Sunteți pe pagina 1din 9

Guvernul României

Ordonanţa nr. 75/2000 privind organizarea activită ţii de expertiză


criminalistică
În vigoare de la 28 octombrie 2000

Consolidarea din data de 04 aprilie 2024 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 407 din 29
august 2000
Include modificările aduse prin următoarele acte: L 488/2002; L 37/2009; OG 13/2010 aprobat(ă) prin L 128/2010; L 156/2011; L
304/2023.
Ultimul amendament în 06 noiembrie 2023.

05/08/2002 - titlul document a fost modificat prin Lege 488/2002


25/07/2011 - titlul document a fost modificat prin Lege 156/2011
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 lit. O pct. 2 din Legea nr. 125/2000 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Art. 1. - 25/07/2011 - Art. 1. a fost modificat prin Lege 156/2011 (1) Expertizele criminalistice judiciare se
efectuează de experţi criminalişti autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutelor publice sau în
cadrul laboratoarelor publice ori private de specialitate, constituite conform dispoziţiilor legale. Expertul
criminalist trebuie să fie imparţial şi independent în exprimarea şi formularea opiniilor ştiinţifice.
(2) La efectuarea expertizelor criminalistice judiciare pot participa şi experţi criminalişti autorizaţi, numiţi de
organele judiciare la recomandarea părţilor.
(3) Institutele publice, laboratoarele publice sau private de specialitate, precum şi experţii criminalişti autorizaţi
sunt cuprinşi în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi, constituit la nivel naţional, întocmit pe
specialităţi şi actualizat de Ministerul Justiţiei. Tabelul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,
şi se afişează pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei.
(4) Experţii din cadrul aceluiaşi institut public sau laborator de expertize criminalistice public ori privat nu pot
avea şi calitatea de experţi numiţi de organele judiciare la recomandarea părţilor.

Art. 11. - 25/07/2011 - Art. 1^1 . a fost introdus prin Lege 156/2011. Autorizarea laboratoarelor private de expertize
criminalistice se face potrivit regulamentului
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. 2. - (1) Calitatea de expert criminalist autorizat în una dintre specialităţile menţionate la alin. (2) se
dobândeşte pe bază de examen, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 4.
(2) Specialităţile de expertiză criminalistică în care se poate obţine calitatea de expert criminalist autorizat sunt
următoarele:
05/08/2002 - alineatul a fost modificat prin Lege 488/2002
25/07/2011 - alineatul a fost modificat prin Lege 156/2011
a) expertiza grafică şi tehnică a documentelor;
b) expertiza dactiloscopică a urmelor palmare şi plantare;
c) expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;
d) expertiza balistică a armelor şi a muniţiilor;
e) expertiza fizico-chimică a probelor materiale;
f) expertiza criminalistică în accidentele de trafic terestru;

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 1/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
g) expertiza criminalistică în accidentele de trafic aerian;
h) expertiza criminalistică în accidentele de trafic fluvial şi maritim;
i) expertiza criminalistică în explozii şi incendii;
j) expertiza vocii şi vorbirii;
k) expertiza imaginilor;
l) expertiza biologică;
m) expertiza genetică;
n) expertiza aplicaţiilor şi datelor informatice;
o) expertiza pentru detecţia comportamentului simulat (poligraf);
p) expertiza drogurilor şi a stupefiantelor.
Art. 3. - (1) Examenul de expert criminalist autorizat se organizează de Ministerul Justiţiei şi are scopul de a
verifica cunoştinţele în specialitatea pentru care se candidează, gradul de cunoaştere a dispoziţiilor legale în
vigoare referitoare la expertiza criminalistică şi la drepturile şi obligaţiile experţilor, de către o comisie formată
din reprezentanţi ai instituţiilor în domeniu, în funcţie de specialitatea pentru care se candidează.
(2) Examenul pentru dobândirea calităţii de expert criminalist autorizat, precum şi procedura de retragere a
acestei calităţi sunt reglementate potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
25/07/2011 - alineatul a fost modificat prin Lege 156/2011
(3) Pentru înscrierea la examenul de expert criminalist autorizat candidaţii plătesc o taxă.
(4) Sumele încasate din taxa prevăzută la alin. (3) constituie venituri extrabugetare la dispoziţia Ministerului
Justiţiei. Cuantumul taxei se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei şi modul de utilizare a veniturilor
extrabugetare se face potrivit legii.
05/08/2002 - alineatul a fost modificat prin Lege 488/2002
(5) Sumele prevăzute la alin. (4), neutilizate până la finele anului, se reportează în anul următor cu aceeaşi
destinaţie.
(6) Calitatea de expert criminalist autorizat în cadrul institutelor şi laboratoarelor publice se dobândeşte prin
examen, organizat de către acestea, în condiţiile legii.
25/07/2011 - alineatul a fost introdus prin Lege 156/2011.
Art. 4. - (1) Dobândeşte calitatea de expert criminalist autorizat persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii:
a) este cetăţean român, cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic
European sau cetăţean al Confederaţiei Elveţiene;
27/03/2009 - litera a fost modificată prin Lege 37/2009
02/02/2010 - litera a fost modificată prin Ordonanţă 13/2010

