Tulburările alimentare

(Eating disorders)
Sonia Cristina STAN,

Universitatea Politehnica
Bucureşti
Comportamentul alimentar este adâncit în profunzimile Eului.
• El este strict conexat cu un alt comportament instinctiv, sexualitatea, şi se află la
confluenţa unor factori biologici, comportamentali şi psihologici.

• Alimentele pot îndeplini pe lângă funcţiile favorabile, în anumite condiţii, şi funcţii

nefavorabile. Astfel unele alimente pot avea statut chiar de „otravă” pentru organism.
La fel şi cantităţile (prea mari sau prea mici) pot crea anumite stări anormale ale
organismului.

• Formele prin care alimentele influenţează nefavorabil starea de sănătate sunt:

Consumul de alimente în doze superioare trebuinţelor;
 Consumul de alimente cu funcţii diferite de cele necesare organismului.
Aceste situaţii devin mai grave când nu se respectă anumite prescripţii dietetice în cazul
unor boli;
 Consumul unor structuri cu valori predominante sau în totalitate nealimentare
(alcool, tutun etc.).
• Echivalentul din limba engleză a acestor stări anormale datorate alimentaţiei este „eating
disorders”. Ele reprezintă o problemă de foarte mare actualitate la nivel planetar.

Majoritatea consumatorilor afectaţi de aceste abateri de la reguli în practica alimentară,

cunosc şi resimt efectul dăunător.

• Cu toate eforturile făcute, greşelile de comportament alimentar, cum sunt de exemplu:

consumul exagerat de glucide (zaharomania), supracondimentarea, consumul exagerat
de alcool, fumatul etc., se corectează într-un ritm lent sau în situaţii extreme.

• De aceea rolul producătorilor de alimente este hotărâtor în cunoaşterea şi „controlul”

acestor tendinţe alimentare.
• Stările anormale create de o alimentaţie necorespunzătoare (tulburările
alimentare) sunt:

1. Subalimentaţia sau denutriţia – (anorexia);

2. Supraalimentaţia – (bulimie, obezitate, consum de anumite structuri
alimentare);
3. Malnutriţia (boala Kwashiorkor).
4. Mericismul (voma);
5. Stări toxice (consum accidental, alcool, fumat);
6. Alergii;
7. Boli alimentare;
8. Ortorexia.
1. SUBALIMENTAŢIA (Denutriţia)

• Starea de subalimentaţie (denutriţia) este datorată insuficienţei aportului caloric şi în

anumite substanţe (factori nutritivi). Acest aspect afectează creşterea şi vigoare fizică în
primul rând în cazul tinerilor şi la orice vârstă, capacitatea de muncă şi potenţialul de
apărare faţă de factorii de risc din mediu.

• Deosebim în această categorie două situaţii:

• A. Subalimentaţia primară caracterizată de un consum redus de alimente. În această
categorie se află anorexia – boală caracterizată prin autoimpunerea înfometării,
acompaniată de idealizarea siluetei şi o frică morbidă de a deveni gras;
• B. Subalimentaţia secundară – provocată de diferite boli ce micşorează ingestia
(colite, intervenţii chirurgicale la nivelul tubului digestiv, ulcere etc).

• Subalimentaţia este singura tulburare psihiatrică generată de o tulburare endocrină.

• Afecţiunea a fost descrisă în 1874 de Sir William Gull. Criteriile diagnostice ale afecţiunii
au evoluat în timp.
1. A. Anorexia
Numele acestei tulburări provine din greaca veche şi
înseamnă „fără poftă” (aici, de mâncare).

• Asociaţia Psihiatrilor Americani impune, din 1987, o

reunire de patru elemente diagnostice:

• 1. Refuzul de a-şi menţine greutatea deasupra

normelor minime (corespunzând vârstei şi înălţimii),
rezultând o greutate cu 15 % sub aceste standarde
(sau incapacitatea de a câştiga ponderal în timpul
perioadei de creştere, rezultând un deficit ponderal
de 15 %).

• 2. Teama intensă de a câştiga în greutate şi a

deveni gras, chiar în condiţii de slăbire extremă.

• 3. Perturbarea hărţii corporale (a modului în care • De asemenea pot prezenta o

este receptată propria greutate corporală, decolorare cutanată (o coloraţie
dimensiunile sau forma corpului). Unii pacienţi gălbuie) datorită nivelului crescut al
susţin că “se simt graşi” sau anumite părţi ale carotenului seric cauzat de alterarea
corpului “sunt grase”. metabolismului vitaminei A.

• 4. Absenţa a trei cicluri menstruale consecutive.

Prevalenţă după cultură şi sex

• Anorexia nervoasă pare a fi de departe mai frecventă în ţările industrializate, în care

există abundenţă de mancare şi în care, în special pentru femei, a fi considerat atractiv
este legat de a fi gracil. Această tulburare este probabil mai frecventă în Statele Unite,
Canada, Europa, Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud, dar puţine lucrări
sistematice au examinat prevalenţa ei în alte culturi.

