
izolarea ansamblului de separare izotopică.

11
 Fig. 1.5. Diagrama T — S a ciclului frigorific al instalaţiei din figura 1.4, NK -
lucru de comprimare; NT—lucru de destindere; QK—căldura de comprimare.

Fig. 1.6. Robinet de reglare pentru hidrogen lichid.

12
 Instalaţia de la Kms este alimentată cu hidrogen electrolitic preîmbogăţit
izotopic la cea 0,075 si 0,1 % deuteriu cu un debit de 400 m 3N/oră şi produce un
hidrogen îmbogăţit la 30% deuteriu cu un debit de 1 m 3N/oră. Instalaţia fiind
alimentată cu hidrogen preîmbogăţit, consumul de energie specific nu este
reprezentativ. Instalaţiile prezentate anterior utilizează hidrogen electrolitic, deci
beneficiază de o materie primă cu un grad de puritate ridicat. Hidrogenul electrolitic
este produs însă în cantităţi mici şi în consecinţă atenţia a fost îndreptată spre alte
surse de hidrogen, de mare capacitate, cum sunt fabricile de amoniac, unde
hidrogenul este asociat cu o cantitate însemnată de azot şi alte gaze ca CO, CH 4,
Ar, CO2, H2O, etc. Cuplând o instalaţie de producere a apei grele prin distilarea
hidrogenului lichid cu o fabrica de amoniac de o capacitate de 1500 t NH 3/zi, s-ar
putea obţine o producţie de cea 100 tone apă grea pe an.

13
 Fig. 1.7. Ansamblu de separare izotopică în mantaua de izolare termică: 7 —
ventile de reglare ; 2 — detentor ; 3 — schimbător de căldură ; 4 — pompă de
vid; 5 — coloană de separare ; 6 — ecrane de radiaţie.

14
 Fig. 1.8. Separarea apei grele în cadrul unui proces de reformare pentru
producerea amoniacului, etape: alimentare cu gaz metan, reformare cu vpori
de apa, oxidare partiala (reformare secundara), conversie CO, separare CO 2,
distilarea criogenica a hidrogenului, amestecare, comprimare hidrogen si
azot, sinteza si separare amoniac.

Schema din figura 1.8 indică locul pe care l-ar avea instalaţia de distilare a
hidrogenului lichid în ansamblul unei fabrici de amoniac, pornind de la gaz metan,
apă şi aer ca materii prime. Proporţia dintre hidrogen şi azot privind gazul de
alimentare al instalaţiei de distilare a hidrogenului lichid este aproximativ cea
stoechiometrică privind compoziţia amoniacului, la care se adaugă unele impurităţi.
Schema unei instalaţii de producere a apei grele având la bază principiul de
distilare al hidrogenului lichid a fost elaborată de firma Linde şi este prezentată în
figura 1.9. Caracteristica principală a instalaţiei Linde este că pe întregul domeniu de
concentraţie izotopică este utilizat un singur procedeu, cel de distilare a hidrogenului
lichid, în final apa grea obţinându-se prin arderea catalitică a deuteriului cu oxigenul.
Ca prim etaj de separare este utilizată o coloană trietajată, care permite o utilizare

15
raţională a frigului şi care alimentată cu hidrogen de concentraţie izotopică naturală
realizează o concentrare a lui până la 2% deuteriu. Produsul concentrat este trimis la
cea de a doua coloană, care continuă concentrarea hidrogenului până la 45%
deuteriu. Deoarece hidrogenul de concentraţie izotopică normal conţine doar
molecule de H2 şi HD, prin distilarea lui se concentrează specia moleculară HD, care
atinge după coloana a doua un procent de 90%. Pentru obţinerea speciei molecular
D2 este necesar să se realizeze un echilibru molecular prin reacţia 2HD ↔ H 2+D2
care are loc la temperatura mediului ambiant în prezenţa unui catalizator. Produsul
concentrat din coloana a doua este extras sub formă de vapori de hidrogen deuterat,
încălzit şi trecut peste patul de catalizator, obţinându-se după echilibrare un gaz cu
următoarea compoziţie 32 % H2, 46 % HD şi 22 % D2. După prerăcire, acesta
alimentează cea de a treia coloană, care realizează concentrarea finală în deuteriu,
atingând concentraţia de 99,8% şi care prin ardere cu oxigenul permite obţinerea
apei grele numită şi „de reactor”.
Instalaţia elaborată de firma Linde poate prelucra un debit de gaz de 177 000
m3N/oră la 25 atm şi 300°K de compoziţie medie 74,7 % H 2, 24,4 %N2, 0,4% CO,
0,25% Ar, 0,25% CH4, urme CO2, O2 pe care îl purifică în prima parte a instalaţiei
prin condensare parţială şi schimbătoare de căldură şi masă, regenerative
alternante. Capacitatea instalaţiei este de 105 t apă grea pe an, prin cuplarea ei la o
fabrică de amoniac cu o producţie de 1500 tone amoniac pe zi. Consumul specific
de energie se ridică la valoarea de cea 3500 kWh pentru 1 kg apă grea.

