UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII:
Administrație publică IF

PROIECT LA DISCIPLINA:
Teoria generală a dreptului
 Student
Prenumele NUMELE: ILISOI RUBEN

Suceava 2021

Raportul juridic

Cadru didactic: dr. Florea Nicoleta-Dumitrita

 Cuprins
1. Introducere
2. Generalități cu privire la tema propusă
3. Sursele raportului juridic
3.1. Norma juridică
3.2. Subiectele de drept
3.3. Faptele juridice
3.3.1. Sens larg
3.3.2. Sens restrâns
4. Elementele raportului juridic
4.1. Subiectele raportului juridic
4.2. Conținutul raportului juridic
4.2.1. Dreptul subiectiv
4.2.1.1. Drepturile subiective
4.2.1.2. Obligația
4.3. Obiectul raportului juridic
5. Raportul juridic de constrângere
5.1. Subiectele raportului juridic de constrângere
5.2. Conținutul raportului juridic de constrângere
5.3. Obiectul raportului juridic de constrângere
6. Caracterele raportului juridic
6.1. Caracterul raportului juridic
6.2. Caracterul dublu-volițional al raportului juridic
6.3. Caracterul valoric al raportului juridic
7. Structura raportului juridic
7.1. Subiectele raportulurilor juridice
7.2. Conținutul raportului juridic
7.2.1. Dreptul subiectiv
7.2.2. Obligația
 7.2.3. Clarificarea drepturilor subiective
7.2.4. Clasificarea obligațiilor
7.3. Obiectul raportului juridic
7.3.1. Bunurile. Clasificarea bunurilor
Concluzii
Bibliografie
1. Introducere

Am ales această temă deoarece raportul juridic este reprezentat de relațiile sociale de care suntem
înconjurați zi de zi.
Voi prezenta astfel în această lucrare lucruri ce țin de raportul juridic, sursele, elementele,
caracterele acesteia, dar și structura și obiectul acesteia.

2. Generalități cu privire la tema propusă1

Raportul juridic reprezintă relația socială stabilită de către normele de drept, aceasta realizând
„conexiunea dintre planul general si impersonal al normei juridice și planul concret în care
părțile sunt determinate și au anumite drepturi și obligații bine individualizat” 2.
Specificul acestora își are baza în faptul că oamenii sunt obligați ca să se comporte într-un
anumit fel. Astfel, din simple relații sociale se nasc relații de natură juridică. Modificarea sau
încetarea acestor rapoarte are loc prin prezența unui fapt juridic.
Raporturile juridice apar ca o modalitate de concretizare a acestor norme juridice, ca necesitate
pentru funcțiile sociale ale dreptului. Însă, pentru a ajunge la un raport juridic concret, apare
necesitatea unor împrejurări ce permite nașterea, transmiterea, modificarea, sau chiar stingerea
unor efecte juridice.
În literatura de specialitate a fost considerat faptul că o normă de drept ar fi literă moartă dacă nu
ar reglementa niciun raport juridic.3 Se înțelege astfel că raportul juridic este o normă juridică
pusă în acțiune.
Raporturile juridice se nasc în momentul în care niște indivizi, din cadrul unei societăți, aleg să
intre în acest raport din motive cum ar fi realizarea scopurilor personale. Aceste raporturi pot lua
naștere și atunci când au loc evenimente independente de voința omului, cum ar fi desfășurarea
unor evenimente neplăcute precum cutremure, inundații, incendii, etc.

3. Sursele raportului juridic4

1
E. Iftime, Teoria generală a dreptului, București, Editura Didactică și Pedagogică RA, 2013, p.219
2
C. Ignătescu, Lecții de Teoria generală a dreptului, București, Editura Hamangiu, 2014, p.83
3
Ibidem, p.83
4
Ibidem, p.84-87
Raporturile juridice sunt dependente de premise ce permit nașterea raporturilor odată cu
întrunirea lor, aceste premise fiind: norma juridică, faptul juridic și subiectele raportului juridic.
Raportul juridic ia naștere doar prin existența concomitentă a acestor surse, mai exact unor
drepturi subiective și obligații juridice corelative subiectelor raporturilor juridice.
Unii autori consideră doar norma juridică și faptul juridic ca fiind premise ale raportului juridic.
Subiectele de drept alcătuind doar un element al raportului juridic.5

