Sunteți pe pagina 1din 40

Prof.

Maxută Ionuț
Grup Şcolar Industrial Minier Lupeni – Hunedoara
Drumul Crucii – Via Dolorosa
Palestina biblică nu este numai țara pelerinajelor,ci si a
marilor procesiuni religioase. Procesiunile sunt in deosebi
legate de viață Mântuitorului pe pământ si de marile
sărbatori ortodoxe de peste an.
Toate Bisericile creștine din Țara Sfântă fac procesiuni
religioase, dar cele mai impunătoare si mai mărețe sunt cele
ortodoxe si catolice. Ele nu sunt simple obiceiuri,simple
manifestații religioase, ci formează partea integrată din viața
intimă duhovnicească a Ortodoxiei la Sfintele locuri.
Drumul Crucii – istoric si pelerinajul din
vechime
Drumul Crucii își păstreaza încă pietrele călcate, cu inima
îndurerată, de către miile de credincioși care au venit în
pelerinaj, de-a lungul celor două milenii de creștinism.
Începuturile acestui pelerinaj sfânt se ascund adânc în
pătura istoriei. Odată ce sfântul Împărat Constntin cel Mare
(jumătatea sec. al VI-lea) a oferit creștinismului libertatea,
nimic nu a mai putut sa oprească dragostea și dorința
fierbinte a creștinilor de a pași pe urmele Dumnezeului Om –
Hristos – care si-a dat viața pentru omeni și pentru lume.
Drumul Crucii – randuieli actuale
Drumul Crucii are loc în
seara zilei de Joia Mare.
Procesiunea începe la
Pretoriu, locul unde a
fost judecat
Mântuitorul, judecat si
condamnat la moarte.
Pretoriu

Aici Mântuitorul a
fost închis, cu
picioarele si mâinile
legate.
Grădina Ghețsimani - un loc de rugăciune
mult iubit de Mântuitorul
Grădina Ghețsimani a
fost locul de rugăciune și
liniște cel mai iubit de
Domnul nostru Iisus
Hristos din tot
Ierusalimul. După Cina
cea de Taină, Hristos și
ucenicii Săi, s-au retras în
această grădină spre a
face rugăciune .
Grădina Ghețsimani - un loc de rugăciune
mult iubit de Mântuitorului
Acesta este locul în
care Mântuitorul s-a
rugat cu lacrimi de
sânge, parăsit de
ucenicii care adormiseră,
și tot acesta este locul în
care ucenicul Iuda își va
vinde Învățătorul cu
acel sărut mincinos.
Grădina Ghețimani
Grădina Ghețsimani locul
unde Hristos a petrecut
Joia Mare, adică ultima sa
noapte în libertate, este
dominată de opt maslini,
uitați parcă de vreme,
despre care se spune că sunt
martorii ai rugăciunii
Mântuitorului.
Biserica Tuturor Națiunilor

