ARHITECTURI DE REŢELE DE COMUNICAŢII ŞI

ARHITECTURA INTERNET
TRANSMISIUNI DE DATE. COMUNICAŢII DE DATE
Transmisiuni de date: transferul datelor dintr-un punct către unul sau mai
multe puncte prin mijloace de telecomunicaţii.
Comunicaţii de date: transferul datelor între unităţi funcţionale, efectuat
conform unui ansamblu de reguli privind transmisiunea datelor şi
coordonarea schimbului de date.
Comunicaţiile de date
- înţeles mai larg decât transmisiunile de date, incluzând nu
numai transmisia electrică ci şi mulţi alţi factori implicaţi în controlul,
verificarea şi coordonarea transmiterii informaţiei într-un sistem de calcul
bazat pe comunicaţii.
- includ:
- reţele, sisteme şi circuite de transmisiune;
- componente hardware şi software necesare pentru
realizarea funcţiunilor pentru comunicaţii de date;
- standarde pentru interfaţarea echipamentului de
utilizator la reţeaua de transmisiune;
- o diversitate de reguli şi proceduri (protocol de
comunicaţie) pentru a asigura un schimb disciplinat al informaţiei.
 TRANSMISIUNI DE DATE.
COMUNICAŢII DE DATE
• Staţii de date - unităţi funcţionale între care se face transferul datelor
– furnizează date pentru transmisiune, este deci sursă de date,
– acceptă datele transmise de o altă staţie de date, este deci şi colector de
date şi
– realizează toate funcţiunile pentru comunicaţia cu o altă staţie de date.
• părți componente:
– echipamentul terminal de date (DTE – Data Terminal Equipment) - acea parte
a unei staţii de date care serveşte ca sursă de date, ori colector de date, sau şi
una şi alta.
– echipamentul de terminaţie a circuitului de date (DCE – Data Circuit-
terminating Equipment) - parte a staţiei de date care asigură conversia şi
codarea semnalelor între DTE şi linie.
• poate fi un echipament separat sau poate fi integrat în DTE sau într-un
echipament intermediar. În multe aplicaţii acest echipament este numit
modem, după numele a două funcţiuni pe care le realizează, modulare şi
demodulare.
TRANSMISIUNI DE DATE.
COMUNICAŢII DE DATE
 TRANSMISIUNI DE DATE.
COMUNICAŢII DE DATE
• Transmisia datelor se realizează prin medii de
transmisie care pot fi:
• Conductoare de cupru – pentru transmisia
datelor sub formă de semnale electrice;
• Fibră optică – din fibre de sticlă sau materiale
plastice – pentru a transporta datele sub formă de
impulsuri luminoase;
• Medii de transmisie a datelor fără fir – transmit
datele sub formă de unde radio,microunde, raze
infraroşii sau raze laser - în cadrul conexiunilor
fără fir (wireless);
 COOPERAREA ŞI SCHIMBUL DE DATE ÎNTRE
CALCULATOARE
• Prin cooperarea între procese de aplicaţie
care rulează în două sau mai multe
calculatoare sunt oferite diferite servicii
utilizatorilor.
– transferul unui fişier de la un calculator la altul,
– se poate accesa de la distanţă o bază de date,
– se pot transmite mesaje,
– se pot utiliza resursele hardware şi software ale
unui supercalculator,
– se poate partaja utilizarea unor periferice
costisitoare, etc.
COOPERAREA ŞI SCHIMBUL DE DATE
ÎNTRE CALCULATOARE
 COOPERAREA ŞI SCHIMBUL DE DATE
ÎNTRE CALCULATOARE
• De regulă,
– între calculatoare transmisie în modul serial (bit cu
bit).