Imigranţii din culturile în care tulburarea este rară, care au emigrat în culturile în care
tulburarea este mai frecventă, pot dezvolta anorexie nervoasă pe măsură ce idealul de
corp gracil este asimilat.

• Imensa majoritate dintre cei afectaţi sunt femei, (doar 19 % din cei afectaţi sunt bărbaţi,
practic bărbaţi tineri) vârsta acestora fiind între 12 – 40 ani cu un vârf de incidenţă între 14
– 18 ani.

Afecţiunea apare cel mai adesea în clasa mijlocie şi în segmentul superior al acesteia.
Psihologia anorexicului
• Persoanele cu anorexie nervosa luptă împotriva unui exces de dependenţă afectivă în
raport cu anturajul, căutând să-şi modereze apetitul pe care îl consideră excesiv.

• Datorită unei dorinţe de a slăbi, niciodată satisfăcută, subiecţii ajung la o negare a stării
lor reale.

• O gândire de tip “tot sau nimic” nu le permite să accepte o situaţie normală, situarea între
slab şi gras. Ei trăiesc numai în termeni extremi.

• Subiecţii sunt – din cauza foamei – deprimaţi, iritabili, anxioşi, cu tulburări ale
capacităţii de concentrare şi preocupări centrate pe hrană.

• O dată cu scăderea cantităţii de hrană ingerată cresc preocupările cognitive legate de

aceasta. Pacientul se gândeşte la hrană, citeşte şi visează despre alimente.

Jumătate dintre anorexici vor păstra tot restul vieţii tulburări psihice cu diferite grade de
exprimare – depresiv, fobic, obsesional, sărăcire afectivă, emoţională şi profesională.
Subiecţii care au dezvoltat anorexia nervosa sunt predispuşi spre psihoze maniaco –
depresive.
Cauzele psihologice ale anorexiei
• Cauzele anorexiei trebuie căutate în copilărie şi în familie. Familia este şi cadrul unde
absenţa (părinţilor sau a unui părinte), neglijarea, conflictele se pot „trata” de către copil
prin refuz sau abuz alimentar.

• La persoanele anorexice se întâlneşte adesea un profund sentiment de deznădejde

şi de abandon.

• Conflictul esenţial se regăseşte la nivelul trupului, nu la cel al funcţiilor alimentare. Din

această perspectivă, anorexia exprimă şi o incapacitate a cuiva de a-şi asuma, la
momentul cuvenit şi după aceea, transformările corporale specifice pubertăţii.

• Tulburările de imagine corporală sunt în relaţie cu un deficit de recunoaştere a senzaţiilor

pe care le trăieşte corpul şi a nevoilor corpului. Acest deficit este efectul tulburărilor
survenite pe parcursul primelor încercări de învăţare, în care părinţii, mai ales mama, au
impus copilului modelul propriilor senzaţii şi propriilor nevoi, în loc să-l ajute să le
perceapă şi să le recunoască pe ale lui proprii.

• Astfel, identitatea copilului este fragilizată, iar el rămâne în mod profund dependent de
familie, de modelul (modelele) din vecinătatea sa. Aşadar, abordarea anorexiei mentale
devine un demers pentru câştigarea autonomiei, exercitată printr-un autocontrol al
nevoilor corpului în sfera configurării unui sentiment de continuitate şi de stabilitate.
• Persoana anorexică se autodistruge, paradoxal, pentru a-şi asigura „existenţa” (fără să
fie vorba însă despre o conduită suicidară). Se dezvoltă astfel la persoana anorexică
o aspiraţie orientată spre gestionarea strictă a propriilor nevoi, pentru atingerea
unei imagini de sine ideale.

• De la caz la caz (sau la aceeaşi persoană trecând dintr-o situaţie în alta), anorexicul are
în vedere, în plan simbolic-ideal, corpul maşină sau corpul fetiş, în orice caz corpul care,
consideră el, îl protejează de eventualele agresiuni ale societăţii.

• Privirea însăşi, atât cea concretă, presupus obiectivă, în scopul cunoaşterii, cât şi cea
subiectivă, întoarsă preponderent spre sine, este foarte importantă pentru persoana
anorexică; adesea ea se hrăneşte din efectul produs din comparaţia propriului corp
alăturat trupurilor altora şi din efectul pe care îl provoacă altora trupul său astfel etalat.