a1) cunoaşte limba română;


27/03/2009 - litera a fost introdusă prin Lege 37/2009.
b) are capacitate de exerciţiu deplină;
c) a absolvit studii superioare, dovedite cu diplomă;
25/07/2011 - litera a fost abrogată prin Lege 156/2011.
d) a desfăşurat în mod neîntrerupt o activitate de profil de cel puţin 4 ani şi are studii superioare de specialitate,
dovedite cu diplomă de licenţă, în domeniul genului de expertiză criminalistică pentru care candidează;
05/08/2002 - litera a fost modificată prin Lege 488/2002
25/07/2011 - litera a fost modificată prin Lege 156/2011
e) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea calităţii de expert;
f) nu a suferit o condamnare definitivă pentru o infracţiune săvârşită în împrejurări legate de exercitarea
profesiei sau pentru o altă infracţiune săvârşită cu intenţie;

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 2/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
05/08/2002 - litera a fost modificată prin Lege 488/2002
25/07/2011 - litera a fost modificată prin Lege 156/2011
g) a fost declarată admisă la examenul organizat în acest scop.
25/07/2011 - litera a fost modificată prin Lege 156/2011
(2) Îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. e) trebuie dovedită, după promovarea examenului, cu certificat
medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de comisia medicală constituită potrivit Legii nr.
92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare.
02/02/2010 - alineatul a fost abrogat prin Ordonanţă 13/2010.
(3) Autorizaţia de expert criminalist se acordă în termen de 30 de zile de la data la care candidatul a fost
declarat admis la examenul prevăzut la alin. (1) lit. g).
02/02/2010 - alineatul a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010.
(4) Retragerea calităţii de expert criminalist autorizat se face prin ordin al ministrului justiţiei, în situaţia în care
expertul criminalist autorizat în condiţiile art. 3 nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e) şi
f).
25/07/2011 - alineatul a fost introdus prin Lege 156/2011.

Art. 41. - 27/03/2009 - Art. 4^1 . a fost introdus prin Lege 37/2009. (1) Cetăţeanul unui alt stat membru al Uniunii
Europene sau aparţinând Spaţiului Economic
European şi cetăţeanul român care au obţinut calificarea profesională necesară într-un alt stat membru al
Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European pot dobândi calitatea de expert criminalist în
România, potrivit prezentei ordonanţe, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.
(2) Recunoaşterea diplomelor şi a calificărilor profesionale obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene
sau aparţinând Spaţiului Economic European, necesare dobândirii în România a calităţii de expert criminalist,
va fi efectuată potrivit Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru
profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Cetăţeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European şi
cetăţeanul român care au dobândit calitatea de expert criminalist într-un alt stat membru al Uniunii Europene
sau aparţinând Spaţiului Economic European, calitate certificată de organismele profesionale recunoscute în
acele state, se pot înscrie în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi, întocmit pe specialităţi de
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în vederea exercitării profesiei în România, în condiţiile legii, fiind
exceptaţi de la procedura de examinare prevăzută la art. 2 alin. (1).
(4) În temeiul cererii formulate de solicitantul prevăzut la alin. (3), Ministerul Justiţiei recunoaşte automat titlul de
calificare emis de autoritatea competentă din statul membru de origine şi îl înscrie în Tabelul nominal
cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi. În vederea înscrierii, expertul solicitant depune la Ministerul Justiţiei,
odată cu cererea, copia documentului ce atestă dobândirea calificării profesionale de expert criminalist în statul
de origine, precum şi copia documentelor care certifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 lit. a), b), e) şi
f), ce pot fi emise sau eliberate de autorităţile competente române ori de cele din statul de origine.
06/11/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 304/2023
(5) Cetăţeanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European şi
cetăţeanul român care au dobândit calitatea de expert criminalist într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori
aparţinând Spaţiului Economic European şi exercită profesia cu titlu permanent în unul dintre aceste state pot
profesa în România şi în mod temporar sau ocazional. În această situaţie, expertul criminalist este exceptat de
la procedura de înscriere în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.
(6) În cazul în care, în vederea exercitării temporare sau ocazionale a profesiei de expert criminalist, solicitantul
prevăzut la alin. (5) se află la prima aplicaţie în România sau dacă intervine o modificare substanţială a situaţiei
sale, acesta va înainta Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti o declaraţie privind serviciile pe care le va

