Psihologia dezvoltării ca domeniu de studiu, este studierea

științifică a proceselor de schimbare și stabilitate.

Psihologia dezvoltării reprezintă studiul modificărilor psihologice

care au loc începând de la naştere şi până în perioada bătrâneţii.
Cele mai profunde schimbări apar în perioada copilăriei. Prin
urmare, majoritatea cercetărilor s–au centrat asupra copilăriei şi
adolescenţei (A. Birch, 2000).

Specialiștii în dezvoltare au ajuns să înțeleagă dezvoltarea umană

ca un proces ce se desfășoară pe toată durata vieții.

Psihologia dezvoltării în prezent a devenit disciplină

științifică, obiectivele sale au evaluat pentru a include
descrierea, explicarea, predicția și intervenția.
Specialiștii în dezvoltare studiază trei sectoare
(domenii)principale:
Dezvoltarea fizică cuprinde creșterea organismului și a
creierului, capacitățile senzoriale, abilitățile motorii și
sănătatea.
Dezvoltarea cognitivă include învățarea, atenția, memoria,
limbajul, gândirea, raționarea și creativitatea.
Dezvoltarea psihosocială cuprinde stările emoționale,
personalitatea și relațiile sociale.

Cu toate că discutăm separat despre dezvoltarea fizică, cognitivă,

psihosocială aceste domenii interacționează între ele. Fiecare
aspect al dezvoltării le influențează pe celelalte.
 Intervalul de vârstă Dezvoltarea fizică Dezvoltare Dezvoltarea
a cognitivă psihosocială
Perioada prenatală (de la Are loc concepția prin Se dezvoltă Fetusul
concepție la naștere) fertilizare normală sau capacități de reacționează la
alte mijloace. învățare și vocea mamei și
Zestrea genetică reamintire și ajunge să o
interacționează cu de reacție la prefere.
influențele din mediu stimuli
încă de la început. senzoriali.
Se formează structurile
fundamentale ale
organismului și
organele; începe
dezvoltarea intensivă a
creierului.
Creșterea fizică este
cea mai rapidă de pe
tot parcursul vieții.
Există o mare
vulnerabilitate la
influențele mediului.
 Intervalul de vârstă Dezvoltarea Dezvoltarea Dezvoltarea
fizică cognitivă psihosocială
Perioada de sugar și Toate simțurile și Capacitatea de Se formează
vârsta învățării mersului sistemele învățare și cea de atașamentul față de
(de la naștere până la 3 organismului reamintire există părinți și alte
ani) funcționează la chiar și în persoane.
naștere în măsură primele Se dezvoltă
mai mică sau mai săptămâni de conștiința de sine.
mare. viață. Crește interesul față
Creierul capătă Spre sfârșitul de alți copii.
complexitate mai celui de-al doilea
mare și este an, se dezvoltă
extrem de sensibil folosirea
la influențele simbolurilor și
mediului. capacitatea de
Creșterea fizică și rezolvare a
dezvoltarea problemelor.
abilităților motorii Înțelegerea și
sunt rapide. folosirea
limbajului
evaluează rapid.
 Intervalul de vârstă
Preșcolaritatea (de la 3 la
6/7 ani)
Dezvoltarea Dezvoltarea Dezvoltarea
fizică cognitivă psihosocială
Creșterea devine Gândirea este întru Concepția despre sin
constantă; corpul câtva egocentrică, și înțelegerea emoții
devine mai suplu dar se dezvoltă devin mai complexe
și proporțiile se înțelegerea stima de sine are
apropie mai mult perspectivei altor caracter global.
de cele adulte. oameni. Sporesc independen
Apetitul alimentar Imaturitatea inițiativa și
se reduce și cognitivă dă naștere autocontrolul.
problemele de unor idei ilogice Se dezvoltă identitat
somn sunt despre lume. de gen. Jocul devine
frecvente. Memoria și limbajul mai imaginativ, mai
Apare tendința de se îmbunătățesc. complex, și de obice
a folosi Inteligența devine mai social.
preponderent o mai ușor de decelat. Altruismul,
mână; se Experiența anului agresivitatea și team
îmbunătățesc pregătitor de școală sunt frecvent întâlni
abilitățile motorii este comună, iar cea Familia devine centr
fine și grosiere și a grădiniței, și mai vieții sociale, dar
sporește forța. comună. ceilalți copii devin m
importanți.
 Intervalul de vârstă Dezvoltarea Dezvoltarea Dezvoltarea
fizică cognitivă psihosocială
Școlaritatea mică (de la 6/7 la Creșterea Egocentrismul se Concepția despre
10/11 ani) încetinește. reduce. sine devine mai
Forța și Copii încep să complexă,
abilitățile gândească logic, influențând stima de
atletice sporesc. însă concret. sine.
Bolile Memoria și Reglare în comun a
respiratorii sunt capacitățile conduitei reflectă,
frecvente, dar lingvistice se trecerea treptată a
sănătatea este în îmbunătățesc. controlului din
general mai Achizițiile cognitive sarcina părintelui în
bună decât în le permit copiilor să cea a copilului.
oricare altă beneficieze de pe Grupul celor de-o
perioadă a urma educației seama capătă
vieții. formale. importanță centrală.
Unii copii vădesc
nevoi și avantaje
educative speciale.
 Intervalul de vârstă Dezvoltarea fizică Dezvoltarea Dezvoltarea
cognitivă psihosocială
Preadolescența și Creșterea fizică și Se dezvoltă Căutarea identității,
adolescența (de la10/11 alte schimbări sunt capacitatea de inclusiv a celei
la aproximativ 20 de ani) rapide și profunde. gândire sexuale, capătă un rol
Survine maturizarea abstractă și central.
reproductivă. raționare Relațiile cu părinții
Apar riscuri majore științifică. sunt în general bune.
de sănătate ca urmare Gândirea Grupul celor de o
a problemelor de imatură persistă seamă poate să
comportament, cum în anumite exercite o influență
ar fi tulburările de atitudini și pozitivă sau negativă.
alimentație și abuzul comportamente.
de droguri. Educația are în
centru
pregătirea
pentru facultate
sau meserie.
 Intervalul de vârstă Dezvoltarea Dezvoltarea Dezvoltarea
fizică cognitivă psihosocială
Începutul vârstei adulte și Forma fizică Gândirea și Trăsăturile de
adultul tânăr (între 20 și 40 atinge apogeul, judecata personalitate și stilul
de ani) apoi scade ușor. morală devin devin relativ stabile,
Alegerile mai complexe. dar schimbările la
privitoare la stilul Se fac alegeri nivelul personalității
de viață în materie de pot fi influențate de
influențează educație și etapele și evenimentele
sănătatea. ocupație, din viață.
uneori după o Se stabilesc relații
perioadă de intime și se creează
explorare. stilul de viață personal,
însă aceste pot să nu
fie durabile.
Majoritatea oamenilor
se căsătoresc și
majoritatea oamenilor
devin părinți.
 Intervalul de vârstă Dezvoltarea Dezvoltarea Dezvoltarea
fizică cognitivă psihosocială
Vârsta mijlocie (între 40 la 65 E posibil să Capacitățile mintale Sentimentul
de ani) înceapă o ating apogeul; identității continuă să
ușoară experiența și se dezvolte; poate să
deteriorare a abilitățile practice apară perioada de
capacităților de rezolvare a tranziție a vârstei
senzoriale, a problemelor sunt mijlocii.
sănătății, a considerabile. Responsabilitatea
rezistenței și Manifestările dublă a îngrijirii
forței, dar creative ar putea să copiilor și părinților
există mari se reducă, dar poate să provoace
diferențe între calitatea lor stres.
indivizi. sporește. Plecarea copiilor lasă
Femeile trăiesc Pentru unii, căminul gol.
experiența succesul în carieră
menopauzei. și capacitatea de a
câștiga bani ating
apogeul, la alții
poate să survină
epuizarea sau
schimbarea carierei.
 Intervalul de vârstă Dezvoltarea Dezvoltarea Dezvoltarea
fizică cognitivă psihosocială

