Geographia Napocensis Anul I, Nr.

1-2, 2007

CHIMISMUL APEI PÂRÂURILOR DIN

CÂMPIA TRANSILVANIEI

Victor SOROCOVSCHI
Academia Română, Filiala Cluj, Colectivul de Geografie,
str. Republicii nr.9, Cluj-Napoca, România.

07
Abstract. The chimism of rivers water from the Transylvania Plain.

20
Although it has a small number of hydrometric stations, which
monitories the chimism of the river’s water from Transylvania Plain,

2/
yet it was succeded the evidentiation of the specific particularities of

1-
this natural region. So it was analyzed the space and time variation of

r.
the chemical composition of brook’s water and was delimitated the

,n
principal hydrochimical types. Also, it was analyzed the regime of the
organic and biogene substances, of dissolved gases and hydrogen
ions. lI
nu
A

Consideraţii generale
sis

Chimismul apei râurilor este determinat de caracteristicile

en

substratului şi influenţat de particularităţile hidrice, climatice şi

oc

morfologice ale teritoriilor de pe care râurile îşi colectează apele. Sursele

subterane de alimentare a râurilor contribuie la diferenţierea
ap

particularităţilor hidrochimice ale pâraielor din teritoriul studiat.

aN

Analiza caracteristicilor cantitative şi calitative ale compoziţiei

chimice a apei pârâurilor din Câmpia Transilvaniei a fost abordată în
hi

lucrări care privesc întreg teritoriul ţării (V.Anghel, 1958, V.Anghel,

ap

I.Ujvari, 1957, I.Ujvari, 1959 şi 1972, Râurile României, 1971) sau care se
referă la bazinele hidrografice ale Someşului (K. Füstös, 1960, I.Buta,
gr

1966, R.Pop, 2003, R.Mihăiescu, 2003) şi Mureşului (V.Trufaş, V.Ştef,

eo

1990). Pentru a urmări evoluţia caracteristicilor hidrochimice ale pârâurilor

G

din Câmpia Transivaniei au fost prelucrate datele provenite de la două

secţiuni de control de ordinul I (Chiraleş pe Dipşa şi Fizeşu Gherlii pe
Fizeş) şi două de ordinul II (Lechinţa pe Comlod şi Avrămeşti pe Pârâu de
Câmpie). Perioada valorificată a fost 1987 - 1999, cu menţiunea că la
secţiunile de ordinul II au lipsit unele şiruri de date.
19
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007
Gradul de mineralizare şi compoziţia chimică a apei pârâurilor

Gradul de mineralizare a apei pârâurilor depinde de solubilitatea

substanţelor care alcătuiesc substratul bazinelor de recepţie şi intensitatea
cu care se produce circuitul apei. Repartiţia spaţială a mineralizării apei
pârâurilor nu este uniformă, remarcându-se contraste evidente între nordul
şi sudul, respectiv vestul şi estul Câmpiei Transilvaniei.
În partea estică a Câmpiei Someşului, unde circuitul apei este mai

07
intens, mineralizarea medie anuală este mai redusă ( 500 - 1000 mg/l)
decât în Câmpia Fizeşului şi Dealurile Gădălinului (1000 – 1500 mg/l).

20
În Câmpia Mureşului, unde solubilitatea substanţelor ce alcătuiesc

2/
substratul acestei regiuni este mai ridicată şi circuitul apei este mai lent,

1-
valorile mineralizării medii anuale sunt cele mai mari (1500 – 2000 mg/l)
(tabelul 1).

