Sunteți pe pagina 1din 57

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

ACADEMIA NATIONALA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT


BUCURESTI
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE

LUCRARE DE LICENTA

Cadrul general de recuperare a genunchiului


la sportivi

Indrumator stiintific:
Absolvent:

- 2007 –
Descrierea anatomica a genunchiului

Suprafeţele articulare ale articulaţiei genunchiului aparţin epifizei inferioare a femurului,


epifizei superioare a tibiei si patelei.Fibula nu ia parte la alcătuirea acestei articulaţii.

Se observa ca:

a. suprafaţa articulara a epifizei distale femurale, reprezentată prin cei doi condili, este
curbată înapoi şi de aceea partea sa cea mai mare este situată înapoia axului osului;
b. fiecare condil este orientat oblic şi axul său de învârtire este oblic de sus în jos şi din
spaţiul intercondilian înspre faţa cutanată;
c. condilul medial este mai proeminent decât cel lateral;
d. condilul medial se afla pe un plan inferior celui lateral;
e. privind din profil se observa cum raza de curbura a celor doi condili descreşte dinainte
înapoi (in partea anterioara ea are aproximativ 45 mm, iar in cea posterioara 16 mm),
ceea ce face ca suprafaţa articulara a condililor sa apară nu ca un segment de cerc ci ca
o curba spirala;
f. condilul medial e mai îngust si mai lung (aproximativ 10 mm) decât cel lateral
(aproximativ 8 mm);
g. cei doi condili diverg dinainte – înapoi, astfel că diametrul transversal al extremităţii
inferioare femurale este mai mare în partea posterioară decât în cea anterioară.
Condilii femurali sunt acoperiţi de un cartilaj hialin, gros de 2-3mm.

Meniscurile intraarticulare

Sunt două fibrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecăreia din fosile articulare tibiale.
Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanţă între suprafeţele condiliene femurale şi
fosele articulare ale tibiei, insuficient excavate. Pe secţiune verticală, fiecare menisc prezintă:

 două feţe, dintre care una superioară, concavă care răspunde condilului femural şi alta
inferioară, plană, aplicată pe fosa articulară corespunzătoare tibiei;
 o bază (circumferinţă laterală) ce răspunde capsulei articulare de care aderă;
 o creastă (circumferinţă medială) cu mult mai subţire şi întinsă înspre centrul
articulaţiei, de care rămâne separată printr-o distanţă de 6 – 8 mm;
 câte două extremităţi: una anterioară şi alta posterioară, numite coarne. Meniscurile se
inseră pe platoul tibial exclusiv prin intermediul coarnelor. Ele sunt mobile şi alunecă
pe platoul tibial în timpul mişcărilor;
a. Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet; el este întrerupt doar de
o mică întindere la nivelul eminenţei intercondiliene. Se inseră prin cele două
coarne la nivelul eminenţei intercondiliene.
b. Meniscul medial are forma unei semilune; are o întrerupere medială mult mai
mare. Prezintă inserţii mai îndepărtate şi anume: prin cornul anterior pe
marginea anterioară a platoului tibial, iar prin cel posterior pe aria
intercondiliană posterioară.

Cele două meniscuri sunt unite în partea anterioară printr-o zona transversală, numită
“ligamentul transvers al genunchiului”. Formula memotehnică pentru forma meniscurilor
intraarticulare este Oe – Ci (O extern, C intern).

Teste in examinarea clinica (pentru meniscuri) :

Test Aplley

test Steinman

test Mac Murray


Exemple leziuni meniscale – vedere artroscopica :

ruptura longitudinala

ruptura radiara

leziune in racheta

ruptura orizontala

ruptura in volet
Caz particular de menisc lateral discoid
Clasificarea lui Watanabe:
A. incompleta
B. complet
C. varianta lig. Wrisberg

imagini de allogrefa
meniscala interna (vedere artroscopica)
implant meniscal

A. Tratamentul medicamentos
Antiinflamatorii:

steroide: Prednison 15-20 mg/zi timp de 3-4 saptamani apoi se scade progresiv doza;
nesteroide: Indometacin - 1 capsula de 25 mg de 3 ori/zi;
Diclofenac - 1-2 drajeuri/zi tamponat 50 mg;
Fenilbutazona - 1 drajeu de 4 ori/zi timp de 7-10 zile;
Paduden - 2 drajeuri de 3-4 ori/zi timp de 6 zile;
Acid acetil salicilic simplu sau tamponat in functie de toleranta 1-3 g la 24 ore.

Analgezice (la nevoie):


Antinevralgic P - cate un comprimat la nevoie, repetat de 3-4 ori/zi;
Paracetamol - 3-4 comrimate/zi nu mai mult de 10 zile;
Algocalmin 2-3 comprimate/zi

Anxiolitice:
Hidroxizin;
Meprobamat
Vasodilatatoare:

Hidergin;
Xantinol-Nicotinat.
Pot fi aplicate local prin frictiune insistenta unele unguente antiinflamatoare ca: Boicil,
Rumein.

In cadrul terapiei medicamentoase s-a administrat uneori cu mult succes Calcitonina


nu numai pentru a bloca activitatea osteoclastelor prevenind osteoporoza locala ci si
pentru efectul antistaza la nivel osos. Aceasta trebuie inceputa cat mai precoce, in doze
de 150-200 U/saptamana in trei prize timp de 4-5 saptamani.

Vitaminoterapie - cu diferite preparate ce contin un complex de vitamine si minerale


nesesare organismului mai ales in faza de refacere in care se afla. Se poate administra
Extravit-M de 3 ori/zi cate 1-2 comprimate in timpul meselor.
B. Electroterapia
Diadinamic:
Pacientul se aseaza pe pat in decubit homolateral cu tegumentul genunchiului afecta
liber. Electrozii se impaturesc bine intr-un strat hidrofil bine umezit, fiecare separat. Se
aseaza cu circuitele de o parte si de alta a genunchiului, intern si extern.

Peste electrozii aflati pe partea interna se pune un saculet cu nisip, apoi se aseaza
genunchiul celalalt deasupra si se inveleste cu un cearsaf regiunea. I se va comunica
pacientului ca in momentul functionarii aparatului vor aparea senzatii de urzicaturi ce
trebuie suportate fara insa a produce durere. Se da drumul comutatorului si se
efectueaza succesiv fazele prescrise.

Se poate prescrie formula: DF 2\' ; PL 3\' ; PS 3\' cu inversarea polaritatii.


DF (difazat)= ridica pragul sensibilitatii la durere.
PL (perioada lunga)= prezinta un efect analgetic si miorelaxant evident si persistent,
anticongestiv. Este preferat in starile dureroase pronuntate si persistente.
PS (perioada scurta)= are efect excitator, componenta vasoconstrictoare ii ofera un
efect resorbtiv, actiune rapida in hematoamele postraumatice, in stazele circulatorii
periferice. Dupa mai multe minute produce o analgezie secundara cu o durata destul de
lunga. Se vor aplica 10 sedinte, in ritmul de 1/zi.

Magnetodiaflux:

Sub influenta campului magnetic se accelereaza formarea calusului, crescand


depunerea calciului in os. Tratamentul se aplica cat mai precoce dupa realizarea
contentiei. Cea mai stimulatorie forma pentru procesul de calusare s-a dovedit a fi cea
continua la magnetodiaflux. Se utilizeaza bobinele localizatoare la focarul de fractura,
asezate de o parte si de alta a genunchiului, corespunzator colilor insemnate cu
simbolurile N-S. Pacientul este asezat pe pat in decubit dorsal, intr-o pozitie lejera si
relaxanta. Durata sedintelor aplicate va fi de 40-60 minute. Se efectueaza serii initiale
de 20-40 sedinte aplicate zilnic, apoi sedinte de intretinere in ritm de 2-3
sedinte/saptamana pana la degipsare.

Medie frecventa:

Se aseaza electrozii si pacientul al fel ca la aplicarea procedurii de diadinamic. I se


comunica pacientului ca in momentul aplicarii tratamentului va simti niste furnicaturi,
ca un fel de masaj in profunzime, pe care va trebui sa le suporte cat mai puternic, dar
fara ca acestea sa ii produca senzatia de durere. Se va aplica formula:
M(manual) 100 Hz- 5 min M 90 Hz- 2 min
S(spectru) 0-100 Hz- 10 min sau S 0-100 Hz- 4 min
M(manual) 100 Hz- 5 min M 30 Hz- 3 min

Frecventa rapida de 100 Hz aplicata manual, adica cu frecventa constanta, are efect
analgetic.
Spectrul de 0-100 Hz produce o alternanta ritmica de efecte inhibitorii cu efecte
excitatorii, adica stari de relaxare alternate ritmic cu stari de stimulare tisulara.
Consecintele acestei actiuni sunt: activarea functiilor celulare, reglarea tonusului
modificat patologic al tesuturilor, inclusiv al peretilor vasculari, o hiperemie activa a
vaselor profunde, o hiperlimfemie, resorbtie rapida si evidenta a edemelor si
exudatelor perineurale, mai ales posttraumatice, realizand si un micromasaj activ de
frofunzime al musculaturii striate, cu efecte benefice in contracturi si retracturi
musculare. Frecventa mijlocie constanta(manual) de 30 Hz are efecte decontracturante,
vasomotorii, vasculotrofice si un efect de reglare neurovegetativa in sensul reglarii
hipertoniei simpaticului si a stimularii sistemului vag.

C. Masoterapia

Principalele manevre de masaj sunt: netezirea sau alunecarea(efleurajul),


framantatul(petisajul), baterea(tapotajul sau percutia), frictiunea(frecarea),
vibratia(trepidatia).

a) Netezirea - este manevra cu care se incepe masajul si care se intercaleaza intre


toate celalalte prelucrari de masaj. Sensul ei este determinat de circulatia de
intoarcere venoasa si limfatica, de aceea se face intotdeauna de la periferie la
centru - pentru a stimula circulatia - precum si in directia fibrelor musculare.

Netezirea se aplica in mai multe feluri:


cu palma mainii intinse, adaptata la regiunea care este masata. Acest fel de netezire
se face in directia longitudinala a fibrelor musculare, partea palmara a degetelor
putand face in cursul acestei neteziri miscari laterale si in forma de spirala ,
excentrice si concentrice;
cu cu partea palmara a degetului mare, cu ambele degete mari(pe regiuni reduse) si
cu regiunea tenara a mainii;
cu doua degete(degetul mare si cel aratator) pe regiuni inguste;
cu dosul mainii, fie cu totalitatea ei fie cu partea initiala a degetelor sau cu degetele
indoite(masaj pieptene).
Miscarile de netezire se fac cu miscari lungi,line, depasind cu mult regiunea
dureroasa, iar miscarile mainii se termina lent desprinzandu-se de tegument
insensibil si de asemenea revenind foarte usor.
Netezirea insensibilizeaza incetul cu incetul planurile superficiale si permite ca
ulterior sa se exercite presiuni asupra planurilor profunde.
Are un efect sedativ al durerii. Mana maseurului parcurge de mai multe ori
regiunea in acelasi sens.

b) Framantatul cu palma, sub forma unei compresiuni, ca o stoarcere intrerupta(cu


o mana sau cu ambele maini), se face in directie longitudinala pe fibrele
musculaturii, in aceeasi directie sau in sens invers cu fiecare mana
Pe traiectul tecilor tentinoase sau ale nervilor, pe fascii si muschi mai subtiri se fac
compresiuni cu doua degete(mare si aratator) sau cu pulpa policelui.
Pe suprafetele musculoase sau rotunjite(de exemplu umar) se aplica palma in
intregime in sensul fibrelor musculare.
La membre se aplica asa-numita mangaluire sau masajul vartej care se executa cu
ambele maini.
Alteori, la membre se poate face compresiune cu ajutorul mainilor stranse in jurul
segmentului ca o bretara. Tot aici intra si asa-numitul masaj rindea, care se practica
la fel cu miscarile pe care le executa tamplarul cand da la rindea.
Petisajul propriu-zis este aplicabil numai la regiunea cu masa musculara
voluminoasa (brate, coapse, fese, gamba, ceafa, pereti abdominali, etc.).
El consta in prinderea maselor musculare prin tegument si deplasarea lor
transversal imprimandu-le concomitent o miscare de torsiune.
Ciupirea este tot un fel de petisj, insa efectuat cu primele doua degete(index si
police) sau cu trei degete(police, index si mediu).

c) Baterea - este o procedura care consta intr-o serie de lovituri scurte, des si ritmic
aplicate unei suprafete mai mari sau mai mici cu ajutorul mainilor, a caror pozitie
variaza de la caz la caz. Este folosita cand dorim sa obtinem o excitatie mai
pronuntata a tesutului.
Baterea se poate efectua in diferite moduri: cu palma intinsa sau indoita in serii
mici aplicate rapid; cu partea cubitala a mainilor, un fel de hasurare a tesutului; cu
dosul mainii si partea dorsala a degetelor; cu varful degetelor, cu pulpa degetelor,
tinand degetul perpendicular pe suprafata masata; cu pumnul, fara insa ca pumnul
sa fie complet inchis si fara ca loviturle sa fie prea puternice, cu partea cubitala a
degetelor, mainile fiind usor inchise, cu degetele usor flectate. Miscarea mainilor
se face din articulatia pumnului, mana cazand prin greutatea ei pe suprafata
masata. Scopul baterii este sa provoace o hiperemie a regiunii asupra careia
actioneaza si sa ridice tonusul fibrelor musculare.

