Descrierea echipamentelor hardware pentru

implementarea retelei
 Echipamente de retea
O reţea are în alcătuirea sa o serie de componente elementare care asigură buna ei funcţionare,
precum şi integrarea sa în cadrul altor retele.
Toate aceste component sunt interconectate între ele prin intermediul unor echipamente de reţea,
cu scopul transmisiei de date şi partajării resurselor.
O reţea poate partaja diverse tipuri de resurse:
• Servicii – cum ar fi imprimarea sau scanare;
• Spaţii de stocare pe suporturi externe – cum ar fi hard-diskurile;
• Aplicaţii – cum ar fi bazele de date

În mare, componentele unei rețele sunt: hub, plăci de rețea (NIC), switch, router, bridge, gateway.
 Hub-uri
Hub-ul este un dispozitiv de reţea cu mai multe porturi (intrări) necesar pentru
interconectarea prin cabluri UTP a cel puţin 3 calculatoare din reţea (host-uri).
Hub-ul amplifică semnalul primit de la un host(calculator) şi îl distribuie către toate
celelalte calculatoare. Există hub-uri cu 4, 8, 16 sau 24 de intrări.
Hub-urile, sunt echipamente care extind raza unei reţele, primind date pe un port,
regenerând semnalul şi apoi trimiţând datele pe toate celelalte porturi. Acest proces
înseamnă ca tot traficul generat de un echipament conectat la hub este trimis către toate
celelalte echipamente conectate la hub de fiecare dată când hub-ul transmite date. Astfel
se generează o cantitate mare de trafic în reţea. Hub-urile mai sunt denumite şi
concentratoare, deoarece au rolul unui punct central de conectare pentru un LAN.
Un hub suportă de la 8 la câteva sute de stații. Mai multe hub-uri pot fi utilizate pentru a
suporta un numar mare de utilizatori. Hub-urile sunt la rândul lor conectate între ele
folosind orice mediu fizic (coaxial, fire torsadate, fibre optice). Deoarece distanța limită
între hub-uri este aproximativ 100m, proiectanții utilizează deseori cabluri de
interconectare de un tip superior pentru a mări distanța dintre hub-uri.
Hub-urile permit unui administrator sã controleze si sã monitorizeze de la distantã reteaua cu ajutorul
software-ului de administrare a retelei.
Unele dintre noile facilități de hub sunt:
- pornirea automată a rețelei si oprirea sa la momente specificate de timp;
- capacitatea de a administra rețeaua;
- operarea ca servere de terminal;
- posibilitatea de a acționa ca gateway-uri de Ethernet;
- platforme de aplicație: procesoare RISC cu discuri de integrate în locatii de hub-uri protejate fizic.
Funcțiile tipice includ dirijarea, E-mail, getaway SNA etc. ;
- lărgime de bandă de frecventă dedicată unei stații;
- gateway-uri (porti);
- suport de bridge (punte) între FDDI si token ring;
- funcții de securitate (limitarea accesului prin parole la porturi, criptarea pachetelor de date etc.
- posibilitatea de comutare port cu port;
 Placa de rețea
Placa de rețea numită și „adaptor de rețea” sau „placă cu interfață de rețea”,
este un circuit imprimat ce permite comunicarea între calculator și rețea
(Internet, LAN). Termenul corespunzător în engleză este Network Interface
Card, abreviat NIC.
Fiecare placă de rețea are un număr de identificare hexadecimal unic pe 48 de
biți atribuit de către producătorii de hardware numit adresă MAC, de asemenea
cunoscut ca o adresă fizică care este independentă de protocolul de rețea care
este utilizat.
Din punct de vedere al modului de instalare în calculator, plăcile de rețea pot
fi :
• încorporate în placa de bază
• dedicate, care se montează în slot-urile ISA, PCI, PCIe, ale plăcii de bază.
Acestea sunt în general mai performante decât plăcile de rețea integrate.
• plăci de rețea care se conectează extern prin USB, Bluetooth, FireWire, etc.
Plăcile de rețea permit utilizatorilor să creeze conexiuni în principal pe două căi:
• cablu fizic: în mod obișnuit, plăcile de rețea se conectează la rețea prin intermediul unui cablu cu fire
din cupru și mufă RJ-45, care se inserează într-un conector aflat pe partea superioarǎ a plǎcii, pentru
a asigura conectarea fizică.
• tehnologie fără fir: placa de rețea este dotată cu antenă Wi-Fi. De regulă, laptop-urile folosesc o
placă de rețea wireless, care are avantajul de a se conecta la internet prin Wi-Fi, în orice loc unde
există un router sau un dispozitiv de rețea.

