INFLAȚIA

INFLAŢIA
Teorii despre inflaţie
1. Teoria cantitativă a banilor îşi are originea în observaţiile făcute în secolul al
XVI-lea de către Jean Bodin, preluate ulterior de către Irwing Fisher şi
exprimate cu ajutorul ecuaţiei
MV  PT
Unde: M  volumul masei monetare aflată în circulaţie
V  viteza de circulaţie a monedei
P  nivelul general al preţurilor
T = volumul tranzacţiilor care urmează a fi acoperite cu masa monetară aflată în circulaţie.
MV -oferta reală de bani
PT -cererea reală de bani;
Conform acestei teorii, modificarea ofertei de bani (MV) va genera, în condiţiile
unei rigidităţi relative a aparatului de producţie, o creştere a nivelului general al
preţurilor, astfel încât, menţinând acelaşi nivel al tranzacţiilor (Y), valoarea
globală a schimburilor să fie egală cu cea a noiii cantităţi de bani aflată în
ciculaţie.
INFLAŢIA
2. Ecuaţia de la Cambridge a lui Alfred Marshall,
consideră cererea şi oferta de monedă ca fiind
determinate de venitul naţional real (Y), nivelul
general al preţurilor (P) şi de un coeficient k care
reprezintă fie raportul dintre masa monetară şi
venit, fie o variabilă de comportament a agenţilor
economici.
MKxPxY
INFLAŢIA
3. Teoria lui Keynes identifica inflaţia pornind de
la deciziile publice şi deficitul bugetar generat de
către acestea, stabilind o relaţie de
proporţionalitate între fluctuaţiile preţurilor şi
surplusul de venituri în bani faţă de producţia
reală.
INFLAŢIA
4. Teoria aşteptărilor raţionale (R. Lucas,R.J. Barro,şi T.J. Sargent)
pleacă de la premisa că masa monetară nu exercită nici un efect asupra
lumii reale a producţiei, nici măcar pe termen scurt deoarece agenţii
economici prevăd corect consecinţele inflaţioniste ale creşterii ofertei
de bani. Ei vor şti că mărirea venitului lor nominal nu va determina o
creştere proporţională a venitului lor real şi din acest considerent nu
vor munci în plus.
Aşteptându-se la o majorare a preţurilor şi tarifelor ei vor creşte preţul
bunurilor şi serviciilor pe care le oferă, fără ca aceasta creştere să fie
determinată de considerente de natură economică, păstrându-şi prin
aceasta intactă puterea de cumpărare.
 Sensul inflației
Inflare = a umfla
Inflația – legată de ”umflarea” cantității de monedă
”Creșterea generalizată a prețurilor” poate exista doar
în condițiile exprimării în bani a bunurilor
În vremurile moderne, producția de bani este un
monopol al băncii centrale, o instituție a statului
 Mecanismul creșterii generalizate a
prețurilor
Inflația nu este o consecință a creșterii generalizate a
prețurilor; creșterea generalizată a prețurilor este un efect al
inflației
Inflația – o politică deliberată pusă în practică de deținătorii
privilegiului de a multiplica volumul însemnelor monetare
Inflația produce efecte doar atunci când cantitatea de bani
ce invadează sistemul economic se propagă neuniform și
impredictibil
Inflația apare atunci când băncile centrale scad artificial rata
dobânzii la care acordă împrumuturi băncilor comerciale
 Mecanismul creșterii generalizate a
prețurilor
”banii ieftini” generează un boom pe termen scurt
Întreprinzătorii și consumatorii au mai mulți bani pentru
a cumpăra factori de producție și bunuri de consum
Pe termen scurt, crește cantitatea de bani, nu și cantitatea
de resurse
Întreprinzătorii și consumatorii licitează cu bani mai
mulți o cantitate relativ constantă de factori de producție
și bunuri de consum prețurile acestora încep să
crească treptat
 Mecanismul creșterii generalizate a
prețurilor
Creșterea prețurilor factorilor de producție determină
sporirea costurilor proiectelor investiționale și
reducerea profitabilității acestora
În scurt timp, multe proiecte investiționale încep să nu
mai fie profitabile; unele dintre ele nu dispun de
suficiente resurse pentru a ajunge să producă
Apare o criză financiară, apoi, o criză economică
Abandonarea proiectelor investiționale generează
șomaj
Masurarea

inflatiei
Masurarea inflatiei are in vedere, in principal, factorul pret. Se poate vorbi de
existenta unor indici folositi pentru a masura inflatia, fiecare fiind construit si
calculat in mod diferit: indicele preturilor de consum (IPC), indicele preturilor de
producatori (IPP), indicele general al preturilor (IGP), deflatorul PIB.
