Știrea scurtă. Editorialul cultural.

Însemnarea culturală. Tableta de autor.

Știrea scurtă

 unitatea elementară a presei

 cea mai citită știre, având cea mai mică dimensiune

 5-10 rânduri scrise într-un singur paragraf

 uneori nu are titlu, dar poate să fie precedată de cuvinte reprezentative

 pot fi grupate pe manșeta ziarulu și în rubrici cu titluri ”pe scurt”

 o poveste clară şi concisă

 alcătuită pe întrebările: cine?, ce?, când?, unde?, cum?

Știrea scurtă

 nu totdeauna ordinea acestor întrebări trebuie respectată

 între întrebările pe care se dezvoltă logic un lead (aspectul socotit esențial
al unei întâmplări prezentate jurnalistic) ar putea figura:
 Ce s-a-ntâmplat?
 Ce implicaţii va avea?
 Unde s-a întâmplat?
 Când s-a întâmplat?
 De ce s-a întâmplat?
 Cum s-a întâmplat?
 Ordinea lor depinde de context, de priorităţile pe care le au cititorii, de
momentul în care apare ştirea
Știrea scurtă

 poate semnala apariţia unei cărţi, a unui film etc., fără detalii inutile, fără exemple
 povestea poate fi amuzantă sau dramatică
 ceea ce interesează este conţinutul profund omenesc: surpriza neplăcută, postura
insolită sau răsturnarea unei situaţii.
 urmează structura povestirii scurte: intrigă, desfăşurarea subiectului, punctul
culminant, deznodământul
 intriga trebuie să capteze atenţia
 deznodământul trebuie să fie cu totul neaşteptat
 Știrea scurtă: exemplificare
 Intriga: Un vrăjitor, vrând să distrugă un regat, a turnat o băutură vrăjită în puţul
de unde beau toţi locuitorii lui și oricine urma să bea din apa aceea înnebunea.
 Desfăşurarea subiectului. A doua zi a băut din ea toată populaţia şi şi-au pierdut
minţile, afară de rege care avea un puţ personal pentru el şi familia lui. Alarmat,
regele a încercat să ia o serie de măsuri pentru a remedia situația dar forțele de
ordine, care băuseră din apa otrăvită, socoteau că deciziile regelui erau o
absurditate.
 Punctul culminant. Când luară cunoştinţă de acele decrete, locuitorii regatului
rămaseră încredinţaţi că suveranul înnebunise, şi acum hotăra lucruri fără sens.
Strigând, o porniseră spre castel şi-i cerură să abdice. Disperat, regele a fost de
acord să părăsească tronul, dar regina l-a oprit, zicând: “Să mergem acum şi noi
până la fântână şi să bem din ea. Astfel vom fi şi noi la fel ca ei. ”
 Deznodământul. Regele şi regina au băut din apa nebuniei şi-au început să
îndruge lucruri fără noimă. Supuşii lor s-au căit pe loc: de vreme ce regele
dovedea atâta înţelepciune, de ce să nu-1 lase să-şi cârmuiască ţara ? Şi ţara a trăit
mai departe în pace, deşi locuitorii ei se comportau în chip foarte diferit de vecinii
lor. Regele a putut să cârmuiască până la sfârşitul zilelor sale.
 Știrea scurtă
 Nota senzaţională poate fi obținută printr-o afirmaţie incredibilă:
 Într-o ţară balcanică Parlamentul a hotărât să existe doar trei cărţi.
 Un scriitor căruia nu i se vindea volumul a organizat o revoltă, convingând mai mulţi oameni să
protesteze în faţa Parlamentului şi să ceară să fie redus drastic numărul de cărţi. Ei au scris pe o
pancartă că existenţa a 20.000 de cărţi este derutantă şi dăunătoare pentru creier.

 Punctul culminant nu este de interes decât în măsura în care pregăteşte

deznodământul:
 Parlamentarii, temându-se să nu fie sparte iarăşi geamurile clădirii, au hotărât să discute cu
oamenii care protestau.

