Universitatea SPIRU HARET,BUCURESTI

Facultatea de Fizică
Master: Metode fizice aplicate in kinetoterapie şi recuperare medicală
” AFECŢIUNILE CONGENITALE
DISPLAZIA ŞI LUXAŢIA CONGENITALĂ DE ŞOLD
PICIORUL STRÂMB VARUS EQUIN CONGENITAL”

Obiectul de studiu:
“Terapii Kinetice IN PATALOGIA PEDIATRICA”
Profesor îndrumător: Busneag Carmen

Student: Mihaila Ionut

Anul II Master
Email: ionut17m@gmail.com
Tel. 0723713337
 AFECŢIUNILE CONGENITALE
DISPLAZIA ŞI LUXAŢIA CONGENITALĂ DE ŞOLD

 Displazia luxantă a şoldului- totalitatea dismorfiilor osteo-ehondro-capsulo-

ligamentare coxofemurale, ce determină dislocarea capului femural din
acetabul . De la naştere până la 7-8 luni întâlnim displazia luxantă de şold, în
care cotilele sunt displazice, capetele femurale nu sunt conţinute în totalitate de
cavităţile cotiloide, plasate în faţa acestora iar colul femural este anteversal.

 Luxaţia propriu-zisă- consecinţă a displaziei, apare după naştere datorită unui

cotil displazic şi menţinerii coapselor în adducţie sau plasării greutăţii pe capul
femural. Are caracter familial dar poate apare şi sporadic(10% cazuri). În cazul
luxaţiei sexul feminin este mai afectat 7/1, în displazia luxantă nu depaşeste
3/1. Luxaţia poate fi uni sau bilaterală (mai frecventă). În cazul celor
unilaterale şoldul stâng este atins cu predilecţie. Repartiţia geografică este
variabilă; frecvent întalnită în ţările europene (Franţa, Italia, aprox. 3 %o),
excepţională la rasa galbenă şi neîntâlnită la cea neagră.
 ETIOPATOGENIE

Mecanismele incriminate în producerea luxaţiei - teorii:

 Mecanică- traumatisme intrauterine, compresiuni intrauterine, distocii de
pelvis, prezentaţii pelviene/podalice.
 Inflamatorie- proces inflamator → revărsat articular, distensia capsulei.
 Dismorfiei intrauterine - maladii preluxante intrauterine → modificări
oase, atrofii musculare, modificări capsuloligamentare, malformaţii de
vecinătate (spina bifida, spondylolistezis, genu recurvatum/valgum).
Tracţiunile şi suspendarea prelungită de picioare pentru degajarea căilor
respiratorii de secreţii → leziuni osteocapsuloligamentare favorizante.
 Hormonală - tulburări ereditare a metabolismului hormonilor oestrogeni
→ instabilitate, laxitatea simfizei pubiene → dinamica oaselor coxale.
În ultimele decenii majoritatea specialiştilor sunt de acord asupra
rolului primordial jucat de acetabul în apariţia bolii.
 ANATOMIE PATOLOGICĂ

 La nou-născut,rar luxaţie propriuzisă, mai frecvent existând displazii →

subluxaţii. Sprânceana acetabulară mică, acetabulul profund cu diametrul
anteroposterior mărit. Limbusul acetabular este deplasat spre fosa iliacă
externă iar în cazurile avansate, chiar luxat, formând un neocotil. Capul
femural poate fi turtit cu şanţ vertical pe el,anteversat. Capsula şi ligamentul
rotund pot fi mai laxe, dar mai groase. În luxaţii sau subluxaţii avansate
capsula poate fi strangulată proximal de cap, impiedicand intrarea capului în
acetabul, este umplut cu un ţesut conjunctiv grăsos buretos . Dacă luxaţia
capului începe să se instaleze atunci el se aşează anterior între muşchii drept
femural şi tensor al fasciei lata, unghiul de torsiune avansând şi menţinându-se
în jur de 30-75 , iar cel de înclinaţie 150 .
 La copilul mai mare diformităţile se accentuează, capul deformându-se iar
acetabulul aplatizându-se şi umplându-se cu pulvinar.
 La adolescentul mare şi adult diformităţile se fixează, capul îşi pierde
sfericitatea, se cantonează într-un neocotil iar acetabulul se şterge.
 CLASIFICARE ANATOMO-PATOLOGICĂ