Vârsta a treia (peste 65 de Majoritatea Cei mai mulți Poate avea loc
ani) oamenilor este oameni sunt pensionarea ce poate
sănătoasă și activă, activi mintal. să ofere noi opțiuni
deși în general, Deși inteligența de petrecere a
sănătatea și și memoria se timpului.
capacitățile fizice pot deteriora în Oamenii își
sunt în declin. anumite elaborează strategii
Creșterea timpului sectoare, mai flexibile pentru a
de reacție afectează majoritatea se confrunta cu
unele aspecte ale oamenilor pierderile personale
funcționării. găsește căi de a și moartea.
compensa Relațiile cu rudele și
aceasta. cu prietenii apropiați
pot să ofere un
sprijin important.
Căutarea sensului
vieții capătă
importanță centrală.
Conceptul de perioade de dezvoltare este un construct
social.
Nu este un moment definibil în mod obiectiv în care
un copil devine adult sau un tânăr devine bătrân. De
fapt chiar și conceptul de copilărie poate fi privit ca un
construct social. Unele dovezi indică faptul că, în epocile
anterioare, copiii erau priviți și tratați ca niște adulți
mici. Totuși aceasta idee a fost contestată.

Conceptul de adolescență ca etapă de dezvoltare în

societățile industriale este444 relativ recent. Până la
începutul secolului XX, în SUA, tinerii erau considerați
copii până când terminau școala, se căsătoreau, își
găseau un serviciu și intrau astfel în lumea adulților.
Putem menționa că viața umană este o succesiune de 9 etape
general acceptate în societățile industriale:
După schimbările cruciale ce survin în prima perioadă cea
prenatală, urmărim dezvoltarea în cele trei domenii:
1. Primul an de viață (de la naștere până la 1 an): nou-născut
și sugarul
2. Copilăria mică (antepreșcolaritatea) (de la 1 la 3 ani)
3. Preșcolaritatea (de la 3 la 6/7 ani)
4. Mica școlaritate (de la 6/7 la 10/11 ani)
5. Preadolescența (de la 10/11 la 14/15 ani)
6. Adolescența (de la 14/15 ani la 18/20 ani)
7. Vârsta adultă tânără (de la 20 la 35/40 ani)
8. Vârsta adultă mijlocie (de la 40 la 65 de ani)
9. Vârsta a treia (65 +)
 Influențele asupra dezvoltării
Ce anume face fiecare persoană unică?

Oamenii se deosebesc prin sex, înălțime, greutate, conformația

corpului, prin gradul de sănătate, și nivelul energetic, prin
inteligență, prin temperament, personalitate și reacții emoționale.
Contextele din viețile lor – căminul, comunitatea și societatea în
care trăiesc, relațiile pe care le au, școlile pe care le urmează (ori
dacă merg sau nu la școală) și felul cum își petrec timpul liber –
sunt și ele diferite.
Unele influențe asupra dezvoltării își au originea preponderent în
ereditate: trăsături înnăscute sau caracteristici moștenite de la
părinții biologici. Alte influențe provin în principal din mediul
extern sau intern: lumea din afara propriei persoane, începând din
uter, și învățarea provenită din experiență.
 Momentul exercitării influențelor

Perioade sensibile de dezvoltare – când persoana aflată în

procesul dezvoltării este deosebit de receptivă la anumite tipuri
de experiențe.

Există o perioadă sensibilă pentru achiziționarea limbajului?

În 1967 E. Lenneberg a avansat ipoteza existenței unei perioade
sensibile pentru achiziția limbajului, de la începutul copilăriei și
până la debutul pubertății. E. Lenneberg a argumentat că ar fi
dificil, dacă nu chiar imposibil, ca un copil care încă nu și-a
însușit limbajul până la debutul pubertății să o facă după
această
vârstă.
 Abordarea lui Paul B. Baltes privind dezvoltarea
pe toata durata vieții
P. Baltes și colegii săi au identificat 7 principii cheie ale unei
abordări a dezvoltării pe toată durata vieții.
Luate laolaltă, aceste principii servesc drept cadru conceptual
larg acceptat pentru studierea dezvoltării pe toată durata vieții.
1. Dezvoltarea durează toată viața. Dezvoltarea este un
proces de schimbare ce derulează toata viața: fiecare perioadă
de viață este influențată de ceea ce s-a întâmplat anterior și va
influența ceea ce urmează. Fiecare perioadă are caracteristici
unice și valoare unică; nici o perioadă nu este mai importantă
sau mai puțin importantă decât alta.
2. Dezvoltarea este multidimensională. Ea se produce la mai
multe niveluri, aflate în interacțiune – biologic, psihologic și social
- și fiecare dintre acestea se poate dezvolta în alt ritm.

