CURS NR 4

PERCEPTIA
Omul dispune de capacitati perceptive mult mai complexe decat ale animalelor. Se tie c n fiecare moment intrrile analizatorilor sunt asaltate de un numr mare de semnale informaionale, dar nu toate pot fi nregistrate i prelucrate i nu toate sunt la fel de relevante.
De exemplu, nervul optic are o capacitate enorm de preluare i transmisie: 400 milioane de bii pe secund (o carte de 500 de pagini conine cam 100 milioane de bii). Dar creierul nu poate asimila mai mult de 100 de bii pe secund. Apare astfel necesitatea unei organizri prealabile a evenimentelor care formeaz inputul la un moment dat, pentru a se asigura desfurarea ulterioar optim a procesului perceptiv.

DEFINIIE: Percepia este procesul psihic senzorial complex de reflectare a obiectelor i fenomenelor realitii n totalitatea nsuirilor lor, n momentul aciunii lor directe asupra obiectelor (spre deosebire de senzaii care reflect nsuiri individuale, izolate ale obiectelor). Ca si senzatiile, perceptiile reflecta insusiri concrete (imagini primare), insa perceptia se refera la obiecte in totalitatea insusirilor date unitar si integral. n timp ce senzaia are caracter monomodal (este funcia unui anumit analizator), percepia este plurimodal (reflect simultan, succesiv un complex de nsuiri pe care le sintetizeaz ntr-o configuraie specific, proprie acelui obiect reflectat i au un neles logic pe baza cruia putem deosebi acel obiect de celelalte). Prin aceast particularitate a reflectrii percepia asigur o cunoatere senzorial de un grad superior. Percepia apare ca rezultat al aciunii unui stimul complex, care n mod obiniut acioneaz concomitent asupra mai multor analizatori.
Fazele de exitaie din scoara cerebral aprute sub aciunea diferitelor nsuiri ale stimulului complex, se leag ntre ele, altfel spus, are loc un fenomen de integrare cortical a informaiilor senzoriale, fenomen care va sta la baza constituirii imaginii integrale a obiectului reflectat. Aceast sintez cortical superioar permite deosebirea obiectului dup o totalitate de nsuiri i totodat i creaz omului posibilitatea de a rspunde la stimuli complecsi ca la un ntreg. Dac la un om se tulbur legturile corticale ca efect al unor condiii patologice ale scoarei, atunci el va auzi sunete, far perceperea cuvintelor, va vedea forme colorate fr perceap un tablou ntreg etc.(exemplu: tumorile cerebrale); ceea ce formeaz prin urmare specificul psihologic al percepiei este fenomenul de integrare plurimodal realizat pe baza interaciunii i comunicrii dintre diferite sisteme senzoriale particulare. FAZELE PROCESULUI PERCEPTIV

Deoarece perceptia este esentiala pentru om, avem impresia ca aceasta se realizeaza instantaneu. n realitate, orice perceptie presupune parcurgerea mai multor faze. Acestea sunt de foarte scurta durata i omul nu le sesizeaz prezena. Cercetrile au demonstrat ca fazele procesului perceptiv sunt 4: 1. Detecia: Organizarea input-ului; 2. Discriminarea: codarea primar (periferic); 3.Identificarea: codarea secundar; 4.Interpretarea: decodarea. 1. Detectia: consta in sesizarea si constientizarea doar a prezentei stimulului in campul perceptiv, fara a se poate spune ceva despre caracteristicile acestuia. In timpul acestei faze subiectul isi orienteaza atentia spre stimul, isi fixeaza privirea, se indreapta spre acesta. Spunem ca se depaseste pragul de minimum vizibile. 2. Discriminarea presupune detasarea stimulului de fondul perceptiv si remarcarea acelor insusiri care-l deosebesc de ceilalti asemanatori; se stabileste o relatie de non-echivalenta obiect-fond; spunem ca se depaseste astfel pragul de minimum separabile. 3. Identificarea presupune cuprinderea intr-o imagine unitara a informatiilor obtinute si raportarea acesteia la modelul perceptiv corespunzator, subiectul putand recunoaste ceea ce percepe. Daca e un obiect ce a mai fost perceput si exista in memorie se realizeaza o recunoastere a lui, sau se incadreaza intr-o categorie (este un baiatel, un copac, etc). Spunem ca s-a depasit pragul de minimum cognoscibile. Identificarea de tip categorial este mai complex deoarece ea este mediat de compararea patternului senzorial actual cu un pattern generalizat n care se pstreaz determinanii comuni ai mai multor obiecte, stimuli asemntori. Acest tip de identificare devine posibil pe msura
1

