CAPITOLUL 4

COROZIUNEA ÎN CÂTEVA RAMURI INDUSTRIALE

4.1 Coroziunea metalelor şi aliajelor în industria de termoficare (centrale

termice)

Centralele termice cuprind utilaje foarte variate: pentru prepararea apei (rezervoare,
dozatoare, pompe, decantoare, reactoare, filtre) cazane de încălzire, economizoare,
supraîncălzitoare de aburi, răcitoare pentru aburul supraîncălzit preîncălzitoare de aer,
schimbătoare de căldura, degazoare, conducte de aducţie sau de transport de apa şi aburi, etc.
Aceste instalaţii vin în contact cu medii coroziye diverse cum ar fi: apa de conductă de
alimentare şi epurare, condensul (care provine de la preîncălzitoare, vaporizatoare etc), apa de
distribuţie în reţelele termice, apa de cazane, concentratul vaporizatoarelor, amestecul apei brute
cu condensul, aburi suprasaturaţi şi supraîncălziţi, gaze arse, etc.
Pe lângă diversitatea mediului de eroziune, asupra procesului de coroziune acţionează o
serie de factori externi.

Natura materialelor metalice

Utilajele care funcţionează la temperatura şi presiune ridicată se construiesc din oţeluri slab
aliate cu crom, molibden, iar cele ce lucrează la temperaturi şi presiuni foarte înalte se construiesc
din aliaje refractare. Ţevile pentru preîncălzitoare şi condensatoare se construiesc din cupru şi
alama.
Conţinutul de săruri în mediile din centralele termice, variază în limite foarte largi, între
100-2000mg/l în apa brută, 500-3000mg/l în apa din cazane, de 10-20mg/l în vaporizatoarele în
trepte şi în cazanele de joasa presiune, de 0,1-0,5mg/l în condensul produs de aburul de calitate
bună, se pot forma chiar soluţii cu un conţinut de10-20% NaOH.
La pregătirea apei (demineralizarea apei) se folosesc săruri, alcoolii, acizi (cum ar fi H2SO4,
soluţie de NaOH 40%)
Temperatura, în centralele termice, variază în limite foarte largi.
Apa de alimentare (de conductă) are o temperatura de 1-30°C, în funcţie de anotimp şi
condiţiile climatice. în reţeaua de alimentare, temperatura apei ajunge până la148 -150°C. înainte de
economizoare, vapori supraîncălziţi, de presiune medie, ating 400-500°C, iar cei la presiunea înaltă
ajung până la 500-600°C. Gazele de ardere, ating temperatura de1000-1500°C în focarul cuptorului
şi de 150-200°C la evacuare.
Viteza de curgere a fluidelor. în instalaţiile termice, viteza fluidelor variază între 0 m/s în
rezervoare, 1,5 m/s în conducte şi ajunge până la 25-50 m/s în supraîncălzitoare.
Presiunea variază de la ordinul sutimilor de atmosfere, până la 300 atm. Cele mai
complexe probleme de coroziune în cazul centralelor termice se întâlnesc ia cazanele de aburi şi la
sistemele de condensare.