– în interiorul calculatorului datele sunt transferate,
între subsistemele acestuia, în modul paralel
(simultan toţi biţii unui cuvânt)
– necesară
• conversia paralel-serie înainte de transmiterea datelor de la
calculator şi
• conversia serie-paralel înainte de recepţia datelor de către
calculator
 REŢELE PENTRU COMUNICAŢII DE
DATE

• Configuraţiile reţelelor depind de

- natura aplicaţiei (legătură punct-la-punct,
legătură multipunct),
- numărul calculatoarelor implicate,
- distanţa între calculatoare, etc.
REŢELE PENTRU COMUNICAŢII DE
DATE
REŢELE PENTRU COMUNICAŢII DE
DATE
REŢELE PENTRU COMUNICAŢII DE
DATE
Tipuri de rețele/dimensiune
 Echipamente de rețea
• dispozitive (devices ) - echipamentele care asigură
conectarea directă la un segment de rețea
– Clase:
• dispozitive de capăt (end-user devices) - computere,
imprimante, scannere, și alte dispozitive care permit
conectarea directă.
• dispozitivelor de rețea - conecteză dispozitivele de
capăt , permit acestora să comunice.
 Echipamente de rețea
• Dispozitivele de capăt - referite ca hosturi
(gazde).
• Hosturile
– permit utilizatorilor să împărtășească, creeze, și
obține informații.
– pot exista și în afara rețelei, dar capabilitățile lor
scad semnificativ.
– sunt conectate la rețea printr-un card de interfață
cu rețeaua (network interface card (NIC))
 Echipamente de rețea
• NIC
– controlează accesul hostului la mediu,
– un cablaj imprimat care se fixează într-un slot al
plăcii de bază a computerului,
– are propriul cod, numit adresă Media Acces
Control (MAC).
 Echipamente de rețea
• Dispozitivele de rețea
– permit transportul datelor care trebuie
transferate între hosturi.
– furnizează
• extensia conexiunilor prin cablu,
• concentrarea conexiunilor,
• conversia formatelor de date,
• managementul transferului de date.
Echipamente de rețea
 Echipamente de rețea
• Repetorul:
– regenerează semnale analogice sau digitale distorsionate
datorită atenuării mediului de transmisiune.
– nu poate face o rutare inteligentă.
• Hubul
– concentreză conexiunile.
– grupează hosturile și permit rețelei să le vadă ca pe un
singur dispozitiv.
– acțiunea se realizează în mod
• pasiv - fără nici un efect în transmisia datelor.
• activ - pe lângă concentrarea conexiunilor realizează și
regenerarea semnalului.
 Echipamente de rețea
• Bridge-ul
– conversii ale formatelor de date,
– management de bază al transmisiei datelor.
– realizează conectarea între LAN-uri,
• realizează o verificare a datelor transmise, pentru a
vedea dacă permit trecerea dintr-un LAN în altul. Ca
urmare, părțile rețelei devin mai eficiente.
 Echipamente de rețea
• Switchul
– plus de inteligență în managementul transferului
datelor:
• determină dacă datele rămân sau nu într-un LAN,
• diferență față de bridge: pot transfera datele numai pe
conexiunea dorită.
 Echipamente de rețea
• Ruterul
– toate capabilitățile enumerate până acum:
• regenerare semnale,
• concentrare conexiuni multiple,
• conversia formatelor datelor,
• managementul transferului de date
– se pot conecta și la WAN-uri, permițând legături
între LAN-uri aflate la distanțe geografice mari.
Nici un alt dispozitiv nu poate furniza acest tip de
conexiune.
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL INTERCONECTĂRII
SISTEMELOR DESCHISE (OSI-RM)

• Compatibilitatea între sistemele eterogene dintr-o

reţea de comunicaţii poate fi asigurată numai prin
definirea unor norme de interconexiune pe care
trebuie să le respecte fiecare sistem.
