Abordarea

educaţiei ecologice la
vârsta preşcolară
1. Corelarea
particularităţilor de
vîrstă a
preşcolarilor cu
realizarea educaţiei
ecologice.
2. Particularităţile de
învăţare a copiilor.
3. Oportunităţi şi
limite în abordarea
educaţiei ecologice
la vârsta preşcolară.
 O serie de savanţi-pedagogi susţin , că din şcoala
primară.
 Dar un alt grup de savanţi consideră că şcoala
primară nu poate compensa integral treapta
preşcolară. Ele trebuie să se completeze una pe alta.
1. Savantul rus Şargaev consideră că trebuie de
început educaţia ecologică a copiilor încă din
perioada intrauterină.
2. Levina R. consideră că educaţia şi instruirea
ecologică poate fi începută de la 2-3 ani, atunci
cînd vin la grădiniţă.
1. Sesizarea globală a naturii. În această vîrstă copilul
nu se separă pe sine însăşi din mediul
înconjurător. El nu ştie ce îi aparţine lui şi ce nu.
Pentru el natura e ceva “foarte departe”.
 Această particularitate cu vîrsta se
pierde, dar este deosebit de important de a o
utiliza în scopul educaţiei şi instruirii
ecologice.
2. Animismul (Dereabo, Iasvin).
 Animism – procesul, cînd obiectele neînsufleţite din
natură sunt percepute ca fiinţe vii. Pentru prima dată
acest fenomen a fost demonstrat de psihologul
elveţian J. Piaje.
 Acest proces de asemenea trebuie de luat în
consideraţie de către educatori, metodişti în
realizarea educaţiei ecologice.
 3. Egocentrismul (J. Piaje)
Omul, copilul este centrul întregii lumi. Toate
obiectele din natură există pentru a ne fi nouă bine.
4. Percepţia emoţională a mijloacelor ilustrative viu
colorate.
 Predomină percepţia ilustrativ-emoţională a naturii.

 Pînă la 8 ani la copii predomină activităţile conduse

de emisfera dreaptă. Copilul percepe, gîndeşte prin
imagini, chipuri, la concret.
Cum învaţă preşcolarii?
Copiii mici percep lumea prin
integritatea ei, prin toate simţurile
Copiii învaţă prin joc
Copiii mici învaţă prin probe şi greşeli
Copiii învaţă prin imitare
Copiii învaţă prin descoperire
Copiii învaţă prin intercaţiuni cu alte
persoane ( adulţi şi copii)
De ce au nevoie?
Să li se ofere experienţe diverse pentru
toate simţurile şi un mediu stimulativ
Selectarea jocurilor, dirijarea jocurilor
din care copiii să înveţe ceva..
Au nevoie de un mediu securizant şi
necesitatea de a se simţi în siguranţă,
timp pentru a explora, încurajare
pentru a persevera, răbdare pentru a
repeta iar, şi iar…
Au nevoie de modele ale adultului ( de
exemplu în soluţionarea unor
probleme), dar nu copiere impusă.
Posibilităţi de a descoperi ce pot învăţa
singuri ( de exemplu că unele lucruri
înoată, iar altele se duc la fund)
Au nevoie de contexte de învăţare în
care să înveţe prin cooperare (dar nu
doar mimare de lucru în grup prin
 Scopul esenţial al educaţiei ecologice la preşcolari
este de a le forma bazele unei gîndiri şi atitudini
centrate pe promovarea unui mediu natural
propice vieţi, de a le dezvolta spiritul de
responsabilitate faţă de mediu.
 La copiii de vârstă preşcolară educaţia
ecologică se poate de realizat mai mult la
nivelul formării deprinderilor şi al trăirilor
afective, decît a cunoştinţelor
 Ori de cîte ori este
posibil, trebuie de
pus copilul în situaţia
de acţiona, a
reacţiona, de a
manifesta atitudini.

 Copiii trebuie
încurajaţi să ia parte
la activităţi la aer
liber: grădinărit,
excursii în natură,
acţiuni de
salubrizare.
Puncte tari:
 1. Particularităţile de vîrstă ale copiilor:

curiozitate epistemică, dorinţa de a imita adultul,

dorinţa de a cerceta-de a cunoaşte mediul prin
intermediul propriilor simţuri-acţivităţi,
sentimente; gîndire logică în formare; se pun
bazele personalităţii, dorinţa de a realiza ceva
bun, pentru a fi lăudat, etc…
 Răspunde nevoilor copilului de cunoaştere concretă.
 Răspunde la întrebările copiilor.
 Pune copilul în contact direct cu mediul.
 Transformă comportamentul copilului dintr-un
egocentrist într-un altruist.
 Sprijină cunoaşterea consecinţelor propriilor fapte, ale
colegilor şi chiar a adulţilor.
 Contribuie la formarea unor atitudini de protecţie—
ocrotire-atenţie faţă de tot ceea ce se află în jurul
copilului, precum şi la apariţia unui comportament
civilizat în relaţiiile interumane.
1. Insuficientă pregătire a cadrelor
didactice poate duce la predarea unor
noţiuni greşite sau la exagerări
2. Baza materială insuficientă şi neadecvată
abordării educaţiei ecologice
3. Lipsa continuităţii în relaţia grădiniţă-
şcoală-mediu social de preocupare pentru
formarea la copil a unei atitudini
ecologiste.
1. Prin educaţia ecologică copiii ajung să iubească şi să
manifeste dorinţa de a ocroti natura.
2. Prin educaţia ecologică copiii sunt obişnuiţi să privească
mediul în totalitate şi nu fragmentar.
3. Prin educaţia ecologică copiii învaţă că există metode şi
mijloace de reciclare şi refolosire a materialelor considerate
deşeuri
4. Prin educaţia ecologică copiii învaţă să transpună
atitudini ecologiste în relaţiile sociale
 Curiozitatea şi dorinţa de a experimenta pot împinge
copilul la continuarea unor experimente acasă,
nesupravegheat.
 Excesul de zel al cadrelor didactice poate duce
predarea unui volum prea mare de cunoştinţe,
neadaptata la nivelul de înţelegere a preşcolarilor.
„Natura şi educaţia sunt asemănătoare, căci
educaţia il transformă pe om şi, prin această
transformare, creează natura.” (Democrit)