Sunteți pe pagina 1din 11

De la bebelusul neajutorat, pana la copilul care face

primii pasi singuri este o distanta uriasa. De fapt, sunt


doar 12 luni! Bebelusii cresc intr-un ritm uimitor in
primele luni de viata, invatand sa faca o multime de
lucruri uimitoare.
Metode de evaluare a cresterii si
dezvoltarii nn:

Aprecierea creşterii se face prin determinarea greutăţii,


lungimii, perimetrelor, a grosimii pliului cutanat şi a altor
indicatori care se măsoară la examenele periodice şi de bilanţ
şi se înscriu în fişa copilului.
Aceşti parametri se compară cu cei ai altor copii sănătoşi, de
aceeaşi vârstă, sex şi din aceeaşi zonă geografică
reprezentate grafic printr-o curbă gaussiană în formă de
clopot.
Creşterea ponderală
• Nou-născutul la termen poate avea o greutate cuprinsă între
2800 - 4000 de grame cu o medie de 3200 grame.
• Ritmul creşterii ponderale este cu atât mai mare cu cât copilul
este mai mic astfel:
- după scăderea fiziologică din primele zile de 5 – 10% din
greutatea iniţială, ritmul de creştere al primelor 4 luni este de
aprox. 750 de grame pe lună
- în lunile 5 – 8 , creşterea lunară este de aprox. 500 de grame
- în ultimile luni ale primului an de viaţă ( 9 – 12 ) , creşterea
ponderală este de aprox. 250 de grame pe lună
- la 1 an, copilul îşi triplează greutatea de la naştere
- între 1 şi 2 ani, copilul are o creştere ponderală de 3000 grame,
circa 250 grame pe lună
- după 2 ani, creşte în medie cu 2 Kg pe an
Creşterea staturală
• Lungimea sau înălţimea copilului reprezintă distanţa dintre
vertex şi plante şi este expresia creşterii scheletului.
• Se măsoară în poziţie culcată cu ajutorul pediometrului în primii
2 ani de viaţă, iar apoi cu taliometru ( statimetru ) în poziţie
ortostatică.
• La naştere, lungimea medie este de 50 de cm, cu limite între 48 –
52 de cm iar apoi, ritmul de creştere este următorul:
-4 cm în prima lună de viaţă
-câte 3 cm în lunile a 2 a şi a 3 a
-2 cm in luna a 4 a
-câte 1 cm începând din luna a 5 a şi până la sfârşitul primului an de
viaţă
în total, copilul creşte cu 20 de cm în primul an
-între 1 şi 2 ani, creşte cu 10 – 12 cm
-după 2 ani ritmul de creştere este de 4 – 5 cm pe an
Perimetrele
Perimetrul cranian sau circumferinţa craniană este un indicator
valoros al creşterii creierului, având o medie de 35 de cm la naştere
.
• Perimetrul cranian măsoară 45 – 47 de cm la 1 an, 50 de cm la 5
ani şi aproximativ 55 de cm la 15 ani.
• Volumul de la naştere al creierului se dublează între 0 – 6 luni, se
triplează la 2 ani şi atinge masa finală în jurul vârstei de 5 ani.
Perimetrul toracic este, la naştere, cu 1 – 4 cm mai mic decât
perimetrul cranian având între 31 – 34 de cm.
• La 1 an , cele două perimetre sunt egale ( 45 – 47 de cm ), apoi
perimetrul toracic creşte mai rapid decât cel cranian depăşindu-
l progresiv cu atâţia cm cu câţi ani are copilul.
Alţi indici somatometrici sunt: pliul cutanat, circumferinţa braţului
şi a gambei, diametrul biacromial, biiliac ş.a.
Dezvoltarea intelectuala normala
• are la baza un regim alimentar si un stil de viata normal. Orice
tulburare de nutritie se poate rasfrange asupra procesului de
crestere si va influenta in egala masura si intelectul copilului (cu
consecinte neuro-psihice resimtite chiar si in perioada de
adult).
• Malnutritia se caracterizeaza printr-un deficit cronic de aport
energetic care va determina in timp o stare de epuizare a masei
musculare a corpului, cu afectarea functionalitatii normale. Una
din cauzele malnutritiei este aportul alimentar deficitar si
neadecvat nevoilor organismului.
-Copilul cu astfel de tulburari de alimentatie va resimti permanent o
stare de oboseala cronica
-Un alt risc asociat frecvent malnutritiei protein-calorice este
susceptibilitatea crescuta la infectii
Dezvoltarea motrică
normală
Prima luna:
• miscarile mainilor, picioarelor si bratelor sunt toate miscari reflexe
• bebelusul nu-si poate sustine capul (este necesar sa-i sprijiniti
capul)
• recunoaste vocea mamei
• tresare la zgomote mai puternice sau bruste

Luna a doua:
• muschii se relaxeaza si devin mai putin incordati
• bebelusul poate sa-si ridice capul la aproximativ 45 grade cand este
asezat pe burtica
• incepe sa-si controleze mainile
• poate atinge si tine un obiect pentru o perioada scurta de timp
• ochii se misca la unison si pot urmari obiecte in miscare din
apropierea sa
• se poate rostogoli usor
Luna a treia:
• intinde bratele si picioarele
• se rostogoleste de pe spate pe burtica
• tine capul sus, este interesat de sunete si miscari
• isi descopera picioarele si mainile
• poate tine un obiect in mana pentru mai mult timp
• poate aparea primul dintisor (de obicei intre 3 si sase luni, dar nu
este o regula)

Luna a patra:
• se ridica si iti tine greutatea daca este ajutat
• se rostogoleste de pe spate pe burta
• poate sa-si ridice capul la aproape 90 grade
• sta cu bratele spijinite
• intinde mana sa atinga obiectele
• tine mainile impreuna
• Luna a cincea:
• se rostogoleste de pe burta pe spate
• isi apuca picioarele si talpile
• vrea sa atinga un obiect cu un scop bine intemeiat
• muta un obiect dintr-o mana in alta

Luna a sasea:
• isi tine bine capul
• daca sta sprijinit, isi poate tine spatele drept
• prinde obiecte mici si le studiaza
• se rostogoleste in ambele pozitii (pe spate si pe burtica)
• intelege ca un obiect se poate ascunde dupa un altul
Luna 7-9:
• Se târăşte, coordonându-şi corect mâinile şi picioarele.
• Se ridică în patru labe şi se “leagănă”.
• Stând în patru labe îşi ridică sus funduleţul.
• Se târăşte coordonându-şi mainile cu picioarele (exemplu:
mână dreaptă şi picior stâng)
• Îşi ridică sus funduleţul

Luna 10-12:
• Se dezvoltă echilibrul.
• Merge de-a buşilea.
• Se ridică în şezut.
• Se ridică pe genunchi şi eventual în picioare sprijinându-se.
Va multumesc!

S-ar putea să vă placă și