3.1. Norma juridică

Norma reprezintă „o regulă de conduită umană, generală, impersonală, repetabilă și obligatorie,

instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei aplicare este asigurată prin
conștiința juridică, iar la nevoie prin forța coercitivă a statului.”6
Norma juridică, în concepția francezului Philippe Malinvaud, reprezintă o regulă ce „permite,
ordonă sau interzice persoanelor care se găsesc într-o situație dată, să se comporte într-o anumită
manieră.”7
Fără de această normă, rapoartele juridice de astăzi nu ar putea fi posibile, mulți autori de
specialitate apreciază faptul că este necesară existența unor norme juridice pentru a crea un
raport juridic.8 Este menționat totuși de către doctrină posibilitatea existenței unui raport juridic
fără a fi reglementat.9
Exista cazuri însă în care unele norme juridice care, din cauza naturii lor, nu reglementează
niciun raport juridic de orice fel. În contextul acesta vorbim de norme cu character și conținut
prohibitive, ce au ca scop impunerea abstinenței de la săvârșirea anumitor fapte.

3.2. Subiectele de drept

Subiectele de drept sunt reprezentate de persoanele fizice și juridice, titular de drepturi și

obligații ce trebuie să aibă capacitate juridică pentru a fi subiecte de drept.
5
Gh. Bobos, Teoria general a statului și dreptului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 207-215.
6
C. Ignătescu, op. cit., p.50
7
Ph. Malinvaud, Definition et caractere distinctif de la regle du droit – cadre juridique de relations economiques,
Paris, 1986, p.12
8
E. Iftime, op. cit., p.221
9
Gh. Boboș, op. cit., p.263-265
3.3. Faptele juridice10

Faptul juridic reprezintă împrejurarea care permite crearea raportului juridic prin producerea
unor fapte prin care îi sunt legate legii efecte juridice precum: nașterea, modificarea, transmiterea
sau stingerea de raporturi juridice.
Împrejurări precum săvârșirea unui delict civil sau cumpărarea unor produse din piață reprezintă
exemple de împrejurări ce dau naștere unui raport juridic.
Acest fapt juridic este deosebit sub aspect terminologic, vorbind despre un sens larg (lato sensu)
și sens restrâns (stricto sensu)

3.3.1. Sens larg11

În sens larg, faptul juridic vizează împrejurările de care dreptul obiectiv leagă efecte juridice.
Aceste împrejurări sunt:
- Fapte materiale (fenomene naturale) – ce se petrec independent de voința omului, unele
exemple fiind evenimente natural precum cutremurele, inundațiile, incendiile și multe
altele.
- Fapte voluntare:
Acțiuni săvârșite cu intenția de a produce efecte juridice (totalitatea actelor juridice)
Acțiuni săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice ( acestea se produc doar în
puterea legii)12

3.3.2. Sens restrâns13

10
E. Iftime, op. cit., p.225
11
Ibidem, p.225
12
C. Ignătescu, op. cit., p.87

13
E. Iftime, op. cit., p.226
Prin sens restrâns se înțelege faptul juridic care are loc ca eveniment în mediul înconjurător. În
această categorie sunt incluse atât fenomene natural, cât și acțiunile oamenilor săvârșite fără
intenția de a produce efecte juridice.
Se înțelege astfel faptul că faptele juridice reprezintă în sens larg sursa raportului juridic și
izvorul acestuia.14

4. Elementele raportului juridic15

4.1. Subiectele raportului juridic

Am încadrat subiectele raportului juridic ca și subcapitol al elementelor raportului juridic
deoarece există intelectuali ce considera aceasta ca fiind un element al raportului juridic.
Subiectele raportului juridic reprezintă oamenii luați individual sau încadrați în organizații.
Astfel că pentru încheierea unui raport juridic este necesar cel puțin un număr de doi indivizi.
Un număr mai mare de subiecte nu schimbă natura legăturilor dintre ele. Astfel că, în toate
cazurile vor exista titulari de drepturi, sau de obligații sau chiar de drepturi și de obligații. Există
și situații în care ambii subiecți sunt titulari de drepturi, respective obligații.
Doar natura raporturilor juridice poate determina concret individualitatea subiectelor raportului
juridic. Un exemplu poate fi raportul juridic de proprietate, proprietarul fiind individualizat prin
simplul fapt că stăpânește acea proprietate, însă titularul obligației care trebuie să respecte
drepturile proprietarului nu este individualizat, fiind menționat la mod general, obligațiile
aparținând tuturor subiectelor raportului juridic. Acest titular al obligației este individualizat doar
în momentul în care acesta încalcă obligația stabilită.