 Deznodământul trebuie să vină cu o rezolvare uluitoare:

 În timpul discuţiilor, politicienii au fost supuşi unui test care a dovedit că nici unul nu citise mai
mult de 3 cărţi, ceea ce a contribuit fundamental la rezolvarea cererii protestatarilor.

 Bineînţeles, printre cele trei volume care au voie să fie editate se numără şi cartea scriitorului
care a iniţiat revolta.
 Știrea scurtă
 HOŢUL N-ARE NICI O VINĂ!
 Săptămâna trecută, unul dintre calculatoarele televiziunii publice a
dispărut! Incidentul a a vut loc in birourile unde se naşte emisiunea
“Cu ochii’n patru Un individ necunoscut, care s-a recomandat drept
“depanator de calculatoare”, a venit, a spus că trebuie să ia
obiectul “la reparat”, fetele de la birou au zis “Bine, ia-1!” şi gata: duşi
au fost - calculator şi hoţ. Aţi văzut ce simplu e! (Ioana Popescu - Vip,
anul X, nr. 29 iulie 2001, p. 11)
 amănuntul revelator este că furtul s-a produs în studiourile unei emisiuni
care vorbeşte despre maximă prudenţă, despre vigilenţă, aspect aflat în
vădit contrast cu întâmplarea relatată, ceea ce conduce la
suspendarea concluziei
 porneşte de la un lead incitant, continuă cu desfăşurarea povestirii,
dezvoltată în punctul culminant şi încheiată cu un deznodământ care
vine ca o revelație
Știrea scurtă

 Valorizările sunt restrânse la un adjectiv sau o formulă de tipul:

 „un film care trebuie văzut”
 „o carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca unui tânăr”
 Detaliile tehnice: editură, număr de pagini, preţ, cinematograf, ora,
sunt lăsate la final, pentru a nu îngreuna textul
 Ironia, jocurile de cuvinte sunt permise cu măsură, doar pentru a
evita monotonia
 Se pot folosi aprecieri prezentate interogativ:
 „Ce anume face dintr-un text postmodern o operă valoroasă?... Răspunsul îl
găsim în cartea X.”
Știrea scurtă

de regulă textul nu este semnat

jurnalistul trebuie să pornească de la informaţia de
bază spre detalii
trebuie să înceapă cu lucrul cel mai interesant
Știrea scurtă: exemple

 Ministrul Culturii: Odată cu înființarea Consiliului Tehnico Economic vom

trece la restaurarea Muzeului George Enescu
 Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a anunțat că a reînființat Consiliul Tehnico
Economic din cadrul Ministerului, organism care aprobă alocarea resurselor.
 Stephanie de Monaco a vizitat Familia Regală a României
 Prințesa Stephanie de Monaco, sora principelui suveran de Monaco, a vizitat
Familia Regală a României, la Palatul Elisabeta. Prințesa Stephanie de Monaco a
fost întâmpinată de Cavaleria Jandarmeriei
 Premiul Nobel pentru Literatură 2017 a fost câștigat de scriitorul Kazuo
Ishiguro
 Kazuo Ishiguro, scriitor britanic de origine japoneză, este laureatul premiului
Nobel pentru Literatură. "Rămășițele Zilei", "Sa nu mă părăsești" sunt doar două
dintre creațiile lui Ishiguro, considerate capodopere ale literaturii contemporane.
Editorialul cultural

 exprimă luarea unei atitudini, în consens cu orientarea ideologică a ziarului

 situat pe prima pagină sau evidenţiat în vreun fel
 apare cu regularitate
 adoptă formula comentariului, individualizat prin micronaraţiuni, portrete,
mini-anchete sau alte procedee care dau culoare şi credibilitate ideilor
 analistul este un jurnalist care şi-a căpătat deja notorietatea, adeseori o
personalitate, un scriitor cunoscut etc.
 În revistele de cultură articolul de fond cuprinde comentarii asupra unui
eveniment cultural, încadrat în contextul istoric general
Structura editorialului