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 3/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
presta, însoţită de următoarele documente:
a) dovada cetăţeniei unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic
European;
b) atestatul de cunoaştere a limbii române;
06/11/2023 - litera a fost abrogată prin Lege 304/2023.
c) dovada calificării profesionale;
d) un atestat care să confirme faptul că solicitantul este legal stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene
sau aparţinând Spaţiului Economic European în scopul desfăşurării de astfel de activităţi şi că nu îi este interzis
să practice profesia, chiar şi cu caracter temporar, la momentul eliberării atestatului;
e) dovada că a desfăşurat o activitate specifică pentru calificarea profesională de expert criminalist timp de cel
puţin un an în decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul în care profesia nu este reglementată în statul de stabilire.
06/11/2023 - litera a fost modificată prin Lege 304/2023
(7) Declaraţia prevăzută la alin. (6) poate fi depusă prin orice mijloace, inclusiv prin Punctul de contact unic
electronic, înfiinţat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a
prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare, şi se reînnoieşte anual, dacă solicitantul intenţionează să exercite,
în mod temporar sau ocazional, în decursul anului respectiv, activitatea de expert criminalist în România.
06/11/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 304/2023
(8) În cazul unor îndoieli justificate, Ministerul Justiţiei poate solicita autorităţilor competente ale unui stat
membru o confirmare a autenticităţii certificatelor şi a titlurilor de calificare eliberate în acest alt stat membru,
prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne (IMI), în condiţiile legii.
02/02/2010 - alineatul a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010.
06/11/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 304/2023
(9) Înscrierea expertului criminalist prevăzut la alin. (3) în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti,
respectiv luarea în evidenţă a expertului criminalist prevăzut la alin. (5) se face în temeiul ordinului ministrului
justiţiei, prin compartimentul de specialitate, în cel mult 3 luni de la data prezentării de către solicitant a tuturor
documentelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
02/02/2010 - alineatul a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010.
06/11/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 304/2023
(10) Termenul prevăzut la alin. (9) poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de cel mult o lună.
Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de
autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător şi notificate solicitantului
înainte de expirarea termenului iniţial.
02/02/2010 - alineatul a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010.
06/11/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 304/2023
(11) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi cetăţenilor aparţinând Confederaţiei Elveţiene.
02/02/2010 - alineatul a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010.
(12) Cererea prevăzută la alin. (4), împreună cu documentele care o însoţesc, poate fi transmisă şi prin Punctul
de contact unic electronic.
06/11/2023 - alineatul a fost introdus prin Lege 304/2023.

Art. 42. - 02/02/2010 - Art. 4^2 . a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010. (1) În cazul în care solicitantul nu
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege
sau cererea formulată de acesta nu este însoţită de actele doveditoare, Ministerul Justiţiei comunică persoanei
interesate refuzul motivat de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de lege.
(2) Decizia de refuz, respectiv de retragere a autorizaţiei de expert criminalist poate fi atacată la instanţa

