Grigore Alexandrescu, nascut la

Targoviste in anul 1810, poet si

fabulist,se inscrie in generatia
scriitorilor pasoptisti, care au
cultivat tema evocarii istorice, a
naturii meleagurilor romanesti, fiind
animati de un adevarat si inflacarat
patriotism.Considerat ultimul
fabulist autentic din literatura
romana, il ale carui opere adevarul
e mascat din cauza cenzurii
autoritatilor, reuseste totodata sa
deschida drum poeziei de mari
tensiuni launtrice, pe linia liricii de
interogatie si atmosfera meditativa
si contureaza un ton, un relief de
accente caracteristice satirei.

Fabule
Grigore Alexandrescu ramane cel mai de seama
reprezentant al fabulei in literatura noastra. Observator
realist in punctul de plecare, fabulistul este in fond un
moralist clasic. La fel ca modelele sale (La Fontaine,
Voltaire), nu se urmareste studiul unor caractere, ci o
imagine-emblema a defectului moral personificat de
tipologia realizata printr-o conventie animaliera. Geneza
fabulelor (intre ele cateva capodopere ale geniului: Boul
si vitelul, Cainele si catelul, Oglindele) sunt
raportate, de asemenea, la imperfectiunile vietii siciale
si, mai ales, politice ale vremii, devenite tinte de atac
pentru
un
observator
realist
si
critic
al
contemporaneitatii.Sub scutul limbajului esopic, sunt
denuntate mereu parvenitismul, demagogia, tradarea,
ipocrizia.

Lirica patriotica
Lirica lui Alexandrescu ilustreaza, in cel mai inalt grad,
poate, programul romantismului romanesc expus de
Mihail Kogalniceanu in articolul Introductie.Astfel, un loc
important in lirica sa este detinut de poeziile cu teme din
istoria nationala. Atras deopotriva de valorile trecutului, in
spiritul valorificarii eroismului stramosilor, dar si de relieful
prezentului, una dintre cele mai semnificative creatii ale
scriitorui, Umbra lui Mircea. La Cozia ,compusa chiar la
mormantul marelui domnitor, intr-o noapte de inspiratie,
face parte din lirica de evocare istorica, in care poetul
nvestee cu o aura morala evocarea unui trecut glorios,
fiind ilustrata lupta pentru libertatea nationala.
Caci razboiul e bici groaznec, care moartea il iubeste,
Si ai lui sangerati dafini natiile il platesc;
E a cerului urgie, este foc care topeste,
Crangurile inflorite, si padurile ce-l hranesc.

Meditatii si elegii
Influena lui Lamartine este foarte evident n meditaii i
elegii, prin prezena reveriei melancolice, sentimentul
nostalgic al timpului ireversibil, percepia grandiosului cosmic,
relaiile dintre fiina uman i Divinitate, prezena elementului
autobiografic, tendina de a spiritualiza realitatea, sau
muzicalitatea versului.Versurile lui Grigore Alexandrescu
valorific, n tonalitate elegiac, frmntrile unei contiine
care caut mereu s-i afle echilibrul afectiv sau s se
integreze ntr-o lume ru ntocmit, n care principiul malefic e
atotputernic, iar individul sufer datorit solitudinii sale. Drama
poetului e cea a interogaiilor fr rspuns, a cutrilor
zadarnice i a eecului, a speranelor i deziluziilor. n cteva
elegii sentimentul dominant este acela de resemnare n faa
efemeritii fiinei umane i a tragismului existenei, transcris
n versuri expresive i plasticizante, de sobrietate formal, dar
marcate i de un anume retorism (Miezul nopei, Adio. La
Trgovite, Cimitirul sau Candela).

 In limitele structurii sale, Grigore Alexandrescu e

scriitorul cu alcatuirea cea mai interesanta: reflexiv si
lucid, autoanalist si observator social, poet conceptual
deasupra nivelului epocii, figura sa literara impunanduse prin superioritatea intelectuala, cat si prin frumusetea
etica, fiind considerat de catre. Totodata, el a turnat
continutul de un cald patriotism al generatiei care a
infaptuit revolutia de la 1848, admiratia fata de luptatori
pentru libertate, critica unei societati in care abuzurile si
promisiunile demagogice erau la moda, fiind considerat
de D. Popovici incontestabil cel mai de seama fabulist
al nostru