Parlamentul European

Instituții și politici ale Uniunii Europene

Georgescu Ana

Universitatea din București

Facultatea de Litere
Departamentul de Studii Culturale
Specializarea Studii Europene
O Europă unită în diversitate
 Uniunea Europeană, beneficiază, actual, de cel mai complex sistem instituțional mondial, rivalizând, în
esență, cu sistemul creat de Organizația Națiunilor Unite (ONU). Instituțiile ce compun Uniunea, au rolul
de a integra interesele politice naționale și europene, prin administrarea de diverse politici și strategii
comune. Diferențiindu-se de alte secretariate ale instituțiilor internaționale, cele ale Uniunii au
autoritatea legală de a crea și gestiona activități, desemnate de obicei, fiecărui stat în parte, precum
acțiunea de a emite documente cu caracter obligatoriu, a căror nerespectare poate conduce la
sancționare.

Cadrul instituțional este compus din instituții de decizie, autorități de control legislativ și administrativ,
organisme și instrumente financiare, organisme consultative, dar și organisme interinstituționale și alte
entități adiacente acestora.

Cele mai importante dintre instituțiile menționate anterior sunt cele de decizie, acestea fiind Consiliul
European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, dar mai ales, Parlamentul European.

CONSILIUL EUROPEAN COMISIA EUROPEANĂ

CONSILIUL EUROPEI
PARLAMENTUL EUROPEAN

 Rol: organism legislativ al Uniunii Europene, ales în mod direct, cu responsabilități

bugetare și de control
 Membri: 751 de deputați (membrii Parlamentului European)
 Președinte: Martin Schulz
 Înființare: în 1952, ca Adunare Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului; în 1962, sub denumirea de Parlamentul European; primele alegeri directe au avut
loc în 1979
 Sedii: Strasbourg (Franța), Bruxelles (Belgia), Luxemburg
 Parlamentul European (Sedii)

Sediul central al Parlamentului European este la

Strasbourg, dar cea mai mare parte a Strasbourg
activităţilor comisiilor parlamentare se
derulează la Bruxelles, pe când secretariatul
general al instituţiei se află la Luxemburg.
Bruxelles
Această repartiţie a fost aprobată de către
Consiliul European de la Edinburg în 1992 şi de Luxemburg
către Tratatul de la Amsterdam (1999).
 Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg
 La început, în 1951, toate instituţiile noii Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) urmau să aibă sediul la
Bruxelles. Toţi membrii fondatori erau de acord, cu excepţia Primului Ministru al Belgiei, care prefera oraşul Liège. Dar, cum
pentru acest fel de decizii este nevoie de unanimitate, în lipsa unui acord pentru Bruxelles, a fost ales Luxemburg. Pentru
Adunarea Parlamentară a CECO însă, această alegere aducea o problemă: nu exista nici o sală îndeajuns de mare în care
să se poată întâlni toţi membrii ei. Cea mai apropiată aulă se afla la Strasbourg şi aparţinea Consiliului Europei. Astfel, din
1952, capitala alsaciană, simbol al reconcilierii franco-germane, a devenit locul de întâlnire pentru şedinţele plenare ale
deputaţilor europeni.
 Dar, odată cu crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) în 1957 - şi pe măsură ce Comunitatea devenea din ce în ce
mai importantă - o mare parte din activităţile instituţiilor au migrat către Bruxelles. Instituţiile financiare şi judiciare, ca de
altfel şi Curtea de Conturi au rămas la Luxemburg, dar Comisia Europeană şi Consiliul şi-au concentrat esenţialul activităţilor
în capitala belgiană. Adunarea Parlamentară, care a devenit Parlamentul European în 1962, şi-a transferat succesiv
activităţile la Bruxelles.

 În urma adoptării raportului conservatorului britanic Derek Prag în ianuarie 1989, acest transfer parţial către Bruxelles a fost
consacrat oficial. Scopul era de a raţionaliza munca Parlamentului şi de a aduce această instituţie mai aproape de Comisie
şi de Consiliu. Sesiunile se ţineau încă la Strasbourg, dar sesiuni suplimentare puteau fi ţinute la Bruxelles. Astfel, Parlamentul
era împărţit în trei locuri, şi tot aşa stau lucrurile şi astăzi.

 Timp de ani de zile, Belgia şi Franţa s-au confruntat pe tema stabilirii sediului oficial. Abia la Consiliul European de la
Edinburg s-a ajuns la un acord politic, când Belgia a acceptat ca Strasbourg să devină sediul oficial, cu douăsprezece
sesiuni plenare pe an, cu condiţia ca celelalte activităţi politice (şedinţele comisiilor şi grupurilor politice şi sesiunile
suplimentare) să rămână la Bruxelles. Acest acord a fost consacrat oficial în Tratatul de la Amsterdam (care a intrat în
vigoare în 1999).
 Ce face Parlamentul European?