r.
,n
Tabel nr.1. Conţinutul ionic mediu în mg/l şi me/l (1987-1999)

lI
nu
Nr. Râul/ Minera-
Ca++ Mg++ Na+ S04 - Cl - HC03-
crt. secţiunea lizare
A

Fizeş 53,8 74,1 211,0 257,0 239,0 354,7 1189,6

sis

1 Fizeşu Gherlii 2,684 6,096 9,176 5,350 6,739 5,973 35,991

Dipşa 147,2 39,3 - 108,1 148,6 494,0 937,2
en

2 Chiraleş 7,345 3,233 - 2,250 4,190 8,091 25,110

oc

Comlod 229,5 88,6 182,4 507,1 227,9 458,9 1694,4

3 Lechinţa 11,452 7,290 7,932 10,557 6,426 7,516 51.175
ap

Pârâu de C. 170,6 122,8 160,9 832,1 106,5 384,5 1777,4

aN

4 Avrămeşti 8,512 10,103 6,997 17,324 3,003 6,298 52,269

hi

mg/l
2000
ap

1500
gr

1000
eo

500
G

0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Fizeşu Gh. Chiraleş

Fig. 1. Variaţia mineralizării anuale în principalele secţiuni de control

20
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007
Faţă de situaţia medie prezentată apar diferenţe de la an la an impuse de
particularităţile climatice specifice intervalul de timp luat în studiu (fig. 1).
În anii secetoşi gradul de mineralizare a fost ridicat (1991, 1994, 1995 şi
1996) şi scăzut în anii ploioşi (1988, 1998).
În timpul anului, gradul de mineralizare este scăzut în perioadele
când creşte aportul de ape superficiale (ape mari de primăvară şi viiturile
din timpul verii) şi ridicat în perioada apelor mici de vară, toamnă şi iarnă,
când domină aportul subteran (fig. 2).

07
20
mg/l

2/
1400
1200 Fig.2. Variaţia valorilor medii

1-
1000
800 lunare ale mineralizării apei în
secţiunea Fizeşu Gherlii

r.
600
400

,n
200
0

lI
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII nu
Aprecierea compoziţiei chimice pe baza ponderii ionice s-a făcut pentru
A

mineralizările medii care sunt mai concludente, întrucât raportate la debitele

sis

medii de apă ele sintetizează toate modificările care au survenit în timp.

Compoziţia şi regimul hidrochimic al râurilor este în strânsă
en

corelaţie cu schimbul rapid al apei din albie, cu regimul hidrologic şi

oc

condiţiile climatice, cu solurile şi rocile din bazinele de recepţie etc.

ap

Proporţia ionilor ce se găsesc în apa râurilor diferă în funcţie de o serie de

factori, care conlucrează la formarea compoziţiei chimice a apei (tabelul
aN

1).
Calciu (Ca++) este legat mai ales de ionul bicarbonic şi provine în apa
hi

pârâurilor îndeosebi prin dizolvarea gipsului din rocile sedimentare care

ap

alcătuiesc substratul regiunii studiate. Conţinutul mediu anual de calciu din

gr

secţiunile analizate a oscilat între 53,8 mg/l (Fizeşu Gherlii) şi 229,5 mg/l
eo

(Lechinţa). În general, apa pârâurilor din Câmpia Someşului au un conţinut

mai scăzut de calciu (50 – 150 mg/l) decât cele din Câmpia Mureşului (150-
G

250 mg/l). Ecartul de variaţie a concentraţiei de calciu din apa pârâurilor din
Câmpia Transilvaniei este destul de mare (19 – 501,8 mg în cazul mediilor
anuale şi 3,5 – 583 mg/l la cele lunare). În funcţie de cantitatea de apă
scursă, concentraţia în calciu din apa pârâurilor variază atât în profil
multianual, cât şi în timpul anului (fig.3)
21
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

mg/l

250
225
200
175
150
125

07
100
75
50

20
25
0

2/
I II III IV V VI VII VII IX X XI XII

1-
Calciu Magneziu Sodiu

r.
Fig. 3. Variaţia conţinutului mediu lunar a cationilor în secţiunea Fizeşu Gherlii

,n
lI
Magneziul (Mg++) se găseşte în cantităţi mai mici în apa râurilor.
nu
Concentraţiile medii anuale de magneziu se situează între 39,3 mg/l
(Chiraleş) şi 122,8 mg/l (Avrămeşti).
A

Concentraţiile de magneziu sunt mai mici la pârâurile din nordul

sis

Câmpiei Transilvaniei (35 – 75 mg/l) decât la cele din sud (80 -130 mg/l),
unde predomină ape de tip mixt şi sulfatat cu mineralizare foarte ridicată.
en

Cationii alcalo-pământoşi (Ca++ şi Mg++) determină de altfel duritatea

oc

permanentă ridicată a apei pârâurilor din Câmpia Transilvaniei.

