LUCIAN BLAGA

- considerat unul dintre cei mai completi autori, imbinand creatia lirica, epica si filosofica (autorul unui sistem filosofic propriu) Opera: poezie: Poemele luminii, Pasii profetului, In marea trecere, Lauda somnului, La curtile dorului etc. proza: textul autobiografic: Hronicul si cantecul varstelor, Luntrea lui Caron dramaturgie: Mesterul Manole, Cruciada copiilor etc. filosofie: Trilogia culturii, Trilogia cunoasterii, Trilogia valorilor. - isi formeaza un sistem filosofic influentat pe de o parte de existentialism, iar pe de alta parte de expresionism. Expresionismul este un curent cultural modern aparut in prima jumatate a sec XX care pune accent in primul rand pe descoperirea unor stari exagerate pe plan interior, pe atingerea astfel a ilimitatului. Manifestat mai ales in literatura germana (ca si in artele plastice) in perioada din preajma si de dupa primul razboi moandial, expresionismul apare ca o reactie la adresa naturalismului si impresionismului, prin expresia pura a trairilor sufletesti care tind spre o innoire spirituala, spre o regasire a esentelor umanului amenintate cu degradarea de catre mecanizarea tot mai extinsa. Pune accent pe descarcarea interioara, pe o stare de spaima, teama, pe o stare de eliberare a trairilor cenzurate, pe accentuarea planului interior in dauna celui exterior. Transpune in imagini puternice, violente, impregnate de elan vital, impulsul interior, nelinistea existentiala, idealul reintoarcerii la sufletul primar. Preocuparea pentru esente si revolta imnpotriva unei civilizatii care uniformizeaza, stimuleaza cultivarea mitului. Apar personaje fara individualitate care reprezinta esente, figure generice, reprezentative pentru categorii intregi (ex: mama, fiul, fiica). Strigatul este vazut ca forma suprema de eliberare, de o indepartare de conventie si de regasire a esentei. Reprezentanti: Georg Trakl, Franz Werfel, Stefan George Elemente expresioniste in opera lui Blaga: sentimentul metafizic, imaginea esentializata a lumii, caracterul vizionar, cultivarea mitului primitivitatii, al arhaicului, al originarului, exacerbarea eului, frenezia dionisiaca Opera poetica este permanent dublata de suportul sistemului filosofic. Filosofia lui Blaga: Sistemul filosofic al lui Blaga este construit in jurul a doua nuclee: problema cunoasterii si filosofia culturii. Ideile referitoare la cunoastere se regasesc grupate in Trilogia cunoasterii. Problema cunoasterii este bazata pe doua concepte originale: cunoasterea paradisiaca (de tip logic, rational, care se revarsa asupra obiectului cunoasterii si nu-l depaseste, vrand sa lumineze misterul pe care astfel il reduce) si cunoasterea luciferica (al carei scop nu este lamurirea misterului ci potenarea, sporirea lui):