mbogirii i sistematizrii informaiilor senzoriale, a formrii i dezvoltrii algoritmilor de schematizare i generalizare a informaiilor obinute. 4. Interpretarea este faza finala ce depaseste procesul perceptiv propriu-zis si consta in integrarea verbala si stabilirea semnificatiei obiectului perceput, a posibilitatii utilizarii lui in activitate. Intervin mecanismele intelegerii si confruntarea cu planul de desfasurare a activitatii, ceea ce da sens procesului perceptiv. Deci perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale si un proces complex de extragere si prelucrare a informatiei.
LEGILE PERCEPTIEI

1. Legea integralitatii perceptiei Insusirile unui obiect sunt reflectate intr-un tot unitar, nu separat, alcatuind o imagine unitara ce cuprinde insusiri principale si de detaliu, insusiri de fond si de context; astfel, daca un obiect este perceput pe bucati (nu sunt conditii de mediu clare, etc), subiectul se va comporta ca si cum ar fi intreg. Daca un subiect percepe un obiect cunoscut doar partial, se va comporta fata de obiect ca si cum ar fi perceput complet. Exemplu: un text pe o bucata de hartie veche poate fi citit, chiar daca lipsesc litere (importante sunt primele si ultimile litere dintr-un cuvant pentru a identifica cuvantul respectiv). Daca intr-o poza veche se afla o casa, insa poza este rupta partial, veti putea identifica acea casa. 2. Legea structuralitatii perceptiei Insusirile relevante ale obiectului ocupa primul plan, in timp ce restul - secundare, trec in planul doi. Acest lucru se intampla deoarece nu toate insusirile obiectelor au aceeasi importanta; astfel imaginea perceptiva se organizeaza ierarhic, iar explorarea operativa a unui obiect se realizeaza in punctele de maxima concentrare informationala. Cand analizam o persoana, privirea se duce acolo unde sunt aspecte relevante: de obicei analizam fata persoanei, care ne ofera informatii importante despre ce gandeste, ce transmite emotional, etc; apoi ne atrag culorile puternice pe care le poarta pe haine: rosu, galben, argintiu, bijuterii stralucitoare; ne atrag aspecte care ne plac, ne intereseaza. Aceasta lege este aplicata in arta, vestimentatie (in a ascunde defectele si a pune in valoare calitatile corpului), arhitectura si decoratiuni (daca a un peisaj urat accidentat, un arhitect iscusit poate prin aceeasi lege sa puna in evidenta altceva si ascunda peisajul), etc. 3. Legea selectivitatii perceptive Omul e o fiinta activa in raport cu lumea, ceea ce este important devine obiectul perceptiei, ceea ce nu e important devine fondul perceptiv. Atunci cand privim un peisaj obiectul perceput e cel important (exemplu:un copac batran, un copac inflorit, o casa, etc), iar restul alcatuiesc fondul perceptiv. De aceasta lege se folosesc regizorii cand focalizeaza anumite elemente din decor, restul lasandandu-le in spate, incetosate. Mai este folosita pentru constructia bordului unui avion sau a unei masini, unde butoanele importante au beculete sau sunt colorate. La fel si in domeniul militar unde se foloseste camuflarea pentru a ascunde- uniformele militare au culori apropiate de mediu, astfel incat sa nu poata fi vazute de la distanta. Exemple pentru aceasta lege mai sunt si imaginile/figurile duble: daca fixam privirea intr-un punct putem vedea ceva, in alt punct vedem altceva. In figura de mai jos putem vedea o vaza schematizata sau 2 persoane asezate fata in fata.

Iluziile perceptive sunt o serie de perceptii care deformeaza, denatureaza anumite aspecte. Explicarea lor se bazeaza pe efectele de camp perceptiv. Anumite elemente din campul perceptiv actioneaza concomitent cu obiectul perceput si-l denatureaza. Anumite relatii de contrast pot deforma
2

si ele: o persoana scunda alaturi de una mai inalta, poate face sa para si mai scunda prima si mai inalta a doua-a. In gara, cand pleaca trenul alaturat de al nostru, avem impresia ca a plecat al nostru (iluzia de miscare). In imaginea de mai jos primul segment de linie pare mai mare decat al doilea desi sunt egale.