Sodiul (Na+) este foarte răspândit în apa râurilor şi este asociat în
ap

special cu ionul Cl -. Cantităţile cele mai mari de sodiu în apa pârâurilor

aN

provin din spălarea masivelor de sare din regiunea diapiră de la periferia

vestică şi nordică a Câmpiei Transilvaniei şi din rocile sedimentare salifere
hi

foarte răspândite în cuprinsul regiunii.

ap

Concentraţiile în sodiu sunt foarte mici pe Dipşa şi crescute pe Fizeş

gr

(211 mg/l), care primeşte ape clorurate din zona diapiră vestică prin
intermediul pârâurilor Săcălaia şi Sic. În secţiunile de pe pârâurile din Câmpia
eo

Mureşului concentraţia medie anuală de sodiu s-a menţinut între 160 şi 185
G

mg/l (160, 9 mg/l la Avrămeşti şi 182,4 mg/l la Lechinţa), provenind din

spălarea depozitelor sedimentare salifere. Valorile medii anuale ale
concentraţiei în sodiu din apa pârâurilor a oscilat între 11 mg/l (Fizeşu Gherlii)
şi 160,9 mg/l (Avrămeşti), iar a celor lunare între 10 mg/l (Chiraleş) şi 203
mg/l (Avrămeşti).
22
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007
-
Bicarbonatul (HC03 ) reprezintă anionul cel mai răspândit din apa
râurilor şi însoţeşte, de obicei, ionii de Ca++ şi Mg++, generând fenomenul
de alcalinitate aproape în exclusivitate. Concentraţiile medii anuale în
HC03- sunt cuprinse între 350 mg/l şi 500 mg/l, mai scăzute în apele din
regiunea mediană şi vestică a Câmpiei Transilvaniei (354,7 mg/l la Fizeşu
Gherlii şi 384 mg/l la Avrămeşti) şi mai ridicate pe cele din regiunea estică
(458,9 mg/l la Lechinţa şi 494 mg/l la Chiraleş), unde provin în mare parte
din circuitul carbonic al rocilor sedimentare. Ecartul de variaţie a

07
concentraţiei medii anuale este mare, fiind cuprins între 64 mg/l (Fizeşu
Gherlii) şi 841,8 mg/l (Chiraleş).

20
2/
mg/l

1-
a
450

r.
400
350

,n
300
250
200
150
100
50
lI
nu
0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
A

mg/l
b
sis

400
350
en

300
250
oc

200
150
100
ap

50
0
aN

1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

mg/l c
hi

600
ap

500
400
gr

300
200
eo

100
G

0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Fizeşu Gh. Chiraleş

Fig.4. Variaţia conţinutului mediu anual a anionilor din secţiunile

Fizeşu Gherlii şi Chiraleş (a – cloruri, b – sulfaţi, c – carbonaţi)
23
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

Sulfatul (S04 -) însoţeşte frecvent ionii de Ca++ şi Mg++ şi provine

în cea mai mare măsură din sedimente de gips şi anhidrit, precum şi din
oxidarea sulfurilor metalice care există în roci sedimentare şi eruptive. Cele
mai scăzute concentraţii de sulfat sunt în apa pârâurilor din. nord – estul
Câmpiei Transilvaniei (108,1 mg/l la Chiraleş) de unde valorile cresc în apele
din bazinul Fizeşului (257 mg/l la Fizeşu Gherlii).
Cele mai mari concentraţii medii anuale de sulfaţi (500 – 850 mg/l) se

07
întâlnesc la pârâurile din Câmpia Mureşului (507,1 mg/l la Lechinţa şi 832,1
mg/l la Avrămeşti).Valorile extreme ale concentraţiei medii anuale au fost

20
cuprinse între 64 mg/l (Fizeşu Gherlii) şi 1050 mg/l (Lechinţa).