Cunoasterea luciferica, prin actul initial, considera obiectul sau despicat in doua, intr-o parte care se arata si intr-o parte care se ascunde. Obiectul cunoasterii luciferice e totdeauna un mister care de o parte se arata prin semnele sale si de alta parte se ascunde dupa semnele sale () Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect, criza in sensul unei despicari care rapeste obiectului echilibrul launtric () prin cunoasterea paradisiaca se statornicesc pozitiile linistitoare, momentele de stabilitate, permanena vegetativa si orizonturile, care nu indeamna dincolo de ele insesi, ale spiritului cunoscator. Cu cunoasterea luciferica se introduce in imparatia acestuia problematicul, talonarea teoretica, constructia, adica riscul si esecul, nelinistea si aventura () (L. Blaga, Trilogia cunoasterii) Blaga percepe universul ca fiind plin de taina si de mister, creatie a Marelui Anonim care amplifica la nesfarsit aceste taine, introducand cenzura transcendenta (blocarea accesului la cunoasterea absoluta) Identifica doua modalitati ale cunoasterii: cunoasterea paradisiaca: de tip rational are ca efect anularea misterului si distrugerea astfel a esentei universului. cunoasterea luciferica: de tip afectiv, intuitiv care genereaza amplificarea, potentarea misterului Un concept fundamental al filosofiei culturii este conceptul de stil care reprezinta un ansamblu de trasaturi determinate de factori care actioneaza inconstient asupra comunitatilor umane, printre acestia numarandu-se orizontul spatial si temporal (viziunea asupra timpului si spatiului), o suma de trasaturi proprii fiecarui popor si care genereaza o anumita viziune specifica fata de existenta si realitate. Matricea stilistica reprezinta tiparul generat de totalitatea coordonatelor spatiotemporale; specific spiritului romanesc este spatiul mioritic determinat de o permanenta succesiune deal-vale, exteriorizata printr-o perceptie senina a fluctuatiilor existentei (oscilatiile destinului sunt acceptate ca elemente firesti, aparand la nivel general o stare de impacare) Orizontul inalt, ritmic alcatuit din deal si vale doina exprimand melancolia, nici prea grea, nici prea usoara, a unui suflet care suie si coboara, pe un plan ondulat indefinit, tot mai departe, iarasi si iarasi, sau dorul unui suflet care vrea sa treaca dealul ca obstacol al sortii si care totdeauna va mai avea de trecut inca un deal, sau duiosia unui suflet, care circula sub zodiile unui destin ce-si are suisul si coborasul, inaltarile si cufundarile de nivel, in ritm repetat, monoton si fara sfarsit Blaga introduce o diviziune in cadrul metaforei identificand: metafora plasticizanta: care are drept scop doar descrierea obiectului, are un determinant real (ex: prin oras/ Ploaia umbla pe catalige, Un zbor de lastun/Iscaleste peisajul) metafora revelatorie: care accentueaza de fapt ideea de mister, nu are un corespondent real, ci mai degraba unul abstract. Cunoasterea fundamentala la Blaga se realizeaza in primul rand din perspectiva afectiva.

Trasaturile liricii lui Blaga Privita in ansamblu lirica lui Blaga este caracterizata printr-o relatie dinamica in raportul dintre eul liric si lume, materializata printr-o evolutie a ideii de cunoastere:

primele doua volume: Poemele luminii si Pasii profetului: puternic vitalism, dorinta de contopire cu cosmosul, iubirea devine sinonima cu ideea de cunoastere (Eu nu strivesc corola) - atitudinea specifica: implicarea afectiva in obiectul cunoasterii - lirica vitalista, sentimentele sunt extinse asupra intregului univers - iubirea este un mod de comunicare cu universul - raportul dintre bine si rau este perceput ca o obligatorie interdependenta (De unde-si are raiul-/lumina? Stiu: il lumineaza iadul/ cu flacarile lui! Lumina raiului) - frenezia dionisiaca, accente expresioniste, exacerbarea eului care intra in rezonanta cu esenta universala. - Incepand cu volumul Pasii Profetului se face simtita o schimbare de paradigma: accentuarea caracterului reflexiv, predominarea cugetarii (poem simbolic Moartea lui Pan) Volumul In marea trecere: accentuarea rupturii dintre eul poetic si univers - natura isi pierde inocenta, caracterul paradisiac, sentimentul de instrainare - vitalismul, trairea intensa se estompeaza in favoarea problematicii filosofice. - Nostalgia timpului, melancolie - Universul rural spatiul eternitatii: Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat - Sentimentul de vina pentru a fi cautat alte valori decat cele ale colectivitatii - Imaginea mortii asociata cu motivul somnului - Somnul starea dumnezeiasca face posibila iesirea din timp Volumele La cumpana apelor si La curtile dorului: marcheaza o accentuata inspiratie folclorica - Factor dominant spiritualitatea spatiului mioritic - sonoritatea populara asociata cu interogatii filosofice - utilizarea miturilor (unicornul, inorogul) Nebanuitele trepte: impacarea intre poet si universul regasit - intrebarile anterioare devin acum afirmatii asociate cu o stare de liniste - alienarea, instrainarea sunt inlocuite de bucuria existentei - iubirea (asociata primaverii) este opusa acum iernii cunoasterii - tema iubirii este asociata temei naturii care germineaza si care rodeste (Mirabila samanata) Opera greu de incadrat intr-un singur curent literar: primele volume ecouri expresioniste, ulterior influenta acestuia scade pe masura ce se va dezvolta un sentiment al echilibrului, al impacarii eului liric cu lumea.