• Pentru compatibilitate maximă, minimizând in acelaşi
timp constângerile impuse fiecărui sistem,
– ISO (International Organization for Standardization) şi
– ITU-T (International Telecommunications Union –
Telecommunications Standardization Sector, fost CCITT)
au stabilit un model de referinţă (RM-Reference Model) al
interconectării sistemelor deschise (OSI-Open Systems
Interconnection – OSI-RM
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR DESCHISE
(OSI-RM)
• dificile elaborarea şi implementarea unui singur protocol care să
includă toate funcţiunile necesare într-o reţea de comunicaţii între
calculatoare
• din punct de vedere logic, ansamblul acestor funcţiuni poate fi
împărţit în două categorii, corespunzând celor două sarcini
principale pe care trebuie să le asigure reţeaua:
– transferul informaţiei şi
– prelucrarea informaţiei.
• soluţionarea acestor probleme prin organizarea ierarhică şi
descentralizată
– facilitează studiul şi realizarea reţelelor,
– simplifică funcţionarea lor prin utilizarea unor reguli formale,
– îmbunătăţeşte fiabilitatea prin compartimentarea strictă a funcţiunilor
şi
– asigură, datorită modularităţii create, facilităţi de extensie.
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR
DESCHISE (OSI-RM)

• A rezultat
– definirea unei arhitecturi de reţea care nu este
nici un produs hardware, nici un produs software,
ci un concept de organizare hardware şi software
cu ajutorul unei structuri ierarhizate stratificate:
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR
DESCHISE (OSI-RM)
• Subsistemul de comunicaţie - ansamblu format din
mai multe niveluri (straturi), fiecare nivel realizând
funcţiuni bine definite.
• Fiecare nivel dintr-un sistem de comunicaţii realizează
funcţiunile sale în cooperare cu nivelul omolog din
sistemul corespondent.
• Cooperarea se realizează prin schimbul de mesaje
între cele două niveluri omoloage, conform unor
reguli ce constituie un protocol de comunicaţie.
• schimb de mesaje - prin intermediul serviciului oferit
de nivelul imediat inferior.
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR
DESCHISE (OSI-RM)
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR
DESCHISE (OSI-RM)
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL INTERCONECTĂRII
SISTEMELOR DESCHISE (OSI-RM)
• Comunicarea între straturi omoloage:
MODELUL DE REFERINŢĂ AL INTERCONECTĂRII
SISTEMELOR DESCHISE (OSI-RM)
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR
DESCHISE (OSI-RM)
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR DESCHISE
(OSI-RM)
• În determinarea celor şapte niveluri ale modelului de referinţă s-au
avut în vedere mai multe principii, ca de exemplu:
- să se creeze o frontieră (între două niveluri) acolo unde descrierea
serviciilor poate fi concisă şi numărul interacţiunilor la traversarea
acestei frontiere este minim;
- să se creeze nivele separate pentru funcţiuni care diferă prin
prelucrarea efectuată sau prin tehnologia utilizată;
- să se grupeze funcţiuni similare în acelaşi nivel;
- să se creeze un nivel acolo unde este nevoie să se distingă o
modalitate de administrare a datelor (morfologică, sintactică,
semantică);
- să fie posibilă efectuarea de modificări ale funcţiilor sau
protocoalelor fără a afecta alte niveluri;
- pentru fiecare nivel să se creeze frontiere numai cu nivelurile
imediat inferior şi superior.
 MODELUL DE REFERINŢĂ AL
INTERCONECTĂRII SISTEMELOR DESCHISE
(OSI-RM)
 Nivelul APLICAȚIE
• conţine entităţile de aplicaţie prin a căror cooperare
se asigură proceselor de aplicaţie mijloacele pentru
accesul la mediul OSI.
• Fiecare proces de aplicaţie este reprezentat pentru
perechea sa printr-o entitate de aplicaţie.
• Procesele de aplicaţie pot comunica după ce, în
prealabil, prin intermediul serviciilor oferite de
nivelele inferioare, s-a stabilit o asociere (conexiune)
între entităţile de aplicaţie corespunzătoare.
 Nivelul PREZENTARE
• reprezentarea informaţiei transferate între entităţile
de aplicaţie.
• Reprezentarea datelor poate diferi de la un
calculator la altul.