4.2. Conținutul raportului juridic

Subiectele raportului juridic ce sunt legate între ele prin drepturi și obligații reprezintă, împreună
formând, conținutul raportului juridic.
Identificăm aici raporturi de mai multe feluri pe baza unor criterii anumite:
- raporturi juridice simple – doar o parte este titular de drepturi iar cealaltă parte de
obligații (exemplu: contractul de împrumut);

14
C. Ignătescu, op. cit., p.87
15
Gh. Boboș, Teoria generală a dreptului, Edit. Dacia, Cluj Napoca, 1994, pg. 205-212
 - raporturi juridice complexe - amândouă părțile sunt titular atât de drepturi, cât și de
obligații (ex. Contractul de vânzare-cumpărare, raporturile procesuale, ș.a.);

4.2.1. Dreptul subiectiv

În cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv reprezintă drepturile concrete ale subiectelor ce
participă la raportul juridic respective. Acestea au ca scop stabilirea unei conduit
corespunzătoare din partea celorlaltor subiecte.

4.2.1.1. Drepturile subiective

Drepturile subiective decurg din normele juridice, deci din dreptul obiectiv deoarele dreptul
obiectiv este reprezentat de totalitatea normelor juridice.
După situație, se disting în două categorii drepturile subiective:
- drepturi absolute – acele drepturi cărora le corespunde obligația tuturor persoanelor de a
le respecta
- drepturi relative – acele drepturi cărora le corespund obligații ai căror titulari sunt de la
început individualizați în cadrul raporturilor juridice

4.2.1.2. Obligația
Obligația reprezintă îndatorirea pe care subiectul trebuie să o îndeplinească. Aceasta constă în a
acționa sau nu. Aceasta reprezintă o îndatorire al uneia dintre părțile raportului juridic.
Astfel drepturile și obligațiile reprezintă o concretizare a dispozițiilor normelor juridice.

4.3. Obiectul raportului juridic

Este urmărită realizarea unor obiective prin intermediul raporturilor juridice. De cele mai multe
ori se urmărește obținerea unor bunuri prin raporturile juridice create, alte ori subiectele pot
urmări obținerea unui serviciu, ș.a.
Teoria dreptului susține în general faptul că obiectul raportului juridic este reprezentată de
acțiunea asupra căreia sunt îndepărtate drepturile și obligațiile subiectelor ce participă la raportul
juridic.
Mai există și alte opinii cu privire la obictul raportului juridic, unii autori considerând că oamenii
intră în raport doar cu scopul de a-și satisfice anumite nevoi personale, obiectele devenind astfel
obiecte a raportului juridic. După opinia unor astefel de autori, raporturile în care obiectele nu
apar sunt considerate a fi raporturi juridice fără obiect.
O altă idee este reprezentată de concepția pluralității obiectelor raportului juridic, fiind
considerat că obiectul raportului juridic îl constituie fenomene variate.

5. Raportul juridic de constrângere16

Raportul juridic de constrângere reprezintă pluralitatea de drepturi și obligații ce apar ca rezultat

în urma săvârșirii unor fapte ilicite, prin care se realizează aplicarea unor sancțiuni.