3. Dezvoltarea este multidirecțională. Pe măsură ce câștigă într-

un domeniu, oamenii pot să piardă în altul, câteodată simultan.
Copiii se dezvoltă în principal într-o direcție, ascendentă, atât în
ceea ce privește dimensiunile fizice, cât și în ceea ce privește
abilitățile. Apoi echilibrul se schimbă treptat. În general,
adolescenții câștigă în privința abilităților fizice, însă ușurința de a
învăța o limbă nouă se reduce. Unele capacități cum ar fi
vocabularul, continuă de obicei să se amplifice pe aproape toată
perioada vârstei adulte; altele cum ar fi capacitatea de a rezolva
probleme nefamiliare, pot să se reducă,
dar unele trăsături, cum ar fi priceperea dobândită prin experiență
pot să se îmbunătățească odată cu înaintarea în vârstă. Oamenii
încearcă să obțină maximum de câștiguri concentrându-se
asupra lucrurilor pe care le fac bine și să reducă la maximum
pierderile, învățând să le gestioneze sau să le compenseze – de
exemplu, alcătuind liste scrise cu „lucruri de făcut” când memoria
începe să le slăbească.
4. Influența biologiei și cea a culturii se modifică de-a lungul
vieții. Procesul dezvoltării este influențat deopotrivă de biologie
și de cultură, dar raportul dintre aceste influențe se schimba.
Capacitățile biologice, cum ar fi acuratețea senzorială, forța
musculară și coordonarea, slăbesc cu vârsta, însă elementele de
sprijin culturale, cum ar fi educația, relațiile și mediile
„primitoare” tehnologic în raport cu vârsta pot ajuta la
compensare.
5. Dezvoltarea presupune modificarea alocării resurselor.
Indivizii aleg să-și investească resursele din timp, energie, talent,
bani și sprijin sociale în diferite moduri. Resursele pot fi folosite
pentru dezvoltare (de exemplu învățatul cântatului la un
instrument sau îmbunătățirea unui unei abilități), pentru
menținere sau recuperare (exersarea pentru păstrarea sau
recâștigarea nivelului expert) sau pentru confruntarea cu
pierderea, atunci când păstrarea și recuperarea nu sunt posibile.
Alocarea resurselor către aceste trei funcții se schimbă pe tot
parcursul vieții, pe măsură ce totalul resurselor disponibile scade.
În copilărie și la începutul vârstei adulte grosul resurselor
este investit, de obicei, în dezvoltare, iar la bătrânețe, în
reglarea pierderilor. La vârsta mijlocie, resursele sunt alocate
mai echilibrat către cele trei funcții.
6. Dezvoltarea are plasticitate. Multe capacități, cum ar fi
memoria, forța și rezistența, pot fi îmbunătățite semnificativ
prin antrenament și exercițiu, chiar și spre sfârșitul vieții.
Totuși plasticitatea are chiar și la copii limite ce depind parțial de
diferitele influențe exercitate asupra dezvoltării.
7. Dezvoltarea este influențată de contextul social și cultural.
Fiecare persoană se dezvoltă în multiple contexte – circumstanțe
sau condiții definite, în parte de maturare, în parte de moment și
de loc. Ființele umane nu numai că-și influențează contextul
istoric-cultural, ci sunt influențate de el.
 Teoriile psihologice ale dezvoltării
O teorie științifică este un set de concepte cu legături logice între
ele ce urmărește, să descrie și să explice dezvoltarea și să facă
predicții referitoare la tipurile de comportament care pot apărea în
anumite condiții date.
Teoriile organizează și explică datele, informațiile adunate
prin cercetare.

Teoriile se modifică pentru a încorpora noi descoperiri.

O teorie are la bază anumite presupoziții, care se pot dovedi
sau nu adevărate.
Presupozițiile formulate de un teoretician pot fi influențate de
cultura din care face parte și de momentul istoric.
La baza multor teorii și cercetări influente asupra dezvoltării
umane se află cinci perspective majore:
 Cinci perspective asupra dezvoltării umane
Perspectiva Teorii importante
Psihanalitică Teoria psihosexuală a lui S.
Freud
Teoria psihosocială a lui E.
Erikson
A învățării Comportamentalismul sau teoria
tradițională a învățării (I. Pavlov,
B. Skinner, J. Watson)
Teoria învățării sociale (social-
cognitivă) A. Bandura
Postulate de bază
Comportamentul este
controlat de pulsiuni
inconștiente și puternice.
Personalitatea este influențată
de societate și se dezvoltă
printr-o serie de crize.
Oamenii răspund, mediul
controlează comportamentul.
Copiii învață într-un context
social, prin observarea și
imitarea modelelor. Copiii
contribuie activ la învățare.
Perspectiva Teorii importante Postulate de bază
Cognitivă Teoria stadiilor cognitive a lui Între pruncie și adolescență survin
J. Piaget schimbări calitative la nivelul
gândirii.
Teoria socioculturală a lui L. Copiii sunt inițiatorii activi ai
Vîgotski dezvoltării, interacțiunea socială
este esențială pentru dezvoltarea
cognitivă.
Contextuală Teoria bio-ecologică a lui U. Dezvoltarea se produce prin
Bronfenbrenner interacțiunea dintre persoana aflată
în dezvoltare și cinci sisteme
contextuale de influențe împletite
între ele, care o înconjoară, de la
microsistem la cronosistem.

