CANTUL VI

Cerul al doilea, al lui Mercur. Spiritele active. Viaţa lui lustinian.

Acvila romană. Invectiva împotriva guelfilor şi a ghibelinilor. Romeo
di Villanova.
„De când1 întoarse-acvila2 Constantin . potrivnic bolţii3 ce-o urmase-n cale cu cel4 de-a luat copila lui Latin,
vreo două sute ani5 la rând devale, pe lângă munţii6 de-unde întâi porni, rămas-a acvila-n răsărit, la poale;
de sub aripi7, dintr-acel loc cârmi, trecând din mână-n mână, lumea toată, pân' ce-a ajuns şi-n mâna mea8-ntr-o zi.
Sunt lustinian9 şi-am fost10 Cezar odată; din vrerea sfântă a dragostei dintâi'' am scos din legi ce-a fost prisos şi
pată.
Ci pân' s-ajung pe-al lor făgaş să mâi, crezu-i că-n Crist e-o fire12, numai una, şi-mi fu credinţa-n viaţă căpătâi;
dar Agapit13, care-a purtat cununa pre-naltului păstor, mi-a arătat credinţa dreaptă, alungând minciuna.
Şi-n crezul lui azi văd învederat,
cum vezi când două gânduri14 se ciocnesc
că unu-i strâmb şi altu-adevărat.
566
567
Curând apoi, din sfat dumnezeiesc, cât ce-am ajuns Biserica-a urma, pornii la-nalta slujbă15 să trudesc;
pe Belizar16 l-am ridicat în şa
şi Dumnezeu îl ajută atare,
că semn17 desprins-am întru-odihna mea.
Cu-acestea ţi-am răspuns18 la întrebare: la cea dintâi; dar spusele mă-ndeamnă să-ţi dau înc-un adaos spre-
ajutorare,
ca să-nţelegi cât de nedrept se-ndeamnă
potrivnic sacrosanctului19 însemn
şi cei ce-l vor20 şi cei care-l condamnă21.
Tu vezi ce fapte îl făcură demn de slavă." Şi-ncepu din ceasul când muri Pallant22 dându-i la cârmă-ndemn
„Pre câte ştii, trei sute ani la rând şezu la Alba23, pân' ce trei cu trei24 porniră-asalt, tot pentru el luptând.
Şi ştii25 câte-au făcut sub semnul ei cei şapte regi, pornind de la sabine pân' la Lucreţia ce-a murit prin ei.
Purtată26 vajnic de romani, ştii bine ce-a-nfăptuit cu Bren27, cu Pir28 şi-o seamă de crai29 viteji din multe ţări
vecine.
Prin dânsa-şi cuceriră-a bună seamă
Torquat30 şi Quinziu31, Deci32 şi Fabi33 un nume
a cărui glorie-n veci nu se destramă.
Şi tot ea-nfrânse34 trufaşul renume
al oştilor de Hannibal purtate
prin Alpi, de unde Padul35 curge-n spume.
568
Sub ea de tineri triumfară, frate,
PompeiJt> şi ScipioJ/, şi sub ea zăcu
colina38-nfiptă lângă-a ta cetate.
Apoi când cerul după chipu-i vru39 să rânduiască-al lumilor destin, lui Cezar40 vrerea Romei i-o dădu.
Ce-a săvârşit din Varo41 până-n Rin, de Sana,-Arar, Isara sunt ştiute şi de-alte văi de care Ronu-i plin.
Cât despre cele mai apoi făcute
şi Rubicon42, nu-i cu putinţă-a spune,
căci nu-i condei să zboare-atât de iute.
Spre Spania43-ntoarse ostile străbune, Durazzo44-l luă şi-nfrânse Farsalia45, de fu şi Nilul46 prins de-amărăciune.
Văzu47 iar Troia de-unde-şi luă solia, văzu şi groapa4B-n care Hector zace şi-i stinse-apoi lui Ptolemeu49 trufia.
De-acolo-asupra Iubei50, să-l sufoace se prăvăli şi iar în sus să-l bată, căci surla51 pompeiană nu-i da pace.
De ce-a făcut fiind de-urmaş52 purtată se vaită-n iad perechea Brut şi Cas, Perugia53 sus şi Modena54 muşcată
şi Cleopatra53 dă durerii glas,
căci vipera şi-o-nfipse-adânc în sân,
neştiind altcum să iasă din impas.
Sub el atinse malul roş56, păgân,
sub el aduse lumii-atare pace
că-nchis fu templu57-n care-i Ian stăpân.
569
Dar tot ce semnul58 ce-a vorbi mă face făcu şi-avea să facă-ntru mărire pentru regatul ce sub mâini îi zace,
par fapte fără preţ şi strălucire, de te gândeşti la-al treilea împărat şi judeci drept. Căci sfânta-ndrituire59
ce glas îmi dă prin el a-ncredinţat romanei ginte cinstea să răzbune mânia ei, prin sângele vărsat.
Te miră60 acum de ce-oi urma a-ţi spune: sub Titus semnul frânse-n răzbunare a vechiului păcat răzbunăciune.
Iar când apoi ajunse la strâmtoare Biserica prin longobarzi, tot el o mântui61 prin Carol zis cel Mare.
Deci poţi acum62 să-i judeci chip la fel pe cei de cari spuneam şi-a căror vină v-a dus la dezbinare şi măcel.
Obştescul semn unii cu crini63l-întină, iar ceilalţi64 socotesc că-i doar al lor, de nu mai ştii care-s la rău pricină.
De cap îşi facă sub alt semn cât vor cei ghibelini65, dar afle că dreptatea, de-o rupi de el, nu-i calci pe urme-uşor.
Şi Carol66 nu-i dezmintă-ntâietatea cu guelfii săi, ci tremure de chin, căci şi-altor lei le-a-nfrânt temeritatea.
Ades din vina tatălui hain
copiii-au plâns; nu creadă67 deci prosteşte
că-şi schimbă Domnul semnul lui pe-un crin.
570

I
Această stea68 podoabă-şi făureşte din cei ce faimă-au vrut să lase-n spate, trudind s-o dobândească creştineşte.
Când dorul69 însă către ea ne-abate din drumul drept, iubire-adevărată mai slab sclipeşte şi mai greu răzbate.
Că plata-i70 după merit judecată
e pentru noi prilej de bucurie,
căci pe-o măsură şi-una şi-alta-arată.
Aşa-ndulceşte-n noi dreptatea vie71 simţirea noastră ce nicicând nu poate, atare fiind, să cadă-n silnicie.
Un singur cânt din multe guri răzbate: la fel şi aici din stări deosebite72 se-ncheagă armonia-acestor roate.
Străluce-n sânul dalbei mărgărite lumina lui Romeu73 cel generos, a cărui fapte fură strâmb plătite.
Dar provenţanii ce-l pârâră74-n dos ( azi nu mai râd75, căci cei pe cari i-apasă \ păcatul pizmei n-au din el folos.
Avu Raimondo patru fete-n casă; pe toate patru le făcu regine76 el, oropsitul fără pat şi masă.
Iar când seniorul, aţâţat77, vezi bine, ceru socoată-acestui drept78 în prag, de fice zeci el îi dădu duzine79.
Plecă apoi sărac lipit, moşneag şi inima80, când zi de zi cerşea, dac-ar fi fost să i se dea-n vileag,
din cât îl lauzi, mai mult l-ai lăuda."
571