Dupa poziţia capului femural şi interesarea numai a unui şold sau a amândurora
se întalnesc 3 aspecte anatomo - clinice ale luxaţiei congenitale:
1) Luxaţia anterioară unilaterală ;
2) Luxaţia intermediară ;
3) Luxaţia posterioară ;
 Scurtarea membrelor inferioare
 Adducţia coapselor
 Genu valg de compensaţie
 Piciorul scobit echin.
 SIMPTOMATOLOGIE

 Semnul resortului descris de Ortolani

 Semnul limitării abducţiei coapselor
 Exagerarea mişcărilor de rotaţie
 Semnul ramurii ischiopubiene
 Asocierea cu piciorul talus valgus congenital

După ce s-a produs luxaţia întalnim alte semne clinice:

 Scurtarea membrului inferior luxat;
 Devierea fantei vulvare spre partea luxată;
 Semne de ascensiune trohanteriene;
 În ortostatism, în luxaţia bilaterală-lordoză lombară.
 TRATAMENT

HIDROTERAPIA
 Baia la temperatura de indiferenţă;
 Baia caldă simplă;
 Baia kinetoterapică;
 Baia cu masaj;
 Baia cu iod,

TERMOTERAPIA
 Împachetarea cu parafină;
 Împachetarea cu nămol ;
 Băile de lumina;
 Băile de soare şi nisip;
 Cataplasmele.
ELECTROTERAPIA
 Curentul galvanic
 Curentul diadinamic
 Curentul faradic
 Ultrasunetele
 Razele infraroşii

TERAPIA CU LASER
 MASAJUL

Efecte fiziologice

a. Acţiuni locale:
 Acţiune sedativă ;
 Acţiune hiperemiantă locală;
 Înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază;

b. Acţiuni generale:
 Stimularea functiilor ap. circulator
 Creşterea metabolismului bazal;
 Efecte favorabile asupra starii generale.
Tehnica masajului
În prima etapă copilul se aşează în decubit ventral şi se începe netezirea cu ambele
palme, de la partea inferioară a muşchilor fesieri până la creasta iliacă. O altă netezire este
netezirea pieptene, care se face tot pe muşchii fesieri. Se face apoi frământarea cu o mâna,
pornind de la partea inferioară a fesierilor pâna la paravertebralii lombari, în 2-3 straturi. Pe
aceleaşi direcţii se face frământarea cu 2 mâini, contratimp.Geluirea se execută pe plica
fesieră, dupa ce, în prealabil, a facut netezirea cu partea cubitală a mâinii, de la coccis pe
şanţul superior al fesierilor pâna la creasta iliacă. Tot la framântare se face ciupitul, care se
execută pe fesieri, în cazul când sunt flasci. Urmează fricţiunea pe plica fesieră, dupa ce am
făcut netezirea cu partea cubitală a mâinii. Se face deget peste deget, de la coccis pe şantul
superior al fesierilor, creasta iliacă, în jurul fesierului mare iar pe fesieri, care sunt foarte
dezvoltaţi, cu coatele degetelor.Urmează tapotamentul, cu toate formele şi apoi vibraţia.
În etapa a 2-a se întoarce bolnavul în decubit dorsal, cu coapsa flectată în uşoară
abducţie. După ce am făcut încalzirea coapsei cu netezire şi frământări, facem netezirea cu
partea cubitală a degetelor pe plica inghinală, apoi fricţionam cu deget peste deget în
triunghiul lui Scarpa către creasta iliacă şi din nou ajungem în dreptul trohanterului mare.
Manevra principală este fricţiunea combinată uneori cu vibraţia
 KINETOTERAPIA

Obiective:
 Refacerea mobilităţii prin reeducarea tuturor mişcărilor la nivelul
şoldului, dar mai ales flexie, adducţie şi rotaţie externă;
 Refacerea forţei musculare: fesierii mare, mijlociu tensorul fasciei lata (ca
muşchi ai ortostatismului), muşchii trohanterieni (rotatori externi),cu rol
în stabilitatea posterioară (caderea în faţă) şi în fixarea capului femural în
cotil,muşchii flexori (psoas), muşchii rotatori interni cu rol în mobilizarea
şoldului la mers;
 Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii

Exercitiul 1: Copilul în decubit dorsal;kinetoterapeutul fixeaza bazinul cu o

mina, iar cu cealalta executa abductia cu priza la nivelul condilului intern
al femurului.
Exercitiul 2: Copilul se afla in decubit dorsal; kinetoterapeutul prinde
treimea inferioara a coapsei si o roteaza in afara (genunchiul este intins).
TRATAMENT ORTOPEDIC
 TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ERGOTERAPIA)