5.1. Subiectele raportului juridic de constrângere

Normele juridice reprezintă expresia voinței statului iar odată cu încălcarea acestora, statul va
asigra restabilirea legalității.
În unele cazuri interesul statului de a aplica sancțiuni va fi asemănător cu cel ce a suferit
prejudicial. Astfel, apare raportul juridic într-o formă virtuală ce este concretizată de stăruința
părții vătâmate, cu toate că raportul juridic se naște între făptuitor și stat.
Într-un astfel de context, interesul statului nu este mai mare decât cel al vătâmatului deoarece
problema nu reprezintă lezarea unor interese generale, ci interese personale.
Astfel deci dacă persoana care a suferit prejudicial respective nu va apela la forța de constrângere
a statului, acest raport juridic nu va rămâne nimic altceva decât raport virtual neconcretizat. Însă
dacă va apela la forța de constrângere a acesteia, atunci va apărea un raport juridic de
constrângere ce se va stabili între stat și înfăptuitor

5.2. Conținutul raportului juridic de constrângere

16
Gh. Boboș, Teoria generală a dreptului, Edit. Dacia, Cluj Napoca, 1994, pg. 213-215
Acesta este format dintr-un complex alcătuit din drepturi și obligații correlative care reprezintă
categoria răspunderii juridice. Astfel, în conținutul raportului juridic de constrângere intră toate
drepturile și obligațiile corelative: obligația statului de a aplica doar sancțiunile ce sunt prevăzute
de lege și dreptul făptuitorului de a i se aplica doar acea sancțiunea și nu alta.

5.3. Obiectul raportului juridic de constrângere

Obiectul acestui raport este constitut de sancțiunea juridică.
Astfel, sancțiunea reprezintă stabilizatorul legalității dintr-un stat, având un dublu rol, educative-
preventiv și represiv-intimidant. Sancțiunea juridică, indiferent la ce se referă, reprezintă
înfăptuirea constrângerii de stat ce apare cu scopul de a conserva valorile din stat.

6. Caracterele raportului juridic

Raportul juridic se caracterizează prin particulatitățile sale diverse, unul din ele fiind caracterul
social.

6.1. Caracterul social al raportului juridic

Caracterul social al raportului juridic este reprezentat de faptul că acesta poate fi stabilit între
persoane fizice, dar și între persoane juridice sau între persoane fizice și persoane juridice. 17
Astfel raporturile juridice apar ca o componentă a sistemului relațiilor sociale. 18 Acesta își
păstrează caracterul social chiar dacă este supus unei norme care are rolul de a prezenta conduit
umană ce trebuie respectată.19
Acest caracter este impus pentru infirmarea opiniilor a unor autori cu privire la raportul juridic și
posibilitatea acesteia de a se stabili și între om și un lucru, sau chiar exclusive între lucruri.
Opinii de acest gen sunt inconsistente, argumentul potrivit în acest context fiind natura dreptului
aplicat în stat care se adresează comportamentului uman. Și deoarece lucrurile și animalele nu au
voință, acestea nu pot stabili un raport între ele sau de la obiect, animal la om. 20

17
C. Ignătescu, op. cit., p.87
18
E. Iftime, op. cit., p.233
19
C. Ignătescu, op. cit., p.87
20
E. Iftime, op. cit., p.233
6.2. Caracterul dublu-volițional al raportului juridic
Acest caracter al raportului juridic poate fi explicat și în corelație cu caracterul social întrucât
acesta este reprezentat de numărul mare de relații format în cadrul societății între oameni cu
diverse interese și scopuri. Iau naștere astfel două categorii de relații sociale, relațiile materiale și
cele ideologice. 21
Raportul juridic are astfel și un caracter dublu volițional, fiind reglementat de o normă edictată în
baza voinței statului, dar și de voința uneia sau a tuturor părților. Acest caracter subzistă și în
cazul raportului juridic unilateral, spre exemplul documentul testamental. Este de remarcat faptul
că în raporturile juridice de drept public, acest caracter dublu-volițional se manifestă la un grad
mult mai redus de intensitate, fiind mult mai esențială în acest caz voința statului. 22
Caracterul acesta este deplin caracteristic raportului juridic de conformare în dreptul penal,
întâlnindu-se voința subiecților de drept și voința organului de urmărire penală sau de judecată cu
voința statului de a apăra valorile din societate. 23