2/
Clorul (Cl -) este un element important al apei râurilor şi însoţeşte,

1-
de obicei, ionii alcalini, în special de Na+, provenind din zăcămintele de
sare, din rocile sedimentare care conţin clorură de sodiu (de obicei argila).

r.
Concentraţiile medii anuale de clor întâlnite în secţiunile de control

,n
analizate variază între 148,6 mg/l (Chiraleş) şi 239 mg/l (Fizeşu Gherlii.
lI
Concentraţiile de clor sunt mai ridicate pe Fizeş şi Comlod şi mai scăzute
nu
pe Dipşa şi Pârâu de Câmpie.
Particularităţile climatice ale anilor din intervalul analizat au
A

influenţat concentraţia de cloruri din apa pârâurilor din Câmpia

sis

Transilvaniei, care a oscilat între 41 şi 1200 mg/l în secţiunea Fizeşu

Gherlii (fig.4).
en

În funcţie de regimul scurgerii, concentraţia cationilor variază în

oc

timpul anului în limite rezonabile. La staţia hidrometrică Dipşa variaţiile

ap

conţinutului în cloruri şi sulfaţi nu sunt prea mari faţă de cele înregistrate la

staţia hidrometrică Fizeşu Gherlii. Se pun totuşi în evidenţă lunile cu
aN

concentraţii maxime şi minime determinate de condiţiile climatice

specifice fiecărui bazin hidrografic.
hi

Concentraţia maximă a clorurilor corespunde lunilor cu scurgere

ap

redusă în care dominantă este alimentarea subterană (august pe Fizeş şi

gr

ianuarie pe Dipşa), iar minimă perioadelor cu scurgere ridicată (mai).

eo

În cazul sulfaţilor concentraţia maximă corespunde lunii februarie,

iar minimă lunilor mai (Dipşa) şi iulie (Fizeş) când frecvenţa viiturilor este
G

ridicată, ceea ce permite diluarea sulfaţilor din apa pârâurilor.

Concentraţia maximă a carbonaţilor a fost semnaltă la sfârşitul
toamnei şi iarna (noiembrie pe Fizeş şi decembrie pe Dipşa), iar minimă în
iulie (Fizeş) şi septembrie (Dipşa) (fig. 5).

24
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

mg/l a
600
500
400
300
200

07
100

20
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2/
mg/l b

1-
500

r.
400

,n
300
200
100
lI
nu
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
A

Cloruri Sulfaţi Carbonaţi

sis
en

Fig. 5. Variaţia conţinutului mediu lunar a anionilor din secţiunile:

a- Chiraleş şi b – Fizeşu Gherlii
oc
ap

Tipurile hidrochimice ale pârâurilor din Câmpia Transilvaniei

aN

Pentru determinarea tipului hidrochimic majoritatea autorilor

hi

compară rezultatele exprimate în miliechivalenţi sau după transformarea

ap

procentuală a acestora (% echivalenţi). Compararea valorilor procentuale

gr

permite evidenţierea proporţiilor reale dintre elemente.

eo

Clasificarea apei râurilor s-a făcut după criteriile enunţate de O. A.

Alekin (1953) şi îmbunătăţite de N. Florea (1971). Apele Fizeşului şi
G

Lechinţei se încadrează în clasa mixtă grupa sodiului, respectiv mixtă

(tabelul 2).
Tipul carbonatat - calcic este caracteristic pârâului Dipşa, unde
circuitul apei este mai intens şi ca urmare posibilităţile de dizolvare a
carbonaţilor este mai mare.
25
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

Tabel nr.2. Mineralizarea medie a apei pârâurilor în % echivalente (1987-1999)

Cationi Anioni
Secţiunea Ca++ Mg++ Na+ HC03- S04- Cl- Clasa Grupa
Fizeşu Gh. 15,0 32,9 51,1 33,1 29,6 37,3 Mixtă Sodiului
Chiraleş 69,4 30,6 - 55,7 15,5 28,8 Carbon. Calciului
Lechinţa 42,9 27,4 29,7 30,7 43,1 26,2 Mixtă Mixtă
Avrămeşti 33,2 39,5 27,3 23,0 65,0 11,4 Sulfat. Mixtă