Efecte :
 mobilizarea articulaţiilor si creşterea
amplitudinii ;
 dezvoltarea forţei musculare şi
restabilirea echilibrului psihic.
Exerciţii:
urcatul şi coborâtul scarilor, maşina de
cusut; roata olarului, mersul pe plan
înclinat, mersul pe teren accidentat. Cele
mai importante exerciţii în gimnastica
medicală sunt exerciţiile izometrice.
Se vor face după consolidarea luxaţiei!!
Exerciţiile indicate în recuperare
sunt exerciţiile executate la covorul rulant
şi bicicleta ergometrică.
 CURA BALNEARĂ

Obiective:
 Încetinirea procesului degenerativ;
 Îmbunătăţirea circulatiei locale si
generale;
 Ameliorarea,menţinerea mobilităţii
articulare şi a forţei musculare
periarticulare;
Tipuri de ape:
 ape termale algominerale (Felix);
 ape sărate concentrate (Sovata);
 ape sărate iodurate (Bazna);
 ape sulfuroase sărate (Calimanesti);
 ape sulfuroase termale (Herculane).
Staţiuni indicate: Techirghiol ( tot
litoralul) nămol sapropelic; Amara
(nămoluri de lacuri sarate); Vatra Dornei
(turbă); Govora (nămol silicos şi iodat);
Geoagiu (nămoluri feruginoase)
Orteză pentru luxaţii de şold congenitale
la copii - Ham Pavlik
 PICIORULUI STRAMB VARUS EQUIN CONGENITAL

 Malformaţie frecventă a nou-născutului (1 caz la 1000).

 Termenul corespunde malformaţiei congenitale ce modifică orientarea
piciorului în raport cu gamba: în extensie cu sprijin pe antepicior (equin);
în flexie dorsală; în adducţie (varus); în abducţie ( valgus).
 Piciorul varus-equin este cel mai frecvent întâlnit tip de picior strâmb,80-
90% din totalul cazurilor de picior strâmb (mai frecvent la băieţi 65%
faţă de 35% fete) adesea bilateral.
 SCHELETUL PICIORULUI

Scheletul este format din 26 de

oase care se îmbină într-un sistem
arhitectonic, fiind legate între ele
sau menţinute prin ligamente sau
formaţiuni fibroase, relativ scurte,
dar foarte puternice, care
realizează astfel 32 de articulaţii.
Cele 26 de oase scurte care
alcătuiesc piciorul sunt dispuse în
trei grupe distincte: 7 oase
tarsiene, 5 oase metatarsiene şi 14
falange.
 ANATOMIE PATOLOGICĂ

Piciorul strâmb varus equin (varus - răsucit spre interior), equin (glezna
în extensie), congenital ( dinaintea naşterii), ireductibil (nu poate fi
corectat în întregime pasiv de catre examinator), idiopatic (fără o cauză
precisă) se caracterizează prin: equinul retropiciorului (flexia plantară) –
la nivelul articulaţiilor tibio-astragaliene şi astragalo-calcaneene: varusul
calcanean ; rotaţia internă a blocului calcaneo-pedios; adducţia
mediotarsiană; atitudine vicioasă articulară; deformări osteo-articulare
ale retropiciorului (în cazurile grave).
 ETIOPATOGENIE

Sindrom Freeman-Sheldon
 Factori mecanici. Compresia în
cavitatea uterită; apariţia ecografiei
antenatală demonstreaza că piciorul
varus-equin apare din săptămâna a
16 a de gestaţie.
 Factori teratogeni. Alcoolul şi
intoxicaţiile cu medicamente din
perioada gestaţiei.
 Factori genetici. Sindromul Freeman
şi Sheldon, nanismul distrofic.
Studiile familiale au regăsit la rasa
albă o incidenţă de 2,14% pentru
părinţi, fraţi şi surori şi 0,6% pentru
unchi şi mătuşi şi 0,2% pentru veri.
TEORII ENDOGENE
 Asimetria creşterii osoase;
 Fibrele retractile postero-interne;
 Teoria neuromusculară;
 Teoria vasculară.
CLASIFICARE
 benign, moderat, sever, foarte sever
 Conform lui Seringe:
Tipul 1 - reductibilitate 0 şi 20º.;
Tipul 2 - reductibilitate 20 şi 40º;
Tipul 3 - reductibilitate de la 41º în sus
 Manes-Costa îl clasifică în 3 categorii:
picioare lungi, fine cu varus-equin de 20º;
picioare lungi, fine, reductibile cu o deformare super. de 20º dar cu o
deformare inf. de 45º;picioare cu o deformare super. de 45º si deformare inf. de
20º care sunt picioare scurte şi groase.
 DIAGNOSTIC

