TEMA 3.

MODALITĂŢI DE EXPRIMARE
ȘI FACTORI DE INFLUENȚĂ A
STOCURILOR
3.1. Modalităţi de exprimare a stocurilor

3.2. Corelaţii dintre nivelul stocurilor de productie si

indicatorii activitatii intreprinderii.

3.3. Factorii de influentă a nivelului stocurilor de producţie

3.4. Indici de apreciere a furnizorilor

 3.1. MODALITĂŢI DE EXPRIMARE A STOCURILOR

 unități naturale (tone, kg, buc., m2) – care permit

determinarea potențialului de producție care poate fi
realizat și, de asemenea, determină necesarul de spații
pentru depozitare;

 unitățile valorice (lei, mii de lei) – asigură evaluarea

resurselor financiare și determinarea capitalului
circulant;

 zile – arată perioada de timp în care stocul format

acoperă necesitatea pentru consum.
 3.2. CORELAŢII ŞI FACTORII DE INFLUENTĂ A
NIVELULUI STOCURILOR DE PRODUCŢIE
Stocul de producţie este un "indicator" important al
activităţii economice a întreprinderii.

De volumul şi structura stocurilor depind eforturile

investiţionale pe care trebuie să le facă firma industrială
pentru achiziţionarea, aducerea, depozitarea şi păstrarea
resurselor materiale stocate.

Făcând parte din "sistemul general de indicatori"

prin care se apreciază activitatea economică şi financiară
de ansamblu a agentului economic, stocul de producţie
intră într-un sistem complex de corelaţii directe de
determinare şi fundamentare, de condiţionare şi
cauzalitate cu mai mulţi indicatori ai activităţii
economice.
 Sistemul de corelaţii dintre stocul de producție și indicatorii
activității întreprinderii

1) Corelaţia cu capitalul social al întreprinderii,

stocurile materiale fiind, în anumite condiţii, parte componentă a

acestuia; pe măsură ce sunt trecute în consum, materialele din stoc
sunt transformate în produse sau încorporate în lucrări, servicii
destinate vânzării sau contractate de clienţi.
2) Corelaţia cu veniturile întreprinderii
are o semnificaţie economică deosebită :"veniturile firmei"
reprezintă sursa de finanţare a stocurilor;

O situaţie economico-financiară favorabilă este

caracterizată printr-un "raport continuu
descrescător" între volumul de stocuri de resurse
materiale şi veniturile firmei industriale; aceasta
înseamnă că, de la o etapă la alta, se alocă o parte mai mică
din venituri pentru formarea stocurilor de producţie şi
o parte mai mare pentru fondurile destinate dezvoltării
unităţii, extinderii activităţii productive a acesteia şi
sporirii astfel a cifrei de afaceri.

În acelaşi mod se interpretează şi "raportul" dintre

volumul de stocuri şi "profitul unităţii", întrucât
creşterea stocurilor se finanţează pe seama acestuia.
3) Corelaţia cu viteza de rotaţie a capitalului
circulant al întreprinderii,

fiind determinată de faptul că stocul mediu de

producţie reprezintă element de calcul şi fundamentare a
acestui indicator de eficienţă.

Ca urmare, orice diminuare a "nivelului stocurilor"

înseamnă, în acelaşi timp, accelerarea vitezei de rotaţie
a capitalului circulant şi implicit sporirea eficienţei
economice în utilizarea resurselor materiale şi financiar-
valutare.
Sistemul de relaţii care exprimă această corelaţie se prezintă astfel:

Viteza de rotaţie a capitalului circulant

𝑆𝑝𝑣 𝑆𝑝𝑣
𝑉𝑟𝑧 = *360 sau 𝐶𝑚𝑧 (zile/rotație)
𝑁𝑣 𝑣
360 𝑁𝑣
si 𝑁𝑟 = 𝑠𝑎𝑢 (număr rotații/an), în care:
𝑉𝑟𝑧 𝑆𝑝𝑣

Spv – stocul mediu de producţie în expresie valorică (lei, mii lei, mil.lei);
Vrz –viteza de rotaţie în zile (durata unei rotaţii);
Nv - necesarul valoric (mii lei, mil.lei);
Nr - numărul de rotaţii în perioada de gestiune (anul, trim., sem.);
Cmzv - consumul mediu zilnic în expresie valorică (lei, mii lei, mil.lei)

