Teoriile neuro-biologice

moderne ale emoțiilor

Teoria creierului emoțional (Joseph LeDoux)

Tema 1
Emoția

 Emoția este o stare psihologică ce are patru componente: o experiență

subiectivă pozitivă sau negativă, activarea unor procese mentale specifice
precum evaluarea cognitivă sau informația memorată, excitare corporală și
comportament deschis caracteristic.
 În literatura de specialitate din domeniul psihologiei și neurologiei, deși
studiile despre emoție au crescut exponențial în ultimii 20-30 de ani, este
foarte puțin consens în privința definiției și descrierii acestui fenomen. Este
celebră afirmația făcută de Fehr și Russell în 1983 – ”Toți cercetătorii știu ce
este emoția până când sunt rugați să o definească”.
William James și Carl Lange

 Un număr mare de cercetări s-au centrat pe descrierea circuitului sau

mecanismului de producere a emoției. La începutul secolului trecut, în cadrul
uneia dintre primele teorii ale emoției, William James și Carl Lange afirmau
că la apariția stimulului, primul care reacționează este corpul nostru. Astfel,
noi întâi experimentăm schimbările fiziologice, interpretăm aceste schimbări
și abia apoi apare trăirea emoțională.
 De exemplu, dacă vedem o mașină care vine în viteză spre noi, mai întâi
inima noastră începe să bată foarte tare și abia apoi apare teama. Sursa
emoțiilor este considerată a fi una somatică, James afirmând că emoția își
are originea în modificările corporale și nu în cogniție. Deși a fost intens
combătut, modelul lui James-Lange se regăsește și este utilizat cu succes în
anumite tehnici corporale din gestalt-terapie.
Walter Cannon

 Teoria James-Lange a fost combătută de Walter Cannon în 1927, acesta

afirmând că de fapt emoția precede reacția organismului.
 Practic, la apariția unui stimul stresant, întâi apare starea emoțională
(emoția) și abia apoi se manifestă modificările comportamentale.
 De asemenea, în urma studiilor experimentale, Cannon ajunge la concluzia că
centrul emoțiilor este hipotalamusul. (Cannon, 1927)
Circuitul Papez

 Neurologul James Papez vorbește pentru prima dată în 1937 despre un circuit al
emoției, spunând că emoțiile nu sunt inițiate într-un singur centru cerebral. Acest
circuit, cunoscut astăzi sub numele de circuitul Papez, cuprinde o serie de centri
sinaptici care sunt responsabili de trăirea emoției și de efectele periferice:
hipotalamus - corpurile mamilari - nucleii talamici anteriori - girul cingular -
hipotalamus.
 Cercetările ulterioare, desfășurate în special de fizicianul și neurologul american
Paul MacLean de la Yale Medical School, au dus la revizuirea circuitului Papez și
definirea sistemului limbic ca fiind ”creierul emoțional” al omului, acesta
cuprinzând diferite arii corticale și subcorticale implicate în emoție. Acesta
produce efecte endocrine, viscerale, motorii și somatice, având de asemenea
înfluență asupra sistemului imunitar. În prezent nu există un consens în ceea ce
privește situarea și structura anatomică și funcțională a sistemului limbic, dar este
general acceptat faptul că acesta reprezintă „creierul emoțional”.
Joseph LeDoux

 Cel care a reorientat cercetarea în neurologia emoției și a configurat rolul nucleului

amigdalian în producerea emoțiilor a fost Joseph LeDoux, acesta descriindu-l ca pe un
fel de ”santinelă emoțională” capabilă să blocheze cortexul. LeDoux a demonstrat că
putem avea reacții emoționale independent de neocortex, fără nicio participare
conștientă cognitivă.
 Joseph Le Doux este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cercetători contemporani
în domeniul emoțiilor. Conform teoriei sale, sistemele cerebrale cognitiv și emoțional
sunt foarte slab conectate. Această separare între cogniție și emoție la nivel cortical are
consecințe extrem de importante. Astfel, uneori noi ne exprimăm furia prin
comportamente agresive, chiar dacă un răspuns mai rezonabil ar fi mult mai în acord cu
interesul nostru. Alteori avem tendința să raționăm foarte mult și să luăm decizii fără a
lua în considerație consecințele emoționale pe care deciziile respective le vor avea
asupra noastră. De asemenea, tulburările mentale tind să reflecte emoțiile care nu pot
fi controlate complet de voință (precum anxietatea, stresul și depresia) sau cogniții
disociate de stările emoționale (de exemplu în schizofrenie, când persoana exprimă un
gând negativ și trăiește o emoție pozitivă, sau invers).
Definiția emoției

 Le Doux este interesat în cercetările sale de modul în care creierul uman răspunde la
amenințări. El definește emoția ca o stare mentală care apare mai degrabă spontan
decât prin efort conștient și este însoțită adesea de schimbări fiziologice. Le Doux
afirmă că răspunsurile emoționale nu sunt întotdeauna indicatori siguri ai emoțiilor. De
exemplu, oamenii pot manifesta un răspuns emoțional de frică la apariția unui stimul
fără să fie conștienți de prezența stimulului respectiv și fără să trăiască emoția de frică.
De asemenea, autorul spune că sistemul cerebral care controlează răspunsurile
emoționale nu este același cu sistemul cerebral care controlează emoțiile. (Le Doux,
2012)
 Joseph Le Doux, behaviorist convins, abordează fenomenul emoțiilor plecând de la
studii experimentale pe animale, fiind interesat de circuitele ce activează funcțiile ce
permit organismelor să supraviețuiască: cele implicate în apărare, menținerea energiei
și proviziilor nutriționale, balanța fluidelor, termoreglarea și reproducerea. Autorul
pleacă de la ideea că aceste circuite de supraviețuire și funcțiile lor adaptative se
regăsesc la toate ființele, inclusiv la mamifere și la oameni. (Le Doux, 2012)
Două căi de producere a emoției de frică
 LeDoux vorbește despre două căi de producere a emoției
de frică:
 a) calea mai scurtă și mai rapidă de la nivelul amigdalei,
care trimite semnale automate de urgență creierului și
corpului și produce răspunsuri organice;
 b) calea mai lungă și mai lentă de la nivelul neocortexului,
care produce emoții mediate de gândire.
 Autorul spune că avem nevoie de două circuite ale
emoției deoarece primul ne ajută să răspundem rapid la
stimuli amenințători și astfel să supraviețuim în situații
extreme, în timp ce circuitul cortical produce o evaluare
detaliată a semnificației emoționale a situației.
 Această de-a doua cale s-a dezvoltat odată cu evoluția
omului deoarece, chiar dacă răspunsul rapid este
adaptativ în unele situații, în altele se obține o
funcționare mai bună prin integrarea cogniției în
răspunsul emoțional și prin reflectarea asupra emoției.
(Le Doux, 1996)
Nucleul amigdalian

 Nucleul amigdalian are un rol determinant în procesul memoriei emoționale,

devenind depozitul unor emoții și amintiri cu valență emoțională.
 LeDoux a demonstrat că, în timp ce hipocampusul răspunde de readucerea în
conștiință a amintirilor clare, precise despre oameni, locuri, evenimente,
nucleul amigdalian ne oferă memoria emoțională despre același aspect
reamintit.
 Astfel, cu cât o amintire este mai încărcată emoțional, cu atât acea amintire
este mai dificil de șters, deoarece este înregistrată la nivelul nucleului
amigdalian.
 În cadrul procesului memoriei, nucleul amigdalian are funcția de stocare a
informației, în timp ce hipocampusul are funcția de a da valență emoțională
amintirii respective. (Le Doux, 2012)