d) Frictiunea - este o manevra care se deosebeste de netezire prin aceeia ca se


deplaseaza o data cu tegumentul in limitele permise de laxitatea hipodermului insa
concomitent se executa o presiune mobilizand atat straturile superficiale cat si pe
cele profunde.
Frictiunea se face in general cu varfurile degetelor, si anume: ori cu varful
degetului mare, ori cu varful degetului aratator, ori cu varfurile a doua degete
(index si mijlociu) numai in mod exceptional pentru regiunile mai extinse, cu
radacina mainii.
Locul asupra caruia se actioneaza trebuie sa fie fixat pentru a patrunde adanc.
Varfurile degetelor nu trebuie sa alunece pe suprafata pielii, ci vor face miscari
mici, verticale, orizontale si elipsoidale, in asa fel incat, impreuna cu degetele sa se
deplaseze si tegumentul, influentand asupra straturilor profunde. Procedura aceasta
se combina adeseori cu vibratia.
Frictiunea este aplicata in special pe suprafete mai mici. Ea este foarte importanta
pentru articulatie, in special cand se actioneaza asupra ligamentelor si asupra
capsulei articulare.

e) Vibratia - sau zguduirea este un masaj care consta in compresiuni executate, fie
separat, fie separat, in sensul celorlalte metode de masaj(in afara de batere) si
consta in executarea unor serii de remuraturi rapid transmise ca mana maseurului
sa se desprinda de pe regiunea masata.
Miscarile vibratorii ale mainilor se fac din articulatia pumnului sau a cotului, mai
rar a umarului si se executa cu degetul mare, cu 2,3 sau 4 degete, cu o singura
mana sau cu doua maini. Daca vibratia se executa pe suprafete mai mari, cu toata
palma sau degetele intinse si cu forta mai mare, atunci miscarile se transmit la
tesuturile profunde luand denumirea de tramuratura sau scuturatura in cazul in care
vibratia se transmite organelor interne ale pacientului. Deoarece masajul vibrator
cere un efort mai mare din partea maseurilor, sau imaginat dispozitive electrice
care pot sa \"inlocuiasca\" munca maseurilor, asa-numitii vibratori de diferite
tipuri. Exista de asemenea si aparate mai mari care pot produce vibratii asupra
intregului organism(masa vibratorie). Toate aceste manevre vor avea efecte diferite
in functie de intensitatea cu care vor fi aplicate. In general, cu cat se actioneza mai
bland cu atat reactiile organismului vor fi actionate si dinpotriva, cu cat vor actiona
mai energic cu atat reactiile vor fi franate.
De retinut ca miscarile de masaj executate prea lent sunt mai greu suportate de
bolnav, decat cele executate intr-un ritm potrivit cu o viteza medie.
Diferitele manevre trebuie sa fie combinate intre ele, ritmate, intercalate, asa incat
sedinta de masaj sa inceapa si sa se termine totdeauna cu miscarile cele mai
blande(netezirea).
Orice masaj trebuie sa fie urmat obligatoriu de mobilizarea articulatiei in regiuni
din vecinatatea zonelor masate. In masajul aplicat dupa fracturile platoului tibial se
va evita articulatia genunchiului.
Se poate executa pe coapsa un masaj excitant asupra musculaturii extensoare(a
cvadricepsului) si un masaj usor, relaxant asupra musculaturii flexoare(pe
ischiogambieri care sunt retracturati).

Masajul coapsei:

Bolnavul fiind culcat pe spate, se maseaza grupul extensor, aplicand mana dreapta
sub articulatia genunchiului si netezind cu palma in sus, trecand usor peste rotula,
astfel ca policele sa urmeze un drum de la marginea interna a rotulei in sus, de-a
lungul marginii interioare a adductorilor, cuprinzand cu celelalte degete marginea
exterioara a grupului muscular si intalnindu-se la spina iliaca antero-superioara. In
cazul acestei neteziri se pot face si miscari laterale si in forma de spirala cu varful
degetelor. Framantatul se poate face cu toata forta, sub toate formale, musculatura
fiind puternica si bine conturata. Urmeaza si baterea. Pentru masajul adductorilor
se indoaie putin articulatia genunchiului si articulatia coxo-femurala si se netezeste
cu mana de la marginea interna a rotulei, de-a lungul marginii interne a
cvadricepsului, iar celelalte degete cuprinzand partea interna a muschilor coapsei,
sa se intalneasca la plica inghino-crurala.
Pentru masajul fasciei lata, bolnavul va fi asezat pe partea sanatoasa si se netezeste
cu palma si radacina mainii, si apoi puternic cu dosul falangelor sub forma de
pieptene, de la genunchi pana la creasta iliaca.
Bolnavul se aseaza apoi in decubit ventral pentru a fi accesibila partea posterioara
a coapsei. Se maseaza intai cu ambele palme si degetele intinse intreaga parte
posterioara, incepand de la fosa poplitee pana la plica fesiera. Se netezeste apoi cu
policele jumatatea externa a jumatatii posterioare a coapsei, plecand din fosa
poplitee, din mijlocul coapsei, de-a lungul nervului sciatic, iar cu celelalte degete
spre marele trohanter pe partea externa. Jumatatea interna a partii posterioare va fi
netezita astfel incat policele sa urmeze in mijlocul coapsei iar celelalte degete
cuprinzand musculatura interna, sa se intalneasca la partea interioara a simfizei. Se
poate face apoi stoarcerea, celelalte manipulatii de framantare si toate varietatile de
batere.

Masajul gambei

Grupul gambierului anterior este regiunea cu care se incepe masajul gambei.


Bolnavul sta in fata maseurului care ii tine calcaiul cu o mana iar cealalta mana o
plaseaza sub maleola externa, asa incat policele sa urmeze marginea anterioara a
tibiei, iar celelalte degete sa cuprinda marginea externa a gambei. Netezeste de
cateva ori de jos in sus, iar dupa aceea face o netezire puternica cu partea dorsala a
falangelor, sub forma de pieptene. Netezirea se face destul de energic, din cauza
aponevrozei destul de puternice la acest nivel. Urmeaza framantatul executat cu
doua degete.
Grupul peronierilor se maseaza in felul urmator: se palpeaza creasta tibiei si
plaseaza degetul mare in santul de langa tibie, plecand de la partea anterioara a
maleolei externe catre condilul extern al femurului, iar celelalte degete in santul
dintre peronier si muschii posteriori, de-a lungul peroneului.
Se face netezirea, apoi petisjul cu doua degete sau mangaluirea.
Partea externa a muschiului posterior se netezeste cu o mana, plecand de la partea
posterioara a maleolei externe in sus cu degetul mare bagat adanc intre peronier si
muschii posteriori, iar celelalte degete in interstitiul dintre gemeni, intalnindu-se cu
policele in fosa polplitee. Urmeaza framantarea sub forma de stoarcere, care se
face cu degetul mare fixat in tibie iar celelalte degete cuprinzand partea externa a
muschilor posteriori si grupul peronierilor. Aici se poate aplica si geluirea in afara
de regiunile fasciei centrale.
Partea interna a muschilor posteriori se maseaza urmand cu degetul mare marginea
interna a tibiei, iar cu celelalte degete marginea muschilor posteriori spre partea
interna a rotulei. Framantatul se face impreuna cu tibialul posterior , palpand
tendonul lui Achile si masand numai de la locul de unde incepe muschiul. Aici se
poate aplica geluirea, mangaluirea sau ciupirea(mai ales la musculatura arofiata).
Baterea se face cu dunga mainii, numai pe partea posterioara sau pe partile laterale
ale gambei.
Durata sedintelor si a tratamentului va fi stabilita de catre medic in functie de
starea generala a bolnavului, de sensibilitatea acestuia si bineinteles de evolutia
membrului afectat. Aceasta va fi intre 5-25 minute. Frecventa sedintelor va fi de
obicei una pe zi, facuta inaintea exercitiilor kinetice.

D. Kinetoterapie

REFACEREA MOBILITATII ARTICULARE

Reeducarea flexiei:
- prin posturari:

1. Subiectul in decubit ventral prinde glezna cu mana si tine gamba in flexie.


2. Pacientul in decubit dorsal sau sezut gamba la marginea mesei; pe 1/3 superioara a gambei
si la nivelul gleznei se atarna greutati la glezna una care sa reprezinte doar jumatate din
valoarea celei atarnate la gamba pentru a evita un impact articular prea mare.

- prin mobilizari pasive:

1. Subiectul in sezand, asistentul face priza pe 1/3 distala coapsei si a gambei efectuand flexia.
2. Pacientul in decubit dorsal, cu soldul flexat, asistentul executa flexia genunchiului(dreptul
anterior este relaxat)
- Prin mobilizari auto pasive:

1. Cea mai simpla mobilizare este presarea pe fata anterioara a gambei cu gamba membrului
opus, sanatos, pacientul fiind in sezand sau decubit ventral
2. Din ortostatism, cu mainile pe o bara, se lasa corpul in jos in genuflexiune.

- Prin mobilizari active:


1. Din decubit dorsal cu sau fara o patina cu rotila pe picior pacientul aluneca pe o placa in
flexie-extensie sau pedaleaza in aer.
2. Gamba; idem si in decubit ventral.
Reeducarea extensiei

- Prin posturari:
1. Subiectul in decubit ventral cu gamba in afara mesei si coapsa fixata intr-o chinga; de
gamba se atarna o greutate sau se recurge la scripeti
2. Pacientul in decubit dorsal cu gheata de tractiune pe picior, se tractioneaza continuu in ax.

- Prin mobilizari pasive:


1. Pacientul in sezand cu trunchiul aplecat in fata, asistentul executa extensia facand doua
prize: una pe fata anterioara a coapsei fixand-o la scaun si alta pe gamba distal. Exercitiul
urmareste intinderea ischiogambierilor.
2. Pacientul in decubit ventral cu coapsa fixata la masa prin priza asistentului; cealalta priza
pe gamba distal executa extensia. Pentru extensia completa se aseaza o perna sub coapsa.

- Prin mobilizari auto pasive:


1. Pacientul in decubit ventral cu coapsa fixata: gamba si piciorul controlateral imping spre
exterior membrul inferior afectat.
- Prin mobilizari active:

1. Se poate folosi exercitiul de la flexie caci reprezinta de fapt exercitiul si pentru extensia
genunchiului.

Reeducarea miscarii de rotatie


In redorile de cauza strict articulara, mobilizarea de rotatii degajeaza aceasta importanta
componenta ce participa la flexie-extensie. Exercitiile sunt pasive si iau caracter de
manipulare.
1. Se pot executa auto mobilizari prin abductia si adductia de sold realizandu-se rotatii interne
si externe ale genunchiului, pacientul fiind in pozitie sezanda cu piciorul fixat.

REFACEREA FORTEI MUSCULARE

Este un obiectiv deosebit de important pentru genunchi, caci atat extensorii cat si flexorii
acestuia fac parte din musculatura antigravitationala si in plus sunt indispensabili stabilitatii
lui active.

Tonifierea musculaturii extensoare.


Cvadricepsul cu toate cele patru componente este extensorul genunchiului. Principiul ce sta la
baza exercitiilor de tonifiere a cvdricepsului este acela de a se mentine articulatia
coxofemurala la 90 grade, din aceasta pozitie executandu-se extensia genunchiului; pe
ultimele grade de extensie se opune si rezistenta. Exemplu: pacientul in sezand la marginea
patului executa extensia genunchiului avand aplicat de gamba un saculet cu nisip sau
kinetoterapeutul opune rezistenta pe ultimele grade de extensie la miscarea facuta de pacient.

Tonifierea musculaturii flexoare

Reprezinta o organizare complexa fiind in majoritate o musculatura biarticulara fie cu soldul


fie cu piciorul, asupra carora are si alte actiuni. In plus acesti muschi au si rolul de rotatori ai
genunchiului, sigurand si stabilitatea laterala si mediala a acestuia. Exemplu: subiectul in
decubit dorsal cu coapsa la marginea mesei. Kinetoterapeutul face priza pe fata dorsala a
coapsei si pe talpa. Pacientul executa o extensie de coapsa contrata de asistent, apoi o extensie
de picior, de asemenea contrata, in continuare facand flexia genunchiului.
Plan de recuperare in fractura de platou tibial

Obiectivele tratamentului recuperator sunt mentinerea indoloritatii, stabilitatii, mobilitatii.


Indoloritatea- este esentiala pentru buna desfasurare a programului de recuperare si incercam
obtinerea ei prin:

- tratament antiinflamator nesteroid sau steroid


- gheata de 3-5 ori pe zi
- in unele cazuri punctie evacuatorie, infiltratii articulare, electroterapie

Stabilitatea- la membrul inferior castigarea stabilitatii este pasul primordial permitand


pacientului sa se deplaseze folosind membrul inferior ca pilon de sprijin. Posibilitatile noastre
sunt rezervate stabilitatii active musculare

Mobilitatea- este important de recuperat unghiurile utile activitatilor obisnuite:

- mersul pe teren plat, minim 65 grade flexie


- urcatul si coboratul scarilor 80-90 grade
- stat pe scaun 90-100 grade
- innodarea siretului in pozitie sezand 100-110 grade
- aplecarea pentru ridicarea unui obiect de jos cu protejarea coloanei lombare 110-130 grade
sau fara protejarea coloanei lombare 70-100 grade

Se tine seama ca indivizii inalti au nevoie de unghiuri de flexie pentru genunchi mai mari
pentru aceeiasi miscare fata de cei scunzi. Programul de recuperare al genunchiului consta in:

1) Posturarea alternanta a trunchiului pentru asigurarea drenajului bronsic , evitarea escarelor,


a stazei pulmonare si mentinerea adaptabilitatii circulatiei cerebrale. Posturarea membrului
inferior afectat pentru prevenirea si corectarea atitudinii vicioase(flexumul), pentru asigurarea
drenajului limfatic prin:

- pozitie antidecliva a membrului inferior


- miscari ritmice de flexie-extensie ale picioarelor
- gimnastica respiratorie abdominala care asigura aspiratia toracica venoasa
- angiomat cat e posibil

2) Masajul pe muschii retracturati cu efecte antialgice, vasculotrofice, decontracturante.