07
20
Apele sulfatate sunt răspândite în bazinul Pârâului de Câmpie, unde
aportul de sulfaţi provine din dizolvarea gipsului din rocile sedimentare

2/
care alcătuiesc substratul acestui areal. Luând în considerare participarea

1-
cationilor la mineralizarea apei Pârâului de Câmpie, aceasta s-a inclus în
clasa mixtă.

r.
,n
Regimul substanţelor biogene şi organice
lI
Principalele substanţe biogene sunt formate din compuşii azotului
nu
şi din ionii fosforici. Substanţele biogene apar frecvent pe seama
A

proceselor de descompunere a substanţelor organice şi se găsesc sub formă

de ioni sau de coloizi.
sis

Amoniul (NH4+) apare frecvent pe seama proceselor de

en

descompunere a substanţelor organice sau prin reducerea azotiţilor.

Existenţa ionului amoniu poate indica o contaminare recentă cu produse de
oc

descompunere celulară sau deversări de ape uzate.

ap

Cantităţile medii anuale ale ionului de amoniu (NH4+) sunt mai

aN

ridicate în secţiunea Fizeşu Gherlii (2,13 mg/l) decât în secţiunea Chiraleş

(1,38 mg/l). În perioada analizată, concentraţiile anuale ale ionului de
hi

amoniu au variat între 0,44 şi 3,75 mg/l.

ap

Azotaţii (NO3-) reprezintă stadiul avansat de oxidare al amoniului şi

semnalează o impurificare mai veche. Provenienţa lor poate fi de natură
gr

organică (mineralizarea proteinelor) sau minerală. Concentraţia medie

eo

anuală a azotaţilor a fost cuprinsă între 3,40 mg/l (Fizeşu Gherlii) şi 4,475
G

mg/l (Chiraleş), iar valorile extreme ale mediilor anuale au oscilat între
0,63 mg/l şi 16,9 mg/l (fig.6).

26
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

mg/l
18
16
14
12
10
8
6
4
2

07
0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

20
Chiraleş Fizeşu Gh.

2/
1-
Fig.6. Variaţia conţinutului anual de azotaţi în secţiunile Chiraleş

r.
şi Fizeşu Gherlii

,n
lI
Azotiţii (N0 2-) reprezintă prima treaptă de oxidare a amoniului, iar
nu
prezenţa lor în apă poate indica o contaminare recentă. Concentraţia medie
anuală în azotiţi este cea mai redusă, fiind cuprinsă între 0,12 mgl (Fizeşu
A

Gherlii) şi 0,193 mg/l (Chiraleş). Valorile extreme au oscilat între 0,12 şi

sis

1,05 mg/l.
Ionii acidului fosforic au un rol important în dezvoltarea vieţii acvatice, iar
en

în cazul în care concentraţia lor creşte acţionează ca inhibator în

oc

dezvoltarea unor specii. Conţinutul în fosfor al apelor variază între 0,001 şi

ap

0,010 mg/l şi este unul dintre factorii care trebuie luaţi în seamă atunci
când dezvoltarea algelor este foarte mare.
aN

Pe lângă compuşii azotului şi fosforului, în categoria substanţelor

biogene se încadrează şi compuşii fierului şi siliciului. Fierul se întâlneşte
hi

sub formă de coloizi şi complecşi ai fierului cu substanţe organice de

ap

provenienţă humică. Deoarece precipită foarte repede, fierul se găseşte în

gr

cantităţi foarte mici (0,100 – 0,200 mg/l). Cunoaşterea concentraţiilor în

eo

fier are importanţă deosebită deoarece un conţinut ridicat (peste 0,3 mg/l)
modifică caracteristice organoleptice şi împiedică folosirea apei în procese
G

tehnologice, precum şi dificultăţi la alimentarea cu apă potabilă.