Evolutivă / socio- Teoria atașamentului Ființele umane dețin mecanismele

biologică formulată de J. Bowlby adaptative necesare supraviețuirii;
se pun accentul pe perioadele
critice și pe cele sensibile; baza
evolutivă și cea biologică a
comportamentului și predispoziția
la învățare sunt importante.
 Stadiile dezvoltării conform unor teorii diferite:
Stadiile psihosexuale (S.
Freud)
Oral (de la naștere la 12/18
luni). Principala sursă de
plăcere a sugarului o constituie
activitățile ce implică gura
(supt și hrănit).
Anal (de la 12/18 luni la 3
ani). Copilul obține gratificare
senzuală prin reținerea și
eliminare fecalelor. Zona de
gratificare este cea anală, iar
activitatea importantă este
educația sfincteriană.
Falic (de la 3 la 6 ani). Copilul
se atașează de părintele de sex
opus și ulterior se identifică cu
părintele de același sex. Se
dezvoltă Supraeul. Zona
Stadiile psihosociale (E.
Erikson)
Încredere fundamentală
versus neîncredere (de la
naștere la 12/18 luni).
Sugarul își dezvoltă
impresia dacă lumea este
sau nu un loc propice și
sigur. Virtute: speranța.
Autonomie versus rușine
și îndoială de sine (de la
12/18 luni la 3 ani).
Copilul ajunge la un
echilibru între
independență și autonomie,
pe de o parte și rușine și
îndoială de sine, pe de altă
parte. Virtute: voința.
Stadiile cognitive (J.
Piaget)
Senzorio-motor (de la
naștere la 2 ani). Sugarul
devine treptat capabil să-
și organizeze activități
raportate la mediu cu
ajutorul activității
senzoriale și motorii.
Preoperațional (de la 2
la 7 ani). Copilul își
dezvoltă un sistem de
reprezentări și folosește
simboluri pentru a
reprezenta oameni, locuri
și întâmplări. Limbajul și
jocul imaginativ sunt
manifestări importante ale
acestui stadiu. Gândirea
Stadiile psihosexuale Stadiile psihosociale (E. Erikson)
(S. Freud)
Latență (de la 6 ani la Inițiativă versus vinovăție (de la 3
pubertate). Perioada de la 6 ani). Copilul își dezvoltă
relativ calm între stadii inițiativa când încearcă activități
mai frământate. noi și nu este copleșit de vinovăție.
Genital (de la pubertate Virtute: orientarea spre scop.
la vârsta adultă). Hărnicie versus inferioritate (de
Reapar pulsiunile la 6 ani la pubertate). Copilul
sexuale din stadiul falic, trebuie să învețe aptitudinile tipice
canalizate înspre culturii sale, altfel trebuie să se
sexualitate matură confrunte cu sentimentul de
adultă. incompetență. Virtute: abilitatea.
Identitate versus confuzia
identității (de la pubertate până
la începutul vârstei adulte).
Adolescentul trebuie să-și clarifice
concepția despre sine („Cine
sunt?”), altfel se lovește de confuzia
privind rolurile. Virtute: fidelitatea.
Stadiile cognitive (J.
Piaget)
Al operațiilor concrete
(de la 7 la 11 ani).
Copilul poate să rezolve
logic o probleme, dacă
acestea se referă la
momentul și locul
prezent, dar nu poate
gândi abstract.
Al operațiilor formale
(de la 11 ani până la
vârsta adultă inclusiv).
Persoana poate să
gândească abstract, să
lucreze cu situații
ipotetice și să se
gândească la posibilități.
Stadiile psihosexuale Stadiile psihosociale (E. Erikson) Stadiile cognitive (J.
(S. Freud) Piaget)

Intimitate versus izolare

(începutul vârstei adulte).
Persoana încearcă să-și ia
angajamente față de alții; dacă nu
reușește poate să sufere din cauza
izolării și a egocentrismului.
Virtute: iubire.
Generativitate versus stagnare
(vârsta mijlocie). Adultul matur se
preocupă de crearea și îndrumarea
generației următoare; altfel, se
simte rătăcit. Virtute: îngrijirea.
Integritate versus disperare
(vârsta a treia). Adultul vârstnic
ajunge să-și accepte propria viață,
ceea ce permite acceptarea morții;
altfel, disperă din cauza
incapacității de a retrăi viața.
Virtute: înțelepciunea.
 TEORIA PSIHOSEXUALĂ. SIGMUND FREUD.
S. Freud
(6 mai 1856 – 23 septembrie 1939)
este părintele teoriilor psihodinamice şi
fondatorul psihanalizei.

S. Freud şi–a expus într–o serie de lucrări

concepţia sa despre fenomenele psihice şi
psihopatologice, traduse în limba româna,
cum ar fi:
Introducere în psihanaliză, 1980,
Prelegeri de psihanaliză, 1980,
Psihopatologia vieţii cotidiene, 1990,
Interpretarea viselor, 1991,
Trei eseuri privind teoria sexualităţii,
1991,
Dincolo de principiul plăcerii, 1992,
Cazul Dora, 1994,
Două psihanalize, 1995,
Omul cu şobolanii, 1995, etc.
S. Freud a fost inițiatorul perspectivei psihanalitice, potrivit
căreia dezvoltarea este modelată de forțele inconștiente ce
motivează comportamentul uman.

S. Freud consideră că oamenii se nasc înzestrați cu pulsiuni

biologice care trebuie redirecționate pentru a face posibilă viața
în societate.

El a postulat existența a trei componente ipotetice ale personalității:

Sinele, Eul, Supraeul.

Noi născuții sunt guvernați de Sinele care funcționează pe baza

principului plăcerii - pulsiunea de a căuta satisfacerea imediată a
nevoilor și a dorințelor.
Când gratificarea întârzie, ca atunci când sugarii trebuie să
aștepte ca sa fie hrăniți, ei încep să se considere separați de lumea
externă.
Eul care reprezintă rațiunea, se dezvoltă treptat în primul an de
viață și funcționează pe baza principiului realității. Obiectivul
Eului este de a găsi modalități realiste de a gratifica Sinele,
acceptabile pentru Supraeu, componentă care se dezvoltă în jurul
vârstei de 5 – 6 ani.

Supraeul include conștiința și incorporează în sistemul de valori al

copilului imperativele de tip „trebuie” și „nu trebuie”, acceptate
social. Supraeul este extrem de pretențios; dacă standardele sale nu
sunt atinse, copilul poate să resimtă vinovăție și anxietate.