La inspecţie unele picioare sunt

scurte, îngrămădite şi lătite, cu şanţul
supracalcanean posterior şi medio-
plantar profund în timp ce alte picioare
sunt mai alungite. Când equinul
astragalian este sever ,faţa inferioară a
călcâiului priveşte în jos, înauntru şi în
spate. Orientarea spaţială a calcaneului
este condiţionată de equinul tibio-
astragalian. Piciorul deformat e răsucit
spre înauntru, marginea externă este
convexă privind în jos, pielea este
întinsă. Marginea internă este concavă,
pielea este scurtă. Există numeroase
şanţuri: unul mediotarsian lateral intern
care este urmat de un şanţ mediotarsian
plantar, unul submaleolar intern şi unul
subcalcanean posterior. Marea
tuberozitate a calcaneului este
ascensionată, proeminenţele osoase
anormale situate deasupra piciorului.
 DIAGNOSTIC IMAGISTIC Aspectul piciorului varus equin intr-o
/DIAGNOSTICUL ANTENATAL ecografie antenatala
 DIAGNOSTIC RADIOLOGIC
 RADIOGRAFIA DE FAŢĂ
 RADIOGRAFIA DE PROFIL
STANDARD ÎN FLEXIE
DORSALĂ
 RADIOGRAFIA DE FAŢA
DORSO-PLANTARĂ
PRETIBIALĂ DE CORECŢIE
DIAGNOSTIC POZITIV
În perioada de nou născut deformarile sunt
evidente astfel încât diagnosticul se poate
pune doar pe semnele clinice dar în
aprecierea gradului deformării şi evoluţiei
tratamentului examenul radiologic joacă un
rol important.
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL
Trebuie făcută deosebirea între piciorul
strâmb congenital esenţial şi cel asociat
altor afecţiuni cum ar fi: picior varus equin
paralitic;spastic,flasc;picior strâmb din
IMOC; picior strâmb din artrogripoză;
sechele din maladia amniotica;
traumatisme, în special arsuri care
produc cicatrici retractile; poliomielita;
leziuni traumatice ale nervului sciatic.
 TRATAMENT

OBIECTIVE
 Obţinerea/menţinerea unui raport normal la nivelul articulaţiilor tibio-astragaliene,
astragalo-calcaneene,calcaneo-cuboidiene şi la nivelul celorlalte articulaţii disturbate;
 stabilirea unei balanţe musculare normale între muşchii eversori şi cei inversori, precum
şi între flexori şi extensori;
 să asigure în final un picior mobil şi funcţional.
IMPERATIVELE TRATAMENTULUI
 redresările să fie progresive,blânde evitându-se corectarea forţată ;
 la început trebuie corectată supinaţia plantară şi apoi adducţia
 TRATAMENTUL FUNCŢIONAL-KINETIC

KINETOTERAPIA PASIVĂ - Dacă multe picioare sunt accesibile unei

metode de corecţie secvenţială (Ponseti) cunostiinţele de anatomie
patologică sunt în favoarea unei corecţii globale; derotare a blocului
calcaneo-pedios înainte şi înapoi prin decoaptarea navicularului în raport
cu maleola tibială şi cu departarea marii tuberozitati a calcaneului ,
maleolei fibulare pentru coborârea mari tuberozităţi, adică a equinului
posterior.
MANIPULĂRILE
 manevra anti-cavus
 derotarea blocului calcneo-pedios ;
 manevra Wisbrun( asupra tarsului posterior)
 decuaptarea navicularului în raport cu talusul;
 corectarea adducţiei antepiciorului;
 recuperarea mişcarilor de flexie dorsala si plantara;
 mobilizarea celorlalte articulatii ale degetelor ;
 întinderea arcului intern ;
MOBILIZAREA PASIVĂ CONTINUĂ
Recent Mėtaizeau a propus un sistem mecanic de mobilizare pasivă a
retropiciorului orientat în 3 planuri ale spaţiului, pozitiile extreme în forţă fiind evitate
prin mijloace de securitate.

