Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Solurile din zona Văii Jiului se încadrează în grupa solurilor automorfe şi hidromorfe, din
care cele mai răspândite sunt cele silvestre podzolite brune şi brune gălbui. Acestea reprezintă
asociaţii de soluri montane şi submontane, din care fac parte solurile de pădure podzolice brune
şi brune-gălbui - acestea dezvoltându-se pe rocile calcaroase şi dolomitice din zona Petroşani -
precum şi solurile brune acide. Solurile slab dezvoltate sunt reprezentate prin cele aluviale cu
carbonaţi din lunca râului Jiu.
Solurile care se formează în condiţii medii, reprezentative sau dominante în zona
respectiva, se numesc zonale, automorfe, adică formarea lor nu este condiţionată de anumiţi
factori specifici. In zonele cu un surplus mare de precipitaţii atmosferice si unde apele freatice
sunt prezente la adâncimi foarte mici, se întâlnesc solurile hidromorfe (condiţionate de
umiditate).
Solurile brune de pădure se formează sub pădurile de fag sau de stejar. Au un profil slab
diferenţiat in orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisa uneori roşcată, structura
glomerulară, cu o compoziţie mecanica uşoara. Regimul hidric este suficient. Solurile nu conţin
carbonaţi si sunt favorabile pentru plantaţiile pomicole si soiuri de tutun aromat. Solurile
podzolice brune, răspândite îndeosebi în arealul ocupat de platoul Văii Jiului, au un conţinut
sărac în azot şi sunt tipice unor zone cu făgete montane şi de păduri formate dintr-un amestec de
fag şi răşinoase, cu un climat mai răcoros şi cu precipitaţii bogate, uniform repartizate. În
schimb, solurile brun-gălbui apar în asociere – în zona supusă analizei – cu pădurile de foioase,
zona fiind mai bogată în precipitaţii, uniform repartizate pe anotimpuri. Orizonturile superioare
ale acestor tipuri de soluri, cu podzolire secundară, se individualizează prin culoarea gălbuie,
determinată de existenţa oxizilor de fier, puternic hidrataţi.
În zona Văii Jiului, în urma intervenţiei antropice prin defrişarea pădurilor de foioase şi
limitarea extinderii lor, au rezultat întinse pajişti ierboase folosite ca fânaţuri. Fertilitatea acestor
soluri variază în funcţie de regimul de umiditate, de troficitatea minerală şi azotare, de expunere
şi conţinutul de schelet.
În studiul şi caracterizarea staţiunilor forestiere sub raportul factorului apă în sol apare
necesar a se lucra atât cu gradele sau intervalele de umiditate cât şi cu combinaţiile grad de
umiditate – volum edafic. Procedând astfel şi ţinând seama de curba creşterii accesibilităţii apei
în funcţie de creşterea umidităţii, capacitatea solului de aprovizionare cu apă a vegetaţiei
forestiere la un moment dat se poate caracteriza ca în tabel.
Interpretarea analizelor se face conform următoarelor limite:
1. Reacţia solului (pH-ul)
3,15 – 4,30 foarte puternic acidă
4,31 – 5,00 puternic acidă
5,01 -5,80 moderat acidă
5,81 – 6,80 slab acidă
6,81 – 7,20 neutră
7,21 – 8,40 slab alcalină
2. Conţinut în humus:
Sub 0,6 extrem de slab
0,6-1,0 foarte slab
1,0-2,0 slab
2,1-4,0 mijlociu
4,1-8,0 bun
3. Conţinut de azot total:
-0,100% foarte mic
0,100-0,140%mic
0,141-0,270%mijlociu
0,271-0,600%mare
4. Conţinut de fosfor mobil (ppm):
sub 8,0 foarte slab
8,1-18,0 slab
18,1-36,0 mijlociu
36,1-72,0 mare
5. Conţinut de potasiu mobil (ppm):
sub 66.0 slab
66,1-132 mijlociu
132,1-200 bun
Pentru analizarea parametrilor pentru pedologia solului din Valea Jiului, s-au folosit
buletine de analize efectuate conform Ord. 756/97 al MAPPM
Buletin de analiză