Universitatea ,, Dunarea de Jos ‘’, Galati

Facultatea de Medicina si Farmacie

Specializare : Medicina Dentara

Investigatii paraclinice clasice si

moderne implicate in reabilitarea
orala complexa
Student : Calin Roxana Alina
An VI , Grupa 1
 Istoric
Radiografia dentara este, impreuna cu analiza modelului de
studiu una din metodele de analiza paraclinica folosite in
elaborarea diagnosticului. Radiografia mai este folosita si in
verificarea rezultatelor tratamentului dentar.
• Radiatiile X, care stau la baza radiografiilor au fost descoperite
de catre profesorul Wilhelm Conrad Röntgen la Institutul de
Cercetari Fizice al Universitatii din Wűrtzburg in anul 1895. La
8 noiembrie 1895, in timpul unei demonstratii, a fost efectuat
primul examen radiologic cand cercetatorul si-a interpus mana
intre sursa de radiatii si ecranul fluorescent si a observat
proiectia conturului osos al mainii sale pe ecran. La 15 zile
dupa aceasta descoperire Otto Walkhoff a incercat sa faca o
radiografie dentara.
• In 1899, Sjöegren (Stockholm) a realizat primele radiografii
retroalveolare. In 1914 a fost introdus in practica fotografica
filmul de nitrat de celuloza imaginat de Kodak. Tot in 1914
Dieck descrie incidenta retroalveolara ce-i poarta numele. In
1930, Simpson pune la punct incidenta axiala cu film ocluzal.
 Tipuri de radiografii
Pentru radiografierea complexului morfo-functional dento-parodonto-alveolar se
folosesc tehnici multiple ce se pot imparti in:

-tehnici cu film intraoral;

-tehnici cu film extraoral.

Aceasta clasificare are drept criteriu locul unde a fost plasat filmul, dar mai sunt si
alte criterii, cum ar fi:

• intinderea regiunii de radiografiat (tehnici de ansamblu sau sectoriale);

• directia si orientarea fasciculului de raze X (incidenta orizontala, oblica,

axiala);

• regiunea de radiografiat etc.

Radiografiile intraorale cele mai utilizate in practica
stomatologica, in functie de orientarea fasciculului de raze X si
pozitionarea filmului radiografic, sunt radiografiile
retroalveolare (apicale si muscate) si ocluzale:
 1. Radiografia periapicala

• (incidenta endoorala retroalveolara, izometrica si ortoradiala)

- (10-12radografii) ne ofera date despre coroana dintelui, osul
alveolar cat si despre radacina dentara (forma, pozitie,
lungime, rapoarte) si zona periapicala. Este cel mai des
utilizata. Examinarea intregii cavitati bucale se face cu
radiografii seriate (radiografii periapicale ale tuturor dintilor,
10-12, si radiografii muscate in zona premolar-molara);
 2. Radiografia muscata (bitewing)

• (incidenta endoorala retroalveolara interproximala) - este folosita

pentru detectarea cariilor interproximale ce nu pot fi decelate clinic
si pentru stabilirea nivelului orizontal al osului alveolar la nivelul
dintilor posteriori. Este folosita atat in dentitia temporara cat si in
cea permanenta. Se folosesc filme speciale ce au o aripioara de
hartie care va fi muscata, filmul fiind plasat retroalveolar;

• Principala deficienta care se reproseaza radiografiilor

retroalveolare este aceea de a fi incomplete, de a nu prezenta in
totalitate pe acelasi film o suprafata mai intinsa care sa imaginea
completa unei leziuni mai mari.
 3. Radiografia ocluzala

• (incidenta endoorala axiala) se foloseste pentru zone intinse si

expune dintele in unghi drept fata de radiografiile
retroalveolare, permitand astfel vizualizarea celui de-al treilea
plan. Dintele apare radioopac cu proiectia canalului radicular
radiotransparent in mijloc. Se utilizeaza si pentru precizarea
pozitiei dintilor inclusi in raport cu creasta alveolara si pentru
localizarea calculilor salivari.
• Radiografiile extraorale sunt folosite pentru examinarea unor
suprafete intinse ale capului si gatului. Dintre acestea,
ortopantograma este frecvent utilizata in ortodontie,
parodontologie, cat si in analiza aspectului condililor ATM.
Relatiile oferite sunt atat in plan vertical, cat si in plan mezio-
sagital. Dimensiunile sunt foarte apropiate de cele naturale,
astfel aprecierile avand la baza acest film sunt foarte exacte.
 Avantajele ortopantogramei
sunt urmatoarele:
• o ofera o vedere de ansamblu a coroanelor dentare, permitand o evaluare
aproximativa a implantarii fiecarui dinte;

• o permite o prima evaluare privind eruptia normala si eruptiile intarziate;

• o se evita expunerile numeroase reducandu-se iradierea pacientului;

• o se economiseste timp;

• o ne ofera date despre ageneziile si dintii supranumerari;

• o prezinta topografia proceselor carioase in plan mezio-distal;

• o permite evidentierea unor chisturi sau odontoame;

• o ofera date legate de canalul radicular si fracturi dentare;

• o se poate executa si de copii.

