MECANISME

BIBLIOGRAFIE
1. POPESCU I.- Proiectarea mecanismelor plane. Ed. Scrisul românesc,
Craiova, 1977.
2. HANDRA-LUCA V; STOICA I. A - Introducere în teoria mecanismelor.
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
3. KOVACS FR. ş.a. - Mecanisme. Centrul de multiplicare,
U.T.Timişoara, 1992
4. POPESCU GH.- Mecanisme. Ed. Spicon, Târgu Jiu, 1994.
 CAPITOLUL 1

GENERALITĂŢI ASUPRA MECANISMELOR.

1.1. Obiectul şi importanţa studiului mecanismelor.
Disciplina Mecanisme, are ca scop studiul general al mecanismelor şi
maşinilor.
Ea constituie cea dintâi disciplină care îl introduce pe student în sfera
disciplinelor de cultură generală tehnică şi se bazează pe cunoştinţele dobândite
de aceştia prin studiul fizicii, matematicii, mecanicii, desenului tehnic şi chiar al
tehnologiei materialelor.
Cunoştinţele dobândite la disciplina Mecanisme, sunt utilizate în
continuare la disciplina Organe de Maşini şi apoi la disciplinele de specialitate
care vor contura profilul inginerului mecanic.
Disciplina Mecanisme cuprinde patru părţi: structura, analiza
cinematică, cinetostatica şi dinamica.
 1.2. Maşina şi mecanismul ca sisteme tehnice.
Orice creaţie a omului prin intermediul căreia legile naturii sunt
utilizate în scopul uşurării muncii sale şi sporirii productivităţii ei, poartă
denumirea de sistem tehnic.
Orice sistem tehnic alcătuit din elemente cinematice legate între ele
prin cuple cinematice şi care în urma imprimării de mişcări date unuia sau unora
din elemente, produce un lucru mecanic sau transformă o formă oarecare de
energie în energie mecanică, poartă denumirea de maşină.
Sistemul tehnic constituit din elemente cinematice legate între ele prin
cuple cinematice şi care în urma imprimării de mişcări date unuia sau unora din
elemente, realizează mişcări determinate la toate celelalte elemente cu scopul
transmiterii sau transformării mişcării acestora, poartă numele de mecanism.
Mecanusmul îndeplineşte primele două caracteristici esenţiale ale
maşinii:
- de a fi un sistem tehnic;
- de a avea elemente cinematice cu mişcări determinate;
Deci, mecanismul este o parte componentă a maşinii.
 1.4. Domeniul de utilizare al mecanismelor.

Mecanismele se întâlnesc în construcţia diferitelor tipuri de maşini,

instalaţii, utilaje şi aparate, din cele mai diverse domenii de activitate.
Trebuie remarcat faptul că prin programul continuu de dezvoltare a
tehnicii, mecanismele nu-şi restrâng domeniul de aplicare, ci şi-l extind.
Astfel, în construcţia computerelor, imprimantelor, roboţilor, a
diferitelor tipuri de maşini, instalaţii, linii automate şi semiautomate, aparatură
de înregistrare, etc. se găsesc o serie de mecanisme.
Aceste mecanisme vor fi descrise la capitolele următoare cu
principalele funcţiuni, avantaje şi deficienţe.