– Numerele, spre exemplu, sunt reprezentate prin cuvinte
de 16 biţi sau 32 biţi, în complement de 1 sau de 2.
– Calculatoarele IBM folosesc codul EBCDIC pentru
reprezentarea caracterelor, în timp ce, practic, toate
celelalte calculatoare folosesc codul ISO-7 (ASCII)
• acelaşi octet are semnificaţii diferite de la un
calculator la altul.
 Nivelul PREZENTARE
• asigură o reprezentare comună a datelor
transferate între entităţile de aplicaţie.
• există trei versiuni sintactice ale datelor:
– sintaxa utilizată de entitatea de aplicaţie
transmiţătoare,
– sintaxa utilizată de entitatea de aplicaţie
receptoare şi
– sintaxa utilizată între entităţile de prezentare
(sintaxa de transfer).
 Nivelul SESIUNE
• asigură mijloacele necesare pentru organizarea şi
sincronizarea dialogului dintre entităţile de
prezentare cooperante, precum şi pentru
administrarea schimburilor de date dintre ele
• defineşte trei tipuri de dialoguri:
– bidirecţional simultan,
– bidirecţional alternant şi
– unidirecţional.
 Nivelul SESIUNE
• Serviciile nivelului sesiune includ stabilirea
unor puncte de sincronizare în cadrul
dialogului, permiţând întreruperea unui dialog
şi reluarea lui de la un punct de sincronizare.
 Nivelul TRANSPORT
• asigură transferul transparent al datelor între
entităţile de sesiune.
• optimizează utilizarea serviciului reţea disponibil,
pentru a asigura, cu un cost minim, performanţa
cerută de fiecare entitate sesiune.
• poate selecta, dintr-un ansamblu definit de clase de
serviciu disponibile, clasa serviciului de transport ce
urmează a fi furnizat.
• Conexiunea tipică de transport constă într-o legătură
punct la punct, asigurând la destinaţie mesajele în
ordinea în care au fost emise.
 Nivelul REȚEA
• furnizează:
– mijloacele pentru a stabili, a menţine şi a elibera
conexiunile reţea între sisteme deschise conţinând
entităţi de aplicaţie ce trebuie să comunicem
– mijloacele funcţionale şi procedurale pentru
schimbul unităţilor de date ale serviciului reţea, pe
conexiuni reţea, între entităţi de transport.
• asigură entităţilor de transport independenţa
faţă de problemele de rutare
 Nivelul LEGĂTURĂ DE DATE
• formatarea datelor de transmis în cadre (de
câteva sute de octeţi), transmiterea cadrelor în
succesiune şi administrarea cadrelor de
confirmare transmise de receptor.
• Dacă un cadru este perturbat în transmisiunea
sa el trebuie retransmis.
• Problemele privind cadrele eronate, pierdute
sau duplicate sunt rezolvate de nivelul legătură
de date.
 Nivelul FIZIC
• furnizează mijloacele mecanice, electrice, funcţionale
şi procedurale necesare activării, menţinerii şi
dezactivării conexiunilor fizice destinate transmiterii
biţilor între entităţi ale legăturii de date.
• se pun deci probleme de genul următor:
– cum se reprezintă biţii,
– durata fiecărui bit,
– posibilitatea de a transmite în cele două sensuri simultan,
– iniţializarea conexiunii şi eliberarea ei când cele două părţi
au terminat,
– tipul conectorilor utilizaţi,
– suportul fizic utilizat etc.
MODELUL DE REFERINŢĂ AL INTERCONECTĂRII
SISTEMELOR DESCHISE (OSI-RM)
 Tipuri de rețele
O clasificare a reţelelor după criteriul
- răspândirii pe arii geografice,
- modului de administrare și
- mediului de transmisie a datelor
Tipuri de reţele:
- reţele locale de calculatoare (LAN – Local Area Network);
- rețele de întindere metropolitană (MAN - Metropolitan
Area Network)
- reţele de întindere mare (WAN – Wide Area Network);
- reţele fără fir (WLAN – Wireless Local Area Network).
