PROIECT LA CHIMIE

Coroziunea chimica, electrochimica,

atmosferica, salina, de altitudine, coroziune
prin fisurare, de contact, filiforma
Propunator;
Prof. Bibanu Ana
 COROZIUNEA CHIMICA
Coroziunea chimică este produsă prin acţiunea gazelor uscate sau a soluţiilor ce nu
conduc curentul electric (soluţii de neelectroliţi) asupra suprafeţei metalelor. Astfel,
la temperaturi mai înalte, gaze ca: oxigenul (O2), dioxidul de sulf (SO2), hidrogenul
sulfurat (H2S), clorul (Cl2), acidul clorhidric gazos (HCl), dioxidul de carbon (CO2)
provoacă degradarea aparatelor şi a pieselor cu care vin în contract, în urma reacţiilor
chimice ce au loc între agentul coroziv şi metal.
Multe metale, sub acţiunea oxigenului din aer, chiar la temperatura obişnuită, se
acoperă cu o peliculă foarte subţire formată din oxid sau alţi compuşi ai lui.
Grosimea peliculei depinde de natura metalului, de natura mediului, de temperatură etc.
Când pelicula nu este groasă, nu se dizolvă în mediu agresiv şi are o bună aderenţă la
suprafaţa metalului, protejează restul metalului de coroziune. O astfel de peliculă
protectoare formează metalele: Al, Zn, Mg, Co, Ni, Cr.
Spre deosebire de aceste metale, fierul formează, prin oxidare, o peliculă groasă, cu
slabă aderenţă, care nu are acţiune protectoare pentru restul metalului. Dacă fierul
este cufundat pentru scurt timp în acid azotic concentrat, se formează la suprafaţa lui o
peliculă de oxizi care asigură o mai bună protecţie a metalului (pasivarea metalului).
Coroziunea chimică nu este însoţită de apariţia unor curenţi electrici locali..
 COROZIUNEA
ELECTROCHIMICA
Coroziunea electrochimică se datorează proceselor
electrochimice ce au loc la interfaţa metal – soluţie,
atunci când metalele vin în contact cu soluţii bune
conductoare de electricitate (soluţii de electroliţi).
Ori de câte ori sunt prezente două metale diferite sau
un metal care conţine impurităţi, se crează diferenţe
de potenţial care pot dirija curenţii electrici locali.
La contactul cu soluţia corozivă, atomii metalici de la
suprafaţă cedează electroni (se oxidează) şi trec în
soluţie ca ioni pozitivi.
Schema functionala a unui element galvanic
 COROZIUNEA ATMOSFERICA
Coroziunea atmosferică este procesul de coroziune cel mai vizibil: ruginirea podurilor, înverzirea
acoperişurilor din cupru sau a aliajelelor acestuia, modificarea culorii suprafeţei metalice a statuilor.
Ulterior, prin evoluţia procesului de coroziune, pot surveni pierderi de metal, diminuarea rezistenţei
mecanice, în fază finală, pierderea iremediabilă, respectiv colaps.
În funcţie de mediu, se disting patru tipuri de bază de coroziune atmosferică: din
zona industrială, din zona rurală, din spaţii închise şi din mediul marin.
Dioxidul de sulf este precursorul ploii acide. Oxidul amintit, în prezenţa umidităţii
atmosferice (ceaţă, rouă,ploaie) generează un acid, H2SO3, în care sulful este în
stare de oxidare (+4), şi care este transformat (prin procese catalitice) în acid
sulfuric, H2SO4, unde sulful prezintă stare de oxidare superioară, (+6) stabilă.
Un poluant mai corosiv este clorura.  Aceasta este întâlnită, în mod natural, în
proximitatea mediului marin. În astfel de zone, vântul poartă şi mici particule de
săruri din mediul marin, săruri care se depun prin evaporarea apei, rezultând
cruste foarte corozive pentru suprafeţele suport.
În mediul rural, atmosfera este mai puţin poluată, ceea ce nu exclude total
acţiunea corozivă. Alternanţa zi-noapte şi cea a anotimpurilor, sunt însoţite de
fluctuaţii ale temperaturii şi ale umidităţii aerului.
STATUIE DE BRONZ SUPUSA COROZIUNII
 SALINA
Camerele Ciclice de Testare a Rezistentei la Coroziune (CCT)
combină expunerea tradiționala la ceață salină cu expunerea la o
varietate de alte climate controlate, inclusiv variatii ale
temperaturii si umiditatii, pentru a crea o simulare accelerata a
condițiilor de viață, în funcție de cerințele clientului. Prin urmare,
CCT este o modalitate foarte potrivita de preconizare reala a
speranței de viață a produsului.
Camere de Testare a Rezistentei la Coroziune Atmosferica: Avand
la baza camera CCT, aceasta detine caracteristici suplimentare
care îi permit să fie conforma cu cerintele specifice de testare
auto pentru Ford si Volvo. In mod special, aceasta include
pulverizarea de solutie salina de la nivelul cel mai inalt al
camerei, uscare verticala la aer de mare viteză și dezumidificare
frigorifica.