În această grădină a fost


ridicată Biserica
Agoniei-Biserica
Tuturor Națiunilor, în
care Mântuitorul este
înfățișat sfâșiat de
durere.
Drumul Crucii – cele 14 opriri
Drumul Crucii începe
din fața Porții Leilor -
Poarta Sfântului
Arhidiacon Ștefan, din
cartierul musulman, și
se termină în Biserica
Sfântului Mormânt –
Holy Sepulchre.
Popasul I
Judecarea de către Pilat a lui Hristos și
condamnarea la moarte
Fiul lui Dumnezeu este
judecat la moarte de
către oamenii păcătoşi.
El primeşte să sufere şi
să moară pe cruce, ca
prin Patimile Lui să
împace pe Părintele
ceresc pentru păcatele
noastre.
Popasul II
Punerea Crucii pe umerii Domnului și
pornirea spre Golgota
Lui Iisus îi pun Crucea pe
umeri, să o ducă la locul de
răstignire. După ce o
noapte întreagă a fost
batjocorit, pălmuit şi
biciuit, acum, slăbit,
acoperit de răni, primeşte şi
Crucea pe umerii Săi, ca să
ridice sarcina păcatelor de
pe sufletele noastre.
Popasul III
Prima cadere a Mântuitorului sub povara
Crucii
Crucea apasă greu pe umerii
lui Iisus. Flămând, însetat,
acoperit de răni ce încă
sângerează, sfârşit de
puteri, cade sub povara
Crucii. Ostaşii Îl ridică, i-o
pun din nou pe umeri. El
nu se plânge, nu cere milă
de la nimeni, ci pleacă cu
paşi clătinători mai
departe.
Popasul IV
Iisus, purtându-şi Crucea,
se întâlneşte cu Preasfânta Sa Maică
Fecioara Maria a pornit să-şi
petreacă Fiul pe calea
morţii. Câtă durere a simţit
sărmana Maică când şi-a
văzut Fiul iubit acoperit de
răni şi sânge, încărcat de
batjocuri, purtându-şi
Crucea spre locul de
pierzare! Mamă şi Fiu se
privesc cu nespusă jale, însă
inimile Lor se unesc în
suferinţă, pentru mântuirea
noastră.
Popasul V
Simeon Cireneul îl ajută pe Iisus să ducă
Crucea
Iisus tot mai mult
slăbeşte sub greutatea
Crucii. Duşmanii Lui se
tem că va muri înainte
de răstignire şi nu se vor
putea bucura de
chinurile Lui; de aceea,
îl silesc pe ţăranul
Simeon Cireneul să-i
ducă Crucea.
Popasul VI
Veronica şterge cu o maramă faţa lui Iisus
Veronica cea evlavioasă
vede faţa lui Iisus plină
de sudori, sânge şi noroi.
Îi este milă de El.
Străbate printre soldaţi
şi cu marama şterge
Faţa preasfântă a
Domnului. Iisus, ca
recunoştinţă, Îşi lasă
faţa întipărită pe
pânză.
Popasul VII
Iisus cade a doua oară sub Cruce
Simeon duce Crucea până la
un loc, iar de acolo înainte,
iarăşi este pusă pe umerii
lui Isus. El o îmbrăţişează
şi păşeşte cu ea încet în sus,
însă e mult slăbit şi cade a
doua oară sub greutatea ei.
Duşmanii lui râd, Îl
batjocoresc, Îl îmbrâncesc,
Îl ridică, Îi pun din nou
Crucea pe umeri şi-L împing
să plece înainte.
Popasul VIII
Iisus mângâie femeile miloase
Femeile miloase se
înduioşează văzând pe
Iisus în atâta suferinţă şi
încep a-L tângui şi a-L
plânge. Iisus însă le zice:
"Nu mă plângeţi pe mine,
fiicele Ierusalimului, ci vă
plângeţi pe voi şi pe fiii
voştri." Iisus se gândea la
pustiirea Ierusalimului, care
a urmat nu peste mult timp.
Popasul IX
Iisus cade a treia oară sub Cruce
Iisus este tot mai slăbit.
Puterile Îl părăsesc şi cade
a treia oară sub greutatea
Crucii. Ostaşii însă din nou
Îl ridică, Îl înjură, Îl
îmbrâncesc înainte, ca să
continue drumul, cât mai
este până la culme, unde Îl
aşteaptă chinurile cele din
urmă, sub care Îşi va da
sufletul.
Popasul X
Iisus este dezbrăcat de haine
Sus, pe Golgota, Crucea
este culcată la pământ
şi se sapă groapa în care
să se va împlânta.
Câţiva soldaţi Îl apucă
pe Iisus şi-L dezbracă.
Trăgând cămaşa prinsă
de răni, sângele porneşte
în şiroaie pe spatele şi
braţele lui Iisus.
Popasul XI
Iisus este pironit pe Cruce
Iisus este culcat pe Cruce.
Oamenii nemiloşi îi întind
mâinile; ciocanele bat
piroanele colţuroase ce
străbat prin palmele şi
picioarele Lui; sângele
curge, Iisus suferă cumplit,
dar nu zice un cuvânt, nu
scoate un vaiet, pentru că
vede păcatele noastre şi
pentru acelea voieşte să
sufere.
Popasul XII
Iisus moare pe Cruce
Crucea este ridicată. Iisus se
chinuie cumplit, atârnat în
patru cuie între cer şi
pământ, să împace pe
Dumnezeu pentru om.
Duşmanii se bucură de
chinurile Lui şi-L hulesc,
iar El se roagă: "Părinte,
iartă-le lor, că nu ştiu ce
fac." După trei ore de
chinuri, strigă: “Părinte, în
mâinile Tale îmi dau
sufletul!” Apoi, plecându-şi
Popasul XIII
Iisus este luat de pe Cruce
După ce Iisus a murit, doi
bărbaţi cucernici, Iosif din
Arimateea şi Nicodim, au
luat trupul de pe Cruce ca
să-L înmormânteze.
Îndurerata Mamă L-a
primit în braţele Ei, I-a
spălat faţa de sânge, I-a
rânduit părul, I-a sărutat
rănile sfinte, apoi,
împreună cu femeile
evlavioase, L-a uns cu mir
şi L-a învelit în pânză albă.
Popasul XIV
Iisus este înmormântat
Iosif şi Nicodim, luând pe
braţele lor trupul lui Iisus,
urmaţi de femeile
evlavioase, L-au dus şi L-
au aşezat într-un mormânt
nou, tăiat în piatră, iar la
intrarea mormântului au
pus o lespede mare de
piatră. Fecioara Maria L-a
petrecut cu inima sfâşiată
de durere. I se părea că şi
inima şi-a îngropat-o odată
cu Fiul ei scump.
Locurile Sfinte din Ierusalim
Popasul I – locul unde
a fost judecat și
biciuit Mântuitorul
Popasul II
In preitoriu Iudeii l-au
condamnat pe Fiul
Lui Dumnezeu si l-au
condamnat la moarte
Popasul III
Locul în care a fost ridicată o
capelă poloneză, aici căzând
Iisus pentru prima dată sub
povara Crucii.