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 4/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
judecătorească competentă potrivit legii.
Art. 5. - 25/07/2011 - Art. 5. a fost modificat prin Lege 156/2011 (1) Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute
la art. 4 este înscrisă, la cerere, în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.
(2) Experţii criminalişti autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutelor şi laboratoarelor publice
sunt înscrişi în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.
(3) Calitatea de expert criminalist autorizat şi specialitatea se dovedesc cu legitimaţia de expert eliberată de
Ministerul Justiţiei.
Art. 6. - Persoanele care au avut calitatea de expert criminalist oficial minimum 4 ani pot fi incluse, la cerere,
fără examen, în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.
Art. 7. - (1) Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea
expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi
completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză,
adresate organului judiciar.
(2) Participarea experţilor autorizaţi numiţi de organele judiciare se consemnează în partea introductivă a
raportului de expertiză întocmit de expertul oficial.
25/07/2011 - alineatul a fost abrogat prin Lege 156/2011.
(3) Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor şi recomandaţi de acestea au dreptul să ia
cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
Art. 8. - 25/07/2011 - Art. 8. a fost modificat prin Lege 156/2011 (1) Partea din proces care solicită să participe la
efectuarea expertizei judiciare şi un expert criminalist autorizat recomandat de ea va achita acestuia un
onorariu stabilit de comun acord, adus la cunoştinţă, în scris, organului judiciar care numeşte expertul.
05/08/2002 - alineatul a fost modificat anterior prin Lege 488/2002
(2) Cuantumul maxim al onorariilor ce pot fi solicitate şi încasate pentru efectuarea expertizelor criminalistice
este stabilit prin ordin al ministrului justiţiei.
(3) Sumele provenind din impozitele încasate din onorariile experţilor criminalişti autorizaţi constituie venituri la
bugetul de stat şi se cuprind distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, având destinaţia
prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 9. - (1) Pierderea calităţii de expert criminalist autorizat poate interveni în următoarele cazuri:
a) la cerere, prin renunţare făcută în scris, depusă la Ministerul Justiţiei;
b) prin deces;
c) când persoana nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi e);
d) în urma condamnării definitive pentru comiterea unei infracţiuni săvârşite în împrejurări legate de exercitarea
profesiei sau a unei alte infracţiuni săvârşite cu intenţie.
05/08/2002 - litera a fost modificată prin Lege 488/2002
25/07/2011 - litera a fost modificată prin Lege 156/2011
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) numele expertului criminalist autorizat se radiază din Tabelul nominal
cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.
Art. 10. - 25/07/2011 - Art. 10. a fost modificat prin Lege 156/2011 (1) Experţii criminalişti autorizaţi îşi desfăşoară
activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice judiciare în cadrul institutelor sau laboratoarelor publice de
specialitate ori în cadrul laboratoarelor private de expertize criminalistice, în condiţiile prevăzute de lege privind
autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice.
(2) Experţii criminalişti autorizaţi pot să îşi exercite activitatea şi individual sau în societăţi civile profesionale,
constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate participarea la efectuarea expertizelor criminalistice, în
condiţiile legii.
Art. 11. - (1) În scopul apărării drepturilor şi intereselor lor experţii criminalişti autorizaţi se pot constitui în

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 5/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
asociaţii profesionale, în condiţiile legii.
(2) În cadrul asociaţiilor profesionale experţii criminalişti autorizaţi pot să-şi elaboreze statutul profesional,
aprobat de ministrul justiţiei.
05/08/2002 - alineatul a fost modificat prin Lege 488/2002
25/07/2011 - alineatul a fost abrogat prin Lege 156/2011.

Art. 111. - 02/02/2010 - Art. 11^1 . a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010. Experţii
05/07/2010 - Actul a fost completat prin Ordonanţă 13/2010 aprobat(ă) prin Lege 128/2010 la data 05/07/2010
criminalişti autorizaţi potrivit prezentei ordonanţe au obligaţia să notifice Ministerului Justiţiei, în termen de 30
de zile, orice schimbare a datelor comunicate la momentul dobândirii calităţii.
05/07/2010 - Art. 11^1 . a fost completat prin Ordonanţă 13/2010 aprobat(ă) prin Lege 128/2010 la data 05/07/2010
Art. 12. - Coordonarea activităţii de autorizare şi de evidenţă a experţilor criminalişti autorizaţi se realizează în
cadrul Ministerului Justiţiei, prin compartimentul de specialitate, care are următoarele atribuţii:
a) organizarea examenului în scopul dobândirii calităţii de expert criminalist autorizat;
b) ţinerea evidenţei experţilor criminalişti autorizaţi;
c) întocmirea şi revizuirea periodică a Tabelului nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi;
d) eliberarea legitimaţiilor de expert criminalist autorizat;
e) constatarea pierderii calităţii de expert criminalist autorizat.

Art. 121. - 02/02/2010 - Art. 12^1 . a fost introdus prin Ordonanţă 13/2010. În ceea ce priveşte procedurile şi
formalităţile de autorizare, precum şi
exercitarea profesiei de expert criminalist, prevederile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi
libertatea de a furniza servicii în România.

Art. 122. - 25/07/2011 - Art. 12^2 . a fost introdus prin Lege 156/2011. Experţii criminalişti autorizaţi au obligaţia de a
respecta regulile Codului deontologic, care se
aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului administraţiei şi internelor.
Art. 13. - Hotărârea Guvernului nr. 65/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 14 martie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se
modifică în mod corespunzător.
Art. 14. - (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe va fi aprobat prin ordin al
ministrului justiţiei Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de expert criminalist autorizat.