Fig. 1.9 Instalatie pentru producerea apei grele prin distilarea hidrogenului
1,20 – adsorbere; 2,3,4,5,9,11,21,22,27 – schimbatoare de caldura; 6,28 –
separatoare; 7,10 – turbodetentoare; 8 – regenerator; 12,13,14 – coloane de
separare; 17,18,23,25 – compresoare; 24,26 – reactoare catalitice

16
1.2. Separarea tritiului

Izotopul de masă trei a hidrogenului, numit tritiu, cu simbolul chimic T, se

obţine prin absorbţia unui neutron de către deuteriu, reacţie care are loc în
reactoarele nucleare. Tritiul este izotopul radioactiv al hidrogenului, care prin
emisiunea unei radiaţii β se transformă în He 3 cu o perioadă de înjumătăţire de 12,26
ani.
În reactoarele nucleare unde apa grea este utilizată ca moderator, reflector şi
agent termic, nivelul de tritiu trebuie menţinut sub o anumită limită, iar degradarea
apei grele prin apă uşoară nu trebuie să scadă concentraţia în deuteriu a apei sub
99,6%. Pentru satisfacerea celor două cerinţe, din apa grea a reactoarelor nucleare
trebuie îndepărtat atât tritiul cât şi hidrogenul, formaţi în urma reacţiilor nucleare. în
acest scop firma Sulzer a realizat o instalaţie având la bază tot distilarea
hidrogenului lichid, ea fiind montată la reactoarele cu flux înalt de neutroni ale
Institutului Max von Laue-Paul Langevin din Grenoble.
Schema de principiu a instalaţiei este prezentată în figura 1.10 şi comportă
trei circuite: al apei grele din reactor al deuteriului şi al heliului.
În circuitul ei de la şi înapoi la reactor, apa grea, după o vaporizare prealabilă,
efectuează un schimb izotopic cu deuteriul, pe un pat de catalizator, după care este
reîntoarsă în circuit prin condensare. Pe catalizator au loc următoarele reacţii

Prin reacţia (1.1.4) se transferă tritiul din apa grea tritiată în deuteriu tritiat şi
apă grea, iar prin reacţia (1.1.5) se transferă hidrogenul din apa grea hidrogenată în
hidrogen deuterat şi apă grea. Apa grea obţinută este reîntoarsă în reactor, cât timp
curentul gazos de DT şi DH este prelucrat în circuitul deuteriului, unde prin distilarea
lui se obţine tritiu şi hidrogen, care se îndepărtează astfel din apa grea de reactor.

17
 Fig. 1.10. Instalaţie de separare a hidrogenului şi tritiului din apa grea: 10,
16,17, 19,20 — rezervoare: 2,4, 11, 12 — adsorbere; 3, 14 — pompe; 5, 21, 22,
23 — schimbătoare; 6 - reactor catalitic; 7— condensator; 8— vaporizator; 73,
15—coloane de separare; 18 — arzător; 24 — turbodetentor; 25, 26 —
compresoare; 27— reactor nuclear.

Circuitul de heliu este practic ciclul de răcire necesar celor două coloane
pentru realizarea refluxurilor. Din punct de vedere al procesului criogenic această
instalaţie utilizează o pompă de căldură cu gaz rece, cu fluid diferit de cel prelucrat
în coloanele de distilare şi aceasta datorită caracterului radioactiv al fluidului distilat.
Instalaţia de separare concomitentă a tritiului şi a hidrogenului din apa grea
de reactor este alimentată cu un debit de 16,7 l/oră apă grea, din care se extrage 60
Nl/an de tritiu gaz, care reprezintă o activitate de 160 000 Ci/an. Cu aceasta nivelul
de tritiu din apa grea de reactor este menţinut la un nivel de 1,7 Ci/l, faţă de 84 Ci/l
cât s-ar obţine fără extracţia lui continuă. De asemenea, instalaţia extrage 160 1 apă
uşoară pe an, menţinând astfel concentraţia în deuteriu la peste 99,75 % în apa grea
de reactor.

18
 În cadrul Laboratorului Ştiinţific din Los Alamos s-a proiectat şi este în curs de
execuţie un sistem criogenie de patru coloane de distilare, cu scopul de a separa
dintr-un amestec de hidrogen-deuteriu-tritiu patru produse de înaltă puritate,
necesare sistemului de alimentare cu combustibil, D-T, a unui reactor experimental
pentru procesul de fuziune nucleară. Curentul de alimentare are un debit de 360
moli/zi, coloanele cu umplutură au diametre cuprinse între 20 şi 40 mm cu înălţime
de cca 4m, frigul necesar fiind asigurat de o instalaţie avand 450 J/s la 20 K.
Echilibratoarele izotopice au sarcina de a realiza reacţia HT +D 2↔HD +DT.
Proprietăţile fizice şi chimice ale hidrogenului, dintre care marea lui difuzivitate
precum şi faptul că este inflamabil şi exploziv pe întregul domeniu de concentraţie în
amestec cu aerul, impune ca toate instalaţiile care lichefiază şi lucrează cu hidrogen
lichid să fie prevăzute cu următoarele măsuri care să asigure o cât mai ridicată
securitate în exploatare :
—ventile cu etanşeitate totală prin tub ondulat deformabil, sau membrane metalice şi
evitarea îmbinărilor prin flanşe;
—transmiterea pneumatică a semnalelor instrumentelor de măsură;
—echipamentele şi instalaţia electrică se execută în protecţie antiexplozivă cu
siguranţă intrinsecă;
—se prevăd detectoare pentru sesizarea scăpărilor de hidrogen în mediul
înconjurător;
—instalaţia trebuie să aibă posibilitatea de a fi secţionată şi izolată pe volume cât
mai mici;
—toate aceste volume vor avea posibilitatea de a fi spălate cu azot. Panourile cu
instrumentaţie vor fi presurizate.
—pentru cazul de oprire se va prevedea un rezervor pentru captarea hidrogenului,
astfel că presiunea în toată instalaţia să nu depăşească o limită predeterminată. De
altfel, acest lucru este valabil pentru orice instalaţie care lucrează cu gaze lichefiate.

19