PREZENTARE REALIZATĂ DE

EDUCATOARE MAZILU VERONICA

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 APA ASĂU
COM. ASĂU, JUD. BACĂU
 Un batrânel, mic de statură şi cu o barbă albă, stătea visător pe banca
îmbătrânită de vreme.

- Citesc.
- Dar cu tine ce este,
de ce eşti mâhnit?

- Ce faci ,moşule?
 - Păi, nu vreau nimic,
dar tu se pare că ai
plâns, ai strigat sau
te-ai certat cu
cineva…

- Nu mi-e bine.
- Dar dumneata ce
vrei?
 - Ai să fugi? Cum
aşa?

- Nu durează mult şi am
să fug de acasă!
 - Doar pentru că nu
ţi-a dat culori merită
să fugi de acasă?

- Păi, am să fug din cauza surorii mele,

Olguţa. Era cât pe ce să mă bat cu ea: are
o mulţime de culori şi mie nu-mi dă niciuna!
 - Prostii! Unul te
ceartă, altul te
alintă!

- Nu numai pentru asta. Bunica m-a alungat

din bucătărie pentru un morcov!
 - Ce? Nu te ia fratele
tău?!

- Pe mine nu mă alintă nimeni! Fratele meu

merge cu barca şi pe mine nu mă ia! I-am cărat
şi vâslele, şi tot degeaba!
 - Pentru că eu vreau să te
ajut. Ştiu nişte cuvinte
fermecate!
- Nu mă ia. Dar de ce mă
tot întrebaţi?
 - Îţi spun aceste cuvinte, dar să ţii
minte: să le rosteşti cu blândeţe,
privind în ochi pe cel căruia i le
spui!
- Ce fel de cuvinte?
Bătrânul misterios s-a aplecat la urechea băiatului şi i-a şoptit ceva.

- Acestea sunt cuvintele

fermecate, însă ţine minte cum
trebuie să le rosteşti!!
- Voi încerca chiar acum!
 Paul nu credea că cele spuse de acel moş pot fi adevărate. Băieţelul a intrat
timid în camera Olguţei. Ea stătea la masă şi colora. S-a apropiat şi a spus încet:

- Olguţo, dă-mi şi mie o

culoare… TE ROG! - Ce fel culoare vrei?
 Paul a rămas uimit. Aproape că nu ştia ce să mai spună.
- Atunci, verde să fie, ia –
- Verde să fie. o!

Paul a luat culoarea, s-a plimbat prin cameră şi apoi i-a dat-o înapoi surorii lui. El
nu avea nevoie de culoarea aceea, ci se gândea doar la CUVINTELE FERMECATE.
 Paul a intrat apoi în bucătărie. Ştia că bunicii nu-i place să fie deranjată atunci
când face mâncare. Mâncarea era aproape gata şi un miros îmbietor umpluse
bucătăria.
Paul s-a dus spre bunica, a privit-o în ochi şi i-a şoptit:

- Bunico, dă-mi şi - Este cam fierbinte,

mie puţin, TE ROG! puişor! Stai să-ţi răcoresc
puţin!

Paul a sărit în sus de bucurie, apoi a sărutat mâinile bunicii.

CUVINTELE moşului erau cu adevărat FERMECATE!
 Mai târziu, când stăteau la masă, fratele mai mare le spuse că vrea să meargă cu
barca. Paul s-a uitat în ochii lui şi i-a spus:

- Ia-l şi pe el, de ce să
- Bine, plimbăreţule,
nu-l iei!
vino şi tu!

- Ia-mă şi pe
mine, te rog!
 Paul, nemaiputând de bucurie s-a ridicat de la masă şi a fugit în parc. Dar
bătrânelul nu mai era pe bancă. A privit de jur împrejur şi apoi a strigat cu glas tare:

- Mi-a ajutat, MULŢUMESC!

 De atunci,Paul nu uită niciodată să folosească CUVINTELE
FERMECATE.

