Sunteți pe pagina 1din 1

Povestea porumbeilor care au învăţat că împreună sunt puternici

Un stol de porumbei, condus de regele porumbeilor, zbura în căutare de hrană. Într-o zi porumbeii au
zburat o distanţă lungă şi erau foarte obosiţi. Regele –porumbel i-a încurajat să mai zboare puţin
pentru a găsi de mâncare. La un moment dat, cel mai mic din stol a zărit câteva boabe de orez
undeva sub un copac şi şi-a chemat fraţii să mănânce.

Porumbeii s-au adunat în jurul boabelor şi în timp ce ciuguleau înfometaţi o plasă a căzut din copac şi
aceştia au ajunşi prinşi în capcană. Imediat, porumbeii au şi zărit un vânător cum se apropie de ei
cărând o cuşcă imensă. Sfârşitul lor părea aproape! Porumbeii au început să dea disperaţi din aripi
încercând să scape din capcană, dar era în zadar. Regele-porumbel a venit însă cu o idee.

El le-a spus porumbeilor că la semnalul său să înceapă toţi să dea din aripi şi în felul acesta vor avea
forţa să se ridice cu tot cu plasă care îi înconjura. Regele le-a spus ferm: uniţi suntem puternici!
Fiecare porumbel a prins atunci câte o bucată din plasă şi împreună au început să
zboare cărând capcana cu ei. Vănătorul a rămas încremenit când a văzut ce fac păsările
pe care a crezut că le-a prins.

Porumbeii au zburat peste munţi şi văi până au ajuns acolo unde stătea prietenul lor
şoricelul. Regele l-a rugat pe şoricel să îi ajute acum să scape din capcană, iar acesta a
început să roadă tacticos plasa şi, unul câte unul, porumbeii au început să îşi recapete
libertatea.

Apoi, porumbeii i-au mulțumit şoricelului și şi-au luat zborul împreună la fel de uniţi şi
puternici cum au fost şi la greu.

Morala: când lucraţi împreună cu alţii sunteţi mai puternici.

S-ar putea să vă placă și