4.1.1 Coroziunea cazanelor cu aburi

Cazanele cu aburi sunt supuse unei coroziuni agresive complexe, din cauza fluxului termic
foarte intens(300-600°C), a solicitărilor mecanice însemnate, care depind de presiunea de
regim(100-300atm), de deformaţiile termice ale diferitelor conducte sau piese şi nu în ultimul rând,
din cauza factorilor chimici ai mediilor de coroziune (acumularea de produse de coroziune din
reţelele de alimentare, ioni metalici, combinaţii ale fierului şi cuprului, alcalinitatea mare ca
rezultat al vaporizării puternice a apei. Complexitatea coroziunii cazanelor cu aburi, face ca la
acestea să apară mai multe forme de coroziune. Coroziunea uniformă, se produce în perioadele
de repaus, în procent foarte mic, din cauza umezelii atmosferei. Ea poate fi provocată şi de apa
de cazan, care conţine o cantitate sporită de săruri ca rezultat al evaporării, cum ar fi: clorurile
alcaline, clorură de magneziu care, prin hidroliză dă HCI. în cazul în care apa nu este tratată,
spre a fi adusă la un pH mare, devine agresivă. Agresivitatea este sporită de prezenţa CO2, O2 în
apa nedegazată. De asemenea existenţa fosfaţilor, folosiţi ca protectori, acizii humici, etc. măresc
reactivitatea apei.
Coroziunea local ă se manifestă prin apariţia de cavităţi de coroziune la tamburele şi
suprafeţele de încălzire. Această coroziune se datorează prezenţei oxigenului şi este accentuată de
prezenţa clorurilor alcaline, a scăderii pH-ului, a creşterii presiunii şi temperaturii. Coroziunea
localizată poate apărea şi din cauza ruperii (deteriorării), di-diverse motive, a peliculei formate din
produse de coroziune (de obice din Fe3O4, care se comportă catodic). Locul unde s-au produs
rupturile îr strat sunt puncte de atac coroziv.
Oboseala la coroziune. în cazul centralelor termice, coroziunea la oboseală se datorează,
pe de-o parte, tensiunilor mecanice locale mar provenite din însumarea tensiunilor interne
provocate în timpul operaţiei de nituire, a tensiunilor provocate de presiunea aburilor şi a
celor rezultate în urma deformaţiilor termice ale metalului şi pe de altă parte, prezenţei unui
mediu coroziv foarte concentrat în NaOH care, în anumite zone, poate depăşi o concentraţie
de 10%. Tensiunile mecanice alternative sunt generate atunci când circulaţia prin ţeava a
amestecului de abur/apă are un caracter pulsator sau la apariţia unei stratificări a amestecului
abur/apă, sub forma de dopuri izolate de abur şi de apă, care curg unul după altul.
Fisurarea materialului metalic este transcristalină.

4.1.2. Coroziunea condensatoarelor centralelor termice

Coroziunea ţevilor în partea de curgere a apei de răcire

Ţevile condensatoarelor centralelor termice se construiesc aproape în exclusivitate din
cupru sau alamă. Agentul coroziv cel mai important în acest caz este oxigenul, al cărui atac coroziv
este mărit de prezenţa clorurilor în cantitate mare şi a hidrogenului sulfurat. Coroziunea
predominantă a ţevilor din alamă este dezincarea, coroziunea locală şi în anumite zone,
coroziunea uniformă. Coroziunea locală apare ca urmare a acumulărilor locale de produse de
coroziune afânate sau sub acţiunea curentului de apă ce conţine bule de aer şi circulă cu viteză
mare (coroziune de şoc, care produce cavităţi) şi chiar coroziune intercristalină a alamelor.
Remedii:
> folosirea de aliaje Cu-Ni (80-30%), alame cu aluminiu (2%),
oţeluri inoxidabile Cr-Ni(18-8), depuneri la cald de Sn sau Pb,
numai dacă sunt acoperiri de calitate
> tratarea apei de răcire prin clorurare (se împiedică formarea şi
depunerea de microorganisme care accelerează degradarea
alamelor) sau cu hexametafosfat.
Eroziunea ţevilor de condensator în partea de curgere a aburului
în această zonă a conductelor coroziunea este provocată de amoniacul care se găseşte în
abur şi în condens sau care se poate concentra în unele sectoare de stocare a apei de condens.
Prezenţa oxigenului şi intensitatea transmiterii de căldură favorizează formarea umezelii pe ţevi şi
concentrarea amoniacului şi oxigenului în aceste zone şi ca urmare, măreşte viteza de coroziune.
Remedii:
> folosirea de oţeluri inoxidabile Cr-Ni (18-8);
> nu se recomandă tratarea apei cu amoniac (atenţie la
; . dezincarea alamei);
> tratarea apei cu inhibitori (bicromat de potasiu-K 2Cr2O7 şi
azotat de sodiu NaNO3).