 1) Indicele preturilor de consum (IPC): masoara schimbarea de pret a unui cos de
produse care se presupune a fi achizitionat de catre consumatorul mediu urban,
relevant din perspectiva cheltuielilor efectuate de o gospodarie tipica.
 2) Indicele preturilor de producator (IPP): masoara schimbarea pretului mediu
in preturile de vanzare primite de producatorii interni pentru productia lor. Acest
indice difera de IPC deoarece multe produse sunt vandute intermediarilor si nu
consumatorilor direct. IPC surprinde doar schimbarile de pret ale produselor
vandute consumatorului ,nu si intermediarilor. Din acest motiv IPP masoara
modificarile in venituri, echivalent cu modificarile din productie.
 3) Indicele general al preturilor (IGP): masoara evolutia preturilor platite de
catre consumatori pentru produsele achizitionate pe o perioada mai indelungata.
IGP masoara schimbarile produse atat în cazul bunurilor regasite in consumul
gospodariilor, cat si in cel al componentelor (bunurilor) din fluxurile de productie.
 4) Deflatorul PIB apare ca o unitate de masura a modificarilor care au loc intr-o
perioada de timp, in cadrul a doua elemente:preturile bunurilor incluse in PIB si
puterea de cumparare a banilor.
Indici detaliati ai inflatiei:
 Printre indicii de pret folosiți in măsurarea inflației se numără:
• Indicele prețurilor bunurilor de consum – IPBC, care
măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor cumpărate si a tarifelor servi­cii­lor
utilizate de către populație.
• IPPI – Indicele prețurilor producției industriale, care exprimă evoluția sau schim­
bările medii ale prețurilor produselor fabricate si livrate de producătorii interni, practi­
cate efectiv, în primul stadiu al comercializării acestora.
• IPAM – Indicele prețurilor cu amănuntul, care măsoară modificarea prețurilor la
mărfurile vândute prin rețeaua comerțului cu amănuntul;
• ICC – Indicele costului construcțiilor, care măsoară modificarea prețurilor în
construcții
• IPPA – Indicele prețurilor produselor agroalimentare, care măsoară evoluția
prețurilor produselor agro-alimentare pe «piața țărănească. Se utilizează atât distinct,
cât si în determinarea IPBC;
• Indicele deflator al PIB, care așa cum s-a văzut, este raportul între PIB nominal (în
prețuri curente) si PIB real (exprimat în prețuri comparabile, ale perioadei de bază)
INFLAŢIA
Forme ale inflatiei in funcţie de valorile pe care le ia rata inflaţiei:
1. moderată exprimată printr-o rată anuală a inflaţiei dintr-o singură cifră,
situaţie în care economisirile populaţiei şi ale agenţilor economici se îndreaptă
spre depuneri bancare sau hârtii de valoare exprimate în moneda naţională şi
nu spre cumpărarea suplimentară de bunuri; rata dobânzii e real pozitivă
astfel încât banii îşi păstrează valoarea .
2. galopanta situaţie în care rata anuală inflaţiei se situează între 20% şi 200%.
Într-o asemenea perioadă contractele se încheie întrâ-o valută forte, deoarece
banii naţionali se devalorizează rapid.Creşte cererea de bunuri, oamenii nu
doresc să-şi păstreze economiile în moneda naţională şi cumpără bunuri de
folosinţă îndelungată (şi nu numai) pe care nu le-ar cumpăra în mod normal,
amplificând prin aceasta cererea agregat şi implicit, creşterea preţurilor.
INFLAŢIA
3. hiperinflaţia- cancerul inflaţiei- situaţie în care rata
anuală a inflaţiei depăşeşte 200%;cererea reală de bani
scade rapid iar preţurile relative devin instabile; se practică
barterul sau schimbul într-o monedă stabilă, iar viteza de
circulaţie a banilor creşte semnificativ.