Masajul la nivelul muschilor hipotoni(cvadricepsul) urmareste mentinerea tonusului prin:
- contractii izometrice de 6\" in numar de 3-5 pe ora
- stimulari electrice cu aplicatii bipolare la capetele muschiului.
- curenti de medie frecventa pentru mentinerea circulatiei si troficitatii musculare

3) Mobilizarea articulatiilor vecine. Pentru prevenirea redorilor articulare sau a pozitiilor


vicioase se repeta de cateva ori pe zi exercitiile active libere. Ortostatismul solicita in
principal activitatea musculaturii antigravitationale a corpului si anume marele dorsal, fesierul
mare si mijlociu, tensorul fasciei lata, cvadricepsul, ischiogambierii si tricepsul sural.

Totodata este necesara corectarea pozitiei trunchiului si bazinului prin exercitii pentru
musculatura paravertebrala si abdominala care regleaza bratele de parghie ale muschilor
stabilizatori ai genunchiului pentru mers si sprijin. Tonifierea acestor muschi va determina atat
cresterea fortei membrului superior necesara sprijinului in cadru sau carje, cat si cresterea
fortei musculaturii membrului inferior sanatos precum si asigurarea unei ventilatii pulmonare
si a unei circulatii generale normale.

4) Mobilizarile pasive ale rotulei in sens transversal si longitudinal au rol in eliberarea rotulei
de aderentele care limiteaza miscarea si vor asigura o crestere a amlitudinii de flexie a
genunchiului. Mobilizarile pasive ale genunchiului propriu-zis pe flexie si extensie, cea din
urma putandu-se transforma si in intindere prin mentinerea extensiei cat mai mult timp prin
posturari si orteze.

5) Mobilizarile auto pasive si pasivo active pana la 80-90 grade din pozitie sezand, folosind
membrul inferior sanatos sau prin incarcare progresiva cu greutate la nivelul gleznei. Peste 90
grade din decubit ventral se foloseste sistemul scripete-greutate care in functie de valoarea
greutatii permite mobilizarea pasiva pe flexie dar si exercitii active cu incarcare pe extensie.
Hidrokinetoterapia in bazine individuale(trefla sau Hubbard) sau colective faciliteaza
miscarile de flexie-extensie. In cursul exercitiilor se vor intercala si rotatiile gambei,
respectand lantul fiziologic in timpul flexiei se asociaza rotatia interna iar in timpul extensiei
se asociaza rotatia externa.

6) Stimuli senzitivi de scadere a muschilor retracturati.


- intindere prelungita
- atingerea usoara cu un calup de gheata
- vibratie, fie pe muschii retracturati, fie pe cei hipotoni
- comanda verbala, initial blanda apoi ferma
- semnalul vizual pentru refacerea imaginii kinestezice

7) Reluarea mersului. Exercitiile de reluare a mersului incep cu perioade de adaptare la


ortostatism mai ales la varstnici. In momentul in care statiunea in picioare e posibila fara
tulburari de echilibru, se incepe mersul.
Utilizare carjelor si bastonului. Un traumatizat la membrul inferior va fi obligat pentru o
perioada mai lunga sau mai scurta de timp , cu sau fara aparat gipsat, sa utilizeze un ajutor de
sprijin la mers. Desi nimic nu pare mai banal decat utilizarea unui baston sau a unei carje,
totusi rareori se poate constata ca aceasta utilizare este si corecta.

Carjele. Dimensiunea lor e foarte importanta. In cazul carjelor obisnuite, sub axila, se
calculeaza lungimea lor astfel:

- cel putin 3-4 cm. sub pliul axial


- piciorul carjei la 5-8 cm. lateral si inaintea piciorului
- mana in dorso-flexie se sprijina pe manerul respectiv
- cotul in flexie de 30 grade

Calculul se face cu pacientul incaltat cu incaltamintea sa obisnuita sau fara incaltaminte,


adugand apoi 2-3 cm. pentru barbati si 4-5 cm. pentru femei.
Sprijinul de fotra se face numai in mana(podul palmei), axila ramanand complet libera.

Sprijinul in axila poate compresa pachetul vasculo nervos axilar cu instalarea unei paralizii
homolaterale. Sprijinul in mana dinspre zona tenara si hipotenara poate duce la compresia
ramului tenar al medianului sau la neuropatia ulnara a pumnului cu tulburari paretice si de
sensibilitate carcteristice.

Exista unii pacienti care prefera sprijinul pe mana avand cotul perfec extins. In acest caz
carjele vor fi mai indepartate de corp. Exista mai multe scheme de mers cu carjele, dar pentru
un posttraumatic cu leziuni ale unui membru inferior scheme de mers este 1-3-1-3 adica: -
sprijin pe piciorul sanatos
- sprijin pe ambele carje cu piciorul traumatizat intre ele cu sau fara incarcare
- sprijin pe piciorul sanatos, etc.
Ca varianta, carjele se duc inainte singure, apoi se duce si piciorul bolnav intre ele. Carjele de
tip canadian(cu semibretara pe antebrat) nu ridica alte aspecte particulare.

Bastonul. Utilizarea lui ca sprijin ridica si ea unele probleme. Intrebarea cea mai obosnuita
este in ce mana se tine bastonul. In majoritatea cazurilor bastonul se tine in mana opusa
membrului inferior afectat, sprijinul facandu-se simultan pe baston si pe membrul pelvin
traumatizat, centrul de greutate al corpului cazand cat mai la mijlocul liniei dintre ele. Exista
situatii cand bastonul se tine pe aceeiasi parte, centrul de greutate in mers deplasandu-se mult
spre membrul inferior afectat si baston, care se afla langa el. Aceasta pozitie se prefera cand
invaliditatea membrului inferior este accentuata dintr-o cauza sau alta si nu ar putea sustine
corpul cu bastonul in mana opusa.

Mersul in baston se incepe cand pacientul a ajuns la o incarcare de aprox. 50% din greutatea
corpului si pelvisul nu mai basculeaza datorita insuficentei adductorilor. Inacarcarea cu
greutate se gradeaza slabind sprijinul mainii pe baston. Inaltimea bastonului este si ea deosebit
de importanta pentru a asigura un real sprijin. Cu bastonul langa corp, cotul trebuie sa aiba o
flexie usoara(cca. 30 grade) respectiv bastonul sa ajunga la marginea superioara a marelui
trohanter. Varful bastonului pe sol va fi totdeauna pe aceeiasi linie cu piciorul traumatizat.
Refacerea completa a mersului solicita o serie de exercitii care sa refaca coordonarea
senzitivo-motorie. In functie de tipul lezionar sau sechele, mersul se va relua progresiv cu
sprijin intre bare paralele sau in cadru de mers, carje, baston. Aceasta e o etapa obligatorie
pentru readaptarea la mersul cu sprijin pe ambele membre inferioare. In aceasta etapa nu s
eurmareste refacerea echilibrului muscular, desi se realizeaza, ci mersul in sine ca mijloc de
adaptare. Se urmareste apoi:
- antrenarea incarcarii alternative pe fiecare membru inferior in rectitudine si moderata tripla
flexie.
- invatarea balansului(echilibrului) prin trecerile de incarcare succesiva de pe un picior pe
altul cu schimbarea pozitiei acestuia, angrenandu-se intregul corp.
- mersul ghidat de 1-2 linii paralele in care se urmareste asezarea piciorului cu calcaiul de o
parte si de alta a liniei, iar varful rotat in afara.
- se introduc grade de dificultate cum ar fi mersul inainte,inapoi, lateral, mersul cu pasii
incrucisati, pe varfuri, pe calcaie, pe margine interna sau externa a piciorului, pe panta de
inclinare ascendenta, descendenta , laterala, pe teren accidentat. Variind toti acesti
parametrii(inaltime, latime) tipul pasitului si structura solului dupa dorinta se pot obtine
exercitii de diferite dificultati care sa corespunda stadiului de afectare a membrului inferior.

Mobilitatea controlata in mers trebuie obtinuta si prin rotatia capului si trunchiului spre
inapoi(incercarea de a privi in spate in timpul mersului). Aceasta e performanta maxima
pentru un mers normal in echilibru complet.

Terapia ocupationala. Principalul scop uramarit de aceasta va fii refacerea mobilitatii sub toate
aspectele si componentele ei: amplitudinea articulara, forta si rezistenta musculara,
coordonare si abilitate. Un rol foarte imortant il are terapia ocupationala( denumita si
ergoterapie) pentru psihicul bolnavului. Pacientul va putea avea o ocupatie placuta, usoara, de
preferat executata in comun cu alti pacienti pentru a se crea emulatia de grup. Ocupatia sa va
fi utila pentru a se crea bunul folositor ce-i va oferi pacientului o satisfactie pentru efortul
depus. Pot fi prcticate si unele sporturi ce vor ocupa in mod placut timpul liber al pacientului.

Prescrierea ergoterapiei se va face de catre ergoterapeut dupa o analiza completa a deficitului


pacientului pe baza unui examen clinic si a unui bilant complet: anatomic, kinetologic,
sociologic si profesional. Ocupatia indicata va fi executata sub supravegherea
ergoterapeutului. Se pot executa unele meserii de baza usor de invatat care pot fi executate din
sezand si eventual decubit, cum ar fi: tesut impletit, brodat, mica electronica, mica mecanica.

Daca pacientul are si o inclinatie artistica pot fi folosite si tehnicile de exprimare precum:
desen, pictura , sculptura, gravura. Ca sporturi sunt indicate natatia, ciclismul, calaria.

Refacerea stabilitatii, miscarii controlate si abilitatii.

In piscina se realizeaza o suita de extercitii de promovare a flexiei sau extensiei din pozitie de
ortostatism sau sezand, utilizand flotoare sau palete prinse de glezna, ridicand sau coborand
segmentul gambier si realizand astfel facilitari sau rezistente pentru miscarile respective.

Exercitiile pe bicicleta ergonomica, prin pedalaj normal cu axul pedalier inaintea seii,
antreneaza musculatura extensoare a coxofemuralei sau genunchiului in retropedalaj cu axul
pedalier inapoia seii activitatea extensorilor coxofemuralei este mult diminuata, solicitandu-se
mai mult extensorii genunchiului ca si flexorii coxofemuralei si genunchiului. Exercitiile pe
placa prevazuta cu rotile sunt mult utilizate pentru simplitatea si valoarea lor.

RECOMANDARI
BALNEO-FIZIO- TERAPIA

Are un inteles mai larg referidu-se la totalitatea factorilor balneo climaterici si fizici ce sunt
folositi atat in scop profilactic cat si curativ. Ne vom opri aici la recomandarea climato
terapiei in sechelele posttraumatice ale aparatului locomotor. Pacientul poate fi trimis la cura
balneara in bioclima excitanta-solicitanta de campie si podisuri joase. Astfel de bioclima
caracterizeaza statiunile aflate in Campia Romana(Amara, Lacul Sarat), Podisul
Moldovenesc(Nicolina-Iasi) si Dobrogea(Murighiol) in sudul si estul tarii, avand nuante
climatice excesive, iar cele cu nuante mai moderate sunt in Campia Tisei(Baile Felix, 1 Mai)
precum si a Banatului de Vest(Buzias). Conditiile bioclimatice din aceste statiuni solicita
intens organismul. Este solicitat foarte intens sistemul nervos central si vegetativ, glandele
endocrine, creste capacitaea proceselor imunobiologice nespecifice de aparare a organismului
si se imbunatateste metabolismul calciului favorizandu-se depunerea sa la nivelul oaselor.

Unul din cele mai importante efecte terapeutice locale consta in resorbtia exudatelor
superficiale subcutanete, articulare, viscerale, dar numai in cazul celor foarte bine stabilizate
clinic si biologic.
Bioclimatul excitant-solicitant se indica si pentru aero-helio-terapie(asociata dupa caz cu
onctiuni cu namol rece si imersie in lac) numai in intervalul mai-octombrie.

Un factor natural terapeutic valoros este si bioclima excitanta-solicitanta de litoral maritim


avand efecte biologice generale aprox. Asemanatoare bioclimei de campie cu deosebirea ca
procesul de termoliza este inlocuit prin procesul de antrenare si calire termica datorita
posibilitatilor de termoterapie contrastanta specifice litoralului. Pot fi folosite si plimbarile pe
litoralul maritim cu picioarele goale in nisip, avand avantajul ca in timpul mersului va creste
solicitare coordonarii miscarilor. O metoda de aplicare a namolului rece folosita pe Litoralul
Marii Negre si a lacurilor continentale o constituie onctiunile cu namol. Calitatile curative ale
namolului sunt unanim recunoscute chiar daca nu se cunosc foarte bine modul si mecanismele
de actiune ale acestui factor natural.

Bioclima tonica-stimulanta are efecte biologice ce constau in normalizarea si echilibrarea


SNC si SNV cat si in stimularea proceselor imunobiologice nespecifice si a hematopoezei, a
rezistentei la infectii. In zona submontana pana la altitudinea de 1000 m. se pot enumera
statiunile: Tusnad, Sinaia, Borsec, Vatra Dornei, Lacul Rosu, Cheia, Busteni, Predeal, Paraul
Rece. In zona montana de langa o serie de statiuni climaterice: Palinis, Stana de Vale, se
gasesc numeroase cabane si case de odihana amenajate pentru sporturi de iarna: Balea Lac,
Malaiesti, Padina, Pestera, Varful cu Dor, Diham.

La trimiterea in statiune a bolnavului posttraumatic, se va avea grija ca acesta sa nu fie in faza


acuta a afectiunii si bineinteles se va tine seama si de alte afectiuni asociate pe care acesta le
poate prezenta.
Doctorul va putea stabili daca pe langa factorul climatic de care va putea beneficia bolnavul in
statiune se pot asocia si unele indicatii de folosire a apelor minerale, a namolurilor terapeutice
si a salinelor terapeutice.

