Cuprins

Capitolul 1
capitolul 2
capitolul 3
capitolul 4
capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Epilog
Extras din „Slater”
 Bartolomeu
De Elizabeth Lennox
www.ElizabethLennox.com

Copyright 2023
Toate drepturile rezervate
Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, afacerile,
locurile, evenimentele și incidentele sunt fie produsul
imaginației autorului, fie folosite într-o manieră fictivă . Orice
asemă nare cu persoane reale, vii sau morți, sau cu evenimente
reale este pur întâ mplă toare.
Cuprins
Capitolul 1
capitolul 2
capitolul 3
capitolul 4
capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Epilog
Extras din „Slater”
Capitolul 1

„Josephine! Doamne, dragă !” bă trâ na gâ fâ i, punâ ndu-și chiar și o mâ nă pe piept. "Ce faci
aici?"
Josephine a zâ mbit că lduros în timp ce și-a îmbră țișat bunica, Emeline. „Sunt aici pentru că
se întâ mplă ceva”, a ră spuns Jo în timp ce se dă dea înapoi. „Unde e bunicul?”
Emeline le fă cu semn spre spatele magazinului de delicatese, mama lor și magazinul pop pe
care îl conduceau de câ nd cei doi cumpă raseră magazinul la trei zile după nuntă , cu peste
cincizeci de ani în urmă . „Oh, e undeva în spate. Cred că lucrează la un nou sos.”
Jo se uită la ochii bunicii ei și știa că minte. Întorcâ ndu-se ușor, Jo urmă rea expresia feței
bunicii ei, încercâ nd apele. „De ce nu mă duc să salut?”
Ochii lui Emeline se mariră și clă tină din cap. "NU!" Câ nd Jo fă cu o pauză , Emeline încercă să
pară obișnuită . „Dragă , știi cum devine câ nd gă tește un nou sos. El pune o mare presiune pe
sine pentru a face totul potrivit pentru clienții noștri.”
Ochii lui Jo se îngustară . „Da. De asemenea, știu că îi place să pună pe cineva să -și testeze
rețetele nebunești.” Ea a mutat geanta de tote pe umă r. „Deci ai de gâ nd să -mi spui ce se
întâ mplă ? Pentru că acum sunt aici. Ș i pot ajuta.”
Bunica ei fă cu încă una dintre acele fluturi de mâ nă , care nu fă cu decâ t să sporească
îngrijorarea Josephinei. "Nimic draga!" ea a ră spuns. — Ar trebui să te întorci la slujba ta
din Philadelphia. Totul e bine. Suntem bine. Afacerea este... în regulă ”, a afirmat ea, dar
ultimul cuvâ nt era slab, iar Emeline nu o putu privi pe Josephine în ochi.
Jo clă tină din cap în timp ce își sprijinea șoldul de blatul albastru, înclinâ nd ușor capul în
timp ce își privea bunica. „Bunico, nu ești niciodată vagă . Nu faci niciodată chestia aceea de
fluturare a mâ inilor, a adă ugat ea, înclinâ nd ușor capul. „Ești puternic și capabil și mereu
direct. Dar, evident, ești nervos acum. Ceea ce nu face decâ t să -mi confirme suspiciunile că
se întâ mplă ceva despre care nu vrei să aflu.” Ș i-a luat geanta de pe umă r, lă sâ nd-o în
spatele tejghelei și și-a condus cu blâ ndețe bunica spre unul dintre seturile de scaune
împră știate în zona de luat masa a delicatesului. Mesele erau pentru clienți, astfel încâ t
aceștia să se poată relaxa în timp ce mă nâ ncă cele mai uimitoare sandvișuri delicatese,
fiecare fă cut cu dragoste și grijă . Carnea și brâ nzeturile au fost de înaltă calitate.
Toppingurile au fost cultivate local, ori de câ te ori era posibil, iar pâ inea se fă cea proaspă tă
în fiecare zi. Dar sosurile speciale ale bunicului ei au fă cut sandvișurile incredibile!
„Oh”, oftă Emeline, privindu-și mâ inile. Tremurau.
Jo și-a cuprins mâ inile degetele bunicii, strâ ngâ ndu-le ușor. „Vorbește cu mine, bunico. Ce
se întâ mplă ? De ce face bunicul ceva despre care nu vrei să știu? De ce florile de afară sunt
încurcate câ nd știu că tu pui florile acelea în fiecare dimineață ? De ce nu există clienți în
acest moment, câ nd în mod normal există o coadă în afara ușii la acest moment al zilei? Ș i,”
a fă cut o pauză , privind în ochii îngroziți ai bunicii ei, „de ce tremi?
Emeline nu s-a mai putut abține. Cu această ultimă întrebare, fața i s-a pră bușit și și-a tras
mâ inile, ascunzâ ndu-și fața cu degetele ei îmbă trâ nite. „Oh, Jo!” ea a șoptit. "E oribil! Doar
oribil!”
Josephine a fost atâ t de surprinsă de că derea bunicii ei, în mod normal, puternică , încâ t s-a
dat jos de pe scaun și s-a întors să îngenuncheze lâ ngă femeia tulburată , luâ nd-o în brațe pe
bunica ei minunată și uimitoare. — O să fie în regulă , buni, a promis ea. "Sunt aici. O să
ajut!”
„Nu poți ajuta, copile!” şopti ea printre suspine. O fracțiune de secundă mai tâ rziu, ea și-a
ridicat ochii pă tați de lacrimi. „Trebuie să pleci de aici. Pleacă de aici!”
Asta a îngrozit-o mai mult pe Jo! "Ce se întâ mplă ?" întrebă ea, bă tâ nd pe spatele bunicii.
„Eu... nu pot să -ți spun!” Brațele lui Emeline se strâ nseră în jurul lui Jo. Neștiind ce altceva
să facă , Josephine a continuat să încerce să -și liniștească bunica.
Au ră mas așa câ teva clipe în timp ce Josephine își imagina tot felul de probleme oribile.
Cancer. Alzheimer. Probleme cu inspecția sanitară . Probleme financiare. Acesta din urmă ,
Jo se îndoia pentru că bunicii ei erau pricepuți cu banii lor. Fă cuseră profit din prima lună
în care deschiseseră delicatese, mai ales pentru că bunicul știa să facă cele mai bune sosuri
și clienții clamau după rețetă . Dar și pentru că Gran a împins jumă tate din veniturile lor în
conturi de investiții, două zeci și cinci la sută s-au întors în afacere fie pentru îmbună tă țiri,
fie pentru marketing – și ea se pricepea la ambele – apoi au tră it din celelalte două zeci și
cinci de procente.
Josephine vă zuse soldul lor de pensionare anul trecut și i-a întrebat de ce nu s-au pensionat
și nu s-au mutat în Hawaii. Contul lor masiv de pensionare ar putea finanța acea mișcare
fă ră mă car să clipească ! Bunica se batjocorise și întrebase ce vor face la pensie.
Deci ce se întâ mpla acum?
Posibilitatea ca oricare dintre bunici să aibă probleme de să nă tate a îngrozit-o. Erau tot ce
avea ea. Fiind unic copil al unui singur copil, ea nu a avut mă tuși și unchi, veri sau veri
secunde. Cu pă rinții plecați acum, avea doar bunica și bunicul ei.
— Ești bolnavă , bunicuță ? întrebă ea, șoptind cuvintele pentru că erau pur și simplu prea
înspă imâ ntă toare pentru ea.
"Fara iubire. Îmbă trâ nim, dar încă țopă im”, a ră spuns Emeline, adulmecâ nd în timp ce se
retră gea. Privind în ochii lui Jo, ea a afirmat: „Nu suntem bolnavi”. Ea și-a bă tut degetele pe
masa de plastic și a spus: „Bate în lemn, suntem încă să nă toși și însuflețiți”. „Batetul în
lemn” era o glumă veche. De obicei, bunicul își batea degetele pe cap ca o glumă , în timp ce
bunica bă tea la orice din apropiere, prefă câ ndu-se că era lemn.
Era previzibil, Jo a râ s, uşurată de acel mic gest de prostie şi normalitate.
„Bine, deci dacă tu și bunicul sunteți să nă toși, ce se întâ mplă ?”
Bunica a oftat și a clă tinat din cap, așezâ ndu-și palma uzată de intemperii pe obrazul lui Jo.
„Nimic pe care să nu putem face față , iubito”, a ră spuns ea.
Josephine vă zu frica care persistă în ochii ei și clă tină din cap. "Dreapta. Ei bine, ghici ce?”
Bunica se ridică de pe scaun și zâ mbi în timp ce Josephine se ridică și ea. „Ce e asta, dragă ?”
„Din moment ce pot lucra de la distanță , stau aici, în apartamentul tă u liber.”
Bunica încremeni, apoi se întoarse încet să se uite la Jo. „Ești... ce?”
Frica, nu, teroarea, era din nou în ochii bunicii ei. Mai multă confirmare că ceva nu a fost
grav în neregulă .
"Da!" ră spunse Jo vesel, ridicâ nd din umeri. „Ați menționat că chiriașul dvs. s-a mutat, și-a
rupt contractul de închiriere. Deci apartamentul de deasupra magazinului este gol, nu?
"Da, dar…!"
„Așa că voi ră mâ ne acolo pâ nă câ nd tu și bunicul îmi spuneți ce se întâ mplă și lă sați-mă să
vă ajut să o repar.” Se aplecă și își ridică geanta pe umă r. Cu o învâ rtire, ea șuieră cheile în
aer. „Mă duc să -mi arunc lucrurile la etaj, apoi cobor să vă ajut bă ieți în jurul magazinului.
S-a uitat în jur și a vă zut un grup de bă rbați coborâ nd din vehicule, îndreptâ ndu-se spre
magazin. Toți aveau că știle de protecție prinse în spatele camioanelor și purtau veste
reflectorizante, ceea ce indică faptul că cel mai probabil erau angajați în construcții de
drumuri care fă ceau o pauză pentru prâ nz.
Jo se aplecă și să rută obrazul bunicii ei. "Ma intorc imediat!"
Cu acestea, s-a întors și s-a îndreptat spre parcare unde își parcase micul SUV. Era toamna
tâ rziu, una dintre perioadele ei preferate ale anului. Aerul era o crostanță care nu a eșuat
niciodată să o energizeze pe Josephine, mai ales după că ldura și umiditatea lunilor de vară .
Ș i țâ nțarii! Doamne, i-a urâ t pe acei sugă tori de sâ nge!
Ea a ieșit în parcare, zâ mbind celor patru bă rbați care intrau în delicatesă . Toți dă dură
politicos din cap în direcția ei și se îndreptară spre magazin, ținâ nd chiar ușa pentru ea.
Asta a fost treaba cu Elsa, Pennsylvania. Toată lumea de aici a fost atâ t de dră guță ! Jo locuia
în Philadelphia, care era la aproximativ două ore de Elsa. A fost un drum ușor, așa că putea
să se întoarcă la Elsa pentru a-și vizita bunicii ori de câ te ori era nevoie, dar era suficient de
departe încâ t să aibă distanță și independență . Bunicii ei erau minunați, dar aveau tendința
să o crească puțin. Jo a înțeles. Își pierduseră fiica și ginerele prea devreme și Jo era tot ce le
mai ră mă sese.
Ea a deschis încuietoarea portbagajului exact câ nd un alt SUV a intrat în parcare. Acesta era
un SUV mare, negru, impresionant de puternic. Dar bă rbatul din spatele volanului a fost cel
care i-a captat atenția.
Era uriaș! Cu pă rul întunecat, aproape negru, și unghiuri dure alcă tuind linia maxilarului.
Ochii îi erau ascunși în spatele ochelarilor de soare întunecați, dar... Doamne, bă rbatul avea
niște umeri impresionanți! Asta era tot ce putea vedea despre el prin geamul șoferului, dar,
dintr-un motiv ciudat, Josephine nu se putea mișca, nu-și putea îndepă rta ochii de la el.
Capul ei s-a întors de fapt pentru a-l privi în timp ce el a tras într-un loc de parcare.
Abia câ nd SUV-ul a trecut pe lâ ngă ea și nu a mai putut să -l vadă pe bă rbat și-a dat seama că
își ținuse respirația. Câ nd a inspirat, a fost pentru a aspira oxigen în plă mâ nii ei înfometați.
„Prost!” şopti ea, apoi se întoarse să -şi scoată valiza uriaşă din portbagaj. Își împachetase
multe haine pentru că Jo nu era sigură câ t timp va dura să rezolve problemele care îi fă ceau
pe bunicii ei să pară atâ t de stresați la telefon. Era pe cale să -l trâ ntească pe pă mâ nt câ nd i-
a fost ridicat din strâ ngere de mâ ini bronzate. Mâ inile care erau atașate de antebrațele
musculoase, ușor presă rate cu pă r întunecat. Asta era toată pielea pe care o putea vedea,
dar ochii ei au că lă torit încet mai sus, observâ nd bicepșii bombați de sub mâ necile unui
Henley de culoare crem împins pâ nă la coate. Ș i oooh, din nou umerii ă ia! Erau și mai bine
de aproape!
Ș i totuși, ochii ei au că lă torit mai sus. Acesta a fost omul de la SUV! Era ridicol de înalt.
Arata ridicol de bine. Acele unghiuri dure ale maxilarului lui îi fă ceau degetele să -i
mâ ncă rime să -l atingă . Pentru a atinge acele forme unghiulare și pentru a vedea dacă pielea
lui era moale, aspră sau înțepă toare.
Mai sus și Jo se întrebă dacă bă rbatul uriaș s-ar simți ofensat dacă își ridică mâ na și își
scoase ochelarii de soare întunecați. Voia cu disperare să -i vadă ochii. Ce culoare aveau?
Albastru? Nu. Era prea bronzat pentru ochi albaștri. Deși, ce legă tură are bronzul unei
persoane cu culoarea ochilor, ea nu era chiar sigură . Maro. Ea ar fi pus pariu că erau maro.
Da, cel mai probabil maro.
Un maro moale, de ciocolata!
Nu, nu moale. Nu era nimic moale la acest om! Era greu. Dur și musculos și... și demn de
saliva! Doamne, era fierbinte! Ea și-a amintit de o autoare care a postat în mod constant o
poză vineri pe pagina ei de Facebook în care se vedea un bă rbat ară tos, de obicei fă ră
că mașă , cu mușchi clar definiți peste brațe, piept și abdomen. Omul acesta ar fi perfect! Ș i
totuși, ea știa că acest specimen de sex masculin era... atat de mult din categoria ei!
„Unde iei asta?” a întrebat tipul Hot-Guy-Friday, cu vocea profundă și zgomotoasă .
„Rumbly” a fost chiar un cuvâ nt? Jo cu siguranță că așa spera. Pentru că descria perfect
vocea acestui bă rbat.
O sprâ nceană întunecată s-a ridicat și Jo și-a dat deodată seama că se uita fix. Da, se uita
nepoliticos și patetic la tră să turile dure și frumoase ale bă rbatului. Bună durere! Bietul om!
"Îmi pare ră u!" gâ fâ i ea, smucindu-se din contemplarea ei la alte adjective pentru a-l descrie
pe bă rbat. „Te-am obiectivat complet și asta e atâ t de nepoliticos! Doamne, dacă cineva mi-
ar fi fă cut asta, aș fi livid! Imi pare foarte rau!"
Bă rbatul a râ s și s-a apropiat. „Nu mă deranjează să fiu obiectivat de tine”, a ră spuns el,
întinzâ ndu-și mâ na. „Bart Hudson”.
Jo și-a îndepă rtat ochii de la tră să turile lui delicios de frumoase pentru a-i privi mâ na. Voia
să -l atingă ? Îndră znește ea? Oh, durere bună , a fost o simplă strâ ngere de mâ nă !
Încet, ca în mișcare lentă , ea și-a ridicat cu grijă propria mâ nă , așezâ ndu-și aproape
provizoriu degetele în ale lui.
Laba lui uriașă s-a închis în jurul degetelor ei și ea aproape că a icnit la zgomotul de
electricitate care i-a stră fulgerat corpul. Da, citise că că ldura dintre doi oameni era uneori
atâ t de intensă , dar în toți cei două zeci și opt de ani, ea însă și nu a experimentat-o
niciodată . A fost... șocant! Ș i atâ t de trist. Pentru că acest bă rbat... probabil s-a întâ lnit cu
majorete profesioniste sau culturiste de sex feminin.
Josephine mergea ocazional la plimbare ca exercițiu. Alții ar putea descrie acea „plimbare”
ca „primirea corespondenței”, dar ea a considerat-o ca un exercițiu. Din câ nd în câ nd, ea
avea o problemă nebună în creier să se înscrie la o sală de sport și poate să ridice niște
greută ți. Dar apoi vedea o cafenea pe drum și... ei bine, avea întotdeauna o carte bună pe
telefon, iar alura unui chai latte și o evadare de o oră din lume erau o tentație mai puternică
decâ t o sală de sport. Ș i puf! Necazul ei a dispă rut, pentru a nu mai fi recunoscut timp de
câ teva luni.

Agentul special Bartholomew Hudson se uită în jos la femeia superbă , cu degetele strâ nse
pe mâ na ei moale și a trebuit să reziste impulsului de a se apleca în față și de a o mirosi. Cu
o clipă în urmă , simțise un miros din șamponul ei, lavandă , și pă rea că nu se putea opri din
uit. Era dră guță , se gâ ndi el. Cu siguranță nu ca celelalte femei cu care se întâ lnise în trecut.
Au fost foarte dră guți. Cu toate acestea, era ceva diferit la această femeie.
Pă rul ei lung și întunecat se ridică ușor în briza ră coroasă de toamnă , stră lucind în lumina
soarelui devreme după -amiază . Ș i pielea ei palidă era... incredibilă ! Cu siguranță nu putea fi
atâ t de moale pe câ t pă rea! Nu este posibil! Pentru că bă nuia că se va simți ca textura
catifelată a unei petale de trandafir.
O... petală de trandafir? Ce naiba? Era un agent FBI dur, dur, ră ută cios și morocă nos! A fost
aici să facă o treabă ! Erau criminali în acest oraș care, cel mai probabil, puneau la cale o
campanie de racket. Cu siguranță nu a avut timp să exploreze textura pielii acestei femei
sau să descopere cum se simțea pă rul ei câ nd îi trecea printre degete.
Ș i totuși, pă rea că nu-și putea îndepă rta ochii. Era moale peste tot. Nu gras, doar curbe. Îi
observase curbele delicioase câ nd intrase în parcare. O privise mergâ nd spre mașina ei și
aproape că lovise un alt vehicul în efortul lui de a parca și de a o privi în același timp. În
plus, avea un mers lent, încreză tor și ușor, care a atras privirea unui bă rbat și a ținut-o. Îi
observase pe bă rbații care se îndreptau spre delicatesă , întorcâ ndu-se pentru a o admira.
Mai mult, această femeie habar n-avea câ t de incredibil de frumoasă era. Nu ținea seama de
privirile celorlalți bă rbați.
Ochii ei blâ nzi și albaștri... se uitau la el, încă lzindu-l. Nu, l-am încă lzit! La naiba, corpul lui
reacționa la parfumul ei și la acei ochi albaștri uimitori.
Probabil că ar trebui să -i elibereze mâ na, se gâ ndi Bart. Dar nu a fă cut-o. De fapt, degetele
lui s-au strâ ns în jurul degetelor ei, simțind oasele subțiri și delicate. La naiba, era moale! Ș i
mirosea atâ t de bine! Era ca un desert pe care voia să -l exploreze și să -l lingă pâ nă câ nd i-a
gă sit toate punctele dulci!
Jos bă iete, își spuse el ferm. Bart trebuia să -și amintească , din nou, că era aici, în Elsa, doar
pentru a face o treabă . Trebuia să -i gă sească pe cei ră i, să -i încuie și apoi să se întoarcă la
Philadelphia și să treacă la urmă toarea anchetă .
"Care e numele tă u?" întrebă el, în loc să urmeze instrucțiunile minții sale de a pleca.
„Jo”, a ră spuns ea. Apoi a roșit, bâ lbâ ind: „Josephine Clairmont”, a clarificat ea. „Dar
majoritatea oamenilor îmi spun Jo.”
Josephine. Își aruncă numele în minte. Era un nume care suna frumos. Frumoasă și moale,
la fel ca femeia. — Numit după împă ră teasa? a tachinat el.
Femeia dă du din cap. „De fapt, da”, a ră spuns ea cu un râ s conștient. „Toate femeile din
familia mea poartă numele unor personaje istorice. Mama mea tocmai terminase de citit o
carte despre împă ră teasa Josephine înainte să mă nasc eu. De aici și numele.”
„Ț i se potrivește”, a ră spuns el, fermecat de poveste și de râ sul ei. Ea nu era doar frumoasă ,
se gâ ndi el. Era și ea dră guță . A fost greu de fă cut. Din experiența lui, femeile fie erau
frumoase și știau asta, îl foloseau pentru a manipula bă rbații. Sau erau dră guți și vioi. Bart
nu era genul de om care discrimina. Îi plă ceau ambele. Femeile erau întotdeauna dră guțe și
blâ nde, o distragere minunată atunci câ nd avea nevoie de o pauză de la tensiunea unui caz
dur. Dar nu se simțise niciodată fermecat de o femeie.
Pâ nă la Josephine.
„Unde ai nevoie de asta?”
Confuzia era în ochii ei... aproape că râ se de uşurare. A simțit-o și ea. Acea conștientizare
sexuală , acea estompare a lumii din jurul lor. Chiar acum, erau doar el și Josephine. Nimic
altceva nu a existat.
Probabil că era periculos. Bart a fost antrenat să observe totul. Dar nu în acest moment. Nu
câ nd Josephine se uita la el cu acei ochi mari și albaștri, rugâ ndu-l să ... nu era sigur. Posibil
pentru că i se scurtase creierul de îndată ce o vă zuse trecâ nd prin parcare.
„Ai nevoie de ce?” întrebă ea, buzele ei pline și roșii deschizâ ndu-se ușor, în timp ce ochii
ei... acei ochi albaștri înconjurați de gene lungi și întunecate, clipeau spre el.
"Servieta?" îi aminti el, apoi se blestemă pentru acea memento. I-a îndepă rtat ochii de ai lui
și ea se dă du înapoi. Nu mai era în stare să -i mai miroase șamponul și aproape că mâ râ ia,
de parcă ar fi fost un fel de fiară să lbatică !
S-a uitat în jos la valiza enormă care, bine, poate că mintea lui de la FBI era puțin
deformată , dar valiza era suficient de mare pentru a ascunde un cadavru!
"Da! Hm…!” se uită în jur, de parcă ar fi trebuit să -și amintească unde se afla. Asta i-a placut!
"Dreapta!" Ea ară tă spre al doilea etaj al clă dirii mici. „Voi fi...” se opri ea, iar el recunoscu
problema.
„Nu am de gâ nd să te urmă resc”, a jurat el, devenind acum serios. „Sunt unul dintre bă ieții
buni.”
A ră suflat uşurată şi Bart a vrut să o tragă în braţele lui şi să -i spună că este în siguranţă ,
dar şi să o apuce de braţe şi să o scuture. Doar pentru că un bă rbat a spus că este un tip
bun, acesta nu a fost întotdeauna adevă rul. Ar fi putut cita numă rul de ucigași în serie și
violatori în serie care ară tau și s-au comportat ca o persoană bună , dar sufletele lor erau
pur ră u.
Nu conta, se gâ ndi el. Ar avea grijă de ea.
„Doar te muți?” a întrebat el în timp ce ridica valiza și o ducea spre scara care ducea la un
mic balcon.
— Doar temporar, ră spunse Josephine, aruncâ ndu-i o privire peste umă r, în timp ce
conducea spre scă ri. Ea a început să urce treptele și el a trebuit să se oprească pentru că ... la
naiba, femeia avea un fund grozav!
Bă iat bun, își aminti el. Bart a fost unul dintre bă ieții cumsecade și respectuoși! Ș i bă ieții de
treabă nu se uitau la fundul unei femei câ nd el încerca să fie de ajutor. Nici el nu ar trebui să
poftească după femeie, dar acesta era deja un joc pierdut. Bart a poftit cu siguranță după
foarte dră guța doamnă Josephine Clairmont!
Ea spunea ceva despre... habar n-avea. Tot ce putea să creadă a fost că ea este superbă ! Fata
si spate! Bine, probabil că nu i-a verificat destul de bine fața. Dar avea să ajungă la asta
foarte curâ nd. Odată a reușit să nu se mai uite la acei ochi albaștri uimitori!
„...ceva ciudat”, a spus ea în timp ce descuia ușa micului apartament.
A pă șit înă untru și s-a uitat în jur. Era un apartament cu un dormitor cu o bucă tă rie mică ,
dar totul aici pă rea... confortabil! A fost frumos! În jurul unei mă suțe joase erau o canapea și
două scaune. Mese de capă t și lumini stă teau de ambele pă rți ale canapelei și o mă suță cu
patru scaune în jurul ei era în colț. Ușa dormitorului era deschisă , astfel încâ t să poată
vedea patul queen-sized acoperit cu ceea ce era evident o pilota fă cută manual. Totul din
acest apartament a fost folosit, dar era cald și confortabil. Canapea avea chiar și o altă pilota
realizată manual, împă turită peste spate.
„Este frumos”, a comentat el, privind în jur. "Câ t timp stai aici?"
Ea s-a întors, trecâ ndu-și brelocul în jurul degetelor din nou și din nou. "Nu știu. Atâ ta timp
câ t este nevoie.”
El a ridicat o sprâ nceană întunecată la acel ră spuns, scoțâ ndu-și ochelarii de soare. „Atâ ta
timp câ t ce este nevoie?”
A început să spună ceva, apoi s-a ră zgâ ndit, clă tinâ nd ușor din cap. „Doar… trebuie să repar
niște lucruri.”
Un mister. Oh, minunata Josephine habar n-avea ce tocmai fă cuse. Nu numai că dorea să
afle fiecare secret despre trupul ei delicios, dar acum voia să știe despre ce era vorba
despre „lucrurile” ei secrete. Dacă era un lucru pe care îl iubea, era să rezolve misterele.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care era un agent FBI atâ t de bun. Nu se pricepea
doar la conectarea unor indicii aparent aleatorii, ci era tenace în a descoperi adevă rul și a
gă si bă ieții ră i!
„Ai timp pentru cină în timp ce „repari lucrurile”?” întrebă el, încercâ nd să fie dezinvolt, dar
ră spunsul ei la întrebarea lui era important. Mai mult decâ t își dă duse seama cu câ teva
clipe înainte.
"Cină ?"
El a zâ mbit, crezâ nd că era încâ ntă toare. "Da. Cină . Este o masă , de obicei cu o proteină și
un amidon. Uneori o legumă dacă vrei să înnebunești.”
Ea râ se, exact așa cum intenționase el, dar apoi clă tină din cap. „Nu cred…”
— Nu te gâ ndi, Josephine. E doar cina. Putem împă rți masa împreună sau singuri. De obicei,
astfel de activită ți sunt mai distractive împreună .”

Întregul corp al lui Josephine s-a strâ ns de conștient la zâ mbetul care s-a așezat pe
tră să turile lui frumos de aspre. Mai vorbeau despre cină ? Sigur au fost, nu?
Dar, dintr-un motiv oarecare, bă nuia că el trecuse la un subiect mai intim și, la acest gâ nd,
obrajii i se încingeră . Gad! Ea s-a rugat ca fardul de obraz să nu i se arate pe obraji. Dar
râ njetul viclean și amuzamentul din ochii lui verzi... verzi, ea nu se așteptase la asta... au
avertizat-o că se gâ ndește și la alte lucruri pe care le fac oamenii împreună . Sau singur!
„Probabil că voi fi foarte ocupată să -mi ajut bunicii”, a ră spuns ea, simțind că ar fi nevoie să -
i ofere bă rbatului o scă pare.
„Bine, tocmai ai sosit astă zi în oraș. Ce zici de mâ ine seară ?” s-a oferit el. „Asta îți va oferi
suficient timp să -ți ajuți bunicii, apoi îmi poți spune despre asta mâ ine seară și poate te pot
ajuta.” Se apropie, aplecâ ndu-se ușor de parcă i-ar fi spus un secret. „Sunt foarte bun la
rezolvarea problemelor.”
Ea a râ s și el a observat că ochii ei scâ nteiau de amuzamentul ei. La naiba, era superbă !
„Serios, ar trebui să ...”
— Serios, îl întrerupse el, apropiindu-se. El îi luă mâ na și o ridică la buze. „Sunt foarte
atrasă de tine, Josephine. Vreau sa te cunosc. Dacă te citesc corect, atunci cred că simți
aceeași atracție. Așa că , dacă nu-mi spui că mă înșel, că nu simți și tu asta, o să te întreb în
continuare pâ nă ce cedezi.” S-a apropiat și mai mult. „Să nu fii urmă ritor sau altceva”, a
tachinat el.
Ea a râ s, dar a fost un râ s blâ nd, aproape disperat. "Amenda. Da. O simt, dar..., a fă cut o
pauză , uitâ ndu-se la el. "Esti sigur?"
"Da. Cina mâ ine seară . Te iau aici la ora șase.
Își dă du ră suflarea într-un zgomot, dar dă du din cap de acord. "Ora sase."
"Bun. Pâ nă mâ ine”, a spus el, apoi s-a întors și a ieșit din apartament, tră gâ nd ușa închisă în
urma lui. El a observat că pletele ei erau puțin subțiri și a fă cut o notă mentală pentru a-i
obține ceva mai solid.