 Relatarea evenimentului.
 Precizarea perspectivei ideologice şi interpretative a autorului.
 Analiza evenimentului cu insistenţă pe importanţa lui.
 Evidenţierea opiniei auctoriale în legătură cu importanţa evenimentului.
 Prezentarea altor, opinii, trimiteri la alte interpretări, idei cu intenţii polemice
sau măcar în replică la alte comentarii asupra evenimentului.
 În majoritatea editorialelor din ziarele româneşti, clarificarea poziţiei
autorului nu mai constituie o prioritate, iar concluziile lipsesc
Exemplu
MĂŞTILE VESELE ALE SĂRĂCIEI/de Dănuţ Ungureanu

 Una dintre numeroasele comisii înfiinţate în ţara noastră, “Comisia Anti-

Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale”(!), seamănă mai degrabă cu un
grup de cercetători ai fenomenului de pe urma căruia foarte mulţi oameni,
vorba aceea, îndură o foame aşa de mare, că n-au unde dormi la noapte.
Reuniuni în locuri selecte, cum e Complexul Lebăda, din Capitală, puţine
organizaţii (care chiar au dat unor săraci un codru de pâine şi o supă
caldă) îşi permit. Se vede treaba că există şi printre instituţii bogaţi şi săraci.
Discuţiile despre defavorizaţi, dezvoltate pe la noi în grandioase
simpozioane, colocvii şi mese rotunde, sunt de tot hazul, dar au strălucire.
Strălucirea este dată de hârtia velină pe care sunt tipărite studiile despre
sărăcia şi săracii din România, în condiţii grafice excepţionale. De pildă,
acela înfăţişat la cea mai recentă şedinţă a Comisiei Anti-Sărăcie ş.a.m.d.,
care, dincolo de statistici, dă şi o idee pentru combaterea flagelului.
Exemplu
MĂŞTILE VESELE ALE SĂRĂCIEI/de Dănuţ Ungureanu

 Cităm, fără comentarii: “Pentru resorbţia sărăciei instalate în România de-a lungul
acestor ani este nevoie de un pachet larg de politici, atât economice, cât şi non-
economice, asamblate într-un program coerent. Programul anti-sărăcie trebuie
conceput ca un clement component al unui program global de dezvoltare socială şi
economică Sociologii străini îşi iau notiţe... Oamenii săraci nu caută definiţii ale
sărăciei. Ei caută mai degrabă un Joc de muncă sau, şi mai rău - un portmoneu
căzut din cer, sau şi mai rău - ceva de furat. Definiţii ale sărăciei încearcă cei cu un
statut social şi un standard de viaţă cel puţin mulţumitoare. Cercetarea sărăciei,
minunată invenţie! Când ai o nelămurire, deschizi studiul la pagina şaptezeci şi te
lămureşti. Milioane de nenorociţi ar trebui să-şi procure strategia de combatere a
sărăciei şi să se pună serios cu burta pe ea, pentru a şi-o însuşi. Autorii de
simpozioane au început să-i trateze pe săraci ca pe o specie ciudată, faţă de care
nu ştii cum să te comporţi mai întâi: s-o studiezi, să te fereşti de dânsa sau s-o
compătimeşti? Autorii de studii sunt de acord, în general, că viaţa de sărac e grea.
Falsul editorial
 text de opinie, bine poziţionat tipografic şi având girul unei semnături de prestigiu
 trebuie să atragă atenţia asupra celui mai important text din interiorul revistei
 fals editorial semnat de Nicolae Manolescu:
 În 1931 Felix Aderca publica în ziarul Adevărul un articol al cărui titlu l-am pus în deschiderea articolului
meu („Pensia lui Eminescu"). În 1887 poetului i se aprobase de către consilierii judeţului Botoşani, oraş în
care Eminescu, bolnav, trăia, o pensie de 120 de lei, dar care fusese imediat suprimată,de presiunea
unui grup de dascăli locali, incitaţi de un oarecare coleg al lor, Savinescu. Aderca scrie sarcastic : „Şi
nimeni nu poate spune că profesorul Savinescu n-avea dreptate! In 1887 Eminescu era de 37 de ani.
La această vârstă omul e dator să aibă, dacă locuieşte la ţară, cel puţin o casă cu bătătură largă, cu
patul, două coşare, vite, orătănii, porci. Dacă, dimpotrivă, eşti orăşean, la 37 de ani se cade să fii activ
într-un partid politic, să fii bărbat cu zestre înscrisă cu dobânzi la bancă, să fi trecut prin câteva slujbe
la primărie şi prefectură". [...] Cum însă Eminescu s-a grăbit să intre în ultimul său an de viaţă, se pare
că n-a apucat să încaseze pensia cu pricina. Timpul n-a mai avut răbdare. Citind articolul lui Aderca,
în al doilea volum al Contribuţiilor critice, editat de Margareta Feraru în 1988, m-am gândit aproape
fără să vreau la discuţiile din ultima vreme din lumea literară pe tema rosturilor Uniunii Scriitorilor şi la
opinia nefavorabilă pe care unii tineri autori de cărţi de literatură o au despre asistenţa materială pe
care breasla şi statul o datorează scriitorilor (România literară, 4 august 2006 p. 1).
Temă de refecție

