Rez.

Balea Angela Nicoleta

Partea V Capitolul 16

OSTEOINTEGRARE IMPLANTURI

Osteointegrarea analogurilor de implant a fost definită de Zarb și Albrektsson ca un

proces de vindecare, dependent de timp, în care nu apar simptome în urma încărcărcării
ocluzale. Implantul vine în contact cu țesut os. Interfața implant- os diferă de sistemul de
susținere al dinților naturali unde este prezent ligamentul periodontal. Încercările din trecut de
a crea un sistem de atașare in jurul implanturilor asemănător cu cel al dinților naturali a dus la
ancorare în țesut conjunctiv moale, slab diferențiat, cu rezultate clinice nesatisfăcătoare. În
1980 a devenit posibilă inserarea de implanturi cu un prognostic favorabil și cu un succes
clinic de 90%. La început implanturile erau considerate ca o metodă de tratament într-un
număr redus de cazuri. În zilele noastre se inseră mai mult de 2 milioane de implanturi anual
în US. Cu toate acestea noțiunea populară că fiecare sistem de implanturi prezintă o rată de
succes de 90% este înțeleasă greșit. Eșecul poate fi datorat unui design nesatisfăcător al
sistemului de implanturi.
În acest capitol este descris procesul de reparație al osului preparat chirurgical, care va
fi remodelat la nivel interfață cu implant astfel încât să suporte încărcarea ocluzală.

INTERFAȚĂ OSTEOINTEGRARE

În trecut contactul direct (fără țesut moale conjunctiv) între implant și os se considera
imposibil de realizat. Acesta sa dovedit a fi un concept greșit, iar la sfârșitul anilor 1970
începutul anilor1980 au apărut implanturile osteointegrate. Prin noile tehnici de realizare a
implanturilor în Germania realizate de Karl Donath sa demontrat că nu există o conexiune a
țesutului moale la implanturi. Investigațiile ulterioare au demonstrat că interfața os-metal
atinge rezistența maximă la un an postinserție.
Legătura dintre implant și osul înconjurător, este un proces biomecanic rezultat în
urma dezvoltării osoase în iregularitățile implantului ceea ce duce la o fixare tridimensională.
Designul implanturilor precum spiralele (threads) reprezintă o creștere a suprafeței
implantului la nivel macro. Pe de altă parte iregularitățile suprafeței Sa la nivel micro sunt
teoretic importante pentru osteointegrare și există studii cu privire la implanturi cu suprafață
rugoasă moderată Sdr%. Implanturi cu Sa (rugozități) între 1-2 μm combinate cu Sdr 50% au
prezentat rezultate clinice îmbunătățite în situații clinice mai puțin favorabile.
 În imagine este reprezentată suprafața
rugoasă implantară cu porozități obținute prin anodizare

Abordarea experimentală in cazul studiului osteointegrării implantare constă în

măsurarea torque-ului necesar dezinserției implanturilor precum și nivelul contactului
implant-os.

FACTORI CE DETERMINĂ SUCCESUL/EȘECUL

OSTEOINTEGRĂRII

Multe rapoarte clinice susțin faptul că intefața implant țesut moale nu prezintă un
succes clinic. Și în cazul contactului implant-os poate apărea resorbția osoasă sau
periimplantită datorită supraîncărcării ocluzale sau infecției existente. Resorbția marginală
osoasă poate fi cauzată de procesul chirurgical incorect sau inserția implantului nu este
indicată datorită morfologiei sau potențialului de vindecare osoasă inadecvat, supraprotezare
incorectă sau elemente ce țin de pacient precum fumatul. Un proces chirurgical incorect dar
cu o menținere a igienei corespunzătoare nu duce neaparat la resorbție osoasă. Un proces
chirurgical traumatic combinat cu o încărcare ocluzală prematură poate compromite succesul
protezării.
Teoria vindecării implică o înțelegere a multitudinii de factori ce pot avea un impact
asupra procesului de osteointegrare.

În 1981 Alberktsson a propus 6 factori necesari osteointegrării; biocompatibilitate

implant, design, caracteristici de suprafață, câmpul pacientului, tehnica chirurgicală și
condițiile de încărcare ocluzală.

1.BIOCOMPATIBILITATE IMPLANT
Cel mai utilizat material pentru implanturi este titaniu. Materiale biocompatibile sunt
titanium și zirconiu. Ceramica HA sau ceramică aluminoasă a demonstrat rezultate bune pe o
perioadă scurtă de timp.