Josephine ră mase nemișcată , întrebâ ndu-se dacă tocmai acceptase să ia cina cu bă rbatul.
Din punct de vedere mental, a trecut în revistă conversația din capul ei, dar totul era puțin
neclar. Bă rbatul... era o putere de testosteron și farmec masculin! Suferință , cu siguranță ...
da, a avut-o! Tocmai acceptase să ia cina cu un bă rbat care îi fă cea stomacul să fluture și cu
imagini cu el gol fă câ ndu-i lucruri care... ei bine, nu s-a gâ ndit niciodată la astfel de lucruri!
Nu! Era una dintre prietenele ei calmă și serioasă !
„Bine durere!” a oftat, împingâ ndu-și pă rul de pe frunte în timp ce se uita în jur. Totul în
apartament ară ta la fel. Mâ ncă ruri verzi, pilote de casă , culori moi și câ teva zgâ rieturi pe
masă . Mobilierul nu era nou, dar era solid și de bună calitate. Bunicul ei restaurase mai
multe piese de-a lungul anilor, dar totul încă ară ta frumos.
Așadar, de ce fostul chiriaș plecase atâ t de gră bit? De ce abandonaseră un apartament atâ t
de grozav? Spațiul era mai mare decâ t media și chiria era mai mică decâ t ce puteau percepe
bunicii ei. În plus, dacă s-a stricat ceva, bunicul s-a gră bit să -l repare.
Împingâ ndu-și gâ ndul la Domnul Înalt, Întunecat și Misterios din minte, ea s-a concentrat
asupra motivului întoarcerii ei temporare la Elsa. Era un oraș atâ t de dră guț și ciudat. Dar
ceva se întâ mpla cu siguranță . Ea observase mici semne că se întâ mpla ceva ciudat în oraș
în timp ce conducea pe stră zi în această dimineață . Jo nu putea să pună degetul pe ce era,
dar era un fel ciudat de... aproape neglijență . Nu, nu a fost neglijare. Era mai degrabă ... ei
bine, o tensiune. Da, asta a fost. Era o tensiune.
Nu, ea doar își imagina lucruri. Întregul oraș nu s-ar putea pregă ti să se întâ mple ceva ră u.
Erau doar... gâ nduri nebunești.
Întorcâ ndu-se, și-a rostogolit valiza în dormitor și a început să despacheteze. Ea s-a gră bit,
știind că bunicii ei vor avea nevoie de ajutor cu gră birea prâ nzului. S-a schimbat într-o
pereche de jambiere și un tricou cu mâ neci lungi, știind că un pulover va fi prea fierbinte și
nu voia să -și murdă rească hainele de lucru. Lucrul într-o delicatesă era un ritm rapid în
timpul gră dinii de prâ nz. În toiul pregă tirii sandvișurilor la comandă , spațiul uneori a luat-o
razna și mâ ncarea avea tendința de a merge peste tot în timp ce se gră bea să facă mesele
câ t mai repede posibil.
Ea a coborâ t scă rile din spate care duceau direct în camera de depozitare a delicatesului.
Bunicul ei nu s-a întors aici în acest moment, ceea ce avea sens. Era aproape prâ nz, așa că
ar fi trebuit să fie în față , să ajute clienții.
Jo a apucat unul dintre șorțurile înflorate pe care bunica ei le-a cusut, legâ ndu-l în jurul
taliei ei, câ nd ieșea în zona puternic luminată a magazinului. Destul de sigur, se formase o
linie de clienți și ea a intrat direct, tră gâ nd mă nuși de plastic pentru a putea face sandvișuri
pentru clienți.
capitolul 2

„Bine, te-ai întors!” mormă i Maddox. "Mi-e foame."

Bart se opri, uluit, în timp ce se uită în jur la cele trei fețe în așteptare. „Eu… uh… am uitat.”
Maddox, agentul FBI responsabil, precum și Slater și Lex, ceilalți doi agenți din echipă , se
uitară lung la Bart. Chiar și Tink, prietenul lui adoptiv, gri stră lucitor, pitbull, se uita la el, cu
coada nemișcată pentru o dată . Fiara își înclină capul de parcă Bart l-ar fi tră dat într-un fel.
„Ai ieșit să iei sandvișuri la prâ nz și...” Maddox se opri, incapabil să completeze propoziția,
deoarece posibilitatea era pur și simplu prea nebună .
„Cum naiba ai putut să uiți să iei prâ nzul?” mâ râ i Slater. Dintre cei patru agenți, Slater a fost
cel mai relaxat. Dar nu atunci câ nd cineva i-a încurcat mâ ncarea. Toți erau bă rbați înalți
care concurau cu antrenamentele în mod regulat. Deci trupurile lor înalte erau
impresionant de musculos. Asta însemna că mâ ncarea era aproape întotdeauna în mintea
lor.
„Eu doar… Uh…” și-a frecat ceafa. "Ma intorc imediat."
Lex se ridică , ducâ nd o mâ nă pe umă rul lui Bart. "Nu. Ai esuat in misiunea ta. Nu mai avem
încredere în tine.” Ș i a smuls cheile SUV-ului din degetele lui Bart, a fă cut o pauză să -l
mâ ngâ ie pe Tink și a ieșit pe ușă . „Mă întorc cu prâ nzul”, s-a întors pentru a-l privi pe Bart,
„și nu-mi va lua o oră !”
Ceilalți trei bă rbați au mormă it, apoi s-au întors la tabla mare, albă , unde erau pă strate
dovezile pe care le adunaseră în ultimele să ptă mâ ni. Tink se întoarse, bă tâ nd cu ghearele în
podea, în timp ce se întorcea înapoi la patul pentru câ ini pe care Bart îl adusese pentru tipul
cel mare. Bart și echipa au lucrat ore lungi, uneori trebuind să continue pâ nă seara și
noaptea. Așa că toți au fost de acord că Tink ar trebui să vină să lucreze cu Bart. Bietul câ ine
fusese abuzat de un mă gar care ținuse pitbull într-un subsol. Tink a avut unele probleme de
abandon și era foarte fericit să fie în preajma celor patru oameni mari, toți care l-au ră sfă țat
ridicol.
Bart a oftat și s-a dus la tabla albă , încercâ nd să -l scoată pe Jo din minți. Imaginile
suspecților cunoscuți au fost înregistrate în partea de sus, dar cu un semn mare de
întrebare în vâ rful unei piramide.
„Bine, deci după ce Slater l-a intervievat din nou ieri pe Emilio Edgarten”, continuă Maddox
despre ce vorbea înainte ca Bart să se întoarcă în sala de conferințe. „Am descoperit încă
trei orașe în care a avut loc același proces.” A mai scris trei nume celor zece care erau deja
enumerate acolo. „Asta înseamnă că ar putea exista și alte orașe acolo.” Ș i-a pus mâ inile pe
șolduri. „Acesta este mai mare decâ t am crezut câ nd am început. Ben”, a spus el referindu-
se la șeful lor de la sediul FBI din Philadelphia, „a desemnat încă patru agenți să înceapă
ancheta în aceste noi orașe”. Ară tă noile nume cu markerul cu ștergere uscată . „În funcție
de ceea ce descoperă aceste noi investigații, vor amâ na să intervină încă . Încă încercă m să -l
gă sim pe tipul ă sta”, a spus el, folosind capă tul marcatorului pentru a indica semnul de
întrebare din vâ rful piramidei. „Dacă nu îl oprim pe liderul grupului, atunci planul este doar
să încetinim lucrurile și să protejă m victimele schemei de racket. Odată ce știm cine
orchestrează operațiunea, atunci vom distruge întreaga organizație.
Erau adâ nci în brainstorming câ nd Lex s-a întors cu sandvișuri. Bart nu-și dă du seama câ t
de tensionat fusese pâ nă câ nd nu vă zu numele celuilalt delicatese. Acesta nu era la fel de
bun ca delicatesa lui Jo, dar probabil că nu era la fel de ocupat. „Gramps’” era bine cunoscut
în toată Elsa ca fiind cea mai bună delicatesă pentru a lua un sandviș rapid.
Tink simți mirosul de bună tă ți și se gră bi, punâ ndu-și capul pe coapsa lui Bart. Bart s-a
întins automat, mâ ngâ indu-l pe tipul cel mare, dar nu avea cum să -și ia ceva din sandvișul
lui Tink. — Nu e să nă tos pentru tine, Tink, îl avertizează el pe câ ine. Tink a forufnit o dată ,
apoi s-a mutat la Slater, care era mai degrabă blâ nd și a cedat adesea câ nd Tink și-a folosit
privirea „Mer de foame” asupra agentului federal.

„Ce s-a întâ mplat cu Endgarden?”

Jason DeFila se uită cu privirea la bă rbatul care stă tea vizavi de el. "De ce iti pasa?" izbucni
el, lovind un pix pe biroul imaculat, elegant, modern. „Nu te angajez pentru experiența ta de
bull-in-a-china-shop.” A fluturat mâ na în aer. „La fel ca întotdeauna, vii pentru a doua fază a
operațiunii.”
Stanzo Baridan chicoti, clă tinâ nd din cap. "Dreapta. Eu și bă ieții mei intră m și ne prefacem a
fi cavaleri albi, ne oferim serviciile ca protecție după ce Emilio i-a împuținat pe toți.”
„Exact”, a ră spuns Jason, bă tă ile din stilou încetinind acum, câ nd a revenit la control.
„Emilio Endgarden a fost bun la meseria lui, dar a trecut mai departe.” Jason nu a adă ugat
că habar nu avea unde se află idiotul în prezent. Asta era o problemă , se gâ ndi el. O
problemă foarte mare.
Jason se întrebă dacă cele mai recente amenință ri la adresa lui Emilio l-au determinat pe
idiot să plece din oraș.
Ar fi regretabil. Emilio ar putea fi un idiot, dar, poate din cauza metodei sale de forță brută ,
bă rbatul fusese extrem de bun la... înmuierea... cartierele și afacerile.
Jason s-a gâ ndit să -l instaleze pe Stanzo și echipa lui în casa în care locuise Emilio, dar locul
era acum un coș de porci. Emilio nu cură țase nimic, abia tunse iarba și nu se deranjase să
plivit gră dinile. Locul fusese impecabil câ nd Jason îl cumpă rase pentru a servi drept sediu
local în urmă cu câ teva luni. Acum... ei bine, l-ar pune înapoi pe piață și s-ar ruga să se
vâ ndă repede. Putea să -l prețuiască câ t de mare putea, apoi să accepte orice sumă de sevă
oferită pentru locul respectiv. Nu se știe ce s-a întâ mplat în acea casă . Câ inele... da, câ inele
din subsol fusese destul de urâ t.
Se întreba unde plecase acel câ ine. Probabil în același loc în care se afla acum Emilio.
Florida, dacă idiotul ar avea vreun simț. Ceea ce nu a fă cut, se gâ ndi Jason. Ceea ce însemna
că Emilio era probabil prin oraș undeva. La naiba, dacă tipul a apă rut, Jason ar putea... eh,
orice. El avea să decidă mai tâ rziu. Poate că a existat o modalitate prin care Emilio ar putea
fi util la o dată ulterioară .
„Deci... aceleași amenință ri ca de obicei?” întrebă Stanza, aplecâ ndu-se înainte de parcă ar fi
fost pe cale să se ridice.
„La fel ca de obicei”, a ră spuns Jason, netezindu-și o mâ nă peste pă rul alb. „Doar… fii mai
rapid în privința asta de data asta.”
Stanza ezită . „De ce grabă ?”
Zâ mbetul lui Jason era lent și letal. „Pentru că am planuri unice pentru acest oraș. Este...
special.”
Stanza a ridicat din umeri, nepreocupată de câ t de specială ar putea fi Elsa, Pennsylvania.
Pă rea ca orice alt fel de oraș. O mulțime de fabrici, afaceri și școli. Orice ar fi avut Jason
DeFila în minte, nu ar fi bine pentru oamenii care au tră it și au lucrat aici.
Nu e preocuparea lui, gâ ndi Stanza în timp ce ieşea din birou. Avea de lucru, dar avea de
gâ nd să conducă un pic înainte să vină cu un plan.
Emilio fusese un simplu bandit, o mâ nă grea care tă ia cauciucuri și sparge geamuri, fura
prostii mă runte pe care nimeni nu le dorea, întrerupea curentul, astfel încâ t mâ ncarea să se
strice și alte chestii stupide de genul. Abordarea lui Stanza a fost mult mai strategică . Avea
o echipă de șase bă rbați și toți înțelegeau agenda.
După ce a pă ră sit biroul lui Jason, Stanzo a stră bă tut stră zile, observâ nd privirile precaute
ale oamenilor care se gră beau de-a lungul trotuarelor. Nu la fel de mulți oameni în afară
acum. A fost bine. Era mai ușor pentru oamenii să i să -și facă magia atunci câ nd nu erau
martori.
Nu că ar conta dacă ar fi martori. El a zâ mbit câ nd a întors la dreapta. La naiba, îi plă cea
meseria!
capitolul 3

„Așa că vezi, dragă , ar fi mai bine dacă tu…” Emeline se uită la soțul ei, amâ ndoi îngrijorați.
— Întoarce-te în Philadelphia, dragă . Suntem bine aici.”
Josephine simți furia rece ardendu-i în piept. Mâ nie și furie! „Îmi spui că cineva te
hă rțuiește, strică afacerea, casa, mașinile... și vrei să mă întorc și să mă prefac că nimic nu
este în neregulă ?”
Emeline și Marty s-au uitat din nou unul la altul. Câ nd s-au uitat la Josephine de data
aceasta, au dat din cap. "Da. Trebuie să știm că ești în siguranță .”
Josephine întinse mâ na peste mă suța din bucă tă ria bunicilor ei, încercâ nd să înțeleagă . —
De câ te ori au fost tă iate cauciucurile mașinii tale, buni? întrebă ea blâ nd.
„Doar de două ori”, a ră spuns ea.
„Ș i ce a spus poliția?”
Umerii bunicii se pră bușiră ușor. "Nimic."
"De ce nu?"
— Pentru că nu am raportat incidentele, ră spunse bunicul, cu sprâ ncenele stufoase
coborâ te deasupra ochilor. „Am fost avertizați să ținem poliția departe de asta.”
Jo nu era sigură ce să spună . „Dar... bunicule, poliția... asta e treaba lor. Să fii în mijlocul unor
astfel de situații!”
„Da, dar...” clă tină el din cap. „Josephine, nu înțelegi. Ceva nu este în regulă la Elsa în ultima
vreme.” Își întoarse mâ na pentru a strâ nge degetele nepoatei sale. Ș i-a pus un braț în jurul
umerilor lui Emeline, de parcă ar fi trebuit să se atingă în situații dificile ca aceasta.
— Ai dreptate, bunicule, ră spunse Jo încet. "Nu înțeleg. Deci de ce nu-mi explici?”
Bunicul ei oftă . „Nu înțelegem complet noi înșine, dragă ”, a spus el. „Noi pur și simplu...
încercă m să stă m jos. Poate, dacă pur și simplu... nu știu... jucă m împreună , lucrurile vor fi
în regulă .”
Josephine clă tină din cap. — Nu cred, bunico. S-a uitat la bunicul ei. — Ș i bă nuiesc că
amâ ndoi știți asta. Au oftat. „Poate că există o modalitate prin care pot ajuta. Dar trebuie să
fii sincer cu mine. Spune-mi tot ce ți s-a întâ mplat și ce a spus cineva.” Ș i-a scos computerul
din geantă și l-a deschis. „Să facem asta strategic. Să începem doar cu o listă de timp a
hă rțuirii.”
Pentru urmă toarea oră , cei trei s-au stră duit să scrie o cronologie a evenimentelor pe care
le-au tră it, dar după un timp, Jo a început să adauge probleme pe care vecinii lor și colegii
lor de afaceri le înduraseră . Pâ nă la sfâ rșitul ei, Jo s-a uitat la informații și o durea inima. Au
îndurat atâ t de multe în ultimele luni! Ce a însemnat toate acestea? Acest lucru era mult mai
mare decâ t ceea ce se ocupase de ea în trecut și se întreba dacă ar putea gă si un
profesionist care să o sfă tuiască cum să meargă mai departe cu un plan de atac.
Imediat, un bă rbat înalt, cu umeri largi, cu pă rul întunecat și o maxilar zgâ rcit, i-a apă rut în
minte. Bart. De ce a continuat să apară în gâ ndurile ei? Ea petrecuse cinci, poate zece
minute cu bă rbatul. A avut o întâ lnire cu el mâ ine seară și... ei bine, trebuia să se
concentreze.
Din pă cate, ea nu era sigură cum să -l contacteze pe bă rbat pentru a le anula întâ lnirea. Nu
că ar fi fă cut-o. Câ nd se pregă tea de culcare în acea noapte, Josephine a recunoscut că abia
aștepta cu neră bdare să ia cina cu bă rbatul mâ ine seară .
Cina nu ar merge nică ieri. Pur și simplu s-ar bucura de o conversație bună și atunci asta ar
fi tot. Dar Doamne, ar fi frumos să stai cu un tip frumos și îndră gostit pentru o vreme și pur
și simplu... să uiți de toate problemele din lume.
capitolul 4

„Serios, nu ai de gâ nd să faci nimic în privința asta?” întrebă Jo, uluită de expresia slă bită de
pe chipul polițistului.
„Doamnă , asta”, a fă cut un gest obosit că tre foaia de calcul cu toate problemele enumerate
de bunicii ei ieri, „nu este dovada unei crime”. El s-a uitat în ochii ei în timp ce i-a spus:
„Odată ce ai dovezi că cineva face ceva criminal bunicilor tă i, atunci putem acționa în
consecință .”
Jo se uită fix, fă ră să -și dea seama că gura ei ră mâ nea deschisă pâ nă câ nd a trebuit să
vorbească din nou și ia luat o secundă să -și organizeze gâ ndurile. „Îmi pare ră u, dar nu este
treaba ta să investighezi crimele?”
Bă rbatul oftă , aplecâ ndu-se ușor înainte. „Doamnă , nu avem personal care să investigheze
tot ce raportează cineva. Suntem...” a fă cut o pauză , clă tinâ nd din cap. "Noi incercam."
Josephine era uluită . Ea s-a aplecat în față și i-a spus, privindu-l drept în ochi: „Încearcă mai
mult!” apoi a luat foaia de calcul, s-a întors pe că lcâ ie și a ieșit din secția de poliție, încă
șocată că poliția nici mă car nu va primi un raport despre o crimă . Nicio declarație. Nici
mă car o bă taie pe spate cu o atitudine de tip „să rac de tine”. Doar concediere. Tipul nu era
prea îngrijorat de nimic din ceea ce se întâ mpla în Elsa.
"Aceasta este o nebunie!" șuieră ea în timp ce se afundă în SUV-ul ei și ieși înapoi din
spațiul de parcare. Trebuia să se întoarcă la delicatesă și să ajute cu papură la prâ nz. Din
nou, imaginea lui Bart i-a apă rut în minte. Se întrebă dacă ar fi venit la prâ nz azi. Ș i dacă da,
ce ar comanda?
Era nebun de ocupată câ nd s-a întors la delicatețe, așa că și-a parcat mașina în spate, a jurat
că nici mă car nu se va gâ ndi la Bart pâ nă mai tâ rziu în această după -amiază și s-a gră bit
prin zona de depozitare. A luat un șorț curat și înflorit și l-a tras, legâ ndu-l în jurul taliei, în
timp ce îi zâ mbea urmă torul client. "Ce as putea sa-ti aduc?"
Urmă toarele ore au fost un vâ rtej de clienți. Câ nd în cele din urmă încetini în jurul orei
două după -amiaza aceea, ea se lă să pe spate de tejghea, tră gâ nd puțin aer în timp ce
observa haosul. Trebuia să golească gunoiul, să reambaleze unele dintre carne și
brâ nzeturi, să curețe mașinile de feliere și să șterge podeaua.
Privind la bunicii ei, a fost uimita de câ t de plini de energie au apă rut. Acesta, se gâ ndi ea...
de aceea nu s-au retras și pur și simplu nu s-au relaxat. Le-a plă cut magazinul lor. Au
prosperat lucrâ nd la mica lor afacere, fă câ nd sandvișuri și sosuri, oferind clienților lor cele
mai bune sandvișuri din oraș.
Asta a fă cut-o pe Josephine și mai hotă râ tă să rezolve problemele pe care le înduraseră .
Cineva își hă rțuia bunicii și nu avea cum să lase asta să continue. Nu a fost corect! Bunicii ei
au muncit din greu de-a lungul anilor. Meritau să aibă o viață liberă de teroarea care se
întâ mplase în ultima vreme.
„Mă duc să iau niște chestii”, a anunțat ea, apoi s-a îndepă rtat de tejghea și și-a aruncat
șorțul în coșul de rufe. Bunica avea vreo două zeci de șorțuri, dar tot le-a spă lat pe cele pe
care le foloseau în fiecare seară , împreună cu șervețele. Au refuzat să folosească prosoape
de hâ rtie pentru că ... ei bine, prosoapele de hâ rtie erau foarte scumpe, dar și pentru că
câ rpele de pâ nză erau mult mai ieftine, puteau fi spă late astfel încâ t să nu se adauge la
gropile de gunoi și funcționau mult mai bine decâ t o bucată de hâ rtie. .
Așa că Jo a ridicat și toate câ rpele care fuseseră folosite pentru a cură ța zonele de delicatese
în timpul gră dinii de prâ nz și le-a aruncat și pe acelea.
După ce a început o încă rcă tură de rufe, a ieşit pe uşa din spate. Ea nu a condus la
magazinul de calculatoare din Elsa. În schimb, a condus în urmă torul oraș. Era o mașină de
treizeci de mile, dar bă nuia că va fi mai în siguranță acolo. În plus, achizițiile ei ar fi mai
greu de urmă rit.
Din fericire, magazinul de calculatoare era bine aprovizionat și avea tot ce avea nevoie.
Înapoi în apartamentul ei temporar, și-a luat cutia ei cu unelte, a deschis câ teva dintre
camere și a atașat micul microcip și a încă rcat câ teva modifică ri pe care le inventase ea
însă și, apoi a atașat din nou spatele camerelor. I-a luat mai puțin de jumă tate de oră pentru
a moderniza echipamentul, apoi încă patruzeci de minute pentru a plasa camerele în zone
care nu erau vizibile. Câ nd a terminat, s-a întors la apartamentul ei și s-a conectat pentru a
se asigura că totul funcționează corect.
Camerele pe care le cumpă rase erau doar spyware de pe raft. Dar obținuse o diplomă de
master în informatică . Josephine a știut să programeze și i-a plă cut puterea pe care i-o
dă dea. Prin urmare, „ajustă rile” pe care le programase în camerele ascunse i-ar permite să
urmă rească mai multe colțuri suplimentare ale deliciului, plus parcă rile din față și din
spate. Cumpă rase destui dintre ele încâ t să poată urmă ri și înregistra fiecare unghi al
parcă rii și al magazinului, precum și să -și ofere vederi ale drumului în ambele direcții.
După alte două ore, ea scrisese un algoritm AI care ar semnala orice activitate ciudată din
exteriorul deliciului. Asta era doar pentru ca ea să nu fie nevoită să urmă rească zece sau
două sprezece ore de filmă ri plictisitoare ale parcă rii în fiecare noapte.
Mulțumită , a intrat în baia mică și a fă cut un duș. Întâ lnire noapte, se gâ ndi ea! Ș i-a pus un
pulover roșu, jambiere negre și cizme negre din piele. După ce și-a uscat pă rul și s-a
machiat, s-a simțit... dră guță . Bine, deci nu avea de gâ nd să oprească traficul, dar s-a simțit
destul de bine!
Câ nd sună soneria, Josephine ezită să ră spundă la uşă . Pentru o clipă , ea ră mase nemișcată
în dormitor și trase o respirație lungă și adâ ncă . „Doar un tip”, își șopti ea pentru sine. „Este
doar un tip ca toți ceilalți bă rbați cu care m-am întâ lnit în trecut!”
Cu acele cuvinte ră sunâ nd la ureche, ea ieși din dormitor și se duse să ră spundă la ușă .
Lipindu-și un zâ mbet politicos pe tră să turi, a tras ușa și...!
„Nu ca orice alt tip!” şopti ea, privind în sus la bă rbatul înalt, incredibil de superb.
"Nu sunt?" întrebă Bart, uitâ ndu-se în jos la ea cu niște ochi verzi pă trunză tori care se
mișcau peste corpul ei ca o mâ ngâ iere caldă și furnică turi.
Jo nu era sigură cum să ră spundă . „Ești… uh… mai înalt!”
O sprâ nceană întunecată s-a arcuit cu acele cuvinte și ea a simțit că roșul îi încă lzește
obrajii. „Hai să plecă m de aici”, a îndemnat ea, apucâ ndu-și poșeta mică și bă gâ ndu-o sub
braț. "Mi-e foame!"
Ea nu era, de fapt. Cum s-ar putea gâ ndi o femeie să mă nâ nce câ nd un bă rbat ca Bart era
prin preajmă ? Era prea copleșitor pentru activită ți normale. Creierul ei... ei bine, nu procesa
foamea sau frigul. Tot ce putea să gâ ndească a fost... Yum!
„Ară ți frumos”, a comentat el în timp ce se dă dea înapoi, permițâ ndu-i să -l precedă în jos pe
scă ri. „Ce ai chef să mă nâ nci la cină în seara asta?”
Urmă toarele ore au fost o încețoșare de râ sete și conversație, certuri pe tema celor mai
bune ingrediente pentru a pune o pizza și, ea habar nu știa cum, dar de fapt se dezbă teau
cel mai bun mod de a schimba o anvelopă .
Câ nd a condus-o pâ nă la ușă , Josephine nu a fost surprinsă câ nd a tras-o în brațe. Singurul
termen pe care l-a putut aplica acelui să rut era... incendiar!
Câ nd a stins luminile în acea noapte, Josephine a zâ mbit în întuneric, neră bdă toare pentru
urmă toarea lor întâ lnire.
capitolul 5

Josephine gâ fâ i câ nd se uita la cele patru cauciucuri tă iate de pe SUV-ul ei. Stă tea în
parcarea din spate, așa că era mai izolat decâ t de obicei, dar ea parcase astfel încâ t lumina
să stră lucească atâ t de la luminile stradale, câ t și de la reflectoarele pe care le instalase
bunicul ei cu câ țiva ani în urmă . luminează unele dintre colțurile mai întunecate ale zonei.
Cineva era nesă buit, se gâ ndi ea. „Acesta este nebun!”
S-a dus la mașina ei și s-a uitat la cauciucuri. Erau crestă turi lungi în cauciuc, așa că era
foarte evident că acest lucru se fă cea cu un cuțit. Ș i toate cele patru cauciucuri? Serios? De
ce nu o singură anvelopă ?
"Ridicol!" mâ râ i ea și se întoarse, întorcâ ndu-se imediat înapoi în delicatesă , apoi urcâ nd
scă rile spre apartamentul ei temporar.
„Josephine?” strigă bunica ei, uitâ ndu-se în sus pe scă ri. "Este totul în regulă ?"
"Nu!" strigă ea înapoi, lă sâ nd ușa deschisă în timp ce se gră bea spre computer. Degetele ei
au zburat peste tastatură și câ teva clipe mai tâ rziu, imaginile au apă rut pe monitorul ei.
Folosind mouse-ul, ea a scanat rapid fluxul video pâ nă ...! "Da!" şuieră ea, apă sâ nd mai multe
butoane.
"Idiot!" mormă i ea în timp ce imprima imaginea persoanei cu câ teva clipe înainte ca acesta
să se aplece. A existat chiar și un fulger de lumină câ nd cuțitul a prins lumina de deasupra
stră zii. Cuțitul s-a înfipt în partea laterală a anvelopei din spate, iar bietul SUV s-a scufundat
ca și cum ar fi pus brusc în genunchi. Același lucru s-a întâ mplat și cu anvelopa din față ,
apoi bă rbatul s-a deplasat pe cealaltă parte și, deși ea nu a putut vedea fulgerul de lumină
reflectată , scufundarea de pe cealaltă parte a indicat că celelalte două anvelope au fost
tă iate.
„Te-am înțeles, nenorocitule!”
„Jo, ce sunt toate astea?” bunica ei ră suflă în timp ce punea blâ nd o mâ nă pe umă rul lui
Josephine.
Jo nu și-a întors capul în timp ce degetele ei zburau peste tastatură , asigurâ ndu-se că
videoclipul se descarcă pe o unitate flash, apoi a fă cut o copie de rezervă a totul în spațiul
de stocare securizat în cloud. Chiar dacă computerul și unitatea flash ar fi furate, ea ar avea
în continuare dovezile.
Nu s-a obosit să -i ră spundă bunicii în timp ce scotea unitatea flash din conexiune. Pur și
simplu s-a ridicat și a îndesat unitatea flash în buzunarul blugilor ei. „Trebuie să plec”, i-a
spus ea bunicii ei, aplecâ ndu-se să -i să rute obrazul îmbră cat. „Mă întorc foarte curâ nd!”
Apoi s-a gră bit afară și... s-a oprit. „Duh!” mormă i ea, uitâ ndu-se la cauciucurile dezumflate.
Se repezi înapoi înă untru, tocmai era pe cale să strige, dar bunicul ei ridică un set de chei în
aer. „Aveți nevoie de o plimbare?” a tachinat el, cu ochii lui albaștri, atâ t de asemă nă tori ai
ei, sclipind de ră utate.
"Tu ești cel mai bun!" ţâ şni ea, apoi se aplecă înainte să -l îmbră ţişeze. "Mulțumiri!" spuse ea
în timp ce se trase înapoi, apucâ ndu-i cheile. Apoi a plecat, a ieșit din nou pe ușă și a pă șit
într-un sedan vechi de doisprezece ani. Poate fi bă trâ n, dar acest copil a fost bine întreținut.
Bunicul ei putea repara aproape orice, se gâ ndi ea cu apreciere.
Cincisprezece minute mai tâ rziu, a intrat în parcarea secției de poliție. De îndată ce a pă șit
înă untru, ea i-a zâ mbit aceluiași ofițer de poliție care a fost angajat la recepție ieri.
„Bună dimineața, doamnă ”, a salutat ofițerul, dar nu era niciun entuziasm în tonul să u.
"Cum pot…?"
— Ai spus că ai nevoie de dovada unei crime? îl întrerupse ea, apoi lovi unitatea flash pe
blat. „Iată dovada.”
Bă rbatul nici mă car nu a luat unitatea flash. S-a cam uitat la el pentru o clipă , apoi și-a
ridicat privirea pentru a se uita în ochii lui Jo. "Ce-i asta?" el a intrebat.
Jo se trase înapoi, tresă rită pentru că tonul lui trecuse de la plictisit la furios. Ce naiba...?
Ea împinse unitatea flash mai aproape de el. „V-am spus ieri că bunicii mei și vecinii lor
sunt hă rțuiți din anumite motive. Ș i ai spus că trebuie să -ți aduc dovada unei crime.” Ea și-a
smucit ușor bă rbia. „Asta e dovada.”
A pufnit, clă tinâ nd din cap. „Este o bucată de plastic.”
Jo își dă du ochii peste cap. „Bine, deci nu știi ce este o unitate flash. Ce zici dacă mă lași să
vorbesc cu supervizorul tă u?”
Bă rbatul și-a dat ochii peste cap și a oftat, dar a luat unitatea flash și a bă gat-o în
computerul de la recepție. Pentru câ teva momente, s-a uitat doar la ecran, purtâ ndu-se de
parcă s-ar fi plictisit de întregul proces.
Josephine știa exact momentul în care ecranul îl ară ta pe bă rbatul care îi tă iase
cauciucurile. Ofițerul s-a înțepenit, cu ochii mari ușor. Se uită la Jo o clipă , apoi dă du din
cap.
„Bine”, a ră spuns el, cu tonul nu la fel de plictisit, dar încă deloc entuziasmat de dovezi atâ t
de perfecte ca acestea. S-a aplecat și a scos un clipboard, apoi i-a atașat o bucată de hâ rtie.
„Completați acest formular cu câ t mai multe informații posibil. Atunci voi pune pe cineva să
se ocupe de asta.”
"Excelent!" a ră spuns Jo, zâ mbind în timp ce scotea un stilou din poșetă , deoarece evident
că nu avea de gâ nd să -i dea unul. Ea a luat clipboard și s-a așezat pe unul dintre scaunele de
plastic și a început să scrie. I-a luat mai puțin de cinci minute. Apoi a dus clipboard-ul la
ofițer care scria ceva pe telefonul să u mobil.
„Am terminat”, a anunțat ea câ nd ofițerul nu s-a oprit să trimită mesaje după ce a pus placa
de clip pe partea de sus a tejghelei.
„Doar o clipă ”, se ră sti el și a continuat să tasteze.
Jo și-a mutat greutatea de pe un picior pe altul, apoi s-a uitat în jur, sperâ nd să gă sească un
alt ofițer. Dar zona de recepție era închisă de restul secției de poliție și tipul ă sta era
singura persoană pe care o putea vedea. Nu este încurajatoare, se gâ ndi ea cu o neră bdare
din ce în ce mai mare!
Câ nd a terminat de tastat, și-a bă gat telefonul înapoi în buzunar și s-a uitat la formular.
„Arata bine”, a ră spuns el, abia luâ ndu-și suficient timp pentru a citi totul. „Voi procesa
acest lucru și cineva vă va contacta imediat ce vom avea mai multe informații.”
Josephine se uită la bă rbat, șocată că nu fă cea mai mult. "Asta este? Asta e tot ce vei face?
Doar procesează declarația?”
Bă rbatul s-a comportat de parcă s-ar abține să nu-și dea ochii peste cap. De abia. „Doamnă ,
ați dori să trimit mașini de poliție la locul crimei cu luminile intermitente? Poate o echipă
criminalistică ? Poate că ar putea mă sura lungimea tă ieturii și ar putea documenta lă țimea
cuțitului?”
Tonul lui era sarcastic și Jo se stră dui să -și țină temperamentul sub control. „De fapt,
ambele idei sună destul de bine. Cel puțin, am nevoie de un raport de poliție în scopul
asigură rii.”
Bă rbatul nu s-a reținut de data asta. Jo a fă cut o ochi plin acum. „Doamnă , cu câ t vorbești
mai mult cu mine, cu atâ t mai puțin timp voi avea să procesez această declarație.” Asta este.
Nu a spus altceva. Stă tea pur și simplu acolo ținâ nd clipboard-ul, uitâ ndu-se fix la
Josephine.
„Bine”, a oftat ea, clă tinâ nd din cap. „Am plecat de aici.” S-a întors și a ieșit din secția de
poliție. S-a gâ ndit să se întoarcă și să ia unitatea flash, pentru că , evident, ofițerul nu avea
de gâ nd să facă nimic cu declarația ei. Ar ajunge într-un folder de fișiere timp de câ teva zile,
apoi ar merge cel mai probabil în fișierul circular, cunoscut și sub numele de coș de gunoi.
Ieșind în soarele stră lucitor, se uită în jur, întrebâ ndu-se ce avea de gâ nd să facă acum.