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

apare la inceputul primului volum de versuri aparut in 1919 Poemele luminii reprezinta o arta poetica a creatiei lui Blaga, sintetizand ideile legate de definitia cunoasterii - anticipeaza aparitia sistemului filososfic si defineste de fapt cele doua abordari in fata ideii de cunoastere a esentei universului Tema: cunoasterea -

Structura: specifica liricii moderne: monobloc (o singura unitatea strofica), prezenta ingambamentului, lipsa rimei, ritmului, masura inegala a versurilor - textul beneficiaza insa de o muzicalitate interna - caracter confesiv Titlul: delimiteaza cele trei unitati strofice majore ale dicursului liric de tip confesiv: eu (centrarea de sensibilitatea creatoare) nu strivesc (ideea de protejare, de potentare a misterului) metafora corola de minuni a lumii (esenta fundamentala a universului: misterul). - textul este structurat pe baza principiului antitezei, putandu-se identifica doua unitati distincte: eu Altii (altora) Nu strivesc Sugruma Nu ucid (ucid) Intalnesc (nu intalnesc) Sporesc (micsoreaza) Imbogatesc (saracesc) iubesc (nu iubesc, nu inteleg) - Defineste in totalitate tipul cunoasterii - Ipostaza cunoasterii paradiasiace, rationale luciferice, bazate pe o apropiere afectiva de care are ca final descompunerea si tainele universului distrugerea coerentei cosmice - verbele amplifica identificarea totala intre - are ca finalitate anularea esentei cosmice, vocea lirica si esenta universului ideea de mister. - aceste opozitii sunt mereu amplificate: eu-altii (pronumele nehotarat sugerand astfel generalitatea si lipsa de identitate in opozitie cu accentutarea evidenta a vocii lirice), lumina mea lumina altora (lumina metafora a tipului de cunoastere) - toti acesti termeni au valoare figurativa: pronumele eu cuvantul cheie al textului, repetat obsedant (element expresionist exacerbarea eului) plaseaza vocea lirica in centrul universului lumina mea simbol al cunoasterii poetice lumina altora gandirea de tip rational corola de minuni misterele universale flori, ochi, buze si morminte - infatisarile concrete ale misterelor. - aceasta structura antitetica este accentuata si de distributia verbelor (nu strivesc, nu ucid, nu sugrum (subinteles), sporesc, imbogatesc , iubesc, fata de sugruma si toate celelalte forme verbale care se pot subintelege: ex: striveste, micsoreaza, saracesc - se delimiteaza astfel cele doua tipuri de cunoastere: cunoasterea logica: sugruma vraja cunoasterea poetica: sporeste mistreul - atitudinea de protejare a universului prin iubire, perceputa ca un instrument al cunoasterii, element vizibil in versul concluzie al textului: caci eu iubesc (.) - Analogia Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii permite accentuarea caracterului mediat, de reflectare, de participare directa la ideea de mister si nu de observare detasata a acestuia.

- Potentarea misterului reprezinta de fapt amplificarea la nesfarsit a ideii de mister prin participarea directa. - In flori, in ochi, pe buze ori morminte vers ce sintetizeaza esenta intregului univers: vegetal, cognitiv, erotic, iubirea si moartea. - reluarea aceluiasi vers in final are functia de accentuare a ideii poetice, dar si de amplificare, juxtapunerea initiala facand loc unei formulari mai delimitative Si flori, si ochi, si buze, si morminte care are ca efect accentuarea si acumularea manifestarilor concrete ale misterului universal fata de care se raporteaza sensibilitatea eului liric.