Eul joacă rolul de mediator între pulsiunile Sinelui și pretențiile

Supraeului.
STADIILE DEZVOLTĂRII
PSIHOSEXUALE
Stadiul oral de la naştere până la
1 an. Sinele este dominant.
Energia libidinală este centrată
asupra gurii, iar copilul obţine
satisfacţia prin sugere şi muşcare.
S. Freud menţiona că: stadiul
oral poate fi împărţit în subfaza
suptului pasiv, receptiv, a
primelor luni şi subfaza muşcării
active, agresive care se
instalează mai târziu.
Sugarii ale căror nevoi nu sunt satisfăcute în timpul stadiului
oral, când hrănirea este principală sursă de plăcere senzuală, pot
ajunge la vârsta adultă să aibă ticul rosului unghiilor, să
devină fumători sau să-și dezvolte o personalitate
„mușcător” de critică.
Stadiul anal de la 1 la 3 ani.
Acest stadiu are în centru senzaţiile
de plăcere de la nivelul mucoaselor
rectului. Copilul obţine satisfacţia prin
expulzarea sau retenţia fecalelor, iar
acum este în stare să-şi exercite un anumit
control asupra acestor funcţii ale corpului.
Copilul îşi poate mulţumi părinţii fie prin a
fi „curat”, fie dejucându-le planurile prin a
face „murdărie”. Aşadar, senzaţiile de
plăcere asociate cu „expulzarea” sau
„retenţia” se asociază cu comportamentul
care are implicaţii sociale. Un eveniment
semnificativ în viaţa copilului este efortul
părinţilor de a-i impune un instructaj
igienic.
Persoana care la vârsta mersului a fost supusă unei educații
sfincteriale excesiv de stricte se poate fixa la stadiul anal, când
principala sursă a plăcerii constă în excreție. O astfel de
persoană poate deveni obsesiv de curată, legată rigid de
program și rutină sau dezordonată în mod sfidător.
Stadiul falic de la 3 la 6 ani
Energia libidinală se centrează asupra
organelor genitale, iar sentimentele devin
evident sexuale.
S. Freud a definit problemele importante,
originare în complexul Oedip, descriind
prima secvenţă de evenimente caracteristice
copilului de sex masculin. Fanteziile
băieţelului includ dorinţele unei intimităţi
sexuale cu mama lui. El invidiază relaţia
intimă a tatălui cu mama şi se teme de
pedeapsa sub forma castrării
dorinţelor sale interzise.
Complexul Oedip este rezolvat când copilul
se identifică cu tatăl pentru a se linişti şi
pentru a deveni ca el în cât mai multe
moduri posibile.
Evaluarea progresului copiilor de sex feminin din stadiul falic
nu este bine conturată, S. Freud propunând explicaţii
alternative pentru eventuala identificare a fetiţei cu mama.

Rezolvarea satisfăcătoare a complexelor Oedip şi Electra are ca

efect identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex. Din
această identificare rezultă două consecinţe importante:
Copilul adoptă rolul de gen ce va fi asumat în viaţă.
Copilul adoptă standardele morale ale părinţilor, atitudinile şi
interdicţiile împreună cu normele morale ale societăţii.

Dacă, printr–o abordare fără tact, insensibilă a părinţilor,

copilul nu rezolvă satisfăcător complexele Oedip şi Electra,
problemele continuă şi după această vârstă. Psihanaliştii cred că fixaţia
în stadiul falic stă la baza majorităţii nevrozelor din
perioada adultă.
Perioada de latență de la 6 la 12
ani
Este o perioadă de calm
relativ după zbuciumul stadiului
falic, în acest timp, libido-ul
este slab şi nu se centrează asupra
vreunei regiuni a corpului. Este
o perioadă de explorări intelectuale
și sociale, relațiile și
interesele din timpul liber.
Stadiul genital de la 12/14 ani la vârsta
adultă

Modificările hormonale stimulează

reapariţia libido-ului. Se intensifică
interesul pentru plăcerea sexuală şi toate
pulsiunile sexuale
anterioare asociate cu regiuni specifice
ale corpului se transformă
într-un set integrat de atitudini şi trăiri
sexuale adulte.
 TEORIA PSIHOSOCIALĂ. ERIK
ERIKSON
E. Erikson (15 iunie 1902 – 12 mai
1994), psiholog american de origine
germană, este apreciat astăzi ca fiind cel
mai citit psihanalist din SUA.
Printre lucrările sale de referinţă se numără:
Copilărie şi societate, 1950,
Psihanaliză şi istorie: Tânărul Luther,
1958,
Provocările tinereții, 1965,
Identitate: Tinereţe şi criză, 1968,
Dimensiunile noii identități, 1974,
Maturitatea, 1978,
Ciclul de viaţă încheiat, 1985.
E. Erikson a făcut parte inițial din cercurile lui S. Freud de la
Viena, apoi a modificat și a extins teoria freudiană, punând
accentul pe influența societății asupra personalității aflate în
dezvoltare.

Dacă S. Freud menționa că experiențele din prima copilărie

modelează definitiv personalitatea, atunci E. Erikson afirma că
dezvoltarea Eului continuă toată viață.

El a înlocuit astfel cele cinci etape ale dezvoltării

propuse de S. Freud cu un model cu opt etape care
continuă până la senectute.
E. Erikson a considerat, de asemenea, că nu putem înţelege
dezvoltarea personalităţii fără a lua în considerare mediul în
care are loc. După studierea mai multor culturi diferite –
inclusiv a triburilor de amerindieni din California şi Dakota de
Sud, a tinerilor din metropole şi a popoarelor din India – E.
Erikson a dezvoltat un model psihosocial al personalităţii (în
contrast cu modelul psihosexual al lui S. Freud), în care
influenţele sociale şi culturale joacă un rol major.

În cele din urmă, modelul lui E. Erikson s-a bazat pe studiul

indivizilor normali şi a subliniat aspectele pozitive şi
sănătoase ale personalităţii, în timp ce modelul lui S. Freud s-a
bazat în principal pe studiile sale de psihanaliză asupra
pacienţilor.
Asemenea lui S. Freud, E. Erikson a considerat că toţi copiii trec
printr-o serie de etape previzibile. Acest progres, susţinea el,
nu
este aleatoriu, ci urmează un program sau model format în genele
umane.