 Realizați un editorial cultural pe o temă aleasă

 apariţia unei cărţi senzaţionale
 deschiderea unei expoziţii
 deschiderea unui târg de carte etc.
Însemnarea culturală

puţin prezentă în paginile revistelor culturale

găzduită de o rubrică de prestigiu a ziarului
Caracteristici
notorietatea semnăturii
libertatea totală - de ton, de stil, de subiect
accentul nu cade pe ce anume spui, ci pe cum spui
Însemnarea culturală

Fănuş Neagu
 Acest septembrie palid ca insomnia şi sprijinit pe frunzele plopilor căzând
umblă cu capul spart. Din sângele-i galben curg întâmplări triste. Toate ţinând
de lumea fotbalului. La Atena, echipa naţională a fost înfrântă. Nu mai avem
câini răi, fiindcă la două zile după Atena, tricolorii au fost învinşi de polonezi,
într-un meci amical, cu 3-1. Basmul acesta zdrenţăros se va încheia, n-am nici
o îndoială, cu fraza că amândouă întâlnirile au fost totuşi utile, pentru că ele
ne-au arătat ce trebuie cârpit, reparat, încleiat, pingelit până la meciurile din
Cupa Europei. Mai bine şi mai sănătos ar fi fost să le arătăm noi grecilor şi
polonezilor că nu suntem ceea ce suntem, adică orz verde pe care-1 papă
gâştele din Balcani şi până la friguroasele mări ale Nordului [...]. (Luceafărul,
5 septembrie 1987, p. 8).
Însemnarea culturală: constatare - fapt - dezvoltare - concluzie

 Aniversarea lui Eminescu a trecut aproape neobservată şi în acest an, dacă

facem excepţie de lansarea primelor volume de manuscrise eminesciene
fotocopiate sub patronajul Academiei Române, îndrăgostită iremediabil de
poetul de la Ipoteşti. într-o perioadă confiscată de cultura dintre blocuri, de
postmodernisme şi fracturisme, Eminescu a pierdut şi acum ocazia unui test
sincer de simpatie publică. Exceptând confiscarea pentru ideile lui politice de
soluţia imorală a politicii româneşti [...]. Mecenatul în cultura română nu există
decât postmortem, pentru că mulţi scriitori se prăpădesc cu zile din pricina
sensibilităţii, mizeriei sau lipsei de simţ practic. Manuscrisele lăsate în urmă sunt
de multe ori risipite, nimeni nu mai are vreme şi bani să le tipărească.
 Însemnarea culturală: constatare - fapt - dezvoltare - concluzie

 Mai cu seamă că aşa ceva nu aduce nici voturi, nici venituri mari. Pe scurt,
nimeni nu se gândeşte să facă bani din scris, iar impozitul despre care vorbeşte
hărţogăraia minis¬terială este un impozit pe fumul de ţigară şi pe aburul
cafelelor. România este încă o ţară a traducerilor. Se tipăreşte puţină literatură
originală, de regulă în tiraje confidenţiale. Primele cinci volume de manuscrise
eminesciene ar putea fi evenimentul editorial al anului. Nişte manuscrise vechi
de o sută de ani. Pentru care Eminescu, dacă ar mai trăi, ar trebui să plătească
taxe şi impozite. Decât să fii scriitor în România, mai bine manelist, fotbalist
sau vedetă TV. Singura şansă ar fi să-ţi cadă în cap o mătuşă de prim-ministru
(Formula AS, nr. 701, p. 2).
Temă de reflecţie

