TRATAMENTUL AFECȚIUNILOR

PARODONTALE
TERAPIA DE ECHILIBRARE/REECHILIBRARE
OCLUZALĂ
Partea a 2-a
(IMOBILIZAREA DINȚILOR PRODONTOTICI)
• Imobilizarea dinților parodontotici:
– caracter tranzitor/provizoriu (în cursul fazelor
inițiale de terapie parodontală, înainte de
chirurgia parodontală)
– caracter permanent (în etapa de terapie
restaurativă/de menținere)

1. Perioada de timp
2. Relația sistem imobilizare-dinte
3. Conexiunea sistem imobilizare-
dinte
4. Înlocuirea dinților lipsă
5. Tehnologie
6. Caracterul imobilizarilor
(Ramfjord & Ash)
Clasificare
Temporară (pentru scurt timp, în timpul tratamentului sau după
traumatisme)
Provizorie (pentru scopuri diagnostice – se poartă luni de zile sau ani)
Permanentă (de durată, definitivă)
Extracoronară
Intracoronară și/sau intra-radiculară
Pericoronară
Sisteme fixe
Sisteme mobilizabile
Sisteme demontabile
Sistem cu funcție protetică
Sistem fără funcție protetică
Extemporaneu (în cabinet)
Realizate în laborator
Temporare (consolidarea dinților mobili cu boală parodontală avansată)
Diagnostice (caracter provizoriu; permit observarea procesului de
vindecare, aprecierea evoluției bolii, servind pentru planificarea unei fixări
de durată acceptabile biologic; evaluarea rezultatului tratamentului, cu
menținerea/extracția dinților mobili)
Permanente (asigură menținerea de lungă durată a dinților stabilizați post
tratament)
• În majoritatea cazurilor→contenția trebuie
făcută temporar + provizoriu
• Imobilizările (atelele) permanente trebuie
folosite:
– numai atunci când ele sunt necesare pentru
obținerea stabilității ocluzale
– pentru înlocuirea dinților lipsă
• Aplicarea unei atele permanente nu reduce, în
mod necesar, efectul forțelor nocive la nivelul
dinților mobili, nici nu reduce mobilitatea în
mod previzibil
 SITUATIE INDICATII TERAPEUTICE
1. Mobilitate crescută, cu spațiu desmodontal
lărgit, os alveolar cu înălțime normală
Echilibrare ocluzală
Nu este necesară imobilizarea
2. Mobilitate crescută, cu spațiu desmodontal
lărgit, os alveolar cu înălțime redusă
Contenția poate fi evitată, cu condiția
3. Mobilitate crescută, os alveolar cu înălțime
ca ocluzia să fie stabilă și când gradul
redusă, spațiu desmodontal cu lărgime
de mobilitate nu jeneaza nici funcția,
normală
nici confortul pacientului
Se indică o contenție atunci când
4. Mobilitate progresivă a unui dinte care suportul parodontal este atât de
rezultă din creșterea gradată a lărgimii redus, încât mobilitatea dinților crește
spațiului desmodontal, os alveolar cu înălțime progresiv (cand un dinte/grup de dinți
redusă sunt expuși la forțe extractive în cursul
funcționării)
Inițial - imobilizare provizorie (4-6
luni) timp în care se evaluează
mobilitatea dentară, cu echilibrare
5. Mobilitate crescută a dinților în ciuda
ocluzală. În cazul în care dinții sunt
prezenței unei contenții
stabilizați – contenție permanentă prin
punți ce reproduc morfologia ocluzală
a contenției provizorii
După Lindhe (2011)
OBSERVATII
Prin îndepărtarea forțelor traumatice se
normalizează lărgimea spațiului
desmodontal
Dacă intensitatea forțelor excesive este
redusă și/sau forțele ocluzale sunt
eliminate prin ehilibrare ocluzală, se
produce apoziție osoasă, desmodonțiul
regăsind lărgimea normală, dintele
putându-se stabiliza
Contenția se indică atunci când
mobilitatea unui dinte/grup de dinți
perturbă funcția și/sau confortul
masticator
O contenție în această situație trebuie să
îndeplinească 2 condiții:
- stabilizarea dinților foarte mobili,
- înlocuirea dinților absenți
O mobilitate dentară crescută poate fi
acceptată pentru o punte de contenție
completă, având condiția ca:
- mobilitatea să nu perturbe nici
funcția, nici confortul masticator,
- mobilitatea contenției să nu crească
progresiv în timp
 Principiile generale ale imobilizarilor
1. Angrenarea multidirecțională a dinților (cel puțin în 2 planuri) când contenția se adresează grupului
frontal. La nivelul dinților laterali, datorită caracteristicilor morfologice (dinți pluriradiculari) se poate face
și imobilizarea într-un singur plan.
2. Protecția parodonțiului de susținere - prin imobilizare se realizează o contenție dentară care împiedică
deplasarea dintelui în toate direcțiile și permite desmodonțiului să se refacă, la o amplitudine redusă a
mișcărilor.
3. Cuprinderea unui cât mai mare număr de dinți - extinderea contenției se poate face pe o arcadă
/hemiarcadă cu protecția parodonțiului marginal la nivelul joncțiunii dento-protetice.
4. Aplicarea sistemului de imobilizare cât mai departe de axul de rotație al dinților – forțele verticale care
se exercită pe suprafața ocluzală sunt transmise pe un ax vertical spre hipomochlion. Orice abatere de la
axul longitudinal care trece prin acest punct este o forță ocluzală excentrică.
5. Economie maximă de substanță dentară - sistemele de contenție abordează foarte multe elemente
dentare de pe arcadă. În raport de mobilitatea dinților și de volumul coronar se pot alege tipurile de
elemente de agregare .
6. Respectarea organului pulpar - se recomanda pe cât posibil respectarea vitalității pulpare. Unele forme de
îmbolnăvire (sindrom endo-parodontal) sau șinele de imobilizare cu pivoturi intraradiculare impun
depulparea dinților vitali.
7. Respectarea rapoartelor ocluzale optime - să nu genereze forțe nocive asupra dinților. Contactele
interdentare trebuie să fie uniform distribuite și să se realizeze cât mai în centrul suprafeței ocluzale a
dinților, iar descompunerea transversală a forțelor să se realizeze corect.
8. Suprimarea patologiei punctului de contact legată de transmiterea anormală a forțelor, migrări, basculări,
tasarea alimentelor.
9. Respectarea înălțimii etajului inferior al feței
10. Restabilirea la parametri optimi a funcțiilor ADM
11. Să permită o bună curățire artificială și autocurățire
12. Realizarea prin mijloace simple și eficiente, cu materiale curente, la un preț de cost accesibil
Agregarea pluridirecțională a
aparatelor de imobilizare
 Alegerea momentului imobilizării
(contenției)
• Precoce:
– când mobilitatea nu este foarte mare
– după asanarea cavității orale, servește pentru a sprijini intervenția
chirurgicală și igienizarea unor dinți
– imobilizarea pune la adăpost de traumă (după intervenția chirurgicală
apare edemul care accentuează foarte mult mobilitatea)