ROL LEGISLATIV ROL DE CONTROL ROL BUGETAR

•Adoptă legislația UE,
împreună cu Consiliul UE,
pe baza propunerilor
Comisiei Europene.
•Ia decizii cu privire la
acordurile internaționale.
•Ia decizii cu privire la
extinderea UE.
• Revizuiește programul de
lucru al Comisiei și îi cere
să propună acte
legislative
•Exercită control democratic
• Stabilește bugetul UE,
asupra tuturor instituțiilor UE.
împreună cu Consiliul
.
•Alege președintele Comisiei și
aprobă colegiul comisarilor în • Aprobă bugetul pe
ansamblu. Poate recurge la o termen lung al UE
moțiune de cenzură, obligând („cadrul financiar
Comisia să demisioneze.
multianual”).
•Acordă descărcarea de gestiune,
adică aprobă modul în care s-a
cheltuit bugetul UE.
•Analizează petițiile cetățenilor și
formează comisii de anchetă.
•Discută politicile monetare cu
Banca Centrală Europeană.
•Adresează interpelări Comisiei și
Consiliului.
•Participă la misiuni de observare a
alegerilor.
Componența Parlamentului European

 Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional cu populația

sa, dar în practică, se aplică sistemul „proporționalității degresive”: nicio țară nu
poate avea mai puțin de 6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al
acestora nu poate depăși 751 (750 plus președintele).
 Membrii Parlamentului European sunt repartizați în funcție de afilierea politică, nu
de naționalitate.
Președintele Parlamentului European

Martin Schulz
Este născut pe data de 20 decembrie 1955, în provincia Hehlrath,
azi parte a oraşului Eschweiler, Renania de Nord – Westfali.

Este un om politic german, membru al SPD. La data de 17 ianuarie

2012 a fost ales în funcţia de preşedinte al Parlamentului European.

Înainte de aceasta el a fost preşedinte al Alianţa Progresistă a

Socialiştilor şi Democraţilor.

Schulz a obţinut 387 de voturi „pentru”, reprezentând 55 % din

totalul de 699 de voturi exprimate.
 Organizarea internă a Parlamentului European
Din punct de vedere al organizării interne, Parlamentul European cuprinde mai multe persoane sau
grupări de conducere.

1.PREȘEDINTELE

2.BIROUL

3.CHESTORII

4.CONFERINȚA PREȘEDINȚILOR

5.CONFERINȚA PREȘEDINȚILOR DE COMISIE

6.CONFERINȚA PREȘEDINȚILOR DE DELEGAȚIE

7.GRUPĂRILE POLITICE

8.COMISIILE
9.DELAGAȚIILE INTERPARLAMENTARE
10.COMISIILE PARLAMENTARE MIXTE
COMISIILE PARLAMENTULUI EUROPEAN

I. Comisia pentru afaceri externe

II. Comisia pentru dezvoltare
III. Comisia de comerț internațional
Parlamentul poate constitui: IV. Comisia pentru bugete
V. Comisia pentru control bugetar
 – comisii permanente; VI. Comisia pentru afaceri economice si monetare
 – comisii temporare; VII. Comisia pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale
VIII. Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
 – comisii de ancheta. IX - Comisia pentru industrie, cercetare și energie;
X - Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor;
XI - Comisia pentru transport si turism;
XII - Comisia pentru dezvoltare regionala;
XIII - Comisia pentru agricultura si dezvoltare rurala;
XIV - Comisia pentru pescuit;
XV - Comisia pentru cultura si educație;
XVI - Comisia pentru afaceri juridice;
XVII - Comisia pentru libertăți civile, justiție si afaceri interne;
XVIII - Comisia pentru afaceri constituționale;
XIX - Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea intre sexe;
XX - Comisia pentru petiții.
 Grupările politice din cadrul
Parlamentului European

În cadrul Parlamentului European, euro-deputații nu sunt grupați pe criterii de apartenența

naționala ci pe criterii de afinități politice.

1. Grupul Partidului Popular European si al Democraților Europeni (PPE/DE);

2. Grupul Partidului Socialiștilor Europeni (PES)
3. Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE)
4. Grupul Verzilor/Alianța Liberală Europeană (GREEN/EFA)
5. Grupul confederal al stângii unite europene/Stânga verde nordica (EUL/NGL
6. Grupul Independență și Democrație
7. Grupul Uniunea pentru Europa Națiunilor
8. Deputații neafiliați, care nu constituie un grup politic unit.