Realizați o știre și o însemnare culturală participând la un

eveniment de gen petrecut în orașul dumneavoastră.
 Cele două materiale de presă vor avea avea ca punct de
pornire acelaşi subiect.
Tableta de autor
 nu are o dată fermă de apariţie şi nu reprezintă propriu-zis o rubrică

 scriitor notoriu

 o singură idee – un singur mesaj

 trecerea de la particular la general (de la simplu la complex),

 libertate totală de ton, de subiect şi de stil

 este situată la graniţa dintre literatură şi publicistică

 “Bilete de papagal” – Tudor Arghezi

 o scriere scurtă care abordează subiecte diverse, face afirmaţii senzaţionale pe un ton grav şi moralizator şi
critic
Tableta de autor

 Autorul
 recurge la ironie şi imagini memorabile

 încearcă să impună mentalităţi din perspectiva unui autor care

ştie tot, vorbeşte în numele tuturor, transmite un mesaj în numele
căruia cere solidarizarea cititorului

 are o atitudine clară faţă de problema abordată exprimată

PROSTUL GUST/de Nicolae Manolescu

 În 1982 am văzut la New York un spectacol cu Othello în regia nu mai ştiu

cui, dar cu câţiva mari actori, intre care Christopher Plummer. A vusese
succes de public şi, deşi se juca pe Broadway, în zona cea mai
conformistă, avusese şi trecere la critică. O cronică din New York Times, de
nu greşesc, îmi atrăsese atenţia asupra lui. Spectacolul s-a dovedit
acceptabil. Nu folosesc la nimereală cuvântul. Nici genial, nici idiot. Totul s-
ar fi terminat cu bine pentm est-europeanul care eram, aflat prima oară
într-un teatru newyorkez, dacă n-ar fi fost scena uciderii Desdemonei.
Scena cu pricina a transformat bmsc acceptabilul în inacceptabil: biata
femeie era, mai întâi, sufocată cu perna, în cel mai pur stil elisa- betan,
apoi lovită cu capul de tăblia patidui, târâtă de păr prin uriaşa încăpere,
izbită cu picioarele, cu pumnii, şi, la urmă, înjunghiată sadic de mai multe
ori şi în mai multe părţi ale corpului ei deja maltratat până când cămaşa
de noapte a femeii, mâinile asasinului, halatul lui, covoarele, pernele,
perejii se umpleau de sânge. Scena nu m-a dezgustat: m-a distrat.
PROSTUL GUST/de Nicolae Manolescu