• Tardivă:
– după mai multe ședințe de imobilizare provizorie
– decizia pentru imobilizarea tardivă (permanentă) se ia în urma
evaluării rezultatelor imobilizarii provizorii
– în cazul în care după imobilizarea provizorie mobilitatea dinților este
crescută, ea se poate repeta, în condițiile în care bolnavul se asanează
complet, pentru încă un interval de timp de 2-6 luni
– în cazul în care după perioada de tranziție s-a redus mobilitatea
dentară, se poate trece la contenția definitivă
IMOBILIZAREA PROVIZORIE
• Introducerea unei atele sau imobilizări la nivelul
arcadei dentare complică procedurile de igienă
orală, de aceea pacienții trebuie instruiti în mod
special în ceea ce privește controlul plăcii
interproximale
• Procedura de imobilizare prin ea însăși nu are
scopul de a elimina etiologia bolii parodontale
• Chiar dacă se obține prin imobilizare o stabilitate
dentară temporară, pungile parodontale
netratate pot progresa
• De aceea, pe lângă imobilizare, sunt obligatorii
controlul plăcii și eliminarea pungilor
 Indicațiile majore ale
imobilizării dentare provizorii
1. imobilizarea dinților excesiv de mobili, astfel încât
pacientul să poată mesteca mai confortabil
2. stabilizarea dinților înainte și după chirurgie
parodontală
3. pentru prevenirea migrării patologice
4. pentru ușurarea manoperelor de detartraj, chiuretaj,
ajustare ocluzală
5. pentru prevenirea impactării (tasării) alimentare
6. pentru evaluarea prognosticului
7. când mobilitatea nu se reduce după echilibrarea
ocluzală
 Principii de imobilizare provizorie
• Mecanice:
– Principiul localizării verticale (după Trevoux): Aplicarea sistemului de imobilizare cât mai departe de
axul de rotație al dinților. Pentru o transmitere judicioasă a forțelor ocluzale catre parodonțiul de
susținere, dispozitivul de imobilizare trebuie fixat cât mai departe de axul de rotație a dintelui
(hipomochlion), deci cât mai aproape de marginea incizală sau de suprafața ocluzală
– Principiul dintelui terminal – necesitatea unei implantări foarte bune ( după Hirsch & Barrelle)
– Principiul imobilizării in 2 planuri diferite (după Roy)
– Principiul poligonului de contenție (după Manson)
– Principiul extinderii maxime

• Biologice:
– Pierdere minimă de substanță
– Să nu împiedice autocurățirea și igiena
– Să permită o bună curățire artificială și autocurățire. Trebuie să fie ușor de aplicat și îndepărtat,
sa nu interfereze cu măsurile de igienă orală
– Să nu interfereze cu parodonțiul marginal
– Să nu interfereze cu ocluzia
– Să suprime patologia punctului de contact

• Realizarea prin mijloace simple și eficiente, cu materiale curente, la un preț de cost accesibil