5. Legea constantei perceptive Daca percepem obiectele in conditii nefavorabile, ochiul uman adapteaza maginea astfel: prin mecanisme de convergenta a globilor oculari si prin modificarea curburii cristalinului, la care se adauga experienta individului (copiii mici nu au aceasta experienta, pot sa nu recunoasca persoane sau obiecte aflate la distanta); astfel la 20-30 de metri obiectul isi pastreaza dimensiunile. Constanta perceptiva a marimii obiectelor- chiar daca obiectul se afla la distanta mare, daca l-am recunoscut, ne comportam fata de obiect ca si cum ar fi aproape Constanta perceptiva a formei daca un obiect isi schimba pozitia si percepem alt unghi, prin aceleasi mecanisme, plus transferul experientei tactil-chinestezice il percepem intreg ca si forma. Constata perceptiva a culorilor oamenii se comporta fata de aspectul cromatic al obiectelor la fel, desi sunt estompate.

6. Legea semnificatiei Se spune ca vedem si auzim ceea ce ne convine/ne place. Este adevarat ca ceea ce se leaga de trebuintele noastre (daca ne este foame vedem numai mancare, cand ne este sete vedem lichide, etc), interesele noastre (daca ne place o culoare o cautam, daca avem o anumita profesie percem mai usor titlul unei carti de specialitate din vitrina librariei), scopurile noastre (daca vrem sa ajungem la Constanta, vedem foarte usor placuta din parbrizul autobuzului, etc) , asteptarile, etc. 7. Legea proiectivitatii imaginii perceptive Chiar daca neurofunctional imaginea se realizeaza la nivel cortical, psihologic e proiectata la nivelul sursei=obiectului care a produs-o acest lucru se demonstreaza simplu:daca apasam usor pe un ochi imaginea se va deplasa usor.
FORMELE PERCEPIEI (CE PERCEPEM)

Percepia spaiului
ntr-o accepiune foarte larg, spaiu poate fi desemnat ca o ntindere mai mult sau mai puin definit, care conine obiecte i n care se deruleaz evenimente i aciuni. ntr-o accepiune mai restrns, spaiu desemneaz situarea, localizarea obiectelor unele n raport cu altele, n funcie de relaiile de distan, mrime, form pe care le ntrein. Exist mai multe tipuri de spaii: spaiu matematic, euclidian; spaiu fizic (constituit din nsuirile fizice, materiale, obiective ale obiectelor din realitatea material); spaiul comportamental (este partea din mediul nconjurtor n care se deruleaz percepiile i aciunile umane).

Spatiul fizic i cel comportamental se divid n: spaiu vizual, spaiu auditiv, spaiu tactilokinestezic sau proprioceptiv. Percepia spaiului vizual implic urmtoarele caracteristici perceptive:

Percepia formei obiectelor presupune proiectarea pe retin a fiecriu punct al obiectului, deplasarea receptorilor pe conturul obiectului i urmrirea liniei care delimiteaz obiectul de fondul perceptiv sau ambiana n general. Percepia mrimii obiectelor implic fenomene de acomodare a cristalinului, convergena globilor oculari, compararea obiectului dat cu alte obiecte din ambian. Percepia distanei la care se afl amplasat obiectul depinde de mrimea imaginii retiniene, de prezena sau lipsa detaliilor de structur a obiectului, de prezena sau absena reperelor, de particularitile cromatice ale obiectelor. Percepia orientrii (direciei) obiectelor este determinat de verticala gravitaional i orizontala perpendicular pe ea. Percepia reliefului presupune reflectarea lungimii, limii i adncimii obiectelor i se bazeaz pe disparitatea imaginii retiniene, gradul de iluminare a suprafeelor, convergena ocular, perspectiva liniar aerian.