Bart bă tu cu degetul neră bdă tor pe volan. O vă zuse pe Josephine intrâ nd la secția de poliție
cu zece minute în urmă și trebuia să știe ce face acolo. El și echipa lui știau deja că erau
ofițeri în forță care nu erau... ei bine, complet sinceri. Tipul care lucra la recepție era unul
dintre ei. Maddox și Lex primiseră deja un mandat de la un judecă tor federal care le-a
permis să instaleze camere secrete pentru a-l urmă ri pe tip.
Așa că , câ nd ea a ieșit din nou de la secția de poliție, ară tâ nd furioasă și aproape că se
îndrepta spre un sedan model mai vechi, el a știut că tipul lovise din nou.
Iute, si-a scos telefonul. ră spunse Maddox la primul apel. "Care-i treaba?"
„Verificați fluxul camerei pentru secția de poliție. Anderson este de serviciu în acest
moment și bă nuiesc că este pe cale să greșească cumva o altă crimă raportată .”
Era liniște la celă lalt capă t, dar Bart știa că Maddox se conectează cel mai probabil la fluxul
live. „Tipul aruncă ceva la gunoi.”
Bart și-a frecat puntea nasului. „Da, aceasta este cel mai probabil o declarație despre ceva
ce s-a întâ mplat.” Oftă și clă tină din cap. „Voi obține mai multe informații. Înapoi mai
tâ rziu.”
A încheiat apelul și a coborâ t din mașină . „Jo!”
A încremenit și s-a uitat în jur, dar ochelarii ei de soare îi ascundeau acum ochii albaștri
uimitori. Nu conta, se gâ ndi el în timp ce se gră bea spre ea. Fă ră ca ochii ei să -i distragă
atenția, el se putea bucura de vederea sâ nilor ei moi, plini, apă sați de puloverul neclar. Ș i
blugi! La naiba, femeia ară ta fierbinte în blugi!
Ea l-a așteptat și el a observat că buzele ei pline se înmoaie, corpul ei se înțepenește și... a
trebuit să se concentreze asupra a ceea ce fă cea ea aici în loc să -și uite corpul. Dar sâ nii
aceia! Ea era... și-a amintit de acei sâ ni care i-au apă sat pieptul noaptea trecută câ nd o
să rutase. Sau câ nd ea se aplecase în față , vorbind cu el sau râ zâ nd despre ceva ce spusese
el, asta îi dă dea un indiciu ademenitor al decolteului care se ascundea sub puloverul ă la
roșu. El încă se întreba dacă ea se îmbră case în roșu ca ademenire. Avea Jo idee câ t de mult
iubeau bă rbații culoarea roșie? Parcă ... erau tauri și un pulover roșu era ca un steag roșu
pentru pofta lui furioasă .
Deși, el nu se simțise așa câ nd alte femei purtaseră roșu. În trecut, roșul îi atrasese
întotdeauna privirea, dar nu simțise niciodată o nevoie copleșitoare de a... woah, bă iete, își
spuse ferm, împingâ nd puloverul roșu din minte. Prea devreme, se avertizează el. Prea
devreme și prea repede.
„Bart!” Gâ fâ i ea, oprindu-se și pă râ nd puțin fă ră suflare câ nd el o ajunse din urmă . Ea se uită
în jur, aruncâ nd o privire spre secția de poliție înainte de a se uita din nou la el. "Ce faci
aici? Credeam că lucrezi azi.”
„Sunt”, a ră spuns el și a fă cut o pauză pentru că era al naibii de dră guță ! Îi plă cea felul în
care pă rul ei lung și negru flutura în vâ nt și...!
Nu, concentrează -te! Ancheta. Ofițer de poliție corupt.
„Tocmai mă duceam să fac o livrare”, a mințit el. Un fel de. El a presupus că motivul lui
pentru a fi aici era un fel de livrare. „Te-am vă zut ieșind de la secția de poliție. Ai o
problemă ?” Ș i-a pus mâ inile pe șolduri, fă ră să -și dea seama cum poziția i se pă rea
provocatoare. Tot ce știa era că Josephine intrase la secția de poliție ară tâ nd dră guță și
încreză toare și ieșise ară tâ nd de parcă ar fi vrut să lovească pe cineva.
Destul de sigur, pufă i ea, apoi se întoarse să se uite cu privirea la ușile stației, confirmâ nd
suspiciunile lui.
„Nu-mi vine să cred idiotul de la recepție acolo”, a început ea, fă câ nd un gest cu mâ na liberă .
Ea s-a întors și s-a uitat la el în timp ce a continuat: „I-am adus un videoclip cu cineva care
îmi tă ia toate cele patru cauciucuri și abia dacă s-a uitat la el!”
El ridică o mâ nă , oprindu-i tirada. "Aștepta. Ai un videoclip cu cineva... care ți-a tă iat
cauciucurile? Cand s-a intamplat asta?"
Ea îşi trase privirea furioasă înapoi spre el, clipind în timp ce încerca să se concentreze
asupra întrebă rii lui. „Hm…”, își împinse pă rul după urechi. „Da, ține minte că am menționat
că sunt aici doar pentru că știam că se întâ mplă ceva cu afacerea bunicilor mei?”
"Da. Ș i asta…?"
„Ei bine, nu am explicat pe deplin aseară .” Buzele ei s-au înclinat ușor în timp ce a
continuat. „În realitate, cred că bunicii mei sunt hă rțuiți. Îi sun destul de des și am auzit
stresul din vocile lor. Dar ei nu mi-au spus ce se întâ mplă . Au tot spus că totul este în regulă .
Dar știam că ceva nu este în regulă , așa că ieri i-am așezat pe amâ ndoi și le-am rugat să
enumere tot ce li sa întâ mplat. Lista a fost destul de lungă !” Ea ridică privirea spre el și oftă .
„Am dus acea listă la poliție ieri, dar ei m-au ignorat. Tipul de acolo, fă cu ea din nou semn
că tre ușile stației, este inutil! A spus că ar trebui să -i aduc dovada unei crime înainte ca ei să
poată investiga.
Ochii ei se ridicară încă o dată . „Întotdeauna am crezut că poliția este prin preajmă pentru a
investiga crimele și pentru a le preveni! Dar în funcție de acea risipă inutilă de oxigen, a
trebuit să -i aduc dovada unei crime înainte de a face ceva.”
— Ș i ai dovezi? întrebă el, stomacul strâ ngâ ndu-se după cum explica Jo. Asta nu a fost bine,
se gâ ndi el. Nu e bine deloc! Dacă Jo s-a dus la poliție ieri și i-au fost tă iate cauciucurile
aseară , asta însemna că cineva a aflat despre vizita ei de poliție și i-a dat un avertisment.
Ea zâ mbi și el știa că n-o să -i placă ceea ce a spus în continuare. "Oh da. Am dovada! Am
instalat camere aseară și am un videoclip cu persoana care îmi duce un cuțit la cauciucuri.
Chiar am o imagine bună despre tip în timp ce o face!”
La naiba, era în toi acum. „Ș i tu... ai adus acel videoclip la poliție?” Cu siguranță nu este bine!
"Absolut! I-am adus videoclipul pe o unitate flash și chiar l-am forțat pe nemernic să -l
vizioneze. A vă zut dovada!”
"Ce a facut el? Te-a adus la un detectiv? Se îndoia. Asta ar fi trebuit să se întâ mple, dar...
tipul de la recepție. Telefonul îi bâ zâ i și se uită în jos la el.
„Ofițerul Jenkins a distrus declarația. Obtine informatii."
La naiba, gâ ndi el în tă cere.
A venit un alt text.
"E frumoasă."
Oh la naiba! O vă zuseră și pe Josephine în videoclip. Ar fi avut o vedere foarte frumoasă
asupra fundului ei incredibil de perfect și a picioarelor lungi și sexy în acești blugi. Acum
Maddox, Lex și Slater își uitau cu toții femeia! Va trebui să le lovească în cur de îndată ce se
întorcea. Poate l-ar putea antrena pe Tink să ... nu. Tink era un ursuleț de pluș acum că nu
era abuzat.
Depindea de el să se ocupe de colegii să i de lucru! Nu e nicio problemă , se gâ ndi el. Bart știa
că era la înă lțime. Le-ar lua pe toți trei pentru a o proteja pe Josephine.
„Ea este a ta”, a venit un al treilea text, acesta de la Lex.
Instantaneu, Bart s-a relaxat. Ei au inteles. Cum au înțeles ei, Bart habar n-avea. Dar au
primit-o și ar sta departe de Josephine. Ei bine, nu „stai departe”, dar i-ar respecta
afirmația. Da, a fost puțin neanderthalian să -i faci o „pretenție” lui Jo. Dar chiar în acest
moment, Bart se simțea foarte cavernic.
„Tocmai mi-a dat un formular și mi-a spus să -l completez. Nimic altceva!"
Bart i-a luat un moment să -și dea seama despre ce vorbea. Apoi a fă cut un clic și a simțit că
umerii i se strâ ng din nou.
„Deci ai completat o declarație și el nu a fă cut nimic?”
Ea a pufnit un pic. La naiba, era dră guță câ nd era supă rată .
„A spus că cineva mi-ar reveni dacă ar avea informații suplimentare.” Ochii i se îngustară .
„Mă duc înapoi la delicatesă să vă d dacă camerele pe care le-am instalat au mai surprins
ceva. Ca poate o plă cuță de înmatriculare sau ceva care ar permite poliției să dea de fapt de
urma persoanei care mi-a tă iat cauciucurile.” Ea oftă , frecâ ndu-și fruntea. „În plus, trebuie
să vorbesc cu compania mea de asigură ri. Nu vor fi fericiți că vor depă și banii pentru a
înlocui toate cele patru anvelope, dar orificiul cuțitului este prea mare chiar și pentru un
petic.”
Era un mare steag roșu în acea declarație care i-a atras atenția. „Jo, poți să aștepți un
minut?”
Ea clipi, dar dă du din cap. „Da. Sigur. Care-i treaba?"
El a ridicat un deget, cerâ ndu-i în tă cere să aștepte în timp ce forma un numă r.
"Ce?" întrebă Maddox.
„Are camere suplimentare.”
Se auzi un blestem mormă it, apoi Maddox spuse: „Verifică -i sistemul și apoi hai să vorbim
cu ea. Poate ea…”
"Nu. Nu o aduci înă untru!” a spus el ferm, apoi a aruncat o privire că tre Josephine, a
surprins privirea uluită din ochii ei și a știut că el fă cuse încurcă tură .
„Ar putea avea câ teva informații utile. Dacă are camere în preajma bunicilor ei, atunci s-ar
putea...”
"Nu!"
— Ș i s-ar putea să fie în pericol, a încheiat Maddox. „Evident că a dat videoclipul poliției.
Așa că tipul pe care l-am bă nuit ca fiind paznicul poliției știe acum ce a fă cut.
Bart știa asta, dar nu-i plă cea. Frecâ ndu-și ceafa, se uită la ea. Pă rea foarte confuză și cu un
strop de îngrijorare în minunatii ei ochi albaștri acum. Ș i-a lă sat din nou pă rul pe spate
după urechi, dar vâ ntul s-a înă lțat, fă câ ndu-l să -i sufle în jurul feței. La naiba, se îndră gea de
ea!
„Voi fi acolo în curâ nd.” Ș i cu asta, închise și se întoarse cu fața pe Josephine. "Trebuie sa
vorbim."
Ea clipi, apoi clă tină ușor din cap. „Nu vorbim?”
El a chicotit, apoi a luat-o de braț, conducâ nd-o spre marele lui SUV. "In privat."
Ea a început să meargă ală turi de el, dar apoi s-a tras înapoi. „Am mașina bunicului meu.
Unde mergem?"
Se opri, uitâ ndu-se la vehiculul în care o vă zuse urcâ nd. Dâ nd brusc din cap, spuse: — Bine.
Te voi urma cu mașina ta. Întoarce-te direct la delicatesă , bine?”
"Amenda. Dar ce este…?”
„Nu aici”, o asigură el, apoi se aplecă și o să rută . A fost doar un să rut blâ nd, dar a fost
suficient pentru a-l face să geme în timp ce nevoia ră zbă tea din nou în el. La naiba, abia
reușise să -l împodobească aseară !
— Ce se întâ mplă , Bart? întrebă ea, coborâ nd vocea, chiar dacă nimeni nu era aproape de ei.
„Nu pot discuta aici.” Aruncă o privire spre secția de poliție și pă rul de pe ceafă îi furnică .
Așa că , în loc să o tragă spre SUV-ul lui, el a să rutat-o. Cu siguranță a apreciat sacrificiul!

Jo gâ fâ i imediat ce simți mușchii duri de pe pieptul lui apă sâ nd pe sâ nii ei. Dar o fracțiune
de secundă mai tâ rziu, gura lui a acoperit-o pe a ei, absorbind urmă torul ei suflu de pură
plă cere. Bart știa să să rute. Ei bine, mulți bă rbați știau să să rute. Dar Bart Ș TIA! Să rută rile
lui i-au fă cut mintea goală și corpul ei să se miște împotriva lui, avâ nd nevoie de acel ceva
evaziv de care ea tâ njea, dar nu prea înțelegea.
Shipâ nd, ea își lă să mâ inile să alunece în sus pe pieptul lui, strâ ngâ ndu-se de că mașa lui de
parcă ar fi trebuit să -l țină aproape, să -l țină să o să rute. Dacă ea îi dă drumul, s-ar putea să
se oprească și atunci unde ar fi ea?
Mâ inile lui s-au mișcat pe talia ei, tră gâ nd-o mai aproape și Jo nu a putut să se oprească să
se miște împotriva lui, avâ nd nevoie să fie mai aproape, nevoie de... ceva!
"Vei merge cu mine?" mâ râ i el, tră gâ ndu-și gura, dar folosindu-și buzele și dinții pentru a-i
tachina gâ tul.
"Da!" a oftat, topindu-se câ nd dinții aceia i-au rupt lobul urechii.
El a gemut din nou, dar un claxon de mașină care suna în depă rtare a scos-o pe Josephine
din ceata ei sexuală indusă de să ruturi. Privind în jur, și-a dat seama unde se aflau și, nu că
cineva ar fi recunoscut-o, dar oricine i-a putut vedea fă câ ndu-se în plină zi.
"Dreapta!" ră spunse ea, dâ ndu-se mai departe înapoi. Ea și-a ajustat puloverul, apoi și-a dat
seama că trebuia ajustat pentru că el își strecurase mâ inile dedesubt și se uitase la el.
El a râ s. „Sunt un bă rbat simplu și tu ești o femeie frumoasă , Jo.”
Ea a pufnit un moment, dar în timp ce el a început să o ducă la mașină , el a spus: „Nu trece
prea mult înaintea mea, bine? Trebuie să fiu chiar în spatele tă u în timp ce ne întoarcem la
tine.
Ea s-a oprit chiar în afara mașinii ei și s-a întors, brațul lui alunecâ nd în jurul ei, astfel încâ t
mâ inile lui s-au sprijinit de talia ei acum. „Sunt în pericol?” întrebă ea, deloc îngrijorată . Dar
câ nd a ezitat, acea îngrijorare și-a ridicat capul urâ t. "Eu sunt!"
„Doar... du-te înapoi la tine, bine? Ș i lasă -mă să fiu în spatele tă u. Dacă ajungi la un semafor
galben, oprește-te. Nu trece prin asta.”
Ea și-a tras buzele înapoi într-un înfioră tor, dar a dat din cap. "Eu voi. Ș i vei explica ce se
întâ mplă ?”
"Da. Doar... fii atent.”
Cu asta, a așteptat pâ nă câ nd ea a fost în sedanul ei împrumutat înainte să se întoarcă la
SUV-ul să u. Acolo, și-a luat un moment să privească ușile secției de poliție. Destul de sigur, a
vă zut pe cineva care se mișcă chiar în interiorul ușilor. A apă sat un buton de pe telefon.
"Ce?" se ră sti Slater.
„Ce face acum ofițerul Jennings?” întrebă el, intrâ nd în trafic chiar în spatele lui Jo.
„Dă un telefon.” Ambii bă rbați au mormă it un blestem. — O aduci înă untru? întrebă Slater.
"Da. O să trec mai întâ i pe la ea. Cred că ar trebui să -i convingem pe bunicii ei să ia o
vacanță surpriză .”
„Este probabil o idee bună .”
„O voi aduce după ce voi vedea ce fel de configurație are. Voi aduce, de asemenea, orice
înregistră ri pe care le-ar fi putut obține care ne vor ară ta ce se întâ mplă pe stră zi. Ș tiu că
avem camere în jurul orașului, dar nu primim nimic important. Poate că echipamentul ei
are imagini mai bune.”
"Bun. Afara acum." A fost cel mai bun final conversațional pe care l-ar putea primi cineva de
la Slater. Bart știa că celă lalt agent începuse deja să se concentreze pe urmă toarea sarcină
acum că Bart avea această problemă actuală sub control.
Bart își vâ ră telefonul mobil în buzunar și o urmă pe Josephine afară din parcare, folosindu-
și vederea periferică pentru a verifica pe oricine altcineva care ar putea încerca să facă
același lucru. Firele de pă r de pe ceafă îi furnicau încă , indicâ nd că cineva, undeva, o privea.
Pericolul era încă prezent.
A jurat atunci și acolo că va smulge în bucă ți pe oricine ar îndră zni să o atingă pe Jo. Da,
după o singură întâ lnire, ea îl trâ ntise. Acum trebuia doar să o convingă că merită efortul de
a fi cu el. Pentru totdeauna!
Bart se opri mental după ultimul gâ nd. Ce naiba? Nu-i bate joc de ideea ca Maddox să se
îndră gostească atâ t de tare de Ashley? Nu plecaseră el, Slater și Lex să bea în noaptea
anunțului lor să râ dă de câ t de mult se îndră gostise stimatul lor lider de o femeie pe care o
cunoștea pentru o scurtă perioadă de timp?
Ș i totuși, iată -l, urmâ nd o femeie pe care o cunoștea de puțin peste două zeci și patru de ore
și știa că Josephine era femeia pe care și-o dorea lâ ngă el în urmă torii cincizeci, șaptezeci
sau o sută de ani! Voia să o cunoască în cel mai elementar mod. El a vrut să fie persoana la
care ea apela ori de câ te ori exista o criză sau un eveniment fericit. Voia să îmbă trâ nească
cu această femeie, să -și vadă tră să turile fine și frumoase devin riduri. El a vrut să o țină de
mâ nă în timp ce ea le-a nă scut copiii. El a vrut... toate!
La naiba, își pierduse mințile?
Da, se gâ ndi Bart în timp ce o urmă rea în parcarea deliciului, mutâ ndu-se într-un mic garaj
din spate pe care nici mă car nu-l observase ultima dată câ nd fusese acolo.
Parcâ nd chiar lâ ngă SUV-ul ei cu aspect trist, el a coborâ t și a așteptat pâ nă câ nd ea a ieșit
din garaj. Ea îi zâ mbi și Bart se întrebă dacă ar fugi dacă el îi spunea ce vrea de la ea. Că a
vrut-o pentru tot restul vieții!
„De ce vrei să știi despre camerele mele?” întrebă ea, scoțâ nd un alt set de chei. Le-a
recunoscut ca fiind cheile apartamentului de la etaj.
„Hai să ne uită m la configurația ta și apoi îți voi explica.”
Bart era foarte conștient de câ t de vulnerabilă era în acest moment. Dacă vreunul dintre
bă ieții ră i știa că are camere, videoclipuri reale cu bă ieții sau tipul care și-a tă iat
cauciucurile, posibil înregistră ri cu mai mult decâ t cauciucuri tă iate, atunci ea nu ar trebui
să fie în aer liber așa. Ea era în pericol și el știa asta. Furnitura de la ceafa lui disparuse, dar
asta nu insemna ca ea era in afara pericolului. Ar putea însemna că simțurile lui erau
înclinate din cauza prezenței ei.
„Am sentimentul că ai ceva destul de important înregistrat pe sistemul tă u.”
Ea i-a zâ mbit visă tor și corpul lui s-a strâ ns și mai mult. La naiba, putea să -i facă asta atâ t de
ușor.

Josephine a urcat scă rile de afară spre apartament cu un râ njet prostesc pe față . Se simțise
așa noaptea trecută după ce el o să rutase de noapte bună . Dar să rutul de aseară poate fi
considerat într-adevă r un să rut de noapte bună ? Se simțise mult mai mult.
Ș i chiar și acum, simțea ca și cum picioarele ei abia ating pă mâ ntul câ nd urca în grabă
scă rile. Asta a fost ridicol. Bart era doar un bă rbat. Era un bă rbat normal, uman. Nu era
nimic special la el.
Doar că a fost. Era special. Mai mult, a fă cut-o să se simtă specială .
Poate că nu a fost atâ t de ră u din partea ei să se gâ ndească în termeni de „pentru
totdeauna” cu Bart. Da, avea să i se rupă inima câ nd el a plecat pe drumul lui vesel. Dar
pâ nă în acel moment, Josephine nu a crezut că i-ar putea nega nimic bă rbatului. Ș i da, urma
să țese fantezii despre rochii lungi și albe și copii adorabili cu ochi verzi și pă r negru.
Ea avea să facă față durerii de a-l pierde de îndată ce se va întâ mpla. Pâ nă atunci, se îndoia
că avea vreo apă rare împotriva atingerii magice a bă rbatului.
Jo a deschis ușa micului apartament, apoi a împins, conștientă de Bart chiar în spatele ei,
atâ t de aproape încâ t putea simți că ldura lui pe spatele ei. Era ca un cuptor, mereu acolo,
mereu încă lzind-o! Era o nebunie câ t de conștient era corpul ei de al lui. Parcă îl simțea, îl
simțea chiar și atunci câ nd nu o atingea.
Nebună , dar nu putea nega câ t de sensibilă era la prezența bă rbatului, precum și la
atingerea lui.
De îndată ce ușa s-a închis, Jo a simțit creșterea tensiunii. Încet, se întoarse, privind în sus la
bă rbatul care îi invadase visele din prima clipă în care se prezentaseră în parcare. Cu
siguranță trecuse mai mult decâ t ieri. Pă rea de parcă l-ar fi cunoscut pe Bart toată viața. Sau
poate, doar îl așteptase toată viața!
Bart se uita în jos la ea, la un picior de spațiu între ei. Nimic nu exista în afara acestor patru
ziduri. De fapt, nimic nu exista în afara celor câ țiva centimetri care îi separau. Îi putea simți
inima bă tâ nd, simțea palpitantul tensiunii în aer în timp ce vibra între ei. Ridicâ nd ochii, se
uită în privirea lui verde, simți că ldura emanâ nd din el de parcă ar fi fost o forță vie.
Câ nd a întins mâ na spre ea, Josephine nu s-a putut abține. Ea ar fi putut striga, dar nu știa
nimic altceva decâ t mâ inile lui care o tră geau înă untru, ținâ nd-o aproape în timp ce gura lui
o acoperi pe a ei. Acesta nu a fost un să rut blâ nd. Aceasta a fost o posesie brutală . Aceasta
era imprimarea lui însuși asupra ei. Sau poate, a fost invers. Jo nu știa și nici nu îi pă sa. Tot
ce știa ea era că în sfâ rșit o să ruta din nou, atingâ nd-o. În fundul minții ei, ea a simțit
mâ inile lui alunecâ nd sub puloverul ei și s-a delectat cu atingerea lui, în felul în care se
simțea pe corpul ei. Era ca și cum el ar fi fost antidotul la tremurul ei. El era duritate și
pasiune, iar ea era blâ ndețe și dă ruitoare.
Nu, nu a fost corect. Îi dă dea atâ t de mult! Oriunde o atingea cu mâ inile, se simțea ca în
flă că ri! Fiecare atingere o fă cea să tremure de nevoie, cu o dorință pe care nu știa niciodată
că este capabilă să o experimenteze.
Așa că , câ nd a ridicat-o în brațe, Jo nu a protestat. De fapt, ea și-a înfă șurat picioarele în
jurul taliei lui și cu brațele în jurul gâ tului lui, încercâ nd să -l atingă câ t de mult putea.
„O să fac dragoste cu tine!” mâ râ i el, ridicâ nd-o și ducâ nd-o prin ușa dormitorului.
"Promisiune?" Gâ fâ i ea, mișcâ ndu-se câ nd el o așeză pe pat în timp ce se uita la el. Jo se uită
câ nd își scoase că mașa peste cap, aruncâ nd-o pe podea. Era chiar mai musculos decâ t
crezuse ea. Mușchii se undură literalmente pe corpul lui în timp ce ea îl privea, mâ inile lui
mișcâ ndu-se spre fermoarul blugilor.
Din pă cate, el s-a oprit și ea și-a ridicat privirea spre fața lui, stomacul ei strâ ngâ ndu-se în
timp ce îi privea buzele curgâ ndu-se într-un zâ mbet salacios. Pentru o scurtă clipă , se gâ ndi
să se tragă înapoi, să fugă de el. Dar apoi și-a amintit cine era acesta. Relaxâ ndu-se pe spate,
ea se mișcă astfel încâ t să -și poată scoate puloverul, aruncâ ndu-l pe podea chiar deasupra
că mă șii lui.
„Josephine!” Bart gemu, privind în jos la sutienul ei negru și întinderea netedă de piele
palidă . "Eşti frumoasă !"
În mod normal, Jo s-ar fi certat cu orice bă rbat care o numea frumoasă . Dar odată cu felul în
care o privea Bart, se simțea frumoasă . Se simțea ca o seducă toare și nimeni nu se putea
compara cu curbele ei delicioase.
„Nu trebuie doar să te uiți”, șopti ea, îngrozită să spună lucruri pe care nu le-ar fi spus
niciodată unui bă rbat în afară de Bart. Dar de îndată ce ultimul cuvâ nt ieși din gura ei, el
lă să capul în jos, să rutâ ndu-i stomacul. Nu sâ nii ei? Ea credea că toți bă rbații sunt obsedați
de sâ ni.
Nu Bart!
Bine, nu în acel moment! El a să rutat-o și i-a înghițit stomacul, trecâ ndu-și mâ inile pe pielea
ei și fă câ nd-o să se simtă superbă și seducă toare. A fă cut-o să se simtă ca și cum ar fi
câ ntecul lui de sirenă !
— Atinge-mă , Bart, șopti ea, trecâ ndu-și degetele prin pă rul lui și simțind cum tremurul îl
stră bate. Ea și-a ridicat picioarele, trecâ ndu-și picioarele îmbră cate în denim de-a lungul
șoldurilor lui. Dar asta nu a fost suficient de bun. Așa că și-a tras mâ inile, eliberâ nd clema
de pe blugi și împingâ ndu-le în jos peste șolduri. Josephine habar n-avea unde i-au aterizat
blugii. Tot ce știa ea era că Bart era acolo, să rutâ ndu-i coapsele, mâ inile lui trecâ nd de-a
lungul coapselor ei exterioare, în timp ce buzele lui apă sau să rută rile pe interiorul
coapselor ei. Din ce în ce mai aproape, gura i se îndrepta spre acel loc seducă tor care
palpita de nevoie. Ea nu simțise niciodată asta scă pată de sub control înainte.
scâ ncind, ea l-a tras de pă r, vrâ nd să -l tragă înapoi. Jo nu era sigură că putea să -i descurce
gura acolo, chiar în miezul ei. Dar Bart nu era genul de bă rbat care să ia direcția de la ea. Ei
bine, probabil că ar fi fă cut-o dacă era ceea ce și-a dorit. În schimb, i-a apucat încheieturile
și le-a prins de pă rțile ei, apoi i-a înghițit materialul satinat al chiloților ei. „Miroși incredibil
de bine, Jo!” şopti el. Limba lui a tachinat miezul ei prin material. Nu a fost de ajuns! Nu a
fost aproape de ajuns!
„Bart, am nevoie să ...!”
Una dintre mâ inile lui îi eliberă încheieturile, deplasâ ndu-se că tre acea parte a ei care era
ascunsă de material. Încet, el o îndepă rtă din drum, gura lui respirâ nd parfumul ei. „Miroși
perfect!”
Aproape că a râ s la asta. Era nebun, dar spunea și cuvintele care o fă ceau să se simtă
puternică . Arcuindu-i spatele, ea se aplecă spre el, gura lui înghițind pliurile roz, limba lui
ieșind să o lingă .
Aproape că s-a ridicat din pat cu acea atingere. A fost atâ t uimitor, câ t și necesar pentru
viața ei. Dacă nu ar face asta din nou, ea s-ar putea pur și simplu să scâ ncească și să se
învâ rtească într-un glob de nevoie.
A fă cut-o din nou! Ș i din nou! Dragă Rai, omul știa ce să facă cu limba! Înainte ca ea să -l
poată opri, el a lins-o atâ t de aproape de un punct culminant, încâ t ea vibra literalmente de
nevoie. Dar chiar înainte ca ea să se fi pră bușit într-un loc fericit, el se trase înapoi, râ zâ nd
și clă tinâ nd din cap.
„Oh, nu, draga mea. Nu vei scă pa așa ușor!” a avertizat-o. Apoi se ridică și își scoase restul
hainelor, aruncâ ndu-le într-o parte în timp ce se uita la ea.
Josephine s-ar fi putut simți jenată să fie atâ t de deschisă și expusă la el, dar în acel
moment, era atâ t de disperată , încâ t nici nu se putea gâ ndi dincolo de dorința ca el să se
întoarcă și... woah! Bart ascunsese ceva magnific în acei blugi, se gâ ndi ea.
Tragâ ndu-se în sus, ea se îngenunche, întinzâ nd mâ na să -l atingă , dorind să simtă lungimea
impresionantă a tijei lui în mâ nă . Dar înainte ca ea să -l poată atinge, el a prins-o de
încheietura mâ inii și a împins-o pe spate pe saltea.
„Dar vreau să te ating”, i-a spus ea, gâ ndindu-se că dacă ar explica pur și simplu, atunci ar
avea mai mult de el să atingă .
"Nu acum. Mai tâ rziu, a promis el, apoi s-a mutat astfel încâ t șoldurile lui să fie între
picioarele ei. Se opri, înghețâ nd câ nd se uita în jos la ea. „Am nevoie de...” el nu a terminat
acea afirmație în timp ce a rupt un prezervativ și l-a rostogolit peste erecția lui.
Apoi se lă să deasupra ei, unul dintre degetele lui lungi alunecâ nd de-a lungul coapsei ei,
înainte de a o testa, alunecâ nd în că ldura ei. „Jo, ești atâ t de udă pentru mine!”
Ea a râ s, apucâ ndu-l de încheietura mâ inii, dar a încetat să mai încerce să -l smulgă câ nd i s-
a mișcat degetul. S-a simțit atâ t de bine! Atâ t de incredibil de bun!
„Bart, nu…” a încercat ea să formeze cuvâ ntul „oprire”, dar degetul lui s-a încovoiat în sus și
s-a arcuit din nou în atingerea lui, respirația i s-a tă iat în timp ce corpul ei a ră spuns și mai
mult la atingerea lui, simțindu-se ca și cum ar putea exploda la atingerea lui. în orice
moment.
Dar înainte ca ea să poată savura atingerea lui, el și-a tras mâ na. Ochii ei s-au deschis și s-a
uitat la el. "De ce?" șopti ea, supă rată și gata să -l lovească .
Pur și simplu și-a mutat corpul în poziție și, cu o lovitură lungă și lină , s-a mutat în că ldura
ei. Din ce în ce mai adâ nc, el s-a mutat în corpul ei, umplâ nd-o pâ nă câ nd ea nu era sigură că
ar mai putea lua ceva din el. Ș i totuși, corpul ei s-a extins, fă câ nd-o să simtă că toată mintea
ei ar putea exploda cu plă cerea lui în interiorul ei așa.
El a înghețat și ochii ei s-au deschis. Privind în sus la el, ea scâ nci, degetele ei deplasâ ndu-se
pe umerii lui. „Te rog, Bart!” a implorat ea. Da, chiar a implorat!
Atunci a început să împingă . Încet la început, dar cu o presiune tot mai mare și o plă cere tot
mai mare. Fiecare împingere în corpul ei era ca un paratră snet care îi atingea sufletul. I-a
stâ rnit mintea, corpul, degetele de la picioare! Totul pă rea să stră lucească !
Atunci a lovit-o! Plă cerea care scă dea în cascadă peste ea nu semă na cu nimic din ceea ce
experimentase vreodată în toată viața ei. Era ca și cum plă cerea fă cea parte din ea și totuși,
încă separată , o forță vibrantă dâ ndu-i cea mai intensă eliberare pe care și-ar fi putut-o
imagina. Era prea mult și Jo pur și simplu s-a ținut de umeri, râ zâ nd și plâ ngâ nd în același
timp.
Ar fi putut fi conștientă de faptul că el atingea punctul culminant. L-a auzit ră cnind și l-a
simțit înțepenit. Dar ea nu era complet conștientă de nimic altceva decâ t plă cerea de a fi în
interiorul ei și plă cerea palpitabilă care îi înconjura pe amâ ndoi.
Apoi se trase înapoi, lă sâ ndu-se deasupra ei și zâ mbind în timp ce își îngropa fața pe gâ tul
ei. Era... perfect, îşi spuse ea, înfă şurâ ndu-şi braţele în jurul gâ tului lui şi zâ mbind în tavan.
Ea închise ochii, ridicâ ndu-și picioarele pentru a se înfă șura și pe el.
Aceasta a fost... beatitudine!