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN
ISĂRESCU

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul


justiţiei,

Flavius Baias,

secretar de stat

Ministru de interne,

Constantin Dudu Ionescu

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 6/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
Ministrul finanţelor,

Decebal Traian Remeş

Bucureşti, 24 august 2000.


Nr. 75.

ANEXĂ
25/07/2011 - ANEXĂ a fost introdusă prin Lege 156/2011.
REGULAMENT
privind autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice reprezintă componenta asigurării unui
sistem al calităţii în efectuarea expertizelor criminalistice judiciare, prin care sunt recunoscute oficial capacitatea
şi competenţa tehnicoştiinţifică a acestora de a efectua expertize criminalistice la solicitarea organelor judiciare.
(2) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice se face de către o comisie formată din experţi
criminalişti din cadrul instituţiilor publice şi asociaţiilor profesionale în care aceştia îşi desfăşoară activitatea sau,
după caz, ai căror membri sunt.
(3) Comisia este alcătuită din 2 reprezentanţi ai instituţiilor publice în care îşi desfăşoară activitatea experţi
criminalişti, 2 reprezentanţi având calitatea de experţi criminalişti din cadrul asociaţiilor profesionale ale
experţilor criminalişti şi un reprezentant al mediului academic desemnat de Academia Română.
(4) Organizarea şi funcţionarea comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 2. - (1) Prezentul regulament se aplică laboratoarelor private de expertize criminalistice constituite
individual, ca persoană fizică autorizată, sau constituite prin asociere, ca societate civilă profesională cu
răspundere limitată şi personalitate juridică.
(2) Laboratorul privat de expertize criminalistice are drept obiect de activitate efectuarea expertizelor
criminalistice.
Art. 3. - Rapoartele de expertiză criminalistică efectuate de laboratoarele private de expertize criminalistice
sunt valabile în condiţiile în care:
a) laboratorul este autorizat şi autorizaţia este valabilă;
b) sunt efectuate pentru specialităţile de expertize criminalistice pentru care există autorizare;
c) sunt efectuate de un expert criminalist autorizat.

CAPITOLUL II
Condiţii de autorizare a laboratoarelor private de expertize criminalistice

Art. 4. - Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice constă în:


a) evaluarea capacităţii tehnice a laboratorului, necesară pentru a efectua expertize pe anumite specialităţi
criminalistice;
b) verificarea îndeplinirii condiţiilor legale privind autorizarea şi competenţa experţilor criminalişti ai
laboratorului, pentru a putea efectua expertize criminalistice pe anumite specialităţi;
c) verificarea îndeplinirii cerinţelor privind asigurarea respectării circuitului documentelor, arhivarea şi păstrarea
acestora.

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 7/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
Art. 5. - Evaluarea laboratorului se realizează pentru specialităţile de expertiză criminalistică ce vor putea fi
efectuate în cadrul acestuia, prevăzute de lege.
Art. 6. - (1) În cadrul laboratoarelor private îşi pot exercita profesia şi experţi criminalişti autorizaţi colaboratori,
în baza unui contract de colaborare, sau experţi criminalişti autorizaţi şi salarizaţi în baza unui contract de
salarizare, potrivit prevederilor legale.
(2) În cadrul laboratoarelor private se poate angaja personal de specialitate, precum şi personal auxiliar
corespunzător, necesar pentru desfăşurarea activităţii.
(3) Laboratoarele private de expertize criminalistice se individualizează printr-o denumire specifică ce cuprinde
numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmată de sintagma "societate civilă de experţi criminalişti autorizaţi".
Art. 7. - (1) Poate fi autorizat ca laborator privat de expertize criminalistice orice laborator cu sediul în România,
constituit de experţi criminalişti autorizaţi, care funcţionează sub această formă şi îndeplineşte condiţiile de
autorizare.
(2) Laboratoarele private de expertize criminalistice se autorizează, la solicitarea acestora, pe specialităţi de
expertiză criminalistică, pentru care, pe baza unei evaluări specifice, dovedesc că dispun cel puţin de condiţiile
logistice şi de competenţa prevăzute de Procedura privind evaluarea laboratoarelor private de expertize
criminalistice în vederea autorizării.
(3) Laboratoarele de expertize criminalistice acreditate de un organism de acreditare recunoscut într-un stat
membru al Uniunii Europene să efectueze activităţi de încercări pentru anumite specialităţi criminalistice se
autorizează fără altă evaluare pentru specialităţile de expertiză criminalistică înscrise în certificatul de
acreditare şi solicitate pentru autorizare, în condiţiile prevăzute la art. 9 lit. a).
(4) Laboratoarele private de expertize criminalistice trebuie să îndeplinească în mod permanent cerinţele şi
condiţiile care au stat la baza autorizării.