4.2.Coroziunea în industria petrolieră

în industria petrolieră coroziunea provoacă distrugeri mari, în special în sectoarele de :

 • extracţie a ţiţeiului;
• transportul şi depozitarea ţiţeiului şi produselor petroliere;
• sectorul de prelucrare.
Până nu demult se folosea termenul de ţiţei "acru" pentru cel cu caracter puternic coroziv,
iar termenul de ţiţei "dulce" pentru cel puţin coroziv.
Coroziunea în sectorul de extracţie a ţiţeiului
Instalaţiile metalice din acest sector de extracţie suferă atacul coroziv al unor medii şi
condiţii agresive foarte diverse, cum ar fi:
• atmosfera, gaze (CO2, H2S, HCI, O2, acizi organici);
. • lichide (apă, ţiţei, produse petroliere);
• sol;
• depuneri de produşi de eroziune;
• viteza de curgere a fluidelor;
• temperatura uneori diferită în diferite puncte.
Hidrogenul sulfurat exercită o coroziune foarte intensă, care poate interfera cu cea a
oxigenului şi dioxidului de carbon dizolvat de apele din strat.
în prezenţa umezelii, hidrogenul sulfurat reacţionează cu fierul formând sulfura feroasă şi
hidrogen atomic conform reacţiei:
H2S + Fe + -> FeS+2H (4.1)
Hidrogenul atomic poate provoca fragilizarea metalului în urma difuzării lui în metal şi
formării moleculei de hidrogen, fig. 5.99 şi 5.101. Sulfura de fier se depune pe suprafaţa metalică;
având potenţial de electrod mai nobil decât fierul, sulfura devine catod, iar suprafaţa metalică
devine anod (corodându-se puternic în zonele de lângă depunerile de sulfura), formându-se
astfel curenţi locali de coroziune.
Coroziunea prin hidrogen sulfurat poate să apară şi datorită microbacteriilor (sporovibria
desulfuricans), chiar dacă acesta nu există iniţial în sondă. Hidrogenul sulfurat poate să apară
datorită reacţiei metabolice de reducere a sulfurilor la hidrogen sulfurat.
Dioxidul de carbon în prezenţa dioxidului de carbon se produce aşa numita coroziune
"dulce" care este provocată de apa din zăcământ în care este dizolvat dioxidul de carbon cu
formare de acid carbonic şi implicit, scăderea pH-ului. Aceasta conferă mediului un caracter
coroziv, în special pentru fier:
CO2 + H2O -> H2CO3 (4.2)
în sondele de gaz sau de ţiţei coroziunea are aceeaşi origine, însă diferă mult forma
coroziunii. Astfel:
• în sondele de ţiţei care lucrează sub presiune şi cu un conţinut mic de apă, se
dezvoltă o coroziune în puncte numeroase, de adâncimi mici;
• în sondele de gaz şi cele de ţiţei în timpul funcţionării, coroziunea are loc
datorită, condensului de apă, eroziunea este sub formă de scobituri adânci care, în
timp relativ scurt, pot străpunge peretele metalic;
• la sondele în gaz-lift, cu adâncimea mare, care lucrează la presiuni înalte şi prin
urmare, conţin o cantitate mare de CO2 dizolvat, coroziunea este importantă şi puternic
accelerată degazele injectate pentru gaz - lift care conţin şi urme de oxigen.
Remedii:
> utilizarea de inhibitori de coroziune, în special de tip organic cu structură polară. în
anumite situaţii, inhibitorii sunt solubili în apă, iar alţii sunt solubili în ţiţei;
> folosirea aliajelor : oţeluri cu 12+16%Cr, alame, bronzuri, aliaj Monel;
> nu este recomandabilă folosirea de oţeluri cu nichel, la care apare frecvent coroziunea
fisurantă sub tensiune;
> folosirea de acoperiri organice cu răşini fenolice (sunt însă casante), copolimeri,
epoxi-fenolici;
 > folosirea de carburi de crom, wolfram, titan, sinterizate, pentru bile şi scaune;
> folosirea de oţeluri perlitice, a fontelor dure, a aliajelor de cupru pentru supapele
pompelor.
Oxigenul
Provoacă coroziunea doar în condiţii atmosferice a utilajelor aflate imediat sub suprafaţa
solului şi nu a celor din adâncime, unde oxigenul nu pătrunde.
Coroziunea provocată de prezenţa oxigenului se prezintă, de obicei, sub forma de cavităţi
adânci.
Remedii:
> folosirea acoperirilor organice;
> folosirea de inhibitori de coroziune;
> alegerea judicioasă a materialelor de construcţii;
> excluderea posibilităţii de intrare a oxigenului în adâncul
sondei.
Coroziunea în sol a echipamentelor de sondă
Coroziunea apare, de obicei, la burlane la o anumită adâncime, datorită aerării neuniforme.
Până la o anumita adâncime, solul conţine o cantitate mai mare de oxigen şi facilitează reacţia
catodică. în adâncimea sondei, unde aproape nu există oxigen, este favorizată reacţia anodică de
coroziune. Instalaţiile de suprafaţă ale sondelor în procesul de coroziune devin catod, iar cele
din profunzime devin anod şi se corodează.
Remedii:
> folosirea de planşee izolatoare pentru separarea instalaţiilor
de suprafaţă faţă de cele din profunzime;
> aplicarea protecţiei catodice (folosirea unui curent de 1-f5A)
pentru protecţia burlanelor de sondă.
Coroziunea conductelor de petrol
Conductele de transport petrolier suferă atât coroziune exterioară, sub acţiunea
atmosferei şi a solului, cât şi coroziune interioară, cauzată de fluidele transportate (ţiţei brut,
ţiţeiul desalinizat produsele petroliere, uneori apa din zăcământ). Oxigenul este absorbit cu
uşurinţa de ţiţei şi produsele petroliere şi contribuie la intensificarea eroziunii în interiorul
conductelor. în urma coroziunii interioare a conductelor, pe lângă distrugerea lor, se produce
şi impurificarea lichidului transportat şi are loc o creştere a coeficientului de frecare între fluid şi
peretele conductei şi ca urmare, creşte viteza de coroziune.
Remedii:
> înlocuirea conductelor din oţel cu conducte din aliaje
neferoase, de material plastic sau chiar prin conducte de
beton;
> acoperirea interiorului conductei cu un strat protector de
email, vopsea sau alt material organic;
> folosirea inhibitorilor de coroziune;
> degazarea produsului transportat;
> pentru exterior (în atmosferă), folosirea straturilor protectoare
de acoperire;
> pentru coroziunea în sol, folosirea învelişurilor de bitum