6.3. Caracterul valoric al raportului juridic

Raportul juridic are un caracter valoric deoarece este alcătuit din valori ce au fost considerate de
o mare importanță, fiind astfel ocrotite de către legiuitor. Acestea sunt următoarele valori:
- viața și sănătatea individului,
- proprietatea
- inviolabilitatea domiciliului și a corespondenței,
- etc
Fiind de valoare pentru societate, acestea sunt protejate prin intermediul normelor juridice.
Mircea Djuvara realizase distincția dintre valorile condiționate și necondiționate, cele
condiționate fiind reprezentate de lucruri sau reguli, fiind însă inferioare celor juridice. Cele
necondiționate însă sunt reprezentate de regulile morale, logice, de drept care consacră valori de
sine stătătoare.24
În acest context regăsim și raporturi juridice în care părțile se pot afla fie pe poziții de egalitate,
fie pe poziții de subordonare. Este important ca poziția de egalitate să fie privită atunci când este
vorba de manifestarea de voință la încheierea raportului juridic civil. Astfel că, în cadrul unei
donații, amândouă părți pot manifesta voințe pro sau contra nașterii, modificării, sau încetării
raportului juridic.25

21
E. Iftime, op. cit., p.234
22
C. Ignătescu, op. cit., p.88-89
23
Ibidem, p.90
24
Ibidem, p.90-91
25
Ibidem, p.91
7. Structura raportului juridic26

În construcția, raportul juridic este alcătuit din 3 elemente structurale, respective următoarele:

7.1. Subiectele raporturilor juridice

După cum deja am precizat, subiectele raporturilor juridice reprezintă persoanele fizice, juridice
și statul, ce sunt titulari de anumite obligații și drepturi.
Persoana fizică reprezintă calitatea deținută de om, iar cea juridică este o calitate obținută prin
îndeplinirea anumitor criterii:
- să aibă o organizare de sine-stătătoare;
- să aibă un patrimoniu propriu;
- să aibă un scop determinat;

7.2. Conținutul raportului juridic27

Conținutul raportului juridic este reprezentat de drepturile subiective și a obligațiilor ce aparțin
subiectelor participative la un raport juridic. Orice persoană este titulară a unui patrimoniu. 28

7.2.1. Dreptul subiectiv

Dreptul subiectiv reprezintă capacitatea subiectului raportului juridic de a acționa într-un mod
anume, și de a cere celorlalte subiecte o conduită corespunzătoare, la nevoie chiar cerând
sprijinul aparatului de stat pentru asigurarea drepturilor.
De exemplu, într-un cadru de raport de proprietate, titularul dreptului poate poseda, dispune și
folosi de bunurile prevăzute de lege. În același timp acesta poate pretinde ca și ceilalți ce vin în
contact cu bunurile sale, să se abțină de la orice acțiune ce ar încălca drepturile de proprietate a
acestuia.

26
Ibidem, p.92-117
27
E. Iftime, op. cit., p.254-258
28
C. Ignătescu, op. cit., p.97
7.2.2. Obligația
Obligația reprezintă celălalt element al raportului juridic care constă din a face, a nu face, sau a
da ceva. Aceasta, obligația, este o îndatorire pe care un subiect al unui raport juridic trebuie să o
îndeplinească și pe care celălalt poate să o pretindă pe baza normelor.

7.2.3. Clasificarea drepturilor subiective

Drepturile subiective sunt reglementate atât de dreptul instituțional, cât și de dreptul intern.
Drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt consacrate în primul rând în Constituție, acestea
fiind clasificate în moduri diferite:
a) drepturi social-economice
b) drepturi politice
c) drepturi social-politice sau libertăți
d) drepturi la inviolabilități
Drepturile subiective pot fi grupate și după anumite criterii precum:
- după gradul lor de opozabilitate;
- după conținut;
- după corelația dintre drepturi;
- după siguranța oferită titularilor lor;
Astfel, după:
- gradul de opozabilitate, acestea se împart în două categorii: drepturi absolute și drepturi
relative;
- natura conținutului, acestea se impart în două categorii: drepturi patrimoniale și drepturi
nepatrimoniale;
- corelația dintre drepturi, acestea se impart în mai multe categorii: drepturi principale și
drepturi accesorii

7.2.4. Clasificarea obligațiilor29

Acestea se clasifică după:
- obiectul lor (obligații de a da, de a face și de a nu face)
- obiectul prestației (obligații de rezultat și obligații de mijloace)
29
Ibidem, p.104-108
 - izvorul lor, obligațiile izvorăsc din actele juridice, din faptele voluntare și din faptele
involuntare)
- forma ei de expresie, se poate deosebi între obligații bănești sau pecuniare și obligații în
natură;
- sancțiunea juridică, deosebim între: obligațiile propriu-zise sau perfecte și obligațiile
imperfecte
- opozabilitatea lor, acestea se clasifică în: obligații obișnuite, obligații reale, obligații
opozabile și terților;