• Dispozitivul de imobilizare să fie suficient de rigid pentru a permite contenția dinților, dar să
aibă și un oarecare grad de elasticitate care să compenseze reziliența țesuturilor
 Mijloace de realizare a
imobilizării provizorii
• Atele:
– atela armată din rășini compozite la nivelul dinților
posteriori
– atela compozită aplicată prin tehnica gravării la nivelul
dinților anteriori
– atela metalo-acrilică fixată prin tehnica colajului
(proteza Maryland)
– atela acrilică vestibulară și ligatura de sârmă,
– atele acrilice duble, vestibulo-orale reunite prin punți
acrilice plasate în nișele masticatorii și întărite la acest
nivel cu fragmente de sârmă de vipla
 Splint Technique
1. tăierea atelei (bentiței/panglicii)
 Splint Technique
2. umezirea bentiței cu bonding
 Splint Technique
3. aplicarea compozitului
 Splint Technique
4. adaptarea bentiței
 Splint Technique
5. adaptarea interproximală a bentiței
 Splint Technique
6. aplicarea compozitului fluid
 Splint Technique
7. atela parodontală - final
• Șine:
– Șina de imobilizare din materiale compozite auto
sau fotopolimerizabile nearmate
– Șina de material compozit armată cu plasă de
nylon sau sârmă, sistemele:
• anterior splint grid
• posterior splint grid
• Ligaturi:
– Ligaturi nemetalice din fir de mătase, ”grassline”
sau din mase plastice
– Ligaturi metalice din sârmă de vipla, cupru, aur:
• Imobilizarea prin ligatura de sârma în ”8”
• Imobilizarea prin ligatura simplă cu fir metalic ”în scară”
• Procedeul îmbunătățit de ligatură ”în scară” cu
încrucișare mediană sau paramediană, bilaterală a
firelor principale de sârmă
• Ligatura cojocărească
• Gutiere:
– Gutiere din rășini acrilice auto sau
termopolimerizabile
– Gutiera din material acrilic transparent
• Benzi metalice, ortodontice
• Aparate ortodontice
IMOBILIZAREA DEFINITIVĂ
• Imobilizarea definitivă sub forma aparatelor
gnato-protetice conjuncte se indică atunci
când există breșe edentate și are caracter atât
de contenție, cât și de refacere a morfologiei
arcadei
 Principii generale de
imobilizare definitivă
• Să nu fie supusă la forțe ce pot duce la deformări permanente sau fracturi
• Situarea și definirea fiecarui element al aparatului să fie făcută astfel încât
sa prevină apariția unei tensiuni defavorabile la oricare nivel al acesteia
• Să fie acceptabile din punct de vedere estetic
• Să furnizeze rapoarte ocluzale favorabile dinților stâlpi, antagoniștilor și
restului dentiției
• Să refacă eficacitatea masticatorie a dinților pe care îi înlocuiește
• Să fie concepută astfel încât să minimalizaze acumularea de biofilm și
debriuri alimentare și să furnizeze un acces maxim pentru mijloacele de
igienă orală
• Să respecte ambrazurile naturale pentru deflexia alimentelor
• Marginile elementelor de agregare trebuie plasate supragingival cu
excepția zonelor frontale unde primează principiul estetic
• Corpul de punte să fie de tip contact punctiform sau linear cu creasta
edentată pentru a permite igienizarea
 Tipuri de imobilizări permanente
• Imobilizări permanente realizate în cabinet
fără ajutorul laboratorului de tehnică
dentară:
– Imobilizarea intracoronară cu armătura metalică și
materiale fizionomice:
• Imobilizarea intracoronara a dinților laterali cu
amalgam
• Imobilizări cu anse de sârma în ”U” intracoronar
Imobilizare definitivă cu atelă metalică laterala (dupa Rateitschack)
• Imobilizarea permanentă prin mijloace fixe realizată cu concursul laboratorului
de tehnica dentară:
• Mijloace protetice clasice:
– Aparate gnatoprotetice conjuncte mixte cu aspect total sau partial fizionomic
– Coroane acrilice solidarizate
– Coroane metalice sau mixte solidarizate
– Coroane parțial fizionomice sau de substituție solidarizate
– Punțile stabilizatoare
• Condiție esențială = a nu favoriza retenția de resturi alimentare și de biofilm și de a
nu irita parodonțiul marginal
• Este preferabil ca joncțiunea dentoprotetică să fie plasată la nivel juxta sau
supragingival
• Sunt citate și dispozitive de imobilizare speciale (șina Mamlock, sistemul Trueman-
Witkovski-Wolf):
– Cu agregare intraradiculară
– Necesita devitalizări extinse
– Fie presupun transfixarea coronară
– Mai puțin folosite sau chiar abandonate deoarece sunt mai puțin biologice
• Când situația nu permite (edentații parțiale întinse): pentru imobilizarea dinților
parodontotici restanți se pot folosi aparate gnatoprotetice amovibile sau
combinarea între aparate fixe și moblizabile
– Se folosesc destul de rar pentru imobilizarea dinților parodontotici
– În general, au în alcătuire 2 componente (una fixă și alta mobilizabilă) utilizând diferite tipuri
de elemente de agregare
Atela metalică linguală