1. Viaţa lui Socrate (469-399 î.Chr.

 obârşie modestă, mama moaşă, tatăl sculptor

 probabil elev al lui Anaxagora

 soldat infanterist în trei campanii militare

 căsătorit cu Xantippa

 nu a lăsat nimic scris

2. Concepţia despre om
 considerat un foarte bun observator şi
totodată unul sceptic (vezi viaţa)
 căutător neobosit al cunoaşterii, îşi
axează interesul asupra omului care
se caută pe sine
(“ştiu că nu ştiu nimic”)

exigenţa unui adevăr mai înalt

 înlocuieşte termenii materiali (apă, aer, foc
şi pământ) cu anumite calităţi interne ale omului

 întrebări adresate trecătorilor, răspunsurile

analizate din perspectivă raţionalistă

 dualismul psiho-fizic
 “Suntem datori să-i sacrificăm lui Asclepios un cocoş!”

 “Cunoaşte-te pe tine însuţi” (gnothi seauton)

 tendinţa de a ne autoamăgi
 adevărul nu este ceea ce o autoritate afirmă, ci este
ascuns în fiecare conştiinţă (vezi maieutica sau arta
interogaţiei)

 rolul profesorului este de a scoate la iveală adevărul, nu

de a-l implanta (învăţarea prin descoperire)

 Antiphon, contemporan al lui Socrate, utilizează

metoda pentru a trata persoanele îndoliate

 condamnat în faţa a 501 juraţi, condamnat cu o

majoritate de 60 (asebeia, ateismul, coruperea
tineretului)
3. Platon (427-347 î.Chr.)
 discipol al lui Socrate
 fuge din Atena; prietenia cu Dion
 sclavia
 fondatorul Academiei din Atena, cu
o existenţă de 916 ani
 ca şi Socrate, scopul său nu era de a transmite o serie
de fapte
• cunoaşterea nu se
bazează pe simţuri, care
pot fi înşelătoare, ci pe
raţionamentul despre
simţuri

• diferenţa dintre
cunoaşterea senzorială şi
forme (structuri eterne)
 singura modalitate de a creşte acurateţea cunoaşterii:
prin măsurare şi raţionament deductiv

 în Republica descrie o societate utopică

 diferenţele dintre oameni sunt produse de zei, dar
societatea trebuie să le controleze prin controlul
căsătoriilor şi al reproducerii

 susţine dualismul psihofizic “ştii, pentru că ai

mai ştiut”; “a învăţa înseamnă a-ţi reaminti”
concepţia despre sufletul uman:
calităţile umane pot fi măsurate
raţionamentul este localizat în cap
curajul în piept
apetitul în abdomen
sufletul este alcătuit aşadar din trei
părţi; virtuţile sunt înţelepciunea,
voinţa, cumpătarea
Rafael, Şcoala din Atena
4. Aristotel (385-322 î.Chr)
 student devotat al lui Platon pentru 20 de ani

 forţat să părăsească Atena, devine mentorul lui Alexandru

cel Mare

 la întoarcerea în Atena înfiinţează o şcoală de filozofie,

Lyceum; a încercat să unifice într-un sistem întreaga
cunoaştere din vremea sa

 părăseşte Atena după căderea lui Alexandru cel Mare

(“Nu trebuie să i se permită Atenei să păcătuiască de două ori
împotriva filosofiei”)
unirea dintre corp şi suflet  3 etape/regnuri:
 vegetal - îndeplineşte facultăţile de a se hrăni, creşte
şi înmulţi;
 animal – funcţiile anterioare + posibilitatea de
mişcare şi cea de simţire
 uman - funcţiile anterioare +inteligenţa şi raţiunea

 spiritul
uman se naşte tabula rasa, în care se
imprimă experienţa câştigată
 intelectul pasiv şi intelectul activ
 de Memoria et Reminiscentia
 memoria se bazează pe trei reguli de asociere:
 contrast

 similaritate
influenţate suplimentar de frecvenţă
şi uşurinţă
 contingenţă

 memoria reflectă experienţa, care este conţinutul

minţii

 mintea este formată prin

experienţă (empirism)
 erori în gândire:
 creierul are rolul de a răci sângele, sediul minţii fiind în
inimă
 albinele nu produc miere, ci aceasta cade din cer pe
aripile lor
 ciocurile păsărilor din colivii cresc mai lungi pentru că
într-o viaţă anterioară nu au fost ospitaliere
De anima
 punctul de plecare pentru predarea ideilor psihologice în
universităţi
 constituită din 3 mari părţi (cărţi)

Cartea I:
-> reflexiile filosofice asupra naturii;
-> o serie de ipoteze asupra naturii, afecţiunilor şi
interpretărilor psihologice ale sufletului;
->critică gândirea celorlalţi filosofi care au abordat psihicul
uman.
Cartea a II- a:
-> funcţiile psihicului de hrănire, simţire, mişcare şi
gândire;
-> tratează simţurile cu particularităţile, tipurile şi modurile
lor de funcţionare, precum şi pragurile senzoriale (ex.
pipăitul);
-> memoria se referă la trecut, senzaţiile la prezent;
-> imaginaţia este plasată între senzaţie şi raţiune;
-> corolarul sensibilităţii este socotit gândirea, care îi
furnizează imaginile;
-> limbajul este considerat o condiţie a instruirii
Cartea a III- a:
-> Aristotel respinge ideile lui Democrit, neadmiţând un al
şaselea simţ;
-> „simţul comun” de care vorbeşte Democrit nu este
altceva decât percepţie;
-> 3 niveluri ale cunoaşterii: simţire, reprezentare şi
cugetare, abordând în acest context existenţa unui
- intelect pasiv (presupune perceperea repetată a
aceluiaşi obiect)
- intelect activ (operează asupra primului şi îl
determină să elaboreze forme inteligibile)