 Tipuri de rețele
• Reţele LAN
- în principiu, reţea de echipamente interconectate
răspândite pe o suprafaţă de mici dimensiuni
(încăpere, clădire, grup de clădiri apropiate).
• Conceptual, LAN face referire la o reţea de calculatoare
interconectate şi supuse aceloraşi politici de securitate şi
control a accesului la date, chiar dacă acestea sunt
amplasate în locuri diferite (clădiri sau chiar zone
geografice). În acest context, conceptul de local se
referă mai degrabă la controlul local decât la
apropierea fizică între echipamente.
• Transmisia datelor în reţelele LAN tradiţionale se face prin
conductoare de cupru.
 Tipuri de rețele
• MAN - rețea care acoperă o arie metropolitană (oraș
sau o suburbie).
• uzual, constă din două sau mai multe LAN-uri situate
într-o arie geografică comună(de exemplu, o bancă cu
mai multe sucursale poate utiliza un MAN).
• tipic, pentru conectarea a două sau mai multe LAN-uri
se utilizează un furnizor de servicii care oferă linii de
comunicație private sau servicii optice.
• poate fi creat utilizând și legături wireless peste o arie
publică.
 Tipuri de rețele
• Reţele WAN
• reţea de întindere mare, este alcătuită din mai multe
reţele locale (LAN-uri) aflate în zone geografice diferite.
• o reţea WAN se poate întinde la nivel naţional sau
internaţional.
• Unele reţele WAN aparţin unor organizaţii a căror
activitate se desfăşoară pe o arie largă şi sunt private.
• Cel mai popular exemplu de reţea WAN este Internetul,
care este format din milioane de LAN-uri interconectate
cu sprijinul furnizorilor de servicii de comunicaţii (TSP-
Telecommunications Service Providers).
 Tipuri de rețele
• Reţele WLAN
- transmisia datelor se face prin medii fără fir.
Staţiile (echipamente mobile – laptop – sau fixe – desktop)
- se conectează la echipamente specifice numite puncte de acces.
- sunt dotate cu plăci de reţea wireless.
Punctele de acces (de regulă routere)
- transmit şi recepţionează semnale radio către şi dinspre
dispozitivele wireless ale staţiilor conectate la reţea.
- se conectează de obicei la reţeaua WAN folosind
conductoare de cupru.
Stațiile care fac parte din WLAN trebuie să se găsească în raza de
acţiune a acestor puncte de acces, care variază de la valori de
maxim 30 m în interior la valori mult mai mari în exterior, în
funcţie de tehnologia utilizată.
Topologii de reţele de calculatoare
• Topologia desemnează maniera de proiectare
a unei reţele.
• Există două tipuri de topologii:
– topologia fizică şi
– topologia logică.
Topologii de reţele de calculatoare
• Topologia logică - descrie metoda folosită
pentru transferul informaţiilor de la un
calculator la altul.
• Cele mai comune două tipuri de topologii
logice sunt
– broadcast şi
– pasarea jetonului (token passing)
 Topologia logică
Broadcast
O staţie poate trimite pachete de date în reţea atunci când reţeaua
este liberă (prin ea nu circulă alte pachete de date). În caz contrar,
staţia care doreşte să transmită aşteaptă până reţeaua devine
liberă.
Dacă mai multe staţii încep să emită simultan pachete de date în
reţea, apare fenomenul de coliziune. După apariţia coliziunii,
fiecare staţie aşteaptă un timp (de durată aleatoare), după care
începe din nou să trimită pachete de date.
Numărul coliziunilor într-o reţea creşte substanţial odată cu numărul
de staţii de lucru din reţeaua respectivă, şi conduce la încetinirea
proceselor de transmisie a datelor în reţea, iar dacă traficul
depăşeşte 60% din lăţimea de bandă, reţeaua este supraîncărcată
şi poate intra în colaps.
 Topologia logică
• Pasarea jetonului
- controlează accesul la reţea prin pasarea
unui jeton digital secvenţial de la o staţie la
alta.
