CANTUL VIII

Cerul al treilea, al Venerei. Spiritele îndrăgostite. Carol Martel. Noi dubii ale lui Dante.
Credeau greşit1 păgânii-odinioară că-n cerul ei2 rotindu-se, frumoasa Veneră3-aţâţă a iubirii pară;
şi n-o slăveau numai pe ea4, crăiasa, prin jertfe şi prin juruinţi; de-o seamă străvechea ginte-ntru greşeli-rămas-a
şi pe Diona o slăvea, drept mamă, şi drept fecior pe Cupidon, crezând că-i fu de el Didonei5 înseşi teamă.
Cu numele6-i, cu care-ncep cântând,
ei botezară mândra-n ceruri stea
ce-n soare7 cată, în zori şi-amurg, pe rând.
N-am prins de veste8 că urcam spre ea; doar ochii dragi şi puri mă-ncredinţară, căci mai frumoşi9 sclipeau în
doamna mea
Şi-aşa cum'0 vezi scântei ţâşnind din pară şi glas din glas auzi când unul ţine isonul şi-altul urcă şi coboară,
la fel văzui lumini'' printre lumine rotindu-se12 grăbit ori pe-ndelete, precum vederea-i desfăta în sine.
Din nori ceţoşi n-au coborât în cete, văzute-ori nu, vântoase l3-n adâncimi destul de iuţi ca să nu-ţi pară-ncete
578
pe lângă stolul de cereşti lumini14 ce-n jos grăbeau, rupându-se cu greu din hora-ncinsă sus de serafimi15.
Dintâiul şir16, slăvind pe Dumnezeu, cânta „osanna"-astfel, că-ntru dorinţă mă cetlui să-l tot aud mereu.
Şi dintre ei un duh17, cu bună-ştiinţă mi se-apropie, zicând: „Pe voia ta18 vom face toţi, ca să culegi priinţă.
Noi ne rotim19 cu îngerii pe-o stea, de-acelaşi pas şi-acelaşi dor mânaţi, cu îngerii20 de care-ai zis cândva:
■21
«Voi , ce.gândind al treilea cer mişcaţi» şi-atâta drag e-n noi, că bucuros vom sta22 ca să curmăm al tău nesaţ."
După ce23 ochii-mi dăruii sfios iubitei, dobândind încuviinţare din ochii ei ce străluceau voios,
rotitu-i-am către lumina care
îmi dase-ndemn şi: „Cine eşti?" grăii
cu glasul frânt de dor24 şi-nfrigurare.
Şi, Doamne, cât de mândră o zării sclipind la vorba mea, când bucuria c-o nouă bucurie25 i-o sporii26.
„Pe lume27, zise, mi-am purtat solia scurt timp28; mai mult dac-ar fi fost să fie, mi-aş fi cruţat de multe rele29 glia.
Lumina ce-mprejurul meu se-nscrie, în tortul ei, ca viermele30-n mătase, mă-ncinge-n raze şi m-ascunde ţie.
579
Mult m-ai iubit31 şi-aveai de ce; foloase pe urma mea ai fi cules, de-n groapă de tânăr nu-mi lăsam a mele oase.
De-a stânga malul ce din Ron32 s-adapă ca domn pe vremuri m-aştepta-n hotare pe unde-n Ron se varsă-a Sorgei
apă,
şi m-aştepta frumosul colţ33 în care Gaeta stă, Catona şi cu Bari
şi Tront şi Verde se revarsă-n mare.
M-au uns35 ca rege-al ţării lor ungarii, al ţării ce-i de Dunăre36 brăzdată, când lasă-n urmă-a nemţilor fruntarii.
Trinacria (între Pachin scăldată şi-ntre Pelor în nori de ceaţă groasă când peste golf Sciroccul38 stă să bată,
stârnit nu de Tifeu39, ci de pucioasă) şi azi m-ar aştepta40 ca rege-n ţară prin cei născuţi din angevina casă,
de-o proastă cârmuire41, ce-i povară supuşilor, n-ar fi-ndemnat poporul să strige la Palermo: «Piară, piară!»