• Alteori, dimpotrivă, ea nu vrea să vadă ceea ce i se înfăţişează şi încearcă să-şi

ascundă corpul privirilor celorlalţi, într-o tentativă de a deveni „om invizibil”.
• Atributele definitorii ale psihopatologiei familiale:

• Mama. De obicei, mamele persoanelor anorexice sunt descrise din perspective aparent
contradictorii. Personaj puternic, rigid, dominant şi chiar tiranic; rece, evitând
exprimarea sentimentelor pozitive şi să se manifeste reacţional. Frecvent, are
manifestări depresive. Viitorul anorexic ocupă în imaginarul mamei sale un loc
particular: investiţia maternală este de natură narcisiacă, vizând valorizarea propriilor
performanţe socialmente recunoscute, în detrimentul unor forme de expresie mai
personale (de ordin pulsional şi afectiv);

• Tatăl. În general este descris ca având un caracter şters, supus dominaţiei soţiei,
incapabil de a-şi proba autoritatea. Uneori, dacă are o fiică, se manifestă ca fiind foarte
apropiat de fiica sa.

• Familia. Aparent, se înfăţişează a fi „familia perfectă” într-o normalitate pe care o

percepe schematic şi din care, de altfel, se străduieşte să se retragă, să se izoleze. Într-
o astfel de familie, dejunul (sau, în alte cazuri, cina) este activitatea cotidiană în care
viaţa familială se organizează. Într-un astfel de context se manifestă, mai mult decât în
alte situaţii, supraprotecţia, rigiditatea, intoleranţa faţă de conflicte.
Ce gândesc persoanele anorexice
despre ele însele?
• Persoanele anorexice (dar şi cele bulimice) au o percepţie deformată despre ele însele şi
nu sunt deloc indulgente faţă de ele însele.

• Se judecă mereu, îşi dau sancţiuni, trecând dintr-o extremă în alta.

• „Sunt obeză, urâtă, nu sunt ca celelalte, aşa îmi trebuie că am ajuns astfel, eu sunt
singura vinovată!”

• Pentru a le prezenta în ansamblu, este suficient să spui (iar ele o recunosc) că nu se

iubesc.

• După cum am mai spus, demersul său individual, mai mult sau mai puţin conştient, este
de a se pedepsi şi de a se retrage din lume, nu de a dispărea fizic.

• Utilizând o metaforă ce nu are neapărat pretenţia de a se aşeza pe un suport psihanalitic,

o astfel de persoană evită, refuză să se hrănească, însă concomitent mâncându-se pe
sine.
Trãsãturi specifice persoanei anorexice (dar şi celei bulimice)
(Aspecte privind percepţia asupra culpabilitãţii, asupra puterii, decepţiei, trupului însuşi şi
despre configurarea stimei de sine).

• Gândire – Obsesia (sau obsesii) referitoare la hranã şi hrãnire (acţiune şi rezultatul

acesteia); imagine de sine degradatã; se întâmplã ca persoanele care suferã de
anorexie sã aibã sentimentul puterii, al controlului, prin succesul pe care îl constatã şi în
care investesc cu prilejul unor exerciţii de privaţiune; în felul acesta se gãsesc, la un
moment dat, „pline de încredere în sine”.

• Vinovãţie – Un sentiment de culpabilitate este încercat de astfel de persoane întrucât

ele se recunosc fiind inferioare altora, dar şi apelând la diverse stratageme pentru a
cãpãta atenţie din partea celorlalte sau pentru a se situa „la egalitate” cu acestea ori
pentru a le depãşi.

• Putere – Mai mult decât altele, astfel de persoane resimt nevoia de a-şi controla emoţiile
şi reacţiile fizice; nu sunt neapărat (cum s-ar spune) „mai emotive” ca altele, ci mai
atente asupra propriilor emoţii şi interesate de a se implica în gestionarea lor, astfel încât
să le exprime în nuanţe controlate; adesea, codul utilizat pentru a interveni asupra
emoţiilor sau reacţiilor fizice ale trupului conţine, în reţeta sa, ingrediente în relaţie cu
alimentele şi alimentaţia.
• Dezamãgire – Sã (te) minţi dupã ce ai mâncat, sã (te) minţi pentru a mânca, sã minţi
pentru a ascunde celorlalţi cã ai eliminat (prin vomã, utilizare de laxative etc.) alimentele
ingerate. Persoana aflatã într-o astfel de situaţie se resimte a fi foarte decepţionatã de
sine întrucât nu reuşeşte sã supravieţuiascã decât prin minciunã.

• Depresie – Astfel de persoane se confruntã cu modificãri ale dispoziţiei, cu motivaţie

diminuatã sau inexistentã pentru realizarea unor acţiuni obişnuite, lipsã de speranţã, de
orizont, cu anxietate sau panicã, claustrofobie, senzaţia de a fi însingurate şi izolate; risc
de tentativã de suicid.