- Când o staţie primeşte jetonul, poate
trimite date în reţea.
- Dacă staţia nu are date de trimis, pasează
mai departe jetonul următoarei staţii şi
procesul se repetă.
 Topologia fizică
• Topologia fizică
- defineşte modul în care echipamentele se
conectează la reţea.
• Topologii fizice fundamentale sunt:
- magistrală,
- inel,
- stea,
- plasă (mesh),
- arbore.
 Topologia fizică
Topologia magistrală
• Foloseşte un cablu de conexiune principal, la care sunt conectate toate
echipamentele.
• Cablul principal are la capete instalate capace (terminatoare) care previn
fenomenul de reflexie a semnalelor, fenomen care poate genera erori în
transmisia datelor.
 Topologia fizică - magistrală
- Informaţia transmisă prin magistrală este
etichetată cu adresele sursei şi destinaţiei.
- Funcţia de comutare a fost transferată
terminalelor care posedă inteligenţa necesară
pentru a elabora şi analiza mesajele cu adresă.
Pe baza adresei conţinută în fiecare mesaj –
pachet de informaţie, acesta este recepţionat şi
identificat de către unul sau mai mulţi
destinatari.
 Topologia fizică
Topologia magistrală
Avantaje:
- consumului redus de cablu si
- al conectării facile a echipamentelor
Dezavantaje:
- identificarea defectelor de reţea este dificilă,
- dacă apar întreruperi în cablu, reţeaua nu mai funcţionează
şi este nevoie de terminatori la ambele capete ale cablului.
 Topologia fizică
• Topologia inel
 Topologia fizică - inel
• Fiecare stație conectată la următoarea
• Fiecare staţie - două conexiuni: câteuna cu
fiecare dintre vecinii cei mai apropiaţi.
• Interconectarea formează un cerc, sau inel (ring)
• Datele transmise unidirecţional
• Fiecare staţie rolul de repetor acceptând pachete
şi răspunzând pachetelor de date care îi erau
adresate şi transmiţând celelalte pachete staţiei
următoare din inel.
 Topologia fizică - inel
• Mesajul emis de un sistem (sursă) va fi retras
din buclă de către acelaşi sistem atunci când îi
va reveni după parcurgerea buclei.
• Staţia care transmite următoarea este cea
care deţine permisul de a transmite, numit
jeton (token). O astfel de reţea este cea
denumită Inel cu jeton (Token – ring).
 Topologia fizică - inel
• Pentru ca defectarea unui sistem să nu
provoace întreruperea buclei, fiecare sistem
este prevăzut cu un mecanism pasiv de
şuntare.
Topologia fizică - inel
 Topologia fizică- stea
• Are un punct de conectare central, care este
de obicei un echipament de rețea, (hub,
switch sau ruter)
 Topologia fizică- stea
• uşor de instalat şi administrat,
• fenomenul de congestie sau gâtuire (bottleneck) în
cazul unui trafic intens, deoarece toate datele trec prin
nodul central.
• fiabilitatea reţelei depinde de nodul central, o
defectare a acestuia conducând la căderea reţelei;
• este necesar un suport fizic de comunicaţie individual
pentru fiecare sistem;
• extensia reţelei este limitată la capacitatea nodului
central.
Topologia fizică- arbore
 Topologia fizică- arbore
• Combină caracteristicile topologiilor magistrală și
stea.
• Nodurile sunt grupate în mai multe topologii stea,
care, la rândul lor, sunt legate la un cablu central.
• Topologia arbore prezintă dezavantajul limitării
lungimii maxime a unui segment.
• Dacă apar probleme pe conexiunea principală sunt
afectate toate calculatoarele de pe acel segment.
Topologia fizică- plasă (mesh)
 Topologia fizică- plasă (mesh)
• Avantaje:
– număr mare de joncţiuni;
– rute de rezervă multiple.
• Dezavantaje:
– cost ridicat.