După E. Erikson, scopul final al oricărui individ este căutarea

identității, care se dezvoltă treptat în opt etape, dar, în fiecare
etapă, individul trebuie să traverseze o nouă criză de dezvoltare.
Crizele de dezvoltare sunt perioade cu resurse formative
deosebite. Acestea au la bază potenţialităţile individuale care se
confruntă cu solicitările graduale, tot mai complexe ale mediului
socio-cultural.

În forma lor concretă ele se prezintă ca autentice provocări,

dileme:
sunt în siguranţă?
pot să fac şi singur?
pot să aleg?
fac la fel de bine ca ceilalți?
cine sunt?
am forţa şi responsabilitatea grijii faţă de altul şi a exprimării
creatoare?
ceea ce am realizat mă reprezintă?
În funcție de calitatea suportului social, dar şi de capacităţile
adaptative individuale, dezvoltarea psihosocială se
orientează,
în fiecare stadiu, într-o direcţie optimă sau spre o alternativă
mai puţin fericită.

Capacităţile psihosociale pot lua un aspect polar: încredere

versus neîncredere, autonomie versus ruşine, iniţiativă
versus culpabilitate, competenţă versus inferioritate,
identitate versus confuzie, intimitate versus izolare,
generativitate versus stagnare, integritate personală versus
disperare.
Nivelul de succes cu care se rezolvă criza va determina
bunăstarea psihologică a individului în perioada respectivă.
Soluţionarea favorabilă, pozitivă a crizei asigură progresul în
procesul de formare a personalităţii, pe când persoana care este
incapabilă să facă faţă în mod satisfăcător crizei, va continua
să aibă probleme şi în stadiile ulterioare şi astfel va fi afectat
progresul în dezvoltare.
În acelaşi timp, E. Erikson considera că este posibilă
compensarea ulterioară a experienţelor negative pe care le-a
avut persoana dată în careva stadiu precedent.
Este valabilă şi teza opusă – succesele obţinute în cadrul
soluţionărilor pozitive, favorabile a crizelor pot fi afectate şi
diminuate de eşecurile suferite ulterior în cazul soluţionării
nesatisfăcătoare a crizei.
 Stadiile dezvoltării psihosociale după E. Erikson
Vârsta / Criza Factorii sociali Caracteristicile
identitară determinanţi

de la naştere îngrijirea Rezultatul favorabil. Încredere în mediul

până la 1 an maternă înconjurător şi speranţa de viitor. Satisfacerea
încredere vs. corespunzătoare a nevoilor bebeluşilor va
neîncredere
conduce la dezvoltarea unei atitudini
încrezătoare faţă de mediu şi speranţa in viitor.
Rezultatul nefavorabil. Suspiciune,
insecuritate, teamă de viitor. Nesatisfacerea
acestor nevoi existenţiale într-un mod favorabil
va conduce în viitor la dezvoltarea
sentimentului de neîncredere, insecuritate,
suspiciune şi teama de viitor în general.
 Vârsta / Criza Factorii sociali Caracteristicile
identitară determinanţi

de la 1 an până părinţii Rezultatul favorabil. Un simţ al autonomiei şi

la 3 ani aprecierii. Încurajarea din partea părinţilor în
autonomie vs. această etapă va dezvolta copilului sentimentul
ruşine de siguranţă şi încredere în sine absolut necesare
în viitoarele situaţii-problemă pe care le pot
întâmpina în viitor (în stadiile următoare).
Rezultatul nefavorabil. Sentimente de ruşine şi
îndoială despre propria capacitate de autocontrol.
Dacă dimpotrivă, părinţii manifestă dezaprobare
în tot ceea ce fac copiii, mai ales prin
ridiculizarea unei fapte, ca de exemplu atunci
când copiii mai fac în pat uneori şi sunt
apostrofaţi la genul: „nu ţi-e ruşine, eşti băiat
mare şi mai faci în pat?” când acesta din urmă va
începe să se ruşineze de propriile acţiuni, dar va
pierde şi încrederea în propriile decizii.
Vârsta / Criza Factorii Caracteristicile
identitară sociali
determinanţi
de la 3 ani până cadrul familial Rezultatul favorabil. Abilitatea de a iniţia activităţi şi
la 6 ani lărgit bucuria de a participa la ele. În această perioadă a
iniţiativă vs. vieţii, copilul începe să exploreze lucruri noi, sa-şi
culpabilitate descopere abilitaţi motorii, să interacţioneze mai mult
cu cei din jur, începe să aibă iniţiativa multor activităţi
imitând de obicei adulţii; frecvent vor încălca
interdicţiile impuse de părinţi, fapt penalizat verbal sau
mai mult.
Rezultatul nefavorabil. Teama de pedeapsă şi
vinovăţia cu privire la sentimentele personale.
Intervenţia educativă necorespunzătoare va dezvolta
copilului o teamă de pedeapsă exagerată; acesta va
considera pe viitor că orice iniţiativă personală este
greşită; dacă anumite acţiuni nu au fost finalizate
corespunzător se va dezvolta sentimentul de vinovăţie.
 Vârsta / Factorii Caracteristicile
Criza sociali
identitară determinanţi
de la 6 ani şcoala şi Rezultatul favorabil. Simţul competenţei şi
până la 11 familia achiziţiei. Încredere în propria abilitate de a elabora şi
ani îndeplini lucruri.
competenţă
Rezultatul nefavorabil. Reacţiile nefavorabile din
vs.
partea celorlalţi pot cauza sentimente de inadecvare şi
inferioritate
inferioritate.
Vârsta / Criza Factorii Caracteristicile
identitară sociali
determinanţi
de la 12 ani modelele şi Rezultatul favorabil. Abilitatea de a se vedea pe
până la 18 ani grupul celor de sine ca fiind consecvent şi o persoană integrată cu
(adolescența) aceeaşi vârstă o identitate personală puternică.
identitate vs.
Rezultatul nefavorabil. Confuzie cu privire la cine
confuzie
şi ce este adolescentul (el ca persoană).
 Vârsta / Criza Factorii Caracteristicile
identitară sociali
determinanţi
de la 20 de ani prietenii şi Rezultatul favorabil. Abilitatea de iubire şi
până la 30 de relaţia de dăruire.
ani (tânărul cuplu Rezultatul nefavorabil. Izolare şi relaţii
adult) intimitate
superficiale cu ceilalţi.
vs. izolare
 Vârsta / Factorii sociali Caracteristicile
Criza determinanţi
identitară
de la 40 de familia şi Rezultatul favorabil. Interesul şi grija faţă de ceilalţi într-
ani până la profesia un sens mai larg. Criza se poate rezolva având copii sau
64 de ani prin împărtăşirea cunoştinţelor în diverse moduri, activităţi
(adultul) ca profesor, psiholog, îngrijirea unui copil etc.
generativit Rezultatul nefavorabil. Stagnarea dezvoltării, plictiseală
ate vs. şi un interes deosebit pentru propria persoană. În acest
stagnare stadiu, problemele apar în cazul când din diverse motive
nu a avut loc acumularea de cunoştinţe sau experienţă sau
nu are cui împărtăşi din experienţele sale; omul trece prin
aşa zisa criză a stagnării; de aceea părinții spun: „eu la
vârsta ta... etc.”. Cu atât mai mult dacă individul este
singur în acest stadiu, stagnarea se referă la relaţiile
sociale, are loc oprirea evoluţiei, limitarea şi exagerarea
preocupărilor faţă de sine.
Vârsta / Criza Factorii sociali Caracteristicile
identitară determinanţi