Bolnavul va pleca intr-o statiune balneara numai dupa terminarea imobilizarii gipsate, cand
acesta se poate deplasa cu ajutorul bastonului. Se pot indica cure anuale de una sau doua
saptamani pe an in statiuni, ceea ce va duce la o mentinere a unei bune stari functionale a
organismului si va fi si un mod excelent de recreere.
GENERALITATI - definitie, clasificare, date epidemiologice;

Genunchiul este cea mai mare articulatie importanta a corpului. Prin pozitia sa, prin rolul
sau in biomecanica statica si dinamica a membrului inferior, ca si prin slaba sa acoperire cu
tesuturi moi, el este deosebit de predispus si vulnerabil atat la traumatismele directe, cit si la
cele indirecte. Genunchiul sufera si in cazul unor imobilizari impuse de tratamentul anumitor
afectiuni sau traumatisme.

Particularitatea recuperarii consta in strinsa interdependenta dintre functia articulara si


valoarea anatomo-functionala a musculaturii sale.

La genunchi întâlnim toate tipurile de traumatisme şi lezări a tuturor tipurilor


destructuri articulare:

1. Leziuni ale părţilor moi:

 Tegumente şi ţesut celular subcutanat (contuzii, plăgi, arsuri);

 Tendoane şi muşchi (întinderi, rupturi, secţionări, dezinserţii);


 Vase şi nervi (rupturi, secţionări)

2. Leziuni osoase (deranjamente trabeculare, fisuri, fracturi) ale :

 Epifizelor femurale, tibiale sau peronale;


 Rotulei.

3. Leziuni articulare

 Plagi articulare;
 Rupturi ligamentare;
 Entorse;
 Luxatii;
 Leziuni meniscale.

Ruptura de menisc este un accident survenit pe o meniscopatie preexistenta care a creat o


degenerescenta, cu sau fara depunere de calcar. Se poate prezenta ca ruptura longitudinala
completa (care este caracteristica mai ales meniscului extern) sau ca ruptura oblica sau
combinata cu dezinsertie.

Genunchiul, prin pozitia sa de articulatie intermediara a membrului inferior are un dublu rol:

o asigurarea statica in momentul de sprijin;


o asigurarea elevatiei piciorului in momentul balansului pentru orientarea
piciorului in functie de denivelarile de teren.
o Genunchiul joaca un rol important in foarte multe momente si activitati uzuale
si profesionale.

ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologice

Factorii vulneranti care pot actiona asupra genunchiului sunt:

a. Factori mecanici;
b. Factori fizici;
c. Factori biologici;
d. Factori chimici.

Anatomia patologica

Traumatismele fibrocartilajelor articulare sunt reprezentate doar de leziunile meniscale ale


articulatiei genunchiului. Aceste leziuni pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip de
leziune (entorse, luxati, fracturi).

Leziunile meniscului compromit vascularizatia acestuia, ceea ce explica de ce tratamentul


conservator are putine sanse de reusita, indicatia terapeutica raminind cea chirurgicala.

Leziunile de menisc sunt formatiuni fibrocartilaginoase, vascularizate doar periferic in zona


fibroasa. Meniscurile au rol de a creea o congruenta perfecta intre condilii femurali si platoul
tibial, de a creea o mai buna repartitie a presiunilor intraarticulare, de a permite o mai buna
alunecare a capetelor osoase articulare.

Ruptura de menisc se poate prezenta ca:

 ruptura longitudinala (complexa) caracteristica mai ales meniscului intern;


 rupturi transversale, caracteristice meniscului extern,
 ruptura oblica
 combinata cu dezinsertia fie a coarnelor fie periferica.

Meniscurile sunt bine ancorate (in special cel intern) la structurile din jur: la femur , la tibie, la
rotula, ligamente incrucisate, capsule, ligamentul lateral si intern. Meniscul intern este cel mai
expus traumatizarii (80% din leziunile meniscale), datorita fixitatii lui la structurilor din jur
(mai ales la ligamentul lateral intern) ca si presiunilor mai mari ce se exercita asupra lui prin
condilul femural intern, prin care trece proiectia centrului de greutate a corpului.

Exista trei mecanisme care ar produce rupturile meniscului:


 flexie urmata de o extensie puternica asociata cu o rotatie a genunchiului in timp ce
tibia este fixata, prin blocare la sol a piciorului. La sportivi blocarea piciorului la sol
prin crampoanele ghetelor este o cauza frecventa (56 % din rupturile de menisc sunt
intilnite la fotbalisti).
 Asocierea concomitenta a unei flexii cu rotatie externa si vag fortat, ceea ce deschide
interlinia interna articulara si va incarcera meniscul, care va fi strivit la extensia
urmatoare.
 In cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului, soldate cu fracturi de platou
sau cu rupturi de ligamente, incrucisate sau laterale.

SIMPTOMATOLOGIE SI CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

a. examenul clinic – semne subiective si obiective


b. investigatii paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator

Simptomatologia clinica este relativ comuna.

La fracturi bolnavul prezinta:

o durere intensa;
o tumefiere a genunchiului;
o hemartroza abundenta;
o impotenta functionala,
o echimoza, mai ales in spatiul popliteu.

La luxatii bolnavul prezinta dureri spontane care se intensifica la incercarea de flexie a


gambei. Palparea arata relieful rotulian deplasat, iar in locul rotulei o depresiune in fundul
careia se [alpeaza condilul si trohleea femurala. Genunchiul poate fi blocat in extensie sau in
usoara flexie. Luxatia rotulei se reduce ortopedic, dupa care se pune un burlan de gips. Uneori
se intervine chirurgical executind o palectomie.

La ruptura de menisc, bolnavul prezinta o durere violenta, brusca insotita de impotenta


functionala imediata. Uneori apare blocajul articular, hidrartroza este aproape regulata, iar
hemartroza este destul de frecventa.

Criteriile pentru sustinerea diagnosticului sunt: clinice, radiologice si paraclinice.

Inspectia stabileste:

o tipul constitutional greutatea pacientului si aduc unele precizari privind


ortostatismul si mersul pacientilor cu sechele la membrele inferioare;
o pozitia sau atitudinea segmentului lezat;
o deformari articulare;
o aspectul tegumentului si al tesutului subcutanat;
o culoarea tegumentului care poate fi modificata de echimoze, staza
venocapilara, ischemie, hiperemie.

Palparea este unul dintre criteriile clinice care stabileste:

o temperatura tegumentelor care indica procese inflamatorii in cazul


tegumentelor calde sau algoneurodistrofii in cazul tegumentelor reci;
o gradul de suplete al pielii si tesutului subcutanat urmare al starii de uscaciune
sau umiditate a pielii;
o punctele dureroase la presiune;
o pulsatia arteriala.

Prin palpare se mai poate stabili de asemenea, continuitatea osoasa, mobilitatea anormala,
articulara sau osoasa, crispatiile tesutului osos sau ale celui cartilaginos.

Masuratorile in afectiunile aparatului locomotor se fac comparativ (membrul sanatos –


membrul afectat) si reprezinta alt criteriu clinic. Masuram circumferinta articulara,
circumferinta segmentului (crescuta in edem si staza in atrofii) ca si in lungimea membrului
sau a segmentului de membru traumatizat.

Bilantul articular este de asemenea, un criteriu clinic si consta in masurarea unghiurilor de


miscare articulara (testing-ul articular).

Statica si mersul se studiaza prin aprecierea statica monopolara si bipolara a mersului care, ca
produs dinamic, permite evidentierea coordonarii si a mobilitatii articulare in cadrul
unghiurilor utile si tuturor fortelor musculare ale membrelor unferioare.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC

Prognosticul pentru genunchiul operat depide de felul si gravitatea leziunii, dar este de regula
favorabil, recuperarea genunchiului operat fiind totala daca tratamentul este bine ales si corect
aplicat. Exceptie fac persoanele in virsta la care pot aparea procese de osteoporoza si
osteoscleroza.

TRATAMENT

Tratament igieno-dietetic

Tratamentul igieno-dietetic in cadrul genunchiului operat nu este specific.


Daca bolnavul, are un surplus de strat adipos este bine sa nu consume lipide sau glucide
(piine, fainoase, zahar) deoarece articulatia si asa suferinda va fi ingreunata si mai mult de
greutatea provenita din consumul acestor alimente.

Recomandam deci, bolnavului, in perioada spitalizarii consumul de proteine principale


cum ar fi: carne, (slaba) fiarta, oua, lapte si brinzeturi.

Cel mai important rol il au vitaminele prin:

o vitamina A, care ajuta la regenerarea celulelor din organism, la vindecarea


ranilor, cresterea rezistentei la infectie;
o vitamina K are actiune antihemoragica;
o vitamina C care asigura functionarea normala a vaselor sanguine;

In general trebuie evitate eforturile profesionale si pozitia ortostatica prelungita.

Tratamentul profilactic consta in evitarea eforturilor mari si bruste, mai ales la sportivii de
performanta, la virstnici (care au un grad avansat de degenerare a elementelor articulare), la
copii.

Tratament medicamentos

Medicatie antalgica si antiinflamatoare este administrata cind durerea are intensitati mai
mari: infiltratii cu xilina cu/sau fara hidrocortizon (decit in cazul unor forme dureroase
limitate, mai ales la insertia tendoanelor la burse sau muschi).

Infiltratia intraarticulara se aplica doar in procesele articulare inflamatorii.

In inflamatia articulara repausul si postura articulara relaxata e prima atitudine a


recuperatorului in fata unei articulatii inflamate, cu sau fara lichid articular.

Crioterapia determina o hiperemie activa (dupa o prima si scurta faza de vasoconstrictie),


scade viteza de conducere pe nerv, scade activarea receptorilor cutanati (efect antalgic) scade
spasmul muscular.

Alte proceduri cu rol antalgic si antiinflamator sunt: parafina, ultrasunetele si undele scurte.

Tratament ortopedico – chirurgical

Tratamentul ortopedic foloseste metode care vizeaza reducerea deformatiilor sau a


fracturilor prin manevre externe si mentinerea reducerii cu mijloace exterioare a segmentului
afectat.

Mobilizarea ortopedica se realizeaza cu ajutorul aparatului gipsat a tractiunii continue.


Imobilizarea gipsata se aplica atit la fracturi cit si in cazul unor afectiuni care necesita punerea
in repaus a unui segment. In situatii postoperatorii se poate folosi aparatul gipsat si pentru
corectarea si mentinerea corectiei unor deformari congenitale sau dobindite. In cazul esuarii
tratamentului ortopedic, se indica tratamentul chirurgical.
Tratamentul ortopedic prin imobilizare in aparat gipsat pe o perioada de 3-4 saptamini este
recomandat in fracturile de rotula, fractura supra si intercondiliana si fractua de platou tibial.
In fracturile cu deplasare se recomanda insa tratamentul chirurgical. Mersul cu sprijin va
incepe dupa circa doua luni.

Chirurgia ortopedica s-a extins treptat depasind in prezent, indicatiile clasice din cadrul
traumatologiei.

Interventiile chirurgicale ortopedice se pot clasifica astfel:

o Operatii care se adreseaza elementelor angrenate ale artrozei si care au un scop


simptomatic paleativ;
o Operatii care inlocuiesc articulatia – artroplastia totala;

Genunchiul poate fi operat pentru repararea unor leziuni traumatice ca:

a. Rupturi de menisc (foarte des intilnite);


b. Leziuni ale genunchiului lax, post-traumatic;
c. fractura supra si intercondiliana;
d. Fractura de platou tibial;
e. Luxatii ale genunchiului.

Pentru restabilirea miscarilor ale genunchiului se poate efectua o artroplastie a


genunchiului, operatie ce consta in inlocuirea pe cale chirurgicala a unei articulati cu o proteza
metalica. Artroplastia este o operatie complicata, mai ales prin posibilitati multiple de infectii,
embolii gazoase, flebite, infundarea platourilor tibiale, paralizii ale sciaticului popliteu extern.

Artroplastia se prezinta sub doua forma: proteza partiala sau totala .

Protezele prezinta si mari beneficii, ca refacerea functiei membrului inferior prin


reducerea durerii si recistigarea mobilitatii, cel putin partial si a capacitati de mers.

Ruptura de menisc are indicatie operatorie majora, deoarece instalarea procesului


degenerativ al genunchiului este accelerata. Menisccectomia este o operatie intra-articulara
prin care se realizeaza curatirea genunchiului de o serie de elemente anatomice, inclusiv in
indepartarea meniscului rupt. Meniscul rupt poate fi indepartat in intregime sau numai
fragmente rupte, in locul ramas liber formindu-se un un nou menisc din tesut fibros. Dupa
operate, genunchiul este strins intr-un pansament compresiv pentru a impiedica hemartroza si
este imobilizat pe atela.

Reeducarea incepe a doua zi dupa operatie cind piciorul se afla pe atele. La inceput se
executa contractii izometrice pentru cvadriceps aflat in exces. Contractiile cvadricepsului se
vor repeta de 5-6 ori la fiecare ora, pina cind muschiul devine suficient de puternic. In acest
moment se fac ridicari ale membrului inferior cu atela cu tot. Daca tratamentul a fost bine
efectuat, dupa 10-15 zile se obtine o musculatura buna si se poate trece la mers. Uni autori
recomanda inceperea mersului dupa 48 ore de la operatie, mentinind atela.

In exercitiile de mers se va urmari:

o ca piciorul sa fie intins din genunchi, in faza de sprijin anterior;


o sa se corecteze tendinta de leganare laterala provocata de teama de a calca pe
piciorul operat;
o sa se corecteze inclinarea trunchiului tinind bratul din partea piciorului operat
in sus pe linga cap;

Dupa 30 zile de la operatie, mersul trebuie sa fie corectat, intirzierile fiind de multe ori
provocate de graba de a merge cu un picior insuficient pregatit si dureros.

PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT

Obiectivele tratamentului balneofiziterapeutice sunt:

a. reducerea durerii, care este factorul determinant in cadrul recuperarii deoarece


gonalgia ingreuneaza sau face imposibila aplicarea programului recuperator;
b. obtinerea stabilitatii, care este de fapt principala functie a genunchiului;
c. obtinerea mobilitatii;
d. coordonarea miscarii membrului inferior.

Remobilizarea articulara reprezinta obiectivul principal al recuperarii sechelelor articulare


posttraumatice si postoperatorii. Mobilitatea articulara se realizeaza prin miscari pasive si
active. Rolul principal al mobilizarii articulare este ace4la de a dezvolta abilitatea miscarilor.
Stabilitatea articulara se obtine prin tonificarea musculaturii. Pentru tonifierea musculaturii se
executa exercitii izometrice, miscarii de rezistenta si se aplica diverse metode ortopedice.

Stabilitatea articulara inseamna de fapt:

o o articulatie indolara;
o o articulatie fixata pe o musculatura puternica;
o o articulatie protejata de mobilitati anormale prin capsule si ligamente interne.

Prin programul de recuperare a genunchiului operat, se urmaresc patru obiective esentiale:

a. Indoloritatea;
b. Stabilitatea;
c. Mobilitatea
d. Coordonarea;
a. Indoloritatea se obtine prin:

o administrarea unei medicatii antiinflamatorii si si antialgice generale;


o crioterapia sau termoterapia ( dupa caz);
o electroterapia;
o roentgenterapia;
o repaus articular;
o interventii chirurgicale.
b. Stabilitatea genunchiului are doua aspecte:

o stabilitate pasiva – stabilitate ortostatica;


o stabilitate activa – stabilitate in mers;

Stabilitatea pasiva, mai ales in cazul genunchiului operat fara succes, poate fi obtinuta cel
putin partial prin:

o tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului;


o cresterea rezistentei ligamentare;
o evitarea cauzelor care afecteaza genunchiul ca: obezitatea, ortostatism si mers
prelungit, mers pe teren accidentat, flexie puternica, flexie – extensie libera, in
momentul trecerii de la o pozitie de repaus la ortostatism, etc.
o aplicarea unor orteze care sa preia stabilitatea laterala sau posterioara a
genunchiului

Stabilitatea activa se realizeaza prin tonifierea muschilor interesati, respectiv:

o muschiul cvadriceps, care slabeste semnificativ chiar dupa o imobilizare de 48


de ore. Pentru tonifierea cvadricepsului se executa contractii izometrice si
exercitii cu contrarezistenta:
o muschiul tensor fascia lata se tonifica prin flexii si extensii ale soldului, din
decubit lateral.

c. Mobilitatea genunchiului operat, este limitata. Pentru redarea mobilitatii genunchiului


operat se urmareste reducerea flexum-lui. Si cresterea amplitudinii flexiei. In timpul
imobilizarii genunchiului dupa operatie, se pot face mobilizarii pasive constind dintr-
un complex de procedee terapeutice, care se schimba alternativ, ca:

o tractiuni continue sau extensii continue, utilizate pentru corectarea unei pozitii
vicioase articulare asociate cu caldura pentru a usura durerea rebela articulara
pentru scaderea presiunii interarticulara;
o tractiunii discontinue, care se aplica in timpul noptii sau in perioada de repaus;
o mobilizare pasiva asistata, care se executa in relacxare partiala sau totala de
care Kinetoterapeut in toate sensurile, cu miscarii ample articulare;
o mobilizarii autopasive, care sunt o combinatie de exercitii pasive foarte des
utilizate, deoarece pacientul are posibilitatea sa le repete de mai multe ori pe zi;
o mobilizarea activa executata de pacient, care constituie baza Kinetoteraoiei
recuperatorii pentru redorile articulare post-traumatice.

Mobilizarea activa se face in scopul cresterii treptate a amplitudinii, miscarii in toate planurile
de mobilitate a articulatiei. Se executa miscari ritmice de flexie – extensie ale piciorului si
exercitii gestice uzuale pentru readucerea functionala a genunchiului. Se nai executa
mecanoterapie si scripetoterapia.

Recuperarea integrala a bolnavilor operati de menisc se bazeaza pe un program recuperator


bine condus. Postoperator, genunchiul este mentinut in extensie 10 zile cu o atela gipsata.

Recuperarea incepe a doua zi dupa interventie si consta in :


o contractii izometrice cvadricepsului, din ora in ora;
o imobilizarii ale piciorului;
o ridicarii pasive ale piciorului cu genunchiul intins, incepind dupa 3-4 zile de la
operatie;
o exercitii de flexie ale genunchiului la marginea patului, dupa scoaterea
bandajelor;
o mers cu baston din a 10-a zi de la operatie.

Recuperarea continua cu:

o electroterapie antalgica si antiinflamatorie;


o tonifierea cvadricepsului;
o masaj coapsa-gamba, cu evitarea genunchiului;
o mobilizarea articulatiei;
o crioterapia;

Din saptamina a 3-a se incepe urcatul si coboritul scarilor.

Procedurile folosite pentru recuperarea genunchiului operat sunt urmatoarele:

TRATAMENTUL PRIN HIDRO - TERMOTERAPIE

( tehnica, efecte)

HIDROTERAPIE

Se intelege prin hidroterapie aplicarea in scop profilactic si curativ a unui numar variat de
proceduri, care au la baza apa la diferite temperaturi si sub diferite stari de agregatie, ca si
unele tehnici strans legate de aceasta.

-Dusul cu aburi

Dusul cu aburi consta in proectarea vaporilor supraancalziti asupra unor regiunii limitate.
Tehnicianul trebuie sa fie atent ca nu cumva sa stropeasca bolnavul cu picaturi de apa fierbinte
provenite din condensarea vaporilor pe furtun si pe portiunea metalica a dusului. Este nevoie
ca instalatia pentru dusul cu aburi sa fie prevazuta cu dispozitive de separare a apei de
condensare si cu supraancalzitoare pentru aburi. Inainte de a aplica jetul de vapori asupra
bolnavului, tehnicianul si-l proecteaza pe palma pentru a se asigura de lipsa picaturilor de apa
fierbinte.

Durata dusului cu aburi este de 3-6 minute se poate sa fie dat ca procedura de sine statatoare,
poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.
La sfarsit se aplica o procedura de racire-spalare sau dus de 18-200 .

Modul de actiune: dusul cu aburi are o actiune puternica asupra circulatiei, provocand
hieremie si resorbtie locala.

-Dusul-masaj

Acesta consta in aplicarea mat multor dusuri rozeta la temperatura de 38-400 ,concomitent
aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru aplicarea lui exista instalatii
speciale cu 4-6dusuri verticale, in rozeta, situate unul langa altul, care se pun simultan sau
separat un functie. In lipsa unei instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la
capatul caruia se aplica o rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.

Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid dusurile si in
timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform tehnicii cunoscute.

Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in regiunea


tratata; are un important efect resorbant si tonifiant.

-Baia kinetoterapeutica

Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza
intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la temperatura de 36-370 C si
mai rar 380 .

Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5minute, este lasat linistit. Dupa aceasta,
tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la
dreapta bolnavului.

Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5minute. Dupa aceea bolnavul sta
in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician.

Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca.

Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce
sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii lui Arhimede.

-Baia cu masaj

Intr-o baie umpluta apr.3/4 cu apa la temperatura de 36-390 C se executa masajul asupra
regiunii indicate, prin tehnica cunoscuta.

Aceasta si baia kinetoterapeutica este indicata in redorile articulare cu tendinte la anchiloza.


TERMOTERAPIE

-Compresele cu aburi

Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop, o panza
inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70°.

Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o bucata de panza sau
prosopul muiat in apa fierbinte si bine stors, iar peste aceasta se aplica cealalta flanela. Totul
se acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un termofor.

Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute si de maximum 60 de minute.

Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.

-Inpachetarea cu parafina

Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) si se topeste intr-un vas la temperatura de


65-70°; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in scopul evitarii supraincalzarii.
Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se pensuleaza regiunea. Grosimea stratului este de 0,5-
1cm. Peste stratul de patafina se aplica bucati de vata sau flanela si apoi se acopera regiunea
cu patura.

Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu usurinta din cauza
transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se termina cu o spalare la
temperatura de 20-22°.

Modul de actiune: are o actiune locala si provoaca o incalzire profunda si uniforma a


tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40°. La locul de aplicare se produce o
hiperemie puternica si transpiratie abundenta.

-Ungerile cu namol

Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste pielea, apoi se
unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou timp de 20-60 minute, pana
cand incepe namolul sa se usuce. In acest interval de timp va purta o compresa rece la frunte
iar capull ii va fi aparat de soare cu o palarie sau umbrela.

Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca si se va odihni la
umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.

Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic alternant, rece
la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare si din nou rece, datorita baii din lac
si reactiei vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de actiunea specifica a
substantelor resorbite in organism.
TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnica, efect)

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor
forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

A.Curentii de joase frecventa

Curentii diadinamici

Curentii diadinamici utilizand aplicatia tranzversala a electrozilor (articulatia intre cei doi
poli) preferand formula:

a. difazat fix, care rezulta din suprapunerea a doi curenti monofazati cu un decalaj de ½
perioada. Varfurile impulsurilor sunt asemanatoare insa ramanand la un anumit nivel,
de unde rezulta o curba asemanatoare cu aceea a unui curent continuu peste care se
suprapun 100 de impulsuri, de forma ½ sinusoidala.
b. perioada scurta, in care, la intervale regulate de 1 secunde, se alterneaza brusc
monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secunda, cu difazatul fix de 100 impulsuri pe
secunda. Durata este de un minut.
c. perioada lunga este o forma speciala de suprapunere a doi curenti de 50 impulsuri.
Alternanta dintre monofazat si difazat, in cazul perioadei lungi, se face intre 3 si 10
secunde. Durata este de 2minute.

Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicatii pe zii.

Curentii Trabert

Sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la care tot catodul
este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu crestere treptata a
intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.

Atat curentul diadinamic, cat si curentul Trabert determina o puternica senzatie, cu aspect
vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub electrozi. Efectele antalgice se
explica tocmai prin aceasta senzatie.

Curentul galvanic

Prin actiunea hiperemianta pe care o are este utilizat in fenomenele inflamatorii articulare.
Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi poli, fiind prezent si la
catod si la anod. Se utilizeaza intensitati mici, la pragul de sensibilitate. Asocierea unor
substante cu efecut antiinflamator, sub forma ionoforezei, este obisnuita, dar fara a se putea
face vreo apreciere asupra substantei si mai ales a cantitatii acesteia.

La anod, se aseaza solutia de Cl2Ca, SO4Mg; de hidrocortizon etc.; la catod, salicilatul de


sodiu; la ambii poli Fenilbutazona. Se utilizeaza durate mari, 20-30 minute pentru o sedinta.
B.Curentii de medie frecventa

Efectul analgetic al curentilor de medie frecventa se obtine utilizand mai ales frecventele de
10000 Hz si forma modulata de scurta perioada la 200 modulatii pe secunda, pe care eventual
le reduce pe parcursul sedintei.

Ca forma particulara de aplicare a curentiilor de medie frecventa este interferenta in


profunzimea tesuturilor a doi curenti sinusoidali de medie frecventa care realizeaza prin
interferenta un curent de joasa frecventa. Se inconjoara articulatia cu patru electrozi ai
aparatului utilizandu-se in general, ca formula antalgica: manual 100/ps –5 minute, spectru 0-
100/ps –10minute, manual 100/ps –5 minute.

Utilizarea curentilor de medie frecventa ca procrdura antalgica apare mai ales in cazurile in
care pielea prezinta o sensibilitate deosebita nu ar suporta aplicarea curentilor de joasa
frecventa.

C. Curentii de inalta frecventa

Curentii de inalta frecventa sunt curenti alternativi, a caror frecventa este in medie mai mare
de 500000 oscilatii pe secunda, a caror limita inferioara este de 100000 Hz, iar limita
superioara de 300000000 Hz.

Se utilizeaza in practica:

a) Undele scurte

Cu electrozi de sticla sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod (monod), dozand dupa
dorinta intensitatea efectului caloric, de la senzatia de caldura puternica (doza IV) la
subsenzatia termica (doza I sau dozele reci), in functie de starea locala articulara. Cu cat
procesul inflamator articular este mai intens, cu atat doza de ultrascurte va fi mai redusa
(dozele I-II). Durata tratamentului este variabila pana la 15-20 minute.

b) Undele decimetrice si microundele

Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la radar)
directionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem incalzi tesuturile pe
profunzimi variabile in functie de tipul emitatorului, de distanta acesruia de tegument, de
dozaj, de durata tratamentului.

C ) Ultrasunetul

Aplicarea indirecta a curentul de inalta frecventa prin transformarea acestuia in oscilatii


mecanice prin vibratiile unui ctistal piezoelectric. Ultrasunetul determina efect caloric dar si o
excitatie vibratorie, care actioneaza asupra proprioreceptotilor si curentii de joasa frecventa.
Utilizam dozaje reduse (0,4-0,8W/cm patrati), in functie de zona tratata, asociind si efectul de
sonoforeza (unguent cu Hidrocortizon si eventual si alte antiinflamatorii). Durata este intre 3-
10 minute.
D. Radiatia infrarosie

In afara de lumina solara, care este deosebit de bogata in radiatii inflarosii si care este
utilizata in terapeutica sub forma asa –numitei helioterapii.

Aplicatiile de radiatii inflarosii in terapeutica se pot face in doua moduri: in spatiul inchis,
sub forma asa-numitelor bai de lumina proceduri intense termoterapice sau in spatiu deschis,
in aer liber, sub forma asa-nummitelor aplicatii de sollux.

