A fost odată ca niciodată, ca-n orice poveste...

A fost odată un
băieţel pe care-l chema Andrei. Era un copil ca toţi copiii: nici
prea cuminte, nici prea neascultător, nici prea liniştit, dar nici
prea neastâmpărat, ce mai, ca fiecare dintre voi. Însă din fire
fiind puţin cam încăpăţânat, avea o mare problemă: nu voia
nici în ruptul capului să spună cuvintele magice “TE ROG”. În
loc de “Mamă, îmi dai, te rog, apă?” spunea “Mamă, dă-mi
apă!”. În loc de “Tată, mă ajuţi, te rog, să mă îmbrac?” spunea
“Tată, ajută-mă să mă îmbrac!”. Şi tot aşa...
 Părinţii au încercat în fel şi chip să-l înveţe să spună aceste
cuvinte minunate şi atât de simple: “TE ROG!”, dar nimeni nu
ştia din ce motiv Andrei nu voia să le rostească. Parcă s-ar fi
certat cândva cu ele. Nimeni şi nimic nu reuşea să-l convingă.
Deşi Andrei nu rostea cuvintele magice, părinţii, ca orice
părinţi, făceau ce le cerea băiatul. Până într-o zi...
 De dimineaţă, Andrei fusese parcă mai neascultător ca
niciodată. Neastâmpărat, obraznic, nu-i era nimic pe plac. Mama
era foarte supărată pe el. La un moment dat, Andrei îi spuse:
- Mamă,
mi-e foame, dă-mi de mâncare! - Nu aşa
se cere un lucru! îi răspunse mama. - Ştii
bine că eu nu spun cuvintele magice. -
Atunci nu vei primi de mâncare!
Obişnuit ca până la urmă să i se facă pe plac, Andrei continua
să ceară de mâncare, în felul lui. Dar de data aceasta mama era
hotărâtă:
- Până nu spui “te rog”, nu primeşti nimic!
 Timpul trecea şi veni ora somnului de prânz. Cum Andrei era în
continuare încăpăţânat, se culcă flămând. Şi începu să viseze.
“Se făcea că părinţii nu-i mai îndeplineau nicio dorinţă. Stând
aşa supărat, apăru lângă el un pitic.
- De ce eşti supărat, Andrei?
- Părinţii mei nu îmi mai fac nimic pe plac. Dacă le cer ceva,
nu-mi dau, dacă le cer să facă ceva pentru mine, nu fac. Sunt
foarte supărat.
- Numai pentru atât! se miră piticul. Tu ştii că noi,
piticii, avem puteri magice şi că suntem şi foarte buni prieteni
cu copiii? - Nu ştiam.
- Ei, bine, aşa este. Şi ca să-ţi dovedesc,
am să te ajut, dar trebuie să faci ce-ţi spun. Vrei?
- Da, cum să nu!
 - Ascultă-mă bine: de câte ori vrei ca părinţii să facă ceva
pentru tine, tu nu trebuie decât să-mi rosteşti numele. Eu te
voi auzi, oriunde aş fi şi atunci mă voi face mic, mic de tot, voi
zbura lângă urechea lor şi le voi şopti să facă ce le ceri. Ei vor
crede că vorbele mele sunt gândurile lor şi mă vor asculta.
Simplu, nu?
- Foarte simplu. Îţi mulţumesc mult! Dar nu mi-ai spus cum
te cheamă.
- A, da, uitasem. Numele meu este “Te rog”. Am plecat. La
revedere! Şi nu uita că te voi ajuta întotdeauna.
 Andrei se trezi din somn. Gândul îi era numai la prietenul lui
din vis. “Hai să-l încerc!” îşi zise băiatul. Merse în bucătărie
unde se afla mama şi-i spuse:
- Mamă, mi-e foame, îmi dai să mănânc? Şi imediat după aceea
rosti numele piticului “Te rog”.
Atunci se petrecu un lucru nemaipomenit: mama stătu puţin
cu sprâncenele ridicate şi foarte atentă, de parcă nu ştia ce se
întâmplă. Andrei zâmbi. El ştia că prietenul său, pe care nu-l
vedea, de mic ce se făcuse, îi spunea mamei să-i dea de
mâncare. Şi, într-adevăr, mama îi răspunse:
- Da, dragul meu!
 “A mers! Am un prieten minunat!” gândi Andrei.
După ce a mâncat tot, a ieşit afară şi le-a povestit prietenilor
despre piticul “Te rog”.
Toţi cei care aveau câteodată probleme ca cea a lui Andrei, l-au
chemat pe pitic în ajutor, iar piticul abia aştepta asta. De
fiecare dată se făcea mic, mic de tot, zbura lângă urechile
părinţilor şi le şoptea să facă ceea ce le cereau copiii (numai
dacă acel lucru nu era peste puterile celor mari).
 În continuare, vei
răspunde la câteva
întrebări la care ţi se
dau trei variante de
răspuns. Tu trebuie s-o
alegi pe cea corectă,
prin click pe ea.
Succes!
 Mă bucur mult
pentru tine!
Înseamnă că eşti
un copil politicos şi
respectuos.
Felicitări!
 Îmi pare rău!
Ar trebui să fii mai
atent când te
adresezi celor din
jurul tău. Încearcă!
Nu e greu deloc!
1. Atunci când intri în casă, îi spui mamei:

a) “Sărut mâna!” sau “Bună ziua!”;

b) “Ceau!” sau “Salut!”;

c) nu-i adresez nicio formulă de salut.
2. Dacă părinţii îţi fac unele observaţii referitoare
la comportarea ta:

a) le consideri ca fiind nedrepte;

b) le răspunzi spunându-le că ei
“înţeleg lucrurile ca pe vremea lor”;

c) încerci să vezi unde ai greşit şi promiţi

să îţi revizuieşti comportamentul.
3. Dacă la şcoală obţii note foarte bune, crezi că:

a) nu ai nicio datorie de a da ajutor la

treburile gospodăreşti, fiindcă singura ta
obligaţie este să înveţi bine;

b) trebuie ca părinţii să te răsplătească,

cumpărându-ţi anumite obiecte care îţi plac;

c) aceasta este datoria ta firească de elev,

care însă nu te scuteşte de îndatoriri
gospodăreşti.
4. La şcoală, în timpul orelor de curs:

a) mai vorbeşti cu colegii, trimiţi bileţele,

sau te joci cu ceva pe sub bancă;

b) mesteci gumă sau mănânci pe furiş;

c) eşti atent la ceea ce spune învăţătoarea

şi încerci să răspunzi la întrebări.
5. Consideri că a copia la teste, fără a fi prins este :

a) o dovadă că eşti isteţ şi abil;

b) nu copiez niciodată la teste.

c) o dovadă că eşti lipsit de caracter şi de

inteligenţă;
6. Obişnuieşti ca faţă de membrii familiei sau faţă de
colegi să vorbeşti nepoliticos, ori să-i numeşti după
porecle?

a) niciodată;

b) uneori;

c) frecvent.
7. Dacă eşti martor la o faptă necivilizată a unui coleg:

a) te implici, luând atitudine şi încerci să-i

“dai o lecţie”;

b) asişti nepăsător;

c) îi spui învăţătoarei ce ai văzut.

8. În timpul recreaţiilor, ca şi în mijloacele de
transport în comun, pe stradă sau acasă:

a) cauţi să eviţi gălăgia, ţipetele şi zgomotele care

contribuie la poluarea sonoră şi deranjează pe cei
din jur;

b) eşti unul dintre cei care stârneşte gălăgia,

alergând şi ţipând;

c) asişti cu nepăsare la tot ceea ce se întâmplă

în jurul tău.
9. Pe stradă, dacă vezi un trecător alunecând
şi căzând :

a) izbucneşti în hohote de râs;

b) îl ajuţi să se ridice;

c) treci nepăsător mai departe.

10. Crezi că este bine să te comporţi întotdeauna
potrivit regulilor?

a) nu respect întotdeauna regulile;

b) da, cred că este un lucru bun;

c) dacă alţii n-o fac, eu de ce aş face-o?

 Urmăreşte tabelul. Dacă răspunsurile tale coincid cu
cele din tabel, înseamnă că eşti un copil civilizat. Dacă
nu, înseamnă că mai ai de lucrat, mai mult sau mai
puţin, la unele aspecte ale comportamentului tău.
1 a
2 c
3 c
4 c
5 b
6 a
7 c
8 a
9 b
10 b
 Bunele maniere reprezintă cartea de vizită a fiecărui individ; îi
judecăm pe cei din jurul nostru prin prisma comportării acestora în
diferite situaţii: acasă, pe stradă, la şcoală, la teatru, în excursii etc.

1. Nu întrerupe o conversaţie! Aşteaptă-ţi rândul!

2. Cere-i voie mamei dacă vrei să-i cauţi prin geantă!
3. Fără porecle la şcoală sau în alte grupuri!
4. Nu râde de cei din jurul tău şi nu-i discrimina!
5. Foloseşte cuvintele magice: “Bună ziua!”, “La revedere!”,
“Mulţumesc!”, “Te rog!”
6. Nu vorbi cu gura plină! Mănâncă cu gura închisă şi nu plescăi
la masă!
7. Păstrează ordinea şi curăţenia în spaţiul în care îţi desfăşori
activitatea!
8. Fii fair-play într-o competiţie, indiferent de rezultatul ei!
9. Nu da buzna şi nu trânti uşa în urma ta!
10. Fii punctual întotdeauna!
Material realizat de
înv. Florica
Plosca Şcoala
“Dariu Pop”
Satu Mare