7.3. Obiectul raportului juridic30

Obiectul raportului juridic reprezintă o temă ce este împărțită în mai multe opinii în literatura de
specialitate.
- O primă opinie susține faptul că: „obiectul raportului juridic îl constituie acțiuni și
inacțiuni la care titularul dreptului subiectiv este îndrituit și la care celălalt subiect este
obligat.”
- O a doua opinie susține că doar „bunurile materiale pot constitui obiect al raportului
juridic și că raporturile juridice care nu se referă la un bun material nu au obiect.”
- O a treia opinie susține pluralitatea de obiecte ale raportului juridic, „potrivit căreia atât
lucrurile material, cât și conduita oamenilor pot forma obiect al raportului juridic.” 31
Astfel, potrivit opiniei profesorului Ioan Ceterchi, obiectul raportului constă în acțiunile sau
inacțiunile ce pot fi pretinse de către subiectul activ subiectului pasiv, respective ceea ce cel din
urmă trebuie să le îndeplinească, adica conduita.32
Obiectul juridic al acestui raport este constituit din conduita părților, iar bunul la care se referă
acesta (conduit părților) este obiectul material.
Deși subiectul în jurul obiectului juridic a dat naștere multor contoverse în literatura de
specialitate, soluția dominantă fiind reprezentată de realitatea obiectului juridic care nu poate
consta decât în acțiunea sau abținerea pe care subiectul activ o poate pretinde subiectului pasiv.
Bunurile sunt considerate obiecte derivate ale raportului juridic, însă cercetarea acestora continua
nefiind ignorate din cauza caracterelor sale definitorii ce determină natura raportului juridic și
reglementările aplicabile acestuia.

7.3.1. Bunurile. Clasificarea bunurilor.

30
Ibidem, p.109-117
31
E. Iftime, op. cit., p.259
32
I. Ceterchi, M. Luburici, Teoria generală a dreptului, Universitatea București, 1989, p.327
Bunurile reprezintă obiecte ce pot fi observate și percepute prin simțuri, dar mai au ca și trăsătură
o natură ce se potrivește utilizării de către om cu scopul satisfacerii anumitor nevoi.
Art. 535 din C. civ. 2011 descrie bunul ca fiind un lucru corporal sau necorporal ce constituie
obiectul unui drept patrimonial.
Astfel, bunurile au fost clasificate în funcție de anumite criterii:
- După modul de percepere,
- După regimul de circulație al bunurilor,
- După posibilitatea de individualizare
- După posibilitatea de înlocuire;
- După criterial consumării substanței bunurilor la prima întrebuințare;
- După criteriul producerii de fructe
- Dupa posibilitatea împărțirii bunurilor fără ca acestea să-și schimbe destinația
- După legătura dintre bunuri
- După natura lor
- După bunuri ce aparțin domeniului public și celui privat
- După posibilitatea bunurilor de a fi urmărite și executate silit pentru plata datoriilor
- După destinația economică;

Concluzii

Concluzionez astfel cu faptul că raportul juridic reprezintă relația socială stabilită de către
normele de drept prin normele juridice ce îl reglementează. Acesta are surse, fiind reglementat de
normele juridice în vigoare, având obiect propriu.

Bibliografie

- E. Iftime, Teoria generală a dreptului, București, Editura Didactică și Pedagogică RA, 2013,
p.219-259
- C. Ignătescu, Lecții de Teoria generală a dreptului, București, Editura Hamangiu, 2014, p.50-
117.
- Gh. Bobos, Teoria general a statului și dreptului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983,
p. 207-215.
- Ph. Malinvaud, Definition et caractere distinctif de la regle du droit – cadre juridique de
relations economiques, Paris, 1986, p.12.
- Gh. Boboș, Teoria generală a dreptului, Edit. Dacia, Cluj Napoca, 1994, pg. 205-212.
- I. Ceterchi, M. Luburici, Teoria generală a dreptului, Universitatea București, 1989, p.327.