In baile de lumina se realizeaza o incalzire a aerului pana la temperaturi ridicate (60-70-80°).

In functie de scopul urmarit, bolnavul va sta in baia de lumina intre 5-20 minute. Dupa
expirarea timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de racire partiala.

Efectul radiatiilor infrarosii :

Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din derm provocand
o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre celulele de cresterea
fenomenelor osmotice si cresterea debitului sangvin.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ

Prin notiunea de masaj se intelege o serie de manipulatii manuale variate, aplicate la


suprafata organismul in scop terapeutic sau igienic.

Este important ca, inainte de a incepe masajul, sa se controleze starea tegumentului


bolnavului urmarindu-se in special , eventuale infectii ale pielii care contraindica masajul,
precum si eventualele echimoze.

Durata unei sedinte variaza intre 5-10 minute iar frecventa este de obicei de o sedinta pe zi.
Durata tratamentului poate fi intre 2 si 4-6 saptamani, uneori chiar mai mare, ca in afectiunile
ortopedice.

Efectele fiziologice ale masajului sunt:

 actiune sedativa asupra durerilor de tip: musculare sau articulare;


 actiune hiperemianta locala, de inbunatatire a circulatiei locale care se manifesta prin
inrosirea tegumentului si incalzire;
 inlaturarea lichidelor de staza;
 stimularea functiilor aparatului circulator si respirator;
 efecte favorabile asupra starii generale a bolnavului, cu inbunatatirea somnului,
indepartarea oboselii musculare;
 cresterea metabolismului;
 cel mai important mecanism de actiune este cel reflex.

Tehnica masajului

Masajul genunchiului operat se executa prin cumularea unei serii de manevre ce se adreseaza
la inceput musculaturii coapsei si gambei urmind incalzirea zonei prin cresterea circulatiei
sanguine locale.

Uneori exte necesar sa se insiste asupra acestor regiuni datorita procesului de hipotrofie
musculara ce poate apare in timpul imobilizarii post operator. Asupra acestor regiuni ce se
aplica manevrele de netezire si framintare, care au rol tonifiant major, contribuind la
recuperare. Dupa aceea se trece la masajul propriu-zis al articulatiei genunchiului. Maseurul
se va orienta asupra capsului ligamentare care uneste cele trei oase: femurul, tibia si rotul.

Se incepe cu manevrele de introducere tinind genunchiul bolnav in flexie si netezind de la


articulatia genunchiului in sus spre muschiul cvadriceps care in afectiunile articulare ale
genunchiului prezinta aproape intotdeauna o atrofie pronuntata. In continuare se trece la
frictiune in sus, in jos, lateral sau circular. Se procedeaza in felul urmator: se aplica policele
pe ambele margini ale sacului capsularm cuprinzind cu celelalte degete fosa poplitee,
intorcindu-se pe aceias drum, pana la tuberozitatea tibiei. In parte inferioara se executa
frictiunea mai mult in sens orizontal.

Masajul partii posterioare se face cu genunchiul flectat pentru a patrunde cu degetul mediu
si index linga tendoanele muschilor flexari in profunzime si frectionind orizontal, vertical si
circular. Masajul se incepe cu netezirea, dupa care urmeaza Kinetoterapia.

Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

In prima saptamana (6 sedinte)

*prima zi - contractii izometrice a le cvadricepsulului si fesierilor ,flexi , extensii din


articulatia gleznei

-flexii din CF(45%) , cu genunchiul intins ,abductii din CF (20%)cu genunchiul itins
,circumductii din CF cu genunchiulintins (3 serii/5 saptamani),miscarea este pasivo-activa.

*a doua zi - aceleasi exercitii din culcat la care se adauga cele din stand (pacientul isi asigura
stabilitatea ,tinandu-se de scaun )

-flexii din CF ,abductii din CF ,extensii din CF ,toate aceste miscari se executa cu genunchiul
intins(3 serii/5 repetari)-miscari active.
*a treia zi - acelesi exercitii ,acelesi pozitii,carora li se adauga:

-din asezat la marginea patului ,Kineto mobilizeaza cu multa atentie articulatia


genunchiului ,pana la punctulin care apare durerea(se porneste de la o flexie de 35) –miscarea
pasiva(3 serii /10 repetari),cu pauza un minut intre ele

-din culcat costal pe partea sanatoasa ,abductii din CF, cu genunchiul intins

-din culcat dorsal :flexia genunchiului cu alunecarea calcaiului pe planul patului.In primele
doua zile,miscare pasiva ;

-mers cu ajutorul unui baston Canadian

*a apatra zi – pacientul este dus la sala de gimnastica

-din culcat dorsal :toate exercitiile invatate,cu mentiunea ca miscarile vor fi executatea
activ,sub atenta supravegherea a profesorului,crescand numarul de repetari “pompaje”pe o
minge

-din culcat costal abductii din CF cu genunchiul intins;

-din asezat :flexi /extensii,alunecari inainte-inapoi a pe o patina;

-din stand la spalier – toate miscarile din articulatia soldului cu genunchiul intins:

ridicarea piciorului operat pe prima sipca,corpulramanand in sprijin pe membrul integru,si


incercarea de flexi din articulatia genunchiului prin proiectia trunchiului spre inainte,ridicari
pe varfuri,usor joc de glezne,mers cu ridicari pe varfuri la fiecare pas.

*a cincia zi – Pacientul a castigat mult la capitolul fota,prin urmare poate lucra cu un


lest atasat pe glezna(sac cu nisip de 750 grame).

*a sasea zi – Pacientul este externat.Masuratorile de final sunt:

-flexii : activa 90 ,pasiva 110

-extensie : Nu exista deficit

-flexie din CF cu genunchiul intins 65

Gimnastica medicala

Genunchiul bolnav este introdus pentru doua saptamani intr-un aparat de sustentie gipsat,
deoarece a fost afectat cartilajul articular. In perioada de contentie se executa program de
recuperare:

- DIN CULCAT DORSAL :- contractii izometrice de cvadriceps si fesieri (30miscari pe ora –


contractie 6s/relaxare 3s);
- flexii/extensii din articulatia gleznei (patru serii a zece repetari);

- flexii si abductii din CF (patru serii a zece repetari).

Se efectueaza exercitii cu toate articulatiile membrului sanatos.

- DIN STAND SPRIJINIT DE SPATARUL PATULUI: miscare activo-pasiva de


flexi/abductii/ extensii/ circumductii din CF (din fiecare, doua serii a zece repetari).

Mersul se executa cu ajutorul a doua bastoane canadiene, fara sprijin pe piciorul afectat.

Dupa indepartarea gipsului pacientul va purta o fasa elastica numai la deplasare si noaptea,
pentru a stabiliza genunchiul si a il feri de miscari nedorite.

Programul de recuperare se intinde pe durata a patru saptamani:

*In prima saptamana sunt cinci sedinte:

- DIN DECUBIT DORSAL: - contractii izometrice de cvadriceps si fesieri;

 flexi si abductii din CF (miscare activa );


 usoare flexi ale articulatiei genunchiului. Profesorul introduce
ambele maini sub zona poplitee si executa cu multa atentie
acesta miscare la circa 30 , avand grija ca talpa pacientului sa
ramana permanent pe planul patului.

- DIN DECUBIT COSTAL : miscare activ-pasiva de abductie din CF cu genunchiul intins


(trei serii a zece repetari).

- DIN STAND LA SPALIER : miscari active din CF cu genunchiul intins (trei serii a opt
repetari): cu spatele – flexi; lateral – abductii; cu fata – extensii.

*In a doua saptamana sunt cinci sedinte. Toate miscarile devin active, lucrandu-se
incontinuare pentru tonifierea cvadricepsului, a tendonului…….si a fesierilor. In ultima
sedinta pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu sprijin de 30%.

- DIN DECUBIT DORSAL: - “pompaje” pe minge, fara a forta flexia;

 flexia gambei pe coapsa (in lant cinetic inchis);


 flexi si abductii din CF (3 serii a 12 repetari).

- DIN ASEZAT LA MARGINEA BANCHETEI: flexia gambei pe coapsa, miscare condusa si


controlata de profesor.

Timp de doua luni sunt interzise exercitiile ce implica un lant cinetic deschis.

- DIN STAND LA PALIER: la exercitiile cunoscute se adauga :

 ridicari pe varfuri, cu sprijin mai mare pe piciorul sanatos;


 ridicarea piciorului pe prima sipca si flexia gambei pe coapsa cu
usoara presiune pe talpa (2 serii a 10 repetari, lucrand fara
durere).

Mersul se face cu sprijin usor (circa30%)pe piciorul operat.

*In a treia saptamana sunt cinci sedinte . toate exercitiile devin active, iar pentru miscarile din
CF se introduce lestul de 500g.

- DIN DECUBIT DORSAL: - contractii izometrice de cvadriceps, fesieri si ischiogambieri;

 flexi/ extensii ale articulatiilor gleznei si degetelor


(metatarsiene, falangiene si interfalangiene);
 flexia gambei pe coapsa prin alunecare (4 serii a 15 repetari);
 flexi/ abductii/ circumductii din CF cu genunchiul intins
(miscare activ-rezistiva cu lest).

- DIN DECUBIT LATERAL : miscare activa libera de abductie din CF a membrului operat (3
serii a 10 repetari).

- DIN ASEZAT LA MARGINEA BANCHETEI : - flexia si extensia gambei pe coapsa (3 serii


a 15 repetari) ;

- flexia si extensia articulatiei genunchiului cu ajutorul unei patine pe


care este asezata planta membrului operat.

- DIN STAND LA SPALIER : - 3 serii a 10 repetari pentru fiecare miscare din CF activ-
rezistiva cu last de 500g ;

 ridicari pe varfuri, piciorul operat in sprijin 60% ;


 joc de glezna cu sprijin circa 60% ;
 ridicarea piciorului pe prima sipca si flexia gambei pe coapsa
prin exercitarea unei usoare presiuni pe suprafata
plantara.

*In a patra saptamana sunt cinci sedinte in care continua exercitiile mai sus mentionate, la
care se adauga :

- DIN DECUBIT VENTRAL (cu un rulou sub treimea inferioara a fetei anterioare a coapsei) :
miscarea activa de flexie a gambei pe coapsa, cu tensiuni finale realizate de catre profesor.

Miscarile din asezat ale articulatiei genunchiului devin rezistive prin introducerea lestului.

La sfarsitul acestei saptamani pacientul se sprijina aproape in totalitate pe piciorul operat.


TERAPIA OCUPATIONALA

Urmareste prelungirea exercitiilor de kicetoterapie pentru mobilizare articulara si/sau


tonifierea musculara, utilizand o serie de activitati complexe distractive sau capaciteaza
atentia si rabdarea pacientului pentru o perioada mai lunga de timp. In general, aceste
activitati se executa cu mainile dar forta motrica este realizata de membrele inferioare prin
diverse tipuri de mobilizare:

 pedalaj de bicicleta;
 alunecarea piciorului intr-un jgheab rotund;
 miscare laterala (abductie-adductie);
 mers pe plan ascendent;
 mers pe banda sau pe scara rulanta.

TRATAMENTUL BALNEAR ( ape minerale, namoluri)

Intrucat sechelele posttraumatice ale genunchiului include de regula deficite functionale


determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare, periarticulare si musculare
carora li se adauga efectele negative de mobilizare in faza ortopedica, chirurgicala in
afectiunile posttraumatice.

Obiectivele si continutul curelor balneo-climaterice vor fi in totalitate de recuperare


imediata, ele avand rolul de refacere a functiei diminuate din cauza traumatismelor.

Sunt indicate urmatoarele statiuni: Amara, Bazna, Eforie Nord, Mangalia si Techirghiol.

Sechelele post-traumatice ale membrelor intreseaza structuri foarte variate

( oase, muschi, articulatii) si dau complicatii vasculotrofice si psihice. Recuperarea acestor


sechele prin metodologia complexa fizico-balneara are o importanta si o eficienta cu totul
deosebita. Recuperarea bolnavilor in statiuni balneoclimaterice se face in etapa a II-a, care
succede etapa de recuperare si care are loc in servicii de traumatologie in sectiile de ortopedie
sau sau in sectiile de recuperare spitalicesti.Nu se vor trata in statiuni fracturile si luxatiile
medulare si nici fracturile cu focare de osteomielita.

Contraindicatii pentru recuperare la statiuni au si pseudoartrozele, artritele septice post-


traumatice, precum si leziunile de nervi periferici cu sectiunea nesuturata.

Cele mai bune rezultate se obtin in sechele dupa traumatisme si operatii de mambrem dupa ce
s-a terminat perioada de imobilizare si dupa ce s-a cicatrizat plaga.
Transplantul autolog de
condrocite pe matrice colagenica solida

Acest tratament se bazeaza pe obtinerea unui material biologic implantabil care sa


inlocuiasca aria de cartilaj articular afectat si in timp sa se integreze structural, reconstruind
arhitectura normala a cartilajului.

Este o abordare complet noua si diferita in multe privinte de optiunile terapeutice deja
existente in tratamentul afectiunilor articulare. Fara a fi un panaceu, acest tratament vine sa
imbogateasca optiunile terapeutice disponibile intr-o gama larga de afectiuni generate de
pierderea integritaii morfo-functionale a cartilajului articular.

► In ce consta propriu-zis acest tratament

► Procedura operatorie

► Avantaje si elemente de noutate oferite de acest tratament

► Ce pacienti pot beneficia de acest tratament

In ce consta propriu-zis acest tratament:

Transplant autolog inseamna implantarea unui material compus din sau bazat pe
tesuturile proprii ale unui pacient si astfel perceput ca “self” de catre organism, fara tendinta
la reactii de respingere.