„Ai gă sit-o?” întrebă Stanzo, uitâ ndu-se cu privirea la Bono Titzini, vă rul să u și un om bun
de avut în echipă .
Bono ridică binoclul, că utâ nd mișcare în interiorul micului apartament. „Nu am putut
ajunge la ea. Am urmă rit-o acasă de la secția de poliție, așa cum ai cerut-o.” Oftă , aruncâ nd
cu dezgust binoclul pe scaunul pasagerului. „Dar a trebuit să stau puțin mai departe decâ t
îmi place. Ea era urmată de un tip uriaș.”
"Cine era el?"
Bono și-a ridicat telefonul mobil și a apă sat câ teva butoane. „Habar nu, dar îți trimit poze cu
tipul, precum și plă cuța lui de înmatriculare. Îl poți rula, nu?”
Stanzo mormă i. „Da, voi primi orice informații pot și ți le voi trimite înapoi.”
Bono l-a auzit pe vă rul să u fă câ nd clic pe tastatură , apoi aproape a chicotit câ nd au apă rut o
gră madă de blesteme mormă ite. "Intelegi ce vreau sa spun?"
Stanzo mormă i din nou. „Bine, așa că așteptați pâ nă câ nd bruta pleacă și apoi vorbiți puțin
cu ea.” S-au amestecat hâ rtiile și Bono a așteptat instrucțiuni suplimentare, știind că Stanzo
nu a terminat. „Între timp, în apropiere este un vecin care întâ rzie cu plă țile. Poți să treci și
să afli dacă sunt bine? Ar putea avea nevoie de puțină încurajare.”
Bono a zâ mbit, cu ochii luminâ ndu-i de emoție interioară . "Ma ocup. Doar trimite-mi
adresa.” A pornit sedanul, dornic să facă ceva. În mod normal, nu-l deranja să stea în jur,
așteptâ nd să iasă cineva dintr-o clă dire. Dacă așteptarea era prea lungă , intra și discuta
creativ. Dar femeia în cauză era cu un bă rbat care era enorm de mare. În niciun caz, Bono
nu a vrut să fie prins urmă rind femeia dră guță . Era mai bine să mergi mai departe.
Bono nu era un om mare. De fapt, unii l-ar putea considera ca fiind pe partea scurtă . Era
slab și puternic totuși și și-a folosit dimensiunea în avantajul să u. În plus, avea mai multe
jucă rii care l-au ajutat să -și convingă „clienții” să vadă lucrurile în felul lui. Bono s-a
considerat a fi foarte creativ câ nd a venit să -și folosească jucă riile. Îi plă cea meseria, a gă sit
o mare satisfacție în menținerea unei relații „bune” cu oamenii pe care i-a condus.
Ș i chiar acum, era timpul să gestionezi pe cineva care avea nevoie de puțin din creativitatea
lui!
Capitolul 6

— Trebuie să mă întorc la muncă , gemu Josephine. „Lucrez de la distanță aici, în Elsa, dar îi
ajut și pe bunicul meu de la parter.”
Ea nu s-a mișcat. Jo nu voia să se miște. Ea stă tea întinsă deasupra lui Bart chiar acum și
mâ inile lui puternice și puternice alunecau peste spatele ei, coborâ nd uneori mai jos pentru
a-i gâ dila coapsele. Habar n-avea că spatele coapselor îi era gâ dilată , dar nici nu se gâ ndise
vreodată că trupul ei va exploda cu o plă cere atâ t de intensă , încâ t vă zuse literalmente
stele.
„Încă cinci minute”, a ră spuns Bart cu vocea lui aspră , cu pietriș. Mâ na lui alunecă din nou
peste spatele ei, oprindu-se la curba fundului ei. Asta a fost altceva. Nu o deranja ca el să -și
atingă fundul. În trecut, acea mișcare i-a pă rut nesimțită . Dar chiar acum, cu mâ na lui mare
sprijinită acolo, se simțea... bine!
Chiar avea nevoie să se întoarcă la muncă . Avea un proiect scadent și o întâ lnire mai tâ rziu
în această după -amiază cu clientul. Nu a fost încâ ntată de jobul ei, dar a plă tit facturile și a
lă sat-o să pună bani pentru viitor. Jo chiar i-au plă cut banii! Îi plă cea libertatea și siguranța
pe care i le oferea. Dacă uneori și-a dorit ceva mai provocator, ei bine... dorința era pentru
visă tori. Viața lui Jo era ferm înră dă cinată în realitate.
Ș i, în plus, a fă cut un pic de muncă interesantă singură . De exemplu, în această după -
amiază , ea s-ar putea să ... acceseze baza de date a poliției și să afle dacă ofițerul Jennings și-
a depus declarația poliției. Ar fi pus bani pe raportul ei, că nu era în altă parte decâ t gunoiul.
Îi trecu un gâ nd și își ridică capul de pe pieptul lui, uitâ ndu-se în jos la tră să turile lui
frumoase, zâ mbind în interior la zâ mbetul mulțumit pe care l-a gă sit acolo.
„Despre ce zâ mbești?” întrebă ea, distrasă pentru moment.
El a ridicat din umeri și, pentru că ea stă tea întinsă deasupra lui, asta a fă cut-o să se miște
ușor. „Mă gâ ndesc doar la tine și la ora trecută .” El îi împinse pă rul de pe față , apoi își
încurcă degetele în șuvițele dezordonate.
Ea a zâ mbit și i-a să rutat pieptul. „A fost frumos”, șopti ea, simțind un fior în timp ce
amintirile îi inundau mintea.
"Grozav?" mâ râ i el, rostogolindu-se astfel încâ t să fie deasupra ei.
Jo râ se, strâ ngâ ndu-l de umeri în timp ce ea se mișca sub el. „Bine, a fost fabulos! Fantastic!
Uimitor!”
El i-a înghițit gâ tul, iar ea a chicotit, prefă câ ndu-se că încearcă să scape de el, dar eforturile
ei erau evident cu jumă tate de inimă .
Din pă cate, un telefon mobil a sunat, întrerupâ ndu-le momentul. Amâ ndoi au înghețat și ea
s-a uitat la gră mada de haine. Ambele telefoane mobile erau undeva în gră mada aceea.
„Viața întreruptă ”, gemu ea.
— Exact, oftă el, îndepă rtâ ndu-se de ea. S-a ridicat și s-a dus la gră madă înainte de a smulge
telefonul din gră madă . Din fericire, era telefonul lui și ea se putea strecura în baie. Îl auzi
vorbind în timp ce deschidea dușul, întrebâ ndu-se de ce pă rea atâ t de îngrijorat.
O clipă mai tâ rziu, ea simți brațele lui înfă șurâ ndu-i talia și buzele lui pe gâ tul ei. Jo a
zâ mbit, sprijinindu-se de pieptul lui. „Credeam că ești la telefon.”
"Am fost." Oftă și se dă du înapoi. Instantaneu, i s-a simțit rece și s-a întors pentru a vedea că
tră să turile lui ară tau serioase. "Ce s-a întâ mplat?"
„Hai să facem un duș și apoi trebuie să vorbim. Ș i cu bunicii tă i.”
"Bunicii mei?" a replicat ea. "Ce se întâ mplă ?"
A scuturat din cap. „Voi explica totul. Dar am nevoie să te gră bești și să faci duș.” La asta, el
o ridică de talie și o așeză în cabina de duș minuscul. Nu era suficient loc pentru amâ ndoi,
iar ea îl privi cu confuzie. Dar la expresia sumbră din ochii lui, ea sa întors și s-a spumat. Nu
s-a obosit să -și șamponeze pă rul. Fă cuse asta mai devreme în dimineața asta. Deocamdată ,
ea doar a spă lat parfumul de sex de pe ea, apoi a ieșit în prosopul pe care Bart îl ținea
pentru ea. Înainte să mai poată pune întrebă ri, Bart a intrat în duș și s-a spă lat și el. Jo i-a
întins un prosop și s-a uscat rapid, apoi a intrat în dormitor să -și pună hainele.
Toate acestea erau foarte ciudate, se gâ ndi ea. Dar ea și-a apucat și hainele, ușurată că nu
erau prea încrețite după ce s-au întins gră madă pe podea.
Câ nd a fost îmbră cată și pă rul ei periat, apoi s-a tras într-o coadă de cal, s-a întors spre Bart,
încrucișâ ndu-și brațele peste piept, în timp ce inima ei începea să -i bată un ritm nervos.
„Bine, explică . Ce se întâ mplă ?"
Bart se uită la masa din bucă tă rie pe care acum o folosea drept „birou”. Erau două
computere care rulau și patru monitoare pe care ea le instalase pe masă . Nu a fost nici pe
departe la fel de eficient ca ea la birou, dar a funcționat ca o soluție temporară . Tocmai pâ nă
câ nd ea a oprit orice se întâ mplă cu bunicii ei.
„Ce sunt toate astea?” a întrebat el, punâ ndu-și mâ inile în șolduri în timp ce o privea pe ea.

Bart a avut un sentiment ră u în intestine. Totuși, nu era sigur despre ce era senzația.
Ș tia deja că Josephine avea cumva un videoclip cu o crimă comisă de niște tipi foarte ră i.
Dar era mai mult?
Ea a aruncat prosopul ud într-un coș de rufe și s-a apropiat să stea lâ ngă el. Bart nu era
mulțumit de faptul că ea era doar aproape. Trebuia să o aibă „lâ ngă ” el, așa că a întins mâ na
și i-a înfă șurat un braț în jurul taliei, tră gâ nd-o mai aproape, astfel încâ t să fie lipită de
partea lui.
Ea i-a zâ mbit, să rutâ ndu-l pe umă r. Îi plă cea asta la ea. Nu i-a fost frică să arate afecțiune și,
la naiba, îi plă cea afecțiunea ei! Chiar și să ruturile mici și dulci au fost destul de grozave!
„Am instalat camere peste tot în delicatesă și în parcare. Ț i-am spus că bunicii mei au niște
probleme?” a îndemnat ea, apoi a continuat câ nd el i-a dat un semn brusc din cap. „Ei bine,
câ nd am fost prima dată la secția de poliție, nu au fă cut nimic. Cel puțin, Jerk Jennings nu a
fă cut-o”, a mormă it ea. „Așa că m-am gâ ndit că , dacă avea nevoie de dovezi, atunci îi voi
aduce niște dovezi. Ș i voilà !” îşi întinse mâ na liberă peste montaj. „Am cumpă rat cinci
camere de la magazinul de calculatoare și le-am instalat în jurul parcă rii și al delicatesului,
dar am adă ugat un pic din propriile mele modifică ri software-ului lor. Așa că acum pot
obține de fapt mai multe vizualiză ri diferite de la fiecare cameră , plus”, s-a îndepă rtat de el
și a apă sat pe tastatură , a introdus o parolă complicată și toate cele patru monitoare au
prins viață .
"Ce naiba?" mâ râ i el, de îndată ce ochii i se concentrară pe un ecran. În colț era un bă rbat
într-un sedan negru, ridicâ nd binoclu și, dacă avea unghiurile corecte, bă rbatul se uita
direct la apartamentul lui Josephine.
„Câ nd a fost înregistrat asta?” întrebă el, preluâ nd controlul mouse-ului și mișcâ ndu-l, în
același timp, scoțâ nd telefonul din buzunar și formâ nd un numă r cu degetul mare.
„Este un flux live”, a ră spuns ea, cu vocea strâ nsă , câ nd și-a dat seama ce se întâ mplă . —
Omul ă la urmă rește apartamentul meu, nu-i așa?
— Da, se ră sti el, apoi se concentră pe derularea înregistră rii în timp ce vorbea în telefon.
„Lex, dă o farfurie pentru mine. Am venit la delicatesă și avem un tip... a pornit cu mașina și
Bart a mormă it o hotă râ re. A derulat în continuare banda, apoi a mă rit pe plă cuța de
înmatriculare a bă rbatului. „Cineva a urmă rit locul lui Jo. Poți rula acest numă r de plă cuță ?”
a întrebat el, apoi a vă rsat cifrele și literele fă ră să aștepte ca persoana de la celă lalt capă t al
conversației să ră spundă . Apoi a spus: „Da. O aduc înă untru.” O altă pauză și Bart a spus:
„Am avut o întâ rziere. Descurcă -te." O clipă mai tâ rziu, a deconectat apelul cu degetul mare,
în timp ce încă derula înapoi înregistrarea. „Vreau să aflu de câ t timp te urmă rește.”
„Dacă te dai înapoi”, comentă Jo cu dezinvoltură , dar simțea tensiunea radiind din ea și știa
că nu se simțea dezinvoltă în niciun fel. „Pot face asta mult mai repede decâ t tine.”
Ea îl îndepă rtă din drum și se așeză pe scaun. Degetele ei erau neclare în timp ce a tastat
unele comenzi pe un alt ecran. O clipă mai tâ rziu, monitorul a șuierat printre imagini, apoi
amâ ndoi au privit cum, mai întâ i sedanul lui Josephine a tras în parcarea deliciului, apoi
SUV-ul lui Bart, iar o clipă mai tâ rziu, bă rbatul cu binoclul a tras la bordură afară și doar s-a
așezat. Acolo. Înregistrarea îl ară ta că ridica din câ nd în câ nd binoclul pentru a privi
apartamentul. A dat mai multe telefoane. A mâ ncat o bomboane și a aruncat o cutie de suc
pe geamul sedanului să u.
„Se desfă șoară fă ră nicio altă mișcare a vehiculului pentru...” ea a fă cut o pauză și a tastat
altceva, apoi a dat din cap și a spus: „El a fost acolo tot timpul câ nd am fost... um... ei bine,
aici. Ș i a plecat cu mașina în urmă cu trei minute, ceea ce am vă zut.”
Bart a transmis acele informații persoanei de pe telefonul să u mobil și trebuie să fi ajuns la
un fel de concluzie pentru că a încheiat apelul și i-a pus o mâ nă pe umă rul ei. „Trebuie să
vorbesc cu tine și cu bunicii tă i. Poți să -i suni și să le rogi să închidă delicateserul?”
Ochii lui Josephine se mariră câ nd se întoarse să -l privească . „Închideți delicatesa? Ce vrei
să spui?"
„Vreau să spun că tu și bunicii tă i sunteți în pericol. Dacă îi vei suna”, a fă cut o pauză pentru
a-i înmâ na telefonul mobil, „și le vei spune că trebuie să închidă magazinul, atunci le pot
explica totul”. A dat din cap spre vederea magazinului înainte de a spune: „Se pare că ultimii
patroni de dimineață tocmai pleacă . Dacă îi suni chiar acum, pot...”
Bart nu a avut nicio șansă să -și termine fraza pentru că Josephine alerga spre o altă ușă din
apartament. Nu știa unde duce asta, dar mormă i un alt blestem și o urmă .

Josephine a alergat printre cutiile din zona de depozitare și a ieșit la delicateserul puternic
luminat. Ș tia că îi tresă rise pe amâ ndoi bunici, dar le ignoră întrebă rile și se gră bi spre ușa
din față . Din fericire, nu erau alți clienți aici în magazin în acest moment. Dar ea a ră sturnat
lacă tul și a privit în stradă . În acest moment, nu existau stră ini periculoși cu binoclu care se
uitau în delicatesa lor, așa că ea a ră suflat uşurată .
— Vino departe de ușa din față , Jo, strigă Bart, stâ nd lâ ngă bunicii ei în spatele magazinului,
în spatele tejghelei.
Jo oftă și se împinse, mergâ nd mai încet spre el. Acum pă rea speriată și supă rată , iar el a
înțeles.
"Ce se întâ mplă ?" a cerut ea.
El a clă tinat din cap și a smucit din cap. „Pe aici”, i-a spus el. Se aplecă și îi șopti la ureche.
„Ieși la camionul meu și intră . Nu spune nimic altceva.”
Josephine dă du din cap, apoi luă mâ na bunicii ei, punâ nd o mâ nă liniştitoare pe umă rul
bunicului ei. „Putem avea încredere în el”, șopti ea. "Să mergem."
Bunicul și bunica au fost uimiți și evident confuzi, dar au ieșit din delicatesă spre spate.
Bart și-a luat un moment să aprindă semnul „închis” și să stingă toate celelalte lumini. Apoi
a condus drumul spre parcarea din spate, ridicâ nd o mâ nă pentru a-i ține înapoi în timp ce
se uita în jur. Nimeni nu pă rea să -i aștepte, așa că s-a întors că tre toată lumea.
„Mergeți direct spre SUV-ul meu. Voi fi chiar în spatele tă u. Nu ezita, dar nici nu fugi.”
Toți au dat din cap și s-au urcat cu grijă în SUV-ul mare și ră u. Câ nd Bart a pă șit pe scaunul
șoferului, și-a pus ochelarii de soare și a pornit motorul. Încet, ieși înapoi din spațiul de
parcare. Chiar dacă nu putea să -i vadă ochii, știa că el se uita la toate, observâ nd detalii ale
cartierului de care ea nu era conștientă .
El era... ea nu înțelegea pe deplin cine era, dar Jo ar fi pariat pe bani că el era de fapt polițiști
sub acoperire. Da, asta avea mult mai mult sens. Ar explica hiperconștientizarea lui,
mușchii lui și fulgerul ei instantaneu de încredere în momentul în care îi spusese să -și
scoată bunicii din delicatesă .
"Cine eşti tu?" ea a intrebat. Dar în același moment, s-a transformat într-o parcare
subterană . Erau în afara limitelor orașului Elsa, dar nu departe de centrul orașului. Din
fericire, Elsa era suficient de mare pentru ca o persoană să se piardă în oraș, dar suficient
de mică încâ t să fie ușor de deplasat. Nu era nici pe departe de dimensiunea Harrisburg,
Lancaster, Philadelphia sau Pittsburgh.
Era doar un oraș prietenos, cu guler albastru, unde oamenii zâ mbeau și fă ceau cu mâ na
tuturor.
„Sunt cineva în care poți avea încredere”, a ră spuns el, oprind motorul.
Se întoarseră amâ ndoi, amintindu-și brusc de bunicul și de buni pe bancheta din spate.
Bunicul avea brațele încrucișate peste piept, dar avea un zâ mbet fericit la tră să turile sale de
vreme. Bună ... ară ta înmulțumită .
"Ce?" întrebă Josephine, deschizâ nd centura de siguranță .
Amâ ndoi au chicotit și au clă tinat din cap. „Nimic, dragă ”, a ră spuns bunicul ei. Au ieșit și ei
din vehicul și, nu pentru prima dată , Josephine s-a bucurat de câ t de stă ruitoare erau. Va
veni o zi în care vâ rsta le-ar încetini, dar asta nu ar fi astă zi.
Bunicul a venit, luâ nd mâ na bunicii și așezâ nd-o pe cot, la fel ca domnul de modă veche care
era. „Așadar, tinere. Ce-ar fi să ne ară ți ce dovezi a adunat FBI-ul despre această mizerie
care se întâ mplă în oră șelul nostru?
Josephine ră mase cu gura că scată , uluită la întrebarea nebunească a bunicului ei. Dar câ nd
ea întoarse capul să -i ceară scuze lui Bart, el doar dă du din cap. Bine, și-a dat seama că Bart
era în forțele de ordine, dar FBI-ul? Wow! A fost... cam fierbinte!
„Pe aici”, le-a spus el și a dat înapoi, deschizâ ndu-și brațul pentru a indica un lift. E doar
pentru a ară ta câ t de deranjată era Jo pentru că nici mă car nu observase liftul. Dar a pă șit
înă untru imediat ce s-a deschis, nu știa dacă ar trebui să se mute în spatele bunicilor sau...?
Decizia i-a fost luată câ nd Bart i-a aruncat un braț în jurul taliei și a tras-o de partea lui. „Voi
explica totul”, a promis el.
Ea s-a uitat la el, nu era sigură dacă era supă rată sau... mâ ngâ iată ? Da, se simțea... bine...
știind că el era agent sau persoană FBI sau... orice ar fi el. Fiecare angajat care a lucrat în
FBI a fost agent? Sau erau agenți speciali? Ce a fă cut un agent special? Poate că aveau doar
lenjerie specială care i-a reclasificat. Ea pufni la acea idee, coborâ nd privirea lui Bart pentru
a se uita în tră să turile ei.
„Îmi pare ră u!” ră spunse ea, dar a stricat scuzele încercâ nd să înă buşe un alt râ s, care s-a
transformat din nou într-un pufnit inelegant.
Singurul ră spuns al lui Bart a fost să ridice o sprâ nceană închisă la întrebare.
„Nu-ți face griji pentru ea”, a ră spuns buni, fluturâ nd ușor mâ na. „Ea râ de câ nd este
nervoasă . Ș i pentru că este nervoasă , încearcă să -și ascundă râ sul pentru că știe că nu este
întotdeauna potrivit. Dar apoi scoate acele sunete ciudate.”
„Bunico!” șuieră Josephine.
Emeline doar a ridicat ușor din umeri. "Da, este adevarat!"
— Da, dar nu trebuie să știe toate astea.
Bunicii strigă . „Dacă ai de gâ nd să -ți petreci tot restul vieții cu o persoană , cel mai bine este
ca el să cunoască mai întâ i cele mai rele pă rți din tine, dragă .”
Încă o dată , Josephinei a că zut falca și nu a putut decâ t să se uite la bunicul ei în timp ce
obrajii i se încingeau. „Nu suntem... Bart și eu nu suntem...”
„Suntem”, a replicat el.
Ea se întoarse, uitâ ndu-se la el cu gura că scată , dar nu avea idee ce să -i spună . Nici mă car
nu era sigură că a înțeles ce îi spunea!
Din fericire, ușile liftului s-au deschis în acel moment și el și-a lă sat brațul din jurul taliei ei
și a luat-o de mâ nă . — Pe aici, spuse el, dar s-a oprit, permițâ ndu-i bunicii și bunicii să iasă
primii.
Cei patru au ieșit într-o cameră mare în care alți câ țiva oameni erau ocupați cu lucrul. Dar
de îndată ce grupul și-a dat seama că stră ini se aflau în zonă , toți au înghețat, uitâ ndu-se în
sus peste computerele lor.
„Aceștia ei?” strigă un tip mare.
Alți doi bă rbați mari, cam de aceeași dimensiune cu Bart, dar mari în moduri diferite, au
ieșit toți din spate... lucruri... și au venit spre ei.
„Emeline, Marty”, le-a spus el bunicilor lui Jo, „acesta este agentul special responsabil
Maddox Turner”.
Tipul mare, cu ochi întunecați fascinanti, a întins o mâ nă , salutâ ndu-și pe ambii bunici cu
respect și un încuviințare politicoasă din cap.
Apoi se întoarse că tre Josephine, speculațiile sclipind în ochii lui. — Ș i tu trebuie să fii
Josephine Clairmont, spuse tipul mare, întorcâ ndu-se să se uite în jos la ea.
— Dă -i drumul, Maddox, mâ râ i Bart.
Agentul special l-a ignorat pe Bart și a continuat să se uite la ea. Între timp, Bart i-a
prezentat bunicilor ei pe ceilalți doi uriași. Josephine a încercat să se uite în jurul bă rbatului
numit Maddox, dar era pur și simplu prea mare. Ș i imobil!
Deodată , Maddox a fost împins din drum, iar ceilalți doi bă rbați stă teau în fața Josephinei.
Ei au zâ mbit și au luat-o de mâ nă . „Sunt Slater”, a spus bă rbatul mare, cu pă rul neclar. Bine,
pă rul lui nu era neclar. Era doar întunecat și creț și avea nevoie de o tunsoare.
"Ignora-l. Are nevoie de un bă rbierit, spuse celă lalt bă rbat, luâ ndu-i mâ na de pe Slater. „Eu
sunt Lex. Are nevoie de o injectare împotriva rabiei înainte de a putea fi întâ mpinat
corespunză tor.” Zâ mbetul i s-a lă rgit în timp ce a continuat: „Sunt foarte bine antrenat”.
Bart oftă și pă și în spatele lui Jo, înfă șurâ ndu-i un braț în jurul taliei ei și tră gâ nd-o de
pieptul lui. — Jos, bă ieți, ordonă el.
Nici unul dintre bă rbați nu pă rea să fie prea îngrijorat de tonul de avertizare. Au râ s și au
stat cu picioarele depă rtate, cu brațele încrucișate peste pieptul la fel de masiv. „Deci tu ești
femeia care l-a prins pe unul dintre bă ieții ră i pe bandă , nu?” comentă Lex, dâ nd din cap de
parcă ar fi admirat-o cumva.
Jo nu era sigură cum să ră spundă celorlalți bă rbați. Nici nu putea să -și dea seama ce se
întâ mplă . Așa că se lă să pe spate de Bart, acoperindu-i mâ na pe stomacul ei cu a ei. „Este o…
plă cere… să vă cunosc pe amâ ndoi.”
Slater oftă , aplecâ ndu-și capul și scuturâ nd puțin. — A pierdut-o pentru noi, omule, spuse
el, lovindu-l pe Lex pe umă r. „Bă trâ nul a ajuns primul la ea”.
"La naiba!" Lex a ră spuns, dar i-a fă cut cu ochiul lui Jo.
Ea râ se, clă tinâ nd din cap pentru că își dă dea seama că acești doi bă rbați flirtau cu ea doar
pentru a-l enerva pe Bart. Ș i a funcționat, bă nuia ea.
Maddox a fă cut din nou un pas înainte, dâ ndu-și ochii peste cap. "Comporta!" mâ râ i el. Apoi
a pufnit câ nd ambii bă rbați au râ s doar. „Am auzit că ești un guru al computerelor. Ai fă cut
ceva cu camerele tale care facilitează identificarea activită ților criminale în înregistră ri?”
Josephine se ră suci ca să poată ridica privirea la Bart, dar fața lui era complet neutră . Așa
că , în schimb, s-a întors și s-a uitat din nou la Maddox. „Este un sistem pe care l-am
dezvoltat cu ceva timp în urmă . Am introdus anumiți... uh... parametri, iar algoritmul meu
își dă seama de restul. Dacă știu ce că utați, atunci îmi pot programa sistemul pentru a-l gă si
în înregistră ri. Este doar o chestiune de a descifra ce pixeli trebuie să caute sistemul.”
— Este genial, izbucni Slater.
Pâ nă și Maddox și Lex dă deau din cap. „Poți demonstra?”
S-a retras, nesigură că ar fi vrut ca programul ei să fie încorporat în sistemele FBI. „Dacă aș
avea propriul meu computer, atunci da. Pot să demonstrez ceea ce am creat.”
Ochii lui Maddox stră luceau de aprobare. "Perfect. Vom pune pe cineva să vină acolo și să -ți
recupereze sistemul pentru tine.” A oftat și s-a întors. „Între timp, pot oferi cuiva o ceașcă
de cafea foarte proastă ?”
mormă i Lex. „Dacă am fi încă la Ashley, ar avea o cafea bună pentru noi.”
Slater dă du din cap. „Ș i probabil și o pră jitură cu cafea.”
Maddox s-a uitat la ambii bă rbați, dar Bart a râ s doar, luâ nd-o de mâ nă ca să o conducă la o
masă de lucru. „O să -i așez pe bunicii tă i într-o zonă de așteptare. Ma intorc imediat." I-a
să rutat vâ rful capului, apoi a plecat, ducâ ndu-le pe Emeline și pe Marty într-o zonă
confortabilă de relaxare, cu canapele moi și un televizor. Putea vedea totul prin jumă tă țile
de pereți limpezi și asta o liniștea că bunicii ei erau îngrijiți.
Dar apoi s-a întors că tre Bart și l-a întrebat: „Vrei să -mi spui ce se întâ mplă ?”
Bart se uită la Maddox care dă du din cap. Bart o luă de mâ nă și o trase înapoi în picioare.
„Iată la ce ne uită m”, a explicat el și a poziționat-o în fața unei tablă lungă , albă , unde mai
multe imagini erau înscrise sub tot. „Acest tip,” a început el, ară tâ nd spre un tip cu bă rbia
dublă și zgâ rietură urâ tă care acoperă lipsa maxilarului, „a fost etapa inițială a ceea ce
bă nuim că este o schemă de racket mai mare. Din câ te am reușit să -l facem să recunoască ,
el intră și „înmoaie” locuitorii și afacerile. El comite infracțiuni mă runte, nimic cu adevă rat
oribil, dar destul de deranjant, astfel încâ t rezidenții și proprietarii de afaceri încep să fie
atenți.”
— L-am vă zut pe tipul ă la, a scapat Josephine. „Nu de curâ nd, dar a venit de câ teva ori la
delicatesă vara trecută .”
"Exact. El ajunge să -i cunoască pe toată lumea și transmite informații șefului să u.”
"Cine e seful?"
Bart ară tă spre semnul întrebă rii din partea de sus a tablei albe. „Asta încercă m să ne dă m
seama. Pâ nă acum, nu avem nicio idee, dar începem să ne facem o idee despre oamenii care
lucrează pentru el.”
— L-am vă zut și pe tipul ă sta, spuse ea, ară tâ nd că tre un alt bă rbat.
"Unde?" întrebă Maddox, cu sprâ ncenele întunecate deasupra ochilor întunecați. Tipul din
imagine pă rea puțin sinistru, dar era și un fel de atmosferă de boy scout pentru bă rbat.
„Nu știu exact. Dar poate în unele dintre înregistră rile pe care le-am vă zut în ultimele două
zile.”
"Bun. Vom folosi orice înregistră ri aveți, dacă nu vă deranjează .”
Ea se întoarse să se uite în sus la bă rbat, dâ nd din cap. „Dacă va opri ceea ce se întâ mplă ,
atunci da. Poți avea orice am eu.”
„Mulțumesc”, a ră spuns el, aproape înclinâ ndu-se cu aprecierea lui.
Liftul a sunat, anunțâ nd că sosește o altă persoană .
— Asta e Ashley? întrebă Bart.
— Da, spuse lupul cel mare și ră u, cu tră să turile luminâ ndu-se în timp ce se întoarse pentru
a saluta o femeie minusculă care ieși din lifturi. Instantaneu, o trase în brațe pentru un
să rut. A fost doar un să rut ușor, dar Jo își dă dea seama că îmbră țișarea era mult mai mult
decâ t un simplu să rut. A fost o promisiune.
Dră guța femeie a scos o pungă de hâ rtie din poșeta de piele, întinzâ ndu-i-o. Ea i-a șoptit
ceva și el a zâ mbit, apoi a să rutat-o din nou. O clipă mai tâ rziu, femeia se uită în jurul
umerilor mari ai bă rbatului, o ză ri pe Josephine și zâ mbi.
"Buna ziua!" exclamă ea, venind spre Jo cu mâ na întinsă . „Tu trebuie să fii femeia lui Bart! E
grozav să te cunosc!”
Jo nu era sigură ce înseamnă asta, deoarece îl cunoștea pe Bart de... ei bine, doar de câ teva
zile. "Îmi pare ră u?"
„Eu sunt Ashley.” Scoase o pungă de hâ rtie din poșeta de piele și i-o întinse lui Bart. „Te rog
nu fi gelos”, a spus femeia minionă . „Voi înceta să -i mai fac prâ nzul acum că ești aici.”
Ochii lui Jo s-au mă rit, pentru că o sclipire de gelozie chiar a izbucnit în interiorul ei. Lui Jo
nu-i plă cea ca o altă femeie să -l hră nească pe Bart. Pur și simplu... a supă rat-o!
Ashley a continuat să -i zâ mbească lui Jo, fă ră să -și dea seama de mâ nia agitată din
interiorul ei. „Trebuie să mă întorc la muncă . V-ar deranja să le dați aceste genți lui Lex și
Slater? Probabil că nu au mâ ncat încă astă zi și cel mai probabil mor de foame.”
— O voi face, a asigurat-o Bart.
Dar femeia i-a scos imediat ceilalți doi saci maro din îndemâ na lui. "Nicio sansa!" șuieră ea,
îngustâ ndu-și ochii la expresia fals inocentă a lui Bart. „Ceilalți tipi nu vor vedea aceste
prâ nzuri dacă ți le dau!”
Bart chicoti, râ njind nepocă it. "Probabil ca nu. Depinde ce ne-ai fă cut.”
Ea oftă , clă tinâ nd din cap. „Am aruncat aseară un pui în oala de vas împreună cu puțin sos.
Așa că am fă cut sandvișuri cu pui la gră tar. Zahă r scă zut. Ș i o salată de fructe împreună cu
salată de cartofi.”
Bart a scos cele trei recipiente și Jo își dă du deja seama că saliva peste masă . „Salata de
cartofi dulci?” el a intrebat.
"Desigur!" ea a ră spuns. „Cartofii dulci au mai multe fibre și potasiu. Sunt alimente
excelente, să nă toase pentru inimă .”
A râ s, dar a dat din cap. „Mulțumesc, Ashley. Mă voi bucura.”
Jo se uită cu privirea la femeia minusculă și dră guță , cu furia arzâ nd în stomac ca o picurare
de acid.
Ashley a interpretat corect expresia lui Jo și și-a ridicat mâ inile. „Promit că nu am nici un fel
de design cu Bartholomew”, o asigură ea pe Josephine. „De fapt, am mâ inile pline pe ă la de
acolo”, a spus ea, ară tâ nd spre Maddox, care în prezent era la telefon spunâ nd ceva cuiva,
dar el trebuie să fi simțit ochii femeii lui asupra lui pentru că s-a întors și i-a fă cut cu
ochiul. .
Câ nd Jo se uită înapoi, Ashley roșea și ofta de parcă bă rbatul tocmai i-ar fi aruncat un să rut.
Era dulce, iar gelozia a dispă rut.
"Vedea?" i-a spus ea lui Jo. „Sunt îndră gostit!” Ea și-a ridicat mâ na, dezvă luind un inel
enorm de diamante. „Ne că să torim în curâ nd.”
— Ai stabilit încă o dată ? întrebă Bart, luâ nd o lingură de salată de cartofi, apoi întinzâ ndu-i
o altă lingură lui Jo pentru a gusta.
"Nu, nu încă ." S-a uitat prin ferestre și i-a observat pe bunicii lui Jo. „Cine este celă lalt
cuplu?” ea a intrebat.
„Aceia sunt bunicii mei. Sunt…?" se întoarse spre Bart, ridicâ nd sprâ ncenele.
„Jo are dovezi ale persoanei care lucrează la a doua fază a operațiunii. Ea și bunicii ei sunt
în pericol.”
"Bună tate!" Ashley icni, apoi apucă cele două pungi de hâ rtie cu mâ ncare pe care le
pregă tise pentru Lex și Slater. „Probabil că le este foame!” A început să se îndrepte spre
cameră , strigâ nd peste umă r: „Spune-le lui Slater și Lex că trebuie să -și ia prâ nzul pe
drumul înapoi aici.”
Apoi femeia a dispă rut în cameră , întinzâ ndu-le bunicului și bunicii câ te o pungă de
mâ ncare. Trio-ul a râ s și a vorbit câ teva minute în timp ce Jo privea, încă lzită de gestul
dulce. Nici mă car nu-i trecuse prin cap că bunicii ei ar putea să fie foame. Așa era câ t de
proastă era!
"Mai bine as…"
— Avem nevoie de expertiza ta, Jo, îl întrerupse Bart. „Vrei să stai și să ne ajuți?”
Ea ridică privirea spre Bart, apoi spre bunicii ei. Devorau cu bucurie mâ ncarea în timp ce
vorbeau cu femeia minunată . "Da. Voi face orice pentru a-mi ține bunicii în siguranță .”
„Mulțumesc”, a spus el.
O clipă mai tâ rziu, Lex și Slater au coborâ t din lift, amâ ndoi transportâ nd pă rți ale
sistemului ei de computer.
I-a luat mai puțin de două zeci de minute să conecteze totul, apoi și-a introdus parola și a
început să -și facă magia.

