Trei tineri în cuptor

Nebucadnețar, odată,
Când fusese împărat,
Și pe când nu se temuse
De Acel adevărat –
Dumnezeul lui Israel –
A ’nălțat în Valea Dura
Chip frumos, făcut din aur -
Cum ne spune și Scriptura.

Dar ce chip... Cu ce putere

Aurul lucea în soare...
Și acei ce îl priviră
Se umplură de mirare –
Șase zeci de coți ’nălțimea
Și lungimea șase coți...

Și-mpăratul poruncise
Să se-adune-acolo toți
Cei ce poartă judecata-n
Babilon, îngrijitori,
Căpetenii, vistiernici,
Dregători, legiuitori... -
Cei cu vază - căci venise
Vremea chipul să-l sfințească.

Iar un crainic începuse

Spre pământ să glăsuiască:

”Iată ce se poruncește
Vouă, neamuri și popoare:
Când îndat-o să se-audă
Suntetele de chitare,
De caval și alăută,
Trâmbiță, cimpoi, psaltire,
La pământ atuncea fața
Aruncați-o cu grăbire!

Și oricărui nu-și aruncă

Fața ca să se închine
Chipului, să-și piardă viața
În cuptor rândul îi vine!”

Și atuncea, într-o clipă,

Când se auzi semnalul,
Liniștea când fu străpunsă,
Alăuta și cavalul,
Sunetele de chitară,
Trâmbiță și de psaltire
Au mărit acea deșartă
Și-urâcioasă strălucire...

Căci la glasul lor de moarte

S-a plecat orice popor
Chipului din valea Dura,
Ca să scape de cuptor.

În acest moment prielnic,

S-au sculat niște haldei
Și s-au dus spre împăratul,
Să pârască pe iudei:

”Veșnic, împăratul nostru,

Îți dorim să ne trăiești!
Dar ți-aducem la știință
Că ce tu ne poruncești
Nu-mplinește tot norodul...
Căci se află-n el iudei
Care nu se închinară -
Și la număr ei sunt trei.

Sunt în Babilon cu treabă... -

Primul nume e Șadrac,
Iară celelalte două
Abed-Nego și Meșac.

Judecă și tu,’mpărate,
Cât de mult te necinstesc!
Și nici chipului de aur
Ce l-ai pus nu îi slujesc!”

Iar atuncea împăratul

Negrăit s-a mâniat
Și pe tinerii aceia
Înaintea-i i-a chemat.

Când i-au fost aduși în față,

Nebucadnețar le-a spus:

”L-a porunca ce am dat-o

Înadins nu v-ați supus?

Dar acuma să fiți gata!

Sunetul veți auzi
Și în clip-aceea chipul
Înălțat îl veți cinsti!

Însă dacă nici atuncea

Nu veți vrea să vă-nchinați,
Arși de vii, viețile voastre
În cuptor o să vă dați!

Și din mâna mea... și, oare,

Din porunca ce-o dau eu,
Cine poate să vă scape?
Oare care dumnezeu?”

Tinerii, luându-și toată

Îndrăzneala, i-au răspuns:

”Dumnezeul nostru veșnic

Știm că este îndeajuns
De puternic să ne scape
De cuptor, de mâna ta!
Și, chiar dacă nu ne scapă,
Noi tot nu ne-om închina!”

Când a auzit aceasta,

Împăratu-a poruncit
Ca de șapte ori cuptorul
Să mai fie încălzit:

”Carnea să le-o ardă focul...

Să rămână numai scrum!
Asta și-au ales chiar dânșii –
Să se ducă pe-acest drum!”

De niște voinici din oaste

Tinerii au fost legați
Cu ce-aveau atunci pe dânșii...
Și pe urmă aruncați
Între flăcări... Dar voinicii
Înainte au murit,
Căci cuptorul nimicirii
Era groaznic încălzit...

Și acei iudei căzură

Chiar în mijloc de cuptor,
Așteptând o izbăvire
De la Dumnezeul lor... !

Împăratu-n clip-aceea
De o groaz-a fost cuprins,
Ațintind a lui privire
Spre cuptorul cel aprins:

”În cuptor nu aruncasem

Numai trei oameni legați?”
”Negreșit!” le-a fost răspunsul
Sfetnicilor întrebați.

”Iată că eu mai văd unul

Umblând prin cuptor cu ei... !
Iar al patrulea se-arată
Ca un fiu de dumnezei! ! !”

Și, cu-adânca lui sfială,

Spre cuptor s-a dus: ”Ieșiți,
Voi, ce pe Acel ce-i veșnic,
Dumnezeu Prea’nalt slujiți!”

Și, când au ieșit afară

Din al încercării foc,
Părul, hainele pe dânșii
Nici nu miroseau deloc... !

”Binecuvântat să fie
Dumnezeul lui Șadrac,
Lui Meșac și Abed-Nego,
De acum și până-n veac!

Care a trimis un înger

Să-i salveze pe ai Lui,
Căci alt dumnezeu să poată
Izbăvi ca Dânsul nu-i!

Și de voi găsi vreunul

Care va vorbi de rău
Dumnezeul lui Israel
Sau Preasfântul Nume-al Său,
Îl voi face bucățele!
Casa îi voi spulbera!
Să se teamă Babilonul! -
Asta e porunca mea!”

Astăzi totul se repetă –

Babilonu-i pe Pământ.
Și în el, puțin la număr,
E poporul Lui cel sfânt.

Și în Valea Umbrei Morții

Chipul veacului e pus
Să orbească omenirea,
Auru-i lucind nespus...

Se aud atâtea glasuri

Ce robesc... : ”Să fim la fel!
Să ne închinăm cu toții,
Cum ne poruncise el! -
El stăpânitorul lumii,
Care-i astăzi împărat!”

Timpul cârmuirii sale

E de Domnul măsurat!
Întunericu-i o clipă,
Dar Lumin-a dăinui... ! -
Când S-a arăta cu slavă,
Negura o va sorbi... !

Totuși... Și-n această beznă

Mai rămân niște lumini,
Printre cei ce se închină
Unor dumnezei străini.
Însă eu sunt o lumină
Și în noaptea grea un far... ?
Și se vede-n min’ Iubirea
Țintuită pe calvar... ?

Strigă glasuri cu putere -

Și-nc-o dată pentru noi! -
Să ne aplecăm genunchii
În mocirlă și-n noroi...

Stau cuptoarele încinse -

Arde focul de dispreț...
Și-am putea scăpa de ele,
Cu al mântuirii preț...

Să rămânem în picioare -
Noi avem un Dumnezeu... !
Și-a Lui mână Își întinde
Când cuptorul arde greu... !

Binecuvântat să fie
Dumnezeul Lui Șadrac,
Lui Meșac și Abed-Nego,
De acum și până-n veac... ! ! !