4. deflaţia – reprezintă opusul inflaţiei şi constă în scăderea
nivelului preţurilor pe o perioadă îndelungată de timp;
5. dezinflaţia- o descreştere a nivelului ratei inflaţiei
 Efectele inflației
Inflația creează iluzia creșterii puterii de cumpărare
Inflația distorsionează sistemul prețurilor relative,
ceea ce conduce la alocarea de resurse spre proiecte
investiționale aparent profitabile
Unele sectoare de producție sunt gonflate artificial
Inflația redistribuie arbitrar putere de cumpărare; sunt
avantajați primii consumatori, întreprinzători sau
deținători ai banilor tipăriți
Cei mai avantajați, de obicei: sectorul bancar și
sectorul guvernamental
 Efectele inflației
Inflația conduce la pierderea puterii de cumpărare a
unității monetare, dar și a puterii de cumpărare a
anumitor entități, indivizi ce folosesc monedă
Inflația acționează ca un impozit deghizat
Pe termen lung, inflația scade prosperitatea națiunii
deoarece modificările haotice din sistemul prețurilor
relative canalizează resurse spre proiecte investiționale
ce nu ajung niciodată să producă bunuri și servicii
Astfel, resurse rare sunt risipite
 Efectele inflației
Inflația conduce la modificarea neanticipată a
”mărimii” unității monetare, ceea ce dă peste cap
calculele cotidiene ale oamenilor
Inflația descurajează conduita chibzuită,
economisirea, dar stimulează consumul imediat și,
chiar, distrugerea capitalului acumulat
Inflația încurajează îndatorarea, consumul pe datorie
Efectele ”stimulative” sunt limitate, pe termen scurt, și
doar în favoarea câtorva privilegiați
 Politica anti-inflaționistă
Constă în reducerea ritmului expansiunii monetare
Este nepopulară deoarece, spre deosebire de inflație,
produce mai întâi efecte negative, ”austeritate”
Inflația pune în discuție natura producției de bani
(monopol discreționar al statului) și structura
sistemului financiar-bancar din epoca modernă
Masuri de reducere a inflatiei
In cazul inflatiei la cerere:
- Diminuarea cheltuielilor publice prin sistemul de impunere
(sporirea taxelor si impozitelor)
- Crestera ratei dobanzii duce la scaderea cererii de investitie si
diminuarea presiunii inflationiste. In cazul inflatiei prin costuri, pe
termen scurt,este nevoie de un control atent al preturilor. Pe termen
lung nu este recomandat deoarece duce la un mai mare dezechilibru
intre cerere si oferta.
In cazul inflatiei prin salariu, pe termen scurt, se impune un control
al veniturilor salariale si nesalariale. Nu se recomada pe o perioada
indelungata deoarece angajatii nu vor suporta reducerea salariilor si
vor riposta.
Politica monetara reprezinta un factor important in atenuarea
inflatiei, va duce la marirea ratei dobanzii si in consecintala
diminuarea cererii si reducerea preturilor.
Economiștii au obiceiul de a aprecia ritmul de creștere
a prețurilor prin intermediul ratei inflației.
 Ri = (Ip - 1) x 100
 unde, Ri = rata inflației, iar Ip = indicele prețurilor.
Pentru măsurarea inflaţiei în UE se foloseşte Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC),
bazat pe un coş de bunuri şi servicii reprezentative din fiecare ţară. Este “armonizat”, deoarece îl folosesc
toate statele membre ale UE, pentru a se asigura comparabilitatea și a gestiona eficient măsurarea acestui
grav dezechilibru macroeconomic.
 Coșul IAPC cuprinde 12 categorii de produse și servicii, care, la nivelul zonei euro, în anul 2009,
aveau următoarele ponderi:
 1. Alimente și băuturi nealcoolice (15,6 %)
 2, Restaurante și hoteluri (9,4 %)
 3. Bunuri și servicii diverse (8,5 %)
 4. Sănătate (4,2 %)
 5. Recreație și cultură (9,7 %)
 6. Mobilier,echipament casnic și întreținerea de rutină a casei (7,1 %)
 7. Îmbrăcăminte și încălțăminte (6,8 %)
 8. Întreținerea locuinței, apă, energie electrică, gaze și alți combustibili (15,6 %)
 9. Educație (1,0 %)
10. Alcool și tutun (3,7 %)
11. Transporturi (15,1 %)
12. Comunicații (3,2 %)
 Studiu de caz:
 Creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,1% (1,4% în termeni reali), la
28 februarie 2018, faţă de aceeaşi dată din 2017, pe seama majorării cu 15,8% a
componentei în lei (10,5% în termeni reali) şi a diminuării cu 7% a componentei în
valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,9%).
     Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut, în
luna februarie 2018, cu 0,2% faţă de ianuarie, până la nivelul de 233,32 miliarde lei.
În termeni reali, a fost înregistrată o scădere cu 0,1%, conform datelor BNR. 
     Acestea arată că volumul împrumuturilor în lei s-a majorat cu 0,4% (0,1% în
termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 27,8 milioane
lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 0,1%).
     Creditul guvernamental a crescut, în februarie, cu 3,7% faţă de ianuarie 2018,
până la 98,41 miliarde lei. La 28 februarie 2018, creditul guvernamental a crescut cu
2,3% (-2,3% în termeni reali), faţă de perioa­da similară din 2017.
     Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut, februarie faţă de
ianuarie 2018, cu 0,9%, până la nivelul de 306,64 miliarde lei.
     Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat, la sfârşitul lunii februarie, un
sold de 353,45 miliarde lei. Faţă de ianuarie 2018, aceasta a crescut cu 1% (0,7% în
termeni reali), iar în raport cu februarie 2017 masa monetară s-a majorat cu 13,4%
(8,3% în termeni reali).