Cuvântul fermecat

după Valentina Oseeva

Un moșneag mărunțel, cu o barbă lungă, albă, ședea pe bancă și desena ceva cu

umbrela pe nisip.
―Dă-te mai încolo! i-a spus Pavlik și s-a așezat lângă dânsul, pe margine.
Moșul s-a așezat mai încolo, s-a uitat la fața roșie și supărată a băiatului și l-a
întrebat:
―Ți s-a întâmplat ceva?
― Și dacă mi s-a întâmplat, ce-ți pasă dumitale? s-a repezit Pavlik la el, uitându-
se chiorâș.
― Mie nu-mi pasă, dar mai înainte ai țipat, ai plâns, te-ai certat cu cineva.
― În curând am să plec de-acasă de tot, mormăi băiatul îmbufnat.
― Ai să fugi?
― Am să fug. Numai din pricina Lenei am să fug.
Pavlik strânse pumnii:
― Cât pe-aci era să-i arăt eu adineauri! Nicio vopsea nu-mi dă! Și are atâtea!
― Nu-ți dă? Bine, dar din pricina asta nu trebuie să fugi de-acasă!
― Nu numai din pricina asta... Bunica m-a alungat din bucătărie pentru un
singur morcov și m-a lovit cu o cârpă…
― Fleacuri! spuse moșul. Unul te ocărăște, altul te ceartă.
― Nimeni nu mă cruță! strigă Pavlik. Frate-meu se duce să se plimbe cu barca și
pe mine nu mă ia. Îi spun: „Mai bine ia-mă cu tine, că tot n-am să te las în pace, am să-
ți șterpelesc vâslele și-am să intru singur în barcă!”
Pavlik dă cu pumnul în bancă. Și deodată tace.
― Ei și te ia frate-tău?
― Dar de ce îmi tot pui dumneata atâtea întrebări?
Moșul își netezește barba lungă, lungă apoi murmură:
― Știu un cuvânt fermecat.
Pavlik deschide gura mirat.
― Am să-ți spun cuvântul, dar bagă de seamă: trebuie să-l rostești încet, privind
drept în ochii aceluia cu care vorbești. Ține minte: încet, privindu-l drept în ochi…
―Dar care e cuvântul?
Moșul se aplecă la urechea băiatului. Barba lui moale atinge obrazul lui Pavlik.
Șoptește ceva și adăugă cu glas tare:
― Acesta este cuvântul fermecat! Dar nu uita cum trebuie să-l spui!
― Am să încerc, zâmbește Pavlik. Am să fac o probă imediat.
Se ridică și fuge acasă.
Lena stă la masă și pictează. În fața ei se află vopselele verzi, albastre, roșii.
Zărindu-l pe Pavlik, le adună în grabă și le acoperă cu mâna.
 „M-a înșelat moșul!” gândește băiatul cu ciudă. O fată ca Lena nu poate să
înțeleagă cuvântul fermecat…”
Pavlik se apropie stângaci de sora-sa și o trage de mânecă. Ea întoarce capul.
Atunci, privind-o în ochi, băiatul îi spune încet:
― Lena, dă-mi o vopsea… te rog…
Lena deschide ochii mari. Degetele i se desfac și ridicând mâna de pe masă,
răspunde nehotărâtă:
― Pe care o vrei?
― Aș vrea-o pe cea verde, spuse Pavlik sfios.
Ia vopseaua, o ține în mână, se plimbă cu ea prin odaie și i-o dă surioarei înapoi.
Nu avusese nevoie de vopsea. Acum se gândește numai la cuvântul fermecat: „Am să
mă duc la bunica. Tocmai face mâncare. O să mă dea afară sau nu?”
Pavlik deschide ușa bucătăriei. Bătrâna scoate din cuptor tava cu plăcințele
fierbinți. Nepotul se apropie de ea și cu amândouă mâinile îi întoarce spre el fața
roșie, zbârcită, o privește în ochi și-i șoptește:
― Dă-mi o bucățică de plăcintă… te rog.
Bunica deschide ochii mari mirată. Cuvântul fermecat strălucește parcă în
fiecare zbârcitură a feței ei, în ochi, în zâmbet.
― Chiar așa fierbinte, fierbinte o vrei, drăguțul meu? spuse ea, alegând plăcinta
cea mai bună, cea mai rumenă.
Pavlik sare în sus de bucurie și o sărută pe amândoi obrajii.
„Face minuni! Face minuni!” se gândește el, aducându-și aminte de moșneag.
La masă, Pavlik stă liniștit și ascultă fiecare cuvânt al fratelui său. Când îl aude
că se duce să se plimbe cu barca, Pavlik îi pune mâna pe umăr și spune încet:
― Ia-mă și pe mine, te rog!
Toți tăcură deodată. Fratele își ridică sprâncenele și zâmbi.
― Ia-l cu tine, spune Lena deodată. De ce nu-l iei?
― De ce să nu-l iei? zâmbi și bunica. Ia-l!
― Te rog, repetă Pavlik.
Fratele râse, îl bătu ușor pe umăr, îi zburli părul.
― Bine, pregătește-te.
„Mi-a ajutat, iar mi-a ajutat!” își spuse copilul.
Pavlik sări de la masă și fugi în stradă. Dar moșneagul nu mai e în parc. Banca e
goală și pe nisip au rămas numai semnele neînțelese, desenate cu umbrela.

Acum că ai citit această povestire, răspunde în scris la următoarea întrebare:

 Cine crezi că era moșneagul?
__________________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________