CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

1.1. Unele aspecte economice privind coroziunea

Industrializarea a impus şi impune un greu tribut locuitorilor Pământului, pe de o parte prin
necesarul tot mai mare de energie şi pe de altă parte prin utilizarea în continuă creştere a
resurselor existente, uneori regenerabile, dar de foarte multe ori neregenarabile.
în figura 1.1. sunt prezentate pierderile financiare cauzate de coroziune în unele ţări
industrializate [223-227].

Fig.1.1. Pierderi datorate coroziunii [3]

Pierderi materiale, de construcţii şi piese:

• Construcţii corodate şi înlocuite
• Aplicarea şi întreţinerea protecţiei;
• Pierderea capacităţilor de producţie;
• Pierderi de produse şi impurificarea lor;
• Supradimensionarea pieselor;
• Inspecţii periodice a instalaţiilor.
• între 1964 şi 1968 din 2300 mii. tone oţel s-au pierdut prin coroziune 920 mii. tone
(40%) [24];
• O statistică din 1992 arată că 20 mii. tone oţel se pierd pe an din producţia mondială
[226];
• O statistică din 1996 arată că o ţară din Comunitatea Europeană cu 50 mii.
locuitori cheltuieşte 300-400 mii. Euro/an pentru întreţinerea şi protecţia structurilor
metalice [227];
• în 1981, în Europa au fost scoase din uz 3 mii. de autovehicule din cauza
coroziunii [227]. în fiecare secundă, pe glob se distrug 100 kg oţel [24];
• Profesorul H.H. Uhlig, de la MIT arată: "în timp ce voi citiţi aceste cuvinte în SUA se
corodează 200kg de Fe" [24,187];
• Franţa 15-20% din producţia de oţel/an se corodează.
• România: 30% din metal se consumă pentru reparaţii în industria chimică şi 25% în
cea petrolieră [185].

Primul raport privind efectele fenomenului de coroziune a fost întocmit în 1763 şi adresat
Amiralităţii Lorzilor din Londra. Raportul se referea la fregata 32-a a armatei HMS-Alarm, a cărei
chilă a fost acoperită în întregime cu tablă subţire de cupru pentru a reduce stricăciunile
cauzate lemnului. Cuprul, fiind toxic, distruge cariile care s-ar dezvolta pe lemn. După doi ani de
exploatare în Indiile de Vest, fregata HMS-Alarm a fost adusă pentru examinare. S-a descoperit că
tabla de cupru se desprinsese de chila vasului în multe locuri datorită faptului că unele cuie din oţel
folosite pentru prinderea tablei de lemnul chilei au fost foarte corodate, iar altele, mai puţin corodate,
erau acoperite cu un strat subţire de cupru sub capul cuiului. Concluzia, care a fost trecută în
amintitul raport, a fost că fierul nu trebuie să ajungă în contact direct cu cuprul în mediu de apă
sărată, dacă trebuie evitată coroziunea primului, în decursul anilor, pagubele deosebite produse
de coroziune au determinat o serie de asociaţii naţionale şi internaţionale să întreprindă studii
documentate privind pierderile materiale, financiare şi impactul asupra societăţii şi mediului cauzate
de coroziune.
Un raport apărut în Marea Britanie arată că, pe lângă faptul că o tonă de oţel este pierdută
în 90 sec. prin transformarea completă în rugină, aceasta reprezintă şi o risipă de material şi de
energie necesară producerii acelei tone de oţel din fier. Energia risipită ar fi suficientă pentru a
întreţine cu energie, timp de 3 luni, o familie medie.
Odată cu creşterea cantităţii de materiale metalice utilizate, creşte şi cantitatea distrusă prin
coroziune. Distrugerea unei piese sau a unei porţiuni dintr-o instalaţie provoacă scoaterea din
funcţiune a unei construcţii sau utilaj şi prin aceasta se acumulează pierderi de producţie care se
ridică la valori împovărătoare şi mult mai mari decât valoarea piesei sau ale instalaţiilor respective.
Actualmente se apreciază că pe glob, consumul de materiale metalice într-un singur an este mai
mare decât în întreaga istorie a omenirii până în secolul XIX. De exemplu, Panama, iar în
construcţiile navale SUA pierde anual 130 miliarde dolari [184],
Pierderi materiale şi financiare apar din: opriri neaşteptate ale instalaţiilor (de exemplu
centrale electrice, alimentarea cu apă, furnale, hidrocentrale ş.a.); pierderea de produse scumpe
(scurgeri de ţiţei, păcură din conducte sau rezervoare); pierderi de randament (prin acumularea
de produse de coroziune pe tuburile din schimbătoarele de căldură); supradimensionarea pieselor;
contaminarea produselor cu substanţe rezultate din coroziune; decontaminarea locurilor
contaminate cu anumite produse, care antrenează costuri foarte mari; securitatea şi pierderea de
vieţi omeneşti.
Faptul că, în prezent, se vorbeşte de coroziunea metalelor, aliajelor, materialelor
ceramice, plastice, betoanelor, lemnului, a pietrei şi a altor materiale, înseamnă că fenomenul de
coroziune reprezintă actualmente un adevărat flagel.
Costul coroziunii nu poate fi redus apreciabil dacă ţările industrializate nu depun toate
eforturile care se impun în această direcţie.
După un studiu publicat în 1989 de National Association of Corrosion Engineers (NACE),
cheltuielile legate de coroziune ar putea fi reduse cu 30%, dacă s-ar pune în practică cunoştinţele
actuale privind coroziunea.
Analiza distrugerilor provocate de coroziune ia în calcul, în principal, pagubele ce pot fi
determinate direct, ignorându-se de cele mai multe ori, pierderile indirecte suplimentare mai greu de
evaluat.
Coroziunea provoacă pagube diferite de la o ţară la alta, de la o zonă geografică la alta.
Legislaţia din România privind încercările la coroziune nu corespunde întocmai normelor
ISO şi normelor europene.