Funcţiile plăcii de reţea

Placa de reţea realizează următoarele funcţii:
- pregăteşte datele pentru a putea fi transmise printr-un mediu;
- transmite datele;
- controlează fluxul datelor de la calculator la mediul de transmisie ;
- recepţioneazǎ datele venite prin cablu şi le transformǎ în octeţi pe care unitatea centralǎ a
calculatorului îi poate inţelege.
 Repetorul

Repetorul este un dispozitiv de interconectare ce funcţionează la nivel fizic. Deoarece la nivelul fizic nu
există date ci doar biţi, repetorul nu este preocupat de identificarea destinaţiei sau de verificarea unui cod
de corecţie, ci doar de semnalul electric pe care-l primeşte şi de regenerarea acestuia.
Principala sa funcţie este aceea de a extinde suprafaţa acoperită de o reţea locală cu un cost şi o latenţă
foarte scăzute.
Şirul de biţi generat de o placă de reţea este clar, respectând strict nivelurile de tensiune standardizate. Cu
cât şirul de biţi călătoreşte mai mult prin cablu, semnalul electric se deteriorează şi devine din ce în ce
mai slab. Pentru a opri deteriorarea semnalului peste o limită ce l-ar face de nerecunoscut pentru
destinaţie, repetorul ia şirul de biţi, îl aduce la treptele de semnalizare standardizate şi îl amplifică.
În reţelele Ethernet întâlnim deseori repetoare multiport numite huburi. Huburile vor transmite datele
primite pe unul dintre porturi pe toate celelalte porturi. Pentru mediul torsadat acestea îndeplinesc o
funcţie suplimentară şi anume asigură conectarea tuturor nodurilor la un mediu de transmisie distribuit.
.
Există o regulă foarte importantă pentru proiectarea reţelelor Ethernet: regula 5-4-3 : Comunicaţia dintre oricare
două calculatoare sau dispozitive dintr-o reţea nu trebuie să treacă prin mai mult de
• 5 microsegmente
• 4 repetoare consecutive
• 3 microsegmente populate
 Switch

Un switch (numit și switch de rețea sau comutator de rețea) este un

dispozitiv care realizează interconectarea diferitelor segmente de rețea
pe baza adreselor MAC

Switch-ul operează pe nivelele 2 şi uneori 3 ale modelului de referinţă

OSI şi suportă orice protocol de transfer de date (protocol de
comunicare, codul de adresare şi împachetare de date care constituie
limbajul comun al calculatoarelor din reţea).
Principiul de funcţionare a switch-ului are la bază mecanismul store-
and-forward. Pentru aceasta, fiecare switch întreţine o tabelă de
redirecţionare compusă din adrese MAC şi numere de porturi (căi de
acces). Pentru un anumit port, care defineşte un domeniu de coliziune
distinct, switch-ul memorează adresele MAC ale staţiilor din domeniul
respectiv (conectate la acel port).
Există 4 metode de retransmitere a datelor:
• Stochează și trimite (în engleză store and forward) - Switch-ul acționează ca un buffer și, în mod uzual, realizează
o sumă de control pentru fiecare cadru retransmis.
• Cut through - Switch-ul citește doar pana la adresa hardware a cadrului, înainte de a îl trimite mai departe. Nu
există detecție de erori la această metodă.
• Fragment free - Metoda încearcă să rețină beneficiile ambelor metode prezentate anterior. Se verifică primii 64 de
octeți din cadru, stocându-se informația legată de adresare. În acest fel, cadrul își va atinge întotdeauna destinația.
Detecția erorilor este lăsată în seama dispozitivelor terminale de la nivelele 3 și 4, de obicei fiind vorba de routere.
• Comutare adaptiva (in engleză adaptive switching) - Metoda comută automat între cele trei metode precedente.