Dezavantajele ortopantogramei sunt:

• regiunea incisiva este deseori mascata ce catre coloana

vertebrala;

• zonele proximale ale dintilor laterali deseori se suprapun

(inghesuiri, malpozitii etc.);

• are numai o valoare orientativa asupra suportului

parodontal.
In afara de tipurile de radiografii enumerate mai sus se mai
folosesc si alte forme de tehnici avansate de imagistica in analiza
regiunii cefalice:

Tomografia computerizata (CT). Imaginile se obtin prin

scanarea unei sectiuni transversale subtiri a corpului cu un
fascicul ingust de raze X. Multitudinea de proiectii este prelucrata
de un computer si se obtine imaginea respectivei sectiuni
transversale. Multitudinea de proiectii este prelucrata de un
computer si se obtine imaginea respectivei sectiuni transversale.
Computerul poate realiza o reconstructie 3D pe baza datelor
obtinute. Imaginile CT sunt fara suprapuneri, fiind foarte utile
pentru determinarea traumelor extinse sau pentru chirurgie.

Dezavantaje: doza mare de radiatii, scumpa, mai putine

informatii despre tesuturile moi, scumpa.
Tomografia computerizată
dentară
• Radiografia digitala este un tip de radiografie analogica
prelucrata printr-un calculator, dupa ce a suferit o cuantificare
a valorilor intensitatilor componente ale imaginii. Aceste valori
se pot stoca, prelucra, analiza si transmite, iar imaginea finala
dupa ce a fost recompusa de catre un convertor va fi de o
calitate superioara aceleiasi imagini obtinute prin conditii
conventional (clasice).
• Xeroradiografia dentara pe filme de seleniu obtine imagini
radiografice de o calitate superioara, procedeul este mai putin
invaziv pentru corpul uman. Fascicolul emergent de raze X va
forma pe film, prin modificarea rezistentei electrice a
seleniului, o imagine latenta car va deveni vizibila prin
aplicarea unei pudre ce contine particule incarcate negativ.
• Imagistica prin rezonanta magnetica (MRI) este folosita in
examinarea tesuturilor moi, nu utilizeaza raze X. Imaginile sunt
clare, fara suprapuneri. Ca dezavantaje amintim costul ridicat,
caracterul claustrofobic al aparatului, necesitatea ca pacientul
sa ramana nemiscat in cursul examinarii, magnetizarea
implantelor sau a obiectelor metalice. MRI nu este aplicata
tesutului osos.
• Sialografia si Artrografia sunt doua tehnici folosite in
vizualizarea cavitatilor glandelor salivare respectiv articulare
prin folosirea unui mediu de contrast.
 Concluzii
Examinarea radiologica, fie ea clasica sau imagistica moderna, a devenit un mijloc
de analiza paraclinica deosebit de important pentru obtinerea de informatii
necesare in determinarea existentei afectiunilor ADM.

Radiografia simpla permite obtinerea unei multitudini de date variate despre:

- existenta si intinderea proceselor carioase;

- tipul, cantitatea, calitatea si distributia osului alveolar;

- prezenta sau absenta infectiilor periapicale;

- implicarea furcatiei;

- resorbtia sau apozitia radiculara;

- relatiile de vecinatate dintre radacinile dintilor adiacenti;

- numarul, dimensiunea, forma, inclinarea si pozitia radacinilor;

- prezenta sau absenta pungilor parodontale;

- existenta chistelor, granuloamelor;

- statusul tratamentelor endodontice;

- raportul coroana/radacina;

- pulpa dentara; prezenta sau absenta calculilor intrapulpari;

- aspectul spatiului periodontal; decelarea modificarilor dimensiunii spatiului

periodontal ce ne va da indicatii despre existenta unui proces inflamator de cauza
infectioasa sau traumatica;

- aspectul laminei dura sufera modificari cand exista o infectie periapicala sau in
cazul unei traume ocluzale;

- existenta de greseli in conceperea sau executarea RPF.

Cu ajutorul acestui examen paraclinic este posibila interventia eficace in cazurile

patologice examinate.
Va multumesc !