• Corp – Din punct de vedere somatic, subiectul este afectat de cefalee, scăderea
tensiunii arteriale, frisoane; tensiunea arterială scade din cauza diminuării cantităţii de
potasiu din corp (pierdut, de ex., după utilizarea laxativelor); tremur al mâinilor şi
picioarelor; ameţeli; probleme dentare (deteriorare accelerată, decalcifiere, coroziune –
din cauza acidităţii conţinutului vomei); osteoporoză; amenoree; alte probleme cardiace;
probleme de somn; epuizare.
• Stima de sine – Astfel de persoane au probleme în a-şi configura o imagine de sine
corespunzătoare realităţii; în orice caz, ele „se văd” de regulă ca fiind neimportante,
depreciate, nişte jucării stricate nu la voia altora, ci care n-ar face nicio trebuinţă altora. De
pe această poziţie, unii anorexici, ca şi unii bulimici găsesc resurse şi concep strategii
individuale căutând „perfecţiunea”. Se implică, fac eforturi, consumă energii şi, mai
devreme sau mai târziu, se confruntă cu eşecul.

• Aşa încât au acum un supramotiv pentru a se detesta şi mai mult, un motiv forte care să le
confirme că nu sunt decât nişte „jucării stricate”, nişte inşi neimportanţi, care nu merită să
fie fericiţi, pentru care nu există motive de a fi iubiţi, preţuiţi, care nu merită, de altfel, să
facă umbră pământului!

• Dacă totuşi printr-o întâmplare, printr-un noroc, o astfel de persoană are un partener
tolerant şi flexibil, care consideră că în orice persoană există un frumos şi un bine care
merită a fi căutate şi în care merită să investeşti, acest partener riscă cel mai adesea să
fie privit cu mare suspiciune (eventual, ca fiind cineva care are de îndeplinit „un plan”
malefic cu anorexicul sau bulimicul) ori chiar cu imens dispreţ sau cu ură!
Modelarea imaginii corporale
• Spre adolescenţă, atât fetele cât şi băieţii iau act din ce în ce mai mult de propria
imagine de sine, imaginea corporală fiind parte a acesteia.

• Imaginea corporală nu este doar percepţia unei persoane despre corpul ei, ci mai ales
percepţia semnalelor din jur (reale sau închipuite) referitoare la propriul corp: nu cum se
prezintă ea, ci mai curând cum se vedea ea în ochii altora şi în funcţie de codurile
sociale (iar în contemporaneitate, din ce în ce mai mult, mediatice).

• Prin urmare, mai ales dacă se consideră nemulţumit de acest răspuns pe care
consideră că îl primeşte „din afară”, adolescentul se simte obligat să ia măsuri. Tinerele
riscă să-şi autoimpună cure drastice de slăbire, după metode aflate de la prietene, de
pe site-uri (chiar nespecializate) sau de pe web-forumuri. Apoi, primele relaţii îi
determină pe adolescenţi să sondeze dacă persoana iubită îl place „cu adevărat”,
făcând eventual eforturi să intre în standardele acesteia.
• Factorii culturali. Care este impactul modelului femeii subţiri asupra unei tinere cu
tendinţe narcisiace? Sau care este impactul modelului bărbatului musculos asupra unui
adolescent oarecare, aflat în plină tranziţie a vârstelor, cu acnee, cu braţele slabe, timid,
lipsit de încredere?.

• „Idealul” societăţii contemporane ar fi oamenii – atât femei, cât şi bărbaţi – cu trupuri

modelate. Altfel spus, cu trupuri asupra cărora trebuie să se intervină prin acţiuni anume,
pentru ca ele să corespundă unor anumite standarde. Cu trupuri modelate şi mereu
controlate în ce priveşte aspectul, aparenţa, pentru ca ele să funcţioneze ca reale
instrumente de indicare a puterii, a dominaţiei, ca arme cu care individul să câştige
confruntări sau să evite conflicte şi, nu în cele din urmă, ca instrumente cu care acesta
obţină cât mai multă plăcere.

• De exemplu, fiindcă publicitatea, sistemul mediatic în general „au legiferat” că femeia slabă
este un standard social (pe televizor, în filme, pe afişe, fiind promovate aproape în
exclusivitate „femei care au meseria de a fi slabe” şi care câştigă şi datorită faptului că
promovează acest tip de uniformă socială), o adolescentă se simte obligată (în fond, de
societate) să fie şi să se păstreze la fel.
• Deci transformările individului din perioada pubertăţii/adolescenţei pot constitui un teren
propice instalării unor tulburări alimentare. Sunt de luat în calcul vârsta ca atare,
modificările fiziologice şi psihologice pe care aceasta le presupune, presiunea
psihosocială, conflictele de identificare, procesele accelerate de sexualizare şi intenţiile
de realizare concretă specifice sexualizării (sexualizarea unor activităţi şi a relaţiilor
interpersonale). Toate acestea acţionează foarte diferit de la caz la caz, roluri moderatoare
importante avându-le familia şi anturajul.