Regimul natural al azotaţilor se caracterizează printr-un conţinut mai
scăzut în lunile de vară şi crescut iarna, datorită consumului redus şi al
regenerării prin descompunerea substanţelor organice şi al trecerii
azotaţilor din forma organică în cea minerală. Acest regim se modifică în
27
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007
funcţie de aportul cantităţilor suplimentare aduse de apele uzate sau cele
care spală terenurile tratate cu îngrăşăminte chimice sau naturale. Astfel, în
secţiunea Chiraleş concentraţii maxime se constată în martie şi aprilie
(fig.7).

a
mg/l
12

07
10

20
8

2/
1-
4

r.
,n
0

mg/l b
lI
nu
5
A

4
4
sis

3
en

3
2
oc

2
ap

1
1
aN

0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
hi

Azotaţi Amoniu Azotiţi Fosfor

ap
gr

Fig. 7. Variaţia conţinutului mediu lunar de substanţe biogene

eo

în secţiunile:a – Chiraleş şi b – Fizeşu Gherlii

G

În regimul azotiţilor se remarcă un maxim la sfârşitul verii (august) şi

toamna şi un minim iarna. Regimul amoniului este asemănător cu cel al
azotaţilor şi azotiţilor.
În regimul conţinutului de fier se constată un maxim primăvara
28
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007
când apele rezultate din precipitaţii spală humusul de la suprafaţa solurilor.
Vara, conţinutul în fier este mai mic decât iarna în prezenţa podului de
gheaţă.
Cunoaşterea proporţiilor în care se găsesc substanţele biogene în apa
pârâurilor şi a regimului lor are o importanţă deosebită în aprecierea calităţii
apelor şi a posibilităţilor de utilizare a lor în diferite scopuri (alimentarea cu
apă potabilă, piscicultură etc).

07
Regimul gazelor dizolvate şi al ionilor de hidrogen
Regimul gazelor dizolvate din apa râurilor (oxigen şi dioxid de

20
carbon) este condiţionat de variaţia temperaturii apei, de intensitatea

2/
procesului de fotosinteză, de sursele de alimentare a râurilor şi de

1-
presiunea lor parţială.
Oxigenul constituie unul din principalele gaze dizolvate în apă,

r.
indispensabil tuturor condiţiilor de viaţă a organismelor acvatice. El

,n
provine prin dizolvarea aerului atmosferic şi în urma procesului de
lI
fotosinteză. Oxigenarea apei este influenţată de dinamica ei (reaerare), de
nu
temperatura şi presiunea atmosferică, precum şi de consumul biologic.
Elementele care consumă oxigen şi procesul de fotosinteză determină
A

variaţia diurnă a conţinutului de oxigen dizolvat, care indică valori scăzute

sis

dimineaţa şi crescute în a doua jumătate a zilei.

Conţinutul mediu anual de oxigen dizolvat a oscilat între 8 şi 8,8
en

mg/l, fiind mai ridicat pe Dipşa (8,8 mg/l) decât pe Fizeş (8,0 mg/l).
oc

Cantităţile anuale de oxigen dizolvat au oscilat între 4,9 şi 10,6 mg/l

ap

(fig.8.)
aN

mg/l
hi

12
10
ap

8
gr

6
eo

4
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
G

Fig.8. Variaţia cantităţii anuale de oxigen dizolvat în secţiunea

Fizeşu Gherlii

29
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007
În timpul anului, conţinutul mediu lunar de oxigen prezintă o
variaţie opusă temperaturii aerului în sensul că cele mai mari valori
corespund sezonului rece, când se intensifică procesul de dizolvare a
oxigenului din aerul atmosferic, iar cele mai mici sezonului cald, favorabil
consumului de oxigen prin procesele de oxidare a substanţelor organice ce
impurifică apa.
Temperaturile ridicate din timpul verii determină scăderea
solubilităţii oxigenului şi favorizează dezvoltarea bacteriilor care îl

07
consumă. În schimb, iarna temperaturile scăzute sporesc solubilitatea
oxigenului, însă prezenţa podului de gheaţă şi dominarea alimentării