PARADIS IN DESTRAMARE
- poezie de factura expresionista, ilustreaza o viziune apocaliptica asupra existentei universale, definita in primul rand printr-o resemantizare a miturilor (valorificare in sens schimbat a unor imagini mitologice). Titlul: poate cuprinde un posibil oximoron asociind doi termeni incompatibili: paradis (eternitate, atemporalitate, perfectiune) in destramare (care defineste intrarea intr-un regim al biologicului, al efemerului si al perisabilului) - intregul text este de fapt expresia unui univers aflat intr-o stare ireversibila de descompunere, ilustrand o ampla succesiune de simboluri decodate insa intr-o maniera negativa (ex: portarul inaripat, serafimi, arhangheli, ingeri) - textul ilustreaza o folosire socanta, in sens negativ a nucleelor definitorii, specifice mitului biblic, imaginea distrugerii aparand atat pe plan exterior, cat si pe plan interior, ca o sugestie a unui univers desacralizat care nu mai poate participa la atingerea esentei universului - lipsa posibilitatii de evolutie. Structura: textul este alcatuit dintr-o singura unitate strofica, reprezentativa pentru orientarea modernista: prezenta ingambamentului, monobloc, incalcarea prizodiei traditionale. - din punct de vedere compozitional textul este alcatuit dintr-o succesiune de imagini aparent independente, dar care alcatuiesc impreuna un tot unitar, surprinzand imaginea unui spatiu desacralizat, ale carui figuri mitologice si-au pierdut atributele esentiale. - sentimentul comunicarii cu universul este inlocuit de neputinta, de tristete, exaltarea facand loc imaginilor apocaliptice - asadar textul contine pe de o parte sugestii ale paradisiacului: portarul inaripat, serafimi, arhangheli, porumbelul sfantului duh si apa vie, iar pe de alta parte determinarile lor sugerand destramarea, intrarea intr-un regim al biologicului: cotorul de spada fara de flacari, parul nins, arand cu pluguri de lemn, ingeri goi zgribulind, greutatea aripelor, paianejni multi au umplut apa vie - imposibilitatea atingerii cunoasterii absolute, datorita unei piedici exterioare (apa refuza galetile lor) - imaginea universului desacralizat, descompus, cu o accentuata tenta involutiva (arand cu pluguri de lemn), sugestie a greutatii, a trudei si a chinului. - corporalizarea si biologicul (Arhanghelii se plang) accentueaza ideea de suferinta si de descompunere

- greutatea aripelor trimite spre ideea de incarcerare, de apasare, de teluric, pamantesc. - resemantizarea simbolurilor se accentueaza prin disparitia luminii, simbol al cunoasterii si al vietii - reluarea ideii de biologic culmineaza cu intrarea in circuitul existential al simbolului angelic (ingerii goi zgribulind, odata vor putrezi si ingerii sub glie) - repetarea interjectiei asociate cu formele pronominale mie si tie extinde imaginea descompunerii universale la nivel uman, incluzand si subiectivitatea lirica. - distrugerea cunoasterii, a iluziei semnificand posibilitatea depasirii propriei conditii.