Dat fiind c exist un spaiu bidimensional (plan) i un spaiu tridimensional, localizarea obiectelor se va produce dup nsuirile diferite ale obiectelor. n spaiu bidimensional, localizarea obiectelor se face dup coordonatele sus, jos, stnga, dreapta. Dup aceste coordonate se definesc formele, configuraiile plane. n percepia spaiului tridimensional localizarea obiectelor se face dup volum, distana sau adncimea la care sunt amplasate (aproape sau departe).n vederea realizrii acestui proces, subiectul recurge la o serie de indici monoculari i binoculari. Indici monoculari: -Dimensiunea, mrimea relativ a obiectelor (obiectele situate la o anumit distan produc o imagine retinian mai mic folosit de creier pentru estimarea deprtrii sau apropierii); -nlimea n plan la care se afl un obiect situat n cmpul vizual (obiectele amplasate mai sus par a se afla la o distan mai mare; pe acest indice se bazeaz pictorii cnd doresc s sugereze existena unui obiect pe fundal, l picteaz mai mic, amplasndu-l ct nai sus n tablou); -Suprapunerea obiectelor (un obiect care eclipseaz un alt obiect pare a fi mai apropiat); -Umbra (se folosete pentru a detaa obiectul de fond, a-l apropia sau deprta); -Gradientul de textur ( lucrurile mai ndeprtate par mai netede, pe cnd cele mai apropiate apar cu toate detaliile i imperfeciunile lor); -Paralaxa de micare (cnd ne micm, lucrurile mai apropiate par s treac pe lng noi cu o vitez mai mare dect cele ndeprtate; obiectele aflate la mare distan par a se mica o dat cu noi); -Perspectiva linear ( pe msur ce se ndeprteaz, liniile paralele par s devin convergente). Indici binoculari: -Disparitatea imaginilor (datorit existenei celor doi ochi, a distanei dintre ei, imaginile percepute sunt uor diferite ntre ele; creierul compar imaginile provenite de la fiecare ochi i folosete disparitatea dintre ele ca msur a distanei lor); -Convergena muchilor oculari ( se refer la micrile ochilor ce converg spre acelai punct al unei scene vizuale, facilitnd obinerea unei imagini complete a obiectului; n cazul obiectelor aflate la mare distan convergena este mic).

Percepia spaiului auditiv se refer la localizarea sunetelor, la determinarea direciei i distanei la care este situat o surs sonor. n spaiu, trei planuri permit situarea originii sunetului: cele care vin de sus i de jos relativ la planul orizontal ce trece prin cele dou timpane; cel din fa i cel din spate n raport cu planul frontal; cel din dreapta i cel din stnga n raport cu planul median al corpului.
i n percepia spaiului auditiv intervin o serie de indici monoaurali i binaurali. Indici monoaurali: -Timpul exact n care ne parvine sunetul; -Intensitatea sunetului, -Distana la care se afl sursa sonor; -Pavilionul urechii externe (pielea i cartilajele urechii externe au rol important n localizarea surselor sonore din fa i din spate); -Natura reverberant a sunetului, important pentru evaluarea distanei la care se afl sursa sonor. Indici binaurali: -Localizarea (repartizarea n spaiu a sunetelor); -Scderea aparent a interferenei (diferenierea sunetelor de ecouri i zgomote); -Reducerea efectului de mascare (care asigur claritatea perceperii sunetului). Perceperea spaiului auditiv are o mare importan pentru orbi, care se pot orienta datorit reperelor auditive i pot localiza obstacolele prin stimulri auditive. La omul normal dezvoltat din punct de vedere al senzorialitii, percepia spaiului auditiv este implicat n perceperea i nelegerea vorbirii, a conversaiilor i discursurilor verbale. 4