CAPITOLUL III
Procedura de autorizare a activităţii de expertiză criminalistică în laboratoare private

Art. 8. - (1) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice se realizează de către comisia
prevăzută la art. 1 alin. (2), care se organizează la nivel naţional.
(2) Comisia de autorizare îşi desfăşoară activitatea pe baza unui set unic de documente cuprinzând:
a) regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de autorizare, stabilit prin hotărâre a Guvernului;
b) proceduri privind evaluarea laboratoarelor, precum şi supravegherea celor autorizate, stabilite prin hotărâre a
Guvernului.
(3) Componenţa comisiei de autorizare şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia se aprobă prin
ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului administraţiei şi internelor.
(4) Documentele prevăzute la alin. (2) se elaborează de Ministerul Justiţiei prin structurile de specialitate.
Art. 9. - Procedura de autorizare a laboratoarelor private de expertize criminalistice cuprinde, în principal,
următoarele etape:
a) depunerea cererii cuprinzând specialităţile de expertiză criminalistică pentru care se solicită autorizarea,
însoţită de un chestionar de informare şi autoevaluare completat de laboratorul solicitant, la comisia de
autorizare;
b) analizarea de către comisia de autorizare a informaţiilor privind laboratorul solicitant, furnizate de acesta prin
chestionarul de informare şi autoevaluare;
c) evaluarea la faţa locului de către comisia de autorizare şi întocmirea raportului de evaluare;
d) analizarea de către comisia de autorizare a dosarului laboratorului solicitant şi stabilirea concluziilor cu
privire la îndeplinirea criteriilor de autorizare de către acesta;

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 8/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.
e) întocmirea şi eliberarea certificatului de autorizare;
f) supravegherea laboratoarelor private autorizate prin verificări la intervale specificate şi întocmirea rapoartelor
de supraveghere;
g) analizarea de către comisia de autorizare a situaţiei laboratoarelor autorizate, pe baza rapoartelor de
supraveghere, a programelor de acţiuni corective, a eventualelor sesizări şi reclamaţii şi a altor informaţii
relevante pe care le deţine, şi stabilirea concluziilor cu privire la menţinerea sau modificarea, după caz, a
statutului autorizării - suspendare, limitare sau retragere.
Art. 10. - (1) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice se finalizează printr-un certificat de
autorizare, cu o durată de valabilitate de 5 ani.
(2) Pe durata de valabilitate a autorizării, laboratoarele private de expertize criminalistice sunt supuse
supravegherii permanente prin verificări pe baza cărora autorizarea poate fi menţinută sau, după caz,
suspendată, limitată ori retrasă, potrivit procedurii de autorizare.
Art. 11. - Ministerul Justiţiei întocmeşte şi actualizează lista laboratoarelor private de expertize criminalistice şi
a specialităţilor pentru care au fost autorizate, pe care o publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,
şi o afişează pe pagina de internet a instituţiei.

CAPITOLUL IV
Atribuţii şi obligaţii

Art. 12. - Laboratoarele private de expertize criminalistice autorizate, care fac obiectul prezentului regulament,
au următoarele obligaţii:
a) să furnizeze toate datele şi informaţiile cerute pentru autorizare;
b) să faciliteze şi să asigure condiţiile necesare pentru verificarea la faţa locului de către comisia de autorizare
a condiţiilor de competenţă tehnică obligatorii pentru autorizare;
c) să achite, la termenele stabilite, potrivit reglementărilor în vigoare, taxele prevăzute pentru autorizare şi
supraveghere;
d) să menţină permanent condiţiile de competenţă tehnică pe baza cărora au fost autorizate;
e) să îşi desfăşoare activitatea în limitele autorizării, potrivit certificatului de autorizare;
f) să informeze de îndată comisia de autorizare despre orice schimbări survenite privind condiţiile avute în
vedere la acordarea autorizării.

CAPITOLUL V
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 13. - Cheltuielile ocazionate de autorizarea şi supravegherea laboratoarelor private de expertize


criminalistice se suportă de laboratoarele solicitante.

Tipărit de Alina Sirbu la 04.04.2024. 9/9


Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems.

S-ar putea să vă placă și