DATI-MI UN TRUP VOI MUNTILOR

- poem de factura expresionista, ilustrand, in viziune specifica liricii blagiene, raportul dintre limitarea fizica, inevitabila a datelor umane si trairea intense, frenetica a sinelui care se gaseste incatusat intr-o forma mult prea restrictiva pentru forta sa interioara. Tema: este reprezentata de dorinta de depasire a limitelor umanului pentru a inlocui dimensiunea fizica, restrictiva si perisabila, cu o alta forma de existenta, la nivel cosmic intro incercare de a tinge cunoasterea absoluta. Structura: de factura modernista, vizibila prin: unitati strofice inegale, prezenta ingambamentului, lipsa ritmului si a rimei, masura inegala (vers liber si vers alb) Titlul: contine o formulare adresativa, care materializeaza de fapt nucleul ideatic al textului, dorinta frenetica de depasire a propriei limitari biologice - incercarea de a inlocui trupul uman cu un trup cosmic, care sa permita trairilor interioare prea puternice pentru slabele limite omenesti sa se manifeste la adevarata intensitate scapand astfel de conditionarea domensiunii terestre. Compoziotional textul poate fi divizat pe baza unui posibil scenraiu: Strofa I: dimensiunea umana: - textul se deschide printr-o formulare restrictiva: Numai pe tine te am trecatorul meu trup sugerand pe de o parte limitarea existentei umane prin planul fizic, si totodata incadrarea acestei existente sub un semn al efemerului si al perisabilului (trecatorul meu trup) - aceasta constiinta a inferioritatii reluata permanent de-a lungul strofei (Lutul tau slab/mi-e prea stramt) accentueaza contradictia dintre frenezia vitalismului interior (strasnicul suflet) si datele conditiei umane mult prea limitative - aceasta este cauza pentru care apare in text incercarea de schimbare a dimensiunilor existentei. Strofa II: invocatia: - constientizarea limitarii la care este supus de catre existenta umana, face loc unei incercari de schimbare a determinarilor existentei. - verbele la indicativ prezent sunt inlocuite de verbe la imperativ, care transcriu de fapt intensitatea trairilor interioare - elementele naturii devin sinonime ale partilor corpului, sugestie a intensitatii trairilor (naprasnica inima, lacasul furtnuilor, eul meu indaratnic). - dorinta de atingere a absolutului blocata de limitele corporale incerca astfel sa se materializeze prin substituirea corpului biologic, prin inlocuirea dimensiunii umane cu o dimensiune cosmica

 Strofele II, III, IV: transformarea: - invocatia face loc unui posibil scenariu al comunicarii cu universul - imperativul verbal este inlocuit de verbe la conditional optativ prezent, ceea ce plaseaza intregul discurs liric sub un semn al ipoteticului. - dimensiunea terestra face loc unor determinari cosmice (prin cosmos), determinarile umane capata proprotii hiperbolizate: maretii mei pasi - aceeasi dimensiune frenetica a sufletului reapare, de data aceasta descatusat, liber, capabil sa intre in resonanta cu esentele universului, negate atat vreme de limitarea umana: as apare navalanic si liber/ cum sunt - strofele III si IV incep simbolic prin utilizarea unui adverb relativ cand transcriind ipotetic manifestarile sufletesti ale sensibilitatii creatoare: cand as iubi, cand as uri. - corpul uman dispare, fiind complet inlocuit de dimensiunea cosmica - in mod simbolic se produce o contopire intre sufletul frenetic si dimensiunea universului care ajunge sa functioneze ca un trup subordonat acelei frenezii dionisiace: mi-as intinde spre cer toate marile, Spre cer() mijlocul sa-i frang. - aceeasi pulsiune interioara mistuitoare, ilustreaza forta traitrilor interioare. as zdrobi sub picioarele mele de stanca/ bieti sori ca o expresie a descatusarii sufletului limitat atat de mult de dimensiunea umana. Ultimul vers: Dar numai pe tine te am trecatorul meu trup - aduce prin reluarea indicativului prezent discursul in planul real - conjunctia adversativa dar functioneaza ca o ruptura fata de scenariul anterior si introduce imaginea limitativa a conditiei umane, incapabila sa-si depaseasca limitarile, si sa atinga astfel absolutul - condamnat la o existenta in parametrii umani, sufletul ramane doar cu nostalgia absolutului pe care nu il poate atinge. - optimismului din primul volum (materializat in Eu nu strivesc corola de minuni a lumii) ii face astfel loc tristetea, apasarea si limitarea conditiei umane. In armonia universului apare astfel criza in cunoastere.