"Unde naiba esti tu?" a cerut Stanzo de îndată ce vă rul să u i-a ră spuns la telefonul mobil. Se
plimba înainte și înapoi prin biroul să u, furios pentru apelul pe care tocmai îl primise.
„Tocmai am terminat cu grupul cu care mi-ai cerut să discut. Plata lor ar trebui fă cută în
urmă toarele câ teva minute.”
„De ce naiba nu mi-ai ră spuns la apeluri?”
„Pentru că lucram”, a ră spuns Bono, acum supă rat. „Ș i știi că nu-mi place să fiu întrerupt
câ nd lucrez.”
Stanzo oftă , frecâ ndu-și fața. „Ieși din oraș!” mâ râ i el.
„De ce naiba aș face asta?”
„Pentru că sunt camere peste tot!”
„Ați spus că camerele poliției sunt sub controlul dumneavoastră . Ce s-a schimbat în
ultimele două zeci și patru de ore?”
"Erau!" mâ râ i el, frustrarea crescâ nd în timp ce vă rul lui idiot continua să pună întrebă ri
stupide. "Sunt! De aceea știu că …”
Chiar și așa cum a explicat, a vă zut un alt bă ieți ai să i scoțâ nd un proprietar de magazin din
clă direa bă rbatului și lovindu-l cu pumnul în stomac. Dacă se uita la asta, atunci era și
poliția. Ș i cine urmă rea poliția vedea și totul! Cineva pă trunsese în camerele poliției!
Camerele de luat vederi pe care anterior le-a pus în buclă pentru a evita ca oricine să vadă
cu adevă rat ce se întâ mplă în oraș!
O secundă mai tâ rziu, o mașină de poliție s-a oprit țipâ nd în fața clă dirii. Din fericire, tipul
lui și-a dat seama ce se întâ mplă și l-a lă sat pe proprietarul magazinului. Din pă cate, în acel
crucișă tor se aflau doi polițiști. Unul dintre ei s-a dus la proprietarul magazinului, se pare
că a apelat la o ambulanță . Dar celă lalt ofițer și-a urmă rit tipul.
Urmarirea a iesit in afara camerei, ceea ce insemna ca Stanzo habar nu avea ce se intampla.
Mormă ind mai multe insulte, a bă tut cu pumnul pe biroul lui impecabil, apoi a mormă it mai
multe blesteme câ nd și-a dat seama că nu numai că și-a rupt telefonul, dar probabil că și-a
rupt și mâ na, dacă pulsația intensă era vreun indiciu.
Bono a ascultat teroarea din vocea vă rului să u și și-a pierdut brusc mult respect pentru
bă rbat. Totuși, Stanzo avea instincte grozave. Privind în jur, se gâ ndi la ce spusese Stanzo
despre camere. Cumva, Stanzo pă trunsese în camerele poliției și plă tise câ țiva dintre
ofițerii de poliție care monitorizează stră zile prin acele camere. În ultimele câ teva
să ptă mâ ni, el și ceilalți din echipa vă rului să u se simțiseră invizibili din cauza manipulă rilor
lui Stanzo. Acum, totuși, dacă altcineva ar fi piratat fluxurile video piratate... nimeni nu era
în siguranță .
Întorcâ ndu-și mașina, a început să circule în direcția opusă . Nu conduceți repede, dar nici
prea încet. Doar suficient de repede încâ t să pară că ar că uta o nouă adresă . Acest ritm i-a
permis să -i citească pe ceilalți care mergeau pe trotuare. Femeia la care fusese desemnat să
aibă grijă nu se afla în delicatesă și nici nu pă rea că se afla cineva în apartamentul de la etaj.
La naiba, unde plecase? Plecase ea în scurta perioadă de timp în care el plecase să aibă grijă
de cuplul neplă titor? Atunci a observat semnul „închis” în fereastra deliciului.
Stanzo avea dreptate. Se întâ mpla ceva. Își pierduseră controlul și... asta nu era bine.
Luâ nd o decizie rapidă , se îndreptă spre stâ nga. Asta l-ar duce pe Route 30 și apoi ar putea
continua să conducă . El ieșea din oraș, apoi îl suna pe vă rul să u pentru a obține mai multe
informații.
Pă cat, se gâ ndi Bono în timp ce lua viteză . Acesta fusese un concert foarte profitabil. Poate
că a existat o modalitate prin care să -l contacteze pe șeful lui Stanzo și să -și ofere serviciile
într-o altă calitate.

Jason bă tu cu un stilou pe coapsa lui exterioară , aruncâ ndu-se cu privirea la bă rbatul care
stă tea în fața biroului să u. „Aceasta este o veste foarte proastă , Stanzo”, a ră spuns el în cele
din urmă . „Sunt foarte dezamă git de tine. Ai fă cut o treabă excelentă pâ nă acum în alte
orașe. Ce a fost diferit la acesta? De ce ai eșuat de data asta?”
Ochii să i de un albastru deschis, tulbură tor, erau duri în timp ce îl contempla pe bă rbat. A
fost un angajat atâ t de excelent în trecut. Fusese atâ t de bun, încâ t Jason îl promovase de
mai multe ori. Poate că acele promoții fuseseră prea devreme.
„Am fă cut totul la fel ca întotdeauna, domnule DeFila”, a ră spuns Stanzo. „În fiecare oraș, în
toate, am urmat același model. Bă ieții tă i au venit inițial și i-au înmuiat pe toată lumea.
Venisem cu echipa mea și începeau să organizeze colecții.”
Ochii albaștri înfricoșă tori se uitau înapoi la el, sprâ ncenele albe ridicâ ndu-se sub semnul
întrebă rii. — Ai plă tit poliția?
"Da!" ră spunse Stanzo vehement. „Am avut patru ofițeri în interior. Am spart chiar și
camerele de pe stradă de data aceasta și i-am plă tit pe ofițerii care priveau acele camere!
Am spart camerele de supraveghere, astfel încâ t niciuna dintre activită țile echipei mele să
nu fie surprinsă de camerele de filmat.” Stanzo clă tină din cap încurcat. „Au fost buni pâ nă
ieri!”
Pixul a continuat să bată . Jason știa că tă cerea lui îl facea nervos pe Stanzo, dar nu-i pă sa. Își
rezolva lucrurile în minte, încercâ nd să gă sească o soluție. „Am cheltuit prea mult timp și
bani cu Elsa. Nu renunț la oraș.” Se ridică , aruncâ nd pixul pe birou. „Întoarce-te și află ce ai
greșit.” Ș i-a întins mâ inile larg în timp ce se apleca în față . „Atunci remediați!”
Stanzo se ridică și el, dă du din cap nervos, apoi se întoarse și ieși din biroul lui Jason.
Jason îl privi pe bă rbat pâ nă câ nd ușa se închise în urma lui. Idiot! Jason se apropie de
fereastră , privind în jos la stră zile aglomerate din Philadelphia. Acesta nu era biroul lui
principal. Acesta a fost doar biroul în care s-a întâ lnit cu membrii echipei sale câ nd trebuia
să vorbească cu ei personal. Adevă ratul lui birou era ascuns într-un oră șel de lâ ngă munți.
Acolo și-a fă cut majoritatea afacerilor. Spă larea banilor era uneori o provocare, dar plă țile
care veneau de la afacerile orașelor aflate deja sub controlul lui trebuiau cură țate. Jason era
foarte mâ ndru să -și curețe banii. Nu s-a dus la alții și a pierdut zece la sută din partea de
sus, ca să nu mai vorbim de încă zece la sută care i-au fost furate de gunoi de colecție.
Luâ nd pixul, se gâ ndi la urmă torii pași. Evident, eforturile de colectare nu mergeau prea
bine. Ceea ce nu avea niciun sens. Plă țile pă reau să vină la timp și la nivelurile la care se
aștepta. Deci, ce se întâ mpla de fapt? Ș i de ce era Stanzo atâ t de speriat?
Poate că era timpul să vizitez din nou minunatul oraș Elsa. Avea să vadă singur ce se
întâ mplă și poate că era timpul să -și asume un rol mai personal.
Capitolul 7

„O să -i ajuți?” întrebă Emeline, încrucișâ ndu-și brațele peste piept în timp ce se uita cu
privirea prin ferestrele micii să li de așteptare. Câ nd s-a lă sat tă cerea, ea s-a întors să se uite
la Josephine, ridicâ nd din sprâ ncene în discuție.
"Ajuta-i?" întrebă Jo, aruncâ nd chipsurile înapoi în punga de folie și ștergâ ndu-și mâ inile pe
șervețel. „Cum i-aș ajuta?”
Cu toată sinceritatea, Jo știa că putea face ca toate că ută rile pe computer să meargă mai
repede. Abilită țile ei de programare, plus capacitatea ei de a pirata aproape orice bază de
date sau sistem, i-ar permite să ră spundă mai rapid la toate întrebă rile adresate. Nu doar
mai rapid, ci cu un nivel mai ridicat de certitudine.
„Ș tii că te mâ ncă rimi să intri acolo”, a ră spuns bunicul ei cu un chicotit blâ nd.
Avea dreptate, dar Jo se stră duia din greu să nu se amestece. În plus, dacă FBI-ul ar ști ce
poate face, câ t de rapidă era, ar putea, poate, să urmă rească celelalte sisteme în care ea,
poate, le-ar fi spart. Ea nu a schimbat niciodată nicio dată . Jo nu a vâ ndut niciodată
informațiile pe care le-a vă zut. Dar... ei bine, a existat o oarecare entuziasm la hacking. A
fost o chestie de concurență . Îi plă cea să gă sească modalită ți de a trece prin firewall-uri și
încuietori digitale. Totuși, dacă Bart ar fi fost agent al FBI, expertiza ei ar putea fi o
problemă .
Oftâ nd, se aplecă înainte, sprijinindu-și coatele de genunchi. „Bunico, bunicule, problema cu
care îmi ofer serviciile este că ... ei bine, s-ar putea să am probleme pentru unele dintre
lucrurile pe care le-am fă cut în trecut.”
„Ce fel de necaz?” întrebă o voce masculină .
Jo se ră suci înapoi, ră sucindu-se să se uite la bă rbatul care tocmai intrase pe o ușă laterală .
Maddox! O, dragă rai, șeful!
„Umm… ei bine…”
"Ce se întâ mplă ?"
Capul lui Jo se întoarse și se uită la Bart. Stă tea în cealaltă ușă , cu mâ inile întinse pe șolduri
și cu picioarele desfă cute.
"Nimic!" gâ fâ i ea. Ea fă cu un semn ușor că tre bunicii ei. „Ei doar vorbeau despre abilită țile
mele de calculator.”
Maddox se întoarse și se uită la Bart. „Se pare că , dacă ea își oferă ajutorul actualului
nostru”, a fă cut o pauză și s-a uitat la tipul de la computer care tastează frenetic la tastatură ,
„la dreptate, asistent de computer, atunci ar putea fi nevoie să -i investigă m trecutul.”
Bart fă cu un pas înainte, fiecare centimetru fiind acum ră zboinicul.
Jo se ridică , ridicâ nd o mâ nă pentru a-l opri pe Bart, dar ea și-a îndreptat atenția că tre
Maddox. „Nu am fă cut niciodată nimic ilegal!”
Atitudinea lui Maddox nu sa schimbat, dar ochii i s-au înmuiat. "Amenda. Ce-ai fă cut?"
Ea a ridicat ușor din umeri. „Doar că ... ei bine, mă provoc să vă d unde pot...” ridică ea un
umă r, „intru.” Ultimele două cuvinte au fost rostite ceva mai încet.
Maddox se uită lung la ea.
„Ai fă cut deja o verificare a antecedentelor ei!” se ră sti Bart. „Ș tii că ea nici mă car nu are
bilet de parcare!”
„De care știm!” a mâ râ it Maddox.
"NU!" interveni Jo. „Nu schimb niciodată informațiile. Jur!"
Emeline oftă și se ridică . A pă șit în fața lui Josephine și a bă tut un deget în Maddox. "E buna!
E mai bună decâ t tică losul care bate acolo. Ea nu a fă cut niciodată nimic ilegal. Vă pot
garanta că . Dar e rapidă și ascuțită . Uită -te doar la programul pe care l-a construit care i-a
permis să gă sească vinovatul pe înregistrarea video! Câ t timp ai fi pierdut tu și echipa ta
urmă rind ore în șir la fluxul video dacă ea nu și-ar fi aplicat magia... orice,” și-a mișcat
degetele în aer, dâ nd de înțeles că eforturile lui Jo au fost magice în loc de știință , „...la
videoclipul respectiv. ? Zile!” a afirmat ea hotă râ t. „Ore din timpul tă u și ore în care tică loșii
care terorizează stră zile ar fi ră nit pe altcineva!” Se apropie de Maddox. „Deci, ce zici dacă o
testezi și o lași să -ți arate ce poate face înainte să o judeci?” Ea aruncă o privire spre celă lalt
bă rbat. „S-a plictisit de prea mult timp la locul ei actual.” Se întoarse și îi zâ mbi lui
Josephine înainte de a se întoarce la Maddox. „Cunoștințele ei de calculator sunt foarte
rele!”
Maddox, spre meritul lui, nu a râ s de femeia în vâ rstă care scotea jargon. În schimb, el doar
și-a ridicat ochii și s-a uitat încă o dată la Jo. Ea se înroși, stâ njenită de apă rarea trecutului
de că tre bunica ei. Dar Jo nu s-a obosit să nege pretențiile bunicii ei. Ea chiar era atâ t de
bună .
„Fă ră negare?”
— Nici unul, ră spunse Jo, ridicâ nd bă rbia în aer. „Oamenii care au spart camerele poliției
folosesc un virus troian. În esență , unul dintre ofițeri a deschis un e-mail pe computerele
poliției care a deschis o ușă din spate. Acest lucru le permite să urmă rească fluxul prin ceea
ce se numește o aplicație genie, fă ră ca nimeni să știe că sunt acolo.”
"De unde ştiţi?"
Ea a zâ mbit ușor. „Pentru că sunt mai bine”, a ră spuns ea, afirmâ nd că este un fapt. „Ș i știu
cum să detectez astfel de viruși.”
"De unde ştiţi? Lucrezi un loc de muncă cu normă întreagă în Philly cu o companie de
software pentru computer. Câ nd aveți timp să vă lucrați la abilită țile de hacking?”
Ea și-a dat ochii peste cap. „Puhleeze! Sarcinile pe care mi le dă șeful meu să le fac abia dacă
ocupă deloc timp!” ea se ridică în picioare, aruncâ nd o privire la ambii bă rbați înainte de a-
și lă sa ochii pe podea.
"Spune-mi!" ordonă Maddox.
Slater și Lex trebuie să -și fi dat seama că ceva se întâ mplă , deoarece ambii bă rbați au pă șit
în cameră . Patru bă rbați uriași din camera mică au fă cut-o și mai claustrofobă .
"Ce se întâ mplă ?" întrebă Slater, sprijinindu-se un umă r de perete. Lex, Cel liniștit, în
mintea lui Jo, doar a aruncat o privire la toată lumea înainte de a-și lă sa ochii curioși și
întunecați să se uite în jos la Jo.
— Am putut simți tensiunea pâ nă la capă t în cealaltă cameră , explică Lex, aruncâ nd o
privire că tre fiecare persoană , că utâ nd ră spunsuri.
Bart chicoti brusc și ochii lui Maddox s-au îndreptat spre el. „Ce dracu este atâ t de
amuzant?”
Bart se mișcă astfel încâ t să poată privi în jos la tră să turile roșite ale lui Jo. „Tu ai creat
aplicația Genie, nu-i așa?”
Era surprinsă că el aflase atâ t de repede adevă rul, încâ t nu-și putea ascunde surprinderea.
Dar privirea nervoasă pe care a aruncat-o că tre Maddox nu a fă cut decâ t să confirme
suspiciunea lui Bart.
Jo ridică din umeri, încrucișâ ndu-și brațele peste piept. — S-ar putea, mormă i ea, apoi îşi
ridică ochii spre bunica ei. „Am avut nevoie de o pereche de pantofi pentru nunta aceea
vara trecută , îți amintești?” spuse ea, apoi fă cu o pauză numai câ nd bunica ei dă du din cap.
„Îmi cerusem deja șefului meu mai multă muncă . A spus că îmi va da mai mult, dar nu are
nimic momentan. Așa că m-am plictisit!”
Maddox ră mase cu gura că scată și clă tină din cap. „Vrei să -mi spui că ai creat o aplicație
pentru a-ți ascunde eforturile de a cumpă ra pantofi?”
A fost doar o ușoară ezitare înainte ca Jo să dea din nou din cap. „După cum am spus, m-am
plictisit și aveam nevoie de niște pantofi. Aplicația Genie mi-a permis să fac cumpă ră turi
online fă ră ca șeful meu să știe despre asta.” Se uită la Bart. „Compania pentru care lucrez
ne monitorizează computerele. Software-ul pe care l-au instalat pe computerele tuturor a
fost dezvoltat inițial pentru a verifica dacă angajații se uită la porno. Dar l-au extins.”
"Cu ajutorul tau?"
Ea chicoti, clă tinâ nd din cap. "Nu. Spionarea angajaților este oribil și generează neîncredere
din ambele pă rți.” Ea a oftat, împingâ ndu-și pă rul pe spate înainte de a continua: „Dar
acesta este unul dintre motivele pentru care am reușit să creez aplicația Genie. Pentru că nu
am ajutat la construirea sistemului original, nu aveau suficiente protecții la locul lor. Erau
caverne prin care puteam trece pentru a ascunde ceea ce fă ceam!”
Se uită din nou la Maddox. „Am lansat aplicația, gratuit, altora. Nu credeam că cineva îl va
folosi pentru a-și ascunde activită țile ilegale. Dar ar fi trebuit să știu că o vor face.”
„Îi poți opri să -l folosească ?”
Jo se uită lung la bă rbat, apoi zâ mbi. "Bineinteles ca pot. Nu crezi că aș construi ceva și nu
aș fi în stare să -l controlez, nu?
Pentru încă o clipă lungă , Maddox se uită la ea. Dar o clipă mai tâ rziu, el a chicotit. „Du-te la
acel computer și vezi ce poți face.” A ieșit din cameră și a strigat: „Tom, ești liber să te
întorci la Philly. Spune-le că le-am mulțumim pentru că ne-ai împrumutat serviciile tale.”
Tom ridică privirea, cu ochelarii groși alunecâ ndu-i pe nas. Purta ținuta obișnuită de birou,
o că mașă albă și o cravată închisă la culoare, dar blugii îi erau largi în jurul taliei și pă rea...
ei bine, ară ta ca un tocilar tipic de computer.
— Ești sigur, agent Hudson?
Maddox dă du din cap, fă câ ndu-și mâ na spre ieșire. „Da. Ai fă cut o treabă grozavă . Îi voi
trimite un mesaj șefului tă u prin care îi mulțumesc pentru că ne-a împrumutat expertiza.”
Tipul, de doar două zeci de ani, și-a luat geanta de pâ nză și a ieșit gră bit din zonă , fă ră să
mai întrebe. Pă rea de parcă ar fi neră bdă tor să revină la sistemele pe care le înțelegea mai
ușor.
Maddox se întoarse apoi că tre Josephine. „Bine, hai să vedem ce poți face!”
Jo s-a uitat lung la instalație, mușcâ ndu-și buza de jos într-un efort ridicol de a-și ascunde
neră bdarea. Câ nd ridică privirea la cei patru bă rbați, toți se uitau fix la ea de parcă ar fi
știut că se poate descurca.
La expresiile lor, încrederea ei a crescut și a dat din cap. — Corect, șopti ea, apoi trase
scaunul rulant. Cu grijă , se lă să jos pe scaun, apoi își lă să degetele să alunece peste
tastatură . Era una dintre acelea super-puternice, noi, pe care ea salivase cu aproximativ o
lună în urmă . Dar era prea scump pentru ea, așa că se mulțumise cu o tastatură diferită cu
câ teva niveluri mai jos față de aceasta.
Încercă să nu toarcă în timp ce atingea comenzile. Degetul ei alunecă peste bila, urmă rind
cele șase monitoare pentru a descoperi unde se afla cursorul în acest moment.
Apoi ochii ei s-au ridicat, aruncâ nd o privire peste tabla albă . „De ce informații aveți nevoie
imediat?” întrebă ea, uitâ ndu-se la Bart, apoi la Maddox, Lex și Slater.
„Trebuie să știm care membri ai forțelor de poliție sunt corupți. Suntem la curent cu cinci
ofițeri pâ nă acum care au activită ți suspecte. Dar trebuie să știm dacă mai sunt și alții. Orice
idee despre...” se opri câ nd degetele lui Jo au început să tasteze. Imediat, a blocat sunetele
din jurul ei, ochii ei trecâ nd de la tastatură la ecrane. Sistemele pe care le folosea FBI erau
dramatic diferite de cele cu care era obișnuită ea, dar erau destul de simplu de înțeles. Ceea
ce putea face cu ei era magia ei.
O oră mai tâ rziu, se lă să pe spate în scaun, cu un zâ mbet satisfă cut tră gâ ndu-i de gură .
"Ce este asta?" întrebă Maddox, uitâ ndu-se la fotografiile pe care tocmai le trimisese pe
toate telefoanele lor.
— Ai spus că ai gă sit deja cinci ofițeri despre care îi bă nuiești că sunt corupți. Ea dă du din
cap spre ecranul computerului. „Aceștia sunt patru ofițeri de poliție suplimentari care sunt
pe luați.” Fă cu cu mâ na unuia dintre monitoare, apoi și-a dat seama că bunicii ei nu se mai
aflau în sala mică de așteptare.
Lex a anticipat întrebarea ei și a spus: „I-am dus la un hotel la vreo cincizeci de mile
distanță acum aproximativ o oră . Vor pleca cu un zbor spre Florida mâ ine dimineață .”
Jo clipi, apoi zâ mbi la eficiența lor. „Florida ar trebui să fie suficient de departe de aici.”
Slater dă du din cap. „Vor fi în siguranță . Avem o casă de siguranță acolo unde se pot relaxa
lâ ngă piscină și să aibă câ teva zile libere.”
Ea oftă , ușurarea umflandu-se prin ea. "Multumesc pentru aceasta!" ţâ şni ea, fericirea şi
uşurarea trecâ nd prin ea.
Apoi s-a întors și și-a ară tat ecranul. „V-am trimis tuturor copii ale e-mailurilor pe care le-
am scos din conturile personale ale fiecă rei persoane. Îi arată că vorbesc despre banii pe
care tocmai i-au primit și despre cum îi vor cheltui.”
„Au vorbit despre asta pe conturile lor personale?” întrebă Lex, cu ochii îngustâ ndu-se pe
ecran.
„Nu conturile pe care le folosesc pentru comunică rile lor personale generale. Fiecare a creat
conturi simulate. Erau suficient de deștepți pentru a-și ține conversațiile departe de
sistemul de e-mail al poliției. Nici ei nu au trimis mesaje despre asta. Acesta este unul
dintre modurile prin care mulți oameni sunt prinși în zilele noastre. Ei nu realizează câ t de
ușor este să monitorizezi grupurile de text și de chat.” Ea oftă , clă tinâ nd din cap la prostia
unor criminali. „Ei cred că sunt prea multe mesaje text de verificat.”
Bart ridică o sprâ nceană întunecată . „Dar ai o cale?”
Ea a ridicat din umeri. „Am o cale. Din fericire, există doar aproximativ cincisprezece ofițeri
în forța de poliție Elsa. Mi-ar fi luat încă câ teva ore să -mi dau seama de tipii corupți dintr-o
forță mai mare. Folosind adrese IP în loc de nume, am gă sit celelalte e-mailuri. Am aplicat o
codare suplimentară programului meu pentru a detecta limbajul incomplet în e-mailuri
doar pentru a accelera lucrurile și voila.”
„Ești bun”, a ră spuns Maddox, dâ nd din cap în timp ce citea mesajele.
Lex a mormă it și Jo a înțeles asta ca însemnâ nd că a fost de acord. „Totuși nu o să -i aducem,
nu?”
Bart își încrucișă brațele peste piept. „Cred că ar trebui să -i lă să m acolo. Acum că știm pe
cine să monitoriză m, ar trebui să fie mai ușor să le gestionă m.”
Slater dă du din cap de acord. „Încă trebuie să gă sim persoana care mituiește ofițerii”.
„Ar trebui să revin la fluxurile video, nu?” întrebă Jo, degetele ei deja îndreptâ ndu-se spre
tastatură .
— Jo, îl întrerupse Bart, ridicâ ndu-și degetele de pe tastatură . "Ai nevoie de somn."
Dormi? S-a uitat în jur, speriată să vadă că în afara ferestrelor era întuneric. "Câ t este
ceasul?" întrebă ea, uitâ ndu-se la ora situată în colțul de jos al unui monitor. „E după miezul
nopții!” gâ fâ i ea.
— Exact, a ră spuns Bart, tră gâ nd-o de pe scaun. — O să te duc într-un loc sigur, o asigură el.
„O să dormi și apoi te poți întoarce mâ ine și te poți juca din nou cu jucă riile tale. Bine?"
A spus asta cu o voce tachinatoare, de parca i-ar fi promis o acadea. Dar ea a râ s împreună
cu ceilalți trei bă rbați, permițâ ndu-i lui Bart să o conducă departe de computer. „Îmi place
foarte mult sistemul tă u”, i-a spus ea lui Maddox. — Promiți că mă pot întoarce mâ ine?
Bart își dă du ochii peste cap, ridicâ ndu-și geanta de tote pe umă r. „Vii cu mine. Îți aduc
niște cină și apoi vom dormi puțin.”
Ș i-a ținut respirația, gâ ndindu-se să se culce cu Bart. Sau... să nu te culci cu el. Doamne,
tocmai azi fusese mai devreme câ nd fă cuseră dragoste? Pă rea cu zile în urmă . În mod
normal, corpului ei nu-i pă sa dacă există posibilitatea de a face sex. Dar chiar acum, ea
tâ njea mâ inile lui pe pielea ei goală . Voia să -i simtă pieptul dur pe corpul ei. Voia să simtă
fiecare centimetru al bă rbatului împotriva ei. Ș i ea a vrut să experimenteze acea bucurie
care bate pulsul câ nd trupurile lor și-au gă sit o eliberare frumoasă .
Da, îl dorea pe Bart. Îl dorea pe tot!
"Cum te simti?" întrebă el de îndată ce au pă șit într-o cameră de hotel. A închis ușa și s-a
uitat la ea.
Ochii lui Josephine au fă cut o mă turare rapidă a camerei, apoi s-au întors și s-au uitat direct
la el. „Cum mă simt?” întrebă ea, aproape râ zâ nd de întrebare.