Deci, diminuându-se Spv se reduce numărul de zile ale unei rotaţii;

corespunzător, va creşte numărul de rotaţii pe parcursul aceleiaşi
perioade de gestiune luate în calcul.
4) Corelatia cu "indicatorii din planul de aprovizionare”:
 pe de o parte, stocul de producţie, indicator distinct al planului de
aprovizionare sub denumirea de stoc la sfârşit de an într-o anumită
structură şi mărime, asigură continuitatea alimentării consumului
productiv atât în cursul perioadei de gestiune, cât şi în primele zile ale
anului următor, până la prima intrare de materiale (stocul de producţie,
ca stoc la sfârşit de an reprezintă suportul material de formare a
stocului de la începutul anului următor);

 pe de altă parte, necesarul de materiale pentru îndeplinirea

programului de producţie îmbracă, în perioada dintre primirea-
recepţia resurselor materiale şi consumul acestora, forma stocului
curent; de cantităţile în care se asigură necesarul depinde direct nivelul de
constituire a stocului curent. Rezultă că volumul fizic şi valoric al
necesarului de materiale pentru îndeplinirea planului determină
direct nivelul de formare a stocului curent, implicit a celui de
producţie, ca şi a volumului capitalului circulant aferent.
5) Corelaţia între stocul de producţie şi volumul
producţiei al întreprinderii

prin aceasta se evidenţiază potenţialul de producţie realizabil pe

seama stocurilor de resurse materiale constituite sau existente în
unitatea economică la un moment dat.

Totodată, volumul de producţie condiţionează, prin necesarul pentru

îndeplinirea planului şi consumului mediu zilnic, nivelul şi structura
stocurilor care trebuie formate în depozitele unităţii economice.

În esenţă, această corelaţie cere ca, în unităţile economice, să se

constituie stocuri asortate, în cantităţile minim-necesare care asigură
desfăşurarea în bune condiţiuni a fabricaţiei produselor, realizarea
integrală şi la termenele stabilite a programelor de fabricaţie, şi prin
aceasta a contractelor economice.
6) Corelaţia între stocul de producţie şi normele de
consumuri specifice de materiale.

Corelaţia are în vedere consumurile specifice din

documentaţia tehnico-economică (care se mai numesc
consumuri standard sau norme de consum), care, prin
necesarul pentru îndeplinirea programului de
producţie şi consumul mediu zilnic, se folosesc la
fundamentarea nivelului stocurilor.

Ca urmare, reducerea acestor consumuri standard

specifice, prin revizuirea lor sistematică în raport cu
perfecţionările de ordin tehnic, tehnologic şi organizatoric, va
conduce, în mod firesc, la micşorarea stocurilor pentru
producţie.
7) Corelaţia între stocul de producţie şi costurile de
producţie

prin care se reflectă cheltuielile ocazionate de formarea şi deţinerea stocurilor

respective (taxe de asigurare, dobânzi pentru credite, impozite, cheltuieli de
conservare etc.).

Ca urmare, orice cheltuieli neeconomicoase legate de stocuri (penalizări,

cheltuieli suplimentare de întreţinere generate de deţinerea unui stoc de
producţie mai mare decât nivelul economic, ca şi cele rezultate din uzura
morală sau degradarea materialelor stocate pe durate de timp prea mari sau în
condiţii improprii) vor determina diminuarea eficienţei economice a activităţii
unităţii în cauză.
 3.3. Factorii de influentă a nivelului
stocurilor de producţie
Factorii acţionează diferit, au putere de influenţă mai mare
sau mai mică în raport cu natura resursei materiale, destinaţia
în consum şi condiţiile de asigurare- furnizare-
depozitare-conservare.

Ceea ce este însă comun acestor factori este faptul că acţiunea

lor se concretizează în cheltuieli sau pierderi care se
înglobează în costul produselor, lucrărilor, serviciilor,
influenţând nivelul acestora şi implicit rentabilitatea firmei.

Ca urmare, "modelarea economico-matematică" a factorilor

trebuie să elimine influenţele generatoare de cheltuieli
neeconomice, astfel încât rezultatul obţinut să exprime un efort
minim (cost minim) cu procesele de stocare.
 FACTORII DE INFLUENȚĂ A STOCURILOR

1) Frecvenţa livrărilor (aprovizionărilor) de la furnizori

aceasta trebuie stabilită ţinându-se cont de "condiţiile de

livrare" ale furnizorului, cât şi de cele de primire ale
consumatorului. Condiţiile se referă în principal la natura
cererii, momentele de consum, natura resurselor,
ciclicitatea producţiei şi lotizarea economică a
fabricaţiei la producători-furnizori, evitarea
suprastocării nejustificate economic etc.
O importanţă deosebită prezintă modul în care furnizorul îşi
organizează livrările către clienţii săi, atât în cazul fabricaţiei
cu caracter continuu, cât şi a celei periodice.
Strategiile care pot fi aplicate de furnizor în organizarea şi
derularea livrărilor către clienţii săi sunt:

 Livrarea alternativă (duce la formarea la clienţi a unor

stocuri mai mari pentru perioade de timp mai lungi.)
 Livrarea simultană. (acţionează invers, fiind mai
eficientă pentru clienţi, dar necesită însă organizarea mai
complexă şi mai amplă a activităţii de desfacere implicând un
efort suplimentar din partea furnizorului, ceea ce nu
întotdeauna îi este favorabil.)