Şi de mi-ar şti acestea frăţiorul42,
ar frânge calicimea catalană,
spre-a nu-i da pas, şi-ar pune-n prag piciorul
căci cată-a lua măsuri când porţi coroană, prin tine sau prin alţii, ca regatul43 să nu-l încarci prin vrerea-ţi
suverană.
El, cel zgârcit44, s-ar cuveni păcatul să-l pedepsească-n cei ce banii-adună, căci largi străbuni avu, necugetatul."
580
„Fiindcă te văd cu mine dimpreună cum mi te bucuri întru Cel-de-Sus, ce-i veci izvor45 la orice faptă bună,
te bucuri46, zic, de cele ce mi-ai spus, mi-e şi mai drag al bucuriei dar şi drag mi-e că te bucuri prin Iisus.
De ce-am râvnit, avut-am parte; dar din vorba ta47 n-am înţeles cum poate din dulce sad să iasă rod amar."
Astfel grăii, iar el răspunse: „Frate, de-oi izbuti să-ţi dau răspuns cu sfatul, ţi-o sta-nainte ce-ţi stă-acum la
spate48.
Cel care49-nvârte fericind regatul, prin care urci, virtuţi50 a pus, vezi bine, în stelele ce-l luminează hatul.
Dar cugetu-i desăvârşit în sine,
nu doar de firi în ceruri se-ngrijeşte,
ci şi de calea51 ce le-ndrumă-n Bine.
De-aceea arcu-acesta52 când loveşte atinge-un ţel ştiut de mai 'nainte, ca suliţa~ce-n ţintă nimereşte.
De-ar fi altfel53, aceste-aşezăminte ar da pe faţă-urmări ce-ar fi ruine şi nicidecum înfăptuiri preasfinte;
ori nu-i aşa54, căci minţile divine ce-nvârt aceste stele n-au păcate, cum nici cel Prim ce le-a creat prin sine.
Mai vrei dovezi pe lângă cele date?" „O, nu, grăii, că-n tot ce-i de trebuinţă55 pricep că fire-a da-napoi nu poate."
581
„Şi-acum să-mi spui: ar fi mai rău de-o fiinţă,
grăi, n-ar vieţui-n tovărăşie56?"
„Ar fi, răspuns-am. Văd cu prisosinţă57."
„Şi-ar mai trăi, de n-ar fi jos să fie
şi altminteri trai şi rosturi felurite58?
Nu, dacă-i drept ce-al vostru dascăl59 scrie."
Astfel grăi cu vorbe ticluite
şi-apoi: „Al vostru rost se cere-anume
Ci voi74 siliţi să intre-n mănăstire pe cei făcuţi75 să poarte scut şi zale şi faceţi regi din popi76, fără-osebire;
de-aceea rătăcit-aţi77 dreapta cale."
să nască din izvoare diferite:
Solon61 sau Xers62 se naşte omu-n lume,
MelchisedecbJ sau cel ce laolaltă zburând65 cu fiu-îi dobândi renume.
Al firii joc66 ce-n voi, ca-n ceară o daltă se-mplântă-adânc, virtuţi cu tâlc împarte, dar nu distinge-o casă67 de
cealaltă.
De-aceea Iacob68 de-Esau-i departe din naştere, iar de Quirin69 se spune că nu-i născut din plebe, ci din Marte.
Natura70-n prunci aceleaşi căi străbune cu moşii şi strămoşii le-ar străbate, de n-ar învinge sfânta-nţelepciune.
Ţi-e-n faţă acum ce-ţi fu-nainte-n spate: dar, ca să vezi71 cât mi-eşti de drag, se cade să-ţi dau şi rodu-acestor
dulci bucate.
De-a pururi firea72 când norocu-i sade
potrivnic pe cărare, ca răsadul
în holdă stearpă, nu flori, nici roade.
Dar dacă lumea73 ar păşi pe vadul pornirilor sădite-n om de fire, a bună seamă nu v-ar paşte iadul.

582