 Din tragedie, alunecam brusc în comedie. Mă aşteptam s-o văd pe

Desdemona ridicându-se bine-mersi şi aranjându-şi cămaşa. Sala în
schimb amuţise. Americanilor, scena li se părea normală într-o ver-
siune actuală a unei tragedii clasice. Mi-am dat scarpa (dar nu pe
loc) că nivelul de violenţă cotidiană era atât de mare în S.U.A.
încât, în ochii spectatorului de acolo, simpla apăsare pe obrazul
eroinei cu o pernă ar fi fost sub pragul de percepţie necesar pentru
care el să înţeleagă că asista la o crimă. Pentru mine, care veneam
dintr-o ţară în care violenţa pe scenă ori la TV era cenzurată, iar
cea de pe stradă ascunsă, depăşirea cu mult a acestui prag
reprezenta o dificultate estetică: nu mai puteam lua în serios scena.
De unde, comicul ei involuntar.
 PROSTUL GUST/de Nicolae Manolescu
 Împrejurarea cu pricina mi-a revenit de câteva ori în minte în ultimii ani. Şi nu atât
violenţa comică a uciderii Desdemonei m-a obsedat, cât faptul că repetarea,
insistenţa unui anumit fenomen poate schimba mentalitatea oamenilor, obligându-i să
solicite doze din ce în ce mai mari pentru a continua să-l perceapă. Violenţa în artă şi
în societate acţionează ca un drog sau ca un antibiotic, creând dependenţă şi
deopotrivă imunitate. Doar crescând doza, rezultatul mai e simţit.
 Tot aşa şi cu prostul gust. De fapt la el am vrut să ajung: nivelul prostului gust în arta şi în
societatea românească de astăzi a atins cote inimaginabile ieri. Ne-am deprins într-o
asemenea măsură cu prezenţa lui - pe ecranul mare ori pe cel mic, în paginile cărţilor
sau ziarelor, pe Internet, pe stradă, pe stadion, în autobuz, în familie etc. - încât nu-1
mai remarcăm decât în cantităţi mari şi când este extrem de agresiv. în cantităţi mici,
prostul gust este insesizabil. Şi în aceasta constă pericolul: prostul gust nu ne mai atacă
în mod accidental şi solemn, el ne înşală aşteptările, ne cucereşte fără a-1 simţi, ne
pătrunde prin pori sau e gata instalat în noi, ca la el acasă. La fel cum e violenţa
pentru americanul care merge să vadă Othello.
 PROSTUL GUST/de Nicolae Manolescu
 Prostul gust a acaparat totul: de la limbaj şi comportament la televiziune, de la muzica
pe care o di frizează F.M.-urile sau care face săli pline la reclame, postere, publicitate în
general, de la aspectul străzii la acela al locuinţelor, de la paradele de modă la
paradele militare. E de prost gust, în politică, să-ţi insulţi predecesorii acuzându-i că au
făcut totul rău, să devii parlamentar fără să ai habar de răspunderea care-ţi incumbă; e
de prost gust, când eşti responsabil cu informatizarea poliţiei, să spui ”identitate”, ca
miliţianul de la circulaţie de odinioară care zicea “a tranversa”; e de prost gust, în mass-
media, să inviţi la programul de ştiri o cântăreaţă de mâna a doua, concubină a unui
infractor, ca să povestească în auzul a milioane de oameni cum au năşit ei, cântăreaţa
şi infractorul, în închisoare, pe unul din capii mafiei româneşti ori, femeie fiind, să-i spui
preşedintelui ţării, cu ocazia unui interviu, “vă vreau numai pentru mine”; e de prost gust,
în presă, să publici pe prima pagină tot soiul de orori fără nici o semnificaţie, cu titluri de-
o şchioapă şi fotografii dezgustătoare; e de prost gust, în şcoală, să umpli capul elevilor
cu zegrasul unei educaţii imbecile, de sorginte comunistă, fără să bagi de seamă că a
trecut mai mult de un deceniu de la înlăturarea comunismului;
 PROSTUL GUST/de Nicolae Manolescu
 e de prost gust, în viaţa spirituală, să fii intolerant şi rigid cu cei de-o altă religie
decât tine, să refuzi dialogul doar fiindcă te afli printre majoritari, să amesteci
religia în treburile statului făcând, ca om al bisericii, propagandă contra
schimbării unor prevederi ale Codului Penal; e de prost gust, în viaţa noastră
cea de toate zilele, să stropeşti cu noroi din fuga maşinii de ultimul tip pe cei
care merg pe jos, să ucizi peisajul plantând în mijlocul pădurii sau pe malul
lacului viloaie hidoase, al căror preţ îi sfidează pe trei sferturi dintre cetăţenii
acestei ţări; e de prost gust, în literatură, în artă, şi în mijloacele difuzării lor, să
contezi exclusiv pe vânzare (prostul gust al ratingului, ce temă!), pe succes, să
reduci cultura la sex, la crimă, la vulgaritate, să iei o vacanţă mare de la
talent, semnificaţie, adevăr sau frumuseţe, îngropându-ţi publicul sub
mormane de gunoi lingvistic şi moral. Şi ce nu e de prost gust în viaţa şi în
cultura României de tranziţie? (România literară, 7 martie 2001)
Temă de reflecţie

Realizați o analiză pe o perioadă de o lună a

acestui gen publicistic în următoarele publicații:
Dilema Veche și Observatorul Cultural
Urmăriți următorii indicatori: frecvența apariției,
autorul materialului și mesajul transmis.