Bart simțea acum tensiunea. "Da. Ești obosit?" el a intrebat.

Josephine și-a înclinat ușor capul. "Obosit? Nu." aruncă o privire la momentul respectiv pe
telefonul ei mobil, buzele curgâ ndu-se ușor într-un zâ mbet. — Presupun că ar trebui să fiu
obosit. Ochii ei s-au ridicat din nou și el a vă zut că ldura în acele adâ ncimi albastre. "Nu
sunt."
Ea fă cu un pas înainte, sprijinindu-și mâ inile pe pieptul lui. „Împă rțim o cameră de hotel?”
El a mormă it. "Da." Își puse mâ inile pe talia ei, simțind energia vibrâ nd prin ea. Era ca un fir
sub tensiune acum! „Este o problemă ?”
Buzele ei s-au curbat ușor. „Mă simt... în viață , Bart!” şopti ea, înclinâ ndu-şi capul pe spate
ca să poată ridica privirea la el. "Mulțumesc pentru azi."
"Ce am facut?"
„Ai crezut în mine. M-ai ridicat. Ai crezut instantaneu că , orice aș fi putut face în trecut a
fost în regulă și nu criminal.”
— Ești o persoană bună , Jo, ră spunse el, cu vocea ră gușită pentru că ea îl atingea. Mâ inile ei
alunecau în sus și în jos peste pieptul lui și se simțea al naibii de bine!
— Da, dar unii oameni ar fi putut considera că talentele mele sunt mai puțin delicioase.
A scuturat din cap. „Ați aflat pe cine trebuia să evită m în departamentul de poliție mai
repede decâ t orice alt analist tehnologic cu care am lucrat vreodată .”
„Mă bucur că am putut ajuta.” Ea se uită la el, cu speranța arzâ nd în ochii ei. „Va vrea șeful
tă u să te ajut din nou mâ ine?”
„Nu vă d de ce nu.”
Ea zâ mbi, ridicâ ndu-se pe degetele de la picioare. „Este incitant. M-am simțit mai viu astă zi
decâ t m-am simțit de mult timp.”
A să rutat-o atunci. A început încet, dar în timp ce mâ inile ei se mișcau din nou peste pieptul
lui, degetele ei iluminâ ndu-i corpul în foc, el nu se mai putea abține. O urmă rise toată ziua și
știa că era genială . Dar acum, simțindu-i energia după ziua de azi, el a vrut să ... nu știa ce
vrea să facă în afară de a face dragoste cu ea.
Ridicâ nd-o, Bart a dus-o pe pat și a întins-o, apoi s-a ridicat și încet, cu atingeri deliberate și
mâ ngâ ieri fă ră milă , i-a dezbră cat toate hainele. Bucă tă cu bucată , el a dezvă luit întreaga
femeie de sub straturi. Câ nd ea a fost complet goală , el a apucat un picior și l-a să rutat mai
sus, bucurâ ndu-se de gâ fâ iturile ei blâ nde de surpriză . După fiecare să rut, s-a mutat mai sus
pâ nă câ nd a ajuns aproape de obiectivul să u. Degetele lui Jo s-au încurcat în pă rul lui, în
timp ce el îi întinse picioarele mai larg. Apoi a să rutat-o, chiar acolo în miezul ei și a respirat
parfumul ei feminin. Alunecâ ndu-și degetul în că ldura ei, își dă du seama câ t de fierbinte și
umedă era pentru el. Învâ rtindu-și acel deget în timp ce gura lui sugea acea nob, el a atras
toată plă cerea ei pâ nă la acel punct, simțindu-i șoldurile legă nindu-se și mișcâ ndu-se.
Degetele ei îl tră geau acum de pă r, dar el nu s-a lă sat. El nu și-a oprit mâ ngâ ierile intime
pâ nă câ nd ea a țipat eliberarea, degetele ei nu mai tră gâ nd, ci ținâ ndu-l pe loc.
Câ nd ea a oftat, cu corpul ei pră bușindu-se pe spate de pat, el s-a ridicat și și-a dezbră cat
hainele în timp ce se uita la ea. Era complet relaxată acum, cu un zâ mbet frumos pe
tră să turile ei minunate. Da, aceasta era femeia lui, se gâ ndi el în timp ce apuca un
prezervativ și cobora peste ea.
„Mulțumesc”, șopti ea, înfă șurâ ndu-și brațele și picioarele în jurul lui în timp ce el se mișca
împotriva ei.
„Cu siguranță nu am terminat”, a ră spuns el, apoi a prins un sfarc cu gura, fă ră a-i avertiza
intenția lui și a savurat gâ fâ itul de surpriză . A fost al naibii de receptivă ! Îi plă cea asta la ea.
Apoi ea a fă cut ceva la care nu se aștepta. Împingâ ndu-se pe spatele lui, Jo se mișcă astfel
încâ t ea să fie deasupra lui, că lare pe șoldurile lui. „Femeie, am fost...” se opri el, incapabil să
vorbească pentru că ea își înfă șurase mâ na în jurul ciorului lui. Cu mișcă ri blâ nde și lente,
ea îl mâ ngâ ia, ochii lor uitâ ndu-se unul la altul și el nu putea ascunde plă cerea intensă pe
care o simțea în timp ce mâ inile ei îl înnebuneau.
Probabil că a vă zut intenția în ochii lui, pentru că a zâ mbit, i-a prins prezervativul încă în
mâ nă , apoi l-a rupt și l-a rostogolit peste tija lui.
„Crezi că ești la conducere?” întrebă el, punâ ndu-și mâ inile pe șoldurile ei, pregă tit să le
ră stoarne pozițiile astfel încâ t să fie din nou deasupra. Dar ea doar zâ mbi și se mișcă
împotriva lui. În acel moment, nu se mai putea mișca, abia mai putea respira! Apoi s-a lă sat
pe el, luâ nd fiecare centimetru din erecția lui în teaca ei strâ nsă !
Urmă o scurtă pauză în timp ce amâ ndoi savură u momentul, apoi ea începu să se miște.
Încet la început, dar cu o vigoare din ce în ce mai mare pe mă sură ce amâ ndoi urcau din ce
în ce mai sus, intensitatea încă lzindu-se. Ş oldurile ei s-au mişcat şi s-au mişcat, dar el îşi
dă du seama că era aproape. Cu degetul mare, s-a întins în jos și a ajutat-o, frecâ ndu-l cu
fiecare lovitură a corpului ei de axul lui. Câ teva clipe mai tâ rziu, el a simțit corpul ei
încordâ ndu-se, apoi tremurâ nd și ea și-a dat capul pe spate în timp ce îl că lă rea în timp ce
punctul culminant ei s-a spulberat peste ea.
A așteptat, strâ ngâ ndu-și controlul pâ nă câ nd nu se mai putea abține. Ea s-a simțit prea
bine și propriul lui orgasm l-a lovit cu forța unui val mare. Valurile s-au pră bușit peste el în
timp ce el pulsa cu cel mai intens punct culminant. Crezuse că dimineața asta e bună ? Ar fi
râ s, dacă ar fi putut să -și tragă sufletul.
Jo s-a pră bușit, drapâ ndu-se peste pieptul lui și el și-a înfă șurat brațele în jurul ei, savurâ nd
consecințele celui mai incredibil sex din viața lui!
„Trebuie să te că să torești cu mine”, gemu el.
A simțit-o că se înțepenește și chiar și el a fost puțin șocat de cuvintele lui. Cu toate acestea,
tă cerea după acea comandă nu era de bun augur.
Apoi și-a ridicat capul, împingâ ndu-și pă rul din ochi în timp ce se uita la el. "Ma casatoresc
cu tine?"
Ș i-a aruncat acele cuvinte în minte. Se simțeau bine. Absolut, complet corect! "Da.
Că să torește-te cu mine, Josephine Clairmont. Te vreau în viața mea pentru totdeauna.
Vreau să știu că ești cu mine, indiferent de ce ni s-ar întâ mpla.”
Zâ mbetul ei întâ rzia să apară , dar câ teva clipe mai tâ rziu, râ dea și îi să ruta pieptul.
"Este un DA?" a întrebat el, schimbâ ndu-le pozițiile astfel încâ t el să fie în frunte acum.
Ea a râ s, apoi a dat din cap. "Da." O scurtă clipă mai tâ rziu, ea s-a trezit. — Dar ne
cunoaștem doar de câ teva zile, Bart. Este nebun?”
El a dat din cap. „Da. Destul de nebun.” Mâ na lui s-a netezit peste umă rul și brațul ei, apoi și-
a lă sat degetele să se împletească cu ale ei. „Dar se simte și bine, nu-i așa?”
A existat doar o ușoară ezitare înainte ca ea să dea din cap. — Da, șopti Jo. „Se simte foarte
bine.”
El a chicotit, încâ ntat că ea se simțea la fel. Așa că a ridicat-o în brațe și a dus-o la baie.
Acolo, i-a spă lat corpul foarte bine înainte de a o ridica și de a o trage în țeapă cu tija de
peretele bă ii. În cele din urmă , Bart a fost al naibii de impresionat de cantitatea de apă caldă
disponibilă la acea oră a nopții!
Capitolul 8

"Încetează !" mâ râ i Lex.

Bart s-a uitat la prietenul și colegul să u de serviciu, neștiind ce îi cerea bă rbatul să nu mai
facă .
Slater trecu, trâ ntâ nd un dosar gros pe masa care era folosită în prezent drept birou. „Vrea
să nu mai râ njiți, mă garule”, a explicat el și a mers spre „birou”. Deoarece acest spațiu era
doar un sediu temporar, special pentru această anchetă , au adus doar mese pliante pentru
birouri.
Treceau prin pagini de date în că utarea discrepanțelor. Bart îi aruncă apoi o privire lui
Slater, clă tinâ nd din cap. „Nu pot face asta.” Apoi se uită la Jo, care avea o pereche de că ști
acoperindu-i urechile în timp ce trecea prin... ceva. Habar nu avea ce face ea, dar era destul
de sigur că le va ajuta.
Aseară , Maddox primise permisiunea de urgență pentru a o aduce pe Jo ca angajat
temporar. Îi sunase chiar și pe actualul ei angajator și îi fă cuse un concediu. A fost încâ ntată
câ nd au intrat în sediu mai devreme azi.
Bunicii ei erau într-un avion, îndreptâ ndu-se spre Florida. Probabil că aterizaseră deja.
Siguranța lor i-a permis Joi ușurarea mentală care i-a permis să se concentreze pe deplin
asupra investigației.

În urmă toarele cinci zile, Josephine a lucrat cu Slater și Lex pentru a instala mai multe
camere. Maddox a râ s pur și simplu câ nd Bart a cerut ca el să o însoțească pe Josephine să
monteze camerele spunâ nd: „Nu ne vom vedea pâ nă a doua zi”, și a plecat.
Așa că Jo, Lex și Slater au condus prin oraș, instalâ nd camere care au fost amplificate cu
noua programare a lui Jo. Câ nd s-au întors în fiecare după -amiază , Jo a lucrat la analiza
celor mai noi imagini care le-au venit.
A fost uimitor câ te imagini au surprins cu cinci bă rbați diferiți care se plimbau prin
secțiunea de afaceri a oră șelului mic. Din pă cate, ei nu au primit nicio imagine ca aceea în
prima zi câ nd ea a surprins o persoană care deranjează un proprietar de afaceri local.
În dimineața celei de-a șasea zile a lui Jo lucrâ nd cu echipa, toți stă teau în jurul mesei
pliante pe care o numeau neoficial o masă din sala de conferințe, cu un platou de brioșe
încă calde în mijloc. Maddox mâ ncase deja trei, în timp ce Slater și Lex își pocneau mâ na
pentru încă unul. Mâ na lui Bart se sprijinea pe spă tarul scaunului lui Jo, dar ea știa de ce
sunt capabile mâ inile lui și erau mult mai talentate decâ t ale unui hoț de brioșe.
Lex se lă să pe spă tarul scaunului, tră gâ nd partea superioară a unei brioșe cu afine în timp
ce contempla cele mai recente imagini de pe tabla albă . „Cred că ar trebui să -i tragem pe
toți pentru a fi interogați.”
Slater a dus ambalajul de hâ rtie pe brioșa lui și a aruncat-o în coșul de gunoi. „Dacă îi
tragem înă untru, ei pleacă și s-ar putea să -l alerteze pe șef. Apoi îl pierdem pe capul. El este
întotdeauna tipul pe care vrem să -l prindem.”
Bart clă tină din cap. „Cred că ar trebui să -i tragem pe acești tipi, unul câ te unul, fiecare
dintre ei să vadă că ceilalți patru sunt în custodie. Facem o plimbare a criminalului cu
fiecare dintre ei, asigurâ ndu-ne că fiecare îl vede pe celă lalt vorbind.”
Maddox dă du din cap. „Toți aveți dreptate. Cred că dacă le-am ară ta fiecă ruia dintre ei că
celă lalt ar putea vorbi, am putea obține mai multe informații de la întregul grup.”
Bart oftă , clă tinâ nd din cap. „Da, dar pur și simplu se vor învinovă ți unul pe celă lalt. Dacă nu
avem detalii, dacă nu știm cine conduce efectiv colectarea banilor, atunci nu avem nimic.”
Se ridică și se îndreptă spre tabla albă . „Ș tim că acești patru hă rțuiesc proprietarii de
afaceri și aproximativ cincisprezece rezidenți proeminenți, ca să nu mai vorbim de
mulțimea de alți rezidenți despre care știm că se confruntă cu hă rțuirea, dar care nu s-au
prezentat încă ”. El ară tă spre întrebarea marcată cu cap gol deasupra lor. „Dar nu știm cine
este această persoană .”
Maddox și-a frecat puntea nasului, fiind de acord cu toți. "Ai dreptate. Avem un nou
manager. Dar nu știm dacă el este câ inele de top din acest imperiu racket sau dacă doar
conduce noua etapă a activită ților de hă rțuire.”
Jo și-a ridicat mâ na, nesigură dacă i se va permite să vorbească sau dacă era aici doar
pentru sfaturi tehnice.
Maddox dă du din cap spre ea. — Nu trebuie să ridici mâ na, Jo. Acum faci parte din echipa
noastră . Doar vorbește.”
Ea a înroșit la comentariul lui, simțind o stră lucire caldă câ nd a fost inclusă . „Este dră guț
din partea ta să spui. Totuși, eu încă ...”
El ridică o mâ nă , oprindu-i urmă toarele cuvinte. „Vom discuta altă dată despre statutul tă u
de angajare. În acest moment, faci parte din echipa noastră . La ce te gandesti?"
Ș i-a sprijinit mâ inile pe genunchi, încercâ nd să -și formuleze gâ ndurile într-un fel de mesaj
coeziv. „Ei bine, mă gâ ndeam că , chiar nu știi întreaga problemă , nu?”
„Ș tim ce a fost raportat poliției.”
Ea a dat din cap, respirâ nd adâ nc. "Dreapta. Dar, așa cum ai spus despre alți câ țiva
rezidenți, bunicii mei nu au raportat nimic la poliție pâ nă câ nd am sosit eu.” S-a uitat la
fiecare bă rbat, observâ nd că toți o priveau cu respect. „Aveți dreptate, că , cel mai probabil,
există câ țiva alți proprietari de afaceri și rezidenți care au fost victime ale acestui grup
criminal și nu au raportat nimic, nimic, poliției?” Ea și-a încheiat comentariul ca o întrebare
în loc de o declarație, apoi și-a dat seama ce face și a decis să fie la fel de asertivă ca și în
cealaltă slujbă . Ridicâ ndu-se, se îndreptă spre tabla albă . „Am descoperit cinci bă rbați care
fac colecții. Nu am vă zut nicio altă dovadă a altora care să vâ rșească aceste... uh...” nu era
sigură cum să numească tacticile de intimidare, „crime. Dar dacă ai aduce un grup de
rezidenți și i-ai intervieva?
„Ce ne-ar oferi asta?” întrebă Lex, nu într-un mod negativ. Era mai curios unde se duce ea
cu comentariul ei. „Suntem cu toții de acord că crimele sunt subraportate. Asta nu este o
problemă totuși. Încercă m să oprim problema.”
Se uită la fiecare dintre bă rbați, înclinâ nd ușor capul în timp ce continua. „Pâ nă acum,
bă ieți, v-ați concentrat pe încercarea de a gă si fă ptașii urmă rindu-le mișcă rile prin camere.”
„Ai o idee mai bună ?” întrebă Slater.
„Dacă gă sești toate victimele?” Maddox a început să spună ceva, dar ea și-a ridicat mâ na,
oprindu-l. „Bă nuiesc că ar putea exista un tipar pe care îl lipsim.” Se întoarse și se uită la
tablă . „Aveți detalii despre fă ptuitori, descrierile lor și istoriile lor trecute.” Se întoarse de la
tablă și se uită la cei patru bă rbați, ară tâ nd cu degetul spre liderul misterios al echipei de
hă rțuitori. „Îmi amintesc că am vă zut acest spectacol misterios și”, a râ s ea câ nd toți cei
patru bă rbați și-au dat ochii peste cap de enervat. "Ș tiu!" râ se ea, ridicâ ndu-și mâ inile, cu
palmele întinse pentru a opri obiecțiile lor. „Emisiunile de televiziune criminale nu sunt la
fel cu viața reală . Dacă nimic altceva nu m-a învă țat asta, să ptă mâ na trecută a dovedit asta.”
Ea a zâ mbit la tră să turile lor adorabil morocă noase. „Ascultă -mă , bine?” întrebă ea, apoi
continuă fă ră acordul lor. „Această emisiune, nu-mi amintesc cum se numește, dar tipul ă sta
era fratele unei persoane de aplicare a legii. Fratele mai mic era matematician. Ceea ce a
explicat în primul episod a fost că , atunci câ nd privești un stropitor de gazon care
dispersează apa într-o zonă ierboasă , nimeni nu poate prezice unde ar putea că dea o
pică tură de apă singulară . Dar odată ce suntem capabili să adună m date despre locul unde
au că zut multe dintre pică turile de apă , putem calcula de unde provin pică turile.”
Ochii celor patru bă rbați s-au ascuțit și ea a luat curaj din expresiile lor intenționate. Ea a
desenat o imagine a unui stropitor cu pică turi care curg în cerc. — Vezi, dacă poți să -mi
spui câ ți oameni au fost... ea fă cu o pauză , fă ră cuvinte.
„Presă rat?” Slater se oferi și ceilalți trei chicotiră .
Jo a zâ mbit, dâ nd din cap. „Da, în lipsa unui cuvâ nt mai bun, dacă îmi poți spune câ ți oameni
au fost... stropiți... pot lucra la un algoritm care calculează originea probabilă a stropilor. Cu
alte cuvinte, dacă știu destule despre ce s-a întâ mplat, poate vă pot oferi o înțelegere mai
bună despre unde începe echipa de bandiți. Acest lucru ne poate oferi informații
suplimentare despre unde și de ce este aleasă fiecare victimă și cine conduce alegerea.”
„Cum naiba ai putea să faci asta?” întrebă Maddox.
Neră bdă toare acum că nimeni nu-i spusese că ideea este ridicolă , continuă ea. „Ei bine,
gâ ndiți-vă la orice fel de sistem de dispersie. Ca și compania poștală , toate camioanele
pornesc dintr-un singur loc.” Ea a tras mai multe linii. „Fiecare camion pornește de la locul
de unde ridică corespondența.” Se întoarse pentru a se asigura că ascultau. „Apoi,
camioanele pleacă și livrează corespondența.” Ea a tras mai multe linii. „Există un calcul al
modului în care este produsă eficiența atunci câ nd sunt fă cute programele de livrare. De
exemplu, nu ai avea ca un șofer de camion să plece de aici”, a fă cut un X la un moment dat
pe tablă , „apoi livrează ceva aici”, a pus un semn pe alt loc, „apoi întoarce-te aici” ea și-a
fă cut un nou semn mai aproape de primul, „și așa mai departe”. Se întoarse și se uită la
bă rbați. „Livrați în orice mod care reduce la minimum consumul de combustibil și timpul
personalului. Este doar o logică de bază .”
Maddox se ridică de unde se sprijinise pe masă . „Deci spui, dacă aducem destui rezidenți și
proprietari de afaceri, le obținem informațiile, le poți pune datele într-unul dintre
programele tale și ne poți spune de unde vin și pleacă bă rbații?”
Ea și-a ridicat ușor umerii. „Potențial”, a clarificat ea. „Nu doar atâ t, dar dacă aduci mai
mulți rezidenți și proprietari de afaceri pentru conversații, vei afla mai multe despre modul
în care lucrează acești bă tă uși. Nu-i vrei doar pe acești bă rbați”, a spus ea, ară tâ nd marcajul
spre fețele bă rbaților despre care îi cunoșteau deja. — Îl vrei pe tipul ă sta, spuse ea,
ară tâ nd spre semnele de întrebare. „Este conducerea pe care o urmă rești.”
„Are o idee al naibii de bună ”, a comentat Slater în tă cerea care a urmat.
— La naiba, râ se Lex, lovindu-l pe Bart pe spate. "Ai probleme!"
Bart nu pă rea îngrijorat. De fapt, câ nd Jo s-a uitat la el, a pă rut... mâ ndru! Inima i s-a umflat
de dragoste pentru bă rbat! Ea petrecuse ultimele șase nopți în brațele lui și el nu mai
pomenise de că să torie. Poate că nu mai voia că să torie. Ș i asta a durut-o undeva în adâ ncuri,
dar ea a îndepă rtat durerea. Dacă nu altceva, el îi dă duse o privire în această lume. Acum, Jo
știa că își dorea entuziasmul de a gă si bă ieți ră i. Jo l-a vrut și el. Își dorea fiorul de a veni
acasă la Bart în fiecare seară , de a fi cu el și de a-l cunoaște și de a îmbă trâ ni cu el.
Dar el îi ară tase ce voia să facă cu viața ei. Gata cu joburile plictisitoare de programare a
computerelor. Asta a fost. Aceasta a fost viața ei. Nu, era chemarea ei! Era bună la asta! Îi
plă cea să dezvolte coduri care îi ajuta pe acești bă rbați să -i gă sească pe cei ră i.

Bart a vrut să se ridice și să o tragă în brațe. Era al naibii de mâ ndru de ea. Tot ce spunea ea
era absolut corect. A fost un mod cu totul nou de a rezolva problema și s-ar putea să
funcționeze cu adevă rat!
„În plus, dacă aducem oameni care au fost victimizați, atunci le putem ară ta rezidenților că
cineva ne ascultă . Cu câ t sunt mai mulți oameni care simt că există speranță , cu atâ t mai
mult își vor da seama că nu sunt singuri. Ș i asta le oferă puterea psihologică de a riposta. Să
nu-ți mai fie frică .”
"Exact!" Jo a respirat, zâ mbindu-le cu aprobarea tuturor.
Bart a trebuit să se abțină să nu o tragă în brațe și să o să rute. La naiba, voia s-o arunce
peste umă r și s-o ducă în cel mai apropiat dulap ca să poată face dragoste cu ea, să -i arate
câ t de mâ ndru era de ea. Ea s-a potrivit în echipa lor mai bine decâ t ar fi putut anticipa el!
A iubit-o!
În plus, de îndată ce puteau să -l prindă pe acest ultim tip, avea să -și ia puțin timp liber și să -
l convingă pe Jo să zboare cu el în Las Vegas. Abia aștepta să se că să torească cu ea. Desigur,
ea acceptase să se că să torească cu el și apoi nu spusese nimic mai mult despre asta. Nu
trebuiau femeile să înceapă să planifice nunți de îndată ce s-au logodit? Nu ar trebui să aibă
deja o duzină de reviste de mireasă ? Nu ar trebui să le ră sfoiască și să facă notițe?
Nu era sigur, dar asta începuse să facă Ashley de îndată ce acceptase să se că să torească cu
Maddox.
Jo nu avea de gâ nd să se ră zgâ ndească , nu-i așa?
O naiba nu! El a privit cum ea vorbea cu Maddox despre ceva, deși nu era sigur ce, pentru că
mintea lui era prea preocupată să se întrebe cum ar fi putut-o duce imediat într-un avion
spre Las Vegas. Acum că ideea îi era în minte, nu se putea abține să fantezeze despre o
nuntă rapidă în care să -și pună inelul pe degetul ei.
Oh la naiba! De ce nu se gâ ndise la un inel? Unde naiba i-a plecat mintea?
"La naiba!" mormă i el, apoi îşi dă du seama că ceilalţi se uitau acum la el. „Nimic”, a ră spuns
el, clă tinâ nd din cap în timp ce se apleca în față , prefă câ ndu-se că ascultă orice discutau
ceilalți, câ nd, în realitate, tot ce voia să facă era să iasă și să gă sească un inel. Un inel de
logodnă era un semnal destul de puternic pentru alți bă rbați, se gâ ndi el. Dar numai pâ nă
câ nd va putea pune o verighă pe degetul ei.