Percepia spaiului tactilo kinestezic sau proprioceptiv se refer la identificarea spaiului intern, diferit ce cel extern. Informaii despre acest spaiu obinem de la receptorii amplasai n pile, muchi, articulaii, urechea intern. Prin percepia tactilokinestezic se poate realiza localizarea corect a unei stimulri tactile. Pentru aceasta este necesar ca subiectul s dispun n orice moment de informaii cu privire la poziia fiecrei pri a corpului n raport cu celelalte i n raport cu spaiul extern. Receptorii amplasai n structurile musculare i articulatorii profunde sau n cele vestibulatorii ndeplinesc acest rol. Percepia spaiului tactilo-kinestezic face apel la o serie de indici. Cel mai important dintre acetia este constituit de schema corporal. Schema corporal este o structur achiziionat care permite unui individ s-i reprezinte, indiferent de moment i de condiii, diferitele pri ale corpului su, n afara oricrei stimulri senzoriale. (Vurpillot, 1963) Schema corporal ofer nu doar posibilitatea de a lua cunotin de existena individual a fiecrei pri a organismului, ci i sentimentul apartenenei tuturor acestor elemente unei singure fiine.n afara schemei corporale exist i ali indici ai percepiei spaiului tactilo-kinestezic: -Percepia deplasrii propriului corp; -Percepia amplitudinii unei micri date; -Estimarea distanei pe baza datelor proprioceptive; -Percepia verticalei i orizontalei n absena oricror referie vizuale. Percepia timpului Timpul este o alt dimensiune, alturi de spaiu, n care se desfoar existena uman. Alturi de timpul real, cronologic, exist i timpul subiectiv, psihologic, trit. Dup opinia lui Paul Fraisse, psihologia timpului nu este altceva dect studiul tuturor conduitelor omului n raport cu schimbrile. (Fraisse, 1967) Percepia timpului, estimarea timpului, orientarea temporal au devenit obiect de studiu pentru muli psihologici de foarte mult vreme. n Europa, Pieron (1933), Piaget (1946), Fraisse (1948, 1974) au ntreprins cercetri experimentale asupra percepiei timpului, publicnd lucrri semnificative pentru aceast problematic. n esen, toi aceti psihologi consider c timpul este o msur a schimbrii, el reflect durata existenial a obiectelor, fenomenelor, sumultaneitatea i succesiunea lor. Cnd omul constat c triete n timp, el afirm simplu c este angajat n multe schimbri. (Fraisse, 1975). Trei probleme par importante pentru nelegerea problematicii percepiei timpului: percepia succesiunii, percepia i estimarea duratei, orientarea temporal. Percepia succesiunii: nu exist schimbare, deci nici timp, atta vreme ct nu exist o derulare de faze, o trecere de la un moment la altul. Problema care se pune n acest caz este cea a trecerii de la simultaneitate (dou stri care se produc n acelai timp) la succesiune (dou stimulri care urmeaz una dup alta). Fraisse consider c n percepia succesiunii intervin trei categorii de factori: - fizici (de exemplu, viteza de transmitere a luminii sau a sunetului); - biologici (distana de la receptor la cortex, natura i structura receptorilor senzoriali care au latene i inerii diferite); - psihologici (atitudinea subiecilor, organizarea stimulilor, ordinea lor). Percepia i estimarea duratei: durata se refer la intervalul care separ doi stimuli ntre ei. Ea poate fi scurt (mai mic de 0,5 sec.); lung (1 2 sec.) i intermediar. n afara aspectelor de ordin cantitativ care vizeaz msurarea riguroas a celor trei categorii de durate, intervin i diverse aspecte calitative. Unii autori au artat, de exemplu, c exist tendina supraestimrii intervalelor scurte i a subestimrii intervalelor lungi. A percepe durata, spune Fraisse, nseamn a vedea capacitatea omului de a cuprinde cvasisimiltan aspectele succesive ale schimbrii. Perceperea duratei, care implic o reacie a individului la o stimulare prezent cu durat determinat, este mult mai obiectiv dect estimarea duratei, care presupune intervenia memoriei i este realizat retrospectiv, n acest ultim caz intervenind o multitudine de factori (natura sarcinii, atitudinile, motivaia, atenia subiectului, influena mediului nconjurtor, a unor medicamente, ndeosebi a drogurilor). Atunci cnd un interval este saturat de activiti intense, complexe va fi estimat ca fiind mai scurt dect unul srac n activiti, care va prea mai lung.Plcutulvine parc mai greu atunci cnd este ateptat, pe cnd neplcutul vine mult mai repede n exact aceleai condiii de ateptare. Dac ne concentrm asupra timpului, indiferent de caracterul plcut sau neplcut al evenimentelor trite, timpul trece mai greu. Vrsta este un alt factor care influeneaz estimarea
5