Natura influenţei celor două strategii trebuie avută în vedere de

client (consumator) chiar în cadrul planului de organizare
internă a activităţii de alimentare a subunităţilor de consum de
la depozitele centrale proprii; aceasta în sensul extinderii
servirii simultane care contribuie la formarea unor stocuri mici
la nivelul subunităţilor de consum, prevenindu-se astfel
amenajarea de spaţii de depozitare prea mari.
2) Cantitatea minimă care poate fi comandată
De regulă, aceasta este stabilită de producător, ca reprezentând
limita sub care fabricaţia unui produs ar antrena cheltuieli de
producţie mai mari şi implicit preţuri de vânzare mai ridicate.
Acest factor defavorizează solicitanţii de cantităţi mai mici
(inferioare acestei limite).

Pentru a se evita o asemenea situaţie nefavorabilă, consumatorii

de cantităţi mici se pot aproviziona prin unităţile en-gros care
colectează mai multe comenzi de la mai mulţi clienţi. Se creează
astfel condiţii ca, prin cumulare, cantitatea rezultată care trebuie
comandată unui producător să întrunească condiţia de a depăşi
limita minimă impusă pentru a fi produsă şi vândută la un preţ
accesibil.
La fel se interpretează "cantitatea minimă livrabilă în condiţiile
acordării de rabat comercial sau de bonificaţii" din partea
furnizorilor.
3) Capacitatea de transport a mijloacelor folosite în
aducerea resurselor materiale în corelaţie cu distanţa
de transport;

Corelarea impusă de factor asigură realizarea procesului de

transport al resurselor materiale cu cheltuieli cât mai mici. În
consecinţă, mărimea stocurilor este condiţionată în anumite
cazuri de capacitatea de transport în special pentru
resursele materiale care se asigură din import, ca şi în cazul
celor pentru care în totalul cheltuielilor de aducere şi stocare,
cele aferente transportului deţin ponderea esenţială.
4) Condiţiile naturale şi de climă
determină, de regulă, formarea stocurilor de iarnă la
resursele materiale a căror exploatare sau transport se
întrerupe, ca urmare a influenţei nefavorabile specifice
sezonului de iarnă. Nivelul de constituire a stocurilor
sezoniere de acest tip va depinde direct de durata
perioadei de sezon şi de mărimea probabilă a
consumului aferent acesteia.

5) Proprietăţile fizico-chimice

influenţează în sensul că limitează durata de stocare în

timp a resurselor materiale perisabile, a celor cu termene
de garanţie scurte sau a celor care, prin compoziţia şi
structura specifică, se degradează, dacă sunt staţionate în
stocuri pe o perioadă mai mare de timp decât cea admisă
de caracteristicile specifice.
6) Capacitatea de depozitare existentă, disponibilă sau
care poate fi închiriată

limitează cantitatea maximă de material ce poate fi stocată

la un moment dat.
Stocarea peste această limită nu se poate face normal decât
prin extinderea spaţiilor de depozitare şi amenajarea
corespunzătoare a acestora. Se are în vedere şi
eventualitatea închirierii de spaţii suplimentare de la terţi
dacă efortul investiţional pentru plata chiriilor şi a altor
cheltuieli se justifică economic.
7) Volumul şi structura producţiei
condiţionează direct structura materială a stocurilor şi indirect (prin necesarul
de resurse pentru realizarea programelor de producţie şi consumul mediu
zilnic) nivelul de formare a acestora.
8) Normele de consum sau consumurile standard
influenţează indirect (prin acelaşi necesar şi consumurile medii zilnice)
nivelul de constituire a stocurilor.

Volumul pe structură al producţiei şi normele de consum fac parte din

categoria de "indicatori" care:
 pe de o parte, intră în corelaţie cu stocul de producţie privit ca un indicator
folosibil în aprecierea activităţii economice a întreprinderilor;

 pe de altă parte, se transpun în factori de influenţă indirectă sau, după caz,

directă a nivelului şi structurii stocurilor prevăzute pentru constituire.
9) Durata de comandă-aprovizionare
condiţionează nivelul de formare a stocurilor de
siguranţă.