În urmă toarele câ teva zile, FBI a trimis o nouă echipă de agenți care aveau să conducă
interviurile locale, permițâ ndu-i lui Slater, Lex, Maddox și Bart să -și mențină rolurile sub
acoperire. Declarațiile au întâ rziat să apară inițial, dar odată ce vestea a început să ajungă la
ceilalți rezidenți, fluxul de rapoarte digitale a început să crească . A devenit atâ t de ocupat
încâ t noii agenți au fost copleșiți. Jo scana transcrierile tuturor declarațiilor, semnala
cuvinte cheie prin noul ei program și veni cu diverse unghiuri și idei. Cei patru agenți au
luat acele idei și s-au uitat în fiecare dintre ele. Pâ nă acum, au venit cu spații libere, dar ea
se apropia. Jo a fost bun! La naiba de bine! Ea le dă duse lui Slater și Lex două locații de
verificat și au venit cu o gră madă de gunoi din acele locații pe care apoi le-a folosit pentru a
identifica alte posibile sedii pentru sediul lor racket.
De fiecare dată , se apropiau din ce în ce mai mult, dar tot nimic.
În cele din urmă , într-o vineri după -amiază , Maddox a chemat pe toată lumea în sala de
conferințe. Erau vreo două zeci de oameni, agenți precum și analiști, care lucrează acum la
caz. Toți erau epuizați și arși.
„Aș dori să vă mulțumesc tuturor pentru munca necruță toare pe care ați fă cut-o în ultimele
câ teva să ptă mâ ni. Ș tiu că suntem cu toții frustrați. Ne continuă m să ne apropiem, dar încă
nu gă sim persoana care conduce activitatea criminală .” Oftă , frecâ ndu-și ceafa. „De aceea
vreau ca toată lumea să meargă acasă în acest weekend. Vedeți-vă copiii și soții. Toată
lumea să doarmă și să se întoarcă aici luni dimineața. Vom privi totul dintr-o perspectivă
nouă . Bine?"
Se auzi un geamă t comun de apreciere în timp ce toată lumea s-a ridicat și a ieșit încet din
sala de conferințe.
Bart se apropie de Jo, care încă tasta pe computerul ei. Sub ochi erau cearcă ne și avea vreo
patru pixuri care îi țineau pă rul întunecat.
— Jo, strigă el.
Ea nu l-a auzit. „Josephine!” spuse el, ceva mai tare de data asta.
Ea ridică privirea, clipind la el. Cel mai probabil, ochii ei au fost încețoșați din cauza
focaliză rii pe cele șase monitoare în ultimele paisprezece ore, cu prea puțin somn.
"Ce s-a întâ mplat?" întrebă ea, observâ nd deodată că camera era liniștită acum.
„Ne întoarcem la mine”, i-a spus el.
"Locul tau?" întrebă ea, lă sâ ndu-se pe spă tarul scaunului. A scâ rțâ it ușor, dar ea nu se mișcă
să se ridice.
"Da. Ne luă m un weekend liber.”
Jo că scu gura că scată și se uită la Bart. „De ce am face asta? Suntem atâ t de aproape! Ș tiu că
nu am aflat încă locația sediului lor. Dar știu că este acolo.” Ea ară tă spre computerul ei.
„Pot doar…”
„Nu”, a ră spuns el, întrerupâ nd orice era pe cale să spună . „Nu mai faci nimic în urmă toarele
patruzeci și opt de ore. Mai mult, dacă am ceva de spus în asta.”
Ea se uită la el, cuvintele lui evident că nu calculau în creierul ei. „Dar nu ne putem opri!”
„Nu ne oprim”, a ră spuns el, luâ ndu-i mâ inile și tră gâ nd-o de pe scaun. „Facem o pauză .
Vom lua o pauză lungă , atâ t de necesară .” Îi luă geanta de tote, punâ ndu-i-o peste umă r în
timp ce îi punea un braț în jurul taliei. „O să -ți fac niște fetucine Alfredo și poate niște
pră jituri cu ciocolată .”
"Ciocolată ?" şopti ea cu evlavie. „A trecut ceva vreme de câ nd nu am bă ut ciocolată .”
El dă du din cap, apă sâ nd butonul liftului. Au fost ultimii care au plecat și el a stins luminile,
introducâ nd codul în sistemul de securitate. „O să te las să roști fulgii de ciocolată în timp ce
coac. Sună bine?”
Ea râ se, sprijinindu-și capul de umă rul lui. „Mi-ar plă cea foarte mult asta. Dar pot să aud
tonul favorizant din vocea ta. De ce?"
„Pentru că ești prea obosit pentru tonul meu obișnuit”, a explicat el, tră gâ nd-o de o parte, în
timp ce așteptau ca liftul să se deschidă .
Ea că scă , dâ nd din cap, unul dintre pixuri alunecâ ndu-i în pă r atunci câ nd capul ei s-a periat
de umă rul lui.
„Pot să beau bere? Chiar mi-ar plă cea o bere!”
Bart se uită în jos la ea, surprins. „Nu vin?”
Ea a ridicat din umeri. „Pot să fac vin dacă preferi vin.”
Ochii ei se închideau și Bart bă nuia că avea vreo zece minute înainte ca ea să adoarmă
adâ nc. „Îți place berea mai mult decâ t vinul?”
— Da, oftă ea. "Imi place berea. Este bine."
Poate zece minute era prea optimist, se gâ ndi el râ zâ nd mental. Aproape că mergea în somn
chiar acum.
Nu cumpă ră inele în seara asta, își dă du seama. Dar asta a fost în regulă . Au fost două ore cu
mașina de aici pâ nă la Philadelphia. Bă nuia că Josephine nu-și dă dea seama că se îndreptau
spre casa lui și nu spre camera de hotel pe care o împă rțiseră în ultimele să ptă mâ ni. Ș i-ar
da seama de asta câ nd se va trezi în brațele lui mâ ine dimineață . Apoi ar putea face
dragoste cu ea în propriul lui pat. I-ar fi cerut-o din nou în că să torie. Ea spunea da și apoi
mergeau la cumpă ră turi după inele imediat după ce el îi fă cea clă tite pentru micul dejun.
De îndată ce ușile liftului s-au deschis, Bart și-a dat seama că planurile lui pentru weekend
erau împușcate în iad.
"Bine bine bine!" un bă rbat de complexitate medie a câ ntat în timp ce coborî din lift,
îndreptâ ndu-le cu un pistol cu nasul că lcat. „Am gă sit în sfâ rșit sursa tuturor problemelor
mele!”
Bart o simți instantaneu pe Jo că se înțepenește și capul ei i-a că zut de pe umă r. Întoarcâ nd-
o în spate, el a încercat să o împingă la spate. Dar Jo încerca să -i facă același lucru. Nebunul
încerca să -l protejeze!
"Cine dracu esti tu?" întrebă Bart.
„Numele meu nu este important”, a ră spuns bă rbatul, ară tâ nd înmulțumit în timp ce se
mișca în picioare, fă ră să îndepă rteze niciodată pistolul. „Sunt aici ca să -mi spui ce dovezi a
gă sit această femeie blestemată și apoi o să vă ucid pe amâ ndoi.”
„Este o idee interesantă ”, a ră spuns Bart lin, ridicâ nd-o literalmente pe Jo și așezâ nd-o la
spatele lui. „Totuși nu ai idee cu cine ai de-a face.”
Ochii lui s-au îndreptat spre Jo și Bart și-a mișcat corpul pentru a o proteja mai bine.
„Aceea este Josephine Clairmont. Iar tu,” pistolul s-a deplasat mai sus, țintâ nd direct spre
inima lui, „ești agentul special Bartholomew Hudson”. Tră să turile lui Bart trebuie să -i fi
ară tat surprinderea pentru că expresia îngâ mfată a bă rbatului s-a transformat în râ s de-a
dreptul. "Ce? V-ați gâ ndit cu toții că sunteți singurii oameni care ar putea angaja un
specialist în informatică ?” A râ s din nou, sunetul un pic maniacal. „Sunt un ban pe duzină ”.
Pistolul lui se mișcă mai sus, ară tâ nd peste umă rul lui Bart că tre Jo. — Femeia ta, totuși,
este puțin mai bună decâ t tocilarul obișnuit, nu-i așa?
mâ râ i Bart. „Lasă -o afară din asta. Ea este civilă .”
Bă rbatul cu pistolul și-a dat ochii peste cap. — Nu cred că se va întâ mpla asta, spuse el,
fluturâ nd pistolul spre sala de conferințe. "Intră acolo!' se ră sti el, fă ră să mai râ dă . „Am
nevoie să fiți liniștiți amâ ndoi în timp ce cercetez informațiile de aici.”
Bart a continuat să se miște, încercâ nd în continuare să -l țină pe Jo în spatele lui, în timp ce
evalua situația, evaluâ ndu-și opțiunile de a-l doborî pe bă rbat. — Ș tii că te afli într-o unitate
FBI securizată , corect?
El a pufnit. „Taci sau te omor chiar acum. Am nevoie de voi amâ ndoi aici doar pentru
parole. Altfel, v-aș fi ucis deja pe amâ ndoi!”
Le-a ordonat să se așeze pe unul dintre scaunele pliante metalice care fuseseră aduse în
sala de conferințe. „Încă tușează -l pe scaun!”
„Nu se va întâ mpla”, a anunțat Bart, deși știa că nu va avea de ales. Tipul a avut dreptate să -l
pună pe Jo să -l încă tușeze mai întâ i pe scaun. Evident, Bart era cea mai mare amenințare.
Bă rbatul îşi coborî pistolul, ţintind genunchiul lui Bart, apoi se uită la Josephine.
„Încă tușează -l pe scaun, sau îi pun un glonț în genunchi!”
Bart simți degetele lui Jo alunecâ nd în buzunarul de piele atașat la spatele curelei, unde își
ținea că tușele. O clipă mai tâ rziu, ză ngă nitul metalului împotriva metalului a tă iat prin
tensiune.
„Îmi pare ră u”, șopti ea.
„Nu-i nimic, dragă ”, a ră spuns el, uitâ ndu-se în continuare la bă rbat.
„Aruncă -mi cheia!” porunci tipul cu pistolul.
Josephine se dă du înapoi, îi aruncă cheia, apoi îşi puse mâ na pe umă rul lui Bart.
"Excelent!" a zâ mbit el, punâ nd în buzunar cheile că tușelor. I-a mai aruncat un set de
că tuşe. „Pune-le pe astea și stai pe scaunul ă la!”
Josephine a prins rapid manșetele, și-a tras mâ inile la spate și le-a atașat înainte de a se
așeza rapid pe scaun.
Fundul a zâ mbit, dâ nd din cap cu aprobarea. „Acum stai bine aici, în timp ce cercetez zona.
Mă întorc pentru parole într-un moment.”
Bă rbatul s-a îndepă rtat, ieșind în zona principală în care erau stivuite toate declarațiile
victimelor, apoi s-a uitat la tabla albă cu toate informațiile care fuseseră confirmate.
Informațiile prezentate pe acea tablă trebuie să fie al naibii de exacte, pentru că nenorocitul
a tras în ea. Bă rbatul și-a urlat furia, apoi a mai fă cut patru gă uri în tabla albă . Fă cu o pauză
pentru a se uita la Jo și Bart, apoi bă gă pistolul în talia pantalonilor și începu să ră sfoiască
toate declarațiile.
— Jo, șopti Bart.
„Spune-mi că ai un plan să ne scoți de aici”, îi șopti ea înapoi, niciunul dintre ei nu
îndră znește să -și ia ochii de la bă rbatul care stă tea acum la biroul ei în timp ce citea
rapoartele.
"Am un plan. Ia-mă de mâ nă și îți voi preda o cheie.”
„Ai o cheie?” întrebă ea, încercâ nd să nu-și miște prea mult buzele. Nu voia ca tipul să -și dea
seama că vorbesc.
— Doar o secundă , spuse el, apoi pufă i o clipă , apoi se auzi un mic chic. Amâ ndoi au
încremenit, amâ ndoi privindu-l pe bă rbatul cu pistolul. Din fericire, era prea absorbit în a
citi declarațiile, așa că nu auzise clacul că tușelor desfă câ ndu-se. „Sunt liber”, a spus el. „Nu
mă voi mișca, decâ t să -ți dau cheia asta. Fii atent și nu te mișca prea repede.”
Ea dă du ușor din cap, apoi simți degetele lui puternice apă sâ nd ceva rece în mâ inile ei.
Bă rbatul și-a ridicat ochii, uitâ ndu-se o clipă la ei, evident suspicios, dar Jo și Bart pur și
simplu s-au uitat la el. Pentru că doar jumă tate din perete era de sticlă , el nu le-a vă zut
mâ inile, ci doar jumă tatea superioară a corpului lor.
De îndată ce tipul s-a uitat din nou în jos, Jo s-a clă tinat pâ nă câ nd a reușit să introducă
cheia în lacă t. Nu a fost greu din moment ce nu strâ nsese că tușele pâ nă la capă t. „Sunt
liberă ”, șopti ea.
"Nu vă mișcați. Nu pâ nă câ nd îți spun eu, bine?”
Ea a râ s ușor, sunetul ieșind puțin isteric. „Promit că nu sunt un erou. Spune-mi doar câ nd
să mă îndepă rtez și sunt plat pe acest etaj.”
— Excelent plan, mâ râ i el.

"Ce?" se ră sti Slater ca ră spuns la telefonul să u. Era obosit și iritat. Tot ce voia să facă era să
doarmă în urmă toarele două zeci și patru de ore, apoi poate să se îmbată . Ceea ce nu voia să
facă a fost să -și ră spundă la telefon și să -l pună pe Maddox să -i spună să caute încă o
legă tură nenorocită între nenorociții care terorizaseră cartierele din Elsa, Pennsylvania.
Nici nu a vrut să audă numele ă sta pâ nă câ nd s-a întors cu mașina luni dimineața. Așa că
cine se afla la celă lalt capă t al acestui telefon trebuia să se gră bească și să vorbească , sau
avea de gâ nd să închidă telefonul blestemat!
„Îmi pare ră u, dar încercam să ajung la agentul DeBrasio? Am sunat la numă rul greșit?”
Lui Slater îi plă cea sunetul vocii feminine, dar, deși nu crezuse niciodată că va spune asta,
era de fapt prea obosit pentru a face ceva cu vocea blâ ndă de femeie cu sunetul dulce și
sudic al acesteia.
„Da. Acesta este agentul DeBrasio. Cu ce vă pot ajuta?" întrebă el, strâ ngâ nd din dinți și
jurâ nd că o să -și arunce telefonul într-un sertar odată ce acest apel se va termina.
„Ea este Kali Olinzer. Sunt viceprimarul din Minnow, Pennsylvania. Sunt sigur că nu ai auzit
niciodată de asta, dar numele tă u l-am primit de la un prieten al unui prieten. Acest prieten
a spus că poți avea încredere în tine.”
Vocea feminină ar putea suna ca ceai dulce și leagă ne de verandă , dar cuvintele erau
complet de afaceri. O voce atâ t de dră guță și dulce ar trebui să -i șoptească nimic dulci la
ureche în timp ce îi lingea șampanie de pe stomacul ei.
Acum de unde naiba a venit imaginea aceea? Slater era chiar mai epuizat decâ t își dă duse
seama dacă își crea fantezii sexuale doar dintr-o voce.
"Da. Ce pot…” se opri el, ceva declanșâ ndu-i în minte. — Ai spus că ești din Minnow,
Pennsylvania? întrebă el, brusc în alertă maximă . Minnow era unul dintre celelalte orașe
care se aflau pe radarul lor. Trecuse prin același proces pe care îl tră ia Elsa în prezent. Erau
programați să se îndrepte acolo lâ ngă câ țiva dintre liderii orașului.
"Da. Ș tii de oraș?” ea a intrebat.
Vocea ei... la naiba, era atâ t de blâ ndă , iar lui îi plă cea absolut accentul melodiant!
Concentrează -te, se mustră mental Slater. "Da. Am auzit de Minnow. Cu ce vă pot ajuta?"
Urmă o altă pauză lungă și el și-a imaginat o femeie blondă dră guță mușcâ nd o buză
inferioară plină . Gene lungi și tocuri roșii, fustă strâ nsă din piele neagră și o că mașă de
șifon, decoltată , cu una dintre acele lucruri suple din dantelă dedesubt. Fă ră sutien.
Da, era obosit.
„Am câ teva informații de care ai putea avea nevoie. Este... ei bine, am un videoclip. Ai timp
să mă întâ lnești undeva?”
Ei bine, la naiba! „Uite weekendul lui liber”, se gâ ndi el. Cu toate acestea, dacă această
femeie ar avea unele informații, le-ar putea ajuta să treacă acest caz. Erau din ce în ce mai
aproape de a afla cine era în vâ rful piramidei, erau mult mai aproape acum că Josephine s-a
ală turat echipei, dar au tot ratat vinovații campaniei de teroare în ceea ce pă reau momente!
Aproape devenise ca un joc de lovire a câ rtiței!
„Pot să te întâ lnesc”, a ră spuns el, gâ ndindu-se la drumul de la Philly la Minnow. „Pot fi în
Minnow în aproximativ trei ore. Va asta...?”
"Sunt aici."
"Aici?" întrebă el, incapabil să ascundă surpriza din voce. "Unde e aici?"
„Sunt în Elsa în acest moment. Am auzit zvonuri despre investigația ta în Elsa, Pennsylvania
și... ei bine, alte surse... că FBI-ul... poate, poate... investiga și...” Ea oftă și el și-a imaginat-o
frecâ ndu-și fruntea exact în timp ce se îndrepta spre pod. a nasului lui.
„Uite, doamnă , dacă ești aici în Elsa, de ce nu vii la Hilltop Inn? Sunt în camera patru sau
trei.”
O altă pauză lungă și el a zâ mbit, întrebâ ndu-se dacă ea era curbată sau subțire. Înalt sau
scund. Probabil înalt, se gâ ndi el. Da, îi plă ceau femeile înalte! Ș i blondele! Nu se gâ ndise
niciodată la o doamnă cu accent sudic, dar n-ar fi aruncat-o din pat pentru că a mâ ncat
biscuiți!
A chicotit la gluma lui, crezâ nd că într-adevă r trecuse de capă tul adâ nc al epuiză rii.
— Vrei să vin în camera ta de hotel? întrebă ea, acum o muşcă tură ascuţită a tonului ei. Dar
vocalele ei s-au lungit și tâ râ it, ceea ce i-a cam plă cut! „Ș i tu râ zi de idee? Ești un fel de
tâ mpit?”
„Nu”, a dat repede înapoi, frecâ ndu-și fruntea și încercâ nd cu curaj să gă sească puțină
ră bdare. „Uite, doamnă ... nu-mi amintesc numele, dar îmi cer scuze dacă epuizarea mea
pare nepoliticosă sau disprețuitoare.” Wow, aproape că suna sincer! „Am lucrat la acest caz
în ultimele câ teva să ptă mâ ni și...” se opri, știind că nu putea să -i spună nimic mai mult. „Ai
dreptate”, a închis el ochii în timp ce se resemna să se retragă din nou. Atâ t de planurile lui.
Dorm și o sticlă de whisky ar fi plă cut, dar poate că nu fusese un bă iat bun în ultima vreme
și karma îi lua plă cerile. „Ce-ar fi dacă ne întâ lnim în holul hotelului, să zicem…”
„Pot fi acolo în cinci minute.” Ș i apoi a încheiat apelul, fă ră să obosească să aștepte ca el să
ră spundă .
Slater își trase telefonul de la ureche, uitâ ndu-se la dispozitiv. Din pă cate, ochii lui nu aveau
raze laser care să poată trage prin liniile telefonice și... și să facă orice fă ceau razele laser
femeilor nepoliticoase.
Nu conta câ t de înaltă ar fi această femeie, a fă cut o pauză pentru că și-a dat seama că încă
nu-i știe numele! La naiba! Chiar pierdea dacă era pe cale să întâ lnească un stră in și nici
mă car nu prinsese numele ei!
Oftâ nd, se ridică și își trecu o mâ nă prin pă r. Era încă o mizerie. A fost atâ t de supă rat în
dimineața asta? Câ nd a fost ultima dată câ nd s-a tuns?
Slater nu-și amintea, dar și-a promis că se va tă ia imediat ce se va trezi în acest weekend.
Putea să treacă la frizerie chiar înainte de a se opri la magazinul de vinuri și bă uturi
spirtoase pentru a lua acea sticlă de whisky.
Îndesâ ndu-și arma înapoi pe centură , și-a prins jacheta înainte de a ieși din nou din cameră .
A format numă rul lui Lex în timp ce apă sa butonul liftului.
„Nu sunt în viață . Pleacă de aici."
Slater a râ s. "Ș tiu, știu!" i-a ră spuns prietenului să u. „Vă anunt doar că cineva tocmai a
sunat, cineva din Minnow. Ea spune că este viceprimar și are câ teva informații.”
„Ea este adevă rată ?” mâ râ i el. „Pentru că am o întâ lnire fierbinte mâ ine seară și chiar nu am
timp să am de-a face cu un idiot care vrea doar să se apropie de o anchetă .”
Slater a fost de acord. „Spune că mi-a luat numele și numă rul de la un prieten al unui
prieten.”
"Ce prieten?" întrebă Lex, evident mai ascuțit decâ t Slater la această oră a nopții.
"Nu știu." A pă șit în lift. „Nu am primit detalii, dar doar vă spun că mă îndrept spre holul
hotelului. Voi auzi ce are de spus și mă voi verifica mai tâ rziu. Mă îndoiesc că are ceva ce
merită auzit, dar o voi asculta doar pentru a fi în siguranță .”
Urmă o tă cere și Slater știa la ce se gâ ndea Lex. „Nu, nu trebuie să cobori. Doar spre
informare."
"Ră spuns bun. Sună -mă câ nd scapi de ea.”
Slater nu s-a obosit să ră spundă . Pur și simplu a încheiat apelul și a ieșit din lift. Privind în
jur, a vă zut o femeie scundă care pă și în holul hotelului. Era dră guță într-un fel de bile
dinam pâ nă la pereți. Fă ră fustă de piele neagră . Purta o fustă plictisitoare. Nu este înalt, cu
picioare sau blond. Era mică , cu pă rul negru și creț. Par scurt. Îi plă cea pă rul lung la o
femeie. Îi plă cea să tragă de pă rul unei femei și să o simtă tremurâ nd în timp ce o să ruta pe
gâ t. Buclele întunecate ale acestei femei... i-au încadrat fața, dar... la naiba! Aceasta nu putea
fi femeia de la telefon! Imposibil! Femeia de la telefon avea o voce înaltă . Această femeie
avea doar cinci picioare și doi inci înă lțime. Cinci patru din cauza tocuri de pisoi pe care le
purta. Tocurile erau împerecheate cu o fustă neagră care i-a coborâ t sub genunchi și o bluză
albă . Întreaga ținută ar trebui să pară elegantă și potrivită , dar din anumite motive, ținuta
pă rea... obraznic.
„Viceprimar, fundul meu!” mâ râ i el pe sub ră suflare. Slater era mai obosit decâ t își dă duse
seama câ nd credea că o femeie dră guță , dar iritante, în ținută de bibliotecară , este
„obraznică ”.
Destul de sigur, ea se uită înapoi la Slater, iar el ră mase acolo, provocâ nd-o să vină .
A îndră znit!
Grozav! Acum avea să fie hă rțuit de o femeie care, cel mai probabil, prefera să dea
bă rbaților cu piciorul în mingi decâ t o simplă strâ ngere de mâ nă . Sfâ rșitul perfect pentru
câ teva să ptă mâ ni de investigație frustrantă . Ș i aceasta era femeia care îl ținea de patul lui și
de o sticlă de whisky?
„Sunteți agent DeBrasio?”
„Da”, a ră spuns el, scoțâ ndu-și acredită rile și ară tâ ndu-i-le. În mod normal, își ră sturna
insigna și acredită rile unei persoane, ei le aruncau o privire și dă du din cap, mulțumiți. Nu
acest dinam mic! Nu, ea a luat de fapt portofelul și s-a uitat la insignă , a examinat poza, a
ridicat privirea la el cu o privire bă nuitoare, apoi a coborâ t înapoi la insignă . La naiba, ea a
examinat chiar și holograma. Deștept, dar enervant!
În cele din urmă , după o examinare ciudat de lungă , ea dă du brusc din cap și îi întinse
portofelul înapoi.
"Amenda. Cred că ești agentul DeBrasio. Se uită în jur, șoptind acum. „Unde putem merge să
vorbim și să nu fim auziți? Prefer să nu fiu vă zut nici cu tine.”
Slater se uită în jos la femeie, întrebâ ndu-se de ce o crezuse dră guță . Ea nu era. Bă nuia că
această femeie avea să -i fie o durere majoră în fund!
„De ce nu mergem acolo?” spuse el, ară tâ nd spre o zonă de relaxare. Erau alții în jur, dar
pă rea relativ izolat.
S-a uitat în zonă , apoi a clă tinat din cap. "Nu. Trebuie să fiu departe de ferestre. De fapt, a
aruncat o privire spre partea opusă a holului. "Acolo!" spuse ea, ară tâ nd spre un hol
întunecat. Ea nu s-a obosit să aștepte acordul lui. Femeia enervantă se îndepă rta deja de
Slater.
Se uită lung la ea, apoi își dă du seama că o privea pe fund și clă tină din cap. „Apucă -te,
omule!” mâ râ i el pe sub ră suflare. El l-a urmă rit, dar i-a trimis un mesaj lui Lex spunâ ndu-i
că va avea doar câ teva minute. Slater știa că Lex nu se va întoarce la somn pâ nă câ nd Slater
nu va mai avea nevoie de rezervă .
Pe hol, o gă si pe femeie uitâ ndu-se la el pentru că îndră znește să fie atâ t de încet. Slater nu
sa mișcat niciodată repede decâ t dacă avea nevoie. Ș i în acest caz, nu a fă cut-o.
— Vrei să -mi spui numele tă u?
A crezut că scotea un sunet nepoliticos, dar și-a tă iat mâ na prin aer. — Nu trebuie să -mi știi
numele, agent DeBrasio, se ră sti ea neră bdă toare și și-a deschis geanta uriașă din piele. Se
uita prin el și chestia era atâ t de uriașă , încâ t aproape și-a bă gat tot capul în geantă înainte
de a scoate ceva.
"Aici. Este pentru dumneavoastră . Are imagini și nume ale persoanelor care hă rțuiesc
locuitorii din Minnow. Am verificat și am verificat din nou informațiile.” Ea aruncă o privire
spre capă tul holului. „Apropo, nu ar trebui să am aceste informații. Deci, dacă întreabă
cineva, nu știi de unde ai luat-o, înțelegere?”
Slater a luat plicul și a început să -l deschidă . „Din moment ce încă nu mi-ai spus numele tă u,
atunci nu aș minți.”
Femeia dă du din cap, buclele ei întunecate să rind în jurul tră să turilor ei. "Bun. Plec."
Slater clipi, surprins de acel anunț. „Nu vrei...”
Ea l-a împins. „Nu vreau nimic de la tine decâ t să urmă rești informațiile din acel plic! Opriți
acești bă rbați! Rapid!"
Apoi a plecat. Slater abia își aruncă privirea în jos spre plic, dar câ nd ridică privirea, ea nu
se vedea nică ieri.
"Ce naiba?"
A mai ieșit câ țiva pași, dar tot nu a reușit să o gă sească .
Mormă ind înjurii, se îndreptă cu picioarele pe lâ ngă lifturile, gâ ndindu-se să arunce asta în
geanta lui și să se uite la el luni. Avea nevoie de somn și avea nevoie de o tunsoare.
Ș i totuși, de îndată ce a închis ușa camerei sale de hotel, a scos hâ rtiile, aruncâ nd totul pe
patul hotelului să u. Câ teva clipe, se uită la fotografie, întrebâ ndu-se unde îl vă zuse pe
bă rbat. Pă rea atâ t de familiar, dar... Slater era sigur că imaginea care se holba la el, o
fotografie neclară alb-negru a unui bă rbat sprijinit de un sedan negru, nedescriptiv, nu era
unul dintre bă rbații care se aflau pe tabla albă . înapoi la sediu. Pentru că fotografia era alb-
negru, Slater nu era sigur care este culoarea pă rului bă rbatului, dar pă rea foarte alb. Nici
ochii nu erau vizibili, însă , tră să turile bă rbatului erau aproape slă bite.
Cine era acest tip? Ș i de ce s-a gâ ndit micul dinam că el este principalul lor suspect? Era
nebună ? Era ea unul dintre acei ciudați că rora le plă cea să facă parte din orice investigație?
Nu a prins acel sens. Pă rea... speriată . Totuși, tipul din fotografie nu era nimeni din radarul
lor.
Ș i totuși, pe fotografie era desenată o să geată roșie cu un bilețel care spunea: „Acesta este
tipul pe care vrei să -l iei!”
O bă taie puternică în ușă l-a tras înapoi la prezent. A bă gat toate hâ rtiile sub o pernă și s-a
dus spre uşă . Din anumite motive, el era foarte conștient chiar acum. Slater era alert și...
aruncă o privire spre perna care ascundea fotografia. Ceva îl necă jina. Ceva ce îi lipsea!
Ș i-a scos arma afară , ridicâ ndu-se în partea laterală a ușii. "Cine e?" el a cerut.
„Este Lex. Lasa-ma inauntru."
Umerii lui Slater s-au relaxat ușor și a deschis ușa cu smucire, ră mâ nâ nd încă în spatele ei,
câ nd prietenul să u a pă șit pe ușă .
Lex s-a uitat la el și Slater și-a împins pistolul înapoi în toc. "Ce naiba?" a cerut el, iritat că
Slater a tras o armă asupra lui.
„Uită -te la asta”, a ordonat Slater, în timp ce scotea pozele de sub pernă . „Această femeie
nebună a împins acest plic în mine și a dispă rut. Habar n-am dacă informațiile de aici sunt
corecte sau complet false, dar...”, a tras poza cu să geata roșie deasupra. „Uită -te la acest om.
De ce i se pare cunoscut?” el a cerut.
Lex se uită atent la poză , cu ochii mijiți. Apoi a șuierat un blestem. „L-am vă zut pe acest om
ră tă cind lâ ngă benzină rie în timp ce pă ră sim sediul mai devreme în seara asta!” spuse el și
deschidea deja ușa hotelului, trecâ nd repede prin ea.
Slater fă cu o pauză doar pentru a strâ nge restul pozelor și informațiilor înainte de a urma,
ajungâ nd din urmă pe Lex la lift. Lex stă tea la telefon cu Maddox, completâ ndu-l. „Cred că
abia aștepta să plecă m”.
Slater a simțit scâ nteia de adrenalină prin sistemul să u. Era alert și treaz acum, ideea de a
dormi și o sticlă de whisky șterse complet din minte.
„Îl sun pe Bart. Ne vom întâ lni și cu el înapoi la birou, spuse Slater câ nd urcau amâ ndoi în
lift. Lex încă vorbea cu Maddox, dar acesta dă du din cap. Slater a format numă rul lui Bart,
auzindu-l sunâ nd iar și iar. Câ nd nu a primit niciun ră spuns, doar că suța lui vocală ,
sentimentul lui Slater că ceva nu este foarte greșit a crescut.
„Maddox se îndreaptă spre sediu.”
Slater a scă pat telefonul. „Bart nu ră spunde.”
— Sună -l pe Jo, îi ordonă Lex. Ușile liftului s-au deschis la parter și ambii bă rbați au decolat
în fugă . Ei știau că ceva nu era în regulă . Pur și simplu nu erau siguri ce.
Ambii bă rbați se aruncau în SUV-ul lui Lex, cu cauciucurile scâ rțâ ind în timp ce Lex ieșea cu
viteză din parcare. Cartierul general era la doar zece minute de hotelul lor, dar Lex a ajuns
acolo în șase minute. Maddox tră gea într-o parcare la două clă diri mai jos de la sediul lor,
iar Lex și-a oprit farurile înainte de a conduce spre spatele clă dirii, departe de partea din
față , unde erau vizibile ferestrele că tre sediul lor.
Maddox ieșise din SUV-ul să u înainte ca Lex și Slater să oprească motorul, toți cei trei
bă rbați aveau armele scoase. Ei știau că ceva nu era în regulă – iar luminile slabe ale unui
monitor de computer le-au confirmat suspiciunile.
— Nici Josephine nu ră spunde la telefon, a anunțat Slater cu voce joasă .
Maddox dă du din cap. „Vom merge în spate și vom urca scă rile. Nu este nevoie să avertizați
persoana că cineva a intrat în clă dire.”
— Voi introduce codul de anulare, spuse Lex de îndată ce au deschis ușa din spate a clă dirii.
Codul de anulare ar opri sistemul de securitate să alerteze oamenii de la ultimul etaj că
cineva vine. De asemenea, codurile le-au permis oamenilor de la etajele superioare să
controleze lifturile, precum și ușile de securitate.
Cu furiș și hotă râ re, cei trei bă rbați au urcat în liniște scă rile, luâ ndu-i câ te doi, deoarece
fiecare dintre ei era conștient că ceva se petrecea în sediul lor. Ar putea fi doar Jo și Bart
care au... uh... timp privat. Dar nu. Bart și-ar fi ră spuns la telefon. Jo nu era la fel de
conștientă de protocoalele de securitate, dar Bart era și nu și-ar fi oprit niciodată telefonul.
Nu în timpul unei anchete. Nici mă car atunci câ nd nu investigau în mod activ un caz. Pur și
simplu nu au fă cut-o. Telefoanele lor erau mereu pornite și ră spundeau mereu. A fost doar
o parte din treabă .
De îndată ce au ajuns la etajul principal, au înghețat, auzind vocea stră inului. Cu semne cu
mâ inile, Maddox, Lex și Slater s-au mutat să -l înconjoare pe bă rbatul care fă cea ceva la
biroul lui Jo. Nu era la computer, dar citea declarațiile victimelor pe care le-au obținut în
ultimele zile.
„O să -i omor!” strigă stră inul. „Serios o să -i omor pe toți! Vor muri! Ș i va fi o moarte oribilă ,
lentă și mizerabilă !”