KINETOTERAPIA ACTIVĂ
Stimularea musculară a muşchilor deficitari- muşchilor peronieri. Stimularea
activă a muşchilor extensori ai degetelor şi peronierilor laterali → prin zgârierea
marginii externe a piciorului cu o periuţă de dinti. Aparatul gipsat se menţine la început
3-4 zile urmând ca odată cu creşterea în vârstă să se marească şi perioada de imobilizare
( ≥ 2 săptamâni pentru a nu se produce leziuni tegumentare). În timpul imobilizarii se
poate face masajul gambei şi al piciorului. Când supinaţia şi equinul nu cedează uşor,
aparatul gipsat se trece peste genunchiul pus în flexie pentru a relaxa tricepsul sural.
Este extrem de important ca pe tot parcursul tratamentului să se evite orice manevră ce
pronează antepiciorul; manevrele corectoare se vor efectua cu antepiciorul în supinaţie.
MASAJUL.
Se foloseşte masajul gambei şi al piciorului în perioadele dintre imobilizări dar şi în
primele săptămâni ale tratamentului când tegumentele sunt foarte uşor maleabile şi
tratamentul kinetic poate fi periculos. Se efectuează 2-3 şedinte/zi piciorul aducându-se în
poziţie normală sau chiar în hipercorecţie.
METODA MIXTĂ.
Tehnica Robert Jones, reluată de Simons şi Tachdjian constă în mobilizarea pasivă
începută de la naştere din 4 in 4h timp de 10-15 zile în condiţii de spitalizare.Perioadele de
manipulare alternează cu cele de imobilizare gipsată în poziţie de corecţie maximă.
POSTURAREA.
După îndepartarea ultimului ghips se realizează o orteză pentru gleznă cu
dorsiflexie neutră, călcâiul în eversie şi antepiciorul în abducţie maximă. Ortezele
se folosesc pe timpul nopţii şi o parte a zilei timp de 2-3 luni. Tratamentul prin ortezare se
asociază cu tratamentul recuperator în perioadele excluse de la imobilizare.
Tipuri de atele:
Atela Sain Germain
Atelele Denis – Browne
Atelele Clubax
 PROTEZARE PONSETI

Proteza constă în pantofi cu degetele libere, înalti, legaţi cu şireturi, ataşati

de o bară. Pentru cazurile unilaterale, proteza e setată la 75 de grade de rotaţie
externa a partii cu picior strâmb şi 45 de grade de rotaţie externă a părţii
normale. În cazurile bilaterale este setat la 70 de grade de rotaţie externă în
ambele părţi. Bara trebuie să aibă lungimea suficientă pentru ca călcâiele
pantofilor să fie la lăţimea umerilor. Bara trebuie îndoită la 5-10 grade cu
convexitatea departe de copil, ca să îi ţină picioarele în dorsiflexie. Proteza ar
trebui purtată permanent (zi şi noapte) pentru primele trei luni dupa ce gipsul
de la tenotomie a fost înlăturat. După aceea copilul trebuie să poarte proteza 12
ore pe noapte şi 2-4 ore la mijlocul zilei pentru un total de 14-16 ore în timpul
perioadei de 24 de ore. Acest protocol continuă până la 3-4 ani.
IMPORTANŢA PROTEZĂRII.
Manipularea Ponseti combinată cu tenotomia dau de
obicei rezultate excelente. Uneori fără protezare apar recurenţe
în 80% din cazuri.
PICIOR STRAMB CONGENITAL INAINTE DE
TRATAMENTUL PRIN METODA PONSETI
REZULTATELE TRATAMENTULUI
 BIBLIOGRAFIE

1. Cordun Marian - Kinetologie medicala, Ed. Axa, 1999

2. Ifrim M. - Compendiu de anatomie, Ed. Stiintifica si Tehnica, 1988
3. Ionescu Adrian - Masajul: procedee tehnice, metode, efecte, aplicatii in sport,
Ed. All, Bucuresti,
4. Kiss Jaroslav - Fizio-kinetoterapia si recuperarea medicala in afectiunile
aparatului locomotor, Ed. Medicala, 1999
5. Mihailescu M. - Chirurgie pentru cadre medii, Ed. Medicala, 1979
6. Radulescu A. - Ortopedie chirurgicala, Ed. Medicala, 1957
7. Sbenghe T. - Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului, Ed. Medicala,
1996