de la 65 de ani apropierea Rezultatul favorabil. Satisfacţia de viaţă şi acceptarea

→ (adultul în pensionării şi a morţii. E. Erikson menționa că: „aşa cum un copil nu se
vârstă) sfârșitului vieţii teme de viaţă, nici un adult echilibrat nu se va teme de
moarte”. În această perioadă, bătrânul îşi vede şi-şi
integritate
evaluează realizările din timpul vieţii. În cazurile când
personală vs. răspunsurile sunt acceptabile există satisfacţie pentru propria
disperare viaţă şi acceptarea morţii; se atinge astfel un echilibru de
integritate psihică.
Rezultatul nefavorabil. Regret faţă de posibilităţile omise
şi pierdute; teama de moarte. După 65 ani, dispare rolul
profesional odată cu pensionarea, dispare şi rolul parental
când copiii sunt la casele lor (asta în cazul în care acest rol a
fost îndeplinit) sau a intervenit decesul partenerului de viaţă;
încep să apară mai frecvent întrebări despre rolul propriei
existenţe, teama de moarte, iar atunci când aceste probleme
nu au fost rezolvate favorabil se ajunge la o fază de
disperare, numită şi depresia bătrâneţii.
Schema ontogenezei personalităţii este propusă de E. Erikson
după o logică în linie a dezvoltării consecutive a aceloraşi
parametri. Pe verticală trecerea de la o vârstă la alta marchează
creşterea cantitativă a autonomiei personalităţii. Pe orizontală (în
interiorul unei vârste) se evidenţiază în creştere diferenţierea Eu–
lui şi sentimentului de identitate.
TEORIA STADIILOR COGNITIVE. JEAN
PIAGET
J. Piaget (9 august 1896 – 16
septembrie 1980) este considerat
unul dintre cei mai importanţi
specialişti în psihologia copilului
care au trăit în secolul XX-lea
prin celebra sa teorie a stadiilor
de dezvoltare a inteligenţei.

J. Piaget a marcat profund studiul

psihologiei, epistemologiei,
lumea educației şi publicul larg.
Opera lui J. Piaget cuprinde aproximativ 100 de cărţi
științifice şi numeroase articole şi studii, fiind cunoscută peste
tot în lume şi constituie încă o sursă de inspiraţie în domenii
ca psihologie, sociologie, educaţie, epistemologie, economie şi
drept.
Dintre lucrările semnificative ale lui J. Piaget vom
enumera: Limbajul şi gândirea copilului, 1923, Psihologia
copilului, 1923, Judecata morală la copil, 1932, Constituirea
realului la copil, 1936, Naşterea inteligenţei la copil, 1936,
Geneza numărului la copil, 1941, Formarea simbolului la
copil, 1945, Dezvoltarea noţiunii de timp la copil, 1946,
Reprezentarea lumii la copil, 1947, Psihologia inteligenţei,
1947, De la logica copilului la logica adolescentului, 1955, Geneza
structurilor logice elementare, 1959, Mecanismele percepţiei, 1961,
Şase studii psihologice, 1964, Epistemologie
genetică, 1971, etc.
Numeroasele cărţi scrise de J. Piaget despre dezvoltarea
copilului rămân una dintre cele mai mari contribuţii din
acest domeniu adusă de un singur om de știință.

Studiile lui J. Piaget au revoluţionat părerile despre

copii şi comportamentul acestora. J. Piaget nu a fost
preocupat în primul rând de cunoştinţele precise pe care
le au copiii – de exemplu, ce ştiu copii când merg la
şcoală –, ci mai degrabă cum gândesc şi folosesc copiii
cunoştinţele pe care le au – mai cum gândesc copii.
Tehnica de cercetare a lui J. Piaget a fost să îi pună la încercare
pe copii prin cerinţe simple sau probleme orale care
necesitau soluţii şi explicaţii. El punea o întrebare sau o
problemă şi apoi, în funcție de răspunsul copilului, urmau alte
întrebări care ar fi putut arăta raţionamentul copilului sau
abordarea de rezolvare a problemei.

Aspectul fundamental al teoriei lui J. Piaget, şi de multe ori cel

mai dificil de înţeles este conceptul că inteligenţa este un
proces – nu ceva ce copilul are, ci ceva ce face. Copilul lui J.
Piaget înţelege lumea prin acţiune sau operare asupra ei. Prin
acest proces, structurile cognitive ale copilului sunt în
permanentă schimbare.
Când informaţiile noi sunt prea diferit sau prea complexe
apare acomodarea. În aceste caz, structurile noastre cognitive
se schimbă pentru a integra experienţe noi.