1.2. Definirea coroziunii

Coroziunea, se defineşte în general ca un atac al mediului asupra unui material, atac care
duce la o înrăutăţire a proprietăţilor până la distrugerea materialului. Coroziunea nu se limitează
doar la distrugerea materialelor metalice, ea afectează în aceeaşi măsură materialele plastice,
ceramice, betoanele şi chiar mediul cu care acestea interacţionează.
Totul se corodează şi toate mediile pot fi corozive faţă de un material considerat. De
exemplu: sticla se opacizează sub acţiunea bacteriană, betonul se dezagregă la intemperii, PVC-ul
se degradează sub influenţa razelor UV, polimerii se gonflează în prezenţa unor solvenţi,
automobilele şi feroneria arhitecturală se ruginesc, contactele electrice din cupru se oxidează,
superaliajele din turbinele cu gaz cald se corodează, alamele se fisurează în prezenţa
amoniacului, oţelurile se fragilizează în hidrogen, etc.
Privind în jurul nostru, toate operele de artă, poduri, construcţii se corodează. Solurile, aerul
ambiant, apele, acizii, bazele, sărurile, saliva sunt mai mult sau mai puţin corozive.
 Fig. 1.2. Tendinţa termodinamică spontană a metalelor de a se coroda [3]

Metalele în majoritatea lor, în condiţii naturale nu sunt stabile termodinamic sub formă
elementară metalică, ci în stare combinată (oxidate sau corodate).
Aceasta explică de ce metalele se găsesc în natură numai sub formă de minereuri (în
stare combinată), excepţie făcând: aurul, platina, iridiu şi uneori mercurul, care se găsesc în stare
nativă.
Pentru extragerea metalelor din minereuri şi fabricarea aliajelor este nevoie de consum
de energie, procesul decurgând termodinamic cu creşterea entalpiei libere (AG>0), figura 1.2.
Din figura 1.2, se vede că se poate considera coroziunea ca fiind reîntoarcerea metalelor la
starea naturală de oxizi, sulfuri, carbonaţi, etc.
în procesul de coroziune, materialul (solid) şi mediul înconjurător (lichid sau gazos), trebuie
considerate ca un sistem unde au loc procese de coroziune, care se petrec după legile generale
ale unor reacţii eterogene la interfaţa metal-mediu, fig. 1.3.
 Fig. 1.3. Reprezentarea schematică a unui sistem de coroziune

Procesul global ce are loc într-un sistem de coroziune este foarte complex şi constă din mai
multe etape omogene sau eteronene, dintre care etapa cea mai lentă determină viteza reacţiei de
coroziune, fig.1.4,
 Fig.1.4. Reprezentarea schematică a etapelor principale ale proceselor într-un sistem de coroziune

Din reprezentarea din fig. 1.4, reiese că daunele produse de coroziune nu se limitează
doar la distrugerea materialelor, ci ele se răsfrâng şi asupra mediului înconjurător, care suferă o
alterare a proprietăţilor de utilizare.
Coroziunea nu poate fi studiată izolat, deoarece în desfăşurarea ei intervin o serie de
principii de bază ale chimiei, electrochimiei, metalurgiei fizice, termodinamicii, fizicii metalelor
şi bacteriologiei. Fiecare dintre aceste ştiinţe îşi aduc aportul în definirea unui anumit aspect al
coroziunii, însă nici una nu explică fenomenul în întregime. De aceea coroziunea este domeniul
celor a căror preocupare se va concentra în această direcţie.
Este greu de imaginat vreun proces natural care să nu fie guvernat de modificări
energetice. Coroziunea este un proces care se produce în natură, afectează toate materialele, şi
este guvernată de modificări energetice. Modificările energetice în procesele de coroziune se
supun legilor generale ale termodinamicii.
Conceptul care ne ajută să înţelegem procesele şi reacţiile care au loc la coroziune este
Teoria Stării de Tranziţie, figura 1.5.
Considerăm următoarea ecuaţie generală:
A (metal)s + B (mediu corosiv)L,G -> C + D
Din figura 1.5. se vede că în realitate, după ce reactanţii A + B ajung în contact, formează
un produs intermediar (AB), care este de fapt o stare intermediară numită stare de tranziţie, creată
înainte de a forma produşii finali C şi D. întregul proces de coroziune se desfăşoară cu modificări
energetice, a entalpiei libere G (AG<0).
 Fig. 1.5. Profilul energiei libere în reacţia chimică (coroziune)