Tipuri de switch-uri
După formă
Montabile în rack
Nemontabile
După posibilitatea de configurare
Neconfigurabile
Configurabile
Inteligente
 Bridge
Un bridge este un echipament folosit pentru a filtra traficul de reţea între segmentele unui LAN.
Fişierele sunt împărţite în bucăţi de dimensiuni mici numite pachete, înainte de a fi transmise în reţea.
Acest proces permite detectarea erorilor şi o retransmisie mai simplă dacă un pachet este pierdut sau
corupt. Informaţiile de adresare sunt adaugate la începutul şi sfârşitul pachetelor înainte de a fi
transmise. Pachetul, împreună cu informaţiile de adresare, se numeşte cadru.
Reţelele locale sunt de obicei împărţite în secţiuni numite segmente, similar cu modul în care o companie
este împărţită pe departamente. Graniţele dintre segmente pot fi definite folosind un bridge.
Bridge-urile pastrează în memorie informaţii despre toate echipamentele de pe fiecare segment la care
sunt conectate. Când un bridge primeşte un cadru, adresa destinaţie este examinată de acesta pentru a
determina dacă respectivul cadru ar trebui trimis către un alt segment sau aruncat. Un bridge mai ajută şi
la îmbunătăţirea fluxului de date prin limitarea cadrelor numai la segmentul de care aparţin.
 Router-ul
Router-ul este un dispozitiv ce interconecteză între ele două sau mai multe reţele de
calculatoare.
În Internet, router-ul este un dispozitiv, sau în unele cazuri un software instalat pe un
calculator, care determină care este următorul punct din reţea către care se expediază
un pachet de date în drum spre destinaţia sa finală. Router-ul este conectat la cel puţin
două reţele (în punctul în care o reţea comunică cu cealaltă, adică în gateway). Decizia
asupra direcţiei în care se trimite fiecare pachet de date se bazează pe determinarea
stării reţelelor la care este conectat.
În timp ce un switch conectează segmente ale unei reţele, routere-le sunt echipamente
care interconectează mai multe reţele. Switch-urile folosesc adresele MAC pentru a
transmite un cadru în interiorul unei reţele. Routere-le folosesc adrese IP pentru a
transmite cadrele către alte reţele. Un router poate fi un calculator care are instalat un
software special sau poate fi un echipament special conceput de producătorii de
echipamente de reţea. Routere-le conţin tabele cu adrese IP împreună cu căile optime
către alte reţele destinaţie.
 Puncte de acces wireless

Aparute la sfarsitul anilor ‘90, Access Point-urile (AP) mai poarta si denumirea de
Wireless Access Point (WAP) si sunt dispozitive care se conecteaza la Internet
prin fir Ethernet, oferind apoi o conexiune dispozitivelor care se conecteaza prin
WiFi la access point. Zona de acoperire wireless poarta denumirea de hotspot –
punct fierbinte.
Un access point creaza deci o retea WiFi locala – wireless local area network
(WLAN). In ultimii ani functia de router wireless o include automat si pe cea de
access point, insa acestea sunt in continuare mai ieftine si sunt folosite cu
precadere in mediul corporate pentru a conecta diverse zone din cladiri mai mari
la Internet.