RELAȚIA PĂRINTE-COPIL

Studentă
Giurgiu(Lazăr) Ana
Terapie Ocupaâională An III
”Multe dintre lucrurile de care avem nevoie pot să
aștepte, copilul nu poate.
E perioada în care se formează din punct de
vedere fizic, când mintea i se dezvoltă.
El nu înseamnă mâine, el înseamnă azi.”
Gabriela Mistral
 Toți părinții încorporează atât dragoste, cât și
limite în stilul lor parental. Există un echilibru
între acestea, care determină un stil parental
specific.
 STILURILE PARENTALE
Stilurile parentale sunt definite ca ”maniera în care
părinții își exprimă credințele despre cum să fie
părinți buni sau răi”
 Stilul parental de respingere sau neglijare

înseamnă dragoste și limite scăzute, considerându-se

ca fiind inadecvat să întâmpini nevoile copiilor.
Părinții și copiii aflați într-o familie de acest tip sunt
angajați frecvent în cercuri vicioase de interacțiune
 Stilul parental autoritarist
are limite înalte și dragoste scăzută.
Aceasta nu înseamnă că un părinte autoritarist nu
își iubește copilul. Ei își iubesc copilul, dar punctele
tari ale stilului lor sunt în aria disciplinei acțiunii
(limite) și nu în disciplina relației (dragoste).
Părinții autoritariști valorizează supunerea și
respectul, nu negociază reguli și treburi casnice și
cred într-o ierarhie a familiei cu tatăl în vârf,
mama apoi copiii.
Acest tip de părinți au tendința de a folosi bătaia ca
metodă de forță.
 Stilul parental autoritar
înseamnă a lăsa copiii să fie ei înșiși și să învețe
despre lumea înconjurătoare, în mod independent.
Deși au ceva independență, totuși părinții stabilesc
limite și își controlează copiii, dar fac asta într-un
mod iubitor și plin de afecțiune.
 Stilul parental permisiv
înseamnă dragoste ridicată și limite scăzute.
Părinții permisivi sunt total de acord cu nevoile de
dezvoltare și emoționale ale copiilor lor, dar au
dificultăți în stabilirea de limite ferme.
 Stilul parental democratic sau echilibrat
înseamnă atât dragoste ridicată, cât și limite
înalte. Este bazat pe conceptele democratice, cum
ar fi egalitatea și încrederea. Au un set de credințe
parentale:
- părinții prezintă răul și binele cu propriile
cuvinte și fapte
- disciplina e diferită de pedeapsă

- blamarea copilului nu este acceptată

- consecințele sunt inevitabile și există și frustrare

uneori
- copiii au nevoie de încurajare pentru a încerca
activități noi
- trebuie învățați cum să rezolve problemele
- disciplina e folosită pentru a învăța sau ghida, nu
pentru a pedepsi, manipula sau controla.
Găsirea unui echilibru între dragoste și limite este
o sarcină riscantă, dar necesară.
Negocierea este una dintre cele câteva căi de a
rezolva conflicte. Ea constă în:
- ascultare și înțelegere

- interes pentru relație

- satisfacerea intereselor ambelor părți

- inventarea de noi opțiuni

- atingerea unui acord bazat pe corectitudine

Zonele comune de negociere cu adolescenții sunt:
- banii

- notele

- transportul

- recrearea

- hainele

- treburile casnice

- convențiile sociale

Negocierea eficientă este un proces dus-întors, care

încurajează ambele părți să participe în luarea
deciziilor.
Cheia spre o negociere eficientă o constituie
comunicarea clară. Aceasta implică trei deprinderi
importante: vorbitul, ascultatul și înțelesul.
Părinții vor negocia eficient cu copilul dacă înțeleg
caracteristicile generale de dezvoltare pentru
fiecare vârstă. Au fost identificate câteva modele de
personalități de bază ale copilului:
 Copilul puternic sensibil este centrat pe sine, cu
toane, pretențios, plângăreț, autoritar, plin de
ifose, se simte bombardat de senzații și emoții
interne și externe și de obicei reacționează în
consecință- complet, puternic și intens
 Copilul autoabsorbit este foarte liniștit, retras,
necoordonat fizic, cu o musculatură slabă, are
dificultăți în a înțelege ce i-a fost spus, o greutate
în a-și transpune gândurile în cuvinte,
comunicarea poate fi extrem de epuizantă
 Copilul sfidător are tendința de a vedea lumea
într-un mod perfecționist, de tipul ”totul sau
nimic” și poate deveni foarte supărat când
lucrurile nu merg așa cum crede el că ar trebui
 Copilul neatent îi este greu să se concentreze,
este ușor de distras, are probleme în a urma
sfaturi, pare incapabil să-și centreze atenția.
 Copilul activ agresiv este impulsiv, frustrat, ușor
furios, întotdeauna grăbit, constant ia parte la un
scandal, se bate, interpretează greșit oamenii sau
situațiile.
 Cum se construiește relația cu copilul
Orice părinte trebuie să considere o prioritate
dezvoltarea la copil a unui sentiment de încredere de
sine.
În fiecare zi fiecare părinte trebuie să ofere copilului
său cei patru ”A”:
o Atenție
o Acceptare
o Aprobare
o Afecțiune

o Atenția
Orice conduită care atrage atenția, fie prin răspunsuri
pozitive, fie negative, se va repeta. În mod evident, cea
mai bună cale de a-l îndruma către comportamente
potrivite este aceea de a remarca orice atitudine
pozitivă, felicitându-l de câte ori este cazul
o Acceptarea
E bine să le fie comunicat acceptul în fiecare zi,
trebuie să știe că sunt iubiți chiar atunci când nu le
este aprobat comportamentul.

o Aprobarea
Trebuie oferită zilnic. Au nevoie să audă
complimente referitoare la unicitatea lor, trebuie
să știe cât sunt de importanți pentru părinții lor.
o Afecțiunea
Cuvintele sunt nemaipomenite, dar îmbrățișările
sunt mai bune. Atingerea fizică a unui copil-pentru
a-i transmite afecțiune- construiește o relație.
Fiecare are nevoie să îmbrățișeze și să fie
îmbrățișat.

Părinții ar fi mai bine să-și petreacă mai mult timp

oferind cei patru ”A” decât dând ordine.
Recompensele sunt enorme