Coroziunea este cunoscută din cele mai vechi timpuri, dar studii ştiinţifice în acest domeniul
au început odată cu lucrările lui De La Rive şi ale lui Faraday (1791-1867), asupra electricit ăţii
şi a pilelor electrochimice de curent electric (1830). Aceste cercetări au arătat că fenomenul de
coroziune este electrochimie. Totuşi, acest mecanism nu s-a putut aplica la acea etapă, la toate
formele de coroziune, nici chiar la înţelegerea coroziunii umede. în coroziunea uscată, intervin
reacţii directe ale mediului exterior asupra materialului, cum este cazul coroziunii în gaze şi la
temperaturi înalte.
Coroziunea este uneori considerată ca fiind benefică. Astfel:
• Coroziunea materialelor biodegradabile utilizate la fabricarea ambalajelor;
• în bateriile şi acumulatorii folosiţi ca surse de curent electric.Cele mai multe reacţii
chimice care stau la baza producerii curentului în baterii, sunt reacţii de coroziune
(coroziunea metalelor ca anod în pile). Recent s-a construit o baterie care se bazează pe
coroziunea aluminiului în apă sărată. Bateria se poate folosi la autovehicule şi necesită
doar înlocuirea plăcii de aluminiu.
• Tăierea oţelului în apă de mare. Metoda constă în rotirea unui electrod metalic găurit, cu
rol de catod, în raport cu oţelul care este anod şi se corodează, rezultând o gaură de 10
mm sau mai mare, uniformă, fără rugozităţi. Apa marină constituie atât electrolitul cât şi
mediul de răcire.
• Coroziunea estetică. încă de pe vremea Imperiului Roman, când fierul a fost mult
utilizat în construirea de armament, faptul că acesta ruginea era considerat ca o
binefacere. Şi în prezent o coroziune controlată (brunarea) a armelor şi armurilor este
folosită ca efect estetic.
• Cuprul este utilizat pentru acoperirea edificiilor sau a unor obiecte de artă. Datorită
oxidării atmosferice, în special prin acţiunea oxidării sulfuroase (SO 2 ), cuprul se
acoperă cu o peliculă protectoare de culoare verzuie numită "patina vremii", apreciată
estetic de specialişti şi care împiedică oxidarea ulterioară.
Cunoscutul sculptor Anthony Caro, iniţial, îşi vopsea sculpturile în maro (culoarea ruginie),
însă mai târziu le lăsa mai întâi să ruginească şi apoi le proteja prin lăcuire.
Trebuie precizat că, aprecierea cu exactitate a comportării la coroziune a unui anumit
material metalic, în condiţiile de funcţionare într-un mediu dat, este greu de realizat, datorită
complexităţii fenomenului. Pentru a putea controla procesele de coroziune şi a stabili metodele
adecvate pentru protecţia împotriva acestui fenomen, este imperios necesară studierea şi
înţelegerea principiilor de bază ale problematicii coroziunii. După cum se constată, coroziunea este
folositoare în puţine situaţii, în schimb consecinţele dăunătoare sunt întotdeauna costisitoare. Totuşi
cel mai important lucru este că poate fi evitată sau diminuată numai dacă sunt profund cunoscute
fenomenele ce o produc.
 1.3. Clasificarea proceselor de coroziune
După mecanismul reacţiei de coroziune, se disting trei tipuri de coroziune: în gaze uscate,
coroziunea electrochimică (umedă) şi biologică (biocoroziune), fig.1.6. [4, 5]

Fig. 1.6. Clasificarea coroziunii după mecanismul de reacţie [4, 5].

Din punct de vedere practic, analizând tipurile şi formele de coroziune se poate distinge o
coroziune, generată de cauze endogene (proprii materialului) şi alta din cauze exogene, datorate
factorilor externi, aşa cum sunt prezentate în fig. 1.7.
 Fig. 1.7. Cauze endogene şi exogene care determină coroziunea

Pentru a stabili comportarea la coroziune a materialelor metalice, trebuie analizaţi factorii

endogeni şi exogeni care influenţează procesele de coroziune, în figura 1.8. este prezentată
influenţa compoziţiei chimice (factor endogen) asupra rezistenţei la coroziune a oţelurilor.
Fig. 1.8. influenţa elementelor de aliere asupra creşterii sau scăderii rezistenţei la coroziune a oţelurilor.