Bart i-a observat pe ceilalți bă rbați imediat ce au pă șit pe ușă . Erau jos pâ nă la pă mâ nt, dar
el dă du din cap că tre Lex. A înțeles semnele mâ inii și și-a înclinat capul, acceptâ nd direcția
lor.
"Sunteţi gata?" a întrebat-o pe Josephine.
„Da.” Nu și-a întors capul de la tipul care ră sfoia declarațiile martorilor. — Ceilalți tipi sunt
aici, nu-i așa?
„Da. Se vor muta într-o poziție în jurul acestui tip. Dă -le încă treizeci de secunde.”
„Bart?” ea a șoptit.
El a ghicit ce avea de gâ nd să spună și a zâ mbit, frecâ ndu-și vâ rful mâ inii cu degetul mare.
"Voi fi bine. Pur și simplu te lași pe podea, în afara liniei de foc. Dacă poți face asta, atunci
mă voi concentra să nu fiu împușcat, bine?
"Se va face. Dar Bart?”
„Da?” întrebă el, concentrâ ndu-se pe colegii să i care se mișcă , jos și eficient.
"Te iubesc!"
A tresă rit pentru o scurtă clipă , apoi a zâ mbit. Era pe cale să ră spundă , să -i spună că și el o
iubește. Dar Slater a dat semnalul să se miște. „Jos acum!” se ră sti el.
Fă cu o pauză suficient de lungă ca să o vadă pe Josephine scufundâ ndu-se pe podea, cu
corpul ei încovoiindu-se într-o minge strâ nsă . Se mișcă jos, apucâ ndu-și arma de la gleznă și
plonjâ nd spre bă rbatul care apă sa butoanele de pe computerul lui Josephine. "Pe podea!" el
a țipat.
Tipul care arunca hâ rtii în jur și-a ridicat privirea, a tresă rit și a început să ridice arma.
„Nu-l atinge!” strigă o altă voce.
Bă rbatul se uită în jur, realizâ nd brusc că era înconjurat. "Unde…?"
"Pe podea!" strigă Lex. „Mâ inile pe cap!”
Tipul a ezitat, ceea ce a fost o idee foarte proastă . Acum era înconjurat de patru agenți FBI
extrem de obosiți, extrem de supă rați. Maddox mâ râ i o fracțiune de secundă înainte să se
întindă și să smulgă pistolul din mâ na tipului. Evident, acest tip nu știa că Maddox era
direct în spatele lui. Își dă duse seama doar că Bart nu mai era legat de scaun și că alți doi
bă rbați îndreptau armele spre el.
După aceea, tipul era pe burtă , cu că tușele lui Maddox bă tute pe încheieturi. Bă rbatul încă
țipa că va ucide pe toți cei care l-au bă tut. Râ nd pe râ nd, toți urmau să moară .
Cu siguranță , acele amenință ri nu erau un lucru bun să țipi câ nd patru agenți FBI îl
înconjurau.
Dâ ndu-și seama că criza s-a terminat, Bart s-a repezit la Josephine, tră gâ nd-o în brațe. "Te
simți bine?" întrebă el, împingâ ndu-i pă rul înapoi din ochi, ca să o poată vedea. "Ești ră nit?"
Jo clă tină din cap, ridicâ ndu-și brațele din îmbră țișarea lui, ca să le poată înfă șura în jurul
gâ tului lui. "Sunt bine. Tu esti?"
"Sunt bine!" Oftă , înfă șurâ ndu-și brațele mai strâ ns în jurul ei și așezâ ndu-și capul pe vâ rful
ei. — La naiba, Josephine, să nu mă mai sperii așa niciodată !
Ea râ se, uşurarea i-a lovit pe amâ ndoi în timp ce Maddox îl ridică pe celă lalt tip, apoi îl lă sa
pe un scaun.
Bart se întoarse, privind în jos la bă rbat. — Deci ești Stanzo Baridan? el a intrebat. „Tu ești
tipul care a fost responsabil de faza a doua a operațiunii? Încasă rile bă nești de la rezidenți
și proprietarii de afaceri?”
Baridan nu ră spunse. Pur și simplu se uită în sus la Bart, purtâ ndu-se ca și cum ochii lui ar
putea trage gloanțe.
Josephine fă cu ochii mari. "Așteptaţi un minut. Dacă acesta este Stanzo, atunci am...” se
gră bi ea spre birou. „Există zece declarații diferite ale victimelor care folosesc acest nume.”
Era în genunchi, cernind toate hâ rtiile care fuseseră împră știate pe podea. "Aici!" spuse ea,
dâ ndu-i hâ rtia lui Maddox. „Acesta vorbește despre modul în care Stanzo a ordonat să fie
incendiat o magazie.” S-a uitat în jur după ceilalți. — Ș i acesta, îi întinse ea încă unul lui Lex.
„Vorbește despre modul în care Stanzo a amenințat că îi va scoate dinții tipului. A rupt o
pereche de câ rlițe în aer și a râ s. Să racul a plă tit taxa de colectare și nu a fost ră nit, dar el și
familia lui și-au scos afacerea la vâ nzare a doua zi, doar ca Stanzo să se întoarcă și să -i
spună bă rbatului să nu vâ ndă , altfel copiii lui vor fi...”
Slater a scos hâ rtia din mâ inile lui Jo, citind el însuși declarația. Apoi se uită la bă rbat,
clă tinâ nd din cap. „Se pare că ai fost un bă iat foarte ră u!”
Stanzo clă tină din cap. „Niciunul dintre ei nu va depune mă rturie împotriva mea.”
Maddox își dă du ochii peste cap, clă tinâ nd din cap la obtuzitatea bă rbatului. „Ați luat ostatic
un agent FBI și un angajat al FBI!” explică el încet. „Nu avem nevoie de alte declarații ale
victimei pentru a te lă sa deoparte. Ai intrat într-o clă dire securizată a FBI. Numai asta
înseamnă zece ani! Adă ugați acuzațiile de ră pire și distrugerea proprietă ții FBI,
obstrucționarea justiției, plus că mă gâ ndesc la alte zece acuzații și ați terminat, domnule
Baridan.
Tipul a ezitat un moment lung, apoi a ridicat din umeri. „Închisoarea este o bucată de tort.
Am prieteni pe dină untru. Zece ani se vor reduce la patru și voi ieși cu un comportament
bun.”
Maddox clă tină din cap. "Oh nu. Nici mă car nu am început să discută m despre acuzațiile de
racket și...!” Vocea i s-a stins în timp ce l-a împins pe bă rbat pe uşă . Lex și Slater îl flancau.
Nu ar fi reținut la închisoarea Elsa. Nu cu polițiștii corupți încă în uniformă . Stanzo va fi
transferat la centrul de detenție al FBI din Philadelphia.
De îndată ce ușile liftului s-au închis în patru, Bart se întoarse că tre Josephine. „Ești sigur că
ești bine?” el a cerut.
Jo îi zâ mbi, dâ nd din cap uşurată . "Da!" Ea alunecă în brațele lui, bucurâ ndu-se de felul în
care el o strâ nse strâ ns pe pieptul lui minunat de dur. — Ș i aș putea adă uga că ai fost
magnific?
El a râ s, clă tinâ nd din cap. „Nu, un agent magnific nu ar fi fost ră pit în primul râ nd.”
Ea s-a ghemuit lâ ngă el. „Am crezut că ești extraordinar!”
Se trase înapoi, privind în jos la ea. „Ce ai spus chiar înainte să se dezlege totul?”
Acum pă rea timid. Dar ea a oftat și a spus: „Te iubesc. Ș tiu că nu ești neapă rat pregă tit
pentru asta, dar...”
„Jo!” El a râ s, clă tinâ nd din cap. "Vreau să mă că să toresc cu tine! Sunt nebunește
îndră gostită de tine! Nu pot să cred că nu ți-ai dat seama deja de asta!”
Ea a adulmecat, apoi s-a lipit din nou de el. „Ei bine, știu că mi-ai propus. Ș i am acceptat.
Dar... ei bine, o femeie trebuie să audă cuvintele!”
„Te iubesc, femeie minunată !” el a raspuns. „Câ nd ne putem că să tori?”
Jo a râ s. „De îndată ce-mi aduci bunicii înapoi din Florida. Nu mă pot că să tori cu nimeni, nici
mă car cu tine, fă ră ca ei să fie aici cu mine.”
„Deal”, a ră spuns el, apoi a luat-o de mâ nă . „Dar pâ nă atunci, vii cu mine! Mergem la mine în
Philly și primim un inel. Vreau un diamant pe degetul tă u pâ nă mâ ine la prâ nz! Ah, și
trebuie să -mi cunoști câ inele Tink. A stat cu Ashley în ultimele două să ptă mâ ni. Devine
puțin nervos câ nd sunt prea mulți stră ini prin preajmă .”
„Mi-ar plă cea să vă cunosc câ inele”, a ră spuns ea. Jo și-a rezemat capul de umă rul lui,
neputâ nd opri zâ mbetul în timp ce se îndreptau din nou spre lifturi. Dar înainte de a putea
apă sa butonul, Jo a avut un sentiment de déjà vu.
"Stop!" gâ fâ i ea, câ nd degetul lui Bart se afla la câ țiva centimetri de buton.
Se opri și se trase înapoi, privind-o curios. — Îmi pare ră u, îi spuse ea, muşcâ ndu-şi buza în
timp ce se uita în jur la spaţiul gol. „Putem să urcă m scă rile?”
A tresă rit o clipă , apoi a râ s. — Sigur, spuse el și o conduse spre scară .
Capitolul 9

„Vreau să fac o înțelegere!”

Maddox se uită la bă rbatul care stă tea pe scaunul de metal. „Nu cred că trebuie să oferim o
înțelegere.” S-a uitat la Marcia Kinsburg, asistentul procurorului. „Există vreo ambiguitate
în privința acuzațiilor împotriva acestui bă rbat?”
ADA a chicotit, așezâ ndu-se pe scaun lâ ngă Maddox. „Nici o șansă ”, a ră spuns ea. „Fă ră
ambiguitate.” Ea se aplecă înainte, cu ochii îngustați. „De fapt, singura înțelegere pe care ți-o
voi face este că dacă pledezi vinovat, s-ar putea să nu...”
— Îl vrei pe șeful meu, îl întrerupse Stanzo Baridan. Se lă să pe spate, încreză tor acum. „Îți
dau numele ciudatului, iar tu îmi dai o propoziție mai ușoară .” S-a schimbat ușor. „Ș i vreau
ca sentința mea să fie executată într-o închisoare departe de aici”. Se aplecă înainte, cu ochii
duri. „Dacă tipul care m-a angajat va afla vreodată că l-am supă rat, sunt un om mort.”
Maddox și ADA s-au uitat unul la altul, apoi Marcia a dat din cap. „Bine, spune-mi ce știi.”
Stanzo se relaxă , apoi își smuci capul spre caietul ei. „Vreau în scris.”
O jumă tate de oră mai tâ rziu, Marcia și Maddox s-au întors în camera de interogatoriu și au
alunecat o bucată de hâ rtie că tre Stanzo. „Acest lucru va fi suficient?” întrebă Marcia.
Maddox și Marcia au așteptat atâ t câ t Stanzo Baridan și avocatul să u au examinat
documentul. Apoi au dat din cap.
— Funcționează , spuse Stanzo, cu mâ inile încă încă tușate de masa de metal. „Omul pe care
îl cauți este Jason DeFila. E înalt, slab și alb, ca albinos. De asemenea, este unul dintre cei
mai cruzi fii de că țea pe care i-am întâ lnit în viața mea!” S-a aplecat înainte. „Nu știu unde îl
vei gă si, dar este un ciudat! Dacă vrei să depun mă rturie împotriva lui, atunci o voi face
doar dintr-o locație secretă , prin teleconferință .” Oftă , clă tinâ nd din cap. „Nici să intru într-o
cameră cu acel bă rbat!” A chicotit, apoi a spus: „Oh, și sunt mulți cetă țeni privați care ajută .
Ș i ei se îmbogă țesc. Deci toți acei oameni cu care ne-am încurcat?” Se lă să pe spate,
întinzâ ndu-și picioarele larg. „Nu sunt toți atâ t de nevinovați.”
Maddox știa mai bine decâ t să arate orice fel de emoție pe tră să turile lui. Dar el a dat din
cap. „Mulțumesc pentru această informație.” Se ridică și ieși, asigurâ ndu-se că Marcia era
chiar în spatele lui.
„Vom analiza tot ce ne-a spus”, a asigurat-o pe Marcia. „Nu mi-a dat prea multe pentru a
continua, dar am știut întotdeauna că există cineva mai sus, cineva suficient de inteligent
pentru a conduce o operațiune care se întinde pe trei state și mai multe orașe.”
Marcia a fost de acord, lipindu-si caietul de piele de piept. „Uită -te la informațiile
bă rbatului. Spune-mi ce pot face pentru a te ajuta. Între timp, voi continua cu Baridan.
Niciodată să nu vă fie teamă , va fi dat departe pentru mult timp.”
Maddox mormă i, uşurat că o parte a investigaţiei s-a terminat.
Epilog

„Ea nu merge!”
Josephine i-a zâ mbit soțului ei mare, ră u și morocă nos. — Voi fi bine, spuse ea, mâ ngâ indu-l
pe piept într-un mod liniştitor. Cu cealaltă mâ nă , se întinse în jos și mâ ngâ ie blana aspră a
lui Tink. „Tink știe că și eu voi fi bine.”
Ca ră spuns, Tink scâ nci, apoi își sprijini corpul musculos de piciorul ei.
Bart și-a îndepă rtat ochii de la câ inele lor pentru a se uita la ea. "Nu. Plec!” El a subliniat
ambele cuvinte pentru a se asigura că ea a înțeles. Apoi mâ inile lui s-au sprijinit pe burta ei.
— Ești însă rcinată în aproape nouă luni, Jo.
Ea chicoti, scă rpinâ nd absent urechile lui Tink. "Multumesc ca m-ai anuntat. Starea mea de
gravidă aproape mi-a scapat din minte.” Tink se vă ita puțin, uitâ ndu-se la amâ ndoi. Dar Jo
și Bart erau prea concentrați în cearta lor.
Bart își trecu mâ na peste botul lui Tink în timp ce își dă du ochii peste cap. „Jo, ești
însă rcinată . Ș tiu că ești oficial angajat al FBI, dar poți naște în orice moment acum. Nu poți
începe o nouă anchetă .”
Ea a zâ mbit, și-a înclinat corpul astfel încâ t să -și poată înfă șura brațele în jurul taliei lui. „De
fapt, nu voi lucra la investigație, dragă . Am de gâ nd să configurez sistemul informatic și o
să -l instruiesc pe noul tip cu privire la procesele mele.”
El a mormă it, apoi a clă tinat din cap. — Vei fi la treizeci de minute de cabinetul
obstetricianului tă u.
Jo râ se încet și se trase înapoi, uitâ ndu-se la soțul ei frumos. "Este adevă rat. Dar promit că
voi fi foarte conștient de ceea ce se întâ mplă cu fiul sau fiica noastră . La primul semn că
ceva se schimbă , mă voi întoarce aici, doar pentru a fi în siguranță .”
mâ râ i Bart, aplecâ ndu-se mai jos. „Jo, nu știi nimic câ nd începi să lucrezi!” Tink scâ nci din
nou, mișcâ ndu-se pe labe.
— Voi fi foarte conștient de venirea copilului, Bart.
A scuturat din cap. "Nu!" Tink lă tră și el, adă ugâ nd cei doi cenți ai lui în discuție.
Josephine a râ s și i-a dat lui Tink un animal de companie liniștitor, în timp ce se uita la soțul
ei frumos și încă pă țâ nat. „Bart, te iubesc. Dar m-am plictisit din minți acum. Am nevoie de
ceva pe care să mă concentrez, în afară de a aștepta... Ea se opri, fă câ nd ochii mari pentru o
clipă .
Apoi se întoarse și se uită la Maddox, avâ nd grijă să evite labele lui Tink. Lex și Slater
lucraseră la computerele lor, dar la oprirea ei bruscă , ei și-au ridicat capul, amâ ndoi
realizâ nd că ceva era diferit.
„Hm... nu, nu cred că pot merge.”
Maddox și-a trecut o mâ nă prin pă r. „Am... înțeles”, mormă i el încet. "Pot sa obtin…"
„Bart?” șopti ea, buzele ei devenind albe în timp ce durerea îi nă vă li pe burtă . „Cred...” se
opri ea din nou câ nd o altă durere o pă trundea. Tink lă tră din nou, dar toată lumea se
concentra pe Josephine.
"Ce faci, draga?" întrebă el, cu vocea blâ ndă câ nd vă zu privirea uluită din ochii ei.
Lex se ridică , cu tră să turile lui puțin panicate și ele. „Este în travaliu!” se ră sti el.
Bart se uită la prietenul și colegul să u de muncă , apoi la Josephine. Ea încă își mușca buzele
acum, dar a putut să -și dea din cap strâ ns pentru a confirma că declarația lui Lex era
corectă .
Mormă ind mai multe insulte, Bart se aplecă și o ridică în brațe, abia mormă ind la greutatea
suplimentară a bebelușului soției sale. "Ieși din calea mea!" îi ordonă el șefului să u. Maddox
s-a mișcat repede, dar Lex și Slater au fost și mai rapizi. Lex era deja la lift, apă sâ nd butonul
de apel.
„Îmi iau mașina!” strigă Slater și alergă spre scară .
„Mă voi ocupa de Tink!” anunță Lex.
Cinci minute mai tâ rziu, Bart o ridică din nou pe Josephine din SUV, punâ nd-o cu grijă în
scaunul cu rotile pe care un angajat al spitalului îl aștepta de câ nd Maddox îi suna înainte.
Două sprezece ore mai tâ rziu, Josephine a nă scut fiica lor, o fetiță de șapte lire și trei uncii,
care a ieșit țipâ nd, cu brațele și picioarele zvâ cnind în semn de protest.
După ce a înfă șat copilul într-o pă tură de bumbac, asistenta l-a adus pe copil în brațele lui
Jo și Bart s-a aplecat, cu brațele legă nâ ndu-i noua familie. „Ț i-am spus că n-o să pleci”, a
tachinat el.
Josephine pufni, apoi îi zâ mbi fetiței ei. „Bă nuiesc că avea alte planuri pentru noi doi.”

Un mesaj de la Elisabeta:
Când am scris inițial această poveste, nu am pus în progresul lui Tink. Aproape că nu l-am
inclus pe Tink în ultima poveste pentru că câinii (și pisicile) sunt însoțitori prețioși și
minunați. Dar Tink a făcut atât de mult o parte din lumea lui Bart, încât a trebuit să-l includ
din nou în această poveste. Eu personal nu am un câine sau pisică în viața mea pentru că
călătoresc înapoi în Virginia de câteva ori pe an și nu suport gândul de a lăsa un băiat singur
prea mult timp. Așa că trebuie să trăiesc indirect prin animalele de companie ale personajului
meu. Totuși, am fantezia de a trăi într-o „fermă” cu câini adoptivi, pisici adoptive, o mulțime
de găini și capre. Știu că mai mulți dintre voi locuiți și în ferme și ferme și sunt fascinat de
stilul de viață.
Totuși, mă abat! Dacă nu te deranjează, ai putea lăsa o recenzie? Iată un LINK RAPID către
pagina de recenzii – și vă mulțumesc!
Ca de obicei, dacă nu doriți să lăsați feedback într-un forum public, nu ezitați să-mi trimiteți
un e-mail direct la elizabeth@elizabethlennox.com . Răspund personal la toate e-mailurile,
deși uneori îmi ia ceva timp. Vă rog să nu vă supărați dacă nu răspund imediat. Tind să mă
pierd în scris povești și îmi este greu să-mi scot capul din carte.
Elisabeta

Continuați să derulați pentru un fragment la „Slater” - următoarea poveste din seria FBI
Protectors!
Extras din „Slater”
Urmează pe 24 martie 2023

Faceți clic AICI pentru a obține Povestea lui

Slater!
"De ce esti aici?!"
Slater se uită în jos la femeia minionă cu pă rul negru și creț, amuzat de furia ei.
„Ș i o dimineață bună și fericită și ție, Rebecca James!” ră spunse Slater, încercâ nd să o
enerveze pe femeie. Cu siguranță îl înnebunise suficient în ultimele două să ptă mâ ni. De
câ nd a întâ lnit-o pe femeia cu pă rul întunecat, creț și cu o atitudine scă pată din calea mea,
nu reușise să nu se mai gâ ndească la ea.
„Bună dimineața”, a mormă it ea, evident iritată de ideea subtilită ților societale. "Ce faci
aici?"
El râ se, încâ ntat de dispoziţia ei morocă noasă . „Ei bine, ne-ai dat informații. Ș i acum
acționă m în funcție de asta.”
Ochii i se îngustară . „Acționâ nd pe baza informațiilor... cum?”
Voia să întindă mâ na și... să nu o să rute. Cu siguranță nu o să rut! Această femeie era atâ t de
diferită de femeile cu care se întâ lnea în mod normal, era aproape o specie complet diferită !
Deci de ce s-a tot gâ ndit să o să rute? De ce buzele ei moi, boboci de trandafir l-au trezit
continuu din visele lui, fierbinți și deranjați, dorind pentru ea? Ș i de ce toate celelalte femei
pe care le-a întâ lnit în ultima vreme pă reau atâ t de... plictisitoare? În comparație cu această
femeie, celelalte femei care i-au trecut în cale ar trebui să fie un balsam pentru ego-ul lui.
Frumoasa... nu, nu minunata! Iritante Rebecca James cu siguranță nu a fost dră guță ! Era
dră guță într-un fel ciudat. Nasul acela... cu siguranță dră guț. Exclus nasul ca nasturi, era...
dră guță . Bine, toată ea a fost dră guță . Era doar... dră guță !
Dar Slater nu a fost atras de dră guț. Îi plă ceau blondele înalte și înflă că rate. Brunete nu
scurte, morocă noase, cu o problemă de atitudine.
"Bine?" a îndemnat ea. S-a uitat în jos și, desigur, dră guța femeie își bă tea cu neră bdare
piciorul cizmei.
„Sunt aici”, a ră spuns el în cele din urmă , aplecâ ndu-se mai aproape, bucurâ ndu-se de
culoarea care îi acoperea obrajii, „pentru că sunt agent FBI. Ș i există un circuit de racket în
Minnow, Pennsylvania, similar cu alte orașe din Pennsylvania, New York și New Jersey.”
Privi acei ochi că prui dră guți îngustâ ndu-se pâ nă la fâ șii de furie. — Asta facem, Becca. Noi
investigă m. Protejă m și servim. Ș i chiar acum, este râ ndul lui Minnow să fie protejat.”
"Suntem bine! L-ai prins pe tică losul care organizase ringul de racket. Totul e bine."
"Este?" întrebă el, înclinâ nd capul în timp ce o privea cu atenție. Destul de sigur, ochii ei s-
au lă sat în jos și el a știut că se întâ mplă ceva mai mult. „Îți pasă să împă rtă șești ca să te
putem ajuta să rezolvi lucrurile aici, în Minnow?”
„Suntem bine”, a afirmat ea din nou. „În calitate de viceprimar, vă asigur că totul merge bine
acum. Afacerile revin și, acum că sezonul de pescuit a început, turiștii chiar revin. Economia
este înfloritoare.”
„Bine, bine, atunci aceasta va fi o scurtă oprire. Dar pâ nă ne asigură m pe noi înșine și pe
puterile din FBI că totul este copasetic aici, atunci eu și echipa mea vom fi aici.
"Echipa ta?" a repetat ea, tră gâ ndu-și ochii de la el și privind în jur. „Cine mai e aici?”
„Ș eful meu, agentul Maddox Turner, agentul Lex Murdock, agentul Bartholomew Hudson și
guru-ul nostru în tehnologie, Josephine Clairmont. Ceva obiecții?”
Buzele ei s-au strâ ns împreună la întrebarea lui, dar a prefă cut un aer obișnuit și a spus:
„Niciuna”, cu o mișcare rapidă a umerilor. "A se distra!"
„O vom face”, a ră spuns el, privind cum prea dră guța Rebecca James se întoarse și se
îndepă rta… ei bine, se îndepă rtă cu picioarele în picioare.
Dacă ochii lui stă teau prea mult pe fundul ei dră guț, ei bine, el era bă rbat, iar ea... prea
scundă , își aminti el. Cu o înă lțime de șase picioare și patru inci, o femeie care abia a lovit
cinci picioare nu era o candidată bună . Pur și simplu nu s-ar potrivi corect. Îi plă ceau
femeile înalte care purtau tocuri înalte și sexy. Tocuri care i-au adus la înă lțimea lui.
Cu siguranță nu a fost atras de o femeie minionă cu mai mult de un picior mai mică decâ t
era el!
Așadar, de ce încă o privea câ nd intra în restaurantul de peste drum?
La naiba dacă ar putea să -și dea seama! Slater nici mă car nu și-a dat seama cum să doarmă
noaptea! De câ nd Rebecca James îl contactase și îi aruncase dovezi în mâ ini luna trecută , el
a visat la ea, trezindu-se cu trupul atâ t de înflă că rat pentru ea, că îl înnebunea!
Așa că , câ nd Maddox a anunțat că se îndreaptă spre Minnow pentru a se asigura că schema
de racket DeFila a fost cură țată complet și că toate ră mă șițele operațiunii au fost mă turate,
Slater se gâ ndise că ar fi un moment bun să -și scoată femeia din minte. pentru bine.
„Este ea?”
Slater s-a întors să -l privească pe Maddox. „Acela este cine?” întrebă el, iritat să -și gă sească
șeful uitâ ndu-se la Becca. Era a lui, la naiba! Pâ nă nu a putut să o scoată din sistemul să u, nu
a vrut ca niciun alt bă rbat să -și uite femeia.
Nu că ea ar fi fost „femeia lui”. Nu, acesta a fost doar un exercițiu de cură țare!
Maddox chicoti și îl plesni pe Slater pe spate. „Renunță , prietene. Nu te mai lupta cu asta și
viața ta va fi mult mai fericită .” Maddox a plecat, îndreptâ ndu-se spre secția de poliție, unde
urmau să vorbească cu șeful poliției.
Slater oftă , frecâ ndu-și vâ rful capului. În mod normal, el era membrul relaxat al echipei lor.
Dar în ultimele trei să ptă mâ ni, avusese cea mai nebunească nevoie să ... sfâ șie ceva!
Rebecca s-a pră bușit pe scaun, tră gâ ndu-se spre birou. Odată așezată , ea și-a așezat mâ inile
deasupra dosarelor, încercâ nd să -și calmeze inima nă valnică .
Doamne, bă rbatul ă la doar... a fă cut-o atâ t de furioasă ! Zâ mbetul lui arogant și fața lui prea
chipeșă , acei umerii exagerat de mușchi și... ei bine, tot! Era pur și simplu prea arogant, prea
sigur pe sine. Ș i avea nevoie de o tunsoare! Din prima clipă în care l-a întâ lnit pe bă rbatul
cu o lună în urmă , în Elsa, știa că va avea probleme.

Faceți clic AICI pentru a obține Povestea lui

Slater!