Figure 16-3 Implants manufactured from titanium alloy,

which represents a hard material, may demonstrate a very
smooth surface outcome if a similar manufacturing
approach, such as with softer CP titanium, is applied.
Nano Tite PREVAIL implant with an Sa of 0.3 μm and Sdr 17

2. DESIGN IMPLANT
Studiile clinice au demonstrat că implanturile cilindrice netratate/nespiralate nu au
avut un succes pe termen lung. Singura excepție de implant netratat este un tip de implant cu
suprafață rugoasă similar cu dispozitivele ortopedice. Implanturile spiralate prezintă un
anumit design. Există un tip de implanturi- microthread care prezintă spiralații doar în
porțiunea superioară. Numeroase studii au demonstrat eficacitatea acestui design de a menține
înălțimea osului marginal.

3.SUPRAFAȚĂ IMPLANT
Suprafața implantului poate fi tratată pentru a forma microrugozități. În mod curent se
studiază eficacitate nanorugozități. Alte trăsături importante de suprafață sunt de natură fizică
și chimică. Există date experimentale care sugerează că implanturile cu rugozități de suprafață
de Sa= 1,5μm și Sdr=50% prezintă beneficii . Aceste implanturi prezintă o rugozitate
moderată și sunt cele mai comune tipuri de implanturi. Din punct de vedere clinic se pare că
nu există o diferență semnificativă intre implanturile moderne cu rugozități moderate și
sistemele mai vechi de implanturi. În cazul unui os compromis, implanturile cu rugozitate
moderată sunt superioare. În cazul nanorugozităților la nivel implant nu sunt suficiente date la
ora actuală și sunt necesare mai multe investigații.
O altă modificare a suprafeței implanturilor a fost crearea unui design ,, super
hidrofilic,,.În același timp a fost realizată și o suprafață microrugoasă astfel încăt nu se poate
evidenția care din aceste modificări de suprafață a dus la o îmbunătățirea osteointegrării.
Clinic nu există dovezi că implanturile cu suprafață hidrofilă ar fi superioare celor cu
suprafață hidrofobă.
Suprafața implanturilor a fost modificată chimic prin adăugare de ioni de fluor, calciu
și magneziu sau nanocompounds de hidroxiapatită. Studii clinice experimentale au dovedit un
răspuns osos favorabil la implanturile tratate chimic.
Altă modificare de suprafață a implanturilor constă în adăugare de factori de creștere
osoasă. Studii clinice au arătat un răspuns pozitiv, dar sunt necesare mai multe investigații în
domeniu.

4. HOST BED
Un os sănătos favorizează osteointegrarea implanturilor. Caracteristici ce țin de
pacient precum istoricul pacientului,vârsta, locul inserției implantului, iradiere în antecedente,
toate acestea influențează procedura implantară. Deasemenea fumatul influențează
prognosticul osteointegrării.
Vârsta înaintată nu afectează succesul protezării pe implanturi, dar la pacienții tineri
este contraindiccată inserția de implanturi până la finalizarea creșterii.
Iradierea în antecedente este o contraindicație relativă în inserare implanturi. Este
recomandată inserția de implanturi la un an de la iradiere. Dacă un pacient cu implanturi
osteointegrate necesită tratament cu iradiații, nu se dezinseră implanturile.

5.TEHNICA CHIRURGICALĂ
Un proces chirurgical atraumatic de inserție a implanturilor favorizează
osteointegrarea. În vederea realizării acestui obiectiv are loc o răcire continuă în timpul
frezării. Frezarea se realizează la o viteză rotațională redusă cu freze active și seriate pe
mărimi. Geometria frezei și frezarea intermitentă sunt importante înspecial în cazul unui os
dens. Implantul este inserat cu un torque moderat deoarece un torque mare ar duce la
concentrarea stresului în jurul spiralelor la nivelul implanturilor înfiletate ceea ce ar conduce
la resorbție osoasă.

6.CONDIȚII DE ÎNCĂRCARE OCLUZALĂ

Pentru osteointegrare are loc inserarea implant în două etape. În prima etapă implantul
este inserat în os și se suturează gingia peste. La 3-6 săptămâni are loc a doua etapă
chirurgicală ce constă în descoperirea implant și atașare șurub de vindecare. Există studii
clinice care susțin încărcarea imediată a implanturilor în special la nivel mandibular,dar și la
nivel maxilar unde există os favorabil. Succesul încărcării imediate depinde de abilitățile
chirurgului și proteticianului.
Într-o cercetare belgian-japoneză sa descoperit că resorbția osoasă are loc în primele
săptămâni după inserția implant.

Rez an 1 Balea Angela Nicoleta