20
subterane determină reducerea saturaţiei cu oxigen a apei. În asemenea

2/
situaţii, diminuarea drastică a concentraţiei în oxigen poate duce la

1-
dispariţia peştilor.
Iarna, cantităţile medii lunare de oxigen dizolvat se menţin între 9

r.
şi 10 mg/l, fără să existe contraste între secţiunile de control analizate. În

,n
schimb, vara cantităţile medii lunare de oxigen dizolvat ser reduc la 6,5 – 8
lI
mg/l, fiind mai scăzute cu 0,5 – 1,5 mg/l pe Fizeş faţă de Dipşa (fig.9).
nu
Prezenţa unor impurificatori nu schimbă forma de evoluţie anuală a
conţinutului mediu lunar de oxigen dizolvat, dar reduce valorile
A

corespunzătoare unor condiţii naturale neinfluenţate antropic.

sis
en

mg/l
oc

10
ap

8
aN

6
hi

4
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
ap
gr

Chiraleş Fizeşu Gh.

eo

Fig.9. Variaţia valorilor medii lunare de oxigen

G

dizolvat în secţiunile Chiraleş şi Fizeşu Gherlii

Regimul dioxidului de carbon din apa râurilor este opus celui de

oxigen. Astfel, iarna sub podul de gheaţă conţinutul de dioxid de carbon
este mai mare decât cel normal pentru temperatura şi presiunea respectivă.
30
Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007
Odată cu dispariţia podului de gheaţă conţinutul de dioxid de carbon scade
rapid. Vara, conţinutul de dioxid de carbon scade până la câteva zecimi de
mg/l sau chiar dispare.
Concentraţia ionilor de hidrogen, exprimată în unităţi de pH, are valori
medii multianuale cuprinse între 7,7 şi 8, 0, ceea ce indică ape neutre şi
slab alcaline bogate în bicarbonaţi de calciu şi sodiu, proveniţi din spălarea
formaţiunilor marnoase care ocupă areale extinse din Câmpia
Transilvaniei. Valorile extreme ale mediilor anuale au oscilat între 7,2 şi

07
8,2 unităţi pH, iar a celor lunare între 6,2 şi 8,9 unităţi pH.
Regimul concentraţiei ionilor de hidrogen este, în general

20
asemănător cu al dioxidului de carbon. Iarna, valorile pH-lui sunt mai

2/
scăzute (7,8 – 8,0) decât vara (8,0 – 8,2).

1-
r.
BIBLIOGRAFIE

,n
lI
ANGHEL, V.(1957), Raionarea hidrochimică a teritoriului R.P.R., Rev. Met şi
nu
Hidrol., 3, Bucureşti.
ANGHEL, V.(1958), Consideraţii asupra raionării hidrochimice a apelor
A

curgătoare din R.P.R., Rev.Met.Hidr. şi Gosp.Ap., 4, Bucureşti.

BUCUR, AURELIA (1999), Elemente de chimia apei, Edit. H.G.A., Bucureşti.
sis

BUTA, I.(1966), Caracteristicile hidrochimice ale râurilor din bazinul

en

Someşului, SUBB, Geol.- Geogr., 2, Cluj.

FÜSTÖS, K.(1960), Caracterizarea hidrochimică a bazinului râului Someş, Rev.
oc

Met.Hidr. şi Gosp.Apelor, 2, Bucureşti.

ap

POP.R.F.(2003),Unele aspecte ale calităţii apei în bazinul Someşului Mic, SUBB,

Geogr.,XLVIII,1, Cluj-Napoca.
aN

SOROCOVSCHI, V. (2005), Câmpia Transilvaniei, Studiu hidrogeografic.

TRUFAŞ, V., TRUFAŞ, CONSTANŢA (2003), Hidrochimie, Ediţia a II-a,
hi

Editura AGORA, Călăraşi.

ap

TRUFAŞ, V., ŞTEF, V.(1990), Le chimisme des riviers du bassin

hydrographique du Mureş, Analele Universităţii Bucureşti, Seria
gr

Geografie.
eo

VARDUCA, A. (1997), Hidrochimie şi poluarea chimică a apelor, Edit. H.G.A.,

G

Bucureşti.

31