- Cer un lucru cât de mic,

Mai întâi TE ROG eu zic!
 CUVINTELE FERMECATE
Un batranel, mic de statura si cu o barba caruntita, statea visator pe banca imbatranita de vreme.
- - Dati-va putin mai incolo, a zis Pavelica, asezandu-se pe marginea bancii.
Batranul i-a facut loc si privind obrazul ce trada manie al noului venit, intreba:
- - S-a intamplat ceva cu tine?
- - Nu mi-e bine, dar dumneata ce vrei? s-a strambat Pavelica.
- - Pai nu vreau nimic. Dar tu se pare ca ai plans, ai strigat sau te-ai certat cu cineva.
Pufnind, baiatul a raspuns:
- - Nu dureaza mult si am sa fug de acasa!
- - Ai sa fugi?
- - Da, am sa fug din pricina Olgutei! Era cat pe ce sa ma bat cu ea! Are o multime de culori si mie nu-mi da niciuna!
- - Nu ti-a dat culori?! Pentru atata lucru nu merita sa fugi de acasa.
- - Nu numai pentru asta. Bunica m-a dat afara din bucatarie numai pentru un morcov.
Pavelica a oftat indignat.
- - Prostii! a spus batranelul. Unul te cearta, altul te dezmiarda.
- - Pe mine nu ma dezmiarda nimeni! s-a revoltat Pavelica. Fratele meu merge cu barca si pe mine nu ma ia. I-am carat si vaslelele, dar zadarnic!
Pavelica tranti cu pumnul in banca, apoi amuti.
- - Ce, nu te ia fratele tau? intreba curios batranelul.
- - Da, de ce ma tot intrebati?
Batranelul si-a mangaiat barba-i lunga si cu ochii atintiti spre un punct fix spuse:
- - Eu vreau sa te ajut. Stiu niste cuvinte fermecate
Pavelica a ramas cu gura cascata.
- - Iti spun aceste cuvinte, dar sa tii minte sa le rostesti cu blandete, privindu-l in ochi pe cel caruia i le spui.
- - Ce fel de cuvinte?
Batranul, misterios s-a aplecat la urechea baiatului. A soptit ceva, dupa care spuse cu voce tare:
- - Acestea sunt cuvintele fermecate, insa tine minte cum trebuie sa le rostesti.
- - Am sa incerc, ingaima zambind pustiul. Chiar imediat!
Pavelica a sarit de pe banca si fugi nerabdator spre casa.
Olguta statea la masa si desena. Culori verzi, albastre, rosii stateau in fata ei. Vazandu-l pe Pavelica, ea le-a strans gramada, acoperindu-le cu mana.
- - M-a amagit batranelul, gandi dezamagit baiatul. La una ca ea nu au putere cuvintele fermecate
Pavelica a inaintat catre sora lui si a tras-o de maneca. Ea s-a intors spre el. Atunci, uitandu-se in ochii ei, baietelul a spus cu glas domol:
- - Olguto, da-mi si mie o culoare, te rog
- - Ce fel?
--

- Mie?! Verde, spuse Pavelica, nevenindu-i sa creada.

A luat culoarea, a tinut-o in mana, s-a plimbat cu ea prin camera si a dat-o inapoi surorii lui.
El nu avea nevoie de ea. Se gandea numai la cuvintele fermecate.
- - Am sa merg si la bunica. Stiu ca ei nu-i place s-o incurce cineva cand face mancare.
Pavelica deschise usa bucatariei tocmai cand bunica scotea placintele de la cuptor. Nepotul s-a repezit la ea cu amandoua mainile si a intors spre el obrazul
ros, plin de riduri al bunicutei. Nu i-a lasat timp sa se dumireasca si i-a soptit:
- - Da-mi si mie o bucatica de placinta, daca binevoiesti. Bunica s-a indreptat.
- - Ciudate cuvinte, gandi ea.
Pe moment, pe fata ei a stralucit un zambet.
- - Doresti fierbinte, porumbelule? a intrebat ea, alegandu-i cea mai frumoasa si mai rumena placinta.
Pavelica a sarit in sus de bucurie si i-a sarutat amandoua mainile.
- - Fermecator, fermecator! repeta el, aducandu-si aminte ca deodata toata familia parea unita.
Mai tarziu, pe cand stateau la masa, fratele le-a spus ca merge cu barca. Pavelica a pus mana pe umarul lui, si chinuindu-se sa-i prinda privirea crunta, a soptit:
- - Ia-ma si pe mine te rog.
Imprejurul mesei s-a facut deodata liniste. Fratele a ridicat din sprancene si-a zambit.
- - Ia-l si pe el, sari deodata Olguta. Ce, iti este greu?
- - Dar de ce sa nu-l iei? a intervenit bunica.
- - Te rog frumos, a pronuntat Pavelica.
Fratele a ras zgomotos, l-a batut prietenos pe spate si-i ciufuli parul pe cap.
- - Bine, plimbaretule. Pregateste-te!
Pavelica, nemaiputand de bucurie s-a ridicat de la masa si a fugit in strada. Dar batranelul nu mai era pe banca. A privit de jur imprejur si apoi a strigat cu glas
tare:
- - Mi-a ajutat! Multumesc!
Si oriunde s-ar fi aflat batranul, ecoul cuvintelor fermecate tot ar fi ajuns pana la el.
Cer un lucru cat de mic,
Mai intai te rog eu zic.