10)Durata de condiţionare-pregătire a resurselor

materiale influenţează nivelul de formare a stocurilor de
această natură.

12) Cheltuielile de lansare a comenzilor de

aprovizionare, ca şi cele de stocare impun formarea
stocurilor pe criterii economice.
13) Periodicitatea fabricaţiei la producători

condiţionează intervalul minim la care se pot aproviziona resursele materiale

de la sursa directă, în sensul că acesta nu poate fi mai mic faţă de intervalul
de reluare a producţiei sau de ciclul de fabricaţie al produselor la asemenea
unităţi.
Deci, intervalul dintre două reaprovizionări succesive, care stă la baza
dimensionării stocului, "nu poate fi mai mic" decât intervalul de reluare a
producţiei. Factorul nu influenţează acei consumatori care se aprovizionează
de la unităţi en gros, care îşi pot crea stocuri la dimensiuni ce pot
permite furnizarea continuă, indiferent de intervalul de reîntregire a
acestora.
14) Amplasamentul stocurilor de resurse materiale

influenţează volumul stocurilor care se formează la nivelul

subunităţilor de consum ale întreprinderii sub forma de
"stocuri pentru transport intern". Acţiunea este mai
accentuată în cazul unităţilor economice care au subunităţi de
consum dispersate pe amplasamente diferite, aflate la distanţe
apreciabile. Pentru "minimizarea" stocurilor de acest gen este
necesară, alături de alte măsuri, aplicarea strategiei de "servire
simultană" a punctelor de consum de la stocul central sau
comun.

Interpretarea acestor "factori" se face diferenţiat, prin

corelarea influenţei lor în funcţie de natura şi caracterul
resursei, de sursa de furnizare şi forma de asigurare,
de condiţiile de economicitate impuse, de conjunctura
de pe piaţa internă şi internaţională de resurse
materiale ş.a.
 3.4. Indici de apreciere a furnizorilor
Indicile de creștere a calității (Iq)
𝒒𝒊
𝑰𝒒𝒊 = , unde:
𝒒𝟎

q0 – nivelul de calitate a producței inițiale

qi – nivelul de calitate a producței posibile ”i”

Indicile de creștere a costurilor (Ict)

𝑪𝒕𝒊
𝑰𝒄𝒕𝒊 = , unde:
𝑪𝒕𝟎

Ct0 – nivelul costurilor totale de aprovizionare inițiale

Cti – nivelul costurilor totale de aprovizionare de la furnizorii potențiali ”i”
 STUDII DE CAZ

Exemplul 1.
O întreprindere se aprovizionează tradițional de la un furnizor care îi oferă un
ansamblu în condițiile:
Prețul de livrare este de 10 lei/bucata; Costul aprovizionării de 1 leu/bucata;
Costul prelucrării de 2,5 lei/bucata.
Pentru diversificarea surselor de aprovizionare în scopul creșterii gradului de
certitudine în asigurarea materială, se pune problema alegerii unuia dintre următorii
doi furnizori:
Primul furnizor oferă subansamblul la un preț de 12 lei/bucata, costul
aprovizionării fiind de 2 lei/bucata, iar costul prelucrării de 1,5 lei/bucata, calitatea
produsului finit crește cu 10%.
Al doilea furnizor oferă subansamblul la un preț de 14 lei/bucata, costul
aprovizionării fiind de 1,5 lei/bucata, iar costul prelucrării de 1 leu/bucata, calitatea
produsului finit crește cu 25%.
 STUDII DE CAZ
Furnizor Preț livrare Cost aprovizionare Cost prelucrare
(lei) (lei/buc) (lei/buc)
Inițial 10 1 2,5
F1 12 2 1,5
F2 14 1,5 1
Se calculează costurile totale (Ct) pe fiecare furnizor:
Ct0=10+1+2,5=13,5 lei/buc
Ct1=12+2+1,5=15,5 lei/buc
Ct2=14+1,5+1=16,5 lei/buc
Pentru a alege unul dintre cei doi furnizori potențiali, la etapa a doua se compară indicile
de creștere a calității (Iq) cu cel de creștere a costurilor (Ict)
q 110 Ct1 15,5
Iq1  1   1,1 Ict1    1,14
q0 100 Ct0 13,5

q 125 Ct2 16,5

Iq 2  2   1,25 Ict 2    1,22
q0 100 Ct0 13,5
 Răspuns:
Al doilea furnizor este mai avantajos,
deoarece
calitatea crește în proporție mai mare față
de costuri

1,25 > 1,22