De exemplu, un copil învaţă în cele din urmă că nu toate obiecte

sunt de supt, aşa cum un copil care abia merge învaţă că pentru
persoane diferite se folosesc denumiri sau nume diferite. Astfel
pe măsură ce învaţă mai multe despre caracteristicile peştilor şi
mamiferelor, un copil îşi schimbă înţelegerea vizavi de balene şi
delfini pentru a le reflecta statutul lor de mamifere.
J. Piaget a presupus că asimilarea şi acomodarea operează
foarte strâns una cu cealaltă. Un copil în creştere face în mod
continuu anumite distorsionări ale informaţiilor pentru a le
asimila în structurile existente, realizând acelaşi timp şi mici
modificări în aceste structuri pentru a face loc noilor obiecte
sau evenimente.

Adaptarea are loc prin procesele complementare de asimilare

şi acomodare şi reprezintă un echilibru al schimburilor
dintre subiect şi obiecte. Întreaga dezvoltare a activităţii
mentale – începând cu percepţia şi deprinderea, reprezentarea
şi memoria, până la operaţiile superioare ale raţionamentului şi
ale gândirii formale – este, astfel, funcţie de această distanţă în
treptată creştere a schimburilor, deci a echilibrului dintre o
asimilare a realităţilor, din ce în ce mai depărtate, la acţiunea
proprie, şi o acomodare a acestei acţiuni la realităţile
respective.
Echilibrul mai mult sau mai puţin stabil, care poate să existe
între asimilare şi acomodare caracterizează actul
intelectual.
În cazurile când asimilarea este mai mare decât acomodarea,
gândirea se dezvoltă în direcţia egocentrică sau chiar autistică.
Aşa pot fi prezentate, în special, jocurile simbolice ale copiilor.
În situaţiile când, dimpotrivă, acomodarea prevalează asupra
asimilării, intelectul se dezvoltă în direcţia imitării – spre
gândirea figurativă. Tot timpul când asimilarea şi acomodarea
se află în stare de echilibru putem vorbi despre un intelect
adevărat.
Luând drept bază categoriile expuse, J. Piaget consideră că
dezvoltarea progresează într-o serie de etape. Fiecare etapă
implică un set distinct de structuri mentale care fac
gândirea din fiecare etapă diferită din punct de vedere
calitativ de cea din etapele precedente sau ulterioare.
Gândirea calitativ diferită a copiilor mai mari nu este doar mai
bună sau mai rapidă decât cea a copiilor mai mici; ea diferă ca
tip. Mai mult, modurile specifice de a organiza experienţa în
fiecare etapă ar trebui să se aplice fiecărui aspect din gândirea
unui copil. Cu alte cuvinte, etapele lui J. Piaget sunt globale.
Un copil ar trebui să raţioneze în acelaşi mod, indiferent de
subiect. În sfârșit, deoarece gândirea mai avansată porneşte de
la abilităţi cognitive mai puţin avansate, fiecare copil trebuie să
parcurgă etapele în exact aceeaşi ordine. Astfel, etapele sunt
invariabile ca ordine.
Până la 9 luni copilul este centrat asupra corpului propriu,
întregul mediu ambiant este redus la senzaţiile proprii.
Treptat, pe parcursul etapei date mediul înconjurător începe a fi
prezentat ca o mulţime de obiecte, care sunt separate de copil.
Odată cu noţiunile practice despre obiectele din jur, la copil
se formează noţiunile practice de spaţiu, timp, cauză. O dată
cu achiziţia conceptului obiectului şi a celorlalte mijloace de
cunoaştere, cum ar fi memoria şi limbajul, se încheie stadiul
senzoriomotor. Acum copilul poate anticipa viitorul şi poate
gândi despre trecut.
Stadiul preoperaţional (de la 2 ani
până la 6 ani). La vârsta de
aproximativ 2 ani începe următoarea
etapă, care este marcată prin
apariţia funcţiei simbolice a
limbajului. Este stadiul cel mai
intens studiat de J. Piaget. Anume
dezvoltarea limbajului, însuşirea
de către copil a vorbirii este unul
dintre factorii de bază, ce
determină dezvoltarea
intelectuală la această etapă.
Autorul descrie o serie de limitări cu referire la gândirea copilului
din acest stadiu de dezvoltare:
1. egocentrismul (se referă la inabilitatea copilului de a vedea
totul în jur altfel decât din punctul lui de vedere);
2. centrarea (implică orientarea atenţiei asupra unei singure
trăsături a situaţiei şi ignorarea celorlalte, indiferent de
relevanţa lor);
3. ireversibilitatea (copilul din acest stadiu nu este capabil de a
face operaţii mentale reversibile).
Stadiul operaţiilor concrete (de la 6
ani până la 12 ani). Începe,
aproximativ la 6/7 ani.
Caracteristica de bază este apariţia
operaţiilor, care la început au un
caracter concret. Ele se
îndeplinesc nemijlocit pe obiecte
în cadrul acţiunii cu aceste
obiecte. Trăsăturile principale ale
acestui stadiu în dezvoltarea
inteligenţei sunt: achiziţia gândirii
reversibile şi a abilităţii de
decentrare.
Copilul nu mai este atât de egocentric, fiind capabil să vadă
obiectele şi evenimentele şi din punctul de vedere al altor
persoane. Specific pentru acest stadiu este abilitatea crescută a
copilului de a opera cu concepte, de exemplu clasificare –
abilitatea de a grupa logic obiectele în funcţie de caracteristicile
lor comune – şi seriere – abilitatea de a aranja entităţi în
anumite şiruri ordonate, de exemplu, în funcţia de mărimea sau
culoarea lor. Acest stadiu poartă denumirea respectivă deoarece
copilul trebuie să manipuleze şi să experimenteze obiecte reale,
cu scopul de a rezolva problemele într-o manieră logică.
Operaţiile concrete se păstrează până la vârsta de aproximativ
11/12 ani.
Stadiul operaţiilor formale (de la 12
ani până la adult). De la 12 ani,
după părerea lui J. Piaget, începe
ultima etapă, cea a operaţiilor
formale. Acest stadiu marchează
apariţia abilităţii de a raţiona
abstract, fără a se bizui pe obiecte
sau evenimente concrete. Gândirea
copilului se aseamănă din ce în ce
mai mult cu cea a adultului.
Preadolescentul este capabil să
rezolve o problemă la nivel mintal
prin evaluarea sistematică a mai
multor propoziţii şi, în acelaşi timp,
să analizeze intercorelaţionarea lor.