Titu

Maiorescu
Mihai Șărămăt

Istorie anul I
 Personalitate complexă, academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician
și scriitor român de o notorietate inegalabilă. Om de cultură și creație, promotor al valorilor românești,
toate aceste merite i le atribuim nimănui altcuiva decât lui Titu Maiorescu.

 Născut la Craiova, la 15 februarie 1840, Titu Maioresu este un nume de reper al tradiției culturale
românești, e omul multilateral dezvoltat, dăruit literaturii și pedagogiei. Un exemplu viu al omului de fier
ce și-a dorit să facă ordine-n politica românească.

 Inteligența și perseverența sa impresionantă se trage din familie, tatăl său, Ioan Maiorescu a fost
profesor la Cernăuți, Craiova, Iași, București și inspector al școlilor din Oltenia. Prin talentul său a rămas o
figură luminoasă a epocii de formare a învățământului românesc modern.

 Curios e că liberul cugetător, Ioan Maiorescu, al cărui nume era de fapt, Trifu, și-a luat numele de
Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.

 În septembrie 1859 familia Maiorescu se stabilește la Viena, unde tatăl său era salariat al Ministerului de
Justiție. În timpul șederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmează cursurile Academiei Tereziene. În
această perioadă începe redactarea Însemnărilor zilnice (ținut până în iulie 1917 în 42 de caiete aflate
astăzi în fondul de manuscrise ale Bibliotecii Academiei Române și la Biblioteca Centrală de Stat din
București), pe care le va continua până la sfârșitul vieții și care constituie o prețioasă sursă de
cunoaștere a omului Maiorescu.
 Dacă activitatea în viața culturală și pedagogică i-a adus nenumărate merite, Titu Maiorescu s-a
implicat asiduu și-n viața socială.

 După ce ține la 10 martie 1861 la Berlin o conferință, apoi la 28 noiembrie obține la Paris diploma de
licență în Drept, cu teza „Du régime dotal”, întorcându-se în țară și stabilindu-se la București, neobositul
Maiorescu este dornic să contribuie din toate puterile la poziționarea statului recent format în urma Unirii
din 1859 pe făgașul unei vieți culturale și politice de nivel european.

 În acel moment în care erau o mulțime de lucruri de făcut și în care era nevoie de energii proaspete și
de oameni de cultură formați în școlile înalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaște la vârsta tinereții o
ascensiune extraordinară: fiind profesor universitar la Iași la 22 de ani, decan la 23 și rector la aceeași
vârstă, academician membru al Academiei Române la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani.

 Însă această ascensiune rapidă n-a fost mereu lină și nici scutită de grele încercări, luând în calcul
procesul care i-a fost intentat în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care atrăseseră și
suspendarea lui din toate funcțiile în 1864 până când verdictul de achitare din anul următor avea să
dovedească netemeinicia acuzațiilor îndreptate împotriva lui.
 Tot lui Titu Maiorescu îi revin meritele pentru contribuția la crearea Societății Junimea în 1860, împreună
cu prietenii săi Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th. Rosetti. O societate ce va crește și valorifica cele
mai remarcabile talente naționale, printre care și luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu.

 Opera de critic a lui Maiorescu marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria
literaturii române și anume cea a marilor clasici, făuritori ai patrimoniului fără de preț al plaiului moritic,
Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiuliu Zamfirescu.

 Conservator pe planul ideologiei politice, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic
pregătite, adversar al „formelor fără fond”, un om de o mare discreție și generozitate, așa cum îl
descriu scriitorii din cercul Junimea și o admirabilă delicatețe sufletească, pe care o deduceam din
altruismul cu care acesta îl susține pe Eminescu la sanatoriu, în perioada când poetul era bolnav.

 Acesta a fost Titu Maiorescu, care s-a stins la 77 de ani la data de 18 iunie 1917, după o viață activă,
demnă la admirație.

 Astăzi, numele acestui om de valoare se regăsește printre filele pe care s-a scris destinul plaiului
mioritic, atât pe plan politic cât și literar.
Bibliografie

 Simion Mehedinţi, Titu Maiorescu. Bucuresti, 1925

 Nicolae Manolescu- Contradictia lui Maiorescu, Bucuresti, 1970

 https://www.google.ro/search?q=titu+maiorescu