Experimente pe oameni

realizate în
Statele Unite ale Americii
 Numeroase experimente efectuate pe subiecți
umani realizate în Statele Unite ale Americii au
fost considerate lipsite de etică și de multe ori au
fost efectuate în mod ilegal, fără informarea sau
consimțământul subiecților testați. Astfel de teste
au avut loc de-a lungul întregii istorii americane,
dar mai ales în secolul al XX-lea.
 Astfel de experimente includ:
• infectarea deliberată a persoanelor cu boli mortale;
• expunerea oamenilor la arme biologice și chimice;
• experimente ce implică radiații;
• injectarea persoanelor cu substanțe chimice toxice
și radioactive;
• experimente chirurgicale, de interogare și de
tortură;
• teste ce au ca scop alterarea minții.

Multe dintre aceste teste au fost efectuate pe

copii, persoane bolnave fizic sau psihic, de multe ori
cu masca de „tratament medical”, sau având ca
subiecți persoane sărace, persoane aparținând unor
minorități rasiale sau pușcariași.
1845 – 1849
J. Marion Sims, mai târziu omagiat
ca „părintele ginecologiei”, a făcut
experimente medicale pe femei africane
înrobite, fără anestezie. Aceste femei de
obicei mureau din cauza infecţiilor
curând dupa operație.
Bazându-se pe credința sa că
mișcarea oaselor craniene a nou
nascuților în timpul nașterilor prelungite
cauzează trismus (termen medical ce se
refera la contracția convulsivă a
maxilarelor), doctorul a folosit o unealtă
ascuțită pe care cizmarii o folosesc pentru
a face găuri în piele, pentru a exersa
mutarea oaselor craniene a copiilor
nascuți de femeile înrobite.
 1906

Profesor al Harvard,
Doctorul Richard Strong
infectează prozonieri din
Filipine cu holeră pentru a
studia boala; 13 dintre ei
mor. El ii compensează pe
supraviețuitori cu trabucuri
și țigări. În timpul
procesului de la Nurenberg,
doctorii naziști citează acest
studiu pentru a justifica
propriile lor experimente
medicale.
1915
Doctorul Joseph Goldberger, la
ordinul Biroului de Sanatate Publică al
Statelor Unite, produce Pellagra, o boală
debilitantă care afectează Sistemul Nervos
Central, la 12 puscăriași din Mississippi,
pentru a încerca să găsească un tratament
pentru aceasta boală. Unul din subiecții
testați declară mai târziu că a trecut
„printr-o mie de iaduri”.
În 1935, după ce milioane mor din
cauza acestei boli, directorul Biroului de
Sănătate Publică al Statelor Unite admite
într-un tarziu că oficialii știau de ceva
vreme ca boala e cauzată de o deficiență
de niacin, dar nu au facut nimic întrucât
boala afecta mai ales populația săracă
afro-americană.
1932 – 1972 - Studiul clinic din Tuskegee
Între anii 1932 şi 1972, Serviciul de Sănătate Publică al
SUA a realizat un experiment sinistru pe 399 de bărbaţi de
culoare aflaţi în ultimul stadiu al infecţiei cu sifilis. Aceşti
oameni, majoritatea analfabeţi provenind dintr-unul din cele
mai sărace comitate din Alabama, nu au fost niciodată
informaţi despre boala de care suferă şi despre gravitatea ei.
Ceea ce li s-a spus a fost doar că au un „sânge prost” (bad
blood). Studiul urmărea să arate dacă în cazul sifilisului negrii
sunt afectaţi în mod diferit faţă de albi.
 Medicii care îi aveau pe aceşti pacienţi de culoare sub
observaţie nu aveau intenţia de a-i trata, ci doar de a observa
evoluţia bolii şi de a strânge datele la autopsie – acestea fiind
indicaţiile primite „de sus”. Unul din medicii implicaţi în acest
experiment afirma: „după cum observ, noi nu avem nicio
contribuţie la aceşti pacienţi, până nu mor.” Astfel, „oamenii-
cobai” au fost lăsaţi în mod deliberat să li se degradeze starea
sănătăţii, în situaţia în care, în stadiul de sifilis terţiar apar
chiar tumori, boli de inimă, paralizie, orbire, nebunie şi
moarte.
 La finalul experimentului, 28 de bărbaţi erau morţi în
urma sifilisului, 100 muriseră datorită complicaţiilor bolii,
iar alții au devenit orbi sau au înnebunit. 40 dintre soţiile
acestora fuseseră infectate şi ele, iar 19 dintre copiii lor s-au
născut cu sifilis congenital (boală ce poate da manifestări
grave şi invaliditate).