In acest caz este vorba de celule cartilaginoase (condrocite) recoltate intr-o prima faza
de la pacient, apoi multiplicate in laborator si incluse intr-un “burete” de colagen cu structura
speciala (matrice colagenica solida), obtinand o grefa biologica perfect compatibila, care
poate fi folosita in repararea ariilor de cartilaj lezat.

Asta inseamna concret ca aria de cartilaj lezat (post-traumatic, degenerativ, etc.) este
rezecata si inlocuita cu o grefa din materialul colagenic autolog, care se contopeste in
structura articulara si reface integritatea anatomo-functionala a acestuia.
Cartilaj distrus de artroza, care este indepartat chirurgical

Cultura de condrocite in curs de confluare (aspect la 3 zile)

Cultura de condrocite confluate

Cultura de condrocite pe burete de colagen

Procedura operatorie:

Intreaga procedura se bazeaza pe metoda artroscopica, chirurgie minim invaziva care


ofera si posibilitatea examinarii detaliate a structurilor articulare in timp real, pe langa
avantajul net al impactului redus asupra pacientului.
1) Primul pas este evaluarea artroscopica minutioasa a leziunilor si planificarea
interventiei curative. In acest moment se face si recoltarea materialului biologic necesar
pentru cultivarea condrocitelor in laborator si sinteza implantului autolog.

2) Cand s-a realizat sinteza materialului implantabil, se reintervine pentru operatia


propriu-zisa. Cartilajul lezat este rezecat in totalitate, iar in locul lui este implantat materialul
obtinut in laborator, astfel incat defectul cartilaginos sa fie umplut complet si sa fie
reconstruita fiziologic suprafata articulara. Eventualele leziuni capsulo-ligamentare asociate
(daca exista) vor fi abordate prin metodele artroscopice specifice in acelasi moment operator
daca este posibil, iar daca nu se vor trata intr-o interventie suplimentara separata, inainte sau
dupa implantare in functie de caz.
Dupa implantare, pacientul este atent monitorizat si se incepe recuperarea functionala.
Mobilizarea postoperatorie se face precoce, dupa 3-5 zile de la interventie, folosind tehnica
PCM (passive continuous motion), adica miscari pasive line pe aparat “Kinetek”.

3) Ultimul pas in cadrul procedurii este o artroscopie de control, efectuata la 5-6 luni
de la implantare. Se va evalua rezultatul real al interventiei, gradul de integrare a implantului
in structura cartilaginoasa articulara, refacerea arhitecturii articulare normale si se vor
indeparta resturile sau excesele de material.

Chirurgie microinvaziva laparoscopica de mare precizie (artroscopie de genunchi)

Cartilaj articular degenerat atrozic (gonartroza, aspect preoperator la evaluare)


Zona de implant - aspect postoperator (limita intre cartilajul normal inconjurator si
biomaterial se estompeaza)

Avantaje si elemente de noutate oferite de acest tratament:

Ca si protezarea cu dispozitive mecanice, transplantul autolog de condrocite pe


matrice colagenica solida este un tratament curativ, adica rezolva definitiv problema si
restaureaza functia articulara normala. Cele doua metode nu se exclud reciproc, in unele
cazuri sunt optiuni terapeutice paralele si fiecare in parte are o sfera de afectiuni in care este
de electie (de prima intentie). Important este ca acum exista mai multe alternative de tratament
si o plaja mai larga de optiuni, ceea ce imbunatateste clar sansele finale de vindecare.

Ca elemente de noutate, transplantul autolog de condrocite pe matrice colagenica


solida ofera urmatoarele avantaje:

1. Se conserva structurile anatomice si nu se altereaza structural articulatia, respectand astfel


principiul fundamental “primum non nocere”

2. Folosirea unui material biologic autolog exclude orice risc de incompatibilitate si reactii de
respingere

3. Procedura chirurgicala minim invaziva utilizata are un impact redus asupra pacientului, cu
toate avantajele care deriva din acest fapt (risc intra-operator si anestezic redus, risc redus de
complicatii post-operatorii, discomfort minim pentru pacient, recuperare rapida, etc.)

4. Succesul procedurii garanteaza vindecarea completa si definitiva, cu revenirea la normal


din punct de vedere functional, iar ulterior pacientul nu este nevoit sa-si altereze semnificativ
modul de viata si nu mai resimte nici un disconfort.

5. In caz de esec, conservarea structurilor anatomice ofera posibilitatea reinterventiei, fara o


limita a numarului de incercari succesive posibile si pastrand posibilitatea de a opta ulterior
pentru o alta metoda terapeutica (cum ar fi protezarea cu dispozitive mecanice).
Ce pacienti pot beneficia de acest tratament:

Abordarea conservatorie din punct de vedere anatomic si enorma varietate a


afectiunilor articulare sunt factori care limiteaza aria de aplicabilitate a acestei metode
terapeutice. Pentru a putea reface complet arhitectura articulara normala este necesar ca
leziunile sa nu fi depasit anumite limite anatomice.

Transplantul autolog de condrocite pe matrice colagenica solida permite reconstructia


cartilajului, nu si a osului subiacent si necesita conditii care sa permita integrarea implantului,
adica un metabolism local cat de cat echilibrat si eficient. Astfel, anumite leziuni care includ
distructie osoasa masiva sau degenerare articulara foarte avansata raman tratabile numai prin
protezare cu dispozitive mecanice sau (dupa caz) prin alte metode.

In mare, categoriile de bolnavi care pot beneficia de transplant autolog de condrocite


pe matrice colagenica solida sunt cei care sufera de:

1. Leziuni articulare post-traumatice (mai ales la tinerii sportivi)

2. Leziuni articulare degenerative cronice in stadiile incipiente (artroze de gradul 1


sau 2) si fara alterare osoasa (geode, condensari, modificari de forma, etc.)

3. Orice leziune cartilaginoasa cu exceptia celor de cauza infectioasa sau neoplazica.


STUDIUL CLINIC ASUPRA CAZURILOR DE LEZIUNI MENISCALE LA
SPORTIVI

Am urmarit evolutia tratamentului kinetic postoperator la doua loturi de


pacienti in cadrul sectiei de kinetoterapie a Spitalului Militar Central Bucuresti, pe
perioada noiembrie 2006 – aprilie 2007.
Lotul A a cuprins 5 sportivi cu ruptura menisc intern, tratati numai in spital pe sectia de
kineto, iar lotul B a cuprins 5 sportivi cu ruptura menisc intern tratati partial in spital si
restul ambulator.

Ingrijirea postoperatorie.

Are ca scop principal protejarea suturii meniscale. Timpul in care se vindeca un


menisc suturat este relativ lung. Sunt necesare cateva luni (aproximativ 6 luni) pentru ca,
colagenul sa se formeze.

Imagini artroscopice ale implantului de colagen


inainte de chirurgie

dupa chirurgie

Plecand de la aceste observatii, ingrijirea postoperatorie dupa o meniscorafie impune o


imobilizare gipsata a genunchiului in flexie de aproximativ 30 grade, timp de 4 saptamani. In
aceasta perioada pacientul merge cu sprijin partial pe membrul pelvin operat.

La 4 saptamani se suprima imobilizarea gipsata si bolnavul incepe sa faca miscari active ale
genunchiului, dar nu cu amplitudine maxima. Sprijinul intre a 4-a si a 6-a saptamana
postoperatorie ramane tot partial.

De la a 6-a saptamana postoperator bolnavul poate sa mearga cu sprijin total pe membrul


pelvin operat si poate efectua miscari active cu amplitudine maxima in genunchiul operat.

elemente isokinetice antrenament proprioceptiv

Activitatea sportiva de performanta ramane interzisa pentru acesti bolnavi, postoperator,


putand fi reluata dupa 6 luni de la interventia artroscopica.
120

100

80
noiembrie
60 decembrie
ianuarie
40

20

Evolutia flexiei in articulatia genunchiului drept lot A

96

94

92

noiebrie
90
decembrie
ianuarie
88

86

84
p.c.dr p.c.stg. greutate

Evolutia perimetrelor coapselor si a greutatii – Lot A


5
4.5
4 4

3 3
ev.finala
ev.interm.
2
ev.initiala
1

0
ev.initiala ev.finala

Forta musculara a ischiogambierilor la lotul A

In cazul pacientilor din lotul B , am intervenit astfel:

In vederea recuperarii fortei musculare a cvadricepsului si a ischiogambierilor:


- Se stie ca dupa interventia chirurgicala reparatorie asupra meniscurilor, imobilizarea
sau inactivitatea membrului operat se traduce printr-o atrofie importanta a muschiului
cvadriceps femural, uneori inca din primele zile post-interventie si cu certitudine in primele
saptamani post-interventie.
Programele de reeducare post interventie chirurgicala sunt deci indreptate preferential asupra
temei recuperarii fortei si functiei muschiului cvadriceps femural. In timpul primei faze de
tratament, exercitiile reeducative include, in general, contractii izometrice ale cvadricepsului
si ridicari ale gambelor extinse. Aceste exercitii sunt uneori dificil de executat din cauza
durerii, a edemului si, posibil, din cauza perturbarii activitatii normale a receptorilor articulari.
Daca feed-back-ul receptorilor articulari este deficient, efectele facilitatorii si inhibitorii ale
acestuia asupra musculaturii aferente articulatiei sunt de asemenea deficiente si deci,
secventele de contractii musculare devin neregulate si mai putin eficiente. Aici am putut
interveni pentru a creste eficienta acestor exercitii reeducative si a recupera controlul si forta
musculara. Aceasta interventie s-a putut realiza datorita biofeed-back-ului electromyografic
realizat cu SISTEMUL MYOTRAC TM EMG.
Activitatea motoare a cvadricepsului femural este controlata cu o multitudine de
electrozi plasati ca in imaginile urmatoare, acestia transmitand un semnal acustic sau vizual.
Intrucat pacientul nu poate simti sau percepe activitatea musculara, el poate sa vizualizeze sau
sa auda rezultatele eforturilor sale in timpul efectuarii exercitiilor. A fost demonstrat stiintific
ca biofeed-back-ul favorizeaza ameliorari importante post-intervetii asupra meniscurilor.

Panou central MYOTRAC TM EMG

Panou extern MYOTRAC TM EMG

Plasarea electrozilor
Pacientul executa ridicarea membrului inferior (genunchi extins)

plasare electrozi pentru cvadriceps


plasare electrozi pentru ischio-gambieri

- la evaluarea initiala, durerea s-a manifestat la mobilizarea articulara si la ortostatism


prelungit, existand pacienti care nu au resimtit deloc durere; majoritatea au prezentat
durere la mobilizare articulara.
- la evaluarea intermediara, durerea s-a manifestat la mobilizare articulara, ortostatism
prelungit si la urcat/coborat scari, dar majoritatea pacientilor nu au avut durere (60%).
- la evaluarea finala, durerea s-a manifestat la urcat/coborat scari, majoritatea
pacientilor neacuzand deloc durere (90%).

Drenaj limfatic in regiunea genunchiului

terapie cu ultrasunete
CONCLUZII

Efectuarea zilnica, sistematica si pe toata durata recuperarii a programului kinetic folosit,


precum si nerenuntarea la sedintele kinetoterapeutice o data cu primele semne de
recuperare a genunchiului au reprezentat baze ale succesului recuperarii.
Aplicarea unui set adecvat de mijloace kinetoterapeutice si dozarea adaptata fiecarui caz,
in functie de particularitatile acestuia, confirma realizarea scopului propus si anume
eficientizarea metodelor kinetice din punct de vedere timp si grad de recuperare,

Avantajele kinetoterapiei rezulta din tipul de abordare chirurgicala. Cea mai moderna
metoda de baza de diagnostic si tratament la nivelul articulatiei genunchiului este
artroscopia.

Eficacitatea terapiei cu unde radiale de soc creaza premizele mobilizarii pasive eficace
precum si trecerea la mobilizare activa rapid postoperator.
BIBLIOGRAFIE

1. P.AGLIETTI, R.BUZZI, P.B.BASSI, A.PISANESCHI. The results of partial meniscectomy.

Arch Orthop Trauma Surg,1985,104,42-48

2. E.B.HERSHMAN, B.NISONSON. Arthroscopic meniscectomy: a follow-up report.

Am J Sports Med,1983,11,253-257

3. M.D.NORTHMORE-BALL, D.J.DANDY. Long term results of arthroscopic partial


meniscectomy.

Clin Orthop,1982,167,34-42

4. J.O.RAMADIER, Ph.BEAUFILS, J.Y.DUPONT, J.BENOIT, A.FRANK. Meniscectomies


arthroscopiques: résultats à court et moyen termes.

Rev Chir Orthop,1983, 69, 581-590

5. Canale, T.S., ed. Campbell's Operative Orthopedics. 9th ed. USA: Mosby, 1998.

6. Dee, Roger. Principles of Orthopaedic Practice. 2nd ed. Montreal: McGraw-Hill, 1997.

7. Harries, Mark and Clyde Williams et al, eds. Oxford Textbook of Sports Medicine. 2nd ed.
Toronto: Oxford University Press, 1998.

8. Internal Derangement Knee (Menisus). Center for Clinical Outcomes and Guidelines.
Retrieved Feb. 19, 2001, on the World Wide Web:
http://iconline.intracorp.com/ecomm/icpo...ssional/ic-art/html/
IntDerMeDescART.html

9. McCarty, Daniel J. Arthritis and Allied Conditions: A Textbook of Rheumatology. 11th


edition. USA: Lea & Febiger, 1989.