CAMERE DE TESTARE LA COROZIUNE
 COROZIUNE DE ALTITUDINE
Avioanele sunt supuse la urmatorii factori:
Variatii mari de temperatura (-50,+70);
Sunt expuse la raze UV foarte puternice;
La exterior sunt straturi protective: un strat de baza eloxat, urmeaza un strat (mai gros) care
inhiba coroziunea si unul superior care le acopera;
Stratul mijlociu are o grosime de 25  µm (micrometri) de rasina-poliamida amestecat cu o
solutie de cromat de strontiu, ca pigment. Cand apa patrunde prin stratul respectiv, cromatul
de strontiu se dizolva si formeaza o solutie de electroliti care inhiba si previne procesul de
coroziune. Stratul superior trebuie sa fie rezistent la UV, variatiile mari de temperatura
mentionate mai sus, rezistent la impact s.a. Este format din polyester tratat cu izocianat si
rasini acrilice (Sr Cr O4 – cromat de stroniu).
Corodarea în spațiu este coroziunea materialelor care apar în spațiul cosmic. În locul umidității
și a oxigenului, care provoacă cauza coroziunii primare, materialele expuse în spațiul cosmic
sunt supuse la vid, bombardament prin raze ultraviolete și raze X și particule încărcate cu
energie înaltă (în cea mai mare parte electroni și protoni din vântul solar). În straturile
superioare ale atmosferei (între 90 800 km), atomii atmosferici, ionii și radicalii liberi, în
special oxigenul atomic, joacă un rol major. Concentrația oxigenului atomic depinde de
altitudine și de activitatea solară, deoarece exploziile de radiații ultraviolete provoacă
fotodispoziția oxigenului molecular (între 160 și 560 km, atmosfera constă în circa 90% oxigen
atomic).
 COROZIUNEA PRIN FISURARE
Coroziunea localizată în anumite zone de pe suprafaţa
metalului corodează cu viteză mai mare decât alte zone datorită
unor neomogenităţii în material sau în mediu. Dacă gradul de
concentrare al coroziunii localizate este foarte ridicat (suprafaţa
corodată este foarte mică şi de obicei adâncimea de corodare este
foarte mare) coroziunea se numeşte în pitting (în puncte); dacă
extinderea este ceva mai mare coroziunea este în zone (în plăgi).
În cazul aliajelor policristaline este posibilă coroziunea
intercristalină, la limita de separare a grăunţilor, ducând la
friabilizarea piesei. Dacă materialul piesei este supus unor
tensiuni mecanice, pot rezulta fisuri conducând  - în medii
corozive - la "ruperi la oboseală". Acest tip de coroziune este
numit în crevase sau coroziune fisurantă.
 COROZIUNE PRIN CONTACT
 Coroziunea de fretare ("fretting") se produce in regimuri de contact cu mişcare
relativă de mică amplitudine şi vibratorie (minim 8.10-9mm) şi in prezenţa unor
agenţi corozivi.
 Cauzele coroziunii de fretare sunt multiple: deformaţii elastice şi elastoplastice,
adeziuni, oboseală superficială, difuzie, microsuduri, abraziune, eroziune,
modificare a stării de tensiuni etc.
 In principal, uzarea se produce prin oxidare (coroziune uscată) şi oboseală
superficială. Se intalneşte la toate asamblările prin frecare (asamblarea pe con,
inele tronconice, asamblarea presată asamblările filetate, asamblările canelate,
arcuri lamelare etc.). Din punctul de vedere al intensităţii de uzare, coroziunea de
fretare se caracterizează prin intensităţi mici şi foarte mici, insă efectele acestei
intensităţi sunt mari, constituind pentru piesele respective sursele de fisuri şi
mărind considerabil viteza de nucleaţie a fisurilor ce conduc la ruperea prin
oboseală.
 Reducerea efectelor negative ale coroziunii de fretare se realizează prin reducerea
agenţilor perturbatori (evitarea oxidării, racordări ale zonelor cu concentratori
etc.).
 COROZIUNEA FILIFORMA
Coroziunea coroziva este o forma speciala de coroziune care apare sub foma
de filamente filetate distribuite aleator. Coroziunea coroziva este, de
asemenea, cunoscuta sub denumirea de film coroziune sau “coroziune
filamentara”.
Corodarea filiforma a otelului are loc pe suprafete metalice acoperite cu o
pelicula organica subtire, care este de obicei de 0,1 mm grosime.
Modelul atacului de coroziune este caracterizat prin aparitia filamentelor fine
emise de una sau mai multe surse in directii semi-aleatoare. Filamentele sunt
tunele fine, compuse din produse de coroziune sub invelisul bombat si crapat.
Coroziunea corodului poate fi recunoscuta vizual fara a folosi o microscopie.
Coroziunea filiforma a fost observata pe suprafetele de otel, magneziu si
aluminiu acoperite cu straturi subtiri de argint, aur, fosfat si lac.
Coroziunea coroziva este un caz special de coroziune a crestaturilor. Sau in
timpul pregatirii, apa este furnizata capului filamentului din atmosfera
inconjuratoare prin ratiunea asomatica datorita concentratiei ridicate de ioni
ferosi dizolvati pe suprafata substratului de otel.