Locul în care Mântuitorul


,purtând crucea in spate ,s-a
sprjinit de zid şi i s-au
imprimat palmele in zid.
Popasul IV

Întâlnirea Domnului cu
Maica Sa Îndurerată.
Maica Domnului şi-a
întâlnit fiul, îngenunchiat
sub povara crucii.
Popasul V

• Simion Cirineanul ridică


Crucea Domnului spre a-l
ajuta.
Popasul V I
• Întâlnirea Domnului cu
Veronica. Numele Veronica
vine de la cuvintele latine
Vera Icon, care se traduc
“Icoana Adevărată “ . În
acest loc Veronica a şters
sudoarea de pe faţa
Mântuitorului.
Chipul
Domnului Iisus,
de pe mahrama
Sfintei Veronica
este socotit a fi
cea dintâi
icoană nefăcută
de mâna
omenească.
Popasul V II

În această imagine a avut loc


a doua cădere a
Mântuitorului la pământ.
Popasul V III

Acesta este locul unde


Hristos a mângâiat-o pe
Maica Sa, pe femeile
mironosiţe.
Popasul IX

A treia cădere a
Mântuitorului la pământ a
avut loc în imediata
apropiere a popasului
anterior. Cele trei căderi ale
Domnului Iisus înseamnă
cele trei zile cât a stat în
mormânt.
Popasul X

Biserica Sfântului
Mormânt - locul în care
Mântuitorul a fost dezbrăcat şi
pironit pe cruce .
Popasul XI

Baterea Mântuitorului pe cruce.


Icoana din Sfântul Mormânt.
Popasul XII

Aici se află locul


Principalului sanctuar latin
care a fost construit pe locul
unde Mântuitorul a fost bătut
în cuie, pe cruce, sub ochii
mamei sale.
Popasul XIII
• Coborârea Domnului de pe
Cruce- Piatra Ungerii

Piatra Ungerii .
După moartea Sa, Trupul Lui
a fost aşezat pe Piatra
Ungerii, care şi astăzi miroase
a mir.
Popasul XIV
Punerea Domnului în Mormânt.
Acesta este locul cel mai
sfânt al Creştinătăţii, el
adăpostind atât
Mormântul cât şi minunea
Învierii Mântuitorului.
Învierea la Sfântul Mormânt de la Ierusalim

S-ar putea să vă placă și