Coroziunea rezervoarelor. Ca şi conductele, rezervoarele sunt expuse atât la atacul

coroziv din exterior cât şi din interior, în funcţie de produsele depozitate, ţiţei brut, ţiţei curat, soluţii
de spălare chimică a ţiţeiului, produse petroliere.
Agentul coroziv la coroziunea interioară este apa de zăcământ, a cărei acţiune corozivă
se localizează la serpentine, la fundul rezervoarelor etc. Cu cât cantitatea de apă de
zăcământ, concentraţia în cloruri şi temperatura de lucru sunt mai mari, cu atât coroziunea este
mai intensă Ordinea în care sunt supuse coroziunii prin eroziune rezervoarele este:
 • vase de spălare;
• rezervoare de ţiţei brut;
• rezervoare de ţiţei curat;
• rezervoare de produse petroliere.
în exterior, rezervoarele se corodează datorită acţiunii atmosferice şi a solului.
Fundul rezervorului se corodează şi când sunt aşezate pe fundaţii de beton cu balast de nisip,
datorită umezelii din sol, care difuzează prin stratul de nisip.
Remedii la coroziunea interioară
> acoperiri metalice cu zinc;
> acoperiri organice (emailuri, materiale plastice, vopsele de
zinc, etc);
> folosirea de inhibitori organici sau anorganici;
> protecţii cu anozi solubili de zinc sau magneziu (se aplică la
rezervoarele de spălare umede, unde nivelul apei de
zăcământ este constant de = 5m).
Remedii la coroziunea exterioară, sunt similare cu cele de la conductele de transport.