10. VERDONK : alternative treatments for meniscal injuries. JBJS B 1997 Sept; 79(5) :
866-73

11. VERDONK : chirurgie réparatrice des ménisques du genou. Cahiers d'enseignement


de la SOFCOT. Conférences d'enseignement 1997, 269-280

12. VER BRUGGEN et coll. : Human menisal proteoglycan metabolism in long-term tissue
culture. Knee Surg Sports Traumatol Arthrosc 1996; 4(1):57-63

13. STONE and all : Surgical technique of meniscal replacement. Arthroscopy 1993;9 :
234-237

14. CAMERON and all. : Meniscal allograft transplantation for unicompartimental arthritis
of the knee. Clin ortho 1997;337 :164-171
15. DE BOER and all. : Failed meniscus transplantation. A report of three cases. Clin
orthop 1994 Sep; 306 :155-62

16. HAMLET and all : Destruction of cryopreserved meniscal allograft: a case for acute
resection. Arthroscopy 1997 Aug;13(4): 517-21

17. PALETTA and all : The effect of allograft meniscal replacement on intraarticular
contact area and pressures in the human knee. A biomechanical study. Am J Sports Med
1997 Sep-Oct;25(5): 692-98

18. BURWELL and all. : Current prespectives and future directions : the 1983 Invitational
Conference on Osteochondral Allografts. Clin Orthop 1985 Jul-Aug ; (197) : 141-57

19. NOGUCHI and all. : Repair of osteochondral defects with grafts of cultured
chondrocytes. Comparaison of allografts and isografts. Clin Orthop 1994 May;(302) :251-
8

20. GARRETT : Fresh osteochondral allografts for treatment of articular defects in


osteochondritis disecans of the lateral femoral condyle in adults. Clin Orthop 1994 Jun;
(303) :33-7

21 . CZITROM and all. : The viability of articular cartilage in fresh osteochondral


allografts after clinical transplantation. JBJS 72A, 1990; 574-81

22. BEAVER and all. : Fresh osteochondral allografts for post-traumatic defects in the
knee. A survivorship analysis. JBJS Br 1992 Jan ;74(1) : 105-10

23. GHAVAZI and all. : Fresh osteochondral allografts for post-traumatic osteochondral
defects of the knee. JBJS 79B, Nov 1997; 1008-13

24. MC DERMOTT and all. : Fresh small-fragment osteochondral allografts. Clin Orthop
1985 Jul-Aug ; (197) : 96-102

25. CHU and all. : Articular cartilage transplantation. Clinical results in the knee. Clin
Orthop 1999 Mar ; (360) : 159-68

26. MOHAMMAD and all. : Reconstruction of massive bone defects with allograft in
revision total knee arthroplasty. JBJS 79A, Jan 1997; 17-25

27. TOMFORD : Transmission of disease through transplantation of musculoskeletal


allografts. JBJS. 77 A, 11 nov 95; 1742-51

28. VANGSNESS and all. : Soft tissue for allograft reconstruction of the human knee: a
survey of the American Association of Tissues Banks. Am J Sports Med 1996 Mar-
Apr;24(2):230-4

29. BALZAC : Le chef d'œuvre inconnu. Edition Garnier-Flammarion : p 48

30 Aglietti P, Buzzi R, Insall JN : Disorders of the patellofemoral joint. in Insall JN et al:


Surgery of the knee, second edition, Churchill Livingstone, New-York, 1993, 241-385.

31 • Noyes FR., Grood ES, Torzilli PA : The defintions of terms for motion and position of the
knee and injuries of the ligaments. J Bone Joint Surg, 1989, 71A, 3, 465-472.
32 • Ficat P : Pathologie fémoro-patellaire, Masson, Paris, 1970.

33• Benoit J, Ramadier JO : Luxations et subluxations de la rotule. Rev Chir Orthop, 1969,
55, 89-109.

34• Wiberg G : Roentgenographic and anatomic studies on the patellofemoral joint. Acta
Orthop Scand, 1941, 12, 319-410.

35• Dupont JY, Deltour F : Syndrôme rotulien clinique. in Evaluation de l'imagerie de


l'appareil moteur; choix techniques, performances et coûts. Lequesne M, Maldague B,
Morvan G. Sauramps médical, Paris, 1994, 229-238.

36• Fulkerson JP, Cautilli RA : Chronic patellar instability: subluxation and dislocation. in:
Fox JM, Del Pizzo W: The Patellofemoral Joint, Mac Graw Hill, New-York, 1993, 135-147.

37• Eppley RA : Medial patellar subluxation. in Fox JM, Del Pizzo W: The Patellofemoral
Joint, Mac Graw Hill, New-York, 1993; 149-156.

38• Merchant AC : Clinical classification of patellofemoral disorders. Sports Medicine and


Arthroscopy Review, 1994; 2: 211-219.

39 • Van Kampen A, Huiskes R : The three-dimensional tracking pattern of the human patella.
J Orthop Res; 1991; 8: 372-382.

40 • Shellock FG, Mink JH, Deutsch AL, Fox JM :

Patellar tracking abnormalities: clinical experience with kinematic MR imaging in 130


patients. Radiology; 1989; 172 : 799-804.

41 • Dupont JY : Présentation d'une forme rare de subluxation rotulienne: la subluxation


externe-interne. J Traumatol Sport, 1995, 12, 77-89.

42 • Dupont JY : Arthroscopic assessment of lateral to medial patellar maltracking: report of


seven cases. The knee, 2, 1, 47-52.

43• Ogata S, Uhthoff HK : The development of synovial plicae in human knee joints : an
embryologic study. Arthroscopy, 1990, 6, 315-321.

44 • Maldague B, Malghem J : Apport du cliché de profil du genou dans le dépistage des


instabilités rotuliennes. Rev Chir Orthop, 1985; 71: Supp II, 5-13.

45 • Ficat P, Ficat C, Bailleux A : Syndrôme d'hyperpresssion externe de la rotule (SHPE).


Rev Chir Orthop, 1975, 61, 39-59.

46 • Ficat RP, Hungerford DS : Disorders of the patellofemoral Joint, Williams and Wilkins:
Baltimore, 1977.

47 • Larson RL, Cabaud HE, Slocum DB, James SL, Keenan T, Hutchinson T : The patellar
compression syndrome: surgical treatment by lateral retinacular release. Clin Orthop, 1978,
134, 158-167.
48 • Merchant AC : The lateral patellar compression syndrome. in Fox JM, Del Pizzo W : The
Patellofemoral Joint, Mac Graw Hill, New-York, 1993; 157-168.

49 • Fulkerson JP, Hungerford DS. Disordes of the patellofemoral joint, second edition.
Williams & Wilkins, Baltimore, 1990, 71-85.

50 • Albee FH : The bone graft wedge in the treatment of habitual dislocation of the patella.
Med Rec, 1915, 88, 256.

51 • Brattström H : Shape of the intercondylar groove normally and in recurrent dislocation of


the patella: a clinical and X-ray investigation. Acta Orthop Scand, 1964, 68, supp 1, 1-148.

52 • Masse Y : La trochléoplastie. Rev Chir Orthop, 1978, 64, 3-17.

53 • Dejour H, Walch G, Neyret P, Adeleine P : La dysplasie de la trochlée fémorale. Rev Chir


Orthop, 1990, 76, 45-54.

54 • Dejour H, Walch G, Nove-Josserand L, Guier C : Factors of patellar instability: an


anatomic radiographic study. Knee Surg Sports Traumatol Arthroscopy, 1994, 2, 19-26.

55 • Insall J, Salvati E : Patella position in the normal knee joint. Radiology, 1971, 101, 101-
104.

56 • Blackburne JS, Peel TE : A new method of measuring patellar height. J Bone Joint Surg,
1977, 59B, 241-242.

57 • Caton J, Mironneau A, Walch G, Levigne C, Michel CR : La rotule haute idiopathique de


l'adolescent. Rev Chir Orthop, 1990, 76, 253-260.

58 • Raguet M : Mesure radiologique de la hauteur rotulienne. J Traumatol Sports, 1986, 3,


210-213.

59 • Bernageau J, Goutallier D : Examen radiologique de l'articulation fémoro-patellaire. in


L'actualité rhumatologique, de Seze et al, Expansion scientifique française, Paris, 1984.

60 • Merchant AC, Mercer RL, Jacobsen RH : Roentgenographic analysis of patellofemoral


congruence. J Bone Joint Surg, 1974, 56A, 1391-1396.

61 • Grelsamer RP, Tedder JL : The lateral trochlear sign: femoral trochlear dysplasia as seen
on lateral view roentgenograph. Clin Orthop, 1992, 281, 159-162.

62 • Murray TF, Fulkerson JP, Dupont JY : Comparison of axial and Maldague lateral views in
evaluating patellofemoral malalignment. AAOS, Atlanta, 1996.

63 • Buard JE, Benoit J, Lorta-Jacob A, Ramadier JO : Les trochlées fémorales creuses. Rev
Chir Orthop, 1981, 67, 721-729.

64 • Dejour et collaborateurs : Journées lyonnaises de chirurgie du genou, 1995, 149-221.


65 • Dye SF, Vaupel GL : The physiopathology of patellofemoral pain. Sports Med
Arthroscopy Review, 1994, 2, 203-210.

66 • Fulkerson JP, Hungerford DS. Disordes of the patellofemoral joint, second edition.
Williams & Wilkins, Baltimore, 1990, 42-70.

38 • Grelsamer RP, Newton PM :Patellofemoral imaging. Sports Medicine Arthroscopy


Review, 1994, 2, 226-232.

39 • Deutsch AL, Shellock FG, Mink JH : Imaging of the patellofemoral joint: emphasis on
advanced techniques. in Fox JM, Del Pizzo W: The Patellofemoral Joint, Mac Graw Hill,
New-York, 1993, 75-103.

40 • Callaghan MJ, Baltzopoulos V : Anterior knee pain; the need for objective measurement.
Clin Biomech, 1992; 7: 67-74.

41 • Devereaux DM, Parr GR, Lachmann SM, Thomas DP, Hazleman BL :

Thermographic diagnosis in athletes with patellofemoral arthralgia. J Bone Joint Surg, 1986,
68B, 42-44.

42 • Dupont JY, Cohen E : Etude arthroscopique du signe de Cascells en arthroscopie.


Réunion du Patellofemoral Study Group, Bénodet, 1995.

43 • Cascells SW : The arthroscope in the diagnosis of disorders of the patellofemoral joint.


Clin Orthop, 1979; 144: 45-50.

44 • Cascells SW, Morgan CD :Evaluation of the patellofemoral joint and suprapatellar pouch.
in: Grana WA: Techniques in orthopedics. Update in arthroscopic techniques. University Park
Press, Baltimore, 25-36.

45 • Lindberg U, Lysholm J, Gillquist J : The correlation between arthroscopic findings and


the patellofemoral pain syndrome. Arthroscopy, 1986; 2: 103-107.

46 • Lindberg U, Hamberg P, Lysholm J, Gillquist J : Arthroscopic examination of the


patellofemoral joint. Orthop Clin North Am; 1986; 17: 263-268.

47 • Goutallier D, Bernageau J, Lecudonnec B : Mesure de l'écart tubérosité tibiale antérieure-


gorge de la trochlée (TA-GT). Rev Chir Orthop, 1978, 64, 423-428.

48 • Bernageau J, Goutallier D : Mesure de la distance TA-GT. in: Tomodensitométrie corps


entier. Vasile N, 2ème ed, 1990, Vigot: Paris, 537-541.

49 • Dupont JY : Y a-t-il encore une place pour la transposition interne de la tubérosité tibiale
antérieure en 1995? Sportmed, 1995, 77, 18-22.

50 • Dugdale TW, Barnett PR : Historical background: patellofemoral pain in young people.


Orthop Clin North Am, 1986, 17, 211-219.
51 • Ficat P, Phillippe J, Hungerford DS : Chondromalacia patellae: a system of classification.
Clin Orthop, 1979, 144, 55-62.

52 • DeHaven K, Dolan W, Mayer P : Chondromalacia patellae in athletes. Clinical


presentation and conservative management. Am J Sports Med, 1979, 7, 5-11.

53 • Bentley G, Dowd G : Current concepts of etiology and treatment of chondromalacia


patellae. Clin Orthop, 1984, 189, 209-228.

54 • Dzioba RB : The classification and treatment of acute articular cartilage lesions.


Arthroscopy, 1988, 4, 72-80.

55 • Bauer M, Jackson RW : Chondral lesions of the femoral condyles: a system of


arthroscopic classification. Arthroscopy, 1988, 4, 97-102.

56 • Dandy D : Arthroscopic management of the knee, 2ème ed. Churchill-Livingstone, 1987,


95-110.

57 • Dougados M, Ayral X et al : The SFA system for assessing articular cartilage lesions at
arthroscopy of the knee. Arthroscopy, 1994, 10, 69-77.

58 • Outerbridge RE : The etiolgy of chondromalacia patellae. J Bone Joint Surg, 1961, 43B,
752-757.

59 • Outerbridge RE : Further studies on the etiolgy of chondromalacia patellae. J Bone Joint


Surg, 1964, 46B, 179-190.

60 • Béguin J, Locker B : Chondropathie rotulienne. Journées d'arthroscopie du genou, Lyon,


1983, 89-90.

61 • Ficat P, Ficat C, Gédéon P : Arthrose post-traumatique et chondrose post-contusive. Rev


Chir Orthop, 1978, 64, 19-34.

62 • Ficat C : La dégénérescence du cartilage de la rotule. De la chondromalacie à l'arthrose.


Sem Hôp Paris, 1974, 50, 3201-3209.

63 • Mankin HJ : The response of articular cartilage to mechanical injury. J Bone Joint Surg,
1982, 64A, 460-466.

64 • Goutallier D, Debeyre J : Le recentrage rotulien: traitement de choix des arthroses


fémoro-patellaires localisées. J Chir, 1977, 113, 131-142.

65 • Popper K : La quête inachevée. Agora, Calmann-Lévy, 1981, 350p.

66 • Dupont JY : Pathologie douloureuse fémoro-patellaire. Analyse et classification. In


Saillant G: Le genou du sportif. Sous presse.