În anul 1997 preşedintele american Bill Clinton a făcut

o declaraţie de-a dreptul terifiantă: "Guvernul Statelor Unite
a făcut ceva greşit, ceva profund greşit din punct de vedere
moral. Este un ultraj adus angajamentului nostru faţă de
integritatea și egalitatea tuturor cetăţenilor." Aceste cuvinte
au făcut parte din discursul preşedintelui Clinton adresat ca
scuză celor opt supravieţuitori ai experimentului Tuskegee pe
16 mai 1997.
1939
Cu scopul de a testa teoria sa privind cauzele bâlbâitului,
proeminentul medic patolog al vorbirii, Dr. Wendell Johnson
face celebrul sau „Experiment Monstru” pe 22 de copii din
Casa de Orfani ai Soldaților din Davenport.
Dr. Johnson și absolvenții săi pun copii sub o presiune
psihologica intensa, determinându-i să treaca de la o vorbire
normală la o bâlbâire severă. La acel timp, unii dintre
studenți l-au avertizat în mai multe rânduri pe Dr. Johnson
că, „în lumina celor petrecute în Cel De-al Doilea Război
Mondial, observatorii s-ar putea să faca o comparație cu
experimentele naziste pe subiecți umani, ceea ce i-ar putea
distruge cariera.”
1951-1974 – Teste chimice aplicate prizonierilor

De-a lungul a 20 de ani, cunoscutul doctor

dermatolog Albert Kligman a condus experimente pe
sute de prizonieri din închisoarea Holmesburg ,
Philadelphia.
Prizonierii erau platiți să testeze produse precum
deodorant, pastă de dinți , șampoane, loțiuni sau creme.
Fără ca prizonierii să fie înștiințați, testul implica și
droguri ce alterau sistemul nervos, izotopi radioactivi,
ingriediente principale în Agentul Orange ultilizat de
armata americană în Războiul din Vietnam. De
asemenea, aceștia erau injectați de catre doctorul
Kilgman cu doze mari de substanțe chimice.
 În momentul în care doctorul Kilgman a pășit în
închisoarea Holmesburg a declarat:
„ Tot ce am văzut în fața mea erau metri întregi de
piele. [...] M-am simțit ca un fermier care vedea un
câmp fertil pentru prima dată.”
Cercetările au fost finanțate de către armata
americană, de Deparatamentul de Apărare și de
compania Dow Chemical (fabricanții Agentului
Orange).
1953- 1973 – Proiectul MKULTRA,
Subproiectul 68
MKULTRA este un program creat de CIA pentru a testa
efectele drogurilor și agenților biologici în ceea ce privește
modificările de comportament și control al minții.
Șase din cele peste 150 de subproiecte au implicat
testarea oamenilor fară a avea acordul acestora. Printre
aceste 6 se află și Subproiectul 68.
 Scopul Subproiectului 68, condus de doctorul Donald
Cameron, a fost să examineze metodele de influențare și
control asupra minții umane și să identifice metode de
extragere a informaților de la oamenii ce opuneau rezistență.
De asemenea, Cameron a alterat stările mentale și
funcțiile creierului pacienților prin administrarea de droguri
(în special LSD) și alte substanțe chimice, prin hipnoză,
izolare, abuz sexual și verbal, inducere în comă pentru zile sau
chiar luni și alte formă de tortură.
Aceste tratamente au avut consecințe permanente asupra
multora dintre victime, acestea suferind de incontinență,
amnezie și alte boli.
1949- 1969

Între anii 1949 si 1969, Guvernul Statelor

Unite a condus numeroase teste pentru a aprecia
susceptibilitatea orașelor americane la atacuri
biologice și pentru a evalua aerosolizarea și
metodele de dispersie a agenților biologici.
 În anii ’50, cercetatori sub acoperire ai Armatei
Statelor Unite, ce cercetau arme bilogice, au eliberat
tânțari infectați cu febra galbenă și cu febră dengue
peste Savannah (Georgia) și peste Avon Park (Florida)
pentru a testa abilitatea insectelor de a transmite boli.
După fiecare test, agenți ai armatei se dădeau drept
oficiali ai sănăntății publice pentru a testa victimele în
vederea observării efectelor și fac poze subiecților
neștiutori. Aceste experimente au ca rezultate o
incidență mare de febră, boli respiratorii, copii nascuți
morți, encefalite și febra tifoidă printre locuitorii celor
două orașe, precum și mai multe morți.
 În I966, oameni de
știință ai Armatei
Statelor Unite a eliberat
bacterii prin sistemul de
ventilație în stațiile de
metrou din New York,
expunând mai mult de 1
milion de civili,
incluzând femei și copii,
la bacterie.
 În anul 1950 marina americană a pulverizat un
nor de bacterii Bacillus Globigii deasupra orașului
San Francisco infectând 800 000 de oameni doar
în zona Bay. Mulți oameni s-au îmbolnăvit având
simptome asemanătoare pneumoniei și cel puțin o
persoană a murit.