timpului. Piaget, punnd copiii mici s spun care dintre dou lmpi s-a aprins mai nti, dei ele se aprindeau simultan, a descoperit c acetia indicau ca aprinzndu-se mai repede lampa la care li s-a spus s fie ateni. Orientarea temporal: const n a situa o faz a schimbrii n raport cu un ntreg ciclu de schimbri. Principala problem care se ridic este aceea a reperelor de care se folosete omul pentru a se putea orienta. Cei mai muli autori consider c exist trei sisteme, interne sau externe, care ndeplinesc acest rol: -sistemul fizic i cosmic (alternana zi/ noapte, succesiunea zilelor, anilor, etc); -sistemul biologic (ritmicitatea funciilor organismului); -sistemul socio cultural (existena i activitile umane). Aceste sisteme furnizeaz direct sau indirect informaii despre mecanismele de orientare temporal. Percepia micrii Conceput ntr-un sens larg, micarea desemneaz schimbarea, transformarea obiectelor i fenomenelor lumii materiale sau ideale .ntr-un sens mai restrns, micarea se refer la deplasarea obiectelor n spaiu, la schimbarea poziiei lor ntr-un interval de timp determinat. Exist mai multe feluri de micare: - real (cnd un obiect se deplaseaz dintr-un punct n altul); - aparent (cnd un obiect este nemicat i totui pare c se mic); - indus (cnd un obiect este integrat n altul i pare c se mic, n realitate cel care se mic fiind obiectul integrator), - autocinetic (cnd privim un punct luminos ntr-o camer ntunecoas n care nu exist nici un reper, punctul respectiv pare c se mic); - consecutiv (cnd privim o suprafa n micare i apoi ne aruncm privirea pe obiectele din mediul nconjurtor, avem impresia c i acestea se mic). Perceperea tuturor acestor aspecte ale micrii are o valoare adaptativ. Percepia micrii este considerat vital, att n lumea animal, ct i n lumea uman. Nu de puine ori ea este asociat supravieuirii. La om, percepia micrii furnizeaz informaii despre poziia corpului n raport cu diferite obiecte, plasarea acestuia n mediul nconjurtor permind interaciunea cu obiectele mobile ca i evitarea pericolelor sau obstacolelor. Aciunea cu obiectele, micarea lor contribuie la realizarea adecvat a celorlalte procese psihice, sau la ndreptarea erorilor. Observatia si spiritul de observatie Pentru om perceptia are legatura stransa cu limbajul, activitatea si gandirea, de aceea observatia este orientata spre scop. Perceptia la om se imbogateste permanent prin experienta si prin cultura. Observatia, spre deosebire de perceptia spontana presupune orientare voluntara, stabilirea unui scop (imi propun sa observ comportamentul cuiva, sau traiectoria unui automobil). Observatia se foloseste ca metoda in stiinte exact si socio-umane si cercetatorul urmareste anumite fenomene, activitati, etc. Spiritul de observatie reprezinta aptitudinea de a sesiza cu usurinta, rapiditate si precizie ceea ce este slab, ascuns, nerelevant, dar semnificativ pentru scopurile omului.

Relatia perceptie personalitate Perceperea aceluiasi obiect de catre persoane diferite va duce la formarea unor imagini adecvate realitatii, dar care contin aspecte specifice pentru fiecare. Exista o predispozitie a fiecaruia dintre noi de a explora mai mult sau mai putin profund obiectele/fenomenele; factorii individuali sunt: nivelul general al dezvoltarii perceptiei la un anume subiect profesia subiectului gradul de cultura generala ( o statueta este privita altfel de un cunoscator al artelor) gradul corespunzator al atentiei
6

interesele stabile pentru o categori de stimuli (daca unui subiect ii place culoarea rosie o va cauta in mediu fara a fi constient de aceast lucru; daca cineva este interesat de economie, va auzi/va citi doar stirile legate de economie, etc)

Concluzii: Senzaiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele nsuiri ale obiectelor i fenomenelor lumii externe, precum i strile interne ale organismului, n momentul aciunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor. Dincolo de marea diversitate a coninutului informaional al senzaiilor de care dispune omul, putem desprinde cteva caracteristici i legiti comune tuturor tipurilor de informaie senzorial: modalitatea senzorial, intensitatea senzaiilor, durata senzaiilor, sensibilitatea analizatorilor, corelaia dintre intensitatea stimulului i intensitatea senzaiei produs de acesta, adaptarea senzorial (pozitiv i negativ), interaciunea analizatorilor. Senzaiile sunt tratate ca procese separate doar n scop didactic. Prin percepie ntelegem reflectarea n contiina omului a obiectelor i fenomenelor care acioneaza direct asupra receptorilor. n percepie are loc ordonarea i unificarea diferitelor senzaii n imagini integrale ale obiectelor i fenomenelor respective. mpreun cu senzaiile, percepiile asigur orientarea senzorial nemijlocit a omului n lumea nconjurtoare. Cela mai importante particulariti ale percepiei sunt: obiectualitatea, integralitatea, structuralitatea, constana, inteligibilitatea, apercepia. Procesual, se poate considera c percepia are loc n patru faze: depistare, discriminare, identificare i recunoatere. Formele percepiilor sunt: percepia spaiului, percepia formei, percepia mrimii, a direciei, timpului, micrii. Un fenomen strns legat de percepie sunt iluziile, dintre care cele mai cunoscute sunt cele optice.