Sunteți pe pagina 1din 1

Olimpiada Interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională – Ediția a XXI-a, Vaslui 2017


Subiect proba teoretică
Pagina 1 din 1 Fizică
Partea A – 10 puncte
1. Să ne imaginăm că magnetismul Pământului s-ar datora unui curent electric ce înconjoară globul. Sensul
acestui curent ar trebui să fie:
a) același cu sensul de rotație al Pământului.
b) de la Polul Nord magnetic la Polul Sud magnetic.
c) contrar sensului de rotație al Pământului.
d) de la Polul Sud la Polul Nord.
2 puncte
2. Un aerostat meteorologic este umplut cu heliu cu f = 50% din volumul său la presiunea atmosferică p0 =
100kPa. Se constată că la înălțimea de 5km față de Pământ heliul umflă complet aerostatul. Cât este variația
presiunii atmosferice cu altitudinea, neglijând variația de temperatură?
a) 10Pa/m b) 12Pa/m c) -10Pa/m d) -12Pa/m
2 puncte
3. O anumită cantitate de gaz, încălzită sub presiune constantă de la 15oC până la 65oC, a absorbit 5kJ. Aceeași
cantitate de aer, încălzită la volum constant între aceleași limite de temperatură, a absorbit 3,5kJ. Care este
volumul final al aerului care suportă o transformare izotermă la 288K până la presiunea de 0,2 MN/m2?
a) 43,2 m3 b) 43,2 dm3 c) 86,4 m3 d) 86,4 dm3
2 puncte
4. Un puc de masă m1 = 156g ciocnește cu viteza v1 = 28,86 m/s (aprox. 50/3) un puc de masă m2 = 170g,
aflat în repaus. Direcțiile de mișcare ale celor două pucuri după ciocnire sunt caracterizate prin unghiurile  =
30 pentru pucul de masă m1 și  = 60 pentru pucul de masă m2 (în raport cu direcția de deplasare a primului
puc înainte de ciocnire). Vitezele celor două pucuri după ciocnire sunt:
a) u1 = 25 m/s b) u1 = 13,26 m/s c) u1 = 50 m/s d) u1 = 26,52 m/s
u2 = 13,26 m/s u2 = 25 m/s u2 = 26,52 m/s u2 = 50 m/s
2 puncte
5. Un calorimetru de alamă cu masa de 500g conține 1kg de gheață la temperatura – 10oC. Se lasă să cadă în
calorimetru un curent de apă la temperatura de 80oC cu o viteză constantă. Debitul apei este de 50g în fiecare
minut. Calorimetrul este izolat termic, iar gheața sfărâmată mărunt, astfel încât amestecul se face instantaneu.
După cât timp temperatura amestecului devine 0oC, toată gheața fiind topită, cunoscând căldura specifică a
alamei 418J/(kg K), căldura specifică a gheții 2,1 kJ/(kg K), căldura specifică a apei 4180J/(kg K), căldura
latentă de topire a gheții 334 kJ/kg.
a) 10min40s b) 21min21s c) 32min1s d) 42min42s
2 puncte
Partea B – 15 puncte
La un centru de observație al unei expediții arctice a rămas un singur barometru cu mercur, în care a pătruns
însă o mică cantitate de aer, astfel că la temperatura de t1=7oC el arată o presiune de H1=720 torr în loc de
H01=760 torr. În acest caz, lungimea camerei barometrice (spațiul din tubul barometric rămas deasupra
mercurului) este l1=14 cm.
a) Care este presiunea atmosferică într-o zi în care barometrul indică la t1=7oC o presiune de H2=700 torr ?
b) Dar într-o zi când la T2=273K arată o presiune de H1=720 torr?
c) Dar în ziua în care la t3=-33oC barometrul arată o presiune de H2=700 torr?
În raport cu coeficientul de dilatare al gazelor, coeficientul de dilatare al sticlei este neglijabil.
Subiecte propuse de:
Prof. Bucataru Daniel – Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani
Prof. Gogancea Tudor – Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani
Prof. Ionașcu Ion – Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani
Prof. Ivănescu Mădălina – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța
Prof. Moculescu Ileana – Liceul „Traian Vuia” Craiova
Prof. Secara Elisabeta – Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea

1. Elevii au dreptul să utilizeze calculatoare de buzunar neprogramabile.


2. Subiectul se punctează de la 0 la 25 puncte.

S-ar putea să vă placă și